+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

19.11.2017 Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Azi, 19.11.2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Prooroc Avdie si a Sf. Sfințit Mc. Varlaam. De asemenea, in această Duminică, a 26-a după Rusalii, ni se prezinta pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop,Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș iar la cuvântul de invățătură a fost citită tot de către Părintele Diacon Bogdan Flueraș, Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima duminică a postului Nașterii Domnului din anul 2017.

EVANGHELIA ZILEI:
"Și le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu."

Continuând tradiția frumoasă a omagierii unor lucrări semnificative pentru viața și activitatea Bisericii, precum și a comemorării unor personalități importante care s-au remarcat în istoria bimilenară a Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești”, respectiv „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. După cum Sfânta Scriptură arată, prin cuvinte, lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinții Săi, tot așa iconografia ortodoxă arată, prin imagini și culori, aceeași lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinții Săi.
Pentru Ortodoxie, icoana și pictura bisericească sunt o artă proprie și specifică Bisericii. Din acest motiv, Biserica, prin lucrarea pictorilor bisericești consacrați sau recunoscuți de ea, îndeamnă neîncetat la mărturisirea dreptei credințe și propovăduire, la rugăciune, la viață sfântă și la căutarea frumuseții slavei lui Dumnezeu din Împărăția cerurilor. De fapt, icoanele și pictura bisericii sunt veșmântul vizual al spațiului liturgic, sunt parte a vieții liturgice, iar acele icoane care se află în afara lăcașelor
de cult, în case, în școli sau alte instituții prelungesc prezența harică a lui Hristos din Biserică în societate și stabilesc o legătură tainică între „Casa Domnului” și casa omului. Fiecare sfântă icoană, indiferent de subiectul ei, face vizibilă taina iubirii smerite și preaslăvite a lui Hristos „Cel Unul Sfânt”, Cel răstignit, înviat și înălțat întru slavă, iubire prezentă în El și în Sfinții Lui. De aceea, zugravii de icoane și de fresce trebuie să fie persoane capabile să transmită, prin lucrarea lor duhovnicească și artistică, această taină a luminii, păcii și bucuriei pascale ale lui Hristos dăruite sfinților. Pictorii bisericești nu sunt simpli artiști sau meșteșugari, cunoscători ai unor tehnici artistice, înzestrați cu mai mult sau mai puțin talent. Spre deosebire de creațiile de artă plastică generală, pictura bisericească este expresie a credinței eclesiale și componentă a vieții liturgice ortodoxe, purtătoarea unui mesaj teologic profund, conservat prin anumite rigori canonice referitoare la tematică și compoziție.
Pictura bisericească trebuie să exprime cu prioritate, într-un mod artistic eclesial consacrat, conținutul teologic al credinței creștine ortodoxe universale.Un monah evlavios și un talentat iconar și pictor de biserici a fost și Cuviosul PAFNUTIE – PÂRVU ZUGRAVUL (1657-1735), recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național în București și apreciat ca mare trăitor al rugăciunii. Deoarece acest zugrav de biserici picta fără să vorbească și fără să mănânce, adică în post și rugăciune, el a primit supranumele de „MUTUL”. Dacă spunea vreun cuvânt când picta, întrerupea lucrul în ziua respectivă. În acest mod, a făcut mai lucrător darul primit de la Dumnezeu, dobândind mai mult har pentru a spori smerenia sa și pricepere pentru lucrarea iconografiei. Ținând seama de viața sfântă și de lucrarea lui ca pictor de biserici, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române l-a trecut pe Cuviosul PAFNUTIE în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august. El este, astfel, primul iconar ortodox român trecut în rândul sfinților. Tot în anul 2017, comemorăm și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste. Această comemorare este, în primul rând, o datorie morală față de înaintașii noștri, care, în vremuri ostile Bisericii și religiei în general, au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat, chiar cu prețul pierderii libertății și al vieții. Evocăm, îndeosebi, curajul, înțelepciunea și lucrarea misionară a Patriarhului Justinian Marina, care a păstorit Biserica Ortodoxă în timpul prigoanei comuniste. În anul 2017 se împlinesc 40 de ani de la trecerea la Domnul a acestui vrednic și harnic păstor al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1948-1977. Cu mult curaj, echilibru, diplomație și tenacitate, vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale regimului comunist. S-a opus cu dârzenie abuzurilor și ingerințelor statului în viața Bisericii,
precum și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție tolerată și în același timp total controlată, redusă la un rol nesemnificativ în societate. Astfel, Patriarhul Justinian a asigurat continuitatea instituției Bisericii și a lucrării sale
liturgice și pastorale, pentru ca această Biserică să slujească permanent un popor creștin, dar oprimat de un regim comunist ateu. Pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, din inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinților a mai multor ierarhi, cuvioși, martiri și mărturisitori români și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se păstrează în țara noastră (1950 și 1955). Răbdarea și suferințele apărătorilor Ortodoxiei și ale mărturisitorilor din
temnițele comuniste, lupta și dăruirea de sine a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, lucrarea duhovnicească a clericilor harnici și curajoși, toate acestea sunt dovezi ale credinței și ale jertfelniciei poporului român, pe care trebuie
să le cunoaștem și să le păstrăm permanent în memoria noastră. De ce? Pentru că exemplul vieții lor plină de fapte de evlavie și fapte jertfelnice este un izvor permanent de lumină și înnoire pentru viața creștină de astăzi, iar comemorarea lor din acest an ne cheamă să fim mărturisitori ai credinței ortodoxe, ctitori de locașuri sfinte și de cultură creștină, ne îndeamnă să avem în suflet iubire smerită și milostivă, precum și fapte demne de mărturisire a credinței creștine astăzi. Postul Nașterii Domnului este o perioadă de înnoire duhovnicească, de împărtășire mai deasă cu Sfânta Euharistie și de înmulțire a faptelor iubirii milostive. În societatea contemporană, aflată într-o profundă criză spirituală și morală, individualismul egoist și insensibilitatea la suferințele oamenilor subminează iubirea din familie și din societate, diminuează solidaritatea cu cei aflați în dificultate și produc
multă înstrăinare și întristare între oameni. În fața acestor provocări, trebuie să-i creștem pe copiii țării în iubirea față de Dumnezeu și față de semeni și să-i ajutăm pe tineri să descopere frumusețile credinței și ale iubirii creștine, să fie harnici și
darnici, așa cum sfinții din icoane ne oferă pilda lor. Darul libertății trebuie orientat spre sporirea în credință și săvârșirea faptelor bune, spre milostenie sau generozitate, urmând îndemnul adresat de mântuitorul iisus hristos: „Fiți milostivi, precum și tatăl vostru ceresc este milostiv!” (Luca 6, 36).
Fiecare perioadă de post este prilej de pocăință și de întărire duhovnicească în rugăciune și fapte bune. Postul Crăciunului este, îndeosebi, o școală a milosteniei în care învățăm să răspundem cu dărnicie milostivirii și bunătății nesfârșite a lui Dumnezeu pentru noi, arătate prin întruparea și nașterea Fiului Său ca Om în lume. În această perioadă a Postului Nașterii Domnului suntem chemați să unim rugăciunea smerită și pocăința sinceră cu iubirea milostivă, arătând milostenie spirituală și materială față de oamenii aflați în nevoi. Milostenia spirituală poate fi o rugăciune pentru omul aflat în necaz, un sfat bun sau o încurajare pentru cel dezorientat sau deznădăjduit, o vizită la un bolnav, o vizită la un om vârstnic sau neajutorat, precum și alte fapte asemănătoate. Milostenia materială poate fi hrană pentru cel flămând, haine pentru cei lipsiți de ele, medicamente pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei săraci și altele asemenea. În multe și diferite forme putem arăta iubire milostivă față de semenii noștri, care au nevoie de ajutorul nostru.
În mâna întinsă a omului aflat în nevoie sau dificultate trebuie să vedem mereu mâna întinsă a lui Hristos către noi. În chip tainic și duhovnicesc, mâna săracului care cere nouă ajutor se întâlnește cu mâna lui Hristos din noi care oferă acest ajutor celor aflați în nevoie. Cu părintească dragoste vă binecuvântăm și vă dorim sănătate și mântuire, pace și bucurie, rugându-ne totodată ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți!

12.11.2017 Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Azi 12 noiembrie 2017, Biserica Ortodoxă Romană face pomenirea Sf.Martiri și Mărturisitori Năsăudeni:Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, Sf. Ioan cel Milostiv,Patr. al Alexandriei și Sf. Cuv Nil Pustnicul.
De asemenea, in această Duminică, a 25-a dupa Rusalii, facem pomenirea pildei samarineanului milostiv,rostită de către Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop,Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucernicul Părinte Arhidiacon Torcoș Ionică si Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de catre Părintele Arhidiacon Torcoș Ionică iar cuvantul de invatatură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și întrebându-L: Învățătorule, ce să fac eu ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în Lege? Cum citești? Iar el, răspunzând, a zis: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată vârtutea ta și din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în Ierihon și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături. Tot așa și un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut și a trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând lângă el și văzându-l, i s-a făcut lui milă de el și, apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn și vin; apoi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: ai grijă de el și ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îți voi da înapoi. Deci care din acești trei ți se pare că a fost aproapele celui care căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: de-te de fă și tu asemenea.

În cuvântul de invățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre samarineanul milostiv,un tânăr trecător care era invățător de lege,membru al sinedriului sau poate chiar mai marele bisericii din vremea aceea care negăsind răspuns se adresează direct celui mai mare invațător al lumii spunand:„Învățătorule, ce sa fac ca să moștenesc viața cea veșnică?„. Mântuitorul îi raspunde cu o întrebare:„Ce este scris in lege? Cum citești?” iar tanărul îi răspunde:„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tau și din tot cugetul tau, iar pe aproapele tău ca pe tine insuți„. Iată, avem un răspuns deosebit de frumos care este conditia de bază a mantuirii. Aceasta este legea de baza a mantuirii adusă de insuși Hristos care desființează legea talionului din Vechiul Testament „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” fiind marea lege a iubirii care ne indeamnă sa îl iubim pe Domnul Dumnezeu și pe aproapele, formand astfel comuniunea dintre oameni. Dacă ne uităm la personajele acestei relatări, ii vedem pe oamenii răi, care cu siguranță sunt opusul milei si a iubirii pe care Hristos o cere de la noi, opusul acesteia fiind egoismul. Egoismul vine din ignoranță si se referă in primul rând la iubirea de sine, fiind un narcisist care se axează doar pe relația lui cu Dumnezeu dându-i pe ceilalți la o parte. Găsim o definiție a egoismului care spune ca egoistul este „cel ce nu se constrânge pentru nimeni, nu cunoaște pe nimeni, nu acceptă pe nimeni decat pe el si pe problemele sale„. Pornim cu iubirea ca virtute izvorâte din Ființa lui Dumnezeu care L-a trimis pe unicul Său Fiu în lume ca sa moară și să pătimească pentru noi. Astăzi, credincioșii l-au intâmpinat cu flori strigand „Osana, bine este cuvantat!” bucurându-se de Dumnezeu și de Hristos ca stăpân, iar peste câteva zile au strigat „Răstignește-l, răstignește-l”. Astăzi, ne bucurăm ca începe postul, postul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, venim la biserică si cantăm colinde, însă după ce mergem acasă se înapoiază adevăratul sens al iubirii pe care Hristos îl cere de la noi si egoismul iarăși apare. Un sfânt părinte spunea foarte frumos:„ Iubește și fă ce vrei” pentru că ce poți sa faci când iubești decât sa trăiești în unire și în comuniune cu Dumnezeu. Egoismul este un păcat care ne desparte de Dumnezeu, care nu poate să ne conducă pe calea mântuirii. Dumnezeu cere de la noi milă, mila domină in fața judecații impotriva păcatelor noastre celor grele. Maxim Gorki într-una din lucrările sale îl prezintă pe un boier rus care înainte de revoluția din 1917 își ajuta semenii, le cumpăra medicamente, îi imbrăca, iar după revoluție cei care au fost ajutați de către acest boier l-au ucis, l-au despicat, i-au scos intestinele si le-au pus in jurul unui copac. Vedem calitatea si caracterul condiției umane, care se schimbă foarte repede. De aceea, prin actul de bine și prin faptul ca ii oferi iubirea semenului tău, primești dragostea lui Hrisos, primești binecuvântare, și cu aceasta primești respectul semenului tău in lumea aceasta și mai mult, primești bucuria in Împărăția Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh, Amin!

29.10.2017 Duminica a 24-a dupa Rusalii (invierea fiicei lui Iair)

Azi, 29 Octombrie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana, Sf. Cuv. Avramie și nepoata sa. De asemenea, în această Duminică, a 24-a după Rusalii, facem pomenirea învierii fiicei lui Iair de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; și acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, și aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus și-L împresurau mulțimile, o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată avuția ei și de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toți tăgăduiau, Petru și ceilalți care erau cu El au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează și Tu mai întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simțit puterea care a ieșit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit tremurând și, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de față cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El și cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii și a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învățătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai și se va mântui. Și, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei și pe mama ei. Ci plângeau toți și se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeți, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, știind bine că a murit. Atunci El, scoțând pe toți afară și apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deșteaptă-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit Iisus să-i se dea ei să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.” Ev. Luca 8, 41-56

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre vindecarea lui Iisus.
Un mare pictuor rus avea un tablou grandios referitor la Evanghelia de astăzi. Grandios prin mărimea lui dar și pentru ce reprezintă pentru noi. Îl găsim pe Mântuitorul Hristos în centrul tabloului cu mâna întinsă peste mâinile reci ale unei fete de 12 ani care a murit, iar în spatele Mântuitorului se află cei doi părinți. Pe fețele lor se cunoaște suferința și povara pierderii unicului copil. Mai în spate sunt cei trei ucenici ai lui Hristos prezenți și astăzi, la fel ca la schimbarea la față. Ei erau uimiți și așteptau o minune.
Am auzit în Sfânta Evanghelie cum Hristos a venit din ținutul Gherghesenilor, supărat pentru că a fost alungat de acolo din cauza pierderii câștigului lor prin comercializarea porcilor, iar azi se întoarce în patria Sa unde este întâmpinat cu bucurie. Toți Îl așteptau. Din punct de vedere cronologic, ținând cont de greșeala lui Dionisie Exiguul dar și de corectura exegeților, ne aflăm azi în al doilea an de propovăduire al Mântuitorului și al 32-lea după Hristos. Mulțimile s-au bucurat, dar cu mai multă nădejde era Iair care a căzut în fața Lui și a cerut lui Hristos să vină să o vadă. Fata lui Iair era bolnavă, era pe moarte. Hristos nu a întrebat cât e de bolnavă, nu a întrebat distanța, deși Hristos îl cunoștea pe Iair deoarece era mai-marele sinagogii. Evanghelia ne spune că au pornit spre casa lui Iair, dar în drumul lor s-a apropiat cineva de Hristos dorind să Îl atingă. Femeia avea credință că poate să se vindece doar atingându-se de Hristos. A reușit să se atingă de El, iar Hristos a întrebat „cine s-a atins de Mine? Că am simțit puterea care a ieșit din mine”. Iisus era înconjurat de lume, Apostolii I-au spus că toată mulțime Îl atinge, cum poate să pună această întrebare, dar Hristos le-a spus că a simțit cum a ieșit puterea din El. Femeia s-a vădit, iar Hristos i-a dat drumul, spunându-i să meargă în pace, credința ei a mântuit-o. Hristos a arătat astfel și celor prezenți cum credința aduce vindecare.
În această Evanghelie există două elemente foarte importante. Rugăciunea părintelui pentru copilul său. Asta cere și Hristos. Ieșirea din egoism. Cere rugăciune pentru celălalt, cere iubirea aproapelui, indiferent de gradul de rudenie. Astăzi noi am ieșit din egoismul nostru dar de multe ori judecăm pe aproapele nostru sau îl bârfim și nu mai găsim timp să ne rugăm nici pentru noi. Hristos spune clar în Rugăciunea Domnească „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Așadar, cerem ajutorul lui Dumnezeu, însă îl vom primi doar dacă și noi vom face la fel aproapelui nostru. Să ne punem întrebarea: „cât am reușit noi să eliminăm egoismul și să ne iubim aproapele?”. De la Adam și Eva am văzut exemplul egoismului. Adam a dat vina pe Dumnezeu pentru greșeala lui și a Evei. Or, astăzi, vedem cum Hristos primește rugăciunea lui Iair pentru fiica sa și merge să o vindece, fără să dorească alte explicații. Azi am văzut cum credința femeii i-a adus vindecare, iar rugăciunea pentru aproapele aduce ocrotire Dumnezeiască și vindecare. De-a lungul Evangheliilor sinoptice întâlnim în mai multe rânduri cum Hristos vindecă oamenii „văzând credința lor”, deci pe baza credinței punem fundamentul rugăciunii și dobândim vindecare, curățire și mântuire. Mai este puțin până începe postul Nașterii Domnului. Există o definiție pe care o folosim noi, teologii, a ceea ce înseamnă credința. E scrisă în Evrei 11, 1: „credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”.
Revenind la Hristos, Iair este anunțat că fiica sa a murit, să nu mai aducă pe Învățător. Hristos a zis că nu a murit, ci doarme și a continuat drumul. Ajuns la casa lui Iair, Hristos a luat pe cei trei ucenici și pe părinții acesteia, iar ajunși în camera ei, Hristos a pus mâna pe mâna ei și i-a zis „scoală-te!”. În limba aramaică Hristos a zis „talita kumi” care înseamnă „înviază!”. În acest sens Hristos a spus că nu a murit ci doarme. Hristos ne dorește mai mult vii, să avem o viață mai lungă pentru a ne îndrepta spre El și să conștientizăm că o viață fără Dumnezeu este nimic.
Succint, câteva lucruri importante pe care le spun oameni de știință importanți în istoria omenirii, de pe lună pornind și până pe pământ, a ceea ce înseamnă Dumnezeu.
Ceva poate fi dotat ca finalitate numai de o gândire, de un gânditor, de Cineva care are forță de organizare. Iată ce spune un fizician care a luat premiul Nobel pentru fizică, Alfred Kastler: „Nu pot să cred - ca să vorbesc limpede - că hazardul și necesitatea sunt singurii responsabili ai evoluției. Niște cosmonauți care ar descoperi, pe fața nevăzută a Lunii, o uzină automată de aluminiu în plină activitate, nu ar reuși să mă convingă că această uzină a fost realizată doar prin jocul întâmplător al reacțiilor fizico-chimice între diferitele elemente prezente pe suprafața satelitului nostru.” Evident, multe din concluziile din trecut sunt astăzi depășite cu adevărat, dar iată că unele, cele privitoare la întrebările cele mai mari, „Ce este Dumnezeu?” sau demonstrarea științifică a lumii au rămas și astăzi asemenea celor din secolul al XVII-lea, când a fost fondată știința modernă despre natură, de către savanți precum Kepler, Copernic, Galileo Galilei sau Newton.
Kepler, în „Armonia cosmică” spune: „Îți mulțumesc, Dumnezeu meu, Creatorul nostru, că mi-ai dat posibilitatea de a vedea frumusețea creației Tale și de a mă bucura de lucrul mâinilor Tale! Iată, mi-am terminat lucrul la care m-am simțit chemat, am întrebuințat talentul pe care mi l-ai dat; am arătat oamenilor splendoarea lucrurilor Tale; în măsura în care spiritul meu mărginit le-a putut înțelege, oamenii vor citit aici dovezile despre aceasta”.
Închei această înșiruire cu un om de știință român. Edmon Nicolau spune: „nu putem afirma că știm totul, dar nu putem accepta extraordinarul, miraculosul, decât în urma unor verificări scrupuloase. Nu putem respinge ceea ce nu înțelegem, dar avem obligația elementară de a verifica existența a ceea ce trebuie integrat în edificiul actual al științei, totuși atât de splendid. Omul este un univers ce posedă încă mari zone neexplorate.” (Omul între două infinituri, Editura Politică, 1972, pag. 167).
Ar mai fi și alții, dar mă opresc aici. Ceea ce nu putem înțelege, credința, să nu uităm că pe baza credinței pornește dialogul nostru cu Dumnezeu. Un profesor de științe pozitive filosofice, ateu convins, dar cinstit, a fost încercat cu moartea soției. Profesorul a înmormântat-o. Studenții au observat că deși vorbește de aceste științe pozitive și de lipsa lui Dumnezeu, l-au întrebat: „Domnule profesor, vă vedem mergând in fiecare Duminică la cimitir și aprindeți o lumânare la căpătâiul soției dumneavoastră și atunci vă întrebăm când sunteți cinstit? Atunci când ne vorbiți de științele pozitive sau când aprindeți lumânarea în cimitir?”, iar profesorul răspunde: „una este ce vă spune mintea mea la cursuri. Ea vă spune ce știe ea și ce poate ea să înțeleagă, dar alta este ce simte inima mea, viața mea și sufletul meu, ceva care mă depășește”, Amin!

22.10.2017 Duminica a 23-a dupa Rusalii (vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor)

Azi, 22 Octombrie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. întocmai cu Apostolii, Averchie și Sf. 7 tineri din Efes. De asemenea, în această Duminică, a 23-a după Rusalii, facem pomenirea vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gerghesenilor, care este dincolo de apă, în fața Galileii. Când a ieșit pe uscat, l-a întâmpinat un om din oraș care avea diavol și care de multă vreme în haină nu se îmbrăca și în casă nu mai sălășluia, ci în gropi de morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat și a căzut înaintea Lui și cu glas tare a grăit: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui prea Înalt? Te rog, nu mă chinui! Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulți ani îl apucase, și-l legau în lanțuri și în obezi, și-l păzeau, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de diavol în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: care îți este numele? Iar el a răspuns: legiune, căci mulți diavoli intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Iar acolo era o turmă mare de porci, care pășteau pe munte; și L-au rugat să le îngăduiască să intre în porci; și le-a îngăduit. Și, ieșind diavolii din om, au intrat în porci, iar turma s-a pornit de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii porcilor, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au dat de veste în oraș și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ceea ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră diavolii îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos lângă picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei care văzuseră le-au spus cum s-a mântuit cel îndrăcit. Și L-a rugat pe El poporul ținutului Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Iar Iisus a intrat în corabie și s-a înapoiat. Dar bărbatul din care ieșiseră diavolii se ruga de El să-l lase lângă Dânsul; Iisus însă i-a dat drumul, zicând: întoarce-te în casa ta și povestește cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el s-a dus, vestind prin tot orașul cât bine i-a făcut Iisus.” Ev. Luca 8, 26-39

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre valoarea sufletului și cum trebuie să ne raportăm la semenul nostru în raport cu valorile materiale lumești.
În Evanghelia după Ioan Hristos mărturisește că mai are și alte oi pe care trebuie să le aducă la turma Sa, de aceea Hristos străbate Țara Sfântă pentru a mărturisi cuvântul Său și pentru a mări turma cea cuvântătoare. Azi Hristos merge aproape de cetatea Gadarei ca să propovăduiască și să vindece oamenii de rănile sufletești și trupești. Observăm că aproape de intrarea în cetate este întâmpinat de un om bolnav, aflat sub stăpânirea celui rău. Acesta se manifesta atât de violent, încât era adesea ținut în lanțuri. Suferința era atât de mare, încât cel rău a pus stăpânire pe el și nici măcar vocea nu mai era a lui, iar cel rău vorbea prin el. Cel rău Îl ia la rost pe Hristos întrebându-L „ce ai cu noi? De ce ai venit înainte de vreme, ca să ne chinuiești?”. Practic ne aflăm aici în fața unui adevăr: diavolul știe că va fi judecat și condamnat la osânda veșnică. El știe acest lucru, dar întrucât căderea sa este definitivă, singura lui plăcere este aceea de a face rău, de a aduce în viața oamenilor suferința la gradul cel mai înalt. Acest lucru s-a întâmplat și la persoana bolnavă din Evanghelia de azi. Ce ne pune un semn de întrebare în dialogul dintre Hristos și diavol este cererea celui rău. Diavolul Îi spune lui Hristos că dacă îi izgonește din om, să îi lase să intre în turma de porci care păștea în apropiere. Spre surprinderea noastră, Hristos îngăduie acest lucru. Ne întrebăm „de ce?”. Nu este un răspuns ușor. De-a lungul timpului s-au dat mai multe răspunsuri, dar s-au format două concluzii: în primul rând a îngăduit acest lucru pentru a sublinia că diavolul nu are putere. Sfânta Biserică prin Taina Botezului, la unul dintre exorcisme, preotul spune „ieși și du-te de-ți cunoaște puterea ta cea deșartă care nici peste porci nu a avut stăpânire.” Deci Hristos a vrut să arate că diavolul nu are putere de la sine, ci prinde putere de la oameni atunci când aceștia au o viață păcătoasă și îi îngăduie celui rău să se sălășluiască în sufletul lor.
Al doilea răspuns asupra căruia aș stărui mai mult este următorul: în cetatea aceea era un om bolnav. Hristos vine și îl vindecă, arătând că în fața lui Dumnezeu bunurile materiale niciodată nu vor putea echivala cu valoarea unui suflet. Hristos le spune gadarenilor să se bucure de omul vindecat, pentru că toate turmele de porci ale lor nu pot valora cu un om sănătos. Omul vindecat valora mai mult. Lucrul acesta nu l-au acceptat gadarenii și au venit în fața lui Hristos și L-au rugat să plece din ținutul lor. Este una din cele mai triste rugăminți pe care le-a primit Hristos: „pleacă de la noi!”. Am fi aproape gata să îi judecăm pe cei din Gadara, dar acest cuvânt al lui Hristos este mereu actual. În lumea de azi Îi spunem lui Hristos sub diferite forme același lucru: „nu mai avem nevoie de Tine”. Lumea de astăzi încearcă să Îl pună pe Dumnezeu într-un colț, uneori să Îl mai asculte, și atât. Atunci când învățătura lui Hristos deranjează, lumea de astăzi spune același lucru „pleacă de la noi, nu avem nevoie de Tine”. Din păcate găsim similitudini între cererea gadarenilor și lumea secularizată a zilelor noastre. Mai găsim similitudini și prin faptul că deși în lumea de azi se pune accent pe drepturile omului, semenul de lângă noi nu este tratat așa cum ar trebui. De multe ori, pentru mândria noastră, nu dăm importanță semenului nostru. De multe ori ne găsim în postura în care dacă ar trebui să jertfim un dar al nostru pentru a-l da unui semen, am alege să păstrăm darul. Pentru că uităm că omul a fost făcut pentru comuniune. Omul nu poate să trăiască singur. O bucurie trăită în singurătate nu este bucurie. O suferință în singurătate te duce la cele mai înalte culmi ale depresiei. Uităm de multe ori aceste lucruri, la fel cum și pe cei din Gadara nu i-a interesat că un semen al lor s-a vindecat de o boală incurabilă.
Iată, iubiți credincioși, Evanghelia de astăzi ne învață cum să ne raportăm la semenul nostru. Evanghelia ne îndeamnă să privim înlăuntrul nostru și să iubim pe semenul nostru.
Marele scriitor Dostoievski când a scris capitolul „Marele inchizitor” din opera „Frații Karamazov” a descris cum Hristos a venit în lume și a fost judecat de oameni, iar oamenii I-au spus „n-avem nevoie de Tine”, ne gândim că marele scriitor a fost profetic. Hristos în acel capitol este judecat pentru dreptatea și iubirea Sa. Or, astăzi exact aceste principii fundamentale ale creștinismului sunt puse la colț, pentru dreptatea și interesul oamenilor.
Așadar, gândindu-ne la pericopa evanghelică de astăzi, să avem conștiința cum au avut-o Luca și Cleopa în drumul spre Emaus când I-au spus lui Hristos „rămâi cu noi” și niciodată să nu spunem ca oamenii din ținutul Gherghesenilor, Amin!

08.10.2017 Duminica a 20-a dupa Rusalii (invierea fiului vaduvei din Nain)

Azi, 8 Octombrie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia. Tot în această zi prăznuim Duminica a 20-a după Rusalii în care este amintită Învierea fiului văduvei din Nain.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea S-a dus Iisus într-un oraș numit Nain, și împreună cu Dânsul mergeau mulți ucenici ai Lui și popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta orașului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale, și era ea văduvă; iar din oraș popor mult era cu dânsa. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de cosciug, iar cei care-l duceau au stat și El a zis: tânărule, ție îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat în sus și a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, și: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” Ev. Luca 7, 11-16

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Porumb a vorbit despre minunea din cetatea Nain. Aceasta ne arată atât suferința din viața omului, dar și măsura răbdării acestei suferințe.
Nimeni nu L-a rugat pe Mântuitorul Iisus Hristos să vină în cetatea Nain și să săvârșească minunea învierii fiului acelei mame îndurerate care își conducea pe ultimul drum pe singuruș său fiu. Și totuși Îl vedem pe Hristos venind în întâmpinarea cortegiului funerar și Își manifestă atât puterea Sa, cât mai ales iubirea Sa de oameni.
Ca să înțelegem mai bine pericopa evanghelică, am putea să ne imaginăm două tablouri. Un tablou în care este prezentă durerea mamei care își ducea fiul spre groapă. Avem disperare, bocet, mulțime multă care plângea tânărul mort și însoțea mama care plângea, în acele locuri fiind mai importantă petrecerea pe ultimul drum decât citirea scripturilor. Nu ne este precizat numele mamei, probabil evanghelistul vrea să ne sugereze că această mamă le închipuie pe toate mamele care au trebuit să își conducă pe ultimul drum pe fiii lor. Întreaga întâmplare se petrece în cetatea Nain, la poalele Muntelui Tabor, la aprox. 10 km de cetatea Nazaret.
În al doilea tablou apare lumina. Apare Hristos înconjurat de mulțime multă și de ucenicii Săi. Vine în cetatea Nain unde întâlnește cortegiul funerar. Cunoaște, cu siguranță, durerea mamei și iată, se apropie de sicriu și spune mamei „nu mai plânge!”. Mântuitorul ne spune să plângem pentru păcatele noastre, chiar Mântuitorul a plâns la moartea prietenului Său, Lazăr, dar iată că azi vine la această mamă și îi spune să nu mai plângă, tocmai pentru că îi cunoaște suferința și decide să îi alunge durerea. Apoi se adresează tânărului ca și cum acesta ar trăi, zicând „tinere, ție îți zic, scoală-te!”, iar tânărul a deschis ochii și a înviat din morți. Așadar, aceasta este minunea pe care am auzit-o astăzi. Tânărul a fost dat viu și întreg mamei sale.
Cu toate că Mântuitorul a avut această putere, El nu a săvârșit decât 3 învieri din morți: pe fiica lui Iair, pe Lazăr și pe tânărul din Nain. De ce oare nu a înviat mai mulți oameni? Pentru că scopul venirii Sale în lume nu a fost acela de a-i face pe oameni să nu mai moară , să îi scoale din morți, ci a vrut să demonstreze oamenilor că există nemurire, există viață în ceruri, dincolo de viața aceasta pământească. L-a înviat pe tânărul din Nain ca să ne arate că tinerilor le este destinată viața, a înviat-o pe fiica lui Iair ca să le arate mai-marilor cetății că El este Mesia și l-a înviat pe Lazăr ca să arate efectele învierii asupra materiei și anume spiritualizarea ei. Lazăr era mort de patru zile și trupul intrase în putrefacție, dar iată că a venit la starea inițială.
Mesajul acestei Evanghelii este adresat tinerilor. Tinerilor care, ne arată Iisus Hristos, sunt chemați la o viață creștină. Trebuie să ne trăim viața, să ne bucurăm de ea, dar e important să fie o viață cu sens, cu Hristos, pentru că această viață este pregustare a vieții viitoare.
Așadar, suntem datori să ne punem întrebarea „în care tablou dorim să ne situăm?” În primul tablou al tristeții și al tânguirii, sau în al doilea tablou unde apare Hristos, unde suntem cuprinși de lumină și unde trăim împreună cu Hristos pentru o viață veșnică fericită? La această întrebare să ne răspundem în drumul nostru spre casă și să începem de azi o viață împreună cu Hristos, dătătorul de lumină, speranță și viață veșnică, Amin!

01.10.2017 Duminica a 19-a dupa Rusalii (iubirea vrajmasilor)

Azi, 1 Octombrie 2017, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Cinstitul Acoperământ al Maicii Domnului. De asemenea facem pomenirea Sf. Ap. Anania, Sf. Cuv. Roman Melodul, Sf. Cuv. Iosif și Chiriac de la Bisericani. Tot în această zi sărbătorim Duminica a XIX-a după Rusalii în care Mântuitorul Iisus Hristos ne învață în cadrul predicii de pe munte despre iubirea vrăjmașilor.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul: precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor tot așa. Pentru că dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii iubesc pe cei care-i iubesc pe dânșii. Și, dacă faceți bine celor care vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii același lucru fac. Și, dacă împrumutați pe cineva de la care nădăjduiți să luați, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă iubiți pe vrăjmașii voștri, să faceți binele, și să dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, și atunci răsplata voastră va fi multă, și voi veți fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. Așadar fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.” Ev. Luca 6, 31-36

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre iertare și iubire.
De aproximativ 2000 de ani li se spune oamenilor să se iubească și parcă mai mult oamenii se sfâșie între ei. Aceasta este una dintre concluziile, credem noi, pertinente, ale unui teolog din zilele noastre. Vedem că și Biserica insistă adeseori asupra unor teme pentru că acestea sunt fundamentale pentru viața creștinului. Una este iertarea. De ce ni se spune așa de des să ne iertăm? Pentru că ne iertăm foarte greu și de multe ori trăim în neiertare unii cu ceilalți. Nu este o poruncă ușoară. Nu a fost ușoară nici în Vechiul Testament unde omul nu o înțelegea și Dumnezeu îi descoperă omului treptat poruncile desăvârșirii, pentru a nu fi un șoc pentru acesta. Așa cum au fost și cuvintele lui Hristos în predica de pe munte. Le-a zis „iubiți pe vrăjmașii voștri”. Ei aveau Legea talionului: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viață pentru viață”. Or, vine astăzi Învățătorul și le spune să iubească, și nu pe oricine, ci pe vrăjmași. Este de multe ori greu să iubim și pe cei din apropierea noastră. Vedem pe zi ce trece că nu mai știm să ne iubim noi între noi în familie, și atunci ne întrebăm de ce Hristos ne cere și insistă asupra iubirii vrăjmașului. Avem noi această putere?
Iubiților, noi când vorbim de iertare, trebuie să ne punem întrebarea: „oare ne-a dat Dumnezeu o poruncă mai grea decât putem noi duce?”. Noi trebuie să fim conștienți de faptul că orice primim de la Dumnezeu este pe măsura puterilor noastre. A iubi și a ierta este în ființa noastră, în natura noastră curată dată de Dumnezeu, însă în urma păcatului natura a fost pervertită și spunem noi că nu este normal să iertăm pe cel care ne prigonește.
Ei bine, aici vine superioritatea creștinismului care nu este o învățătură, o filosofie, ci un mod de viață. Dacă toată învățătura lui Hristos o aducem la stadiul de ideologie frumoasă, ajungem să o putem pune în ramă, dar învățătura lui Hristos este altceva. Ea trebuie să se bazeze pe dragoste, pe iertarea inclusiv a vrăjmașilor noștri. Avem putere să iertăm, dar trebuie să regăsim această putere înlăuntrul nostru. Așa ne-a creat Dumnezeu, după chipul Său. Această expresie arată că Dumnezeu a pus multe în om pentru ca el să poată ajunge la asemănarea cu Creatorul. În acest sens Părintele Nicolae Steinhadt de la mănăstirea Rohia spunea că atunci când omul iartă, atunci recunoaște că are ceva dumnezeiesc în el. Și în popor s-a format proverbul „a greși e omenește, a ierta e dumnezeiește”. Iertarea aduce ceva dumnezeiesc în viața noastră. Avem această putere, iar dacă aducem această putere în viața noastră, nu iertăm doar greșiților noștri, ci ne iertăm și pe noi. Trebuie să recunoaștem că atunci când avem ceva pe suflet, ne măcinăm, suferim. Dar dacă punem iertarea în viața noastră, ea va avea un rol vindecător asupra noastră. Noi vom fi mai liniștiți și vom recunoaște darul lui Dumnezeu și chipul Său în noi. Acesta este cel mai important argument. Iertarea ne salvează pe noi înșine și ne apropie de Dumnezeu.
Apoi, omul ajunge să fie părtaș la acea dragoste răstignită a lui Hristos. Atunci pe Cruce Hristos a iertat greșiților lor toate. A cerut Părintelui ceresc iertarea celor care Îl răstigneau. Vrednicul de pomenire Antonie Plămădeală spunea că dacă nu suntem cu iertarea, atunci ar trebui modificată rugăciunea Tatăl nostru. Noi acolo spunem „ci ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Rugăciunea aceasta se poate transforma din binecuvântare în blestem dacă nu iertăm.
De aceea, noi trebuie să privim lucrurile pornind de la un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel: „nu avem aici cetate stătătoare, ci călătorim spre cetatea cerească” și că în această lume pot să fie multe neajunsuri, dar noi nu trebuie să uităm ținta noastră care este spre Dumnezeu. Acolo vom fi întrebați cât am iubit și cât am iertat. Aceste lucruri sunt criterii ale judecății.
Apoi noi trebuie să iertăm și pentru că cel care seamănă binele, va culege binele, iar cel care seamănă răul, va culege răul. Există o logică peste care nu putem să trecem. În acest sens vă dau 2 exemple: vameșul Zaheu care era un om păcătos (așa era considerat de cei din jurul său), dar vine Hristos și seamănă binele, iar când vine la sicomorul unde era Zaheu, nu îl judecă, ci se face oaspetele omului păcătos, seamănă binele și astfel îl întoarce pe acesta la bine. Al doilea exemplu este din o operă monumentală și de referință în literatura universală, din romanul Mizerabilii de Victor Hugo unde personajul Jean Valjean este condamnat la ocnă pentru că a furat pâine, iar după eliberare gândul său este de revoltă și de dorință de a face tot răul. Așa se face că fiind și înnoptând în casa episcopului, el fură toată argintăria din acea casă. Este prins și adus din nou în acea casă ca să își recunoască faptele și să fie condamnat din nou la ocnă. Se întâmplă însă ceva. Acel episcop seamănă binele și iartă. Acela spune ”pentru ce l-ați adus? Eu I le-am dat!” Și l-a privit cu bunătate și cu iertare. În acel moment Jean Valjean s-a schimbat și a devenit un mare filantrop. Și-a reclădit viața. De unde a pornit? De la puțină iertare și îngăduință. Aceasta înseamnă că de câte ori vom semăna binele, vom culege binele în viața noastră.
Acum, la încheiere, trebuie să amintim sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului și doresc să leg personajul Maicii Domnului de iertarea și bunătatea din Evanghelia de astăzi. Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus spunea că Maica Domnului se supără doar pe o singură categorie de oameni: pe acei oameni care nu-I cer nimic. De aceea, mai ales astăzi, să cerem Maicii Domnului să ne păzească cu Sfântul Său Acoperământ și să ne dea și nouă puterea de a iubi, a ierta, ca astfel să călătorim pe drumul cel bun spre împărăția lui Dumnezeu, Amin!

24.09.2017 Duminica a 18-a dupa Rusalii (pescuirea minunata)

Azi, 24 Septembrie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfintei Mari Mucenițe Tecla, cea întocmai cu Apostolii și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Tot în această zi prăznuim Duminica a 18-a după Rusalii în care se pomenește pescuirea minunată.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Luturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș.
Astăzi a fost o zi de sărbătoare deosebită întrucât la sfârșitul slujbei Părintele Ionuț Pop l-a prezentat pe Părintele Brisc Petru ca îmbisericit în parohia noastră, urmând să slujească alături de Părintele Ionuț Pop și Părintele Antonie Pința după revenirea acestuia din Marea Britanie. De asemenea, întreaga biserică i-a cântat Părintelui Ionuț Pop un gând bun de „La mulți ani!” întrucât sfinția sa își va sărbători ziua de naștere Marți, 26 Septembrie.
Cu aceste ocazii, urăm Părinților noștri slujitori ani mulți cu spor duhovnicesc, putere de muncă și păstorire vrednică în această frumoasă parohie!

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea ședea Iisus lângă lacul Ghenizaretului și a văzut două corăbii oprite lângă țărm, iar pescarii ieșiseră din ele și-și spălau mrejele. Intrând în corabia care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puțin de la uscat; apoi, șezând în corabie, învăța din ea mulțimile. Iar când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: depărteaz-o la adânc și aruncați mrejele voastre, ca să pescuiți. Atunci, răspunzând Simon, I-a zis: Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit și nimic n-am prins; dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja. Și, făcând ei așa, au prins mulțime mare de pește, încât li se rupeau mrejele. Deci au făcut semn tovarășilor, care erau în cealaltă corabie, ca să vină să le ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, de erau gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la picioarele lui Iisus și I-a zis: du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos; pentru că îl cuprinsese spaimă pe el și pe toți cei care erau cu el, din pricina pescuitului atâtor pești pe care îi prinseseră; tot așa și pe Iacob și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau tovarășii lui Simon. Atunci Iisus a zis către Simon: nu-ți fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Și, trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul și au mers după Dânsul.” Ev. Luca 5, 1-11

17.09.2017 Duminica de dupa Inaltarea Sfintei Cruci

Azi, 17 Septembrie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Sofia și fiicele sale Pistis, Elpis și Agapis. De asemenea, sărbătorim Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, zi în care se propovăduiește luarea crucii și urmarea lui Hristos.
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul: cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Și ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în acest neam desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri.
Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.” Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț a abordat tema Sfintei Cruci atât ca prefigurare în Vechiul Testament, cât și ca împlinire în Noul Testament și sensul spiritual al crucii din contemporaneitate.
„ Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie.” Crezând, rostind, ascultând aceste cuvinte, nu facem altceva decât să ne mărturisim credința străbună.
Suntem în Duminica de după marele praznic al Înălțării Sfintei Cruci. Am văzut Duminica trecută, am văzut și Joi, vedem și astăzi rolul și importanța Sfintei Cruci în viața noastră. Împărțind predica mea în două puncte mari, mă voi referi la prefigurarea Crucii în Vechiul Testament și realitatea și însemnătatea Crucii în Noul Testament și în contemporaneitate. Să știți că există dovezi în Pentateuh, adică primele cinci cărți ale Sfintei Scripturi scrise de Moise, în care găsim pregătiri ale omului pentru un simbol de curățire, care în Noul Testament devine de jertfă și de suferință.
În Vechiul Testament prima prefigurare a Crucii este momentul în care Dumnezeu îi dă poruncă lui Moise să pregătească cortul Legii și îi spune șapte zile să pregătească curățirea Altarului. Spune cartea Sfântă că după trecerea acestei perioade Altarul s-a curățit, și toți cei care se atingeau de acesta se curățeau de boli și de suferințe. Iată cum o primă pregătire a sfințirii locului semnifică Crucea pe care o aduce Hristos, o curățește și ne-o dăruiește spre curățire și izbăvire de boli.
„Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie, dar pentru noi, care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, spune Apostolul Pavel către Corinteni (1Cor. 1, 18).
Al doilea moment de prefigurare a Crucii este lupta dintre poporul lui Israel cu amaleciții, fiind prezenți Moise, Aaron, Iosua pe care îl avem conducător de oaste. Moise îi spune unde să stea. În momentul luptei, atâta timp cât Moise stătea cu mâinile întinse, poporul israelitean câștiga, iar când lăsa mâinile jos, poporul pierdea. Astfel, istoricii și Sfinții Părinți spun că acea prefigurarea a mâinilor întinse în semnul Sfintei Cruci oferea puterea divină pentru poporul lui Israel.
A treia preînchipuire a Sfintei Cruci apare la eliberarea poporului din robia egipteană. Dumnezeu a eliberat poporul, însă acesta a pribegit 40 de ani prin pustie, spre Canaan, pământul făgăduinței. În această perioadă mulți au clevetit și au deznădăjduit, dar pentru clevetirea lor Dumnezeu a trimis șerpi care i-au mușcat și mulți au murit. Sfântul Ieronim vorbește în secolul al II-lea despre minunea vindecării lor. Moise primește de la Dumnezeu poruncă să înalțe un șarpe de aramă iar oamenii să se închine lui, astfel scăpând de moarte. Iată cum Dumnezeu descoperă oamenilor cum prin cinstirea Crucii primesc izbăvire.
Să știm că prin cinstirea Crucii dobândim mântuirea de la Hristos. Sf. Ap. Pavel vorbește foarte mult de însemnătatea Sfintei Cruci fără de care nu există mântuire. Nu doar pentru faptul că Hristos S-a răstignit pe Cruce. Hristos a suferit pe Cruce, însă a sfințit-o. Noi vorbim de Cruce atât în sens material, cât și spiritual. Noi trebuie să ajungem la însușirea jertfei pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Ne spune Hristos să ne lepădăm de sine și să îi urmăm. Asta nu înseamnă despărțirea de familie, de trup, ci despărțirea de rău, de păcat, de patimi, de necredința în Dumnezeu.
Astăzi parcă Îl izolăm pe Hristos. De multe ori nu avem timp pentru El. Nu avem timp de Cel care este esența vieții. Omul trăiește o viață limitată, dar scopul lui este mântuirea, ajungerea la viața veșnică. Omul a primit chipul și asemănarea cu Dumnezeu în mod gratuit. În dex ni se spune că primim ceva în mod gratuit, adică fără plată, însă m-a impresionat dicționarul ebraic care în acest sens spune așa „să primești fără merit”, în sensul că Dumnezeu te-a creat gratuit, fără să meriți, ca mai apoi să se jertfească pentru noi, din dragoste pentru om.
Aceasta înseamnă luarea Crucii. Crucea în sens spiritual este altarul prin care noi ne curățim. În momentul în care ne închinăm la Dumnezeu alungăm doisprezece diavoli din preajma noastră, spune un Sfânt Părinte. Iubiți credincioși, Crucea are și starea de suferință. O suferință și o cruce pentru orfani, pentru văduve, pentru cei care au o copilărie grea, pentru cei care au o boală grea. În viața noastră, avem o cruce mai grea sau mai ușoară, dar cred că îmi dați dreptate când spun că mai mare cruce decât singurătatea nu este. De aceea, să purtăm cu cinste crucea pe care ne-o dă Dumnezeu, să acceptăm ceea ce primim de la Dumnezeu spre îndreptare. Să nu uităm de ceea ce spune Sf. Ev. Marcu „ce folosește omului dacă câștigă lumea toată dar își pierde sufletul său?”. Să nu uităm că Hristos a venit pentru ca omul să își câștige sufletul spre viața veșnică, de aceea nu este păcat mai mare să nu cinstești Crucea lui Hristos, să nu te închini și să Îi mulțumești lui Dumnezeu, zicând ”Doamne ajută-mă!”, Amin!

10.09.2017 Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci

Azi, 10 Septembrie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora; Sf. Pulheria împărăteasa. De asemenea facem pomenirea Duminicii dinaintea înălțării Sfintei Cruci.

La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel care s-a pogorât din cer, Fiul Omului, care este în cer. Și precum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci așa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El.” Ev. Ioan 3, 13-17

3.09.2017 Duminica a 13-a dupa Rusalii (pilda lucratorilor rai)

Azi, 3 Septembrie 2017, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf. Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei
Sf. Cuvios Teoctist, împreună ajunător cu marele Eftimie si Sf. Zinon, Sf. Vasilisa, Sf. Aristion, episcopul Alexandriei Sf. Hariton, Sf. Mucenic Arhontiul, Sf. Nou Mucenic Polidor.
De asemenea, în această zi prăznuim a treisprezecea Duminică după Rusalii când la Sfânta Liturghie se citește pilda lucrătorilor răi spusă de Mântuitorul Iisus Hristos în Ev. După Matei 21, 33-44.
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost spus de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul: ascultați pilda aceasta: era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie și a împrejmuit-o cu gard; a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit vremea roadelor, a trimis pe sljitorii săi la lucrători, ca să ia partea lui de roade; dar lucrătorii, punând mâna pe sljitori, pe unul l-a bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis pe alți slujitori, mai mulți decât cei dintâi, și le-au făcut și acelora tot așa. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: se vor rușina de fiul meu; însă lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: acesta este moștenitorul, veniți să-l omorâm și să avem noi moștenirea lui. Și, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: pe cei răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor. Iisus le-a zis: n-ați citit niciodată în Scripturi că piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri. De aceea vă spun vouă că se va lua de la voi împărăția lui Dumnezeu și se va da neamului care va aduce roadele ei. Și cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma; iar peste care va cădea ea, pe acela îl va spulbera.” Ev. Matei 21, 33-44
În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț a vorbit despre judecata lui Dumnezeu.
În prima și în ultima carte a Sfintei Scripturi, respectiv Facere și Apocalipsă, se vorbește despre Pomul vieții, care nu este altceva decât raiul lui Dumnezeu. Știm cu toții că din momentul creării sale pe pământ, omul a vrut să cunoască Pomul cunoștinței binelui și răului prin care s-a îndepărtat de Dumnezeu și astfel a fost nevoie de venirea Fiului Său în lume pentru răscumpărarea și mântuirea noastră. În acest sens astăzi avem această frumoasă pericopă a lucrătorilor răi ai viei.
Am văzut în Evanghelie că Dumnezeu este stăpânul, iar noi suntem via. În vremea aceea, persoana lucrătorilor era închipuită în poporul ales care s-a îndepărtat de Dumnezeu, motiv pentru care Dumnezeu a trimis slugile Sale, adică proorocii Vechiului Testament, pentru a atrage atenția oamenilor cum că fărădelegile lor nu vor fi trecute cu vederea de Dumnezeu. Proorocii au înștiințat poporul ales de venirea cuiva mai mare decât ei care va răscumpăra neamul omenesc, dar vedem că și proorocii și chiar și Fiul lui Dumnezeu a fost ucis de poporul ales.
Această pericopă are un caracter istoric-profetic. Istoric pentru că am văzut cu toții ce s-a întâmplat cu Mântuitorul Hristos, iar profetică pentru că pregătește pe om de venirea a doua a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Această pericopă ne înfățișează un episod care a avut loc după intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim unde a intrat în templu și a distrus tarabele celor care făceau negoț în casa lui Dumnezeu. Arhiereii, cărturarii, fariseii au așteptat să Îl prindă în cuvânt pe Mântuitorul, însă Acesta a preferat folosirea parabolelor pentru a transmite mesaje oamenilor, de aceea și noi astăzi putem extrage învățături care se aplică și în vremea noastră.
Am putea face o comparație între legile sfinte ale lui Dumnezeu și legile statului. Ambele implică binele, dar la sfârșitul vieții pleci din această lume ca un cetățean desăvârșit, respectând legile și atât, însă împlinind legile morale ale lui Hristos nicio faptă nu rămâne nerăsplătită de Dumnezeu. La finele vieții fiecare primește răsplată. Primim Pomul vieții. Or, Hristos ne pregătește încă din Vechiul Testament. Dacă nu vom respecta calea indicată de Mântuitorul, nu vom putea ajunge la Pomul vieții. Iată ce putere poate să aibă ascultarea de Dumnezeu și cât de mult rău ne poate face ispita diavolului. Dacă noi nu mergem pe urmele lui Hristos și ne dorim altceva, nu vom ajunge la pomul vieții. Sfântul Clement Alexandrinul ne spune că Dumnezeu S-a făcut om pentru a ne învăța pe noi să fim oameni, dar să și ajungem fii ai lui Dumnezeu. Am văzut în pericopa evanghelică cum stăpânul a trimis pe slugile sale, iar mai apoi l-a trimis pe fiul său, însă l-a ucis și pe acesta. Iată ce face invidia. Ce nu înțelege omul: a fi stăpân sau beneficiar de ceva. Nu este al nostru nimic. Dumnezeu stăpânește toate, iar noi suntem doar beneficiarii binecuvântării lui Dumnezeu din cartea Facerii: „creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul”.
O analogie la această Evanghelie există într-o povestioară din limba greacă. Un mare domnitor a aflat că o parte din poporul său s-a răzvrătit și a chemat pe mai-marii sfetnici pentru a afla o soluție de a rezolva această situație din cetate. Cel mai mare dintre generalii săi a spus că va merge cu armată multă și prin forță va pune pace în cetate, dar domnitorul nu a fost de acord. Un altul a venit cu soluția de a pune preț mare pe poruncă și astfel să îi închidă pe cei care fac răzvrătire în cetate. Nici așa nu a fost de acord regele. Al treilea a fost fiul său care a spus că va merge el și le va vorbi oamenilor de bunătatea, purtatea de grijă și dragostea pe care regele o poartă cetății și locuitorilor săi. Fiul era convins că astfel oamenii vor asculta, îl vor înțelege și se vor liniști. Regele a acceptat propunerea fiului, însă finalul a fost tragic întrucât lumea nu a dorit să asculte și s-au răzbunat pe rege prin uciderea unicului său fiu.
L-a trimis Dumnezeu pe Hristos să ne facă pe noi fii ai lui Dumnezeu. Astăzi este la fel de actuală această parabolă. Noi trebuie să devenim oameni și să ne iertăm între noi. Răul cu rău se va pierde. Natura răului își are existența în depărtarea de Dumnezeu, de aceea omul trebuie să își afle echilibrul în apropierea de Dumnezeu, în dialogul cu Dumnezeu și prin trăirea în Dumnezeu.
Împăratul Solomon scria cu o mie de ani înainte de Hristos, în Eclesiastul: „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile lui. Aceasta este datoria omului fiindcă Dumnezeu va judeca toate faptele și tot ceea ce este în ascuns, omul le va privi”, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro