+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

11.02.2018 Duminica Infricosatoarei Judecati (a Lasatului sec de carne)

Azi, 11 Februarie 2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Vlasie, episcopul Sevastiei și Sf. Teodora împărăteasa. De asemenea, această Duminică, a 35-a după Rusalii, poartă denumirea de Duminica înfricoșătoarei judecăți, fiind a doua duminică pregătitoare pentru Postul cel Mare. În cadrul acestei pregătiri ne regăsim în Duminica Lăsatului sec de carne, ceea ce înseamnă că în următoarea săptămână nu se mai mănâncă preparate din carne, ca Duminica următoare să fie a Lăsatului sec de brânză, ultima zi înainte de începerea Postului Mare.

La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: când va veni Fiul Omului în slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe scaunul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Sa toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, cum desparte păstorul oile de capre; și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați căutat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci drepții îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit, sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: adevărat vă spun că, întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga Sa: duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit Ție? El însă le va răspunde și le va zice: adevărat vă spun că, întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la chinuri veșnice, iar drepții la viață veșnică.” Ev. Matei 25,31-46

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre judecata lui Dumnezeu și importanța pregătirii pentru aceasta.

Suntem în Duminica înfricoșătoarei judecăți, pregătitoare pentru Postul Mare. Perioadă de căință, de îndreptare, perioadă în care omul se gândește la faptele sale. Duminica de astăzi ne prezintă drama omului de pe urmă când Iisus Hristos Judecătorul va veni să judece viii și morții. Dacă L-am văzut la Crăciun pe Hristos venind în lume copil sărac, născut în iesle în Betleem, plăpând, iată că la momentul potrivit și rânduit de Dumnezeu va veni să judece viii și morții, iar despre acel ceas nimeni nu știe, numai Dumnezeu, iar în acel ceas Hristos va veni ca Judecător, nu ca data trecută. Toți vor fi judecați, de la primii oameni până la ultimul născut.

Hristos instaurează dreptatea prin Dumnezeu. Ce este aceasta? Răsplătirea binelui și pedepsirea răului. De aceea Sf. Ap. Pavel scrie celor din Corint: „noi trebuiesă ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată a lui Hristos pentru ca fiecare să primească după ceea ce a făcut, bine ori rău.” (2 Cor. 5, 10). Fiecare om, începând de la creație, și până în zilele noastre, va da seamă. Orice gest și faptă, cuvânt și orice gând care a trecut prin mintea noastră va fi judecat și analizat. Hristos se coboară alături de îngeri și sfinți, iar judecata noastră a tuturor va fi în fața tuturor, cunoscuți și necunoscuți, oameni din Vechiul Testament și oameni din Noul Testament sau din prezent! Totul se va face vădit. Prin aceasta se arată dreptatea, atotînțelepciunea și judecata lui Dumnezeu. În acest sens Sf. Ap. Petru afirmă: „ Iar cerurile de acum și pământul sunt ținute prin același cuvânt și păstrate pentru focul din ziua judecății și a pieirii oamenilor necredincioși.” (2Ptr. 3, 7)

Nimic nu poate fi ascuns din fața lui Dumnezeu. Noi putem să ascundem unele fapte sau patimi, însă atunci nu se va putea ascunde nimic. Totul va fi vădit în fața sfinților și mai ales a Maicii Domnului. Sfântul Apostol Iuda zice „Dar și Enoh, al șaptelea de la Adam, a proorocit despre aceștia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Lui, Ca să facă judecată împotriva tuturor și să mustre pe toți nelegiuiții de toate faptele nelegiuirii lor, în care au făcut fărădelege” (Iuda 1, 14-15), deci păcatele vor fi analizate. Se va instaura dreptatea lui Dumnezeu. S-a vorbit mult despre venirea și dreptatea lui Dumnezeu. Noi am fost creați din iubirea lui Dumnezeu, de aceea pretenția lui Dumnezeu este să împlinim voia Sa, adică iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Nu este tot una să dorești să mergi la biserică sau să mergi la biserică. Să îți dorești să îți ajuți aproapele sau chiar să îl ajuți. Să vrei să te rogi sau chiar să intri în contact cu El. Ziua judecății nu este ceva absurd. Desigur, întotdeauna această perioadă este așezată înaintea începerii Postului Mare, ne alimentează să fim conștienți unde am greșit, să ne îndreptăm. Orice post este așezat înaintea unor sărbători importante, însă acesta nu înseamnă că urmează o perioadă în care slăbim sau ne abținem de la băutură sau anumite patimi, ci este perioada în care trebuie să conștientizăm că a mai trecut un an sau o perioadă a vieții în care să punem în cumpănă care este starea noastră spirituală. E important cum ne prinde ziua judecății: buni sau răi. Împăcați cu eul nostru sau într-o stare de păcătoșenie.

Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre judecata de pe urmă spune că Dumnezeu va face dreptatea Sa însă va face dreptate și aleșilor Săi. Să-Și facă dreptatea Sa de la începutul creației, de când l-a îndrumat pe Adam cum să trăiască în bine, însă acesta a căzut în păcat. Hristos a venit în lume smerit, a crescut și a mântuit omul prin jertfa de pe cruce, a deschis porțile Raiului, dar de data aceasta vine ca judecător și spune că Dumnezeu este drept. El vine să facă dreptate pentru toți, și cei care au crezut, și cei care nu au crezut și care au fost indiferenți față de Legea morală pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Mai mult, Hristos a adus Legea iubirii pe care am primit-o și pe care cu toții trebuie să o îndeplinim.

Ziua judecății este în concordanță cu istoria lumii. Trecutul arată că Dumnezeu a judecat și a pedepsit lumea veche: potopul, primii oameni, a pedepsit Sodoma și Gomora, a pedepsit Egiptul, Ierusalimul, Babilonul, cetatea Ninive, Tirul, Sidonul, Samaria. Încă din Vechiul Testament vedem cum se demonstrează evidența dreptății lui Dumnezeu. Ateii vor ajunge în fața judecății. Cei care neagă existența lui Dumnezeu vor da judecată pentru necredință și pentru păcatul lor. Poetul nostru Alexandru Vlahuță spunea: „Este o dreptate și trebuie să vină! Oricine am fi, demnitari, regi, oameni cu ranguri, cu titluri, toată lumea trebuie să știe că judecata este pentru toți” și nimeni nu scapă de această judecată. Într-un fel este bine pentru că va fi scos în evidență și gândul nostru pentru că Dumnezeu știe totul. Nebunul căruia i-a rodit țarina a gândit doar ce va face și a pierdut darul lui Dumnezeu, însă există și cazul păcătosului de pe cruce care a câștigat mântuirea într-o clipă. Important este momentul conștientizării. Foarte probabil nu vei reuși să biruiești păcatul, însă este important să nu renunțăm lupta cu păcatul, pentru că omul primește ajutorul lui Dumnezeu dacă nu este biruit. La judecata universală va conta și influența păcatelor și faptelor noastre. Dai un sfat unui om și acel sfat poate să fie greșit. Omul primește acel sfat și îl folosește greșit. Pentru aceasta vei da seamă, pentru păcatele făcute de acel om și de alții care vor folosi sfatul greșit primit de la tine.

Poți să crezi sau să nu crezi. Nici unul din generalii lui Hitler nu au crezut că va judecat pentru faptele lor, însă odată ce au pierdut rangul lor, au fost judecați crunt și condamnați la moarte la Tribunalul din Nurnberg. Nimic nu scapă fără judecată. Nimeni nu scapă de Dumnezeu. Când faci rău, Dumnezeu ne vede. Nu intervine, ci ne lasă să luăm singuri decizia, dar va veni și clipa potrivită pentru a ne primi pedeapsa. Sfânta Scriptură ne întreabă: „ Și socotești tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci și tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință? Dar după învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită, îți aduni mânie în ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui: Viață veșnică celor ce, prin stăruință în faptă bună, caută mărire, cinste și nestricăciune.” (Rom. 2, 3-7)Ne vor fi judecate greșelile copilăriei, pornirile tinereții, păcatele maturității.

De aceea e bine că am venit astăzi în biserica noastră pentru a conștientiza momentul necesare de îndreptare, de pocăință, de pregătire pentru Postul Mare, pentru a ne apropia de Dumnezeu. Să postim împreună cu Hristos în rugăciune, în Biserică, în fapte bune, în smerenie, în milostenie, ca să fim prietenii și casnicii lui Dumnezeu. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea gândul cel bun, să ne mărturisim păcatele, să ne dorim îndreptarea, să lucrăm la mântuirea sufletului nostru și să rostim ca David, proorocul, în Psalmul 50: „Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curețește”, Amin!

04.02.2018 Duminica a 34-a dupa Rusalii

Azi, 4 Februarie 2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Isidor Pesuliotul și Sf. Sfințit Mucenic Avramie.
De asemenea, în această Duminică, a 34-a după Rusalii, facem pomenirea pildei fiului risipitor care încheie prima săptămână din perioada Triodului.
La biserica Sf. Ier. Nicolae și a Sf. Ap. Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărțit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-și toate, s-a dus într-o țară depărtată; și acolo și-a risipit toată averea, viețuind în desmierdări. Și, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să fie în lipsă. Și, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-și în fire, a zis: câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă; și, alergând, a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceți haina cea mai bună și-l îmbrăcați; puneți inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; apoi aducând vițelul cel îngrășat îl junghiați. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la țarină; când s-a întors și s-a apropiat de casă, el a auzit cântece și jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit și tatăl tău a junghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta; și mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el vițelul cel îngrășat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea ești cu mine și toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.” Ev. Luca 15, 11-32

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre pocăință, dar și despre nevoia de a avea inimă de fiu față de Dumnezeu, inimă de frate față de aproapele nostru și inimă de judecător față de noi înșine.
Evanghelia de astăzi conține poate cea mai frumoasă pagină a Sfintei Evanghelii și ne pune în față cea mai emoționantă și mai importantă pildă spusă de Mântuitorul, pentru că ni-L arată pe Dumnezeu așa cum este El: Dumnezeul răbdării, al iertării, al iubirii, care aleargă înaintea noastră când ne întoarcem la El. Această pericopă evanghelică vine în perioada Triodului, perioadă în care trebuie să îmbrățișăm Taina Pocăinței care ne apropie de Mântuitorul Hristos.
De-a lungul activității Sale, Mântuitorul Iisus Hristos a primit admirație din partea ascultătorilor. Cuvântul Său era duh și adevăr. De multe ori, pentru a fi înțeles, Mântuitorul folosea pilda pentru a intra în sufletul ascultătorilor și pentru a fi accesibil tuturor oamenilor.
Pilda de astăzi poartă multe nume datorită învățătorilor care se desprind din ea. Și exegeții uneori o numesc și pilda tatălui iubitor, sau pilda tatălui răbdător, sau pilda tatălui care nu avea niciun fiu, iar un alt exeget o numește pilda celor doi fii. Toate aceste denumiri sunt oarecum justificate, arătând că pilda fiului risipitor rămâne pentru noi actuală și importantă pentru a înțelege ce înseamnă pocăința și mai ales iubirea și iertarea lui Dumnezeu.
În continuare mă voi axa pe ideea semnalată pentru prima dată de filosoful scriitor contemporan Andrei Pleșu care spune că în pilda fiului risipitor vorbim de trei feluri de risipă: prima este risipa pe care o face fiul cel mic. Am văzut: a cerut partea sa de avere, a mers departe și a cheltuit averea în dezmierdări, dar peste puțin timp a venit o foamete mare și el a ajuns la limita existenței. Ajuns îngrijitor la porci, voia să mănânce din mâncarea porcilor, dar nu îi dădea nimeni. Fiul cel mic risipește nu numai bunuri materiale: prima dată își risipește principiile, iar mai apoi decăderea materială este o urmare firească.
Al doilea tip de risipă este risipa de cumințenie sau de ascultare. Mergând pe firul Evangheliei, fiul cel mic își aduce aminte că are un tată și își vine în sine după care merge și își cere iertare de la tată, cerând să îl primească înapoi ca pe unul din argații săi. Tatăl îl primește cu drag, aleargă spre el de departe și face ospăț mare, moment în care îl cunoaștem pe fiul cel mare, ascultător, care a stat în cuvântul tatălui său. Acesta vine acasă dar nu se poate bucura de întoarcerea fratelui său. De ce? Pentru că nu a avut dragoste, iar astfel a făcut risipă de cumințenie și de ascultare. Așa cum spune Constantin Noica, degeaba atâta ascultare din partea fiului mai mare dacă în inima sa nu a putut intra și puțină dragoste. Există și această capcană de a te crede drept, moralist al Legii lui Dumnezeu, dar dacă această lege nu are la bază dragostea, te face rece față de cei din jur. Dacă am fost atenți, am putut observa că acest fiu mai mare nu îl numește pe fratele său „frate”, ci îi spune tatălui „acest fiu al tău, care ți-a cheltuit averea cu desfrânatele”. Însă tatăl face o altă risipă. Acest tată care simbolizează pe Dumnezeu face risipă de dragoste. El aleargă în întâmpinarea fiului care se întoarce. Se spune că în cultura iudaică era un principiu: niciodată un bărbat onorabil nu aleargă. Or, tatăl din pildă aleargă în întâmpinarea fiului, îl vede de departe, ceea ce arată că îl aștepta continuu. Mai mult, îl dojenește cu dragoste pe fiul cel mare, spunându-I că toate ale lui sunt ale sale, însă se cuvenea să se bucure de întoarcerea fratelui său care „mort a fost și a înviat, pierdut a fost și s-a aflat”.
Iată deci cum pilda de astăzi ne vorbește de trei feluri de risipă dar ne aduce în față această risipă de dragoste pe care Dumnezeu ne-o arată. În același mod vrea Dumnezeu să ne privească și pe noi. În Vechiul Testament ne spune Dumnezeu prin profetul Maleahi „întoarceți-vă la Mine și eu Mă voi întoarce la voi!”. Nu există altă filă mai dătătoare de speranță decât aceasta. Pentru orice om, în orice stare s-ar afla, dacă mai există dorința de îndreptare, Dumnezeu Își deschide părinteștile Sale brațe. În nicio religie nu mai vorbim despre iubire și iertare ca și în creștinism. În gândirea iudaică nu exista această gândire. Aflăm din cartea Levitic faptul că un astfel de fiu care își cerea averea și o cheltuia înainte să moară părinții săi era adus în fața mai-marilor poporului și era judecat, fiind condamnat al ucidere cu pietre. Dar Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. El vrea ca noi să-I cunoaștem iubirea și iertarea. Trebuie să fie acea licărire de curaj și speranță în sufletul omului.
Referitor la această pildă, spiritualitatea ortodoxă ne spune că omul trebuie să aibă trei feluri de inimi: către Dumnezeu trebuie să aibă inimă de fiu, către aproapele să aibă inimă de frate, iar către sine însuși să aibă inimă de judecător. E dureroasă starea tatălui din pildă pentru că la un moment dat nu mai avea niciun fiu. E dureroasă starea tatălui când vede că fiul cel mare și ascultător nu avea inimă de frate și îl acuză și pe fratele și pe tatăl său. Să încercăm să dobândim această inimă pentru a fi și fiu, și frate, și mai mult judecător cu noi înșine, însă în judecată să nu ne dăm sentința ci să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne prindă în brațele Sale, Amin!

28.01.2018 Duminica a 33-a dupa Rusalii (a vamesului si a fariseului)

Azi, 28 Ianuarie 2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul; Sf. Muc. Haris. De asemenea, în această zi prăznuim Duminica a 33-a după Rusalii (a vameșului și a fariseului) care are o semnificație aparte întrucât marchează începutul perioadei Triodului, această perioadă a anului bisericesc având 10 săptămâni din care primele trei sunt pregătitoare pentru intrarea în Postul Mare, iar următoarele șapte constituind Postul Sfintelor Paști.

La biserica Sfântul Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc Și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb alături de care a slujit Părintele Diacon Bogdan Fluieraș.
În cadrul acesteia pericopa evanghelică a fost citită de părintele diacon Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„ Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu și altul vameș. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îți mulțumesc pentru că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți și desfrânați, sau ca acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer, ci își bătea pieptul său și zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalță pe sine se va smeri; iar cel care se smerește pe sine se va înălța.” Ev. Luca 18, 10-14

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț a vorbit despre smerenie, mândrie și importanța autenticității creștinului.
Cunoaștem cu toții cuvintele celebre ale lui Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți” prin care ne invită pe fiecare să ne facem o evaluare a propriei persoane, a faptelor, a gândirii, și să își dea seama de statutul său duhovnicesc și de relația sa directă cu Dumnezeu.
Evanghelia de astăzi ne pune în față două personalități. Un vameș și un fariseu. Am auzit cuvintele Evangheliei. Am auzit lauda fariseului și am auzit pocăința vameșului.
Despre cele două categorii cunoaștem că vameșii erau niște inspectori financiari care adunau dările pentru stat, însă nu exista o taxă fixă iar acești oameni luau mai mulți bani decât trebuia. Fariseii erau oameni respectabili, de vază, care își făceau rugăciunile zilnic, indiferent de locul unde îi afla ora de rugăciune. Ați văzut mărturisirea lor în fața Altarului. Rigorismul Legii l-a făcut să se laude în fața lui Dumnezeu, pentru că împlinea poruncile. Vameșul și-a recunoscut starea de păcătoșenie și a rostit cuvintele de pocăință „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. A stat cu capul plecat. A venit la rugăciune și a ales să varse o lacrimă pentru păcatele sale.
Fariseul a început bine, mulțumind lui Dumnezeu. Asta cere Dumnezeu de la noi: să mulțumim pentru ceea ce primim, dar în momentul în care a continuat cu lauda și cu acea comparație cu vameșul, s-a transformat rugăciunea într-o laudă. Sfântul Ioan Casian vorbea despre opt păcate capitale, ultimele două fiind lipsa smereniei și slava deșartă. Lipsa smereniei este mândriei. Acest fariseu a fost mândru de el, iar în momentul în care a început să îl judece pe aproapele său, a căzut în păcat. Dumnezeu cunoaște tot ce se întâmplă pe pământ. O mie de ani sunt ca o zi în fața lui Dumnezeu. Or, la spovedanie ne mărturisim păcatele, nu ne lăudăm cu ce am făcut bine. Păcatul trebuie mărturisit în fața lui Dumnezeu. Acolo trebuie să apară părerea de rău, rușinea, dorința de îndreptare.
Iată că fariseul a împlinit format Legea, însă prin judecarea aproapelui el a căzut în slavă deșartă. El avea pretenția de a fi lăudat de cei mai slabi decât el. Dacă ne amintim de parabola bogatului căruia i-a rodit țarina, avem în față imaginea celui care a uitat de Dumnezeu și nu și-a pus problema sănătății sufletești.
Vameșul, păcătos în acea vreme, a venit la Templu zdruncinat de păcat, dar a intrat în contact cu Dumnezeu. A simțit prezența lui Dumnezeu. Nu a îndrăznit să înainteze în Templu, ci a rămas în spate și a rostit simpla și cuprinzătoarea rugăciune: „Doamne, milostiv fii mie păcătosului!”. Iată care este scopul venirii la biserică. Să vii la biserică, să te rogi lui Dumnezeu, să îți pară rău de cele rele săvârșite și să te întorci îndreptățit la casa ta.
Evanghelia se termină cu o concluzie: „ oricine se înalță pe sine se va smeri; iar cel care se smerește pe sine se va înălța.” Oare noi în care categorie ne regăsim? În a fariseului sau a vameșului? Iată că azi am primit invitația la pocăință, intrăm în perioada Triodului, ne apropiem de Postul cel Mare, iar Dumnezeu ne pune în față două căi. Cum ne dorim să fim? Să mulțumim cu adevărat lui Dumnezeu, sau ca fariseul? Să ne lăudăm ca fariseul, sau să ne plângem păcatul ca vameșul. Este ușor să analizăm sau să judecăm pe celălalt, dar omul care vine la biserică trebuie să vină cu sinceritate ca să își îndrepte viața spre Dumnezeu. Nu falsitatea și măștile trebuie arătate, ci sinceritatea, competența și valoarea reală a fiecărei persoane.
Să fim smeriți, pentru că smerenia îl face pe om un dumnezeu pe pământ. Urmează multe exemple în Duminicile următoare, modele de smerenie și de îndreptare. De ce? Pentru că e nevoie să ne îndreptăm și să pășim pe drumul iubirii lui Dumnezeu, nu pe calea bârfei, a invidiei, a judecării aproapelui și a urii. Hristos ne-a dat legea iubirii. Iubește pe dușmanul tău și roage-te pentru el, iar astfel vei reuși să fii bineplăcut lui Dumnezeu și așa vei gusta din împărăția lui Dumnezeu, Amin!

21.01.2018 Duminica a 32-a dupa Rusalii (a lui Zaheu vamesul)

Azi, 21 Ianuarie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, Sf. Mc. Neofit, Evghenie, Candid, Valerian și Achila. Tot în această zi prăznuim Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu).
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și al Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut și a zis către el: Zaheu, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și el, grăbindu-se, s-a coborât și L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toți cârteau și ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în fața Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.” Ev. Luca 19, 1-10

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre nevoia omului de a se descoperi în fața lui Dumnezeu pentru a-L putea primi în sufletul lui.
În această Duminică ne reîntâlnim cu Zaheu, mai-marele vameșilor din Ierihon, un om mărunt, mic de statură care însă are curajul de a se arăta așa cum este în fața lui Hristos. Știm despre Zaheu că era un vameș, un om binecunoscut în Ierihon, un om cu potență financiară, un om care a găsit momentul oportun pentru a se arăta lui Hristos așa cum este el, fără mască. Un lucru care nu este ușor. Am folosit cuvântul „curaj” pentru că este nevoie de curaj ca să te arăți lumii, ca mai apoi lui Hristos, așa cum ești tu, nu cum pretinzi că ești. Zaheu s-a urcat într-un pom în primul rând în văzul comunității, or, îți trebuie o nebunie ca să faci așa ceva. Gândiți-vă la un om de vază din societatea noastră care se urcă într-un pom pentru a se arăta unui profet, la acea vreme, obscur, din Galileea. I-a trebuit o nebunie pentru a înfrunta lumea care te judecă, iar nebunia de a înfrunta părerea oamenilor este o nebunie care te pune pe calea spre Hristos. Ca exemplu îi avem pe sfinții ruși nebuni pentru Hristos. Ei erau considerați nebuni de oameni, însă în spatele acestei păreri, ei erau pe calea lui Hristos.
Hristos l-a văzut pe Zaheu și a dorit să răspundă felului în care s-a prezentat. Dumnezeu i-a primit spovedania lui Zaheu care s-a arătat așa cum este și a intrat în casa lui. Zaheu nu doar că s-a prezentat lui Hristos așa cum este, ba mai mult, a renunțat la jumătate din averea sa pentru a o da săracilor, arătând astfel dorința de îndreptare și de urmare a lui Hristos. Abia atunci Hristos i-a oferit iertarea și a spus „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”, adică în acest moment s-a mântuit Zaheu pentru că acum a fost căința completă, el și-a răscumpărat păcatele.
Revenind la ceea ce am spus la început, avem nevoie de acea nebunie pentru a ne arăta lumii și lui Dumnezeu așa cum suntem, fără măști, fără să pretindem că suntem ceea ce nu suntem. În fața lui Dumnezeu și a oamenilor trebuie să fim așa cum suntem. Să nu ne fie frică de judecata oamenilor. Aici e vorba de îndrăzneala aceasta minunată de a te arăta lui Dumnezeu așa cum ești, fără să ne intereseze cum ne judecă ceilalți. Cu bine, cu rău, e important să arătăm cum suntem noi. Asta trebuie să fie spovedania noastră în fiecare zi în fața lui Dumnezeu. Acesta sunt eu, asta am făcut până acum! Doamne, dă-mi putere pentru a fi mai bun, pentru a lucra în alt fel.
Zaheu este cel care ne arată că se poate. El a furat mult, însă a avut curajul să se arate lui Dumnezeu, iar pentru pocăința sa, casa lui a primit mântuire. Pentru descoperirea lui în fața lui Dumnezeu, casa lui s-a mântuit. Trebuie să avem această nebunie să arătăm lumii cine suntem, iar mai apoi vom primi răsplată de la Dumnezeu.
Există o pildă în Proloage. Se zice că un episcop a căzut în păcatul desfrânării. Oamenii îl iubeau, dar au aflat de căderea lui. Episcopul, mergând la slujbă a spus credincioșilor că el nu se va întoarce ca păstor în mijlocul lor în slujbă decât dacă oamenii vor accepta ca el să se facă prag, iar fiecare credincios să vină și să treacă peste el, călcându-l. Așa a făcut, iar oamenii au acceptat. Iată curajul de a-și recunoaște păcatul, de a-și lua canonul și de a se întoarce în comunitate.
Să căutăm și noi acest curaj de a ne arăta lui Dumnezeu așa cum suntem și cât putem face noi, fără să ne fie frică de judecata oamenilor, iar astfel să mergem spre perioada Triodului și a Postului Mare, perioadă în care să ne apropiem de Dumnezeu și să Îl primim în sufletul nostru, pentru ca El deschizând porțile cerului să intrăm în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

14.01.2018 Duminica 29 dupa Rusalii (Vindecarea celor 10 leprosi)

Azi 12 ianuarie 2018 Biserica Ortodoxă Română sărbătorește pe Sfânta Nina, și pe Sf. Cuv. Mucenici din Sinai și Rait. De asemenea, în această Duminică a 29-a după Rusalii facem pomenirea vindecării celor 10 leproși. Tot în această zi se prăznuiește și Odovania praznicului Botezului Domnului.
La biserica Sfântul Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc Și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb alături de care a slujit Părintele Diacon Bogdan Fluieraș.
În cadrul acesteia pericopa evanghelică a fost citită de părintele diacon Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși care stăteau departe și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors și cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; și a căzut cu fața la pământ lângă picioarele lui Iisus și I-a mulțumit. Și acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toți cei zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit.” Ev. Luca 17, 12-19

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre mulțumire și recunoștință.
„Iisuse, Învățătorule,fie-Ți milă de noi.” Aceste cuvinte le-a auzit Mântuitorul din gura a 10 oameni bolnavi, nu de o boală oarecare, ci de o boală incurabilă și dureroasă, lepra. Până astăzi lepra este o boală incurabilă și molipsitoare, de aceea oamenii suferinzi trăiau împreună și izolați de comunități pentru a nu transmite mai departe boala.
În Evanghelia de astăzi am fost părtași vindecării acestor bolnavi care au cerut de la Mântuitorul milă. De obicei când cineva se adresează Mântuitorului îi spune direct ceea ce dorește. Avem atâtea cazuri în Sfânta Scriptură.
Ce este foarte interesant este că acești oameni nu au cerut vindecare. Ei cer milă. Nu au avut probabil îndrăzneala să ceară de la Hristos vindecare și au sperat să primească mângâiere. Pentru ei, mângâierea, oricât era de puțină însemna mult. Iisus este vindecătorul sufletelor și a trupurilor. El niciodată nu dă omului cât cere, ci dă mai mult. De aceea oferă vindecare acestor bolnavi după care îi îndeamnă să se arate preoților pentru că, potrivit Sfintei Scripturi, așa cum apare în cartea Levitic din Vechiul Testament, aveau nevoie de un certificat de constatare a vindecării care era dat de preoții de la Templu. Doar ei puteau constata dacă cineva, printr-o excepție și printr-o minune, se putea vindeca de lepră. Ei, pe drum, se vindecă de lepră. Nouă dintre ei își urmează drumul și se bucură de dreptul lor de a se întoarce în casa lor, în familia lor. Unul dintre ei face drumul invers. Se întoarce la Hristos și mulțumește vindecătorului. Cade îi genunchi și îi mulțumește. Cât de frumoasă este această imagine în care omul vine în fața Vindecătorului și își arată recunoștința. Vedem cum și Hristos mustră oarecum lipsa celorlalți care nu au venit să își arate recunoștința față de vindecarea primită.
De obicei, această pildă ne pune în față gândul să nu uităm să fim recunoscători. Tocmai de aceea s-a rânduit ca această pericopă evanghelică să fie citită la începutul anului calendaristic, pentru a nu uita că totdeauna trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru viața noastră cu tot ce primim în ea.
În Vechiul Testament Neeman Sirianul s-a vindecat de lepră scăldându-se în apa Iordanului. Noi ne aflăm în perioada de după praznicul Botezului Domnului, iar pericopa de astăzi ne arată că Hristos cel botezat în Iordan va vindeca în continuare oamenii în Iordanul veșnic pe care îl identificăm cu Sfânta Sa Biserică. El vindecă și lepra trupească, dar și sufletească. Metaforic vorbind, lepra sufletească este păcatul, pentru că păcatul ne poate face nerecunoscători. Hristos vrea să ne spună că în Biserică Îl găsim pe El Vindecătorul, prin Sfintele Taine care în mod real ni-L împărtășesc pe Hristos. De aceea avem Sfânta Liturghie care este suprema mulțumire pe care omul o aduce lui Dumnezeu în această viață. Aducând prescura la Altar, omul Îi spune lui Dumnezeu „Mulțumesc! Ți-aș da viața mea, dar, ca substitut, Îți aduc pâinea care este simbolul vieții!”. Aceasta este importanța pomenirii la Sfântul Altar. La Sfânta Liturghie primim Sfânta Împărtășanie, Sfânta Euharistie, iar cuvântul euharistie înseamnă în limba greacă „mulțumire”. Când venim și spunem și noi „Doamne, mulțumesc!”, ne asemănăm cu leprosul vindecat care s-a întors li a căzut la picioarele lui Iisus.
Noi nu avem viață fără Hristos. El este izvorul vieții. De aceea, pentru darul vieții, omul trebuie să-I mulțumească lui Dumnezeu. Oricâte necazuri am avea, cum ar fi dacă nu am exista? Cum ar fi dacă Dumnezeu nu ne-ar fi chemat să ne bucurăm de darul vieții? De aceea în Acatistul de mulțumire avem un imn atât de frumos închinat darului vieții, imn pe care și noi ar trebui să ni-l aducem aminte mai des prin cuvintele „Doamne, mulțumesc!”. De aceea noi avem în Biserică trei tipuri de rugăciune: de mulțumire, de cerere și de laudă, iar cele mai frumoase dintre acestea sunt cele de mulțumire și de laudă.
Astfel, înțelegem că această pericopă este și despre noi, despre starea noastră. Spune Sfântul Siluan Athonitul că omul care plinește voia lui Dumnezeu este bucuros de toate și mulțumește lui Dumnezeu, dar omul în care a intrat păcatul mândriei nu mai mulțumește. El crede că este opera sa, că toate i se cuvin. De aceea trebuie să înțelegem că tot ceea ce realizăm este lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră.
Nu aș dori să închei înainte de a spune o povestioară la care se cuvine să medităm cu toții. Se spune că Dumnezeu a adunat la o masă toate virtuțile din lume, iar ca la orice masă, era bucurie mare. Toate virtuțile vorbeau între ele, înafară de două. Era vorba de Recunoștința și Facerea-de-bine. Iar Dumnezeu le-a întrebat de ce nu comunică, iar Facerea-de-bine a răspuns „pentru că ne întâlnim mai rar”. De aceea, să ne gândim la acest om vindecat care a venit în fața lui Hristos, a închenuncheat și a zis „Doamne, mulțumesc!” pentru ca să învățăm și noi a mulțumi cu smerenie, Amin!

07.01.2018 Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Duminica după Botezul Domnului)

Astăzi, 07.01.2018, Biserica Ortodoxă Română face prăznuirea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Tot în această zi, celebrăm și Duminica de după Botezul Domnului.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Torcoș Ionică. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru.

EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; și părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftalim, ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor care ședeau în ținutul și în umbra morții, lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască: pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor.

Sfântul Ioan a fost, cronologic vorbind, cel din urmă prooroc al Vechiului Testament și cel dintâi propovăduitor al lui Mesia, a fost epilogul Vechiului Legământ și prologul celui Nou. El a fost piatra de hotar dintre cele două Testamente, „mijlocitorul Legii Vechi și al celei Noi”, el face legătura între Vechiul și Noul Testament. Însuși Mântuitorul spune despre Sfântul Ioan că a fost „mai mult decât un prooroc” și „între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan” . Sfântul Ioan a mărturisit pe Mesia, a fost mărturie a Domnului prin propovăduirea sa și prin viața sa, alegându-și un ținut pustiu, unde a purtat o îmbrăcăminte aspră, sărăcăcioasă și s-a hrănit ani de-a rândul cu lăcuste și miere sălbatecă. Mesajul predicii Sfântul Ioan era chemarea la pocăință: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor” aceasta era tema principală. Fiind trimisul lui Dumnezeu înaintemergător al Fiului Său trebuia să pregătească pe oameni prin pocăință pentru a primi pe Mesia. Sfântul Ioan propovăduia apropiata venire a lui Mesia, îndemnând la lepădare de păcat. El îndemna la întoarcerea de la starea nefirească creată de păcat, la starea firească în Dumnezeu (Sfântul Ioan Damaschin), întoarcere de la păcat la Dumnezeu. Pentru noi proorocul Ioan Botezătorul constituie o școală înaltă de la care suntem chemați să învățăm multe. Astăzi cu prilejul Prăznuirii Sfântul Ioan Botezătorul se îndreaptă către conștiința noastră creștină marea întrebare: „Suntem noi prin viața, faptele și cuvintele noastre o mărturie pe care văzând-o cei necredincioși să creadă în Hristos?”. Să ne răspundem fiecare în taina conștiinței noastre și să ne străduim să fim mărturii vii și convingătoare printr-o viețuire adevărat creștină că Hristos este Dumnezeul nostru. Să ne ajute Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, ca și noi, fiecare în parte și toți împreună, să fim pregătitori ai căii Mântuitorului Hristos spre inima noastră și sufletele semenilor noștri pentru primirea lui Hristos și a împărăției Sale în noi și în lumea noastră de astăzi. Să avem conștiința că așa precum Sfântul Ioan a fost Înaintemergător și pregătitor al primei veniri pe pământ a lui Hristos și noi toți creștinii suntem înaintemergători și pregătitori ai celei de-a doua veniri a lui Hristos și realizatori ai împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Să aducem dar „roade vrednice de pocăință” prin schimbarea purtării noastre și a modului nostru de gândire și viețuire bineplăcută lui Dumnezeu și folositoare semenilor. Să fim mărturii ale lui Hristos, al cărui nume îl purtăm noi creștinii, ca oamenii, văzând faptele noastre cele bune, să preamărească pe Dumnezeu Tatăl nostru. Amin.

06.01.2018 Botezul Domnului (Boboteaza- Dumnezeiasca Arătare)

Astăzi, 06.01.2018, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Botezul Domnului sau Boboteaza- Dumnezeiasca Arătare.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop. Totodată, la sfârșitul Sfintei Liturghii s-a oficiat Slujba Aghiasmei celei Mari.

EVANGHELIA ZILEI:
“În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Și răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar după ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.” (Matei 3, 13-17)

Iată-ne ajunși la Sărbătoarea Botezului Domnului, aceasta fiind penultima din ciclul frumos al sărbătorilor de iarnă. Sărbătoarea Botezului Domnului, numită și Epifania sau Teofania, este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății. Ea are o semnificație deosebită pentru viața creștină, deoarece nimeni nu poate deveni creștin fără Botez. Hristos nu avea nevoie să fie botezat de către Ioan, pentru că era fără de păcat, dar întrucât a luat asupra Sa condiția umană, adică a intrat în lumea marcată de păcat și moarte, El Se botează pentru mântuirea oamenilor, pentru a arăta fiecărui om că are nevoie de curățire și de schimbare. Această schimbare sau înnoire înseamnă că omul cel vechi al păcatului neascultării trebuie să moară, ca să se nască omul cel nou care trăiește veșnic în comuniune de ascultare și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Sărbătoarea Botezului Domnului, a Epifaniei sau a Teofaniei, este și sărbătoarea arătării Preasfintei Treimi, pentru că la Botezul Domnului S-a arătat, deodată, lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Această minune dumnezeiască s-a făcut când Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit în public și S-a botezat în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani. Atunci, deodată cu Persoana lui Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni, Se arată și Celelalte două Persoane ale Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt în chip de porumbel coboară peste Fiul lui Dumnezeu devenit Om, îndată după ce a ieșit din apele Iordanului, iar glasul Tatălui ceresc se aude zicând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Din acest motiv, troparul Botezului Domnului pune accentul tocmai pe arătarea Preasfintei Treimi: “În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea (adorarea) Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea (tăria) cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție”. De la Botezul Domnului am învățat, în mod deosebit, că Fiul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, este Unul din Sfânta Treime. Taina aceasta a cunoscut-o mai întâi Maica Domnului, când îngerul i-a spus cum va naște un Prunc, deși ea nu a cunoscut bărbat, și anume: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35). Vedem așadar că întreaga Sfântă Treime a lucrat întruparea sau înomenirea Fiului, deși numai Fiul S-a făcut Om. Însă, la Botezul Domnului Iisus Hristos în Iordan, ceea ce știa numai Maica Domnului s-a arătat public, când Fiul Care S-a făcut Om este însoțit și confirmat de glasul Tatălui din ceruri: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17), și de către Duhul Sfânt Care coboară peste El sub formă de porumbel. Deci, am putea spune că sărbătoarea Botezul Domnului, Epifania sau Teofania, este și serbare a arătării Preasfintei Treimi întrucât la Botezul Domnului în Iordan S-a arătat întreaga Sfântă Treime. În lumina Botezului Domnului Hristos înțelegem de ce Botezul creștin se săvârșește în numele Sfintei Treimi, adică în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Mântuitorul Însuși, la sfârșitul Evangheliei după Matei, înainte de a Se înălța la ceruri, poruncește Apostolilor Săi să meargă și să învețe neamurile credința în Iisus Hristos și să le boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. După cum Sfânta Treime a fost prezentă la Botezul Mântuitorului Hristos, tot așa Sfântă Treime este prezentă și când se botează fiecare om pentru a deveni creștin. Deci, prin Botezul Său, Mântuitorul Iisus Hristos a pregătit botezul creștin. Din acest motiv, Botezul este un izvor de mare bucurie pentru familie, pentru parohie și pentru Biserica întreagă, sobornicească. Când se botează copilul, în aceeași zi el primește și Taina Mirungerii, rostindu-se formula: pecetea darului Sfântului Duh. Atunci copilul botezat primește o mulțime de daruri duhovnicești spre a fi cultivate, iar apoi el, mergând la biserică împreună cu mama, tata, bunica și cu alți copii, crește duhovnicește în iubirea de Dumnezeu și de Biserică. Totodată, în aceeași zi în care copilul primește Botezul și Mirungerea, în mod obișnuit la vârsta de 6 săptămâni, el primește și Sfânta Taină a Euharistiei. Aceasta nu se amână pentru mai târziu sub pretextul că nu o înțelege copilul la vârsta de 6 săptămâni. De fapt, nici la o vârstă înaintată nu înțelegem cum pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Domnului, dar înțelegem că în Taina Sfintei Euharistii sau a Sfintei Împărtășanii se află iubirea sfântă a lui Dumnezeu pentru noi, Care ne dăruiește viață veșnică. Așadar, toată viața celui botezat trebuie să fie o lucrare sfântă de lepădare de satana și de lucrările lui, adică de păcat, de toată răutatea, și o unire cu Hristos prin împlinirea poruncilor dumnezeiești. În măsura în care omul se leapădă de satana și de toate lucrările lui și se unește cu Hristos, în aceeași măsură el simte bucuria harului și iubirii lui Dumnezeu în viața sa.

Aghiasma Mare ne aduce vindecare de boli sufletești și trupești. Trăim într-o vreme în care omul este foarte încercat de tot felul de boli sufletești și trupești. Însă boala sufletească cea mai mare este păcatul, adică lipsa de iubire față de Dumnezeu și față de semenii noștri. În acest sens, apa sfințită ne vindecă, întrucât ne înmulțește credința și dragostea față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Apoi, Aghiasma Mare ne aduce eliberare de patimi și alungarea duhurilor celor rele. Foarte adesea, omul simte că deși dorește să facă binele, totuși nu are putere suficientă pentru a săvârși binele, deoarece duhul cel rău îl îndeamnă pe om să săvârșească răul. Însă apa sfințită îi dă omului putere să biruiască ispitele și să ducă lupta cea nevăzută împotriva duhurilor rele, prin rugăciune, post, spovedanie și Împărtașanie. De aceea, să ne rugăm Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria de a fi binecuvântați cu apa sfințită, noi și casele noastre, cei dragi ai noștri și toate activitățile noastre, pentru ca viața noastră să fie lumină din lumina lui Hristos și bucurie din bucuria sfinților, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin.

01.01.2018 Taierea-împrejur cea dupa trup a Domnului (Sf. Ier. Vasile cel Mare)

Astăzi, 01.01.2018, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Tăierea- împrejur cea după trup a Domnului. Tot în această zi de început de an, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, precum și a mamei sale, Sf. Emilia.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Torcoș Ionică. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru.


EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte le auziseră și văzuseră, după cum li se spusese. Și când s-au împlinit opt zile și trebuia să-L taie împrejur pe Prunc, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, înainte de a se zămisli în pântece. Iar Pruncul creștea și se întărea cu duhul, umplându-se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era cu El. Și părinții Săi se duceau în fiecare an la Ierusalim, de Praznicul Paștilor. Iar când a fost Iisus de 12 ani, ducându-se ei la Ierusalim, după obiceiul Praznicului, și sfârșindu-se zilele și pornind ei înapoi, copilul Iisus a rămas în Ierusalim. Iosif și mama Lui n-au știut și socotind că Dânsul este înmpreună cu alți tovarăși de călătorie, au mers cale de o zi, căutându-L printre rude și printre cunoscuți; însă nu L-au găsit. Atunci s-au întors la Ierusalim și L-au căutat. După trei zile L-au găsit în templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și întrebându-i. Și toți care-L auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Sale. Când L-au văzut părinții Săi, au rămas uimiți, iar mama Sa a zis către Dânsul: Fiule, de ce ne-ai făcut așa? Iată, tatăl Tău și eu, îngrijorați, Te căutăm. Dânsul însă a zis către ei: de ce era să Mă căutați? Nu știați, oare, că în cele ce sunt ale Tatălui Meu Mi se cădea să fiu? Dar ei n-au înțeles cuvântul pe care l-a spus lor. Apoi a plecat împreună cu ei și a venit în Nazaret, și le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste lucruri și cuvinte. Și Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.


Suntem la un moment de întreită sărbătoare. În primul rând, suntem într-o zi de Praznic Împărătesc, Tăierea-împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos. Apoi, tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Vasile cel Mare și totodată suntem la începutul unui nou an în care încercăm să ne punem noi speranțe, încercăm să avem noi împliniri, în această scurgere a vieții noastre. Tocmai de aceea, pornind de la praznicul de astăzi ar trebui poate să ne gândim mai mult la valoarea timpului și mai ales la ce dă valoare timpului și vieții noastre. Praznicul Tăierii-împrejur nu înseamnă doar această smerire a Fiului lui Dumnezeu care este de acord să primească cele ale Legii Vechiului Testament și așa cum am auzit citindu-se din Sfânta Evanghelie, înseamnă că astăzi Fiul lui Dumnezeu primește un nume, numele Iisus. Acest nume înseamnă Mântuitor. De aceea, gândindu-ne la timp și la valoarea lui, doar Iisus Hristos este Cel care totdeauna poate să dea sens timpului și vieții noastre.

Fără credința în Acest Iisus Hristos, de multe ori nu am găsi sensul vieții, sensul încercărilor, ba mai mult, fără invocarea acestui nume poate nu am găsi nici putere de a trăi viața de zi cu zi cu toate încercările ei. Numele lui Iisus este Cel mai puternic în cer și pe pământ, așa cum ni se spune in Epistola către Filipeni in capitolul al doilea, anume că numele lui Iisus este Cel mai puternic, Căruia i se închină și cele de Sus, și cele de jos, și cele dedebubt. Iisus Hristos privit ca sens al vieții noastre, dă valoare timpului, ne face să înțelegem mai bine viața ca dar a lui Dumnezeu, iar noi trebuie în decursul vieții să îi mulțumim și să ne bucurăm cuviincios de acest dar minunat al vieții. Tocmai de aceea Biserica ne vine astăzi cu un model, cu Sfântul Vasile cel Mare, care a trecut la Domnul la 1 ianuarie în anul 379. Dacă ne gândim doar la numele său vedem că nu multe persoane din istoria omenirii au primit acest supra nume. În istoria poporului nostru regăsim pe Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Am putea într-un fel să concluzionăm acestă numire a Sf. Vasile, referindu-ne la trei mari realizări din viața Sa. Pe lângă faptul că a fost un mare teolog care a apărat Dumnezeirea Duhului Sfânt spunând că El este egal cu Tatăl și cu Fiul, pe lângă viața ascetică, pe lângă faptul că ne-a lăsat o Sfântă Liturghie pe care astăzi am săvârșit-o, Sfântul Vasile cel Mare a realizat alte trei lucruri deosebit de importante. A fost prima personalitate din istoria Bisericii care a avut curajul să lâmurească problema nedrăptății sociale, să spună oamenilor din vremea lui care au adunat bogății pe nedrept că acel lucru nu este normal în momentul în care cei din jurul lor se chinuiesc. Apoi, Sfântul Vasile cel Mare a realizate o operă filantropică greu de măsurat și greu de ajuns. El a fost cel care s-a îngrijit de copiii din orfelinatele pe care le-a creat, de oamenii învârstă din azilele specifice, ajungând în vremea aceea să se formeze acele instuții de ajutorare a semenilor aflați în nevoi care și-au primit numele de “Vasiliada” , tocmai de la numele Sfântului Vasile cel Mare.

A treia mare realizare a Sfântului Vasile cel Mare este aceea că a reorganizat Monahismul prin aducerea regulilor mari și mici care stau la baza monahismului atât celui Răsăritean cât și celui din Apus. Cel puțin din aceste trei motive, Sfântul Vasile a rămas în memoria Bisericii ca fiind Vasile cel Mare. Și noi putem să învățăm din exemplul vieții lui această iubire de aproapele, această valorificare a timpului vieții noastre prin privirea noastră spre cei aflați în dureri și suferință, aducându-ne aminte că timpul nu este altceva decât un interval în care noi trebuie să răspundem dragostei lui Dumnezeu care ni se arată și ni s-a arătat de-a lungul timpului. Amin!



31.12.2017 Duminica după Nașterea Domnului (Fuga în Egipt)

Astăzi, 31.12.2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Melania Romana și a Sf. Mc. Hermes. Tot în această duminică prăznuim Odovania Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, și este închinată Sfinților Iosif Logodnicul, David Proorocul și Iacob, ruda Dumnului.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Torcoș Ionică. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
După ce s-au dus magii, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt și stai acolo, până ce îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe mama Sa și s-a dus în Egipt: și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul, care zice: din Egipt am chemat pe Fiul Meu. Iar când Irod a văzut că a fost înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a omorât pe toți copii, care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire și țipăt mult; Rahela plângea pe fiii săi și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iar el sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și a venit și a locuit în orașul, care se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.

Ajunși la cumpăna dintre ani, ne bucurăm și îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru anul care trece, pentru ca l-am trăit sănătoși, în liniște și pace. De asemenea, suntem în fața unui nou an și pășim in acesta oarecum cu o ezitare, pentru că mai întoarcem o pagină din cartea vieții noastre.

Duminica după sărbătoarea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este și ultima duminică din anul acesta, ne înfățișează două evenimente din viața Domnului nostru Iisus Hristos, și anume fuga în Egipt a Maicii Domnului împreună cu dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus, și împlinirea groaznicei porunci a lui Irod de a ucide pe toți copiii din Betleem și împrejurimi, cu scopul de a-l omorî și pe Iisus. La puțin timp după Nașterea Sa, Pruncul Iisus se află în primejdie de moarte, deoarece regele Irod căuta să-L ucidă. Vedem, așadar, că viața lui Iisus Hristos este de la început îndreptată spre suferință, așa cum a prevăzut proorocul Isaia când vorbea despre Slujitorul Domnului ca fiind un „om al durerilor și cunoscător al suferinței”. Pruncul Iisus Se naște într-o călătorie. El nu Se naște în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, și nici măcar într-o casă, ci într-o peșteră, pentru că în casa de oaspeți din oraș nu mai era loc. De aceea, în otpustul sau apolisul sărbătorii Nașterii Domnului se spune: „Cel ce în peșteră S-a născut și în iesle S-a culcat pentru mântuirea noastră”. De Nașterea lui Hristos se bucură păstorii oilor, dar regele Irod Idumeul, conducătorul tiranic al iudeilor, se întristează, întrucât el consideră că Pruncul născut în Betleem poate fi cineva care, într-o zi, i-ar putea lua împărăția. De aceea, Irod poruncește ca toți copiii din Betleem și împrejurimi să fie uciși, pentru ca, odată cu ei, să ucidă și pe Pruncul Iisus. Magii, venind de la Răsărit, din țări îndepărtate, I s-au închinat Pruncului Iisus și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă, însă regele țării în care S-a născut Iisus hotărăște ca Acesta să fie ucis. Iată, cât de contradictorie este lumea robită de răutate și ură. Evanghelia ne mai arată că, la revenirea din Egipt, Pruncul Iisus este dus în Nazaretul Galileii, iar acest fapt are o semnificație misionară și mântuitoare. „Galileea neamurilor” era o prefigurare a popoarelor care vor primi credința în Hristos și se vor creștina. Mântuitorul Iisus știa că Galileea era socotită de mulți evrei ca fiind o provincie puțin importantă. Totuși, El acceptă să locuiască o parte a vieții Sale (copilărie și tinerețe) în Galileea, alături de oameni diferiți și necăjiți, refugiați și săraci care au venit aici din alte țări. Între acești oameni de neamuri diferite va crește Pruncul Iisus. Tocmai prin această prezență a Lui în Galileea, se arată smerenia Lui și dragostea Lui față de toți oamenii. Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilați sau refugiați, apropiat de cei marginalizați și disprețuiți, pentru că vede în toți valoarea infinită și unică a fiecărui om, creat după chipul lui Dumnezeu, dincolo de rangul lui în societate, poziție centrală sau supraviețuire marginală, dincolo de bogăție sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească individuală ori colectivă. El a venit în lume pentru mântuirea tuturor oamenilor. Când nu se mai află oameni buni care să-L ajute pe Pruncul Iisus, vin îngerii din cer să-L apere, să-L ocrotească. Lectura evanghelică de astăzi subliniază că Dumnezeu, prin îngerii Săi, ajută pe oameni când aceștia sunt smeriți și singuri și că dreptul Iosif a fost binecuvântat de Dumnezeu să poarte grijă de Copilul Iisus ca un tată adoptiv. De aici învățăm că, totdeauna, copiii au nevoie atât de afecțiunea mamei, cât și de afecțiunea tatălui. Nu era suficientă afecțiunea mamei. Prin aceasta, Dumnezeu ne arată binecuvântarea Lui asupra familiei. După cum la început prin familie a intrat păcatul în lume, întrucât Adam și Eva formau prima familie umană, tot așa acum Mântuitorul lumii, Noul Adam, vine în lume într-o familie ca să vindece lumea de păcatul neascultării de Dumnezeu și de moartea despărțirii de El. Astăzi, familia creștină tradițională este din ce în ce mai amenințată, deoarece trăiește într-o lume secularizată și confuză din punct de vedere spiritual și este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranța zilei de mâine, șomajul, migrația, instabilitatea și dezorientarea. Evanghelia de astăzi ne mai învață că fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului și foamei, neștiinței și nesiguranței, violenței și morții. Într-o vreme în care unii părinți își abandonează copiii, iar unii copii uită pe părinții lor, lumina Evangheliei lui Hristos ne arată că binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită și luptă împreună împotriva relelor și primejdiilor din viața ei, pentru a păstra și cultiva darul sfânt al vieții pământești dăruite de Dumnezeu, spre a se pregăti în această viață pentru dobândirea vieții veșnice cerești. Așadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească familia, să ocrotească și să înmulțească iubirea soților întreolaltă, iubirea copiilor față de părinți și a părinților față de copii, ca toți să simtă că Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o binecuvântare pentru întreg neamul omenesc și că în familia credincioasă se pregătește mântuirea omului. De aceea, familia a fost numită „biserica de acasă”. Biserica lui Hristos a ridicat Cununia la rang de Sfântă Taină, întrucât a văzut în taina Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie și pentru întreaga umanitate. Amin!


26.12.2017 A doua zi de Crăciun

Astăzi, 26.12.2017, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește a doua zi de Crăciun. Tot în această zi, se face pomenirea Soborului Maicii Domnului, precum și a Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana și a Sf. Ier. Eftimie, Episcopul Sardei.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Și sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: “Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că nu sunt”. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i-a zis: “Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului”. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și a venit în pământul lui Israel. Și auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă, în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și venind a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.

Colinde, colinde,/E vremea colindelor, /Căci ghiața se'ntinde/Asemeni oglinzilor. /Și tremură brazii
Mișcând ramurele, /Căci noaptea de azi-i/Când scântee stelele.
Se bucur copiii, /Copiii și fetele, /De dragul Mariei/Își piaptănă pletele... /De dragul Mariei/Și al Mântuitorului/Lucește pe ceruri/
O stea călătorului.

Iată-ne prăznuind din nou frumoasele sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Primim din nou vestea cea bună care ne surprinde de fiecare dată, cea a venirii in lume a Pruncului Hristos, să se nască, și să crească, să ne mântuiască. Ne surprinde deoarece Hristos devine om, se face asemenea nouă, pentru noi și pentru păcatele noastre, ca să ne facă din nou apropiați ai lui Dumnezeu. Este cea mai mare bucurie si Sărbătoare. Desigur, Învierea ne deschide poarta spre cer prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului, însă Hristos dacă n-ar fi venit pe acest pământ pentru noi oamenii, din iubire de oameni, și aducând această mare Lege și poruncă a iubirii, noi astăzi am fi departe de Dumnezeu.

Astăzi, a doua zi, prăznuim Soborul Maicii Domnului și am auzit citindu-se din Evanghelie fuga în Egipt prin descoperire de la Înger, ca să-l salveze pe Pruncul Hristos și vedem toate etapele până la creșterea Lui. Oarecând, cineva se intreba dacă greșește atunci când se roagă mai mult la Maica Domnului decât la Dumnezeu sau la ceilalti Sfinți. Potrivit învățăturii noastre teologice și dogmatice, pe primul loc este Sfânta Treime, Dumnezeu, O Ființă și Întreit in Persoane:Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Apoi, următoarea este Maica Domnului căruia îi acordăm Supracinstire, Supravenerare, iar apoi îi cinstim pe Sfinți, care sunt casnicii și apropiații lui Dumnezeu, iar pentru noi oamenii sunt exemplu prin viața lor. Însă, Maica Domnului nu este despărțită de Pruncul Hristos, deci nu este greșit să te rogi Maicii Domnului. Unii preferăm să folosim Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, alții, în special mamele, Paraclisul Maicii Domnului. Astfel, nu este greșit dacă ne rugăm mai mult Maicii Domnului pentru că niciodată nu o putem despărții de Hristos. Spre exemplu, la Nunta din Gana Galileii, Hristos transformă apa în vin la rugămintea Mamei Sale, deci Domnul Hristos îi acordă cinstirea de mamă, Ea devenind mai târziu Maica întregii omeniri. De aceea, dacă Dumnezeu o respectă și îi acordă timpul, cu atât mai mult noi, deoarece Ea stă de-a dreapta tronului de judecată și mijlocește pentru noi, influențează în bine, ca să fim iertați de păcatele noastre. Este foarte importantă Sărbătoarea Nașterii Domnului, fiind Sărbatoarea iubirii, a bucuriei, a venirii în lume a Domnului Hristos și vedem o actualizare permanentă în sufletele și in viața noastră, primindu-l pe Hristos.

Ne amintim că în urmă cu câteva Duminici am ascultat pilda acelui om care a dorit să facă masă și fiecare invitat s-a scuzat având diferite motive. Dacă interpretăm această parabolă suntem tentați să spunem că a procedat greșit, deoarece acei invitați veniți de pe la colțuri și de pe la garduri, nu erau pregătiți pentru masă, nefiind imbrăcați în haine de sărbătoare. Însă, privind în profunzimea textului, nu este vorba de haina cu care erau îmbrăcați, ci de haina cu care ei au fost pregătiți in interiorul lor, în suflet. Și noi, ne Spovedim și ne Împărtășim în Posturile mari de peste an sau poate mai des, ca să transformăm Sărbătoarea lui Hristos în Sărbătoarea noastră. Hristos vine în primul rând în sufletele noastre. De aceea, să trăim așa cum cere Biserica prin glasul Sfintelor Evanghelii. Faptele trebuie să fie cele care arată bucuria, pentru că prin fapte ne manifestăm bucuria primirii lui Hristos în ieslea sufletului nostru, care se naște, crește și ne mântuiește.

An de an, ne pregătim și îl primim pe Hristos în viața și în sufletul nostru. Dar Crăciunul acesta pare că este cu ceva mai special. Acum, la final de an, ne uităm în spate și vedem izbândele noastre, ne facem proiecte si planuri pentru viitor, însă anul care urmează este farte important. Se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire de la 01 decembrie 1918, anul care ne-a întregit trupul țării. Apoi,la 01 ianuarie, acum 170 de ani, a avut loc Revoluția din 1848, unde amintim pe Mitropolitul Andrei Șaguna și pe craiul munților, Avram Iancu. Se mai împlinesc apoi 330 de ani, în anul care urmează, de la urcarea pe tron a domnitorului Constantin Brâncoveanu, care a murit pentru credință împreună cu familia sa.

De aceea, să primim bucuria Nașterii în sufletul nostru, să ne-o însușim prin calitatea de a fi român. Poporul român și-a păstrat cu sfințenie credința strămoșească, limba, legea străbună, iar Biserica a fost cea care i-a adunat pe români. În noaptea Sfântă am auzit atât de frumos, înerii împreună cu păstorii cântă ”Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Acesta este mesajul lui Hritos pentru noi în anul acesta: pace pe pământ și înțelegere între noi oamenii, iar dacă există acestea, putem și noi să devenim îngeri și oameni, să petrecem împreună Sfintele Sărbători, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro