+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani 01.11.2015 PS Petroniu si PS Mihail in Parohia Sf. Nicolae Părintele Ionuț în vizită frățească în Finlanda (7-12 aug. 2015)

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9

18.06.2017 Duminica a 2-a dupa Rusalii (a Sfintilor Romani)

Azi, 18 Iunie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul; Sf. Cuv. Erasm. De asemenea, în această Duminică, a doua după Rusalii facem pomenirea tuturor sfinților români.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucernicul Părinte Sorin Gușet, paroh în Sântămăria și Bercea, aflat la noi cu ocazia unui parastas în familie și de Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acestei slujbe, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă marea Galileii, a văzut doi frați: pe Simon, care după aceea a fost numit Petru, și pe Andrei fratele acestuia, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, și le-a zis: veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, lăsându-și mrejele în clipa aceea, au mers după Dânsul. De acolo, mergând El mai departe, a văzut alți doi frați: pe Iacob al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, cârpindu-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe Zevedeu, tatăl lor, au mers după Dânsul. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia împărăției și tămăduind orice boală și orice neputință în popor.” Ev. Matei 4, 18-23

În cuvântul de învățătură, Părintele Antonie Pința a vorbit despre sfințenie.
Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt. Prin urmare avem la dispoziție o viață ca să dobândim Duhul Sfânt. În alte cuvinte, stă în puterea noastră ca viața noastră, dar al lui Dumnezeu, să o facem sălaș Duhului Sfânt. Duminica ce a trecut și Duminica aceasta, a Sfinților români sunt niște zile în care aflăm că este posibil ca prin exemplul trupului uman să facem să se sălășluiască Duhul Sfânt, că este posibil să ne sfințim viața. A dobândi pe Duhul Sfânt în interiorul tău înseamnă a te sfinți, a deveni sfânt.
Cum este posibilă această devenire? Sunt necesare două elemente: voia lui Dumnezeu și voia omului. Voia lui Dumnezeu de a ne sfinți este permanentă. Din momentul în care l-a creat pe om la predeterminat sfințirii. Un predicator spunea că cel mai des cuvânt pe care Hristos l-a folosit în timpul vieții Sale pământești a fost „Vino!”. Deci Hristos cheamă omul la sfințire și comuniune cu Dumnezeu. Fiecărui suflet Hristos îi spune „Vino după Mine!”, iar acestei chemări noi trebuie să îi răspunde „Iată, Doamne, sunt aici”. Ei bine, din chemarea lui Hristos și din răspunsul ucenicilor s-a născut sfințenia. Important este cum răspundem acestei chemări. Hristos ne cheamă de multe ori și din clipele care se scurg în viețuirea noastră oare de câte ori i-am răspuns „Da, sunt aici cu toată ființa mea”. De puține ori răspunsul nostru a fost unul desăvârșit.
Se spune despre Sfântul Antonie cel Mare, aflat oarecum la înălțimea desăvârșirii umane, l-a ispitit pe Dumnezeu și L-a întrebat: „Doamne, oare mai este cineva pe pământ care să vorbească cu Tine și care să fi atins desăvârșirea umană posibilă a sfințenie?”, iar Dumnezeu i-a spus, poate ca să îl smerească: „Antonie, du-te în Alexandria la un cizmar, are un magazin de cizme în periferia orașului. Du-te și vezi că omul acesta este mai sfânt!”. Antonie a mers și când l-a găsit, l-a întrebat: „Bunule creștin, spune-mi care este secretul prin care ești mai sfânt în fața lui Dumnezeu decât mine care stau în pustie de zeci de ani, care m-am nevoit, care m-am rugat, m-am retras de tot ce înseamnă lumesc?”, iar omul a răspuns: „iartă-mă, sfinte al lui Dumnezeu! Nu știu să fac nimic bun pe fața pământului.” La insistențele părintelui Antonie, omul spune care este viața lui: „iubesc pe toată lumea, nu am nimic cu nimeni și averea o împart în trei părți: o parte o dau Bisericii lui Hristos, o parte o dau săracilor și o parte o țin pentru trebuințele familie, iar altceva nu știu face pe acest pământ.” Și atunci Sfântul Antonie i-a sărutat picioarele și și-a cerut iertare de la Dumnezeu pentru păcatul mândriei.
De cele mai multe ori noi vedem sfințenia ca ceva îndepărtat, dar nu este adevărat. Toți sfinții au fost oameni. Este Duminica Sfinților Români. Este ziua în care trebuie să înțelegem că au fost oameni cu aceeași limbă ca și noi care au ajuns la sfințenie. Cum? Au răspuns chemării lui Dumnezeu de fiecare dată. Aici este problema noastră. Noi nu răspundem de fiecare dată chemării. De aceea este nevoie să lucrăm în mintea noastră pentru a răspunde din adâncul ființei noastre „Sunt aici, Doamne!” și pentru a lăsa în urmă orice înseamnă rău, păcat. Trebuie să Îl punem pe primul loc pe Dumnezeu, să fie piedestalul vieții noastre și să ne hotărâm să ne dăruim integri lui Dumnezeu, iar atunci și El ne va lua de mână și vom fi pe calea sfințeniei și vom intra bucuroși în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

11.06.2017 Duminica I dupa Rusalii (a Tuturor Sfintilor)

Azi, 11 Iunie 2017, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf. Ap. Bartolomeu și Barnaba, Sf. Ier. Luca, arhiep. Crimeii. De asemenea, această Duminică este închinată Tuturor Sfinților, fiind prima după Rusalii și marchează încehierea perioadei Penticostarului din cadrul împărțirii anului liturgic.
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.
Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Și cine nu-și va lua crucea sa și nu va veni după Mine, acela nu este vrednic de Mine.

Atunci, răspunzând, Petru a zis către Dânsul: iată noi am lăsat toate și am urmat Ție; oare, ce vom avea noi? Iar Iisus a zis către ei: adevărat vă spun vouă că voi, cei care M-ați urmat pe Mine, la nașterea din nou a lumii, când va ședea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau feciori, sau țarini pentru numele Meu, însutit va lua înapoi și viața veșnică va moșteni. Dar mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, și din cei de pe urmă vor fi întâi.” Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30

Părintele Cristian Porumb a vorbit în cuvântul de învățătură despre mărturisire și credință în viața omului după modelul tuturor sfinților.
În Duminica aceasta închinată tuturor sfinților prilejuim cel mai bun moment pentru a cinsti pe toți sfinții, din toate timpurile și locurile. Ei sunt modele vii pentru noi, cum că putem să ajungem la treapta sfințeniei. Pentru a deveni sfânt, omul nu trebuie să fie special. Fiecare avem posibilitatea de a deveni sfinți. Din punct de vedere dogmatic, vedem că omul este destinat să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu. Adică la această treaptă a sfințeniei. Mântuitorul ne îndeamnă să fim sfinți, iar în Matei 5,48 spune „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este!”. Unii oameni consideră că sfințenia constă în puterea de a face minuni. Alții văd sfinții ca pe oameni care trăiesc în asceză, sihăstrie, rugăciune, fiind fără de păcat. Trebuie să știm că nu asceza și sihăstria sunt aducătoare de sfințenie, iar exemplul cel mai elocvent este Fecioara Maria. Ea nu a făcut nicio minune, nici Sfântul Ioan Botezătorul, dar Mântuitorul spune despre el că a fost cel mai mare om născut din femeie. De asemenea, Apostolii au fost oameni simpli, vameși, pescari, negustori dar care s-au dedicat lui Dumnezeu.
Toți sfinții sunt oameni care sunt supuși păcatelor. Avem și oameni care înainte de a deveni slujitori ai lui Dumnezeu au fost păcătoși sau păgâni. Avem ca model pe Maria Egipteanca sau pe Sfântul Apostol Pavel care era Saul prigonitorul.
Evanghelia de astăzi ne prezintă cinci sentințe aspre și greu de urmat pentru noi, rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „ pentru cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri”. A doua este „ de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri”. Spune Mântuitorul a treia sentință „ Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” și continuă cu a patra „ Cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” și încheie cu a cincea: „ cine nu-și va lua crucea sa și nu va veni după Mine, acela nu este vrednic de Mine.”. Iată cuvinte greu de înțeles și de asumat. Iar Apostolilor le întărește credința arătându-le marea răsplată pentru lepădarea de lume și alipirea de Hristos și de credința creștină: „că voi, cei care M-ați urmat pe Mine, la nașterea din nou a lumii, când va ședea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau feciori, sau țarini pentru numele Meu, însutit va lua înapoi și viața veșnică va moșteni.” Iată ce înseamnă viața veșnică. Și cum putem ajunge acolo? Prin sfințenie!
Aș concretiza așa: sfințenia, pentru a fi dobândită, trebuie să aibă următoarele acțiuni: mărturisirea lui Hristos și lepădarea de lume, iar al doilea: luarea crucii și urmarea lui Hristos.
Ca să înțelegem mai bine, este bine să știm că prin urmarea lui Hristos noi devenim dependenți de Hristos și astfel devenim purtători ai peceții Lui și avem obligația să trăim după niște principii, reguli, norme morale impuse de Hristos. Acest lucru îl presupune creștinismul. Dacă vom privi în istoria poporului român, vom observa că mărturisirea numelui de creștin și urmarea lui Hristos a fost dovedită de domnitorul Constantin Brâncoveanul cu fiii săi. Vedem cum a dovedit supunere lui Hristos și demnitate în fața morții.
Așadar, să ne lepădăm de cele lumești, de patimi și să Îl mărturisim pe Hristos în toate zilele vieții noastre, ca împreună cu El să ne bucurăm în Împărăția lui Dumnezeu, Amin!

04.06.2017 Duminica Rusaliilor

Azi, 4 Iunie 2017, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Duhului Sfânt, numită și Cincizecimea (50 de zile trecute de la Învierea Domnului) sau Rusaliile (numire primită de la „Rosalia” ce reprezenta o sărbătoare a florilor care avea loc în anotimpul cald când toate erau înflorite). De asemenea, în această zi se face pomenirea Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, Sf. Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

La sfârșitul slujbei, s-a făcut rugăciunea de sfințire a Aghiasmei mici, după care s-au sfințit spice de grâu, împreună cu rugăciunea de binecuvântare a holdelor și a roadelor câmpului.

EVANGHELIA ZILEI:
„ Iar in ziua cea din urma - ziua cea mare a sarbatorii - Iisus a stat intre ei si a strigat, zicind: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: riuri de apa vie vor curge din pintecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit. Deci din multime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevarat, Acesta este Proorocul. Iar altii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar altii ziceau: Nu cumva din Galileea va sa vina Hristos? N-a zis, oare, Scriptura ca Hristos va sa vina din saminta lui David si din Betleem, cetatea lui David? Si s-a facut dezbinare in multime pentru El. Si unii dintre ei voiau sa-L prinda, dar nimeni n-a pus miinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei si la farisei, si le-au zis aceia: De ce nu L-ati adus? Slugile au raspuns: Niciodata n-a vorbit un om asa cum vorbeste Acest Om. Si le-au raspuns deci fariseii: Nu cumva ati fost si voi amagiti? Nu cumva a crezut in El cineva dintre capetenii sau dintre farisei? Dar multimea aceasta, care nu cunoaste Legea, este blestemata! A zis catre ei Nicodim, cel ce venise mai inainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastra judeca pe om, daca nu-l asculta mai intii si nu stie ce a facut? Ei au raspuns si i-au zis: Nu cumva si tu esti din Galileea? Cerceteaza si vezi ca din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Si s-a dus fiecare la casa sa.
Deci iarasi le-a vorbit Iisus zicind: Eu sint Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii.

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre apostolatul celor doispreceze.
În vremea când spicele de grâu au primit binecuvântarea cerească pentru pâinea noastră cea de toate zilele, în vremea când toate florile înfloresc și ne aduc bucurie, ne aducem aminte de sărbătoarea strămoșilor noștri romani numită „sărbătoarea trandafirilor”, adică „Rosalia”, aceasta fiind preluată de strămoșii noștri creștini ca sărbătoarea Cincizecimii pe care noi astăzi o sărbătorim. Sunt 50 de zile de la învierea Domnului și 10 zile de la Înălțare. Iată, atât de frumos ne prezintă evanghelistul Luca în Faptele Apostolilor cum S-a pogorât peste Apostoli Duhul Sfânt la vremea promisă: „Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Și erau uimiți toți și se minunau zicând: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc toți galileieni? Și cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parți și mezi și elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, În Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și romani în treacăt, iudei și prozeliți, Cretani și arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!”
Știm cu toții că Dumnezeu este Unul în Trei Persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Fiecare Persoană are un rol, o destinație pentru noi oamenii. Tatăl este Creatorul, Fiul este Mântuitorul, iar Duhul Sfânt este Cel care desăvârșește opera de mântuire a lui Dumnezeu, adică Sfințitorul.
Apostolii erau adunați, iar fără de veste S-a pogorât asupra lor ca un vuiet și ei au început să vorbească în limbi. De menționat este că ei, Apostolii, nu erau oameni educați, majoritatea fiind pescari, dar după pogorâre ei au început să vorbească despre minunile lui Hristos Dumnezeu în chip teologic.
Este important să reținem că Duhul Sfânt S-a coborât peste Apostoli, iar Apostolii au continuat misiunea de propovăduire a Mântuitorului. Lor li s-au deschis ochii și astfel ei au fost întăriți pentru a continua activitatea de propovăduire, de pregătire a omenirii pentru mântuirea sufletelor. Practic, cu sărbătoarea Cincizecimii se încheie sărbătorile închinate Mântuitorului în această perioadă.
Duhul cel Sfânt S-a pogorât peste ucenicii Domnului. Mântuitorul Hristos le-a poruncit să nu se depărteze. Să rămână uniți. Sfânta Scriptură ne spune că atunci când sunt doi sau trei sau mai mulți adunați în numele lui Hristos, acolo este și El. Unde suntem noi? Suntem în casa Domnului, împreună pentru a primi harul lui Dumnezeu. Nu există Taină sau Sfântă Slujbă să nu avem rugăciune de invocare a Duhului Sfânt pentru primirea ajutorului divin.
Să ne amintim că înainte de creație, Duhul cel Sfânt se plimba pe deasupra apelor, pregătind crearea omului pe care l-a pus stăpân peste toate. Îl aflăm pe Duhul Sfânt în chip de porumbel la botezul Domnului Iisus Hristos, iar azi Îl găsim prin pogorârea peste Apostoli pe care i-a îndemnat, i-a întărit și le-a dat putere. Este inexplicabil cum ei au avut atâta râvnă să propovăduiască dintr-odată, mai mult, în limbi diferite, așa încât cei din Ierusalim îi auzeau fiecare în limba lui, iar trebuie să reținem că în acea zonă umblau foarte mulți negustori. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cei prezenți acolo erau peste 17 neamuri și fiecare înțelegea în limba lui. Astfel și-au început mandatul apostolesc cei doisprezece: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit eu vouă”. La Cincizecime a luat ființă Biserica văzută. Atunci s-au botezat ca la 3000 de bărbați, iar mai apoi alte 2000. Acela a fost nucleul Bisericii noastre creștine călăuzite de Duhul Sfânt prin gura Apostolilor.
Noi avem ca moștenire de la Apostoli Taina Sfântului Botez, apoi gustăm din Trupul și Sângele Domnului în Biserica Sa, umplându-ne de harul sfințitor și necesar pentru mântuire.
Așadar, și noi, astăzi, preoții, prin harul divin primit prin punerea mâinilor Apostolilor peste Episcopi, iar aceștia peste preoți și diaconi, oferim mai departe credincioșilor Tainele mântuirii, pentru ca împreună să mergem pe cărarea mântuirii, călăuziți de Duhul Sfânt în Biserica cea Sfântă a lui Dumnezeu, înființată de Fiul lui Dumnezeu.
Prin această sărbătoare, prin pogorârea Duhului Sfânt Care vine să ne sfințească și să ne curățească, să ne apropiem de Dumnezeu Tatăl, și Dumnezeu Fiul. Să zicem împreună rugăciunea scurtă din zilele acestea: „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.” Amin!

25.05.2017 Inaltarea Domnului

Azi, 25 Mai 2017, Biserica Ortodoxă prăznuiește Înălțarea Domnului la ceruri. De asemenea se pomenește a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul, Sf. Mc. Celestin. Tot în această zi se prăznuiește Ziua eroilor.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș.

EVANGHELIA ZILEI:
„Și pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am. Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor. Și le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Și le-a spus că așa este scris și așa trebuie să pătimească Hristos și așa să învieze din morți a treia zi. Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martorii acestora. Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă ședeți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus. Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.” Luca 24, 36-53

21.05.2017 Duminica a 6-a dupa Pasti. Sf. Constantin si Elena


Azi, 21 Mai 2017 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Împărați socotiți întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena. De asemenea, în această Duminică, a șasea după Paști, facem pomenirea Duminicii vindecării orbului din naștere.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om orb din naștere; atunci ucenicii Lui L-au întrebat pe El zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus le-a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate într-însul lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. După ce a zis acestea, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: mergi de te spală la izvorul Siloamului, care se tâlcuiește: trimis. Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte, că era cerșetor, se întrebau: nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau că acesta este, iar alții ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: eu sunt. Deci l-au întrebat: atunci cum s-au deschis ochii tăi? El le-a răspuns și a zis: omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei. Apoi mi-a zis: mergi la izvorul Siloamului și te spală. Deci, mergând și spălându-mă, am dobândit vederea. L-au mai întrebat: unde este Acela? Nu știu, le-a răspuns el. L-au dus la farisei pe cel ce mai înainte fusese orb. Și era într-o zi de sâmbătă, când a făcut Iisus tină și a deschis ochii orbului. Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobândit vederea. El le-a răspuns: tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd. Deci, unii dintre farisei ziceau: acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzește ziua sâmbetei. Dar alții ziceau: cum poate un om păcătos să facă minuni ca acestea? Și astfel era dezbinare între ei. Deci iarăși l-au intrebat pe cel ce fusese orb: tu ce zici despre El pentru că ți-a deschis ochii tăi? Iar el a răspuns că este prooroc. Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb și și-a căpătat vederea, până ce n-au chemat pe părinții celui vindecat de orbire. Așadar i-au întrebat și le-a zis: acesta este fiul vostru, despre care voi ziceți că s-a născut orb? Atunci părinții lui au răspuns și l-au zis: știm că acesta este fiul nostru și că el s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Este în vârstă, întrebați-l pe dânsul; el singur vă va spune despre sine. Acestea le-au zis părinții lui, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se sfătuiseră acum, că de-L va mărturisi cineva pe Iisus că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea părinții lui au zis: este în vârstă, întrebați-l pe dânsul. Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: dă slavă lui Dumnezeu; noi știm că omul Acesta este păcătos. El însă a răspuns: de este păcătos, nu știu; eu una șiu, că eram orb și acum văd. Deci l-au întrebat iarăși: ce ți-a făcut? Cum a deschis ochii tăi? El le-a răspuns: acum v-am spus vouă și n-ați auzit! De ce voiți să auziți încă o dată? Nu cumva voiți și să vă faceți și voi ucenici ai Lui? Atunci l-au ocărât și i-au zis: tu ești ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a grăit cu Moise, iar pe Acesta noi nu-L știm de unde este. Răspuns-a omul și le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea că voi nu știți de unde este; și totuși El a deschis ochii mei. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face. Ei însă au răspuns și i-au zis: în păcate tu te-ai născut întreg și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară și găsindu-l, l-a întrebat: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a întrebat: cine este, Doamne, ca să cred într-Însul? Iisus i-a spus: L-ai văzut pe El, căci cel care vorbește cu tine, Acela este. Atunci el a grăit: cred, Doamne, și s-a închinat Lui.” Ev. Ioan 9,1-38

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Porumb a accentuat ideea orânduirii lui Dumnezeu pentru fiecare om și importanța asumării suferinței ca modalitate de mântuire. Dumnezeu încearcă omul pe care îl iubește, însă niciodată nu îi dă să sufere mai mult decât poate. În cazul din Evanghelia de astăzi am văzut cum tânărul s-a născut orb, iar la întrebarea „cine a păcătuit?”, Mântuitorul răspunde că nu a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci el s-a născut așa spre slava lui Dumnezeu. De aici înțelegem că Dumnezeu încearcă omul, însă mai devreme sau mai târziu tot El aduce și izbăvirea din greutăți.
De asemenea, astăzi sărbătorim pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, care sunt considerați întocmai cu Apostolii pentru misiunea pe care au făcut-o în viață. Sfântul Constantin cel Mare a oferit libertate creștinilor în 313, a făcut creștinismul religie de stat, iar mama sa a aflat lemnul Sfintei Cruci. Pe lângă toate acestea, toată viața lor au fost buni creștini, apărând învățătura creștină, implicându-se în organizarea primului sinod ecumenic din 325 de la Niceea unde a apărat împreună cu Sfinții Părinți ai secolului al IV-lea învățătura creștină despre Fiul lui Dumnezeu de ereziile lui Arie.
Astfel, observăm că Dumnezeu a fost alături de Biserica Sa, trupul Său spiritual al cărui Mântuitor este, atât în vremuri de restriște, cât și în vremuri de bucurie. Să luăm aminte, așadar, și să înțelegem că Dumnezeu nu ne părăsește niciodată și veghează asupra noastră atât prin minuni nevăzute, cât și prin oameni cu sufletul deschis spre Dumnezeu.
Așadar, suntem datori să acceptăm greutățile și boala dată de Dumnezeu pentru că ele pot fi instrumentul prin care noi dobândim mântuirea. Să luăm aminte la orbul vindecat astăzi și să îi urmăm exemplul, adică după ce Dumnezeu își revarsă mila Sa peste noi, să devenim Apostoli, asemenea Sfântului Constatin cel Mare și mamei sale, Elena și să arătăm recunoștință pentru prezența lui Dumnezeu în viața noastră prin rugăciune, fapte bune, acte de milostenie și rămânerea în credința cea adevărată, Amin!

14.05.2017 Duminica a 5-a dupa Pasti (a Samarinencii)

Azi, 14 Mai 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Isidor și a Sf. Sfințit Mc. Terapont.. De asemenea, în această Duminică, a cincea după Paști, se face pomenirea samarinencii cu care Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit la fântâna lui Iacob.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, , Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„ În vremea aceea a venit Iisus în orașul Samariei, ce se numea Sihar, aproape de câmpul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo puțul lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, ședea lângă puț; și era cam pe la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie samarineancă să scoată apă. Iisus i-a zis: dă-Mi să beau; căci ucenicii Lui se duseseră în oraș ca să cumpere hrană. Femeia samarineancă I-a răspuns: Tu, care ești iudeu, cum ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au nici un amestec cu samarinenii! Iisus i-a răspuns și i-a zis: dacă cunoșteai harul lui Dumnezeu și cine este Cel care ți-a zis, dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. L-a întrebat femeia: Doamne, nici nu ai cu ce să scoți și puțul este adânc; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva Tu ești mai mare decât Iacob, părintele nostru, care ne-a dat puțul acesta și a băut dintr-însul el însuși și fiii lui și turmele lui? Iisus i-a răspuns și a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cel ce va bea din apa pe care Eu o voi da lui nu va mai înseta în veci, căci apa pe care Eu o voi da lui se va face în el izvor de apă curgătoare pentru viața veșnică. Atunci femeia a grăit către Dânsul: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a poruncit: mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Dar femeia, răspunzând, I-a zis: n-am bărbat. Iisus i-a răspuns: bine ai zis că n-ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care-l ai acum nu-ți este bărbat; aceasta adevărat ai spus. Doamne, a zis femeia către Dânsul: văd că Tu ești prooroc. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; iar voi ziceți că în Ierusalim este locul cuvenit pentru închinare. Dar Iisus i-a zis: femeie, crede-Mă că vine vremea, când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați la ce nu știți; noi ne închinăm la ce știm, căci mântuirea este de la iudei. Dar vine vremea și acum a venit, când închinătorii cei adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, căci Tatăl astfel voiește să fie cei ce se închină Lui. Duh este Dumnezeu; și cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr. A zis femeia către Dânsul: știm că va veni Mesia, căruia I se zice Hristos; când va veni, Acela ne va spune nouă toate. Iisus i-a răspunss: Eu sunt, cel care vorbesc cu tine. Dar atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie; însă nimeni nu I-a zis: ce o întrebi, sau despre ce vorbești cu dânsa? Atunci femeia și-a lăsat găleata s-a dus în oraș și a zis oamenilor: veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristos? Deci au ieșit din oraș și veneau către Dânsul. În timpul acesta ucenicii Lui Îl rugau zicând: Învățătorule, mănâncă. Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care nu-o știți. Deci ucenicii se întrebau între ei: nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus însă le-a zis: mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui. Oare nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: ridicați ochii voștri și vedeți holdele că sunt albe, gata pentru seceriș. Iar cel care seceră primește plată și adună rod în viața de veci, ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră; căci aici se adeverește zicerea că: altul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. Iar din orașul acela mulți dintre samarineni au crezut într-Însul, pentru cuvântul femeii care mărturisea: mi-a spus mie toate câte am făcut. Deci după ce au venit la Dânsul, samarinenii L-au rugat să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii îi ziceau: credem nu numai pentru vorbele tale, ci fiindcă noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.” Ev. Ioan 4, 5-42

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre importanța dialogului cu Dumnezeu și răsplata primită de om în momentul în care Îl caută pe Dumnezeu.
În Evanghelia de astăzi am văzut că Sfântul Evanghelist Ioan vorbește despre samarineancă fără să dea detalii despre ea. Dar noi o cunoaștem pentru că Biserica i-a acordat o Duminică spre pomenire. Mântuitorul a străbătut Țara Sfântă în lung și în lat. Israelul era împărțit în trei părți: în Nord, Galileea, unde este și Nazaretul, în Sud avem Iudeea unde este și Ierusalimul, iar în partea de mijloc este Samaria. Acest ținut prezenta o intrigă în ceea ce privește rugăciunea. Ei susțineau că locurile lor reprezentau sfințenia în cel mai înalt grad și adesea se luptau cu frații lor din cauza acestui principiu. Mântuitorul trecea prin acea zonă și și-a trimis Apostolii să îi aducă mâncare din sat, El așteptând să apară cineva să îi scoată apă din puțul lui Iacob care se afla în acel loc. Apare o femeie samarineancă din acele ținuturi, iar Mântuitorul îi cere apă. Era un lucru nemaiîntâlnit întrucât samarinenii nu vorbeau cu galileenii. După cum ne spune Evanghelia, femeia poartă un dialog cu Mântuitorul atât asupra apei celei vii, cât și asupra stării civile a femeii, ea fiind o femeie păcătoasă fără bărbat legitim, dar cu șapte bărbați în toată viața ei. Mântuitorul îi descoperă totul despre ea, femeia fiind sinceră și recunoscând totul, ca mai apoi să ceară de la Iisus Hristos apa cea vie. Femeia putea oferi apa trecătoare de care avem nevoie cu toții, însă Hristos ne oferă apa vieții, unică, apă ce are ființa Dumnezeirii în ea.
Mântuitorul îi cere femeii să meargă în sat să anunțe ceea ce a aflat. Ea a mers și a început să propovăduiască pe Hristos Care S-a recomandat ca Mesia în cadrul dialogului cu femeia samarineancă. Mai mult, acea femeie, după ce s-a întors din pustie, asemenea unui om din pustiul păcatului, s-a căsătorit legitim și a avut șapte fii. Iată cum întâlnirea cu Hristos și acceptarea apei celei vii aduce omul pe calea cea bună. Femeia samarineancă a rămas în învățătura lui Hristos și a ajuns până la mucenicie împreună cu cei șapte fii ai ei.
Să revenim la punctul culminant al Evangheliei. Femeia întreabă unde poate să Îl găsească pe Dumnezeu, pe care munte, iar Hristos îi spune că vine vremea când trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu în duh și în adevăr. Această închinare însoțită de rugăciune se face și acasă, dar mai cu seamă în Biserica lui Dumnezeu unde primim harul Său prin Sfintele Taine. Apa cea vine a devenit Sfânta Euharistie pe care o avem la fiecare Sfântă Liturghie. Dumnezeu ne oferă darul de a bea apa cea vie, mântuitoare, cu ocazia fiecărei Sfinte Liturghii. Ce este harul? Este acea energie divină necreată care izvorăște din Ființa Sfintei Treimi care este necesară omului pentru mântuire. Fără har omul nu devine Adam cel nou care intră în Împărăția lui Dumnezeu odată cu jertfa de pe Cruce.
Părintele Nicolae Steinhardt spunea cum în secolul al XVI-lea o actriță a jucat rolul unei călugărițe, iar la finalul piesei, ea a refuzat să mai dezbrace haina monahală, fiind cuprinsă de duhul monahal care a apropiat-o de înțelegerea dragostei lui Dumnezeu. Publicul a îngenuncheat și a făcut covor ca să treacă în aplauzele lor. O clipă este de ajuns pentru a câștiga mântuirea, dar o clipă este suficientă și pentru ca omul să cadă în deznădejde.
Să fim precauți și să ținem de harul lui Hristos. Să nu fie o zi fără de rugăciune. Această samarineancă a primit o Duminică, dar ziua de prăznuire a muceniciei ei este în 26 Februarie unde este pomenită cu numele: Sfânta Muceniță Fotini dimpreună cu cei șapte copii ai săi. Iată ce a însemnat o singură întâlnire a ei cu Dumnezeu Hristos. Ce a însemnat să accepte pe Hristos în viața ei și să asculte cuvântul Lui.
Ce ne spune finalul Evangheliei? Să ne rugăm în duh și adevăr. Hristos este Calea, Adevărul și Viața. Viața este Dumnezeu, iar adevărul ne va face liberi, adică ne eliberează din mrejele diavolul și ne deschide calea spre împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

07.05.2017 Duminica a 4-a dupa Pasti

Azi, 7 Mai 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Arătării semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim, pomenirea Sf. Mc. Acachie și Codrat. De asemenea, în această Duminică, a patra după Paști, se face pomenirea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicele Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda și care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulțime multă de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare și tulbura apa; și cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci și opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voiești să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; așa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și în clipa aceea s-a făcut omul sănătos și și-a luat patul său și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă și nu-ți este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ți-a zis: ia-ți patul tău și umblă? Dar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu și i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple și mai rău. Atunci omul s-a dus și a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos.” Ev. Ioan 5, 1-15

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre starea de suferință prin care trece omul în drumul său spre desăvârșire spirituală.
Omul trece prin mai multe stări pe care le voi numi școli. Din fiecare școală învață ceva. Cea mai importantă este școala suferinței. Aici învață omul cine este cu adevărat. Nu cine ar vrea să fie. Evanghelia de astăzi se oprește la una dintre școlile suferinței: scăldătoarea Vitezda unde întâlnim mulți bolnavi ce așteptau o minune. Dacă ar trebui să privim în mod drept suferința, ar fi mult mai greu. Altfel am trata-o. Între oamenii de la Vitezda era și acest slăbănog care de 38 de ani se lupta cu suferința. Din aceasta a învățat că trebuie să rabde. Să îngăduie. Să spere! De aceea când vine Mântuitorul, omul s-a arătat a fi un cursant desăvârșit al acestei școli. A arătat că a învățat ceva din această suferință, iar aceasta se vede din modul cum răspunde lui Hristos. La întrebarea „Vrei să te tămăduiești?” el răspunde „Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare. Că până vin eu, merge altul și se aruncă în fața mea”. Din acest răspuns se vede că nu era doar răbdător, ci și însingurat. Acel loc era frcventat. Fiecare om de acolo avea un însoțitor, dar acest om nu avea. El nu era doar în suferința bolii, ci și în singurătate. A fost întrebat un înțelept care este cea mai groaznică stare în care poate fi un om și a răspuns „singurătatea”. În această stare nu mai există lumină, nu mai există pofta de viață și de cele mai multe ori se încheie în depresie și sinucidere. Iar aceste stări sunt din ce în ce mai întâlnite în ziua de azi pentru că pe noi nu ne mai interesează ce se întâmplă cu celălalt. Aceasta a fost atitudinea lui Cain după ce l-a omorât pe Abel. Însă a venit Hristos și a spus să ne iubim unul de altul, pentru că suntem răspunzători de celălalt. O atitudine de respingere a aproapelui este o atitudine de moarte sufletească. Această atitudine este echivalentă cu acea de moarte duhovnicească. Dacă suntem în această stare nu mai are rost să rostim rugăciunea Tatăl nostru. De aceea este foarte important să ne aplecăm asupra durerilor fraților noștri.
Atunci când există un om însingurat, ca omul de astăzi, vedem că vine Dumnezeu pentru a împlini golul singurătății. Chiar dacă oamenii îl disprețuiesc și nu vor să îi dea ajutor, vine Dumnezeu și Își deschide ușa milostivirii Sale. Niciodată nu trebuie să ne simțim părăsiți pentru că Dumnezeu deschide ușa când toate celelalte uși ne sunt închise. Dar vai de cei ce închid ușa.
Să fim cu luare de seamă și să nu însingurăm pe nimeni și să nu ne însingurăm, pentru că Dumnezeu este Cel care deschide ușa milostivirii Sale. De aceea, din această școală a suferinței prin care a trecut acest bolnav să învățăm și noi că harul și puterea lui Dumnezeu vin în ajutorul celor care suferă. Iar dacă nu avem o suferință, să ne facem lucrători ai harului prin iubire ca omul suferind să simtă puterea lui Dumnezeu. Cu aceste gânduri să mergem pe calea mântuirii spre împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de primăvară al parohiei noastre)

Duminică, 23 aprilie 2017, cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.
După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Iosif și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.
La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană cu Maica Domnului și două opere remarcabile: Cartea de Aur a Familiei Suțu și Monahismul Ortodox Românesc (vol. I).
La final, au fost împărțite iconițe cu Sfântul Apostol Toma tuturor celor prezenți la Sfânta Biserică.


18.04.2017 A treia zi de Paști

Azi, 18 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă se află la a treia zi a praznicului Învierii Domnului.
La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, sculându-se, Petru a alergat la mormânt și, aplecându-se el, a văzut numai giulgiurile singure zăcând, și s-a dus acasă mirându-se în sine de cele ce se întâmplaseră. Iată apoi că doi dintre ucenici mergeau într-aceeași zi la un sat, departe de Ierusalim ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Dar pe când vorbeau ei și căutau lămuriri Însuși Iisus s-a apropiat de ei șe a mers împreună cu dânșii, dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Atunci El i-a întrebat: ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi, în drumul vostru și pentru ce sunteți așa de triști? Și răspunzând unul, al cărui nume era Cleopa, a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și n-ai aflat de faptele întâmplate în el, în aceste zile? Și El i-a întrebat: care? Iar ei I-au răspuns: cele despre Iisus Nazarineanul care era prooroc, puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul; cum L-au dat arhiereii și căpeteniile noastre la osândă de moarte și L-au răstignit. Noi însă nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, a treia zi este astăzi de când s-au petrecut acestea. Ba, ne-au mai spăimântat și niște femei dintr-ale noastre, care au fost dis-de-dimineață la mormânt și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Și s-au dus unii dintre noi la mormânt și au aflat așa cum au povestit femeile, dar pe El nu L-au văzut. Atunci El a zis către ei: o, nepricepuților și zăbavnicilor cu inima ca să credeți toate câte au grăit proorocii! Nu trebuia oare, să pătimească acestea Hristos și să intre în slava Sa? Și, începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate scripturile, locurile ce erau despre El. Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe, dar ei L-au rugat stăruitor, zicând: rămâi cu noi, căci este spre seară și s-a plecat ziua; și a intrat, ca să rămână cu dânșii. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea a binecuvântat-o și, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El s-a făcut nevăzut de lângă dânșii. Iar ei au zis unul către altul: oare, nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile? Și sculându-se în acel ceas, s-au întors în Ierusalim și au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că într-adevăr Domnul a înviat și s-a arătat lui Simon. Atunci ei au povestit cele ce se îmtâmplaseră pe cale și cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.” Ev. Luca 24, 12-35

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț Pop a vorbit despre praznicul marii învieri.
În zilele acestea am văzut bucuria enormă pe care a provocat-o învierea Domnului nostru Iisus Hristos: de la mironosițele care au găsit mormântul gol, până la cei doi ucenici de astăzi, Cleopa și celălalt căruia nu I se precizează numele, dar din cauza detaliilor și elementelor descriptive am ajuns la concluzia că acel ucenic este evanghelistul Luca. Știm despre Luca că era unul dintre cei mai învățați Apostoli ai Mântuitorului Hristos, fiind doctor.
Femeile au fost primele care au primit vestea. Azi, Hristos se arată din nou. Evanghelia ne spune că se arată, însă doar spre seară acestora li se deschid ochii să Îl recunoască pe Hristos. Nu Hristos este de vină pentru ochii lor, ci necredința lor. Ei nu erau convinși că Hristos a înviat, cum am văzut din Evanghelie. Ei nu au crezut mironosițele când le-au vestit învierea. Vom vedea în următoarea Duminică în Evanghelie cum Apostolul Toma are nevoie de dovada palpabilă pentru a crede în înviere, moment în care va face cea mai profundă mărturisire de credință prin cuvintele „Domnul meu și Dumnezeul meu”.
Mulți dintre ucenici s-au îndoit de învierea Domnului. Vedem în Evanghelie că Hristos cu cei doi ucenici au parcurs o distanță mare, 60 de stadii, aproximativ 14 km de mers pe jos, adică 2 ore de mers. Cele 2 ore simbolizează Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie este împărțită în două părți: partea didactică unde auzim Apostolul și Evanghelia, iar a doua parte este Liturghia Euharistică unde are loc prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos. Vedem cum și drumul spre Emaus este partea didactică în care Hristos le vorbește din Lege și prooroci, ca mai apoi, la cină, să vină partea Euharistică. Cina cu cei doi a fost prima Euharistie de după înviere.
A fost mare bucuria celor doi când li s-au deschis ochii, când au înțeles învierea în realitatea ei. Cu atât mai mare este bucuria mai ales pentru că ei credeau că Hristos i-a părăsit. Mare este necazul celor care cred că Hristos îi părăsește astăzi. Sufletul le înnegrește și devin răi, deprimați. Relația cu Dumnezeu dispare.
Așadar, noi să fim asemenea ucenicilor celor doi și să mărturisim ca Toma „Domnul meu și Dumnezeul meu”. L-am văzut pe Hristos înviat din morți. Să ne bucurăm și să mergem împreună cu El pe calea mântuirii în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin!

17.04.2017 A doua zi de Pasti

Azi, 17 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă prăznuiește a doua zi de Paști.
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și al Sfântului Apostol Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Brie Flavius, preot misionar în Reșița care se află pe meleagurile sălăjene cu ocazia sărbătorilor pascale. De asemenea, slujba a fost înfrumusețată de slujirea celor doi diaconi ai parohiei noastre, Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:
„Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni vreodată. Fiul cel Unul-Născut care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Iată mărturia făcută de Ioan, când au trimis iudeii, din Ierusalim, preoți și leviți ca să-l întrebe: tu cine ești? El a mărturisit și n-a tăgăduit, a mărturisit: nu sunt eu Hristos. Ei l-au întrebat pe el: Dar ce ești? Ilie ești tu? Și a zis el: nu sunt. Ești tu Proorocul? Și le-a răspuns: nu. Atunci i-au zis: cine ești? ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu de tine însuți? Și el a zis: eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: îndreptați calea Domnului, precum a zis Isaia proorocul. Iară cei trimiși erau dintre farisei. Apoi l-au întrebat și i-au zis: atunci pentru ce botezi, dacă nu ești tu Hristos, nici Ilie, nici Proorocul? Răspuns-a lor Ioan, zicând: eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru se află Acela pe care voi nu-L știți. Acela este Cel care vine după mine, Care mai înainte de mine a fost și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui. Acestea s-au petrecut în Vitavara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.” Ev. Ioan 1, 18-28

În cuvântul de învățătură, Părintele Antonie Pința a vorbit despre moartea care nu trebuie privită ca o pedeapsă, ci ca o șansă pentru iertarea semenilor spre mântuirea sufletului.
În anul 1951, la Târgu Ocna, era la închisoarea sanatoriu în camera 4 un călugăr de 40 de ani. Aici erau aduși doar deținuții politici ajunși în agonie. Vorbim despre un călugăr care înainte de a fi adus aici a fost stareț la Tismana, iar numele lui era Gherasim Iscu, suferind de tuberculoză. Întâmplarea face că în acea cameră era și un deținut numit Vasilescu, un om care a trecut de partea torționarilor și care în timpul detenției i-a făcut viața un chin părintelui Gherasim. Acum, cu ultimele suflări, părintele Gherasim merge la patul lui Vasilescu și îi spune „Te iert din toată inima! Așa, cu siguranță de va ierta și Dumnezeu și va găsi și pentru tine un loc în cer”. Aceștia au murit aproape în aceeași perioadă, iar un călugăr care a istorisit această întâmplare a spus „cred că aceștia au mers în rai amândoi, ținându-se de mână”.
Iubiți credincioși, în logica umană, în codul dreptății, așa ceva este greu de închipuit. Nu este normal. Cu toate acestea, oamenii aceștia s-au iertat unul pe altul și au mers în rai. De ce? Pentru că au înțeles de ce a înviat Hristos. În aceste condiții groaznice au înțeles că Hristos a trecut prin moarte ca să ofere învierea tuturor. Au înțeles că Hristos a transformat moartea din pedeapsă în șansă. Șansa de a renaște, de a învia, de a transcede într-un loc în care toate nedreptațile își vor avea leac. De aceea oamenii aceștia au înțeles învierea lui Hristos.
Să mergem acum în momentul în care Hristos era pe cruce, în agonie. Ne amintim cum cei de acolo Îi cereau Mântuitorului să se coboare de pe cruce, dacă este Hristosul. Ce s-ar fi întâmplat dacă Hristos S-ar fi pogorât de pe cruce? Nu ar mai fi trecut prin moarte și nu ar mai fi făcut această transformare a morții, ca o șansă oferită nouă. Toți vedem moartea ca un punct final, ne e frică de moarte, dar nu înțelegem că moartea ne oferă o șansă, ea este o barieră pentru toate relelele de aici. Suntem datori cu o moarte, dar este șansa noastră, nu pedeapsa noastră. Dacă Hristos nu ar fi trecut prin moarte și nu ar fi înviat, dacă nu ne-ar fi spălat cu sângele Său, da, moartea nu era o șansă. Dar făcând toate acestea pentru om, a transformat moartea și a dăruit puterea de a mântui omul. De aceea oamenilor precum Gherasim Iscu nu le era frică de moarte, pentru că îi înțelegea rostul. Oamenii aceștia au înțeles rostul învierii lui Hristos. Mulți dintre noi participăm la slujba învierii dar nu îi înțelegem rostul. Ce semnifică lumânările? Viața veșnică! Faptul că sufletul omului nu se stinge, că e veșnic, că vom învia toți! Aceasta e menirea sărbătorii! Să înțelegem că toți vom învia! De aceea fețele noastre trebuie să fie încărcate de bucurie la salutul „Hristos a înviat!”.
Noi suntem creați ca să înviem, iar Hristos ne-a oferit această șansă. De multe ori vedem doar ceea ce este palpabil și nu ne gândim la ceea ce ne oferă învierea. Nouă nu trebuie să ne fie frică de moarte. Acest lucru trebuie să îl învățăm an de an și în fiecare Duminică pentru că fiecare Duminică este o prelungire a Paștelui și că moartea nu este o pedeapsă, ci o șansă. Cu aceste gânduri sperăm să ne înălțăm la măreția învățăturii învierii lui Hristos care ne va duce în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro