+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

10.12.2017 Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove)

Astăzi, 10.12.2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Mina, Ermoghen și Evgraf. De asemenea, în această Duminică, a 27-a dupa Rusalii, ne este prezentată pilda tămăduirii femeii gârbove.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru, iar cuvântul de învățătură a fost rostit tot de către acesta.

EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea Iisus învăța, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Și iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, și care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: femeie, ești dezlegată de neputința ta. Și și-a pus mâinile peste dânsa și îndată s-a îndreptat și a început să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se, pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul și a grăit poporului: șase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, și nu în ziua sâmbetei. Iar Domnul i-a răspuns și a zis: fățarnicilor, fiecare dintre voi nu-și dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle și nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui Avraam și pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei? Și zicând El acestea, s-au rușinat toți cei care erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de faptele mărețe săvârșite de Dânsul.

Adeseori ne-a vorbit Dumnezeu prin Sfănta Scriptură despre cunoasterea Sa. De aceea Evanghelistul Ioan subliniază că atunci cand îl cunoastem pe Dumnezeu ajungem de fapt la viața vesnica. Îl cunoastem pe Dumnezeu din tot ceea ce ne înconjoară. Îl cunoastem pe Dumnezeu din Sfânta Scriptură, acolo unde ni se arată că fiind bunătate, dragoste, smerenie, care se coboară la noi oamenii pentru ca pe noi să ne ridice la cer. Dar există încă un mijloc al cunoașterii lui Dumnezeu pe care teologia noastră l-a numit în felul următor:"Cunoasterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții", adică fiecare dintre noi putem să îl cunoastem pe Dumnezeu în diferitele momente din viața noastră. Evanghelia de astăzi ne vorbește tocmai despre un astfel de moment. Din viata unei femei bolnave, gârbove, femeie ce avea o neputință trupească ce ajunsese la o asemenea stare încât nu mai putea privi cerul. De aceea Hristos văzând-o îi spune:"Femeie, ești dezlegată de neputința ta". Această femeie l-a cunoscut pe Dumnezeu la modul concret ca fiind dragoste și milă. Am putea spune că și noi în viata de zi cu zi in diferite momente putem să îl cunoastem pe Dumnezeu ca dragoste, ca milă față de noi. Și psalmistul David l-a cunoscut pe Dumnezeu în diferite momente din viața lui, de aceea în cartea Psalmilor găsim citate precum:"Ajutorul meu și izbăvitorul meu este Domnul, Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa?". Pentru că a cunoscut puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, psalmistul are aceste certitudini la care și noi putem să ajungem dacă îl vedem pe Dumnezeu în spatele tuturor situațiilor ivite în viața noastra. Astfel, iată că Evanghelia de astăzi ne vorbește oarecum despre cunoașterea lui Dumnezeu. El ni se descoperă de multe ori în suferință, dându-ne puterea de a o înfrunta. Noi oamenii, ne credem puternici dar dacă Dumnezeu nu ne-ar da putere în a răbda suferințele din viața de zi cu zi, ne-am pierde la cea mai mică adiere a ispitelor. Dacă femeia tămăduită astăzi l-a cunoscut pe Dumnezeu la modul concret, dacă mergem pe firul Evangheliei observăm că mulți din cei prezenți nu au înțeles multe din această vindecare. De aceea, mai marele sinagogii, minunea întîmplându-se în sinagoga, îi reprosează lui Hristos în mod indirect faptul că a încălcat odihna sabatului, vindecând acea femeie în zi de sâmbătă, zi de odihnă prin excelență la evrei și spune că sunt șase zile în care omul poate să lucreze, iar vindecările ar trebui să se întample doar în acele zile. Dumnezeu se descoperă, îl vedem poate în viața noastră, în viața celor din jur, dar nu înseamnă că toți cei din jur vor întelege această prezentă. Pentru mai marele sinagogii era mult mai importantă odihna sabatului decât vindecarea unei femei bolnave de 18 ani, pentru ca el înțelegea Legea Veche și odihna sabatului în sens exterior. Orice lege trebuie să ne ducă la interiorul nostru, dacă ne modelează doar în exterior înseamnă că nu și-a atins sensul. De aceea Hristos taxează această atitudine spunând:"Fățarnicilor, fiecare dintre voi nu-și dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle și nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui Avraam și pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei?" Exemplul este foarte bine ales de Hristos pentru că pune în fața mai marelui sinagogii două categorii: un om bolnav și animalul său. Pentru mai marele sinagogii animalul avea o întietate, ceea ce înseamnă că atunci când sufletul unui om se umple de ură atunci lumea din jurul său se transformă în iad. Iată că în Evanghelia de astăzi treptat vedem că se potrivește perioadei în care ne aflăm. Există între noi răutăți, egoism, ură, iar toate acestea trebuie să le lăsăm deoparte pentru că Hristos se va naste. Trebuie ca această peșteră a sufletului nostru să o pregătim pentru această naștere, pentru că transformăm totul în viață, în jurul nostru și zilele trec, Sărbătorile trec ca și cum nu ar fi dacă nu știm să ne pregătim cum se cuvine pentru venirea lor. De aceea, ne gândim și noi astăzi că aceste simțăminte care ne îndepărtează pe unii de ceilalți trebuie să le lepădăm. Există o mărturie dintr-un spital militar despre un comandant care vizitând un astfel de spital a văzut un ostaș care își pierduseră mâinile în luptă, l-a privit și toată lumea așteptă să aibă un simțământ de compasiune, poate chiar o lacrimă, dar acest comandant a avut doar următoarea remarcă: De ce nu l-ați tuns corespunzător ca și pe ceilalti ostași? Iată un exemplu concret, ceea ce a făcut mai marele sinagogii repetându-se într-o situație concretă nu departe de zilele nostre. Ceea ce înseamnă că omul nu este făcut pentru ură, că răutatea pune accent doar pe exterior și ne transformă, insă nu in sens pozitiv ci din păcate in sens negativ. Trebuie să intelegem că dacă acea femeie nu putea privi cerul, noi, care din voia lui Dumnezeu privim cerul, avem datoria sa coborâm cerul in noi, curătind sufletele noastre. Amin.

Corala bărbătească ortodoxă „Armonia”

În seara zilei de 9 decembrie 2017, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău a avut loc un regal de colinde, susținut de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Cu acest prilej, la concert, alături de Preasfințitul Părinte Petroniu, au participat și Preacucernicii Părinți consilieri, membrii ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicii Părinți protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei Sălajului.

Și de această dată, lăcașul de cult s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulțimea de oameni, prezentă la acest eveniment.

Repertoriul coralei din Constanța a fost vast, cuprinzând colinde tradiționale, cunoscute publicului larg, creații mai puțin cunoscute din repertoriul internațional, dar și momente instrumental-vocale oferite de mai mulți soliști ai coralei.

Corala bărbătească „Armonia” a fost înființată în anul 2001, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, la inițiativa Pr. Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion-Iulian Dumitru. Din anul 2003, aflându-se sub patronajul Arhiepiscopiei Tomisului, corala „Armonia”, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a susținut nenumărate concerte în țară și în străinătate. Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” abordează un repertoriu diversificat, fiind compus atât din piese religioase polifonice și monodice (psaltice), folclor românesc, colinde tradiționale românești și străine, cât și din piese ce fac parte din repertoriul clasic universal.

Vocile puternice, melodioase, cu un timbru aparte bisericesc, puse în valoare individual sau în cor, s-au reunit în mod fericit, motiv pentru care, desemnarea Coralei „Armonia”, în iulie 2014, drept cel mai bun cor bărbătesc din lume, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului „World Choir Games”, desfășurat la Riga, în Letonia, nu a fost o surpriză. A fost un titlu binemeritat, care a reconfirmat profesionalismul corului, medaliat deja la festivalurile din Cincinnati (SUA) și Graz (Austria) și, totodată, o recunoaștere internațională a frumuseții muzicii românești.

03.12.2017 Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon) Aleasă sărbătoare pentru parohia noastră

Astăzi, 03.12.2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, Sf. Prooroc Sofronie și Sf. Mc. Teodor, Arhiep. Alexandriei. De asemenea, in această Duminică, a 31-a după Rusalii, ni se prezintă pilda vindecării orbului din Ierihon.

EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea, pe când se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea la marginea drumului și cerșea. Și, auzind mulțimea trecând, el a întrebat: ce este aceasta? Și i-au spus lui că trece Iisus din Nazaret. Atunci el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-ți milă de mine. Iar cei care mergeau înainte îl certau, ca să tacă; el însă și mai tare striga: Fiul lui David, fie-ți milă de mine! Iar Iisus s-a oprit și a poruncit să-l aducă la Dânsul; și, când s-a apropiat, l-a întrebat, zicând: ce vrei să-ți fac? Iar el a spus: Doamne, să văd. Și Iisus i-a zis: vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și a mers după Iisus slăvind pe Dumnezeu, și tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.

În parohia noastră, am imbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în biserica parohiei, de Preasfințitul Părinte Makarios, Episcop de Hristoupolis și Vicar al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, împreună cu Preasfințitul Părinte Petroniu. Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte și Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului. În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte diacon Călin-Isaia Stânean a fost hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău. De asemenea, la momentul împărtășirii clericilor, artista Oana-Carmen Pintea a susținut un recital de colinde. La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Preasfințitului Părinte Makarios și i-a oferit, acestuia, un epitrahil și un omofor. De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a prezentat celor prezenți una dintre cărțile scrise de Preasfințitul Părinte Makarios, aceasta fiind tradusă și în limba română, la final Preasfinția Sa oferindu-o, în dar, preoților și diaconilor slujitori. În continuare, Preasfințitul Părinte Makarios a rostit un cuvânt de învățătură, la sfârșitul căruia i-a dăruit Preasfințitului Părinte Petroniu un epitrahil și un omofor, iar din partea Preafericitului Părinte Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, i-a oferit un engolpion. Tot în semn de prețuire, Preasfinția Sa a dăruit, Preacucernicilor Părinți Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Eparhiei, câte o cruce pectorală. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a oferit câte un set compus din cruce pectorală și engolpion. La sfârșit, Preasfințitul Părinte Petroniu a împărțit cadouri și iconițe cu Sfântul Ierarh Nicolae tuturor copiilor prezenți la sfânta biserică.

26.11.2017 Duminica a 30-a după Rusalii (Pilda dregătorului bogat- Păzirea poruncilor)

Astăzi, 26.11.2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon si Stelian Paflagonul. Totodată, in această Duminică, a 30-a după Rusalii, ni se prezintă pilda dregătorului bogat. La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru.

EVANGHELIA ZILEI:
"În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Învățătorule bune, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Știi poruncile: să nu faci desfrănare, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Iar el I-a răspuns: toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind acestea, Iisus i-a zis: încă una îți mai lipsește: vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino și urmează Mie. Dar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Văzându-l că s-a întristat, Iisus a zis: cât de greu vor intra în împărăția lui Dumnezeu cei ce au averi! Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu. Iar cei care au auzit acestea, au zis: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Dânsul a răspuns: cele ce nu sunt cu putință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu."

În decursul activității publice a Domnului nostru Iisus Hristos, El, Lumina Lumii și Mântuitorul nostru, a purtat diferite dialoguri. Unii veneau in fața Lui cu bune intentii căutand desăvârșirea. Alții, veneau ca să-L ispitească pentru a-l prinde in cuvânt, așa cum de obicei făceau fariseii și cărturarii, cei care preferau sa fie lumină pentru poporul evreu. Astăzi, în fața lui Hristos vine un tânăr trecător, cu o provocare sinceră, intrebându-l ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică. Este un tânăr sincer pentru că Evanghelistul Marcu ne spune la un moment dat că Hristos l-a privit cu dragoste. Acest tână, a văzut o realitate pe care și noi cei de astăzi o trăim: viața de aici se sfârșește. Din această cauză, își pune întrebarea: ce ar trebui să fac pentru a moșteni viața veșnică, o viață care nu se sfârșește. De aceea Hristos ii răspunde trimițându-l la Legea Veche, la Cele 10 porunci și le amintește pe câteva dintre ele: "să nu faci desfrănare, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta", arătând ca în primul rând trebuie păzite poruncile. Dar, se pare că acest tânăr era unul cu o viață alesă pentru că îi spune lui Hristos: "toate acestea le-am păzit din tinerețile mele". Iată că acest tânăr era un iubitor al Legii încă din copilăria sa. În acest caz, Mântuitorul ii spune că pentru a fi desăvârșit mai are nevoie doar de un singur lucru: să vândă averile sale, sa le împartă săracilor și să îl urmeze pe El, Învățătorul cel Bun. În acel moment tânărul se întristează, pentru că avea multe averi, cu o întristare pe care și Hristos o avea în momentul în care a spus cât de greu vor intra cei bogați in Împărăția lui Dumnezeu. O constatare ce ne este prezentată astăzi și despre care Biserica ne-a vorbit și în Duminicile anterioare prin pilda bogatului căruia i-a rodit țarina si astăzi iată că ne vorbește prin acest episod al întâlnirii dintre Hristos și tânărul cel bogat. În acest context, trebuie să știm că nimic din creatia lui Dumnezeu nu este rău în sine. Omul, dă valoare morală lucrurilor sale. Așa este și cu bogăția materială: omul îi dă valoarea morală, dacă este bună sau rea. Oare ce i-a spus Hristos acelui tânăr este valabil și pentru noi, cei din ziua de astăzi? Ne vrea pe toți Hristos a merge și a ne lepăda de toate bunurile noastre și apoi sa îl urmăm pe El? Trebuie sa înțelegem că poruncile sau legile, sunt niște instrumente sau mijloace care ne ajută să ajungem la desăvârșire. De multe ori, o împlinire exterioară a legii nu te duce la desăvârșire, așa cum a fost cazul tânărului din Evanghelia de astăzi. El avea o patimă de care nu se putea lăsa, iar aici vine actualitatea textului biblic, Hristos spunându-ne și nouă într-un fel sau altul următoarele: dacă vrei să fii desăvârșit lasă patimile tale deoparte pentru că acestea te îndepărtează de Dumnezeu. De aceea, textul de astăzi este actual, pentru că ne cere Hristos și nouă să privim în adâncul sufletului nostru și să vedem dacă avem simțăminte care pot să ne despartă de Dumnezeu. Apoi, trebuie să mai reflectăm la următorul lucru: când Hristos l-a îndemnat să își vândă averile sale si să-l urmeze, tânărul i-a întors spatele. Chiar dacă Hrisos se întristează, respectă libertatea acelui tânăr, ba mai mult, Tradiția Bisericii noastre spune că acel tânăr gândindu-se probabil îndelung la cuvintele lui Hristos, peste un an i-a urmat Lui și tot Tradiția ne spune că tânărul a ajuns chiar episcop în Biserica primelor secole. De aceea, Dumnezeu acționează păstrând libertatea noastră, dar întotdeauna arătându-ne si îndemnându-ne să vedem lucrurile care ne despart de El și pe acelea să le punem deoparte, ca să ne putem dedica lui Dumnezeu. Acest lucru îl facem mai ales în post: trebuie să lăsăm deoparte anumite lucruri pentru a ne dedica mai mult lui Dumnezeu. Se spune că un om predica într-o cetate despre frumusețe, despre milă, despre dreptate. Lumea l-a ascultat o zi, doua, trei, după care l-au părăsit cu toții, dar el predica în continuare. La un moment dat, vine un copil și îl întreabă:"Dumneata ce faci aici?" iar omul îi răspunde:"Eu spun povești, predic." Copilul îl întreabă din nou:" Dar pentru cine predici, nu vezi că nu te ascultă nimeni?" la care omul îi răspunde următoarele:"La început, am predicat sperând că voi schimba lumea. Acum, predic pentru ca lumea să nu mă schimbe pe mine." De aceea, poate ne întrebăm de ce Biserica ne tot repetă anumite lucrurile. Nu pentru a schimba lumea, schimbarea lumii începe cu noi, ci mai ales pentru a nu fii schimbați noi de duhul lumii. Amin.

19.11.2017 Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Azi, 19.11.2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Prooroc Avdie si a Sf. Sfințit Mc. Varlaam. De asemenea, in această Duminică, a 26-a după Rusalii, ni se prezinta pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop,Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș iar la cuvântul de invățătură a fost citită tot de către Părintele Diacon Bogdan Flueraș, Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima duminică a postului Nașterii Domnului din anul 2017.

EVANGHELIA ZILEI:
"Și le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnițele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo tot grâul și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu."

Continuând tradiția frumoasă a omagierii unor lucrări semnificative pentru viața și activitatea Bisericii, precum și a comemorării unor personalități importante care s-au remarcat în istoria bimilenară a Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești”, respectiv „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. După cum Sfânta Scriptură arată, prin cuvinte, lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinții Săi, tot așa iconografia ortodoxă arată, prin imagini și culori, aceeași lucrare mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, prin sfinții Săi.
Pentru Ortodoxie, icoana și pictura bisericească sunt o artă proprie și specifică Bisericii. Din acest motiv, Biserica, prin lucrarea pictorilor bisericești consacrați sau recunoscuți de ea, îndeamnă neîncetat la mărturisirea dreptei credințe și propovăduire, la rugăciune, la viață sfântă și la căutarea frumuseții slavei lui Dumnezeu din Împărăția cerurilor. De fapt, icoanele și pictura bisericii sunt veșmântul vizual al spațiului liturgic, sunt parte a vieții liturgice, iar acele icoane care se află în afara lăcașelor
de cult, în case, în școli sau alte instituții prelungesc prezența harică a lui Hristos din Biserică în societate și stabilesc o legătură tainică între „Casa Domnului” și casa omului. Fiecare sfântă icoană, indiferent de subiectul ei, face vizibilă taina iubirii smerite și preaslăvite a lui Hristos „Cel Unul Sfânt”, Cel răstignit, înviat și înălțat întru slavă, iubire prezentă în El și în Sfinții Lui. De aceea, zugravii de icoane și de fresce trebuie să fie persoane capabile să transmită, prin lucrarea lor duhovnicească și artistică, această taină a luminii, păcii și bucuriei pascale ale lui Hristos dăruite sfinților. Pictorii bisericești nu sunt simpli artiști sau meșteșugari, cunoscători ai unor tehnici artistice, înzestrați cu mai mult sau mai puțin talent. Spre deosebire de creațiile de artă plastică generală, pictura bisericească este expresie a credinței eclesiale și componentă a vieții liturgice ortodoxe, purtătoarea unui mesaj teologic profund, conservat prin anumite rigori canonice referitoare la tematică și compoziție.
Pictura bisericească trebuie să exprime cu prioritate, într-un mod artistic eclesial consacrat, conținutul teologic al credinței creștine ortodoxe universale.Un monah evlavios și un talentat iconar și pictor de biserici a fost și Cuviosul PAFNUTIE – PÂRVU ZUGRAVUL (1657-1735), recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național în București și apreciat ca mare trăitor al rugăciunii. Deoarece acest zugrav de biserici picta fără să vorbească și fără să mănânce, adică în post și rugăciune, el a primit supranumele de „MUTUL”. Dacă spunea vreun cuvânt când picta, întrerupea lucrul în ziua respectivă. În acest mod, a făcut mai lucrător darul primit de la Dumnezeu, dobândind mai mult har pentru a spori smerenia sa și pricepere pentru lucrarea iconografiei. Ținând seama de viața sfântă și de lucrarea lui ca pictor de biserici, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române l-a trecut pe Cuviosul PAFNUTIE în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august. El este, astfel, primul iconar ortodox român trecut în rândul sfinților. Tot în anul 2017, comemorăm și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste. Această comemorare este, în primul rând, o datorie morală față de înaintașii noștri, care, în vremuri ostile Bisericii și religiei în general, au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit și înviat, chiar cu prețul pierderii libertății și al vieții. Evocăm, îndeosebi, curajul, înțelepciunea și lucrarea misionară a Patriarhului Justinian Marina, care a păstorit Biserica Ortodoxă în timpul prigoanei comuniste. În anul 2017 se împlinesc 40 de ani de la trecerea la Domnul a acestui vrednic și harnic păstor al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1948-1977. Cu mult curaj, echilibru, diplomație și tenacitate, vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale regimului comunist. S-a opus cu dârzenie abuzurilor și ingerințelor statului în viața Bisericii,
precum și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție tolerată și în același timp total controlată, redusă la un rol nesemnificativ în societate. Astfel, Patriarhul Justinian a asigurat continuitatea instituției Bisericii și a lucrării sale
liturgice și pastorale, pentru ca această Biserică să slujească permanent un popor creștin, dar oprimat de un regim comunist ateu. Pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române, din inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinților a mai multor ierarhi, cuvioși, martiri și mărturisitori români și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se păstrează în țara noastră (1950 și 1955). Răbdarea și suferințele apărătorilor Ortodoxiei și ale mărturisitorilor din
temnițele comuniste, lupta și dăruirea de sine a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, lucrarea duhovnicească a clericilor harnici și curajoși, toate acestea sunt dovezi ale credinței și ale jertfelniciei poporului român, pe care trebuie
să le cunoaștem și să le păstrăm permanent în memoria noastră. De ce? Pentru că exemplul vieții lor plină de fapte de evlavie și fapte jertfelnice este un izvor permanent de lumină și înnoire pentru viața creștină de astăzi, iar comemorarea lor din acest an ne cheamă să fim mărturisitori ai credinței ortodoxe, ctitori de locașuri sfinte și de cultură creștină, ne îndeamnă să avem în suflet iubire smerită și milostivă, precum și fapte demne de mărturisire a credinței creștine astăzi. Postul Nașterii Domnului este o perioadă de înnoire duhovnicească, de împărtășire mai deasă cu Sfânta Euharistie și de înmulțire a faptelor iubirii milostive. În societatea contemporană, aflată într-o profundă criză spirituală și morală, individualismul egoist și insensibilitatea la suferințele oamenilor subminează iubirea din familie și din societate, diminuează solidaritatea cu cei aflați în dificultate și produc
multă înstrăinare și întristare între oameni. În fața acestor provocări, trebuie să-i creștem pe copiii țării în iubirea față de Dumnezeu și față de semeni și să-i ajutăm pe tineri să descopere frumusețile credinței și ale iubirii creștine, să fie harnici și
darnici, așa cum sfinții din icoane ne oferă pilda lor. Darul libertății trebuie orientat spre sporirea în credință și săvârșirea faptelor bune, spre milostenie sau generozitate, urmând îndemnul adresat de mântuitorul iisus hristos: „Fiți milostivi, precum și tatăl vostru ceresc este milostiv!” (Luca 6, 36).
Fiecare perioadă de post este prilej de pocăință și de întărire duhovnicească în rugăciune și fapte bune. Postul Crăciunului este, îndeosebi, o școală a milosteniei în care învățăm să răspundem cu dărnicie milostivirii și bunătății nesfârșite a lui Dumnezeu pentru noi, arătate prin întruparea și nașterea Fiului Său ca Om în lume. În această perioadă a Postului Nașterii Domnului suntem chemați să unim rugăciunea smerită și pocăința sinceră cu iubirea milostivă, arătând milostenie spirituală și materială față de oamenii aflați în nevoi. Milostenia spirituală poate fi o rugăciune pentru omul aflat în necaz, un sfat bun sau o încurajare pentru cel dezorientat sau deznădăjduit, o vizită la un bolnav, o vizită la un om vârstnic sau neajutorat, precum și alte fapte asemănătoate. Milostenia materială poate fi hrană pentru cel flămând, haine pentru cei lipsiți de ele, medicamente pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei săraci și altele asemenea. În multe și diferite forme putem arăta iubire milostivă față de semenii noștri, care au nevoie de ajutorul nostru.
În mâna întinsă a omului aflat în nevoie sau dificultate trebuie să vedem mereu mâna întinsă a lui Hristos către noi. În chip tainic și duhovnicesc, mâna săracului care cere nouă ajutor se întâlnește cu mâna lui Hristos din noi care oferă acest ajutor celor aflați în nevoie. Cu părintească dragoste vă binecuvântăm și vă dorim sănătate și mântuire, pace și bucurie, rugându-ne totodată ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți!

12.11.2017 Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Azi 12 noiembrie 2017, Biserica Ortodoxă Romană face pomenirea Sf.Martiri și Mărturisitori Năsăudeni:Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, Sf. Ioan cel Milostiv,Patr. al Alexandriei și Sf. Cuv Nil Pustnicul.
De asemenea, in această Duminică, a 25-a dupa Rusalii, facem pomenirea pildei samarineanului milostiv,rostită de către Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop,Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucernicul Părinte Arhidiacon Torcoș Ionică si Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de catre Părintele Arhidiacon Torcoș Ionică iar cuvantul de invatatură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și întrebându-L: Învățătorule, ce să fac eu ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în Lege? Cum citești? Iar el, răspunzând, a zis: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată vârtutea ta și din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în Ierihon și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături. Tot așa și un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut și a trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând lângă el și văzându-l, i s-a făcut lui milă de el și, apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn și vin; apoi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: ai grijă de el și ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îți voi da înapoi. Deci care din acești trei ți se pare că a fost aproapele celui care căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: de-te de fă și tu asemenea.

În cuvântul de invățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre samarineanul milostiv,un tânăr trecător care era invățător de lege,membru al sinedriului sau poate chiar mai marele bisericii din vremea aceea care negăsind răspuns se adresează direct celui mai mare invațător al lumii spunand:„Învățătorule, ce sa fac ca să moștenesc viața cea veșnică?„. Mântuitorul îi raspunde cu o întrebare:„Ce este scris in lege? Cum citești?” iar tanărul îi răspunde:„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tau și din tot cugetul tau, iar pe aproapele tău ca pe tine insuți„. Iată, avem un răspuns deosebit de frumos care este conditia de bază a mantuirii. Aceasta este legea de baza a mantuirii adusă de insuși Hristos care desființează legea talionului din Vechiul Testament „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” fiind marea lege a iubirii care ne indeamnă sa îl iubim pe Domnul Dumnezeu și pe aproapele, formand astfel comuniunea dintre oameni. Dacă ne uităm la personajele acestei relatări, ii vedem pe oamenii răi, care cu siguranță sunt opusul milei si a iubirii pe care Hristos o cere de la noi, opusul acesteia fiind egoismul. Egoismul vine din ignoranță si se referă in primul rând la iubirea de sine, fiind un narcisist care se axează doar pe relația lui cu Dumnezeu dându-i pe ceilalți la o parte. Găsim o definiție a egoismului care spune ca egoistul este „cel ce nu se constrânge pentru nimeni, nu cunoaște pe nimeni, nu acceptă pe nimeni decat pe el si pe problemele sale„. Pornim cu iubirea ca virtute izvorâte din Ființa lui Dumnezeu care L-a trimis pe unicul Său Fiu în lume ca sa moară și să pătimească pentru noi. Astăzi, credincioșii l-au intâmpinat cu flori strigand „Osana, bine este cuvantat!” bucurându-se de Dumnezeu și de Hristos ca stăpân, iar peste câteva zile au strigat „Răstignește-l, răstignește-l”. Astăzi, ne bucurăm ca începe postul, postul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, venim la biserică si cantăm colinde, însă după ce mergem acasă se înapoiază adevăratul sens al iubirii pe care Hristos îl cere de la noi si egoismul iarăși apare. Un sfânt părinte spunea foarte frumos:„ Iubește și fă ce vrei” pentru că ce poți sa faci când iubești decât sa trăiești în unire și în comuniune cu Dumnezeu. Egoismul este un păcat care ne desparte de Dumnezeu, care nu poate să ne conducă pe calea mântuirii. Dumnezeu cere de la noi milă, mila domină in fața judecații impotriva păcatelor noastre celor grele. Maxim Gorki într-una din lucrările sale îl prezintă pe un boier rus care înainte de revoluția din 1917 își ajuta semenii, le cumpăra medicamente, îi imbrăca, iar după revoluție cei care au fost ajutați de către acest boier l-au ucis, l-au despicat, i-au scos intestinele si le-au pus in jurul unui copac. Vedem calitatea si caracterul condiției umane, care se schimbă foarte repede. De aceea, prin actul de bine și prin faptul ca ii oferi iubirea semenului tău, primești dragostea lui Hrisos, primești binecuvântare, și cu aceasta primești respectul semenului tău in lumea aceasta și mai mult, primești bucuria in Împărăția Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh, Amin!

29.10.2017 Duminica a 24-a dupa Rusalii (invierea fiicei lui Iair)

Azi, 29 Octombrie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana, Sf. Cuv. Avramie și nepoata sa. De asemenea, în această Duminică, a 24-a după Rusalii, facem pomenirea învierii fiicei lui Iair de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; și acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, și aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus și-L împresurau mulțimile, o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge și cheltuise cu doctorii toată avuția ei și de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus și îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toți tăgăduiau, Petru și ceilalți care erau cu El au zis: Învățătorule, mulțimile Te îmbulzesc și Te strâmtorează și Tu mai întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simțit puterea care a ieșit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit tremurând și, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de față cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El și cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii și a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învățătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai și se va mântui. Și, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei și pe mama ei. Ci plângeau toți și se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeți, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, știind bine că a murit. Atunci El, scoțând pe toți afară și apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deșteaptă-te! Și duhul ei s-a întors și a înviat îndată; și a poruncit Iisus să-i se dea ei să mănânce. Și au rămas uimiți părinții ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.” Ev. Luca 8, 41-56

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre vindecarea lui Iisus.
Un mare pictuor rus avea un tablou grandios referitor la Evanghelia de astăzi. Grandios prin mărimea lui dar și pentru ce reprezintă pentru noi. Îl găsim pe Mântuitorul Hristos în centrul tabloului cu mâna întinsă peste mâinile reci ale unei fete de 12 ani care a murit, iar în spatele Mântuitorului se află cei doi părinți. Pe fețele lor se cunoaște suferința și povara pierderii unicului copil. Mai în spate sunt cei trei ucenici ai lui Hristos prezenți și astăzi, la fel ca la schimbarea la față. Ei erau uimiți și așteptau o minune.
Am auzit în Sfânta Evanghelie cum Hristos a venit din ținutul Gherghesenilor, supărat pentru că a fost alungat de acolo din cauza pierderii câștigului lor prin comercializarea porcilor, iar azi se întoarce în patria Sa unde este întâmpinat cu bucurie. Toți Îl așteptau. Din punct de vedere cronologic, ținând cont de greșeala lui Dionisie Exiguul dar și de corectura exegeților, ne aflăm azi în al doilea an de propovăduire al Mântuitorului și al 32-lea după Hristos. Mulțimile s-au bucurat, dar cu mai multă nădejde era Iair care a căzut în fața Lui și a cerut lui Hristos să vină să o vadă. Fata lui Iair era bolnavă, era pe moarte. Hristos nu a întrebat cât e de bolnavă, nu a întrebat distanța, deși Hristos îl cunoștea pe Iair deoarece era mai-marele sinagogii. Evanghelia ne spune că au pornit spre casa lui Iair, dar în drumul lor s-a apropiat cineva de Hristos dorind să Îl atingă. Femeia avea credință că poate să se vindece doar atingându-se de Hristos. A reușit să se atingă de El, iar Hristos a întrebat „cine s-a atins de Mine? Că am simțit puterea care a ieșit din mine”. Iisus era înconjurat de lume, Apostolii I-au spus că toată mulțime Îl atinge, cum poate să pună această întrebare, dar Hristos le-a spus că a simțit cum a ieșit puterea din El. Femeia s-a vădit, iar Hristos i-a dat drumul, spunându-i să meargă în pace, credința ei a mântuit-o. Hristos a arătat astfel și celor prezenți cum credința aduce vindecare.
În această Evanghelie există două elemente foarte importante. Rugăciunea părintelui pentru copilul său. Asta cere și Hristos. Ieșirea din egoism. Cere rugăciune pentru celălalt, cere iubirea aproapelui, indiferent de gradul de rudenie. Astăzi noi am ieșit din egoismul nostru dar de multe ori judecăm pe aproapele nostru sau îl bârfim și nu mai găsim timp să ne rugăm nici pentru noi. Hristos spune clar în Rugăciunea Domnească „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Așadar, cerem ajutorul lui Dumnezeu, însă îl vom primi doar dacă și noi vom face la fel aproapelui nostru. Să ne punem întrebarea: „cât am reușit noi să eliminăm egoismul și să ne iubim aproapele?”. De la Adam și Eva am văzut exemplul egoismului. Adam a dat vina pe Dumnezeu pentru greșeala lui și a Evei. Or, astăzi, vedem cum Hristos primește rugăciunea lui Iair pentru fiica sa și merge să o vindece, fără să dorească alte explicații. Azi am văzut cum credința femeii i-a adus vindecare, iar rugăciunea pentru aproapele aduce ocrotire Dumnezeiască și vindecare. De-a lungul Evangheliilor sinoptice întâlnim în mai multe rânduri cum Hristos vindecă oamenii „văzând credința lor”, deci pe baza credinței punem fundamentul rugăciunii și dobândim vindecare, curățire și mântuire. Mai este puțin până începe postul Nașterii Domnului. Există o definiție pe care o folosim noi, teologii, a ceea ce înseamnă credința. E scrisă în Evrei 11, 1: „credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”.
Revenind la Hristos, Iair este anunțat că fiica sa a murit, să nu mai aducă pe Învățător. Hristos a zis că nu a murit, ci doarme și a continuat drumul. Ajuns la casa lui Iair, Hristos a luat pe cei trei ucenici și pe părinții acesteia, iar ajunși în camera ei, Hristos a pus mâna pe mâna ei și i-a zis „scoală-te!”. În limba aramaică Hristos a zis „talita kumi” care înseamnă „înviază!”. În acest sens Hristos a spus că nu a murit ci doarme. Hristos ne dorește mai mult vii, să avem o viață mai lungă pentru a ne îndrepta spre El și să conștientizăm că o viață fără Dumnezeu este nimic.
Succint, câteva lucruri importante pe care le spun oameni de știință importanți în istoria omenirii, de pe lună pornind și până pe pământ, a ceea ce înseamnă Dumnezeu.
Ceva poate fi dotat ca finalitate numai de o gândire, de un gânditor, de Cineva care are forță de organizare. Iată ce spune un fizician care a luat premiul Nobel pentru fizică, Alfred Kastler: „Nu pot să cred - ca să vorbesc limpede - că hazardul și necesitatea sunt singurii responsabili ai evoluției. Niște cosmonauți care ar descoperi, pe fața nevăzută a Lunii, o uzină automată de aluminiu în plină activitate, nu ar reuși să mă convingă că această uzină a fost realizată doar prin jocul întâmplător al reacțiilor fizico-chimice între diferitele elemente prezente pe suprafața satelitului nostru.” Evident, multe din concluziile din trecut sunt astăzi depășite cu adevărat, dar iată că unele, cele privitoare la întrebările cele mai mari, „Ce este Dumnezeu?” sau demonstrarea științifică a lumii au rămas și astăzi asemenea celor din secolul al XVII-lea, când a fost fondată știința modernă despre natură, de către savanți precum Kepler, Copernic, Galileo Galilei sau Newton.
Kepler, în „Armonia cosmică” spune: „Îți mulțumesc, Dumnezeu meu, Creatorul nostru, că mi-ai dat posibilitatea de a vedea frumusețea creației Tale și de a mă bucura de lucrul mâinilor Tale! Iată, mi-am terminat lucrul la care m-am simțit chemat, am întrebuințat talentul pe care mi l-ai dat; am arătat oamenilor splendoarea lucrurilor Tale; în măsura în care spiritul meu mărginit le-a putut înțelege, oamenii vor citit aici dovezile despre aceasta”.
Închei această înșiruire cu un om de știință român. Edmon Nicolau spune: „nu putem afirma că știm totul, dar nu putem accepta extraordinarul, miraculosul, decât în urma unor verificări scrupuloase. Nu putem respinge ceea ce nu înțelegem, dar avem obligația elementară de a verifica existența a ceea ce trebuie integrat în edificiul actual al științei, totuși atât de splendid. Omul este un univers ce posedă încă mari zone neexplorate.” (Omul între două infinituri, Editura Politică, 1972, pag. 167).
Ar mai fi și alții, dar mă opresc aici. Ceea ce nu putem înțelege, credința, să nu uităm că pe baza credinței pornește dialogul nostru cu Dumnezeu. Un profesor de științe pozitive filosofice, ateu convins, dar cinstit, a fost încercat cu moartea soției. Profesorul a înmormântat-o. Studenții au observat că deși vorbește de aceste științe pozitive și de lipsa lui Dumnezeu, l-au întrebat: „Domnule profesor, vă vedem mergând in fiecare Duminică la cimitir și aprindeți o lumânare la căpătâiul soției dumneavoastră și atunci vă întrebăm când sunteți cinstit? Atunci când ne vorbiți de științele pozitive sau când aprindeți lumânarea în cimitir?”, iar profesorul răspunde: „una este ce vă spune mintea mea la cursuri. Ea vă spune ce știe ea și ce poate ea să înțeleagă, dar alta este ce simte inima mea, viața mea și sufletul meu, ceva care mă depășește”, Amin!

22.10.2017 Duminica a 23-a dupa Rusalii (vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor)

Azi, 22 Octombrie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. întocmai cu Apostolii, Averchie și Sf. 7 tineri din Efes. De asemenea, în această Duminică, a 23-a după Rusalii, facem pomenirea vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gerghesenilor, care este dincolo de apă, în fața Galileii. Când a ieșit pe uscat, l-a întâmpinat un om din oraș care avea diavol și care de multă vreme în haină nu se îmbrăca și în casă nu mai sălășluia, ci în gropi de morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat și a căzut înaintea Lui și cu glas tare a grăit: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui prea Înalt? Te rog, nu mă chinui! Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulți ani îl apucase, și-l legau în lanțuri și în obezi, și-l păzeau, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de diavol în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: care îți este numele? Iar el a răspuns: legiune, căci mulți diavoli intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Iar acolo era o turmă mare de porci, care pășteau pe munte; și L-au rugat să le îngăduiască să intre în porci; și le-a îngăduit. Și, ieșind diavolii din om, au intrat în porci, iar turma s-a pornit de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii porcilor, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au dat de veste în oraș și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ceea ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră diavolii îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos lângă picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei care văzuseră le-au spus cum s-a mântuit cel îndrăcit. Și L-a rugat pe El poporul ținutului Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Iar Iisus a intrat în corabie și s-a înapoiat. Dar bărbatul din care ieșiseră diavolii se ruga de El să-l lase lângă Dânsul; Iisus însă i-a dat drumul, zicând: întoarce-te în casa ta și povestește cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el s-a dus, vestind prin tot orașul cât bine i-a făcut Iisus.” Ev. Luca 8, 26-39

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre valoarea sufletului și cum trebuie să ne raportăm la semenul nostru în raport cu valorile materiale lumești.
În Evanghelia după Ioan Hristos mărturisește că mai are și alte oi pe care trebuie să le aducă la turma Sa, de aceea Hristos străbate Țara Sfântă pentru a mărturisi cuvântul Său și pentru a mări turma cea cuvântătoare. Azi Hristos merge aproape de cetatea Gadarei ca să propovăduiască și să vindece oamenii de rănile sufletești și trupești. Observăm că aproape de intrarea în cetate este întâmpinat de un om bolnav, aflat sub stăpânirea celui rău. Acesta se manifesta atât de violent, încât era adesea ținut în lanțuri. Suferința era atât de mare, încât cel rău a pus stăpânire pe el și nici măcar vocea nu mai era a lui, iar cel rău vorbea prin el. Cel rău Îl ia la rost pe Hristos întrebându-L „ce ai cu noi? De ce ai venit înainte de vreme, ca să ne chinuiești?”. Practic ne aflăm aici în fața unui adevăr: diavolul știe că va fi judecat și condamnat la osânda veșnică. El știe acest lucru, dar întrucât căderea sa este definitivă, singura lui plăcere este aceea de a face rău, de a aduce în viața oamenilor suferința la gradul cel mai înalt. Acest lucru s-a întâmplat și la persoana bolnavă din Evanghelia de azi. Ce ne pune un semn de întrebare în dialogul dintre Hristos și diavol este cererea celui rău. Diavolul Îi spune lui Hristos că dacă îi izgonește din om, să îi lase să intre în turma de porci care păștea în apropiere. Spre surprinderea noastră, Hristos îngăduie acest lucru. Ne întrebăm „de ce?”. Nu este un răspuns ușor. De-a lungul timpului s-au dat mai multe răspunsuri, dar s-au format două concluzii: în primul rând a îngăduit acest lucru pentru a sublinia că diavolul nu are putere. Sfânta Biserică prin Taina Botezului, la unul dintre exorcisme, preotul spune „ieși și du-te de-ți cunoaște puterea ta cea deșartă care nici peste porci nu a avut stăpânire.” Deci Hristos a vrut să arate că diavolul nu are putere de la sine, ci prinde putere de la oameni atunci când aceștia au o viață păcătoasă și îi îngăduie celui rău să se sălășluiască în sufletul lor.
Al doilea răspuns asupra căruia aș stărui mai mult este următorul: în cetatea aceea era un om bolnav. Hristos vine și îl vindecă, arătând că în fața lui Dumnezeu bunurile materiale niciodată nu vor putea echivala cu valoarea unui suflet. Hristos le spune gadarenilor să se bucure de omul vindecat, pentru că toate turmele de porci ale lor nu pot valora cu un om sănătos. Omul vindecat valora mai mult. Lucrul acesta nu l-au acceptat gadarenii și au venit în fața lui Hristos și L-au rugat să plece din ținutul lor. Este una din cele mai triste rugăminți pe care le-a primit Hristos: „pleacă de la noi!”. Am fi aproape gata să îi judecăm pe cei din Gadara, dar acest cuvânt al lui Hristos este mereu actual. În lumea de azi Îi spunem lui Hristos sub diferite forme același lucru: „nu mai avem nevoie de Tine”. Lumea de astăzi încearcă să Îl pună pe Dumnezeu într-un colț, uneori să Îl mai asculte, și atât. Atunci când învățătura lui Hristos deranjează, lumea de astăzi spune același lucru „pleacă de la noi, nu avem nevoie de Tine”. Din păcate găsim similitudini între cererea gadarenilor și lumea secularizată a zilelor noastre. Mai găsim similitudini și prin faptul că deși în lumea de azi se pune accent pe drepturile omului, semenul de lângă noi nu este tratat așa cum ar trebui. De multe ori, pentru mândria noastră, nu dăm importanță semenului nostru. De multe ori ne găsim în postura în care dacă ar trebui să jertfim un dar al nostru pentru a-l da unui semen, am alege să păstrăm darul. Pentru că uităm că omul a fost făcut pentru comuniune. Omul nu poate să trăiască singur. O bucurie trăită în singurătate nu este bucurie. O suferință în singurătate te duce la cele mai înalte culmi ale depresiei. Uităm de multe ori aceste lucruri, la fel cum și pe cei din Gadara nu i-a interesat că un semen al lor s-a vindecat de o boală incurabilă.
Iată, iubiți credincioși, Evanghelia de astăzi ne învață cum să ne raportăm la semenul nostru. Evanghelia ne îndeamnă să privim înlăuntrul nostru și să iubim pe semenul nostru.
Marele scriitor Dostoievski când a scris capitolul „Marele inchizitor” din opera „Frații Karamazov” a descris cum Hristos a venit în lume și a fost judecat de oameni, iar oamenii I-au spus „n-avem nevoie de Tine”, ne gândim că marele scriitor a fost profetic. Hristos în acel capitol este judecat pentru dreptatea și iubirea Sa. Or, astăzi exact aceste principii fundamentale ale creștinismului sunt puse la colț, pentru dreptatea și interesul oamenilor.
Așadar, gândindu-ne la pericopa evanghelică de astăzi, să avem conștiința cum au avut-o Luca și Cleopa în drumul spre Emaus când I-au spus lui Hristos „rămâi cu noi” și niciodată să nu spunem ca oamenii din ținutul Gherghesenilor, Amin!

08.10.2017 Duminica a 20-a dupa Rusalii (invierea fiului vaduvei din Nain)

Azi, 8 Octombrie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia. Tot în această zi prăznuim Duminica a 20-a după Rusalii în care este amintită Învierea fiului văduvei din Nain.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea S-a dus Iisus într-un oraș numit Nain, și împreună cu Dânsul mergeau mulți ucenici ai Lui și popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta orașului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale, și era ea văduvă; iar din oraș popor mult era cu dânsa. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de cosciug, iar cei care-l duceau au stat și El a zis: tânărule, ție îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat în sus și a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, și: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” Ev. Luca 7, 11-16

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Porumb a vorbit despre minunea din cetatea Nain. Aceasta ne arată atât suferința din viața omului, dar și măsura răbdării acestei suferințe.
Nimeni nu L-a rugat pe Mântuitorul Iisus Hristos să vină în cetatea Nain și să săvârșească minunea învierii fiului acelei mame îndurerate care își conducea pe ultimul drum pe singuruș său fiu. Și totuși Îl vedem pe Hristos venind în întâmpinarea cortegiului funerar și Își manifestă atât puterea Sa, cât mai ales iubirea Sa de oameni.
Ca să înțelegem mai bine pericopa evanghelică, am putea să ne imaginăm două tablouri. Un tablou în care este prezentă durerea mamei care își ducea fiul spre groapă. Avem disperare, bocet, mulțime multă care plângea tânărul mort și însoțea mama care plângea, în acele locuri fiind mai importantă petrecerea pe ultimul drum decât citirea scripturilor. Nu ne este precizat numele mamei, probabil evanghelistul vrea să ne sugereze că această mamă le închipuie pe toate mamele care au trebuit să își conducă pe ultimul drum pe fiii lor. Întreaga întâmplare se petrece în cetatea Nain, la poalele Muntelui Tabor, la aprox. 10 km de cetatea Nazaret.
În al doilea tablou apare lumina. Apare Hristos înconjurat de mulțime multă și de ucenicii Săi. Vine în cetatea Nain unde întâlnește cortegiul funerar. Cunoaște, cu siguranță, durerea mamei și iată, se apropie de sicriu și spune mamei „nu mai plânge!”. Mântuitorul ne spune să plângem pentru păcatele noastre, chiar Mântuitorul a plâns la moartea prietenului Său, Lazăr, dar iată că azi vine la această mamă și îi spune să nu mai plângă, tocmai pentru că îi cunoaște suferința și decide să îi alunge durerea. Apoi se adresează tânărului ca și cum acesta ar trăi, zicând „tinere, ție îți zic, scoală-te!”, iar tânărul a deschis ochii și a înviat din morți. Așadar, aceasta este minunea pe care am auzit-o astăzi. Tânărul a fost dat viu și întreg mamei sale.
Cu toate că Mântuitorul a avut această putere, El nu a săvârșit decât 3 învieri din morți: pe fiica lui Iair, pe Lazăr și pe tânărul din Nain. De ce oare nu a înviat mai mulți oameni? Pentru că scopul venirii Sale în lume nu a fost acela de a-i face pe oameni să nu mai moară , să îi scoale din morți, ci a vrut să demonstreze oamenilor că există nemurire, există viață în ceruri, dincolo de viața aceasta pământească. L-a înviat pe tânărul din Nain ca să ne arate că tinerilor le este destinată viața, a înviat-o pe fiica lui Iair ca să le arate mai-marilor cetății că El este Mesia și l-a înviat pe Lazăr ca să arate efectele învierii asupra materiei și anume spiritualizarea ei. Lazăr era mort de patru zile și trupul intrase în putrefacție, dar iată că a venit la starea inițială.
Mesajul acestei Evanghelii este adresat tinerilor. Tinerilor care, ne arată Iisus Hristos, sunt chemați la o viață creștină. Trebuie să ne trăim viața, să ne bucurăm de ea, dar e important să fie o viață cu sens, cu Hristos, pentru că această viață este pregustare a vieții viitoare.
Așadar, suntem datori să ne punem întrebarea „în care tablou dorim să ne situăm?” În primul tablou al tristeții și al tânguirii, sau în al doilea tablou unde apare Hristos, unde suntem cuprinși de lumină și unde trăim împreună cu Hristos pentru o viață veșnică fericită? La această întrebare să ne răspundem în drumul nostru spre casă și să începem de azi o viață împreună cu Hristos, dătătorul de lumină, speranță și viață veșnică, Amin!

01.10.2017 Duminica a 19-a dupa Rusalii (iubirea vrajmasilor)

Azi, 1 Octombrie 2017, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Cinstitul Acoperământ al Maicii Domnului. De asemenea facem pomenirea Sf. Ap. Anania, Sf. Cuv. Roman Melodul, Sf. Cuv. Iosif și Chiriac de la Bisericani. Tot în această zi sărbătorim Duminica a XIX-a după Rusalii în care Mântuitorul Iisus Hristos ne învață în cadrul predicii de pe munte despre iubirea vrăjmașilor.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul: precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor tot așa. Pentru că dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii iubesc pe cei care-i iubesc pe dânșii. Și, dacă faceți bine celor care vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii același lucru fac. Și, dacă împrumutați pe cineva de la care nădăjduiți să luați, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă iubiți pe vrăjmașii voștri, să faceți binele, și să dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, și atunci răsplata voastră va fi multă, și voi veți fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. Așadar fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.” Ev. Luca 6, 31-36

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre iertare și iubire.
De aproximativ 2000 de ani li se spune oamenilor să se iubească și parcă mai mult oamenii se sfâșie între ei. Aceasta este una dintre concluziile, credem noi, pertinente, ale unui teolog din zilele noastre. Vedem că și Biserica insistă adeseori asupra unor teme pentru că acestea sunt fundamentale pentru viața creștinului. Una este iertarea. De ce ni se spune așa de des să ne iertăm? Pentru că ne iertăm foarte greu și de multe ori trăim în neiertare unii cu ceilalți. Nu este o poruncă ușoară. Nu a fost ușoară nici în Vechiul Testament unde omul nu o înțelegea și Dumnezeu îi descoperă omului treptat poruncile desăvârșirii, pentru a nu fi un șoc pentru acesta. Așa cum au fost și cuvintele lui Hristos în predica de pe munte. Le-a zis „iubiți pe vrăjmașii voștri”. Ei aveau Legea talionului: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viață pentru viață”. Or, vine astăzi Învățătorul și le spune să iubească, și nu pe oricine, ci pe vrăjmași. Este de multe ori greu să iubim și pe cei din apropierea noastră. Vedem pe zi ce trece că nu mai știm să ne iubim noi între noi în familie, și atunci ne întrebăm de ce Hristos ne cere și insistă asupra iubirii vrăjmașului. Avem noi această putere?
Iubiților, noi când vorbim de iertare, trebuie să ne punem întrebarea: „oare ne-a dat Dumnezeu o poruncă mai grea decât putem noi duce?”. Noi trebuie să fim conștienți de faptul că orice primim de la Dumnezeu este pe măsura puterilor noastre. A iubi și a ierta este în ființa noastră, în natura noastră curată dată de Dumnezeu, însă în urma păcatului natura a fost pervertită și spunem noi că nu este normal să iertăm pe cel care ne prigonește.
Ei bine, aici vine superioritatea creștinismului care nu este o învățătură, o filosofie, ci un mod de viață. Dacă toată învățătura lui Hristos o aducem la stadiul de ideologie frumoasă, ajungem să o putem pune în ramă, dar învățătura lui Hristos este altceva. Ea trebuie să se bazeze pe dragoste, pe iertarea inclusiv a vrăjmașilor noștri. Avem putere să iertăm, dar trebuie să regăsim această putere înlăuntrul nostru. Așa ne-a creat Dumnezeu, după chipul Său. Această expresie arată că Dumnezeu a pus multe în om pentru ca el să poată ajunge la asemănarea cu Creatorul. În acest sens Părintele Nicolae Steinhadt de la mănăstirea Rohia spunea că atunci când omul iartă, atunci recunoaște că are ceva dumnezeiesc în el. Și în popor s-a format proverbul „a greși e omenește, a ierta e dumnezeiește”. Iertarea aduce ceva dumnezeiesc în viața noastră. Avem această putere, iar dacă aducem această putere în viața noastră, nu iertăm doar greșiților noștri, ci ne iertăm și pe noi. Trebuie să recunoaștem că atunci când avem ceva pe suflet, ne măcinăm, suferim. Dar dacă punem iertarea în viața noastră, ea va avea un rol vindecător asupra noastră. Noi vom fi mai liniștiți și vom recunoaște darul lui Dumnezeu și chipul Său în noi. Acesta este cel mai important argument. Iertarea ne salvează pe noi înșine și ne apropie de Dumnezeu.
Apoi, omul ajunge să fie părtaș la acea dragoste răstignită a lui Hristos. Atunci pe Cruce Hristos a iertat greșiților lor toate. A cerut Părintelui ceresc iertarea celor care Îl răstigneau. Vrednicul de pomenire Antonie Plămădeală spunea că dacă nu suntem cu iertarea, atunci ar trebui modificată rugăciunea Tatăl nostru. Noi acolo spunem „ci ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Rugăciunea aceasta se poate transforma din binecuvântare în blestem dacă nu iertăm.
De aceea, noi trebuie să privim lucrurile pornind de la un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel: „nu avem aici cetate stătătoare, ci călătorim spre cetatea cerească” și că în această lume pot să fie multe neajunsuri, dar noi nu trebuie să uităm ținta noastră care este spre Dumnezeu. Acolo vom fi întrebați cât am iubit și cât am iertat. Aceste lucruri sunt criterii ale judecății.
Apoi noi trebuie să iertăm și pentru că cel care seamănă binele, va culege binele, iar cel care seamănă răul, va culege răul. Există o logică peste care nu putem să trecem. În acest sens vă dau 2 exemple: vameșul Zaheu care era un om păcătos (așa era considerat de cei din jurul său), dar vine Hristos și seamănă binele, iar când vine la sicomorul unde era Zaheu, nu îl judecă, ci se face oaspetele omului păcătos, seamănă binele și astfel îl întoarce pe acesta la bine. Al doilea exemplu este din o operă monumentală și de referință în literatura universală, din romanul Mizerabilii de Victor Hugo unde personajul Jean Valjean este condamnat la ocnă pentru că a furat pâine, iar după eliberare gândul său este de revoltă și de dorință de a face tot răul. Așa se face că fiind și înnoptând în casa episcopului, el fură toată argintăria din acea casă. Este prins și adus din nou în acea casă ca să își recunoască faptele și să fie condamnat din nou la ocnă. Se întâmplă însă ceva. Acel episcop seamănă binele și iartă. Acela spune ”pentru ce l-ați adus? Eu I le-am dat!” Și l-a privit cu bunătate și cu iertare. În acel moment Jean Valjean s-a schimbat și a devenit un mare filantrop. Și-a reclădit viața. De unde a pornit? De la puțină iertare și îngăduință. Aceasta înseamnă că de câte ori vom semăna binele, vom culege binele în viața noastră.
Acum, la încheiere, trebuie să amintim sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului și doresc să leg personajul Maicii Domnului de iertarea și bunătatea din Evanghelia de astăzi. Părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus spunea că Maica Domnului se supără doar pe o singură categorie de oameni: pe acei oameni care nu-I cer nimic. De aceea, mai ales astăzi, să cerem Maicii Domnului să ne păzească cu Sfântul Său Acoperământ și să ne dea și nouă puterea de a iubi, a ierta, ca astfel să călătorim pe drumul cel bun spre împărăția lui Dumnezeu, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro