+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

11.11.2018 Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Azi, 11.11.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomeirea Sf. Mare Mc. Mina, a Sf. Mc. Victor, Vichentie și Ștefanida și a Sf. Cuv. Teodor Studitul. Tot în această Duminică, a 25-a după Rusalii, ne este prezentată Pilda samarineanului milostiv. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Iura. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Părintele Diacon Cristian Iura, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.


Evanghelia Zilei (Luca 10, 25-37):

"În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești în ea? Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți». Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc, venind și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Deci, care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea".



Avem un dicton care spune că "Întrebarea trece marea". Copiii după ce încep să priceapă, întreabă, și cresc împreună cu întrebările iar întrebările cresc odată cu vârsta. Astfel ajung oamenii la vârsta senectuții plini de înțelepciune datorită informațiilor acumulate în urma întrebărilor. Astăzi în Sfânta Evanghelie am întâlnit un om întrebător, acesta fiind Învățător de Lege, prin urmare un om care cunoștea Legea și Proorocii. Vrând să îl ispitească pe Mântuitorul a venit la El și l-a întrebat: "Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața cea veșnică?". Mântuitorul îl verifică mai întâi întrebându-l "Ce este scris în lege? Cum citești?", iar acesta îi răspunde din Porunca Sfântă: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți". Se continuă acest dialog între cei doi probabil fiind nemulțumit de răspunsul pe care l-a primit de la Mântuitorul, iar în acel moment Hristos intervine cu o pildă foarte frumoasă pe care o auzim de obicei la Taina Sfântului Maslu. Prin evangheliștii sinoptici Hristos ne prezintă un iudeu care cobora din Ierusalim în Ierihon, iar pe calea sa întâlnește niște tâlhari care îl batjocoresc și îl dezbracă lăsându-l abia viu.

Pentru cei care nu ați fost încă în Țara Sfântă, distanța dintre Ierusalim și Ierihon este de 25 de kilometri, iar pe distanța aceasta în vremea respectivă stăteau hoții care atacau de obicei persoanele singure. Și acest om din Evanghelia de astăzi a fost atacat și i-a fost luat tot ce a avut, rămânând abia viu. Au trecut pe lângă el un levit și un preot care nici măcar nu l-au băgat în seamă, mergând mai departe.

Nu aș vrea să le caut scuze acestor doi, însă există ipoteza că văzându-l nemișcat să îl fi crezut mort. În vremea aceea nu era voie să te atingi de un om mort mai ales dacă erai slujitor la Templu deoarece erai considerat necurat, iar pentru a te curăța trebuia să treci printr-un ritual întreg care dura o perioadă foarte lungă. Făceau excepție de la această regulă doar cei din familia mortului, dar și aceștia numai cu pogorământ. Probabil acesta este motivul pentru care cei doi au trecut pe alături și nu l-au băgat în seamă pe acel biet nemișcat rămas abia viu.

A treia persoană care a trecut pe acolo a fost un samarinean. În acea vreme Țara Sfântă era împărțită în trei: Galileea, Samaria și Iudeea. Nu exista nici o colaborare între samarineni și iudei. Acest samarinean care l-a văzut pe iudeu zăcând aproape mort poate trebuia să se bucure pentru că scapă de unul dintre cei care erau împotriva conștiinței și concepției lor religioase despre Dumnezeu. Dar iată că Evanghelia ne surprinde și aflăm că samarineanul îi înfășoară rănile și îl duce la o casă de oaspeți, îl îngrijește, îl îmbracă, rămâne cu el până a doua zi, iar a doua zi el pleacă spunându-i hangiului să aibă grijă de el, fiind dispus să suporte toate cheltuielile.

Casa de oaspeți unde a fost cazat acest om este Biserica. Ungerea cu untdelemn este Taina Sfântului Maslu pe care noi o săvârșim în fiecare lună,iar bunul samarinean nu este altul decât Hristos. Prin această pericopa evanghelică citită la Taina Sfântului Maslu Hristos ne arată de fapt unde ne găsim noi liniștea trupească și sufletească.

Vedem în Evanghelia de astăzi trei situații: om contra om- tâlharii care l-au lăsat abia viu pe acest iudeu; om fără de om- preotul și levitul; și om pentru om, care este categoria pe care o cere de fapt Dumnezeu de la noi.

Iubiți credincioși,
Nu poți să îl iubești pe Dumnezeu dacă nu îl iubești pe aproapele tău. De ce? Pentru că pe Dumnezeu nu îl vezi. Astăzi, lumea modernă vorbește la participiu de Dumnezeu, au informații lămurite despre ceea ce este de fapt Dumnezeu, înlăturându-L din viața lor și aducându-și aminte de El rareori Duminica. Este ușor să îl iubești pe fratele tău de sânge sau pe rudele tale, dar trebuie să îl iubești și pe un străin deoarece și în el este Chipul lui Dumnezeu.

Astăzi, este mai ușor să fii egoist decât să îți prezinți generozitatea umană. Am căutat câteva definiții pe înțelesul nostru a ceea ce înseamnă egoism. Mahabharata, cartea înțelepciunii indiene spune că "egoismul vine din ignoranță totală". Marele nostru istoric Nicolae Iorga definea egoismul ca pe "o silință disperată de a fura o rază ca să nu îi lumineze și pe alții". Jean de La Bruyère, autorul cărții "Caracterele", definea egoismul drept "cel ce nu se constrânge pentru nimeni, nu plânge pe nimeni, nu cunoaște decât nenorocirile sale, nu plânge deloc moartea altora, nu se teme de via lui pe care ar răscumpăra-o bucuros cu prețul stingerii genului uman". Iată o altă definiție a egoismului dată de poetul polonez Adam Mickiewicz în "Oda tinereții":

"Un monstru târâș în găoacea-i blindată.
El singur și-e navă, cârmaci, marinar;
Gonind spre alți monștri mărunți, dar la fel,
Aci se ridică, aci cade iar,
De val nu se-atinge, nici valul de el;
Deodată pleznește de pare-o bășică,
De viața lui, nimeni nu știe nimică
Și nici de sfârșitu-I sinistru:
Acela era egoistul!"

Egoistul este opusul generosului, a darnicului. Maxim Gorki povestește într-una din scrierile sale cum un boier rus îi ajută pe țăranii dintr-un sat, le asigură traiul și îi îngrijește, iar când are loc revoluția în Rusia în anul 1914 cei care au fost ajutați de acest boier l-au ucis, i-au scos intestinele și l-au legat de un pom, ca să vedeți sadismul și răutatea pentru un om care nu a făcut decât bine întregului sat, întregii comunități.

Intrăm în Postul Crăciunului, Postul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Vă îndemn și vă invit să postim cu toții trupește și sufletește, să învățăm să iubim, să fim mai buni, mai calzi, mai răbdători și mai apropiați unul de altul, așa cum ne vrea Dumnezeu. Dacă facem acestea, cu siguranță Dumnezeu se va bucura și se va milostivi pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, în liniștea și în puterea rugăciunii pe care noi o înălțăm către El. Amin!

21.10.2018 Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor)

Astăzi, 21.10.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie, a Sf. Mc. Oprea, a Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel și a Sf. Cuv. Ilarion cel Mare. Tot în această Duminică, a 23-a după Rusalii, ne este prezentată Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Părintele Cristian Porumb iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Petru Brisc.



Evanghelia Zilei: (Luca 8, 26-39)

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus.


Între darurile pe care Ziditorul le-a dat creației Sale celei mai de preț, anume omului, se numără și darul libertății. Acest dar ne arată că am fost făcuți cu adevărat după Chipul lui Dumnezeu și avem menirea de a ajunge la Asemănarea cu El. În baza acestui dar omul este liber să aleagă. Încă din Vechiul Testament i s-a spus omului: "Ți-am pus înainte binele și răul, viața și moartea, continuând cu îndemnul: Alege binele. Alege viața ca să trăiești". Așa se face că de multe ori omul confundă libertatea cu libertinajul și ajunge împătimit, ba chiar poate ajunge sub stăpânirea Celui rău. Atunci omul își pierde personalitatea, nu mai este stăpân al vieții sale și parcă trăiește un chin.

Un astfel de chin îl trăia și un om din ținutul Gherghesenilor, un ținut aflat înspre partea de est al graniței Țării Sfinte, un ținut în care deși oamenii erau evrei la origine s-au îndeletnicit cu alte practici păgâne, de aceea creșteau și porci. Un asemenea om ne este prezentat ca fiind un om în suferință. Hristos vine în acest ținut mai mult pentru a-l vindeca pe el. Din această pericopă evanghelică cel mai interesant lucru este dialogul dintre omul demonizat și Hristos, deoarece ne arată cum lucrează, cum a lucrat și cum va lucra Cel rău până la sfârșitul veacului.

Dacă am fost cu luare aminte la citirea Evangheliei, am văzut cum demonizatul a venit în fața lui Hristos, a căzut la picioarele Lui și a spus: "Ce ai cu mine Iisuse fiul lui David, ai venit mai înainte de vreme să mă chinuiești"? Rugându-l pe Iisus să nu îl scoată, iar dacă îl va scoate să îi dea voie să intre în turma de porci. Dacă ar fi să facem un exercițiu de imaginație, doar stând și privind de pe margine ni se pare că Hristos îi face vreun rău încălcându-i libertatea. Cel rău face acest joc al victimizării pentru a-l duce pe om la confuzie și pentru a transmite îndoială. Întotdeauna Cel rău va încerca să îl facă pe om să confunde valorile, să spună binelui rău și răului bine. Cel rău va încerca mereu să distrugă și să dezbine pentru că după căderea Sa în păcat, Lucifer s-a transformat într-un înger al întunericului, singura lor mângâiere fiind căderea omului în păcat. Așa va lucra Cel rău până la sfârșitul veacului: va aduce o dâră de întuneric acolo unde totul ni se pare luminos. De aceea, este foarte important ca omul să cunoască și să deosebească Duhurile.

Aș dori să trecem la cel de al doilea punct al cuvântului de astăzi. Există două extreme în viața omului vis-a-vis de raportarea la puterea Celui rău. Prima este aceea care atribuie răului o putere absolută.
Nu iubiților,
răul nu are putere asupra noastră decât în măsura în care noi încuviințăm prin păcat această putere. Cealaltă extremă este aceea în care spunem: nu există puterea Celui rău. Ei bine, Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată că Cel rău are putere, dar, să spunem că nu există Cel rău este tot o viclenie de a Lui, așa cum spunea filosoful elvețian Denis de Rougemont: "Cea mai mare viclenie a Diavolului este să te facă să crezi că El nu există". De ce? Pentru că va spune mai târziu Dostoievsky: "Dacă Cel rău nu există, omului îi este foarte ușor să spună că nici Dumnezeu nu există, iar dacă Dumnezeu nu există atunci totul este permis! Tot ce înseamnă moralitate, principiu și valoare poate fi suspendat".

Așadar,
puterea Celui rău există însă ea depinde de cât de mult cochetăm noi cu această putere. Dacă ne lăsăm cuprinși de păcat, tot mai multă putere are Cel rău în viața noastră.

Al treilea punct al Evangheliei de astăzi l-aș porni de la un dialog dintre regretatul Părinte Profesor Constantin Galeriu și un om învățat, contemporan cu el. Tocmai asupra acestei pericope s-a desfășurat dialogul, mergând pe următoarele considerente: Răul întotdeauna crează haos, dezordine și suferință. Binele dă întotdeauna armonie, frumusețe și binecuvântare. Atunci i s-a pus părintelui următoarea întrebare: "De ce nu distrugem răul"? Iar el a răspuns așa: "Hristos prin Jertfa Sa de pe Cruce a răstignit tot răul din lume. Făptura și firea omenească nu a răstignit totul, ci a înviat totul". De la această expresie aș dori să medităm asupra unui fapt: Hristos vindecă astăzi un demon, dar nu doar stârpește răul, ci îl înviază prin moartea păcatului. Cea mai importantă înviere pentru noi cei care suntem în viață este învierea din păcat. În acest sens, fiecare dintre noi suntem chemați să îi înviem pe semenii noștri atunci când sunt în păcat. De aceea, Hristos a spus astăzi celui vindecat: "Du-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu". Toți avem un mandat de apostolat și toți trebuie să fim propovăduitori ai lui Hristos. Iisus Hristos a străbătut astăzi un drum de opt ore dus și întors pentru a vindeca un om, pentru că în Învățătura noastră sufletul omenesc este de o importanță extraordinară. A vindeca un suflet și a-l învia este mult mai valoros decât orice bun material pe care l-am putea oferi. A-l ridica pe celălalt din păcat presupune în primul rând să poți să te jertfești pentru el, sa rupi din timpul tău și poate din mândria ta pentru a te coborî la nivelul lui.

Hristos ne arată cum putem să îi înviem pe ceilalți, având aici ca exemplu întâlnirea dintre El și vameșul Zaheu. Acest episod îl știm cu toții, însă există un amănunt foarte important. Zaheu se urcă în dud ca să îl vadă pe Hristos, iar Hristos când ajunge în dreptul acelui copac, ne spune Sfânta Evanghelie că a făcut un gest: a privit în sus. Atunci când vrei să îl propovăduiești pe Hristos și să îl întorci pe cel de lângă tine la Dumnezeu, întotdeauna trebuie să îl privești de jos, adică cu smerenie, și nu de la înălțimea credinței și evlaviei tale. Așa a lucrat Hristos și așa avem mandat să lucrăm fiecare dintre noi. Cum spuneau și Sfinții Părinți: "Avem menirea de a fi preoți, învățători și împărați ai vieții noastre". Fiecare dintre noi este un preot al vieții sale în momentul în care își aduce viața ca pe o jertfă lui Dumnezeu. Apoi, fiecare dintre noi este un învățător atunci când prin viața sa transmite că într-adevăr el este un următor al lui Hristos. Și fiecare dintre noi avem menirea să devenim împărați și stăpâni pe noi înșine, iar omul este stăpân atunci când nu mai este stăpânit de păcate. De aceea, filosoful Petre Țuțea spunea: "Robește-mă Doamne, ca să fiu liber". Ești cu adevărat liber doar atunci când faci voia lui Dumnezeu.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne învrednicească pe fiecare dintre noi să ajungem la această Asemănare cu Dumnezeu, spunând și noi cât bine ne-a făcut El, și într-adevăr, Dumnezeu face mult bine în viața noastră. Amin!


14.10.2018 Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. Cuv. Parascheva de la Iași (Pilda semănătorului)

Astăzi, 14.10.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Parascheva de la Iași, a Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie. Tot în această Duminică, a 21-a după Rusalii, îi pomenim pe Sfinții Părinți de la Sinodul al VII-a Ecumenic, iar la citirea Evangheliei ni se prezintă Pilda semănătorului. La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Ionuț Pop.


EVANGHELIA ZILEI:
"Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră, și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Și alta a căzut între spini și spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Și alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Și ucenicii Lui îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă”.


Astăzi, în Duminica a 21-a după Rusalii trăim o dublă bucurie deoarece avem Sărbătoarea Duminicii cu rânduiala și Evanghelia sa, dar fiind și 14 Octombrie o Prăznuim pe Sfânta și Cuvioasa Parascheva care își are moaștele aici în țara noastră, la Iași.

Pilda semănătorului este singura pildă explicată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, aflând exact cine este semănătorul și ce semnifică fiecare sămânță și fiecare pământ în parte. Cred că această pericopa evanghelică este numită impropriu pilda semănătorului deoarece se vorbește mai puțin de semănător și mai mult de sămânță și de pământul în care cade sămânța. Astfel, eu aș numi-o "Pilda ogorului" sau "Pilda seminței desăvârșite".

Am văzut cum sămânța cade pe patru pământuri diferite. Eu sunt convins că semănătorul și-ar fi dorit ca toată sămânța să cadă în pământul cel bun. Dar, dacă ne raportăm la explicarea pe care a dat-o Mântuitorul, pământul reprezintă sufletul omului. Astfel, întâlnim patru tipuri de suflete sau de caractere. Aici intervin două întrebări: Oare Dumnezeu nu l-a creat pe om la fel, având toți oamenii același fel de suflet? De ce există această diferență între suflete, din moment ce Dumnezeu a semănat sămânța Sa în fiecare dintre noi? Tocmai în momentul creației, Dumnezeu a spus: "Să îl facem pe om după Chipul și Asemănarea Noastră", aceasta însemnând Chipul Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Omul a fost bun până la un moment dat, însă Dumnezeu a sădit în sufletul său libertatea, prin care omul se deosebește de un mecanism sau de un robot. De aici fiecare om alege ce își dorește, așa cum ne prezintă și Evanghelia: unul, în comparație cu pământul uscat care nu are cum să prindă rădăcină, un suflet ca de piatră care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu însă îl respinge; altul care crește între spini, însă spinii îl sufocă și nu mai poate să crească. Abia cea de a patra categorie îi aduce satisfacție și mulțumire lui Dumnezeu, anume aceea în care sămânța cade pe pământul pe care și-l dorește Dumnezeu de la fiecare dintre noi.

Oamenii contemporani cu noi care citesc Cuvântul lui Dumnezeu sunt conștienți că lumea aceasta este una mărginită în timp, că după viața aceasta mai urmează ceva și că moartea este doar o poartă prin care intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Sunt unii oameni care pe lângă rugăciune, credință și practicarea virtuților, citesc cu responsabilitate Cuvântul lui Dumnezeu și îl înțeleg; aceasta este sămânța care cade pe pământul cel bun. Alții citesc Sfânta Scriptură doar pentru cultura generală fără să pună nimic la suflet, însă este o mare diferență în a trăi ceea ce scrie în Sfânta Scriptură și doar a o citi pentru o simplă îmbogățire a cunoștințelor. Astăzi, uităm de Cuvântul lui Dumnezeu și ne îngrijim de tot soiul de probleme pe care le întâmpinăm în societate, precum ne-am confruntat zilele trecute cu legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex.

Am în minte o întâmplare din Vechiul Testament, Cartea Regi 2:1-13. David a vrut să o ia de soție pe nevasta generalului său Urie, iar pentru a putea face acest lucru David îl trimite pe Urie în luptă cu amaleciții, astfel fiind sigur de moarte lui. Dumnezeu neputând să accepte acest lucru, îl trimite la el pe Profetul Natan care îl mustră printr-o pildă scurtă, dar cu foarte mult înțeles. Îi spune Profetul Natan că intr-o cetate trăiau doi oameni: un bogat și un sărac. Omul bogat avea multe vite, oi, iar cel sărac, cu multă greutate și-a cumpărat o oiță pe care a crescut-o la sânul său, fiind ca și o fiică pentru el. În momentul în care omul bogat a avut musafiri nu a vrut să își sacrifice unul dintre multele sale animale, ci a atentat la oița săracului. În momentul în care David aude acest lucru se ridică și strigă: "Vrednic este acesta de moarte!" Atunci Profetul Natan i-a zis: "Tu ești acesta, despre tine este vorba". Astăzi, credem că Scriptura este învechită și că nu mai avem ce să învățăm din ea, deoarece nu ni se adresează nouă. Acest lucru l-a trăit și Regele David, până când a înțeles că acest cuvânt al lui Dumnezeu trimis prin Profetul Natan i se adresa lui.


Sfânta Scriptură este cea mai citită carte de pe întreg pământul, care prezintă interes pentru toți oamenii și pentru toate religiile. De aceea, să păstrăm credința aprinsă pentru că nu știm ce se va întâmpla de acum înainte. Oamenii sunt foarte slabi emoțional, iar sămânța pe care o auzim din Cartea Sfântă cade de multe ori pe marginea drumului. De astăzi să fim mai puternici în credință, să nu ne lepădăm de Hristos, făcându-i de rușine pe cei care au luptat pentru dreptatea și pentru apărarea Patriei noastre, s-au jertfit și au murit pentru ea. Am spus și acum două Duminici cuvintele Înaltului Bartolomeu: "Noi intrăm în Europa, nu în Sodoma"! Avem nevoie de cât mai multă credință și nu trebuie să o îndepărtăm precum doresc alții prin scoaterea orei de religie din școală, făcându-i pe tineri să cunoască tot mai puține lucruri despre Dumnezeu. Tinerii de azi reprezintă Biserica de mâine, însă eu mă întreb: Oare va mai exista Biserică? Va mai exista oare frumusețea slujbei care îl aduce pe Hristos în viața noastră prin Sfântul Potir?

Spuneam că astăzi este și 14 Octombrie, zi de Prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva.

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pământ în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivata, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, pe atunci capitala Imperiului bizantin. Sfânta Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, "fiind într-o biserică a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: "Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie". Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a împărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților.

Astăzi, trăind printre atâtea păcate este greu să devii sfânt, dar este ușor să împlinești Voia lui Dumnezeu și să duci o viață morală prin rugăciune, post, prin prezența în spațiul liturgic, locul în care îngerii se miră de ceea ce se întâmplă în Sfântul Altar, cum îl aducem pe Hristos în viața și în sufletele noastre, intrând în biserică și spunând cu toții: "Toată grija cea lumeasca de la noi s-o lepădăm". Amin!

07.10.2018 Duminica a 20-a după Rusalii (Vindecarea fiului văduvei din Nain)

Astăzi, 07.10.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mari Mc. Serghie și Vah, a Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihronie. De asemenea, în această Duminică, a 20-a după Rusalii, ne este prezentată minunea Învierii fiului văduvei din Nain. La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Părintele Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit tot de către acesta.


EVANGHELIA ZILEI (Luca 7, 11-16):

"În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain și împreună cu El mergeau ucenicii Lui și mulțime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și ea era văduvă, iar mulțime mare din cetate era cu ea. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Și a zis: Tinere, ție îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său."


Dintre toate vorbele și faptele lui Iisus Hristos, cel mai mult ne emoționează învierile din morți. În această Duminică, a douăzecea după Rusalii, suntem și noi părtași unei învieri săvârșită de Hristos în cetatea Nain, învierea unui tânăr despre care citim că era singurul fiu al mamei sale. Cel mai scurt verset din Sfânta Scriptură îl găsim în Evanghelia după Ioan capitolul 11 versetul 35. Mântuitorul Iisus Hristos află că Lazăr a adormit și când ajunge în fața mormântului ne spune Sfântul Evanghelist Ioan că Iisus a lăcrimat. Avem un Dumnezeu care nu stă departe de noi, un Dumnezeu care plânge, un Dumnezeu Adevărat și Om Adevărat care știe să fie milostiv.

Astăzi, când vrea Hristos să intre în cetatea Nainului, se întâlnește cu acel convoi funerar și i se face milă de femeia văduvă și o mângâie prin cuvintele: "Nu mai plânge". Nu doar că îi dă mângâierea, dar îi înviază și fiul prin cuvintele: "Tinere, ție îți zic, scoală-te". Pe lângă această idee a milostivirii lui Hristos, cred eu că Evanghelia de astăzi are încă două cadre largi de meditație.

Aș dori să încep primul cadru al meditației de la o legendă despre întemeietorul budismului. Acesta era un prinț care la un moment dat a ieșit din palatul său vrând să meargă la o petrecere. Se întâlnește cu un convoi funerar la ieșirea din palat și îi întreabă: "Toți oamenii mor?" Iar cei de acolo au răspuns: "Da!" Atunci, spune el, nu mai are nici un rost petrecerea asta și nici un fel de petrecere din lume, și s-a retras în palatul său. La fel și Hristos astăzi, intră într-o cetate și se întâlnește cu un convoi funerar, dar El, Stăpânul Vieții și al Morții, nu se retrage ci îi spune tânărului: "Ție îți zic, scoală-te". Iată două perspective: perspectiva unui întemeietor de religii, și perspectiva Dumnezeului nostru. Prin această înviere, Dumnezeul nostru vine și ne spune că sufletul este nemuritor, că sufletele sunt pe mâna lui Dumnezeu așa cum se spunea încă din Vechiul Testament. Această pericopă ne învață să nu plângem cu deznădejde când cineva pleacă din viață, ci cu acea încredere în Înviere. Așadar, pericopa evanghelică de astăzi ne dă o speranță mare, ne spune că putem să înțelegem moartea. Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că viața se încheie într-adevăr cu moartea, dar după moarte urmează un alt plan de existență în care Împărat al tuturor este Hristos. Acesta este Dumnezeul nostru: un Dumnezeu care a venit în lume, un Dumnezeu care mângâie suferința din lume, un Dumnezeu care și pe noi ne cheamă la Viața Veșnică, nesfârșindu-se totul la buza mormântului.

Aș dori să ne îndreptăm cugetul minții și a inimii spre cel de al doilea cadru. Iisus Hristos a iubit pe toți oamenii, dar își îndrepta atenția în special către tineri. Toate învierile pe care le-a săvârșit Hristos au fost cu persoane tinere: Învierea fiului vaduvei din Nain, Învierea fiicei lui Iair și Învierea prietenului său Lazăr. Hristos ne spune astăzi tuturor, deoarece sufletul fiind veșnic este mereu tânăr: "Tinere, ție îți zic, scoala-te. Ridică-te omule din ceea ce te apasă, fii viu." În Sfânta Scriptură ni se spune adeseori că omul, deși viu, poate fii mort. Ni se vorbește chiar despre o moarte a sufletului, deși în esența sa sufletul este nemuritor. Noi murim sufletește în momentul în care ne despărțim de Dumnezeu, Izvorul Vieții. De aceea, Hristos ne cheamă pe toți astăzi la o Înviere, ne cheamă să fim oameni care într-adevăr cred în nemurirea sufletului. Din păcate, lumea se îndepărtează de Izvorul Vieții și caută împlinirea în alte locuri. Omul s-a învățat să fie autonom, uitând că Dumnezeu ar vrea să fie teonom, adică să depindă de Dumnezeu. Dacă vrem să fim într-adevăr creștini, noi nu putem să lăsăm Legea lui Dumnezeu de o parte, nu putem să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu de o parte, deoarece Cuvântul Lui este Viață. Nu vom putea să găsim acele locuri și acele stări care să ne dea împlinirea în afara lui Dumnezeu.

Într-o scriere care aparține lui Lev Tolstoi numită "Învierea" ni se arată ce se întâmplă cu omul care se hotărăște să fie viu sufletește. Ni se povestește viața unui tânăr bogat care în mare parte își risipește bogăția pe poftele și plăcerile acestei lumi. Se produce însă un moment de Înviere în viața lui. O tânără care nu a avut o viață tocmai morală, este condamnată la exil, iar din juriul care a condamnat-o făcea parte chiar el, tânărul. Atunci își dă seama că și el ar merita exilul pentru faptele sale și se hotărăște să meargă cu acea fată în exil pentru ca astfel și el să se simtă împăcat sufletește. La un moment dat privește spre cer și exclamă: "Ce frumos e cerul Tău Doamne!" Niciodată până atunci nu a văzut această frumusețe care îl înconjura, dar când s-a ridicat din moartea sufletească a putut să vadă lucrurile cu alți ochi. S-a bucurat de cerul înstelat mai mult decât de bogăția acestei lumi, deoarece sufletul său era unul viu, iar glasul lui Hristos a răsunat și în inima lui.

Îndemnul lui Hristos de astăzi ni se adresează nouă tuturor purtătorilor de suflet, deoarece sufletul este mereu tânăr: "Tinere, ție îți zic, scoală-te". Amin!

30.09.2018 Duminica a 19-a dupa Rusalii

Azi, 30 Septembrie 2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Grigorie Luminătorul, Episcopul Armeniei, Sf. Mc. Ripsimia și Gaiani. De asemenea, în această Duminică, a 19-a după Rusalii se citește pericopa evanghelică despre iubirea vrăjmașilor care face parte din Predica de pe munte.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a constat în citirea de către Părintele Ionuț Pop a Pastoralei trimise de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului cu ocazia referendumului pentru familie organizat în zilele de 6 și 7 Octombrie.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; și, dacă faceți bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii fac același lucru; iar dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiți-i pe vrăjmașii voștri și faceți-le bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi. Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.” Ev. Luca 6, 31-36

PASTORALĂ CU PRILEJUL REFERENDUMULUI PENTRU REVIZUIREA CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI Zalău, 2018

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor
creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți credincioși,

Un om înțelept, inspirat de Dumnezeu, a afirmat că: „Un popor valorează atât cât și-a însușit din Evanghelie”.
Întrucât în vremurile în care trăim poruncile lui Dumnezeu sunt desconsiderate de numeroși semeni ai noștri, care încearcă „să-i amăgească, de este cu putință, și pe cei aleși” (Matei 24,24), am considerat necesar să vă adresez un cuvânt pastoral.

După ce a creat lumea și viețuitoarele din ea, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peste peștii mării și peste păsările cerului și peste dobitoace și peste tot pământul și peste toate vietățile ce se târăsc pe pământ! Și l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat și femeie i-a făcut. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creșteți și înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l!»” (Facere 1,26-28).

Conform rânduielii statornicite de Dumnezeu numai un bărbat și o femeie se pot înmulți, aceasta fiind și o poruncă dumnezeiască adresată omului, care trebuie respectată.
După ce, prin împreună lucrarea lui Dumnezeu și a oamenilor, se naște un copil, acesta crește în armonia vieții de familie, îndrumat cu dragoste părintească de mama și de tata, fiind înconjurat, acolo unde este cazul, de frați și surori iubitori.

Când copilul se maturizează și întâlnește persoana pe care o iubește, îi vine rândul să-și întemeieze o familie, de aceea Sfântul Apostol Pavel a scris că „va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și în Biserică” (Efeseni 5,31-32). Din cuvintele Sfântului Pavel înțelegem că nunta este o Sfântă Taină, iar Apostolul neamurilor recunoaște doar ceea ce se săvârșește în Biserică, deci, din punctul lui de vedere, căsătoria civilă nu are nicio valoare în fața lui Dumnezeu.

În aceeași epistolă, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe cei ce se căsătoresc: „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre așa cum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5,25), arătând prin aceasta că iubirea dintre soți trebuie să fie jertfelnică, după modelul Mântuitorului, care S-a jertfit pe cruce pentru a înființa Biserica, trupul Lui tainic.

După ce Dumnezeu îi binecuvintează pe cei doi soți cu copii, Apostolul neamurilor le spune și unora și altora: „Copii, ascultați întru Domnul de părinții voștri, căci așa este drept. «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta», aceasta este cea dintâi poruncă, urmată de făgăduința: «Ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ». Și voi, părinților, nu-i întărâtați pe copiii voștri spre mânie; ci dimpotrivă, creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6,1-4).

Din toate aceste pasaje scripturistice vedem cât de valoroasă este familia creștină, care este numită, pe bună dreptate, Biserica cea mică, în sensul că, acolo unde sunt împlinite poruncile lui Dumnezeu, soțul este asemenea unui preot, soția este un altar de jertfă, iar copiii sunt roadele iubirii dintre soți, fiind crescuți în frica lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Iuda Tadeul a scris că „în vremea de pe urmă vor fi batjocoritori trăind după poftele lor nelegiuite” (Iuda 1,18). În zilele noastre aceste cuvinte profetice s-au împlinit, pentru că există unii care trăiesc în dezmăț, dar, cu toate că din punct de vedere moral ei viețuiesc în păcat, legile civile îi protejează.

Întrucât în anumite state cei care păcătuiesc contra firii se pot căsători între ei, în mai multe țări s-a hotărât ca acest lucru să nu fie permis de lege, de aceea, în zilele de 6 și 7 octombrie 2018, în România va avea loc un referendum pentru revizuirea Constituției, care se dorește să prevadă, fără echivoc, faptul că poporul român vrea să păstreze firescul în viața lui de toate zilele.

Prin acest demers nu se urmărește stigmatizarea nimănui, ci se dorește apărarea demnității ființei umane, despre care regele și psalmistul David i s-a adresat în mod admirativ lui Dumnezeu: „Ce este omul că-ți amintești de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Micșoratu-l-ai pe el cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat. Pusu-l-ai pe el peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui” (Psalmul 8,4-6).
De asemenea, prin votul nostru de la acest referendum dovedim că nu suntem indiferenți, ci ne preocupă prezentul și viitorul poporului în care ne-am născut.

Dacă acum o sută de ani înaintașii noștri au luptat din greu pentru ca toate teritoriile locuite de români să se unească într-o singură țară, examenul generației noastre este să păstrăm ceea ce am avut dintotdeauna, și anume: credința, tradițiile și firescul. Este datoria noastră sfântă să apărăm candoarea și puritatea sufletului românesc, pe care să le lăsăm moștenire neprețuită și nepieritoare celor de după noi.
Democrația, pentru care au murit atâția oameni, în special tineri, la Revoluția din decembrie 1989, nu înseamnă să-i impui cuiva ceea ce nu dorește, ci din contră, să-i respecți pe ceilalți și Biserica tocmai aceasta vrea, ca valorile ei perene, revelate de Dumnezeu, care ne caracterizează pe noi, românii, să nu fie desconsiderate și înlocuite cu niște surogate care nu ni se potrivesc.

Omul nu este autonom și independent față de Dumnezeu, de vreme ce a fost creat după chipul Lui. Noi suntem legați ființial de Creatorul nostru, Care ne menține în existență, pentru că „noi în El trăim și ne mișcăm și suntem” (Faptele Apostolilor 17,28).

Dumnezeu nu este doar Creatorul și Proniatorul omului, ci în urma păcatului strămoșesc L-a trimis pe Fiul Său în lume, „fiindcă într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască prin El, fiindcă Fiul Omului a venit ca să-l mântuiască pe cel pierdut” (Ioan 3,16-17 și Matei 18,11).
De asemenea, Fiul lui Dumnezeu întrupat va fi și Judecătorul nostru, pentru că „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului” (Ioan 5,22).

Iubiți fii sufletești,

Ținând cont de faptul că omul a fost creat de Dumnezeu, este menținut în existență de Acesta, a fost mântuit de Fiul lui Dumnezeu întrupat și va fi judecat de El, să avem mereu în minte cuvintele rostite de Domnul Hristos: „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fața oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu Care este în ceruri; dar de cel ce se va lepăda de Mine în fața oamenilor, de acela Mă voi lepăda și Eu în fața Tatălui Meu Care este în ceruri” (Matei 10,32-33). De vreme ce vom răspunde cu toții în fața Fiului lui Dumnezeu pentru toate gândurile, cuvintele și faptele noastre, este datoria noastră sacră să participăm și să votăm la referendumul din 6 și 7 octombrie 2018, pentru ca în Constituția României să fie precizat faptul că familia este formată prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie, fiindcă așa a rânduit Dumnezeu și nu altfel.
Așa să ne ajute Dumnezeu!

Al vostru de tot binele doritor
și către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului

23.09.2018 Duminica 18-a dupa Rusalii

Azi, 23 Septembrie 2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Zămislirii Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia. De asemenea, în această Duminică, a 18-a după Rusalii facem pomenirea minunii pescuirii minunate.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și a Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:


„În vremea aceea Iisus ședea lângă lacul Ghenizaret și a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat și, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc și lăsați în jos mrejele voastre ca să pescuiți. Și, răspunzând, Simon a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Și, făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el și pe toți cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor pești. Tot așa și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Și a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Și, trăgând corăbiile la țărm, au lăsat totul și au mers după El.” Ev. Luca 5, 1-11

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre necesitatea de a-L avea pe Dumnezeu în viața noastră.
Există multe forme ale puterii și puterea de multe ori are multe vehicule. Când ne gândim la forță și la putere, ne gândim la forța fizică, dar știm că forța fizică nu a schimbat niciodată înlăuntrul unui om. De aceea cuvântul pe care de multe ori îl desconsiderăm este o forță. Cu un cuvânt poți să zidești sau să dărâmi. Cu un cuvânt s-au întemeiat împărății iar altele au fost zădărnicite. Cu alte cuvinte, există această forță a cuvântului, iar forța cuvântului lui Dumnezeu este, dacă vreți, încordarea puterii cuvântului în general. Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când le vorbea oamenilor, le vorbea cu putere. Pentru că le vorbea cu cuvântul lui Dumnezeu, iar acest cuvânt al lui Dumnezeu i-a făcut pe unii oameni să lase totul și să Îl urmeze pe Hristos. Dacă vreți, despre această putere a cuvântului lui Dumnezeu este vorba și în pericopa evanghelică de astăzi, chiar dacă este numită altfel, și anume pericopa pescuirii minunate.

Dacă ar fi să privim cu superficialitate, am spune că această pericopă este despre o minune săvârșită de Hristos, dar în profunzimea ei, ea transmite mesaje mult mai profunde. Este importantă minunea pentru că în fața acestei minuni, pe lângă forța cuvântului, Petru Apostolul se smerește iar în această smerenie se roagă atât de frumos „Du-Te de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!”, adică el recunoaște că nu este vrednic să vadă această minune din pricina vieții sale păcătoase și această minune și cuvântul lui Hristos i-a făcut pe Simon-Petru și Andrei, respectiv Ioan și Iacov, fiii lui Zevedeu, să Îl urmeze pe Hristos. Au fost mișcați nu doar de minune, ci și de prezența lui Hristos.

În primul rând aș dori să medităm asupra acestui aspect, pentru ca apoi să vedem ce înseamnă puterea cuvântului și mai ales cuvântul lui Dumnezeu.
Noi, oamenii, mai credem în minuni? Mai avem noi de minuni? Se mai întâmplă minuni? Eu aș spune că pentru omul credincios nu este nevoie de nicio minune. De ce? Pentru că viața lui este o minune. Viața trăită cu Hristos este o minune în ea însăși. Nu mai are nevoie de altceva. Aș dori să descoperim acest lucru și să înțelegem care viață este în Hristos. Să ne întoarcem la minunea de astăzi. Apostolii se întorceau după o noapte de muncă, cu mâinile goale. A te întoarce cu mâinile goale de la muncă însemna o zi de foame. Ei nu făceau această activitate de plăcere, ci din necesitate. Erau necăjiți și obosiți, iar în această stare a lor, vine Învățătorul care dorește să le vorbească și intră în corabia lui Petru pe care îl îndeamnă pe Petru să arunce mrejele. Aceasta este prima condiție pentru o viață în Hristos. Să avem răbdare și să Îl lăsăm pe Hristos să intre în corabia noastră, în viața noastră. Adeseori simbolismul corabiei înseamnă Biserica, casa, țara noastră. Așadar, vorbim de o viață în Hristos înseamnă primirea Lui în viața noastră. Apoi, după primire, Hristos îi propune să mai încerce o dată. Să mai arunce o dată mreaja în apă. Practic, Hristos vine în fața unui pescar profesionist căruia îi cere să mai încerce o dată. Petru răspunde ca un om, zicând „Doamne, toată noaptea am încercat și nu am prins nimic”, după care urmează un „dar” foarte important, „dar la cuvântul Tău, voi arunca mreaja”. Atunci Apostolul Petru îi spunea „Doamne, rațiunea și puterile mele, cunoștințele mele, strădania mea îmi spune că Tu nu ai dreptate, că nu am niciun motiv să mai încerc a prinde pește în această zi, dar trecând peste aceste lucruri ce țin de umanitatea mea, și la cuvântul Tău, voi arunca mreaja”. Atunci se întâmplă minunea! Atunci când, avându-L pe Hristos în viața ta, Îi împlinești voia. Asta înseamnă viața care nu mai are nevoie de nicio minune. Acest episod ne arată că la capătul vieții noastre omenești întotdeauna ne întâlnim cu puterea lui Dumenzeu. La capătul puterilor noastre omenești ne întâlnim cu puterea lui Dumnezeu.

Sf. Marcu Ascetul, un om de profunzimi spirituale ne dă și motivația pentru care trebuie să primim voia lui Dumnezeu, cuvântul Său, motivație care se leagă de ce am spus până acum: „Hristos este ascuns în poruncile Sale, iar pe măsură ce omul împlinește poruncile, Dumnezeu se descoperă.” Adică pe măsură ce omul împlinește voia lui Dumnezeu, Hristos devine o prezență tot mai palpabilă în viața noastră. De aceea nu avem dreptul să negăm existența lui Dumnezeu, de veridicitatea cuvintelor Sale, până când nu am experiat o comuniune cu Dumnezeu. După gustarea prezenței lui Dumnezeu, niciodată nu va mai nega prezența și existența Lui. De aceea este nedrept să spunem că nu credem în Dumnezeu. Încearcă să ai o experiență cu Dumnezeu! Atunci când guști din bunătățile Sale, atunci exclamăm „vreau lângă Dumnezeu să fiu mereu!”.
Cu alte cuvinte, Evanghelia de astăzi ne vorbește despre ce înseamnă viața în Hristos, o viață în care minunea își are rolul ei, dar mai cu seamă că o viață în Hristos este o minune în ea însăși.

Cuvântul lui Dumenzeu ne spune prin epistola către Evrei a Sf. Ap Pavel că Dumenzeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și a trupului, și este destoinic să judece simțirile și cugetele inimii.” (Evr. 4, 12) Deci cuvântul lui Dumnezeu dacă îl primești și dacă îl împlinești intră în profunzimea ființei tale și această împlinire a cuvântului lui Dumnezeu te face pe tine, ca om, să fii în permanentă legătură cu Dumnezeu.

Într-o carte a unui filosof american, Michael Novak, intitulată „Credință și necredință” se spune printre altele următoarele: „omul credinței, omul împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu, are întotdeauna grijă de conștiința sa, el privește întotdeauna spre sine iar cel al necredinței, întotdeauna va privi spre exterior, spre ceilalți de lângă el pentru a-i judeca și a se justifica.” Cu alte cuvinte, atunci când omul împlinește cuvântul lui Dumnezeu, în acel moment și conștiința sa devine una mai curată. Am adus acest subiect în discuție pentru a mă opri la ultima parte a discuției de astăzi.

Cum aflu eu voia lui Dumnezeu? De unde știu care este voia lui Dumnezeu cu mine? O întrebare care de multe ori apare în inimile noastre. Teologia și spiritualitatea noastră ne oferă niște etape foarte clare: în primul rând, să te rogi. Roagă-te lui Dumnezeu să te lumineze. Apoi, este foarte important ca din când în când să mai deschizi Sfânta Scriptură și să citești, pentru că acolo este cuvântul lui Dumnezeu. Apoi este foarte important să ai o conștiință curată, iar conștiința curată este întotdeauna barometrul cel mai bun pentru a ne indica voia lui Dumnezeu pentru noi, dar pentru a ne menține conștiința curată avem nevoie de un lucru elementar. Să confruntăm conștiința noastră cu altă conștiință. Dacă vreți, cu conștiința lui Dumnezeu, iar aceasta o facem în scaunul de spovedanie, prin duhovnic.

Acesta este programul pentru a afla voia lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri ne pot transmite fără dubii ce avem de făcut într-o anumită situație, pentru că atunci când Hristos este în corabia vieții tale și tu asculți și împlinești voia Lui, Dumnezeu transformă viața ta într-o minune.

De aceea există și următoarele sentințe pronunțate de un credincios, dar care cred că se leagă de Evanghelia de astăzi: „I-am cerut lui Dumnezeu să mă scape de durere și nu m-a scăpat, însă mi-a dat putere ca să pot trece peste durere! I-am cerut să mă scape de necaz și nu m-a scăpat, însă mi-a dat ajutorul Său și am trecut peste necaz. Nu mi-a dat Dumnezeu ce i-am cerut, dar întotdeauna mi-a dat ceea ce aveam nevoie!”.

Să avem încredere că Dumnezeu ne dăruiește întotdeauna ceea ce avem nevoie. Așa cum le-a dat astăzi Sfinților Apostoli, așa să Îl primim și noi în viața noastră, să împlinim voia Lui și vom primi toate cele spre mântuire, ca să ajungem în împărăția Sfintei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

16.09.2018 Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci

Azi, 16 Septembrie 2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. M. Mc. Eufimia, Sf. Mc. Meletina și Ludmila. De asemenea în această Duminică după Înălțarea Sfinti Cruci suntem invitați de Mântuitorul Iisus Hristos la luarea crucii și urmarea Lui.

La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața, o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.” Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1

09.09.2018 Duminica dinaintea inaltarii Sfintei Cruci

Azi, 9 Septembrie 2018, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana precum și a Sfinților români Onufrie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău. De asemenea prăznuim Duminica dinaintea înălțării Sfintei Cruci.
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Iura, secretar la Protopopiatul Ortodox Jibou.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și, după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Fiindcă n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.” Ev. Ioan 3, 13-17

02.09.2018 Duminica a 14-a după Rusalii (Pilda nunții fiului de împărat)

Astăzi, 02.09.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Mamant și a Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului. De asemenea, în această Duminică, a 14-a după Rusalii, ne este prezentată Pilda nunții fiului de împărat. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Petru Brisc iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Ionuț Pop.



Evanghelia Zilei (Matei 22, 2-14):
Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.


În prima parte a predicii de astăzi, Preacucernicul Părinte Pop Ionuț a vorbit despre importanța participării la slujbele și viața Bisericii. Încă din Vechiul Testament Dumnezeu a pregătit locuri sfinte pentru rugăciune, primul fiind Cortul Sfânt, locul în care oamenii aduceau diferite jertfe: miei, rândunici, porumbei, fiecare după puterea sa. Apoi a apărut Templul Sfânt, un loc deosebit de important nu doar pentru iudei, deoarece orice om care trecea prin Țara Sfântă venea să se închine la Templu. Rămânând în această arie a Vechiului Testament, aș spune că ar trebui să fim toți precum Noe: să intrăm în biserică, aici unde liniștea apelor l-a ajutat și pe el împreună cu cei adunați să scape de viforul și de puterea răului. La fel ca Noe în arca sa, suntem și noi adunați în biserică și protejați de viforul păcatelor. Dacă mergem puțin mai departe, vedem cum Moise s-a descălțat ca să primească Tablele Legii, la fel cum ar trebui să ne descălțăm și noi la intrarea în biserică de păcate, de greutăți, de suferințe, deoarece aici îl întâlnim pe Dumnezeu prin puterea rugăciunii. Biserica a fost consacrată prin Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, moment în care s-au deschis Porțile Raiului, luând ființă Biserica Nevăzută, Biserica Văzută formându-se prin participarea noastră la slujbele din cadrul Sfintei Biserici.

Parabola de astăzi îl arată pe Împăratul lumii care dorește să facă nunta Fiului Său și îi invită pe ce aleși de acolo să participe la această nuntă, pregătind toate cele necesare pentru ea. Găsim ceva asemănător și la Evanghelistul Luca, care vorbește despre invitația unui stăpân la o cină, iar cei chemați se scuză spunând că nu pot să vină. Diferența dintre cele două relatări, a lui Matei care este și Evanghelia de astăzi și a lui Evanghelistul Luca, este aceea că Evanghelistul Matei este mai tranșant, spunând că împăratul îi ucide pe cei care îl refuză. Tot de la Evanghelistul Matei aflăm că această pildă de astăzi a fost rostită de către Mântuitorul la finalul activității Sale pe pământ, adică înainte de Patimi, iar Evanghelistul Luca ne spune că Mântuitorul se afla în plină activitate.

Invitații la nunta de astăzi sunt cei din Poporul ales, evreii, oamenii care trăiau cel mai aproape de Dumnezeu, iar Împăratul Dumnezeu își ține promisiunea făcută încă din Vechiul Testament și le dă prioritate, nunta nefiind altceva decât Împărăția lui Dumnezeu. Dacă răsfoim paginile Noului Testament vedem că Hristos nu a fost recunoscut de către evrei ca fiind Mesia, ca fiind Fiu al lui Dumnezeu, iar acest lucru justifică refuzul lor de a fi urmași sau locuitori în Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu se supără pe refuzul primit din partea Poporului evreu și îi cheamă pe toți oamenii, pe toate celelalte popoare să intre la nuntă, adică în Împărăția lui Dumnezeu. Înțelegem de ce Evanghelistul Matei spune că această pericopa evanghelică a fost rostită de către Mântuitorul înainte de Patima Sa, deoarece pregătea de fapt întreaga omenire, prin Jertfa Lui deschizându-se Raiul, singura condiție fiind acceptarea lui Hristos ca Domn, Judecător și Stăpân al acestei lumi.

Dacă citind textul la rece, vedem că un simplu om nu a avut haina pregătită de nuntă. Chiar dacă a fost luat de pe stradă și introdus la nuntă, în momentul în care îl vede împăratul, este criticat, judecat și chiar condamnat pentru că nu are ținuta potrivită pentru a intra la nunta fiului său. În limba greacă, pentru îmbrăcăminte este folosit termenul "endima". Acest cuvânt are două sensuri: primul este cel de îmbrăcăminte aleasă, iar al doilea se referă la purtare, comportament, atitudine față de semeni. Cu siguranță, în acest context Evanghelistul Matei se referă la comportamentul omului, fiind unul necorespunzător.

Iubiți credincioși,

Pentru noi, invitația Împăratului Dumnezeu este una permanentă. El ne invită în primul rând la ospățul Său de fiecare dată când săvârșim Sfânta Liturghie, ne invită să ne împărtășim cu tainicul Său Trup și Sânge, invitația fiind foarte clar făcută prin cuvintele: "Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu" iar pentru noi contemporanii, Mântuitorul spune: "Aceasta să faceți întru pomenirea Mea". Așadar, a rămas un ospăț continuu în care creștinul este permanent pregătit pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, pentru a primi Mirele, a cărui Mireasă ne-a a fost încredințată odată cu Înălțarea Sa la ceruri.

Pentru noi, acest drum al vieții cu problemele și necazurile sale, se întărește în Biserica cea Sfântă. Întradevăr, ne putem ruga oriunde, dar fiind în Spațiul Sacru și în locul în care se pogoară Duhul Sfânt, "și îngerii din ceruri se miră la ceea ce se întâmplă aici" așa cum spuneau Sfinții Părinți. În momentul în care intrăm în biserică și rostim Rugăciunea Îngerească: "Toată grija cea lumeasca de la noi s-o lepădăm" are loc "Hora sfinților". Prin gustarea din acest ospăț și prin participarea la această nuntă noi ne pregătim pentru Împărăția lui Hristos, care este singura noastră speranță de îndreptare, de mântuire și de apropiere de Dumnezeu, invitație pe care ne-o face Mântuitorul prin cuvintele: "Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte se vor adauga vouă". Amin!

29.08.2018 Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul

Astăzi, 29.08.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Tăierii capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, Evanghelia a fost citită de Păritele Diacon Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.


Evanghelia Zilei(Marcu 6, 14-30):
În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut, și zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morți și de aceea puterile lucrează în El. Alții însă ziceau că este Ilie, iar alții ziceau că este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morți. Căci Irod trimițând, prinsese pe Ioan și-l legase în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ți este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia și voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, știindu-l om drept și sfânt, și îl ocrotea; și când îl asculta, sta mult pe gânduri și era bucuros să îl asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod, de ziua sa de naștere, făcea ospăț dregătorilor și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea. Atunci fiica Irodiadei intrând și jucând, a plăcut lui Irod și celor care ședeau cu el la ospăț. Iar împăratul a zis fetei: cere de la mine orice voiești, și-ți voi da. Și s-a jurat fetei, zicând: orice vei cere de la mine voi da ție, până la jumătate din împărăția mea. Iar ea ieșind, a întrebat pe mama sa: ce să cer? Iar Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezătorul. Atunci, îndată a intrat grăbită la împărat și i-a cerut, zicând: vreau să-mi dai numaidecât pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Și împăratul s-a întristat adânc, dar din pricina jurământului și din pricina celor care ședeau împreună cu el la ospăț, n-a voit să-i nesocotească cererea. Și trimițând îndată pe paznicul temniței, împăratul a poruncit să aducă capul lui Ioan. Iar acela mergând, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Când au aflat ucenicii lui, au venit, au luat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt. Și apostolii s-au adunat la Iisus și I-au spus toate câte au făcut și câte au învățat pe oameni.


Astăzi, la sfârșitul anului bisericesc, prăznuim Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Cu Sfântul Ioan ne întâlnim încă de la Bobotează, ziua în care îl botează pe Hristos, iar a doua zi după Bobotează îl prăznuim chiar pe Sfântul Ioan. Ne mai întâlnim apoi cu Sfântul Ioan Botezătorul în 24 iunie, când avem Nașterea Sfântului Ioan, dar dacă ne uităm în calendarele noastre o să vedem că și în 24 februarie, 25 mai și în 23 septembrie ne întâlnim cu persoana Sfântului Ioan Botezătorul, doar că pe acele zile nu le prăznuim cum prăznuim Soborul Sfântului Ioan, Nașterea Sa și Tăierea Capului. Aceste prăznuiri ne arată că intr-adevăr după cuvântul Mântuitorului, a fost cel mai mare om născut din femeie. A fost cel care a pregătit Calea Mântuitorului Iisus Hristos, aflându-se la interferența dintre Vechiul și Noul Testament. Viața lui de asceză, smerenie și rugăciune se împletește cu această misiune a sa de a găti Calea Domnului prin predica sa care începe atât de minunat: "Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!".

Suntem tentați Să credem că Sfântul Ioan Botezătorul era un om aspru, însă el era aspru cu păcatul și nu cu oamenii, deoarece pe oameni îi iubea. Acest lucru îl aflăm chiar din Sfânta Scriptură unde ni se spune că oamenii la un moment dat au venit la Hristos și i-au cerut sfaturi, iar Ioan Botezătorul le spunea așa: "Cel care are două haine, să dea una și celui care nu are"; vameșilor le spune să fie oameni corecți iar soldaților le spune să nu asuprească pe nimeni și să se mulțumească cu solda lor. Iată că îl vedem pe Ioan Botezătorul ca pe un om înțelegător, plin de compasiune, însă îl vedem și ca pe un om care este aspru cu păcatul.

Irod, împăratul din Galileea, și-a alungat soția legitimă și s-a căsătorit cu Irodiada, soția fratelui său Filip, care încă era în viață. Irodiada avea chiar o fiică cu acesta, anume pe Salomeea. Ca profet și ca om lui Dumnezeu, Sfântul Ioan îl mustră pe Irod spunându-i că nu îi este îngăduit să trăiască cu femeia fratelui său. Irodiada nu vrea să asculte aceste cuvinte de mustrare, deși Irod îl simpatiza pe Ioan Botezătorul. La insistențele Irodiadei, Irod îl aruncă în temniță pe Sfântul Ioan, însă nu cutează să îi facă nici un rău, deoarece îl asculta cu drag. Irodiada căuta cu orice preț să scape de Ioan Botezătorul, iar acest prilej s-a ivit în momentul în care regele Irod făcând ospăț de ziua sa și fiind înconjurat de oameni aleși, a avut parte de un dans al fiicei Irodiadei, adică a lui Salomeea. Îmbuibat fiind de vin și satisfăcut de acel dans, Irod îi spune: "Cere orice și îți voi da până la jumătate din regatul meu". Așa se face că Salomeea neștiind ce să ceară se sfătuiește cu mama sa, iar mama sa îi spune să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. Împăratul Irod se află într-o dilemă: Pe de o parte îl simpatiza pe Sfântul Ioan, iar pe de altă parte era în joc reputația sa. Nu putea să își încalce făgăduința, fiind înconjurat de oameni aleși. Totuși, putea să nu își încalce jurământul, ci să-l vadă cu ochii rațiunii curate. Putea să îi spună lui Salomeea următorul lucru: "Ceea ce îmi ceri este prea mult. Eu ți-am spus că îți voi da până la jumătate din regatul meu, dar Ioan Botezătorul valorează mai mult decât jumătate din acesta". În acel moment își ținea și promisiunea făcută, iar în același timp își arăta și prețuirea pe care o avea față de Sfântul Ioan.

Dacă ar fi să privim strict rațional sfârșitul Sfântului Ioan Botezătorul, poate ne-am întreba: "Unde este dreptatea lui Dumnezeu? De ce moare Sfântul Ioan Botezătorul într-un mod atât de cumplit?". Noua omenilor ni se pare că Sfântul Ioan Botezătorul astăzi a fost învins. De fapt, astăzi a învins Duhul Adevărului. Irodiada credea că prin moartea Sfântului Ioan va pune capăt tuturor mustrărilor, dar uitați că și acum la aproape 2.000 de ani de la acel eveniment noi vorbim despre acesta, pentru că Duhul Adevărului a învins, pentru că lumina întotdeauna învinge, pentru că dreptatea întotdeauna va învinge, chiar dacă nouă ni se pare uneori că este căzută la pământ.

În cartea Înțelepciunii lui Solomon capitolul al 3-lea, găsim niște cuvinte care parcă sunt pregătite tocmai pentru sărbătoarea de astăzi: "Sufletele drepților sunt pe mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire și ieșirea lor din lume li se pare mare nenorocire și plecarea lor dintre noi un prăpăd. Dar ei, sfinții, sunt în pace, chiar dacă în fața oamenilor au îndurat suferințe, nădejdea lor este plină de nemurire. Și fiind pedepsiți cu puțin, mare răsplată voi primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare și i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, așa i-a lămurit, și ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii și ca niște scântei care se lasă pe miriște, așa vor fi".

Deci iubiților,
Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu. Chiar dacă la o primă vedere ni se pare că întunericul a învins, trebuie să știm că lumina învinge mereu, iar acest lucru îl vom vedea fiecare dintre noi în ziua chemării la Judecată.

În bisericile noastre există o icoană numită Deisis, în care îl vedem pe Hristos care stă pe Scaunul Judecății, de-a dreapta lui Hristos o vedem pe Maica Domnului, iar de-a stânga Sa îl întâlnim pe Ioan Botezătorul. Noi, îl vom întâlni pe Botezătorul Ioan când vom sta în fața Dreptului Judecător. Iată că așa cum spune cartea Înțelepciunii lui Solomon, Sfântul Ioan trăiește veșnic; iată, că el va străluci în Ziua Judecății și va mijlocii pentru noi.

Aș dori să fac o legătură între Sfântul Ioan Botezătorul și Maica Domnului, legătură ce reiese din această lună minunată a lui august. În data de 6 august am prăznuit Schimbarea la Față, eveniment în care am văzut cum va fi Împărăția lui Hristos, l-am văzut pe Hristos strălucind în lumina Sa și pe noi bucurându-ne de ea. Apoi, în 15 august, am prăznuit-o pe Maica Domnului, despre care am spus că se mută de la stricăciune la nestricăciune, ea fiind Chipul Bisericii, care mijlocește și se roagă pentru oameni. Astăzi îl prăznuim pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel care stă de-a stânga Mântuitorului și mijlocește pentru oamenii credincioși, pentru creștinii care se roagă lui.

Așadar iubiților,
Luna aceasta are un profund caracter eshatologic, care ne vorbește despre Viața de Veci și despre judecata noastră, unde ne vom întâlni cu acel Hristos schimbat la Față, cu Maica Domnului care s-a mutat la viață și cu Ioan Botezătorul a cărui sfârșit mucenicesc îl amintim și îl pomenim astăzi.

De aceea, aveți încredințarea că Ioan Botezatorul nu o să uite rugăciunile făcute astăzi, că va mijloci în fața Dreptului Judecător și va spune: "Stăpâne! Iartă-l, pentru că îi cunosc glasul, deoarece el m-a rugat în ziua pomenirii mele. Iartă-l, deoarece cunosc genunchii lui care s-au plecat în biserică, în ziua pomenirii mele. Iartă-l, deoarece eu cunosc ochii lui care poate au lăcrimat în ziua pomenirii mele. Iartă-i, deoarece sunt prietenii mei care mă roagă, iar eu aduc rugăciunea înaintea Mântuitorului meu Iisus Hristos".

Astăzi îl pomenim pe Sfântul Ioan Botezătorul cu post nu numai pentru ziua însângerată, ci și pentru a ne aduce aminte să ne înfrânăm, pentru că neînfrânarea duce la ucidere, de multe ori trupească. Fie ca Sfântul Ioan Botezătorul să mijlocească pentru noi înaintea Dreptului Judecător, să ne dea putere să fim și noi mărturisitori ai Adevărului, într-o lume în care este de preferat să îi spui omului o minciună frumoasă decât un adevăr crunt. Însă nu trebuie să uităm că Adevărul este Hristos și pe El întotdeauna trebuie să îl propovăduim. Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro