+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Pelerinaj în Țara Sfântă și Palestina Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii

Ultimele Noutati

Programul de sfințire al caselor 2019 Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

08.09.2019 Nașterea Maicii Domnului. Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Astăzi, 08.09.2019, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Nașterea Maicii Domnului. Tot în această Duminică, dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, ne este prezentată convorbirea lui Iisus cu Nicodim. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc.




Evanghelia Zilei
(Luca 10, 38-42; 11, 27-28):

"În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el."

01.09.2019 Începutul anului bisericesc. Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)

Astăzi, 01.09.2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Dionisie Exiguul și a Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul. De asemenea, în această Duminică, a 11-a după Rusalii, ni se prezintă Pilda datornicului nemilostiv. Tot astăzi, în prima zi a lunii Septembrie, sărbătorim începutul anului bisericesc. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.




Evanghelia Zilei (Matei 18, 23-35):

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Și, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia lui și copiii și toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plătește-mi ce ești dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduiește-mă și îți voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima.”



În cuvântul de învățătură, Preacucernicul Părinte Ionuț Pop a abordat tema iertării din evanghelia de astăzi. Mântuitorului Iisus Hristos a vorbit prin multe feluri în activitatea Sa publică. A vorbit prin cuvântări, și avem ca exemplu Predica de pe Munte, din care aflăm prin Evanghelistul Matei adevărul dogmatic despre Împărăția lui Dumnezeu. Apoi, Hristos ne vorbește prin rugăciune. Îl amintim pe Evanghelistul Ioan care ne vorbește despre unitate și credința în Dumnezeu prin cuvintele „Ca toți să fie una”. Ne mai vorbește Mântuitorul Iisus Hristos prin minuni, fiind cel mai concludent mod de a-și arăta dumnezeirea. Nu în ultimul rând, ne vorbește prin parabole. Parabolele sunt acele pilde sau istorioare scurte, pe înțelesul tuturor, care plac foarte mult ascultătorilor.

În Duminica de astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos ne prezintă o parabolă deosebită. Din contextul evangheliei aflăm că era undeva în nord, în Ținutul Galileii, fiind aproape de locurile Lui natale. La un moment dat, intervine problema impozitului, deoarece un preceptor vine chiar la Mântuitorul și îi cere taxă. Era nemulțumit de acest lucru pentru că învățătorii și rabinii erau scutiți de taxe și impozite. În acel moment însă, Hristos face o minune. Îl trimite pe Petru să pescuiască un pește și îi spune: „În primul pește pe care îl vei prinde, vei găsi un statir”. Acest statir avea o valoare de 4 drahme, deci impozitul pentru două persoane: pentru Mântuitorul și pentru Petru, deoarece el a prins peștele. La un moment dat, Petru Îl aude pe Hristos spunând de multe ori cuvântul iertare și nedumerit Îl întreabă: „De ce trebuie să iertăm atâta? Noi avem Legea Talionului!” Iertarea la evrei pe o scară a valorilor era foarte redusă. Doar în anii sabatici se aplica într-un mod foarte moderat această lege a iertării. "Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte." Cifra 7 la evrei reprezenta infinitul, ceva fără număr, pentru totdeauna. Nu cred că această cifră, de 70 de ori câte 7, adică 490, reprezintă ceva, ci reprezintă infinitatea. Imediat după acest episod, în acest context, Hristos rostește pericopa evanghelică de astăzi.

Am auzit o frumoasă lecție de iertare. Cu siguranță când ați citit această pericopă s-a trezit în dumneavoastră un sentiment de revoltă, împotriva celui care a fost iertat, dar el nu a putut să-l ierte pe apropiatul său. Evanghelia este foarte simplă și clară. Stăpânul nu este nimeni altul decât Dumnezeu. Lucrătorii suntem noi toți, care suntem datori lui Dumnezeu pentru viața noastră, pentru fapte și așa mai departe. Se remarcă însă cel de al 4-lea personaj, numit personajul corectiv, cel care îl anunță pe stăpânul de cele întâmplate. Reacția stăpânului este firească și oarecum nu putem să înțelegem rațiunea celui de al 2-lea datornic. Nu știm cum a acumulat o asemenea datorie, însă i-a părut rău pentru acest lucru, s-a căit și a cerut îndurare, iar stăpânul l-a iertat. Vedeți cât de mult iartă Dumnezeu? Nu știm dacă astăzi am fi aici, dacă Dumnezeu nu ne-ar ierta nouă păcatele zi de zi.

Hristos ne condiționează și pe noi să iertăm ca să fim iertați, precum rostim în Rugăciunea Domnească: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Dacă dorim ca Dumnezeu să ne ierte păcatele, trebuie să iertăm și noi greșelile celorlalți. Chiar și în momentul în care Hristos a fost răstignit ne-a iertat spunând: ”Iartă-I Doamne, ca nu știu ce fac. „

Intervine următoarea întrebare: Până când ne iartă pe noi Dumnezeu?


Iubiți credincioși,

Dumnezeu ne iartă până în momentul judecății. Atunci vom primi sentința pentru faptele noastre.

Omul zilelor noastre are obiceiul să judece atât de mult. Bârfa a ajuns atât de importantă astăzi, încât ne descalificăm total în fața lui Dumnezeu. Cel de al 4-lea personaj al evangheliei de astăzi, personajul corectiv, cel care ajută de fapt, a mers și i-a spus stăpânului făcând dreptate. Astăzi lipsește acest personaj. Nu trebuie să judecăm, ci doar să corectăm dacă avem bunăvoință. Dumnezeu este judecătorul fiecărei persoane în parte.

La Înmormântare rostim o rugăciune pentru cei plecați, care sună așa: „Și îi iartă lui tot ce a greșit cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul”. Aceeași valoare are și cuvântul ca și gândul sau ca și fapta.

Sfântul Vasile cel Mare spune referitor la această pericopă evanghelică: „Încetează a te mai scuza fără rost, arătând că și alții păcătuiesc. Nu lăsa timp liber minții tale ca să cerceteze slăbiciunile altora, ci ia seama la tine însuți, adică îndreptează ochiul și urechile tale ca să te cerceteze pe tine bine”.

În același context Fericitul Ieronim spunea: „Nu bârfi pe alții, nici nu te crede sfânt dacă sfâșii pe alții cu clevetirile tale, căci adesea se întâmplă să blamăm pe alții tocmai de noi înșine ceea ce facem”.

În unul din marile romane ale lumii, Mizerabilii lui Victor Hugo, personajul Jean Valjan în tinerețile sale a furat o pâine. Pentru această greșeală a primit 19 ani de condamnare la muncă în ocnă. Condamnarea aceasta atât de aspră nu a făcut decât să îl înrăutățească. Abia aștepta să iasă de acolo ca să poată fura lucruri mai mari, cu greutate. După ce a ieșit a furat din casa unui episcop metale prețioase. A fost prins, iar în momentul în care episcopul a fost chemat la poliție să îl recunoască pe făptaș, a spus: „Degeaba m-ați chemat să-l văd. Eliberați-l pentru că eu am vrut să-i dau aceste obiecte”. Bineînțeles că nu a fost așa, însă bunătatea naște bunătate.

De aceea, ne aflăm la început de an bisericesc. Să privim înainte și să-L primim pe Hristos în această lege pe care o aduce: a iertării și a iubirii depline, pentru noi, pentru viața și mântuirea noastră. Amin!

18.08.2019 Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii)

Astăzi, 18.08.2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Flor și Lavru. Tot în această Duminică, a 9-a după Rusalii, ne este prezentată Umblarea pe mare a Mântuitorului și Potolirea furtunii. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc.




Evanghelia Zilei (Matei 14, 22-34):

"În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce va da drumul mulțimilor. Iar El, dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și i-a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului."



Suntem în această Duminică, a noua după Sfintele Rusalii, o Duminică în care continuăm pericopa evanghelică de Duminica trecută, atunci când Hristos a săturat mulțimile prin înmulțirea pâinilor și a peștilor. Oamenii apoi L-au căutat pe Hristos însă nu sincer, au vrut să Îl facă împărat, dar Hristos îi mustra spunându-le: "Adevărat vă spun vouă: mă căutați nu pentru că voi credeți în Mine, ci pentru că voi ați mâncat pâine și v-ați săturat". Mai mult, în aceste momente Mântuitorul află că Ioan Botezătorul a fost decapitat și simte nevoia să se întoarcă în singurătate și să se roage, iar pe Apostoli îi trimite pe cealaltă parte a mării. Această mare a Tiberiadei era de fapt un lac, cu o lățime de aproximativ 10-12 kilometri. În mod normal, în 4 ore cu o corabie se poate străbate acest lac. Apostolii, se pare că nici ei nu prea înțeleseseră minunea pentru că ne spune Sfântul Evanghelist Marcu că minunea de astăzi, minunea la care am fost părtași prin glasul Sfintei Evanghelii și anume "Umblarea lui Hristos pe mare și potolirea furtunii" este tocmai o minune săvârșită pentru Sfinții Apostoli, pentru ca ei să își întărească credința și pentru că ei să Îl proclame pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu. De aceea Hristos după înmulțirea pâinilor pare trist, pentru că mesajul Său nu a fost înțeles așa cum dorea El.

Îi vedem pe ucenici aproape de zorii zilei tulburați pentru că pe mare era furtună. Hristos vine umblând pe mare și așa cum poate ni s-ar părea și nouă, ei cred că văd o nălucă. Tocmai de aceea Apostolul Petru pune la încercare prezența lui Hristos și intră într-un dialog și Îi spune: "Doamne, dacă ești Tu poruncește să vin la Tine". Hristos îl cheamă, iar Apostolul Petru pășește și el pe mare ca pe uscat, deci nu umblă doar Hristos pe mare ci și unul dintre Apostoli. Apostolul Petru însă la un moment dat nu mai privește spre Hristos, privește spre mare și atunci începe să se scufunde și strigă din adâncul inimii sale: "Doamne scapă-mă" iar Hristos îi întinde mâna, îl ceartă și îi spune: "Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?". Așadar, face această minune mai mult pentru Sfinții Apostoli, iar atunci când urcă în corabie, Apostolii toți la unison proclamă și spun: "Cu adevărat Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu." Este prima proclamare solemnă și totală din partea tuturor Sfinților Apostoli, a lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

Pericopa evanghelică de astăzi are niște profunzimi ale ei, care sunt foarte actuale și pentru noi cei de astăzi. În limbajul bisericesc, adeseori viața este numită mare. Una dintre cântările Înmormântării spune așa: "Marea vieții văzând înălțându-se viforul ispitelor, la limanul Tău caut mântuire". Viața este comparată cu o mare învolburată pentru că așa cum în largul mării de multe ori nu ai certitudinea, nu ai siguranța, tot așa în viața de zi cu zi ispitele, necazurile, nevoile, problemele zilnice se înalță ca niște valuri. Atunci când te încrezi în Dumnezeu oricât de mari ar fi valurile tu vei reuși, vei putea să treci marea învolburată a acestei vieți. Dar există o condiție foarte importantă: să nu îți iei ochii de la Hristos, să nu te depărtezi nici măcar cu privirea de El. Petru, în momentul în care și-a luat privirea de la Hristos, a început să se scufunde. Hristos însă trebuie să fie centrul vieții tale, nu așezat la periferie pentru că te vei scufunda, te vei înspăimânta de valurile acestei vieți, de necaz, de probleme, de nevoi, dar dacă nu vei pierde privirea lui Hristos vei reuși. Nu ajunge ca Hristos să fie doar o prezență pasivă în viața noastră. Trebuie să ne încredem în El și mai ales să fie centrul vieții noastre.

Poți la un moment dat să fii sub acest val al ispitelor și să te pierzi, să te înspăimânți, să nu Îl mai pui pe Dumnezeu în centrul vieții tale și atunci să înceapă scufundarea. Totuși, cât de important este mesajul evangheliei de astăzi pentru cel care strigă către Dumnezeu: "Doamne scapă-mă!" Pentru cel care se roagă sincer în fața lui Dumnezeu din adâncul inimii sale, Dumnezeu vine și îl ia de mână și pășește cu el în corabia vieții sale. Hristos nu așteaptă de la noi cele mai complicate cuvinte, ci le așteaptă pe cele mai sincere, care vin din inimă.

Sfântul Serafim de Sarov spunea că „Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu cu primele cuvinte care ne vin în minte, pentru că acelea sunt cuvinte care vin din lumina harului”.

Zilnic ar trebui să ne gândim că atunci când Îl avem pe Dumnezeu în viața noastră valurile vieții se liniștesc. Atunci când Dumnezeu devine ținta vieții tale, când strigi către El cu rugăciune sinceră, Dumnezeu te ia de mână și îți liniștește valurile vieții.

Aș vrea să mai medităm asupra unui aspect din evanghelia de astăzi, anume corabia. Pe lângă numeroasele ei simboluri, ea este simbolul Bisericii. De multe ori această corabie este cuprinsă de valuri și furtună, așa cum Biserica în istoria ei a fost măcinată de nenumărate ispite. În această corabie însă, cârmaciul este Hristos. De aceea, în Biserică omul găsește pacea, deoarece Hristos este capul ei. Biserica este o instituție divino-umană. Este umană deoarece noi oamenii facem parte din ea și dumnezeiască deoarece Hristos este capul ei și Duhul Sfânt lucrează în ea. Este importantă această corabie, deoarece atunci când tu ești obosit, cineva poate să vâslească în locul tău.

Un preot constată la un moment dat că un credincios nu mai frecventează Biserica. Atunci, preotul îl cercetează la casa lui într-o zi de iarnă. Omul stătea în fața focului, iar preotul a făcut un gest: a luat un cărbune din sobă și l-a pus deoparte. Logic, încet cărbunele a pierdut culoarea, focul, până când aproape s-a stins. Atunci preotul a luat din nou cărbunele, l-a pus în foc, s-a aprins iar și i-a spus omului: Acest cărbune și-a pierdut existența când l-am scos dintre ceilalți, dar când l-am pus din nou între ceilalți a început să strălucească. Vino în casa lui Dumnezeu!

Atâta timp cât facem parte din acest trup al lui Hristos strălucim toți, avem un sens și suntem plini de viață. Dacă te rupi de trupul lui Hristos nu mai poți să ai viața întru tine, pentru că aceasta este definiția biblică a Bisericii: Biserica este trupul lui Hristos.

De aceea, este foarte important să rămânem în această corabie. Nu vă fie teamă că se scufundă. Poate fi măcinată de valuri, dar nu se scufundă deoarece Hristos este cârmaciul ei, și El a spus:” Nu te teme turmă mică”! Nu a spus că trebuie să fim mulți. A profețit spunând că vom fi din ce în ce mai puțini, dar El mereu în mijlocul nostru. Dacă suntem în corabia lui Hristos si El este cârmaciul nu ne vom teme, așa cum spune psalmistul David în Psalmul 22 versetul 4: "Nu mă voi teme de umbra morții, pentru că Tu Doamne cu mine ești". Amin!

11.08.2019 Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor)

Astăzi, 11.08.2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și a Sf. M. Mc. Arhid. Evplu. De asemenea, în această Duminică, a 8-a după Rusalii ni se prezintă minunea săvârșită de Mântuitorul prin înmulțirea pâinilor și a peștilor. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Iura. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Părintele Diacon Cristian Iura, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.



Evanghelia Zilei (Matei 19, 14-22):

"În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor."




Dacă privim ceasul, vedem secundele care marchează trecerea timpului. Dacă privim soarele, vedem răsăritul și apusul care se integrează în același sens. Dacă privim la viața noastră, vedem cum și noi ne integrăm în același proces al trecerii timpului, toate acestea fiind după pravila și rânduiala de la Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

În această Duminică, a 8-a după Rusalii, Hristos săvârșește o minune, de data aceasta nu cu omul, ci cu natura, înmulțind 5 pâini și 2 pești. La un apus de soare Hristos se afla în pustie împreună cu o mulțime multă. Nu știm exact numărul lor, dar îl putem deduce. Evanghelia ne spune că erau 5.000 de bărbați; fiecare dintre acești bărbați avea o soție, iar în vremea lor copiii erau mai mulți într-o casă. Punem doar doi copii într-o familie, și deja trecem de 15.000. Deprindem din context că Mântuitorul a vrut să se retragă în pustie și să fie singur, dar nici de data aceasta nu a reușit, deoarece oamenii văzându-L, au mers după El. Văzând atâta mulțime Hristos și-a dorit să le vorbească, și aflăm că „A văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor”. Evangheliștii spun că această minune s-a întâmplat imediat după ce Irod a dat sentința și deja a fost pusă în executare tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Deci Iisus era trist deoarece Ioan Botezătorul îi era apropiat, îi era Înaintemergător și tocmai aflase că a plecat din această lume. Evangheliștii nu sunt romancieri, nu ne prezintă un tablou psihologic despre starea Mântuitorului și a celor aflați acolo. Ne prezintă doar fapte și acțiunile care de desfășoară, punând accept pe activitatea, minunile și învățătura Mântuitorului.

Nu știm cât a vorbit Iisus mulțimii, dar făcându-se seară putem deduce că Hristos i-a copleșit, încât aceștia au uitat de timp, de casă, probabil de cei dragi, și au stat și au ascultat cuvântul lui Dumnezeu. Este foarte greu să captezi atenția unei mulțimi de oameni și să le vorbești câteva ore. În Țara Sfântă temperaturile sunt foarte ridicate, iar după o zi de stat fără apă și hrană în soare te deshidratezi. La un moment dat, Apostolii se apropie de Hristos și Îi spun: "Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare". Hristos le răspunde:"N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce". Ei spun: „Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești.” Aceasta cu siguranță era hrana unui copil, pusă de către mama lui într-o gentuță, pentru a avea cu el merinde. Hristos le spune să aducă la El această hrană. O ia, o frânge în mai multe bucăți, ridică ochii spre cer, Îi mulțumește lui Dumnezeu și apoi se petrece minunea.

Am în minte un paralelism cu Betania, respectiv cu învierea lui Lazăr. Atunci a venit Hristos în Betania, însă prea târziu deoarece acesta deja murise. Sfinții părinți spuneau că nu întâmplător a ajuns mai târziu. Acolo, la rugămintea surorilor Marta și Maria, Hristos înainte să îl învie din morți, își ridică ochii spre cer, se roagă lui Dumnezeu Tatăl și Îi mulțumește. Vedem aici conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi. Am văzut prezența Sfintei Treimi în această săptămână la Schimbarea la Față. Vedem în continuare conlucrarea acestora, aceasta fiind existentă încă de la creație. În momentul în care Hristos Îi mulțumește Tatălui, se înmulțesc acele pâini și acei pești încât s-a săturat toată mulțimea, aproximativ 20.000 de persoane adunate acolo. Mai mult, au rămas 12 coșuri de fărâmituri, Hristos insistând să nu se piardă nimic din aceste coșuri.

Această minune a înmulțirii pâinii este practic o pregătire pentru Cina cea de Taină, pentru transformarea pâinii și a vinului în trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă toată ziua le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu, după această minune le vorbește despre pâinea care este trupul Său, și care se va da lumii. Noi săvârșim la fiecare Liturghie această prefacere a pâinii și a vinului în trupul și sângele lui Hristos. Pâinea, care este trupul lui Hristos nu se mai termină niciodată; este suficientă de atunci din vremea Mântuitorului, până peste mii de veacuri, până când Hristos va veni din nou să judece viii și morții.

Am în minte o poezie scrisă de Nechifor Crainic în anii de temniță, dar nepublicată, care se referă la pâinea noastră cea de toate zilele, în ea fiind vizibil Chipul lui Hristos. Câtă cinste oferă Mântuitorul pâinii noastre cea de toate zilele. Știm cu toții că mai demult pâinea nu era începută până când tatăl, capul familiei, nu făcea pe ea semnul Sfintei Cruci. Întotdeauna pâinea a avut o cinste deosebită, iar Hristos astăzi îi dă și mai mare cinste, prin înmulțirea ei. El nu înmulțește doar materia, ci ne pregătește pentru prefacerea pâinii în trupul și sângele Său, care niciodată nu se sfârșește. De aceea, credinciosul are datoria să își exercite dreptul și titlul de creștin prin Spovedanie, Împărtășanie, prin prezența la biserică și celelalte virtuți.

Această pildă atât de frumoasă și simplă ne găsește și pe noi în marea de oameni în care Hristos a înmulțit pâinea și peștii pentru toată lumea. Oamenii s-au hrănit sufletește toată ziua prin cuvântul lui Dumnezeu, și au uitat de trup, însă Dumnezeu S-a gândit și la trupul lor.

De aceea, cuvintele ,,Căutați mai întâi împărăția cerurilor și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33), se potrivesc foarte bine. În momentul în care punem pe primul plan materia, ne îndepărtăm de Dumnezeu și parcă nu ne săturăm, iar sufletul rămâne însetat și înfometat. Cum trupul are nevoie de hrană, și sufletul are nevoie de hrană duhovnicească, cu care ne hrănim din cuvântul lui Dumnezeu și prin practicarea cerințelor pe care Dumnezeu le are.

Această înmulțire a pâinilor și a peștilor să fie pentru noi o încărcare spirituală și o apropiere de Dumnezeu, căutând mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, iar toate celelalte ni se vor da nouă. Amin!

04.08.2019 Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum)

Astăzi, 04.08. 2019, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Aducerea moaștelor Sf. Cuv. Mc. Evdochia și face pomenirea Sf. 7 tineri din Efes și a Sf. Mc. Tatuil. De asemenea, în această Duminică, a 7-a după Rusalii, ni se prezintă evanghelia în care Hristos îi vindecă pe doi orbi și pe un mut din Capernaum. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Părintele Cristian Porumb, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Petru Brisc.



Evanghelia Zilei (Matei 9, 27-35):

„În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând și zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii și Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Dar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Și, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor.”



Adeseori în viață ne trezim că alergăm după multe lucruri. Toți la un moment dat simțim că alergăm și căutam ceva. Cu toții avem un plan de viitor, o țintă spre care alergăm continuu. În textul scurt al evangheliei de astăzi am văzut doi oameni orbi care alergau după lumină. Ei alergau după lumina fizică pe care nu o aveau, dar aveau lumină în suflet, numindu-L pe Hristos „Fiul lui David”. Prin aceste cuvinte L-au mărturisit pe Hristos ca fiind Mesia, Cel mult așteptat. Îl urmează pe Hristos în casa din Capernaum, unde îi întreabă: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?” Iar ei au răspuns: „Da, Doamne!” Foarte interesant faptul că Hristos nu îi vindecă, ci le propune un lucru riscant spunând: „După credința voastră fie vouă!”

Adeseori Hristos a folosit expresii riscante. În Rugăciunea Tatăl nostru, Hristos ne învață să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte, precum și noi iertăm. Așadar, dacă tu nu îi ierți pe ceilalți, practic Îl rogi pe Dumnezeu să nu te ierte nici El pe tine. Vedem că acești oameni s-au vindecat, pentru că au avut credință.

S-au dat multe definiții ale credinței. Această credință se află în fiecare dintre noi. Mircea Eliade spune că: „Omul în esența este sa este religios, iar a fii om, înseamnă a fii religios.” Omul creat de Dumnezeu are în adâncul sufletului său această putere care se numește credință.

Apoi, astăzi Hristos mai dă glas unui om care era mut, fiind cuprins de un demon. Pe lângă faptul că puterea credinței reiese foarte clar din acest text evanghelic, am putea să reflectăm asupra următorului fapt: Ce înseamnă pentru noi minunea? Omul postmodern a pierdut noțiunea de minune, iar firescul nu ne mai încântă. De fapt, firescul pe care îl trăim zi de zi, este în sine o minune. Este o minune că poți să vezi lumina zilei, poți să umbli, poți să te descurci fără să fii ajutat de nimeni. Este minune faptul că poți să vorbești, dar nouă nu ni se pare. Întrebați-l pe un om care a fost salvat într-o fracțiune de secundă dintr-un accident ce înseamnă minunea. Întrebați-l pe un părinte care își ține în brațe copilul pentru prima dată ce înseamnă o minune. Din păcate noi am pierdut simțul acesta al descoperirii puterii lui Dumnezeu în viața noastră.

Revenind la puterea credinței, vedem că în viața de zi cu zi sunt foarte puțini atei, la modul cel mai serios. Până la urmă toți credem în ceva. Totuși, n-aș vrea să definesc credința, ci să spun ce nu este ea.

Credința nu este teorie. Majoritatea oamenilor afirmă că ei cred în Dumnezeu, sau cred că există ceva superior, dar credința nu este doar atât. Ne aducem aminte de episodul din Gadara, unde și Diavolul afirma că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Credința nu este o teorie, ci este un mod de viață și o putere de la Dumnezeu. Dacă nu trăiești credința ca pe un mod de viață, nu simți că ea îți este de ajutor. Este foarte important ca omul să-și descopere credința ca mod de viață. Dacă îi punem față în față pe Apostolul Petru și pe Iuda, vedem că s-au comportat diferit când L-au lepădat pe Hristos. Credem că Apostolul Petru a văzut credința lui în Domnul și Învățătorul său ca pe un mod de viață, iar când și-a dat seama că L-a trădat, de fapt a conștientizat că și-a trădat propria viață. Pentru Iuda în schimb, credința în Hristos era o simplă ideologie. Iată două exemple de a fi oameni ai credinței, cu acea convingere că aceasta este puterea lui Dumnezeu și un mod de viață, și ceea ce înseamnă credința ca ideologie, care nu aduce roadă. Traian Dorz spunea la un moment dat în versurile sale:

„Nu ești învins cât timp credința nu ți-ai schimbat și nu s-a stins
Credința iarăși te ridică,
Poți fi căzut, dar nu învins.”


Se spune că la un moment dat la un cabinet de motivaționare psihologică era scris mare pe un perete: „Dumnezeu este mai mare”. Un om care a trecut acel prag al cabinetului, a întrebat: Este mai mare decât ce? Iar persoana care a scris acest lucru i-a răspuns: Este mai mare decât ce vrei tu: mai mare decât boala ta, decât suferința ta, decât deznădejdea ta, decât moartea, chiar mai mare decât viața ta. Trebuie doar să crezi în măreția credinței.

Textul de astăzi ne spune să căutăm în adâncul sufletului nostru acea măreție a credinței care ne dă putere să trecem peste atâtea lucruri și obstacole din viața de zi cu zi. Această măreție nu o poți păstra dacă nu ești un om al luminii. Credința merge mână în mână cu lumina din suflet.

Dacă am fost atenți, i-am văzut pe fariseii și cărturarii care erau prezenți acolo și care văzând minunea au spus: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni”. Nu au fost capabili să vadă minunea, deoarece în sufletul lor nu era lumină.

Filosoful Diogene vorbea într-un mod inedit despre lumină, atunci când s-a întâlnit cu Alexandru Macedon, care de multă vreme dorea să-l cunoască pe simplul filosof Diogene. În vâltoarea dragostei și a admirației pe care i-o purta filosofului, i-a spus: „Cere-mi orice”. Diogene însă i-a răspuns: „Dă-te la o parte, că stai în lumina soarelui și îmi iei lumina”. Este foarte important să nu lași nimic să îți ia lumina, nici cea care vine spre tine și nici pe cea care iese din tine.

Atunci, dacă ești om al luminii sufletești vei descoperi puterea credinței, și vom putea spune și noi: Da! Dumnezeu este mai mare decât orice neputință. Amin!

28.07.2019 Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

Astăzi, 28.07. 2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ap. și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena și a Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu. De asemenea, în această Duminică, a 6-a după Rusalii, ne este prezentată Vindecarea de către Mântuitorul a slăbănogului din Capernaum. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.



Evanghelia Zilei (Matei 9, 1-8):

"În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea și a venit în cetatea Sa. Și, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te și umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta. Și ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere."



În cuvântul de învățătură, Preacucernicul Părinte Ionuț Pop a explicat pericopa evanghelică de astăzi, intitulând-o „Omul Îl judecă pe Dumnezeu”. Imediat după ce Hristos se întoarce din ținutul Gadarenilor, vine în Capernaum, locul Său de reședință. Sfântul Teofilact spunea că „Betleemul L-a născut, Nazaretul L-a crescut, iar Capernaumul i-a fost loc de baștină de-a pururi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. După ce ajunge în Capernaum, Iisus Hristos intră într-o casă, unde este întâmpinat de mulțime multă, fariseii și cărturarii fiind și ei nelipsiți. A fost adus la El cu greu de către 4 persoane un slăbănog pe o targă. Aici ne surprinde simțământul Mântuitorului, când aflăm că, „Văzând credința lor, a zis slăbănogului”. Nu știm exact dacă Mântuitorul îi iartă păcatele acestui slăbănog doar pentru credința celor 4 care l-au adus, sau și pentru credința pe care o avea el însuși. Aici intervine titlul dat acestui episod, „Omul Îl judecă pe Dumnezeu”, deoarece fariseii și cărturarii prezenți „Ziceau în sinea lor: Acesta hulește!” Gândindu-se că Acest om nu poate ierta păcatele, decât numai Dumnezeu.

Nu de mult am aprofundat împreuna vindecarea acelui slăbănog de la Scăldătoarea Vitezda, care de 38 de ani era paralitic și nu avea om care să îl arunce în apă, după tulburarea ei de către înger. Stătea acolo de 38 de ani, dar niciodată nu ajungea primul, deoarece nu avea om care să îl ajute să meargă. Însă Hristos, pentru credința lui, l-a vindecat. Făcând o paralelă cu acea pericopă, credința slăbănogului de astăzi nu o cunoaștem, nu știm cum gândea el mai ales că era bolnav, dar aflăm din evanghelie că „Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” Fariseii și cărturarii au reacționat imediat, dar Hristos cunoscând gândurile lor le-a spus: „Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te și umblă?” Accentul pe care Îl pune Dumnezeu este vindecarea, sau importanța stării spirituale a vieții duhovnicești, și de abia apoi sănătatea trupească. Boala profundă care persistă asupra omului foarte mulți ani sau poate chiar până la mormânt este o urmare a păcatului, iar atunci omul are nevoie mai întâi de vindecare sufletească, aceasta fiind apoi urmată de vindecarea trupească.

Omul are obiceiul să se limiteze la propria sa judecată și nu primește altceva din jur. Îl limitează pe Dumnezeu după cunoștințele și trăirile pe care le-a simțit el, dar poate nu este de ajuns. Fariseii știau că doar Dumnezeu este Cel care vindecă și iartă păcatele, dar nu au știut că lângă ei este Dumnezeu însuși. S-au limitat strict la bagajul lor de cunoștințe și au gândit doar din propria lor inițiativă.

Dumnezeu îngăduie omului suferința, boala. De multe ori ni se pare că suntem nedreptățiți de Dumnezeu când vedem că unii oameni au mai mult decât noi sau le merge mai bine, sau primesc mai mult deși efortul nostru este mai mare decât al lor din proprie perspectivă, și atunci Îl judecăm.

Petru Țuțea spunea despre suferință și boală: „Suferința este cea mai mare dovadă că Dumnezeu îl iubește pe om, creația și creatura Sa.”

Cei ce vă aduceți aminte de Fedra lui Racine, aflându-se într-o greutate, într-o boală, exclama: „Priviți ce frumos știu eu să sufăr!”

Să nu punem la îndoială modalitatea prin care Dumnezeu lucrează cu noi. Pentru unii este mai greu, pentru alții mai ușor. Altul plătește în lumea aceasta prin suferință, boli și necazuri, dar dincolo merge desăvârșit, curat, în apropiere de Dumnezeu. Să nu spunem când suntem în suferință că Dumnezeu ne-a uitat și este departe de noi, pentru că Dumnezeu nu întârzie niciodată. Dumnezeu este Cel care ne-a creat pe fiecare în parte și nu cade niciun fir de păr din capul nostru fără ca El să știe. Dumnezeu ne vede tot timpul greutățile, ne simte nevoia, se bucură de bucuriile noastre și ne ascultă rugăciunea, în viața aceasta și în viața de veci. Amin!

21.07.2019 Duminica a 5-a dupa Rusalii (Vindecarea demonizatilor din tinutul Gadarei)

Azi, 21 Iulie 2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel, Sf. Cuv. Rafail și Partenie de la Agapia. De asemenea, în această Duminică, a cincea după Rusalii, facem pomenirea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, dar și a Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.” Ev. Matei 8, 28-34; 9, 1

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre puterea cea deșartă a diavolului și importanța apostolatului mirenilor în mica Biserică a familiei.

În Sfânta Evanghelie am auzit de minunea săvârșită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în ținutul Gadarei sau a Gherghesenilor unde a întâlnit doi demonizați din care a scos duhurile necurate. Demonizarea este cea mai înaltă treaptă a răului la care poate ajunge omul.

În activitatea Sa, Mântuitorul a vindecat mulți demonizați. Evangheliștii notează că Mântuitorul a vindecat mulți bolnavi și demonizați în locurile pe unde mergea. Evanghelistul Matei ne relatează vindecarea din ținutul Gadarei, iar completări a acestei minuni întâlnim și la evangheliștii Luca și Marcu. Este una cu multe teme de meditații pentru noi, cei de astăzi, de aceea dacă ne întrebăm de ce Biserica ne pune în față vindecarea unor demonizați, vom vedea că această minune ne prezintă niște teme profund teologice și profund actuale.

Evenimentul este relativ simplu. Hristos se întâlnește cu acești doi demonizați iar diavolul din acei oameni a intrat în dialog cu Hristos, întrebându-L „ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici înainte de vreme ca să ne chinuiești?”. Adică diavolul este conștient că va fi condamnat la chinul veșnic la a doua venire și iată că vedem cum într-un mod viclean Îl recunoaște pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu. Apostolul Iacov ne spune că și diavolii cred și se cutremură, dar nu ajunge doar această credință teoretică, pentru că trebuie să fie urmată de iubire și ascultate. Ba mai mult, diavolii îndrăznesc să Îi ceară lui Hristos ceva: dacă îi alungă din oameni, să îi lase să meargă în turma de porci, ceea ce se și întâlmplă, iar porcii se aruncă în mare. Din această cauză oamenii din acea cetate vin și Îl roagă politicos pe Hristos să plece de la ei.

Din Evanghelie extragem astăzi patru teme. Trei foarte bine de observat și una foarte importantă asupra căreia voi insista.
În primul rând observăm că diavolul știe foarte bine să se victimizeze. El Îl întâmpină pe Hristos cu aceste cuvinte de reproș: „Ce ai cu noi? Ai venit să ne chinuiești!”. Observăm că el încearcă să pară că nu el chinuiește, ci că este chinuit. Așa lucrează diavolul în lume. Încearcă să ne facă să confundăm valorilor. Din prigonitor el se postulează în statutul de victimă, dar Hristos cunoaște această viclenie și din acest motiv îi răspunde. Vedem această viclenie a diavolului care încearcă să ne aducă acea confuzie, acea îndoială, aproape că ne pune pe gânduri de ce Hristos îi chinuiește, când de fapt ei chinuiesc coroana creației lui Dumnezeu, pe om. De câte ori nu ne gândim la unele învățături de credință „dar, dacă nu este așa?”. Ei bine, acest gând de îndoială apare din cauza acestui „maestru al vicleniei” care este diavolul și care așa va lucra până la sfârșitul veacului.

Apoi, o altă temă de meditație: de ce Hristos îngăduie și îndeplinește această dorință a diavolului de a intra în porci, pentru că Hristos știa că porcii se vor arunca în apă și vor muri. La această problemă am putea medita foarte mult. Ne rezumăm la a spune următoarele: cel rău nu are putere. Nu a avut putere să stăpânească nici peste porci. Acest episod se amintește inclusiv la Taina Sfântului Botez, în rugăciunile de exorcizare când preotul spune asupra candidatului la botez, adresându-se celui rău să se depărteze de la cel care se botează, spunând: „du-te, cunoaște-ți puterea ta cea deșartă care nici peste porci nu a avut stăpânire”. Deci, diavolul nu are stăpânire asupra noastră. Cineva a asemănat puterea diavolului cu un câine care se află în lanț. El are o arie de acțiune, însă nu are putere decât dacă omul merge spre el. Dacă omul trăiește credința în Hristos, cel rău nu are putere asupra lui.

Apoi, Hristos a vrut să arate că sufletul omenesc este de neprețuit. Este singura realitate din această lume care are atât de mare valoare încât nu o putem răscumpăra cu nimic. Vedem în Evanghelie că oamenii din Gadara Îl alungă pe Hristos. Vedem că oamenii de acolo au o rugăminte la Hristos: „Doamne, du-Te de la noi. Nu avem nevoie de Tine.” De ce oare? Pentru că Hristos „le-a stricat afacerea”. Evreii nu consumă carne de porc. Cel mai probabil și cei de aici țineau porci pentru comerț, să îi vândă armatei romane. Ei s-au văzut zădărniciți în materialismul lor. Pentru ei nu au contat cele două suflete vindecate, ci au contat mai mult cei 2000 de porci. Or, Hristos vrea să spună că sufletul unui om este de neprețuit. Omul valorează așa de mult și noi nu ne dăm nicio valoare. Să nu ne minunăm de cei din Gadara pentru că și în ziua de astăzi omul este văzut ca un robot, ca o mașinărie. Câți dintre semenii noștri văd și partea sufletească din noi? Dacă ne uităm în jurul nostru, vedem că omul ajunge să fie o piesă din marea mașinărie a materialismului care atunci când se îmbolnăvește, este pus deoparte. Această concepție nu este nouă. Și cei din Gadara au avut această concepție despre sufletul celor doi.

Ajungând la ultima temă, aș dori să aduc în fața dumneavoastră o completare a acestei pericope evanghelice pe care o găsim la evangheliștii Marcu și Luca. Ei vorbesc de un singur demonizat, nu de doi. Cel mai probabil ei descriu comportamentul celui mai mult demonizat. Ei ne spun că atunci când Hristos a părăsit ținutul Gherghesenilor, acel om vindecat s-a urcat și el în corabie și a vrut să Îl urmeze pe Hristos ca apostol și ucenic. Dar Hristos nu i-a dat voie. Hrists i-a spus „du-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu”. Acesta este mesajul evangheliei de astăzi și pentru noi. Mergeți la casele dumneavoastră și spuneți, meditați cât de mult bine v-a făcut Dumnezeu. Vorbim de un apostolat. Apostolatul de acasă, de misiunea noastră, indiferent de statutul nostru. Această misiune cuprinde această mărturisire: să spunem cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu. Dacă ne gândim bine, recunoaștem că Dumnezeu ne-a purtat de grijă din copilărie, în tinerețile noastre și până la bătrânețe. Dacă vom conștientiza aceasta, nu avem cum să nu Îl propovăduim pe acest Dumnezeu.

Dar există un apostolat și mai concret. O viziune a noastră care trebuie să înceapă din sânul familiei. Noi știm că așa am fost crescuți, și foarte bine am fost învățați că omul trebuie să lase o moștenire. Când ne gândim la moștenire, ne vine în minte o moștenire materială, câștigată cinstit, dar Sfânta Scriptură ne spune prin profestul Moise faptul că a fi apostol presupune să lași în urma ta și o astfel de moștenire. Această moștenire este cuvântul lui Dumnezeu. Avem această datorie de a ne vorbi copiilor, nepoților și celor din jur despre Dumnezeu. Dacă nu o vom face noi, o vor face alții, dar nu vor spune adevărul, le vor spune din alte cărți, dar nu din Cartea vieții.

A avea și a citi din Sfânta Scriptură înseamnă a te împărtăși de Dumnezeu. În Epistola către Evrei ni se spune că acest cuvânt din Sfânta Scriptură este atât de puternic, ca o sabie cu două tăișuri, care pătrunde până în adâncul omului. Adică trebuie să le spunem copiilor noștri și să le citim din Sfânta Scriptură, iar când nu înțelegem, să alergăm la preot și să întrebăm de ce scrie așa. Ce constatăm noi recent? Faptul că nu cei săraci sunt nefericiți, ci aceia care au mult. De ce? Pentru că nu au moștenirea spirituală. Nu au cuvântul lui Dumnezeu. Iată cât de frumos se exprimă în acest sens profetul Moise, aflat spre sfârșitul vieții sale: „Puneți la inima voastră toate cuvintele pe care vi le-am spus eu astăzi și să le lăsați moștenire copiilor voștri ca să se zidească și să se împlinească toate poruncile Legii acesteia. Căci acestea nu sunt în deșert date vouă, ci acestea sunt viața voastră și prin acestea veți trăi mult în pământul pe care vi-l va da vouă Dumnezeu”(Deut. 32). Iată cum cuvântul lui Dumnezeu este viața noastră. Este acel diamant la care omul trebuie să privească în continuu pentru a putea diferenția care sunt pietrele prețioase din viața sa și care sunt contrafăcute. Dacă pe lângă moștenirea materială îi vom da și această moștenire spirituală, atunci el va ști ce să facă și cu cea materială. Dacă nu, vedem că realitatea ne arată că de cele mai multe ori se ajunge la depresie, la lipsă de sens. Omul nu știe ce să facă dacă nu are cuvântul vieții.

Apoi este foarte important ca acasă să te rogi. Ca apostol și ucenic, este important ca un copil să își vadă părintele rugându-se și citind din Sfânta Scriptură. Este demonstrat că un copil copiază gesturile oamenilor din jur. Un copil care își vede părinții rugându-se, se va ruga. Un copil care vede acea imagine în care el merge cu mama și tata de mână, la biserică, va rămâne până la sfârșitul vieții cu acea imagine. Chiar dacă pe cărările vieții va rătăci, întotdeauna acea imagine îl va mustra. Există o istorioară care ne povestește că un tâlhar se pregătea să jefuiască o casă. Înainte să o jefuiască se uită pe geam și vede într-o rază de lumină o mamă care se ruga la căpătâiul copilului. Atunci el are o revelație, își vine în fire și își aduce aminte de faptul că așa făcea și mama lui. Se ruga la căpătâiul lui. Atunci înțelege că trebuie să își schimbe viața. Iată cât de mult contează un comportament bun însușit de un copil din fragedă pruncie. Copilul reține multe trăiri din timpul prunciei. Nu uită emoțiile din pruncie, de aceea este atât de important să lăsăm o astfel de moștenire, iar dacă vom face aceasta, și ei vor spune peste veacuri cât de mult bine le-a făcut lor Dumnezeu, Amin!

14.07.2019 Duminica a 4-a dupa Rusalii (Vindecarea slugii sutașului)

Azi, 14 Iulie 2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ap. Achila, Sf. Mc. Iust și Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul. Tot în această zi, în Duminica a patra după Rusalii facem pomenirea vindecării slugii sutașului din Capernaum.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și a Sf. Ap. Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Iura. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Iura, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, rugându-L și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Și i-a zis Iisus: Venind îl voi vindeca. Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai spune un cuvânt și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face. Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință. Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția Cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Și a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.” Ev. Matei 8, 5-13

În cuvântul de învățătură părintele Ionuț Pop a abordat tema credinței.

În această Duminică a patra după Rusalii ne găsim în Capernaum, orașul de reședință a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În vremea Mântuitorului, Palestina se afla sub ocupația Imperiului Roman. Fiecare orășel ori sat din această parte din Palestina avea o armată romană. În caz de război, aceasta putea să intervină. Hristos era în Capernaum și era căutat de bolnavi, de oameni curioși, de cei care aveau nevoie de învățătura sau sfatul său. Astăzi vine la Mântuitorul ofițerul armatei de acolo, conducătorul acesteia. El se numea sutaș, pentru că era mai-mare peste o sută de soldați. Acesta vine și se roagă profund și îndurerat din două motive: o dată din milă, iar a doua oară din interes. El Îl roagă pe Mântuitorul să îi vindece sluga, soldatul. Mântuitorul îi spune de la început că va veni și îl va vindeca. Aici apare lecția de credință cu o logică exagerată. Sutașul spune „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei mele. Spune doar, și cu siguranță servul meu se va vindeca”, apoi completează „și eu am în armata mea servi cărora dacă le spun să meargă, ei merg, deci, te rog, spune doar, și sluga mea se va vindeca”. Iată câtă credință din partea unui păgân. Iisus Hristos era Învățător de lege, dar a acceptat nu doar să vorbească cu el, ci și să îi vindece sluga. Spuneam că a dorit această vindecare din două motive. Putea fi interes deoarece se folosea de sluga sa, iar mai apoi din milă față de slujitorul său. Evangheliștii sinoptici ne relatează că acest sutaș era un om milostiv și atunci cu siguranță cele două motive se întrepătrund.
Să ne oprim puțin la ceea ce înseamnă sclav, rob. Robia, sclavagismul a fost și la noi. Din istorie știm că tătarii au distrus satele și au luat sclavi, folosindu-i în muncă și în războaie. De asemenea, robia apare în America. Americanii au cucerit Africa și au adus de acolo sclavi pe care i-au folosit la muncă. Președintele Lincoln este cel care decretează desființarea sclavagismului. Robii aveau de muncit pe plantații sau la muncile câmpului. Sclavii erau cumpărați din piețe și erau verificați la dinți dacă erau sănătoși, apoi erau duși sub stăpânirea casei care îi cumpăra. Romanii au stăpânit Grecia, dar nu au luat doar bogăția materială, ci și intelectuală. Romanii au luat înțelepții greci și i-au folosit ca profesori pentru copiii lor. Astfel, avem pedagogi care educau copiii romani. Astfel cultura greacă a pătruns în cea romană și avem pe poetul Virgilius care este școlit după învățătura lui Homer. Cicero este produsul lui Demostene. Și istoria ne spune că dacă romanii au câștigat cu sabia, grecii i-au învins cu educația, cultura și formarea pedagogică pe care le-au oferit-o.

Revenind la evanghelie, cu siguranță și această slugă a fost bine pregătită pentru că iată, un om de frunte al armatei romane Îi cere Mântuitorului să îl vindece. Momentul în care Mântuitorul acceptă, sutașul își recunoaște starea de păcătoșenie și își demonstrează credința prin rugămintea adresată lui Hristos. Mai mult, câtă smerenie găsim pe lângă credința sutașului! Hristos spune că nu a găsit atâta credință în tot Israelul. Găsim pe lângă credința puternică și nădejde, dar și dragoste față de sluga sa. Credința este temelia! Degeaba ne rugăm și folosit obiceiuri străbune dacă nu avem credință puternică în Dumnezeu. Credința este cea care mișcă munții, este cea care ne pune în legătură cu Dumnezeu atunci când noi începem să ne rugăm lui Dumnezeu. Am văzut nădejdea avută de sutaș prin cuvintele sale. Nădejdea că poate să vindece de la distanță. Avem și alte exemple în evanghelia lui Hristos. Am văzut minunea cu slăbănogul de la Vitezda sau pe lunatic. Acolo Hristos S-a atins de ei și i-a vindecat. Dar avem și învierea lui Lazăr pe care l-a înviat cu porunca „Lazăre, vino afară!” pe care a adresat-o din afara mormântului. Iată vindecarea pe care o poate face Hristos! Ce puternică este credință! Ce puternică și adevărată este rugăciunea către Dumnezeu făcută din suflet!

Noi știm că moartea este plata păcatului. Dumnezeu îi îngăduie omului să aleagă. Îi îngăduie libertatea de alegere. Diavolul nu este contracandidatul lui Dumnezeu. Diavolul a fost creat înger în primă fază, însă acesta a vrut să strălucească fără Dumnezeu, ceea ce l-a transformat în diavol. Dumnezeu are putere asupra lui. Astăzi Dumnezeu nu l-a vindecat pe acest serv doar de boală, ci a scot și duhul necurat din acesta și l-a vindecat de la distanță.

Astăzi omul are la îndemână prin modernism și prin tehnologie tot ceea ce dorește, dar îmi aduc aminte cu moșii și strămoșii noștri nu aveau atâtea, dar erau mai câștigați spiritual. Aveau cei șapte ani de acasă, aveau rugăciunea puternică, aveau credința în Dumnezeu. Astăzi păcatul este la modă. Diavolul așa lucrează cu omul încât omul nu mai simte că păcatul este ceva împotriva lui Dumnezeu. Fără să își dea seama, omul se îndepărtează de Dumnezeu, pentru că lumea aceasta și, implicit, diavolul, îi oferă tot ce are nevoie. Săptămâna aceasta au avut loc 12 înmormântări, iar cel mai bătrân a fost de 59 de ani. Deci, să ne bucurăm de viața aceasta, dar să nu uităm că vine vremea în care ne întâlnim cu Hristos ca drept Judecător și vom da seama pentru faptele noastre și pentru viața noastră. Să nu lepădăm credința! Să nu cădem pradă diavolului care dorește să ne dezbrace de virtuți și de viața spirituală. Să ne gândim la suflet! Să fim credincioși pentru că nu știm ziua nici ceasul când vom da socoteală în fața lui Hristos. Azi am văzut în evanghelie un exemplu de păgân care s-a gândit la viața sa și la Dumnezeu. Am spus de atâtea ori cum o clipă poate să mântuiască un om. Să nu lăsăm pe ultima clipă pocăința!

Să ne ferim de răutate, de invidie, de bârfă și să căutăm binele! Să facem binele și să dorim binele pentru aproapele nostru, astfel încât dacă mâine va veni Hristos, să ne găsească slugi bune și credincioase, și să ne invite în împărăția Sa, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

07.07.2019 Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții)

Azi, 07.07.2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mare Mc. Chiriachi, a Sf. Cuv. Toma din Maleon și a Sf. Mc. Evanghel. De asemenea, în această Duminică, a 3-a după Rusalii, ni se prezintă cuvântul rostit de către Mântuitorul în cadrul Predicii de pe munte, legat de grijile vieții. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc.


Evanghelia Zilei (Matei 6, 22-33):

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.




În cuvântul de învățătură, Părintele Petru Brisc a vorbit despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, bazându-se pe exemplele date de Mântuitorul în pericopa evanghelică de astăzi. Ochiul, prin comparație cu ochiul sufletesc, devine un purtător de lumină doar dacă este curat. Dacă știm să păstrăm vederea sufletească curată, vom ști să discernem binele de rău, vom ști să alegem, în măsura în care ochiul nostru este curat.

Mântuitorul ne spune apoi că oricât am vrea noi, nu putem să slujim la doi domni: și lui Dumnezeu și lui Mamona. În limba ebraică, cuvântul Mamona înseamnă bogăție, putere și egoism. Mântuitorul vrea să spună că nu putem fi și cu lucrurile spirituale, dar și cu cele ale egoismului și materialismului lumii acesteia. După ce ne spune Mântuitorul că nu putem să ne împărțim și că trebuie să alegem, între Dumnezeu și Mamona, vine apoi și ne întreabă: „Oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește”. Pe lângă acest exemplu, ne mai dă încă unul: „Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia”.
Hristos aduce aceste exemple simple pentru a ne trimite spre o învățătură foarte profundă: anume că Dumnezeu poartă de grijă întregii creații, dar în special omului. Dumnezeu nu a creat-o și s-a retras din ea, lăsându-ne într-o vale a plângerii, ci Dumnezeu este Cel care ne poartă de grijă întotdeauna.

Evanghelia de astăzi nu îl îndeamnă pe creștin să stea să aștepte, ci Mântuitorul spune: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă”. Adică în viața omului trebuie să fie o prioritate: nu poți să nu te îngrijești de hrana cea de toate zilele, dar există o diferență între grijă și îngrijorare. În momentul în care omul nu mai apelează la Dumnezeu ci se gândește să facă lucrurile doar prin forțele proprii, apare îngrijorarea și stresul. Știm că stresul este boala zilelor noastre. Dacă suntem atenți, Hristos ne dă astăzi o soluție prin care putem să trecem prin toată grija acestei vieți, fără a fi îngrijorați. Atunci când îți pui nădejdea în Dumnezeu este imposibil ca El să mintă, iar dacă tu te încrezi în Dumnezeu, o să treci de la grija zilei de mâine, la grija sugerată de întrebarea: Oare ce o să fac mâine cu sufletul meu?

Hristos ne spune astăzi ca întâi de toate să punem problema spirituală, deoarece majoritatea neajunsurilor noastre sunt generate de problemele spirituale. Dacă îți pui nădejdea în acest Dumnezeu care poartă de grijă până și firului de iarbă, atunci El este Cel care vine și îți luminează calea.

Nu este ușor să ai încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, deoarece omul vrea ceva imediat. Noi pe toate le vrem astăzi dacă se poate. Suntem într-o epocă a vitezei din toate punctele de vedere. Tehnica a evoluat foarte mult, noi ne deplasăm repede, totul este într-o viteză. Nu mai avem răbdare să stăm de vorbă cu Dumnezeu. Atunci când te rogi este ca și cum ai deschide o ușă și ai intra într-o cameră în care stă Dumnezeu. De multe ori nu trebuie să spui nimic, ci trebuie doar să Îl asculți, însă noi nu mai avem timp.

Mântuitorul ne spune astăzi: priviți în jurul vostru și priviți în voi. Priviți în adâncul vostru și vedeți cât de mult v-a purtat Dumnezeu de grijă, aceasta fiind o garanție că vă va purta în continuare. Priviți la măreția corpului uman: doar creierul are între 85 și 100 de miliarde de neuroni, iar fiecare neuron are în jur de 10.000 de legături. Dacă ne referim la sufletul omului, Atenagora Atenianul se întreba: „Oare ne-a făcut Dumnezeu ca pe niște animale, să pierim fără de urmă?” Nu! Așa cum spune Fericitul Augustin: „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Ne-ai făcut pentru cer, și neliniștit este sufletul meu până nu își va afla odihna în Tine, Doamne.”

În final, părintele a prezentat un interviu inedit cu Dumnezeu. Acesta a fost pus pe seama scriitorului român Octavian Paler, dar nu se știe cu exactitate cine este autorul. Interviul descrie foarte bine starea noastră, având doar trei întrebări.

– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească….iar apoi tânjesc iar să fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp.
Apoi am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le învețe copiii tăi?
– Să învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc și că durează mai mulți ani pentru ca acestea să se vindece; să învețe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult. ci acela care are nevoie de cel mai puțin; să învețe că există oameni care îi iubesc dar pur și simplu încă nu știu să-și exprime sentimentele; să învețe că doi oameni se pot uita la același lucru și că pot să-l vadă în mod diferit; să învețe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalți și că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înșiși.
– Mulțumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să știe?
Dumnezeu m-a privit zâmbind și a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.



Să nu uităm faptul că Dumnezeu ne așteaptă întotdeauna. Să nu uităm să prioritizăm lucrurile așa cum trebuie, dar să ne și oprim din toată alergătura, deoarece dacă o să căutăm Împărăția lui Dumnezeu, toate celelalte se vor adăuga nouă. Amin!

30.06.2019 Duminica a II-a după Rusalii (a Sf. Români; Chemarea primilor Apostoli)

Astăzi, 30.06.2019, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea celor 12 Sfinți Apostoli și a Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeț. De asemenea, această Duminică, a doua după Rusalii, este închinată Sfinților Români, precum și chemării primilor Apostoli. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc.




Evanghelia Zilei (Matei 4, 18-23):

“În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și, de acolo mergând mai departe, a văzut alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.”




În cuvântul de învățătură, Preacucernicul Părinte Petru Brisc a vorbit despre importanța sfinților, aceștia fiind dovada cea mai vie a lucrării Duhului Sfânt în Biserică, punând accent pe sfinții poporului nostru. Sfinții români pe care îi cunoaștem sunt mulți, însă numărul total al lor este cunoscut doar de Dumnezeu, pentru că nouă ne sunt descoperiți numai o parte, numai cât ne este necesar pentru mântuirea noastră. Părintele Ilie Cleopa sau Părintele Iustin Pârvu adeseori spuneau că în munții Moldovei sunt mulți sfinți, mulți oameni cu o viață frumoasă care sunt cunoscuți doar de către Dumnezeu. Tocmai de aceea, Biserica ne invită să ne rugăm astăzi tuturor sfinților români, pentru a mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru viața noastră.

Evanghelia Duminicii de astăzi ne prezintă chemarea la apostolie a primelor două perechi de frați: Andrei și Simon Petru, Ioan și Iacov. Această chemare ne minunează prin faptul că vine dintr-o dată. Ambelor perechi de frați Hristos le spune: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. Aceștia își lasă mreaja și corabia, și Îl urmează pe Hristos îndată. Ne punem întrebarea: Ce i-a făcut pe aceștia să Îl urmeze pe Hristos îndată? Sfintele Evanghelii nu ne relatează o întâlnire anterioară între Hristos și Apostoli, cel mai probabil aceasta fiind prima lor întâlnire. Ne minunăm și mai mult cum acești oameni L-au urmat pe Hristos doar prin simpla chemare: „Veniți după Mine”.

Pentru a înțelege acest răspuns al lor, trebuie să avem în vedere mai multe aspecte.
În primul rând, nu i-a chemat oricine, ci i-a chemat Dumnezeu. Hristos a avut special faptul că nu este doar om, ci și Dumnezeu, iar Apostolii au simțit această dumnezeire a lui Hristos. De aceea le-au lăsat pe toate și L-au urmat pe El. Rațional, la această chemare Apostolii ar fi trebuit să Îi adreseze o serie de întrebări: Cine ești? Ce înseamnă pescari de oameni? Ei însă nu întreabă nimic.

Cel de al doilea aspect reprezintă o taină care nu poate fi explicată la nivel omenesc. Uitându-ne în viața personală, vedem cum ni se întâmplă anumite lucruri pe care nu le înțelegem în totalitate, însă știm că ne copleșesc. Așa a fost și în cazul Sfinților Apostoli. Rațional nu își puteau explica de ce trebuie să meargă după Hristos, însă în sufletul lor au simțit taina chemării Lui. Este mare lucru să accepți anumite întâmplări pe care nu le poți explica, deoarece asta nu înseamnă că ele nu există, ci că trebuie să accepți anumite taine lăsate de Dumnezeu și să le trăiești exact așa cum sunt ele. Cât nu se scrie despre taina morții sau taina vieții, însă rămân taine deoarece în adâncul lor au ceva ce nu poate fi pătruns cu mintea.

Poetul, filosoful și teologul nostru Lucian Blaga spunea în poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”:
„Și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”


Când spune flori se referă la natură, în ochi adică în adâncul persoanei omului, buzele sunt taina cuvântului, iar mormântul este taina vieții și a morții. Omul rațional până la urmă este luminat de Dumnezeu și își dă seama că în viața aceasta pot fi anumite taine de nepătruns în adâncul lor, însă acestea trebuie crezute și luate ca fiind un dar de la Dumnezeu.

Al treilea aspect al evangheliei de astăzi se referă la curaj. Apostolii au avut curaj în a-L urma pe Hristos. Nu au pus bază pe înțelegerea metaforei „Vă voi face pescari de oameni”, ci au dat dovadă de curaj, urmându-L pe Hristos. Virtutea curajului este o virtute cardinală a Bisericii noastre, având scopul de susținere a vieții duhovnicești. Viața aceasta cere de multe ori să ai curaj și să îndrăznești, să ai acea îndrăznire suavă și frumoasă, iar nu îndrăznirea care să treacă anumite limite.

Un călugăr rus, Arhimandritul Tihon, ne relatează în cartea sa „Nesfinții Sfinți și alte povestiri” întâlnirea dintre un grup de călugări care își pun următoarea problemă: Oare Dumnezeu iubește pe toți oamenii? Și toți au ajuns la un consens: Da! Dumnezeu iubește pe toți oamenii. La un moment dat, unul dintre ei spune: Totuși, nu cred că se bucură de oamenii care nu au curaj în a-L urma și în a-și asuma viața.

Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii, dar așteaptă de la noi să fim oameni ai curajului. Cred că în zilele noastre să ai curaj înseamnă: să vii la biserică atunci când cei din jurul tău nu mai vin; să-l înveți pe copilul tău să se roage, când copiii din jurul copiilor tăi nu se mai roagă; să-ți aduci copilul la biserică, chiar dacă ceilalți copii vezi că nu mai vin; să crezi în Dumnezeu, în Biserică și să o aperi, când toți ceilalți Îl hulesc pe Dumnezeu și Biserica Lui.

Apostolii au fost chemați în misiunea de a-L urma pe Hristos, iar noi avem această misiune în continuare: de a fi oameni care să-L mărturisim cu mult curaj pe Hristos, spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea noastră. Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro