+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani 01.11.2015 PS Petroniu si PS Mihail in Parohia Sf. Nicolae Părintele Ionuț în vizită frățească în Finlanda (7-12 aug. 2015)

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8

21.05.2017 Duminica a 6-a dupa Pasti. Sf. Constantin si Elena


Azi, 21 Mai 2017 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Împărați socotiți întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena. De asemenea, în această Duminică, a șasea după Paști, facem pomenirea Duminicii vindecării orbului din naștere.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om orb din naștere; atunci ucenicii Lui L-au întrebat pe El zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus le-a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate într-însul lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. După ce a zis acestea, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: mergi de te spală la izvorul Siloamului, care se tâlcuiește: trimis. Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte, că era cerșetor, se întrebau: nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau că acesta este, iar alții ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: eu sunt. Deci l-au întrebat: atunci cum s-au deschis ochii tăi? El le-a răspuns și a zis: omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei. Apoi mi-a zis: mergi la izvorul Siloamului și te spală. Deci, mergând și spălându-mă, am dobândit vederea. L-au mai întrebat: unde este Acela? Nu știu, le-a răspuns el. L-au dus la farisei pe cel ce mai înainte fusese orb. Și era într-o zi de sâmbătă, când a făcut Iisus tină și a deschis ochii orbului. Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobândit vederea. El le-a răspuns: tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd. Deci, unii dintre farisei ziceau: acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzește ziua sâmbetei. Dar alții ziceau: cum poate un om păcătos să facă minuni ca acestea? Și astfel era dezbinare între ei. Deci iarăși l-au intrebat pe cel ce fusese orb: tu ce zici despre El pentru că ți-a deschis ochii tăi? Iar el a răspuns că este prooroc. Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb și și-a căpătat vederea, până ce n-au chemat pe părinții celui vindecat de orbire. Așadar i-au întrebat și le-a zis: acesta este fiul vostru, despre care voi ziceți că s-a născut orb? Atunci părinții lui au răspuns și l-au zis: știm că acesta este fiul nostru și că el s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Este în vârstă, întrebați-l pe dânsul; el singur vă va spune despre sine. Acestea le-au zis părinții lui, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se sfătuiseră acum, că de-L va mărturisi cineva pe Iisus că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea părinții lui au zis: este în vârstă, întrebați-l pe dânsul. Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: dă slavă lui Dumnezeu; noi știm că omul Acesta este păcătos. El însă a răspuns: de este păcătos, nu știu; eu una șiu, că eram orb și acum văd. Deci l-au întrebat iarăși: ce ți-a făcut? Cum a deschis ochii tăi? El le-a răspuns: acum v-am spus vouă și n-ați auzit! De ce voiți să auziți încă o dată? Nu cumva voiți și să vă faceți și voi ucenici ai Lui? Atunci l-au ocărât și i-au zis: tu ești ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a grăit cu Moise, iar pe Acesta noi nu-L știm de unde este. Răspuns-a omul și le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea că voi nu știți de unde este; și totuși El a deschis ochii mei. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face. Ei însă au răspuns și i-au zis: în păcate tu te-ai născut întreg și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară și găsindu-l, l-a întrebat: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a întrebat: cine este, Doamne, ca să cred într-Însul? Iisus i-a spus: L-ai văzut pe El, căci cel care vorbește cu tine, Acela este. Atunci el a grăit: cred, Doamne, și s-a închinat Lui.” Ev. Ioan 9,1-38

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Porumb a accentuat ideea orânduirii lui Dumnezeu pentru fiecare om și importanța asumării suferinței ca modalitate de mântuire. Dumnezeu încearcă omul pe care îl iubește, însă niciodată nu îi dă să sufere mai mult decât poate. În cazul din Evanghelia de astăzi am văzut cum tânărul s-a născut orb, iar la întrebarea „cine a păcătuit?”, Mântuitorul răspunde că nu a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci el s-a născut așa spre slava lui Dumnezeu. De aici înțelegem că Dumnezeu încearcă omul, însă mai devreme sau mai târziu tot El aduce și izbăvirea din greutăți.
De asemenea, astăzi sărbătorim pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, care sunt considerați întocmai cu Apostolii pentru misiunea pe care au făcut-o în viață. Sfântul Constantin cel Mare a oferit libertate creștinilor în 313, a făcut creștinismul religie de stat, iar mama sa a aflat lemnul Sfintei Cruci. Pe lângă toate acestea, toată viața lor au fost buni creștini, apărând învățătura creștină, implicându-se în organizarea primului sinod ecumenic din 325 de la Niceea unde a apărat împreună cu Sfinții Părinți ai secolului al IV-lea învățătura creștină despre Fiul lui Dumnezeu de ereziile lui Arie.
Astfel, observăm că Dumnezeu a fost alături de Biserica Sa, trupul Său spiritual al cărui Mântuitor este, atât în vremuri de restriște, cât și în vremuri de bucurie. Să luăm aminte, așadar, și să înțelegem că Dumnezeu nu ne părăsește niciodată și veghează asupra noastră atât prin minuni nevăzute, cât și prin oameni cu sufletul deschis spre Dumnezeu.
Așadar, suntem datori să acceptăm greutățile și boala dată de Dumnezeu pentru că ele pot fi instrumentul prin care noi dobândim mântuirea. Să luăm aminte la orbul vindecat astăzi și să îi urmăm exemplul, adică după ce Dumnezeu își revarsă mila Sa peste noi, să devenim Apostoli, asemenea Sfântului Constatin cel Mare și mamei sale, Elena și să arătăm recunoștință pentru prezența lui Dumnezeu în viața noastră prin rugăciune, fapte bune, acte de milostenie și rămânerea în credința cea adevărată, Amin!

14.05.2017 Duminica a 5-a dupa Pasti (a Samarinencii)

Azi, 14 Mai 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Isidor și a Sf. Sfințit Mc. Terapont.. De asemenea, în această Duminică, a cincea după Paști, se face pomenirea samarinencii cu care Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit la fântâna lui Iacob.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, , Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„ În vremea aceea a venit Iisus în orașul Samariei, ce se numea Sihar, aproape de câmpul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo puțul lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, ședea lângă puț; și era cam pe la al șaselea ceas. Atunci a venit o femeie samarineancă să scoată apă. Iisus i-a zis: dă-Mi să beau; căci ucenicii Lui se duseseră în oraș ca să cumpere hrană. Femeia samarineancă I-a răspuns: Tu, care ești iudeu, cum ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au nici un amestec cu samarinenii! Iisus i-a răspuns și i-a zis: dacă cunoșteai harul lui Dumnezeu și cine este Cel care ți-a zis, dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. L-a întrebat femeia: Doamne, nici nu ai cu ce să scoți și puțul este adânc; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva Tu ești mai mare decât Iacob, părintele nostru, care ne-a dat puțul acesta și a băut dintr-însul el însuși și fiii lui și turmele lui? Iisus i-a răspuns și a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cel ce va bea din apa pe care Eu o voi da lui nu va mai înseta în veci, căci apa pe care Eu o voi da lui se va face în el izvor de apă curgătoare pentru viața veșnică. Atunci femeia a grăit către Dânsul: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a poruncit: mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici. Dar femeia, răspunzând, I-a zis: n-am bărbat. Iisus i-a răspuns: bine ai zis că n-ai bărbat, căci cinci bărbați ai avut și cel pe care-l ai acum nu-ți este bărbat; aceasta adevărat ai spus. Doamne, a zis femeia către Dânsul: văd că Tu ești prooroc. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; iar voi ziceți că în Ierusalim este locul cuvenit pentru închinare. Dar Iisus i-a zis: femeie, crede-Mă că vine vremea, când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim vă veți închina Tatălui. Voi vă închinați la ce nu știți; noi ne închinăm la ce știm, căci mântuirea este de la iudei. Dar vine vremea și acum a venit, când închinătorii cei adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr, căci Tatăl astfel voiește să fie cei ce se închină Lui. Duh este Dumnezeu; și cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr. A zis femeia către Dânsul: știm că va veni Mesia, căruia I se zice Hristos; când va veni, Acela ne va spune nouă toate. Iisus i-a răspunss: Eu sunt, cel care vorbesc cu tine. Dar atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie; însă nimeni nu I-a zis: ce o întrebi, sau despre ce vorbești cu dânsa? Atunci femeia și-a lăsat găleata s-a dus în oraș și a zis oamenilor: veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristos? Deci au ieșit din oraș și veneau către Dânsul. În timpul acesta ucenicii Lui Îl rugau zicând: Învățătorule, mănâncă. Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care nu-o știți. Deci ucenicii se întrebau între ei: nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus însă le-a zis: mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis pe Mine și să săvârșesc lucrul Lui. Oare nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, zic vouă: ridicați ochii voștri și vedeți holdele că sunt albe, gata pentru seceriș. Iar cel care seceră primește plată și adună rod în viața de veci, ca împreună să se bucure și cel ce seamănă și cel ce seceră; căci aici se adeverește zicerea că: altul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră. Eu v-am trimis să secerați ceea ce voi n-ați muncit; alții au muncit și voi ați intrat în munca lor. Iar din orașul acela mulți dintre samarineni au crezut într-Însul, pentru cuvântul femeii care mărturisea: mi-a spus mie toate câte am făcut. Deci după ce au venit la Dânsul, samarinenii L-au rugat să rămână la ei. Și a rămas acolo două zile și mult mai mulți au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii îi ziceau: credem nu numai pentru vorbele tale, ci fiindcă noi înșine am auzit și știm că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.” Ev. Ioan 4, 5-42

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre importanța dialogului cu Dumnezeu și răsplata primită de om în momentul în care Îl caută pe Dumnezeu.
În Evanghelia de astăzi am văzut că Sfântul Evanghelist Ioan vorbește despre samarineancă fără să dea detalii despre ea. Dar noi o cunoaștem pentru că Biserica i-a acordat o Duminică spre pomenire. Mântuitorul a străbătut Țara Sfântă în lung și în lat. Israelul era împărțit în trei părți: în Nord, Galileea, unde este și Nazaretul, în Sud avem Iudeea unde este și Ierusalimul, iar în partea de mijloc este Samaria. Acest ținut prezenta o intrigă în ceea ce privește rugăciunea. Ei susțineau că locurile lor reprezentau sfințenia în cel mai înalt grad și adesea se luptau cu frații lor din cauza acestui principiu. Mântuitorul trecea prin acea zonă și și-a trimis Apostolii să îi aducă mâncare din sat, El așteptând să apară cineva să îi scoată apă din puțul lui Iacob care se afla în acel loc. Apare o femeie samarineancă din acele ținuturi, iar Mântuitorul îi cere apă. Era un lucru nemaiîntâlnit întrucât samarinenii nu vorbeau cu galileenii. După cum ne spune Evanghelia, femeia poartă un dialog cu Mântuitorul atât asupra apei celei vii, cât și asupra stării civile a femeii, ea fiind o femeie păcătoasă fără bărbat legitim, dar cu șapte bărbați în toată viața ei. Mântuitorul îi descoperă totul despre ea, femeia fiind sinceră și recunoscând totul, ca mai apoi să ceară de la Iisus Hristos apa cea vie. Femeia putea oferi apa trecătoare de care avem nevoie cu toții, însă Hristos ne oferă apa vieții, unică, apă ce are ființa Dumnezeirii în ea.
Mântuitorul îi cere femeii să meargă în sat să anunțe ceea ce a aflat. Ea a mers și a început să propovăduiască pe Hristos Care S-a recomandat ca Mesia în cadrul dialogului cu femeia samarineancă. Mai mult, acea femeie, după ce s-a întors din pustie, asemenea unui om din pustiul păcatului, s-a căsătorit legitim și a avut șapte fii. Iată cum întâlnirea cu Hristos și acceptarea apei celei vii aduce omul pe calea cea bună. Femeia samarineancă a rămas în învățătura lui Hristos și a ajuns până la mucenicie împreună cu cei șapte fii ai ei.
Să revenim la punctul culminant al Evangheliei. Femeia întreabă unde poate să Îl găsească pe Dumnezeu, pe care munte, iar Hristos îi spune că vine vremea când trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu în duh și în adevăr. Această închinare însoțită de rugăciune se face și acasă, dar mai cu seamă în Biserica lui Dumnezeu unde primim harul Său prin Sfintele Taine. Apa cea vine a devenit Sfânta Euharistie pe care o avem la fiecare Sfântă Liturghie. Dumnezeu ne oferă darul de a bea apa cea vie, mântuitoare, cu ocazia fiecărei Sfinte Liturghii. Ce este harul? Este acea energie divină necreată care izvorăște din Ființa Sfintei Treimi care este necesară omului pentru mântuire. Fără har omul nu devine Adam cel nou care intră în Împărăția lui Dumnezeu odată cu jertfa de pe Cruce.
Părintele Nicolae Steinhardt spunea cum în secolul al XVI-lea o actriță a jucat rolul unei călugărițe, iar la finalul piesei, ea a refuzat să mai dezbrace haina monahală, fiind cuprinsă de duhul monahal care a apropiat-o de înțelegerea dragostei lui Dumnezeu. Publicul a îngenuncheat și a făcut covor ca să treacă în aplauzele lor. O clipă este de ajuns pentru a câștiga mântuirea, dar o clipă este suficientă și pentru ca omul să cadă în deznădejde.
Să fim precauți și să ținem de harul lui Hristos. Să nu fie o zi fără de rugăciune. Această samarineancă a primit o Duminică, dar ziua de prăznuire a muceniciei ei este în 26 Februarie unde este pomenită cu numele: Sfânta Muceniță Fotini dimpreună cu cei șapte copii ai săi. Iată ce a însemnat o singură întâlnire a ei cu Dumnezeu Hristos. Ce a însemnat să accepte pe Hristos în viața ei și să asculte cuvântul Lui.
Ce ne spune finalul Evangheliei? Să ne rugăm în duh și adevăr. Hristos este Calea, Adevărul și Viața. Viața este Dumnezeu, iar adevărul ne va face liberi, adică ne eliberează din mrejele diavolul și ne deschide calea spre împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

07.05.2017 Duminica a 4-a dupa Pasti

Azi, 7 Mai 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Arătării semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim, pomenirea Sf. Mc. Acachie și Codrat. De asemenea, în această Duminică, a patra după Paști, se face pomenirea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.
La biserica Sfântului Ierarh Nicolae și a Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicele Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda și care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulțime multă de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare și tulbura apa; și cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci și opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voiești să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; așa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și în clipa aceea s-a făcut omul sănătos și și-a luat patul său și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă și nu-ți este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ți-a zis: ia-ți patul tău și umblă? Dar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu și i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple și mai rău. Atunci omul s-a dus și a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos.” Ev. Ioan 5, 1-15

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre starea de suferință prin care trece omul în drumul său spre desăvârșire spirituală.
Omul trece prin mai multe stări pe care le voi numi școli. Din fiecare școală învață ceva. Cea mai importantă este școala suferinței. Aici învață omul cine este cu adevărat. Nu cine ar vrea să fie. Evanghelia de astăzi se oprește la una dintre școlile suferinței: scăldătoarea Vitezda unde întâlnim mulți bolnavi ce așteptau o minune. Dacă ar trebui să privim în mod drept suferința, ar fi mult mai greu. Altfel am trata-o. Între oamenii de la Vitezda era și acest slăbănog care de 38 de ani se lupta cu suferința. Din aceasta a învățat că trebuie să rabde. Să îngăduie. Să spere! De aceea când vine Mântuitorul, omul s-a arătat a fi un cursant desăvârșit al acestei școli. A arătat că a învățat ceva din această suferință, iar aceasta se vede din modul cum răspunde lui Hristos. La întrebarea „Vrei să te tămăduiești?” el răspunde „Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare. Că până vin eu, merge altul și se aruncă în fața mea”. Din acest răspuns se vede că nu era doar răbdător, ci și însingurat. Acel loc era frcventat. Fiecare om de acolo avea un însoțitor, dar acest om nu avea. El nu era doar în suferința bolii, ci și în singurătate. A fost întrebat un înțelept care este cea mai groaznică stare în care poate fi un om și a răspuns „singurătatea”. În această stare nu mai există lumină, nu mai există pofta de viață și de cele mai multe ori se încheie în depresie și sinucidere. Iar aceste stări sunt din ce în ce mai întâlnite în ziua de azi pentru că pe noi nu ne mai interesează ce se întâmplă cu celălalt. Aceasta a fost atitudinea lui Cain după ce l-a omorât pe Abel. Însă a venit Hristos și a spus să ne iubim unul de altul, pentru că suntem răspunzători de celălalt. O atitudine de respingere a aproapelui este o atitudine de moarte sufletească. Această atitudine este echivalentă cu acea de moarte duhovnicească. Dacă suntem în această stare nu mai are rost să rostim rugăciunea Tatăl nostru. De aceea este foarte important să ne aplecăm asupra durerilor fraților noștri.
Atunci când există un om însingurat, ca omul de astăzi, vedem că vine Dumnezeu pentru a împlini golul singurătății. Chiar dacă oamenii îl disprețuiesc și nu vor să îi dea ajutor, vine Dumnezeu și Își deschide ușa milostivirii Sale. Niciodată nu trebuie să ne simțim părăsiți pentru că Dumnezeu deschide ușa când toate celelalte uși ne sunt închise. Dar vai de cei ce închid ușa.
Să fim cu luare de seamă și să nu însingurăm pe nimeni și să nu ne însingurăm, pentru că Dumnezeu este Cel care deschide ușa milostivirii Sale. De aceea, din această școală a suferinței prin care a trecut acest bolnav să învățăm și noi că harul și puterea lui Dumnezeu vin în ajutorul celor care suferă. Iar dacă nu avem o suferință, să ne facem lucrători ai harului prin iubire ca omul suferind să simtă puterea lui Dumnezeu. Cu aceste gânduri să mergem pe calea mântuirii spre împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de primăvară al parohiei noastre)

Duminică, 23 aprilie 2017, cu prilejul hramului de primăvară, credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de către Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.
După Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit un cuvânt de bun venit adresat Înaltpreasfințitului Părinte Iosif și a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată. În continuare, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.
La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a mulțumit celor doi Ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană cu Maica Domnului și două opere remarcabile: Cartea de Aur a Familiei Suțu și Monahismul Ortodox Românesc (vol. I).
La final, au fost împărțite iconițe cu Sfântul Apostol Toma tuturor celor prezenți la Sfânta Biserică.


18.04.2017 A treia zi de Paști

Azi, 18 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă se află la a treia zi a praznicului Învierii Domnului.
La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, sculându-se, Petru a alergat la mormânt și, aplecându-se el, a văzut numai giulgiurile singure zăcând, și s-a dus acasă mirându-se în sine de cele ce se întâmplaseră. Iată apoi că doi dintre ucenici mergeau într-aceeași zi la un sat, departe de Ierusalim ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Dar pe când vorbeau ei și căutau lămuriri Însuși Iisus s-a apropiat de ei șe a mers împreună cu dânșii, dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască. Atunci El i-a întrebat: ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi, în drumul vostru și pentru ce sunteți așa de triști? Și răspunzând unul, al cărui nume era Cleopa, a zis către El: Tu singur ești străin în Ierusalim și n-ai aflat de faptele întâmplate în el, în aceste zile? Și El i-a întrebat: care? Iar ei I-au răspuns: cele despre Iisus Nazarineanul care era prooroc, puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul; cum L-au dat arhiereii și căpeteniile noastre la osândă de moarte și L-au răstignit. Noi însă nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și, cu toate acestea, a treia zi este astăzi de când s-au petrecut acestea. Ba, ne-au mai spăimântat și niște femei dintr-ale noastre, care au fost dis-de-dimineață la mormânt și, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Și s-au dus unii dintre noi la mormânt și au aflat așa cum au povestit femeile, dar pe El nu L-au văzut. Atunci El a zis către ei: o, nepricepuților și zăbavnicilor cu inima ca să credeți toate câte au grăit proorocii! Nu trebuia oare, să pătimească acestea Hristos și să intre în slava Sa? Și, începând de la Moise și de la toți proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate scripturile, locurile ce erau despre El. Și s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe, dar ei L-au rugat stăruitor, zicând: rămâi cu noi, căci este spre seară și s-a plecat ziua; și a intrat, ca să rămână cu dânșii. Și, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea a binecuvântat-o și, frângând, le-a dat lor. Atunci s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El s-a făcut nevăzut de lângă dânșii. Iar ei au zis unul către altul: oare, nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și când ne tâlcuia Scripturile? Și sculându-se în acel ceas, s-au întors în Ierusalim și au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că într-adevăr Domnul a înviat și s-a arătat lui Simon. Atunci ei au povestit cele ce se îmtâmplaseră pe cale și cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.” Ev. Luca 24, 12-35

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț Pop a vorbit despre praznicul marii învieri.
În zilele acestea am văzut bucuria enormă pe care a provocat-o învierea Domnului nostru Iisus Hristos: de la mironosițele care au găsit mormântul gol, până la cei doi ucenici de astăzi, Cleopa și celălalt căruia nu I se precizează numele, dar din cauza detaliilor și elementelor descriptive am ajuns la concluzia că acel ucenic este evanghelistul Luca. Știm despre Luca că era unul dintre cei mai învățați Apostoli ai Mântuitorului Hristos, fiind doctor.
Femeile au fost primele care au primit vestea. Azi, Hristos se arată din nou. Evanghelia ne spune că se arată, însă doar spre seară acestora li se deschid ochii să Îl recunoască pe Hristos. Nu Hristos este de vină pentru ochii lor, ci necredința lor. Ei nu erau convinși că Hristos a înviat, cum am văzut din Evanghelie. Ei nu au crezut mironosițele când le-au vestit învierea. Vom vedea în următoarea Duminică în Evanghelie cum Apostolul Toma are nevoie de dovada palpabilă pentru a crede în înviere, moment în care va face cea mai profundă mărturisire de credință prin cuvintele „Domnul meu și Dumnezeul meu”.
Mulți dintre ucenici s-au îndoit de învierea Domnului. Vedem în Evanghelie că Hristos cu cei doi ucenici au parcurs o distanță mare, 60 de stadii, aproximativ 14 km de mers pe jos, adică 2 ore de mers. Cele 2 ore simbolizează Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie este împărțită în două părți: partea didactică unde auzim Apostolul și Evanghelia, iar a doua parte este Liturghia Euharistică unde are loc prefacerea pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Hristos. Vedem cum și drumul spre Emaus este partea didactică în care Hristos le vorbește din Lege și prooroci, ca mai apoi, la cină, să vină partea Euharistică. Cina cu cei doi a fost prima Euharistie de după înviere.
A fost mare bucuria celor doi când li s-au deschis ochii, când au înțeles învierea în realitatea ei. Cu atât mai mare este bucuria mai ales pentru că ei credeau că Hristos i-a părăsit. Mare este necazul celor care cred că Hristos îi părăsește astăzi. Sufletul le înnegrește și devin răi, deprimați. Relația cu Dumnezeu dispare.
Așadar, noi să fim asemenea ucenicilor celor doi și să mărturisim ca Toma „Domnul meu și Dumnezeul meu”. L-am văzut pe Hristos înviat din morți. Să ne bucurăm și să mergem împreună cu El pe calea mântuirii în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin!

17.04.2017 A doua zi de Pasti

Azi, 17 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă prăznuiește a doua zi de Paști.
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și al Sfântului Apostol Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Brie Flavius, preot misionar în Reșița care se află pe meleagurile sălăjene cu ocazia sărbătorilor pascale. De asemenea, slujba a fost înfrumusețată de slujirea celor doi diaconi ai parohiei noastre, Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:
„Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni vreodată. Fiul cel Unul-Născut care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Iată mărturia făcută de Ioan, când au trimis iudeii, din Ierusalim, preoți și leviți ca să-l întrebe: tu cine ești? El a mărturisit și n-a tăgăduit, a mărturisit: nu sunt eu Hristos. Ei l-au întrebat pe el: Dar ce ești? Ilie ești tu? Și a zis el: nu sunt. Ești tu Proorocul? Și le-a răspuns: nu. Atunci i-au zis: cine ești? ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui tu de tine însuți? Și el a zis: eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: îndreptați calea Domnului, precum a zis Isaia proorocul. Iară cei trimiși erau dintre farisei. Apoi l-au întrebat și i-au zis: atunci pentru ce botezi, dacă nu ești tu Hristos, nici Ilie, nici Proorocul? Răspuns-a lor Ioan, zicând: eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru se află Acela pe care voi nu-L știți. Acela este Cel care vine după mine, Care mai înainte de mine a fost și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor Lui. Acestea s-au petrecut în Vitavara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.” Ev. Ioan 1, 18-28

În cuvântul de învățătură, Părintele Antonie Pința a vorbit despre moartea care nu trebuie privită ca o pedeapsă, ci ca o șansă pentru iertarea semenilor spre mântuirea sufletului.
În anul 1951, la Târgu Ocna, era la închisoarea sanatoriu în camera 4 un călugăr de 40 de ani. Aici erau aduși doar deținuții politici ajunși în agonie. Vorbim despre un călugăr care înainte de a fi adus aici a fost stareț la Tismana, iar numele lui era Gherasim Iscu, suferind de tuberculoză. Întâmplarea face că în acea cameră era și un deținut numit Vasilescu, un om care a trecut de partea torționarilor și care în timpul detenției i-a făcut viața un chin părintelui Gherasim. Acum, cu ultimele suflări, părintele Gherasim merge la patul lui Vasilescu și îi spune „Te iert din toată inima! Așa, cu siguranță de va ierta și Dumnezeu și va găsi și pentru tine un loc în cer”. Aceștia au murit aproape în aceeași perioadă, iar un călugăr care a istorisit această întâmplare a spus „cred că aceștia au mers în rai amândoi, ținându-se de mână”.
Iubiți credincioși, în logica umană, în codul dreptății, așa ceva este greu de închipuit. Nu este normal. Cu toate acestea, oamenii aceștia s-au iertat unul pe altul și au mers în rai. De ce? Pentru că au înțeles de ce a înviat Hristos. În aceste condiții groaznice au înțeles că Hristos a trecut prin moarte ca să ofere învierea tuturor. Au înțeles că Hristos a transformat moartea din pedeapsă în șansă. Șansa de a renaște, de a învia, de a transcede într-un loc în care toate nedreptațile își vor avea leac. De aceea oamenii aceștia au înțeles învierea lui Hristos.
Să mergem acum în momentul în care Hristos era pe cruce, în agonie. Ne amintim cum cei de acolo Îi cereau Mântuitorului să se coboare de pe cruce, dacă este Hristosul. Ce s-ar fi întâmplat dacă Hristos S-ar fi pogorât de pe cruce? Nu ar mai fi trecut prin moarte și nu ar mai fi făcut această transformare a morții, ca o șansă oferită nouă. Toți vedem moartea ca un punct final, ne e frică de moarte, dar nu înțelegem că moartea ne oferă o șansă, ea este o barieră pentru toate relelele de aici. Suntem datori cu o moarte, dar este șansa noastră, nu pedeapsa noastră. Dacă Hristos nu ar fi trecut prin moarte și nu ar fi înviat, dacă nu ne-ar fi spălat cu sângele Său, da, moartea nu era o șansă. Dar făcând toate acestea pentru om, a transformat moartea și a dăruit puterea de a mântui omul. De aceea oamenilor precum Gherasim Iscu nu le era frică de moarte, pentru că îi înțelegea rostul. Oamenii aceștia au înțeles rostul învierii lui Hristos. Mulți dintre noi participăm la slujba învierii dar nu îi înțelegem rostul. Ce semnifică lumânările? Viața veșnică! Faptul că sufletul omului nu se stinge, că e veșnic, că vom învia toți! Aceasta e menirea sărbătorii! Să înțelegem că toți vom învia! De aceea fețele noastre trebuie să fie încărcate de bucurie la salutul „Hristos a înviat!”.
Noi suntem creați ca să înviem, iar Hristos ne-a oferit această șansă. De multe ori vedem doar ceea ce este palpabil și nu ne gândim la ceea ce ne oferă învierea. Nouă nu trebuie să ne fie frică de moarte. Acest lucru trebuie să îl învățăm an de an și în fiecare Duminică pentru că fiecare Duminică este o prelungire a Paștelui și că moartea nu este o pedeapsă, ci o șansă. Cu aceste gânduri sperăm să ne înălțăm la măreția învățăturii învierii lui Hristos care ne va duce în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

16.04.2017 Învierea Domnului

Azi, 16 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă este la ceas de sărbătoare. Întreaga creștinătate sărbătorește învierea Domnului nostru Iisus Hristos, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății.
La biserica noastră, slujba învierii Domnului a început la miezul nopții, sâmbătă, prin împărtășirea luminii la toți credincioșii. Lumina a fost adusă de la Ierusalim, minunea pogorârii luminii din cer având loc anul acesta sâmbătă la ora 14 și 21 de minute. Aceasta a fost adusă în țară de o delegație din București, apoi o delegație specială din Episcopie Maramureșului și Sătmarului au adus-o la aeroportul din Cluj-Napoca de unde a primit-o și un delegat al Parohiei „Sf. Nicolae” din Zalău.
Slujba învierii de seara a fost continuată cu Sfânta Liturghie dimineața. Acestea au fost oficiate de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. La sfârșitul slujbelor, au fost împărțite Sfintele Paști care anul acesta au fost organizate de fam. Iepure Gavril și Floare.

EVANGHELIA ZILEI:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; și fără Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Într-Însul era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina în întuneric luminează și întunericul pe ea n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. În lume era și lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Iar celor câți L-au primit pe Dânsul și cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, fiind născuți, nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu. Și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și adevăr. Ioan mărturisea despre Dânsul și striga, zicând: Acesta era despre care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui, noi toți am luat și har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.” Ev. Ioan 1, 1-17

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări!
Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!
Într-una din epistolele sale, Sfântul Apostol Pavel menționează faptul că „Dumnezeu nu este al neorânduielii” (I Corinteni 14,33), de aceea trebuie să fi m conștienți că în ceea ce privește relația Lui cu lumea, precum crearea, mântuirea și judecarea acesteia, nimic nu este lăsat la voia întâmplării, ci totul se petrece conform unui plan bine stabilit, după cum vom vedea în cele ce urmează.
În timpul activității publice a Domnului Hristos, înainte ca vreunul dintre Sfi nții Săi Apostoli ori dintre evrei să fi știut că Acesta va fi condamnat la moarte și răstignit, Mântuitorul a afi rmat: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fi ecare zi și să-Mi urmeze Mie. Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Luca 9,23 și Matei 10,38). Întrucât neamul omenesc a fost eliberat din robia diavolului prin moartea Domnului Hristos pe cruce și prin evenimentele care i-au urmat, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre „Sfânta Cruce”. Cu toate că termenul de „cruce” are mai multe sensuri, în cele ce urmează ne vom referi doar la lemnul pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Pentru a cunoaște istoria lemnului crucii Mântuitorului lumii, trebuie să ne întoarcem până la patriarhul Avraam, părintele poporului ales, în timpul căruia locuitorii renumitelor cetăți Sodoma și Gomora săvârșeau păcate contra fi rii. Aceste fărădelegi au aprins mânia lui Dumnezeu, care i-a grăit lui Avraam: „Strigarea Sodomei și a Gomorei este mare și păcatul lor cumplit de greu. Așadar, Mă voi pogorî și voi vedea dacă faptele lor sunt cu adevărat așa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor” (Facere 18,20-21). Deoarece în Sodoma locuia Lot, nepotul lui Avraam, împreună cu familia sa, patriarhul s-a temut că pedeapsa lui Dumnezeu îi va lovi și pe aceștia și, cunoscându-i că sunt oameni drepți, a început cu Dumnezeu un dialog, sau mai bine spus o tocmeală, care dovedește puterea de mijlocire a unui om cu viață curată înaintea Creatorului cerului și al pământului. Astfel, Avraam i-a zis lui Dumnezeu: „«Îl vei pierde Tu oare pe cel drept odată cu cel păcătos? Și îi va fi oare celui drept ca și cum ar fi păcătos? Presupunând că în cetatea aceea sunt cincizeci de drepți, îi vei face să piară? Oare nu vei cruța tot locul acela de dragul celor cincizeci de drepți ce se afl ă în cetate? Departe de Tine să faci una ca asta: să-l pierzi pe cel drept odată cu cel păcătos și să-i fi e celui drept ca și cum ar fi păcătos! Cel ce judecă tot pământul, nu va face dreptate?». Zis-a Domnul: «De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepți, de dragul lor voi cruța toată cetatea și tot locul acela». Și răspunzând Avraam, a zis: «Iată, cutez să vorbesc Domnului meu, eu, care sunt pulbere și cenușă! Să presupunem că din cei cincizeci de drepți lipsesc cinci; din pricina celor cinci vei pierde oare toată cetatea?». Zis-a Domnul: «Nu o voi pierde dacă afl u acolo patruzeci și cinci de drepți». Și din nou a grăit Avraam și a zis: «Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepți?». Și Domnul a zis: «Nu o voi pierde de dragul celor patruzeci!». Și a zis iarăși Avraam: «Să nu Se mânie Domnul meu dacă voi mai grăi: Dar de se vor găsi acolo doar treizeci de drepți?». Zis-a Domnul: «Dacă afl u acolo treizeci nu o voi pierde». Și a zis Avraam: «Iată că încă mai cutez să-I vorbesc Domnului meu! Dar dacă se vor găsi acolo doar douăzeci de drepți?». Răspuns-a Domnul: «De dragul celor douăzeci nu o voi pierde». Și a mai zis Avraam: «Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai grăi încă o dată: Dar dacă se vor găsi acolo doar zece drepți?». Iar Domnul i-a zis: «De dragul celor zece nu o voi pierde»” (Facere 18,23-32). Întrucât în Sodoma nu existau zece oameni drepți, Dumnezeu a trimis doi îngeri în această cetate. „Cei doi au ajuns în Sodoma spre seară; iar Lot ședea la poarta Sodomei. Și văzându-i, Lot s-a ridicat să-i întâmpine și s-a plecat cu fața până la pământ și a zis: «Domnii mei, vă rog să vă abateți pe la casa robului vostru și rămâneți acolo peste noapte; spălați-vă picioarele, iar mâine vă veți deștepta de dimineață și vă veți duce în drumul vostru». Ei însă au zis: «Nu, ci vom rămâne în uliță». Dar el a stăruit atât de mult, încât ei s-au abătut pe la el și au intrat în casa lui. Atunci el le-a făcut ospăț; le-a copt azime, iar ei au mâncat. Dar mai înainte ca ei să se fi culcat, oamenii cetății - sodomiții - tot poporul până la unul, de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa și l-au chemat afară pe Lot și i-au zis: «Unde sunt bărbații care au venit la tine asupra nopții? Adu-ni-i afară, ca să-I cunoaștem!». Lot a ieșit la ei în fața ușii, a închis ușa după el și le-a zis: «Nu, fraților, vă rog să nu faceți niciun rău. Iată, eu am două fete care n-au cunoscut bărbat; vi le-aduc să faceți cu ele ce vă place, numai acelor oameni să nu le faceți nimic, de vreme ce-au intrat sub acoperișul casei mele!». Dar ei au zis către el: «Dă-te la o parte! Ești un venetic, și-acum faci pe judecătorul? Ție-ți vom face mai rău decât lor!». Și s-au năpustit asupra lui Lot și s-au apropiat de ușă ca să o spargă. Atunci îngerii care găzduiau în casa lui Lot, și-au întins mâna, l-au tras pe Lot în casă și au încuiat ușa; iar pe oamenii care erau la ușa casei i-au lovit cu orbire, de la mic până la mare, încât în zadar se chinuiau să găsească ușa. Apoi îngerii i-au zis lui Lot: «Ai pe cineva dintre ai tăi aici? Pe fi ii tăi, pe fetele tale, pe ginerii tăi sau pe oricine mai ai în cetate, scoate-i din locul acesta, căci noi avem să nimicim locul acesta, pentru că strigarea împotriva locuitorilor cetății s-a suit la fața lui Dumnezeu, și Domnul ne-a trimis să pierdem locul acesta». Atunci a ieșit Lot și a grăit cu ginerii săi, cei ce aveau să le ia pe fetele lui, și le-a zis: «Ridicați-vă și ieșiți din locul acesta, căci Domnul va să piardă cetatea». Ginerilor însă li s-a părut că el glumește. Iar în revărsatul zorilor, îngerii îl zoreau pe Lot, zicând: «Ridică-te, ia-ți femeia și pe cele două fete ale tale pe care le ai și ieși, ca nu cumva să pieri odată cu nelegiuirile cetății!». Cum însă el zăbovea, îngerii, din mila Domnului, l-au apucat de mână, pe el și pe femeia lui și pe cele două fete ale lui. Și a fost că după ce l-au scos afară, unul dintre ei a zis: «Scapă-ți viața! Să nu te uiți înapoia ta, nici să te oprești în câmpie, ci fugi în munte, ca nu cumva să fi i mistuit împreună cu locuitorii cetății!». Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma și Gomora pucioasă și foc din cer, și a nimicit cetățile acestea, toate împrejurimile lor, pe toți locuitorii cetăților și tot ce odrăslea din pământ. Femeia lui Lot însă s-a uitat înapoi și s-a prefăcut în stâlp de sare. Iar Lot s-a așezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, și a locuit într-o peșteră, el și cele două fete ale sale. Și a zis fata cea mai mare către cea mai mică: «Tatăl nostru e bătrân, iar în ținutul acesta nu-i nimeni care să intre la noi, așa cum se obișnuiește în tot pământul. Haidem dar să-l îmbătăm pe tatăl nostru cu vin și să ne culcăm cu el; și astfel din tatăl nostru să ne ridicăm urmași». Și în noaptea aceea l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin; și a intrat fata cea mai mare și s-a culcat cu tatăl ei; dar el nu și-a dat seama când s-a culcat ea și când s-a trezit. Iar a doua zi a zis fata cea mai mare către cea mai mică: «Iată, eu m-am culcat azi-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm și-n noaptea asta cu vin și du-te să te culci și tu cu el; și astfel să ne ridicăm urmași din tatăl nostru!». Și l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin și-n noaptea aceea; și a intrat și fata cea mai mică și s-a culcat cu el; dar el nu și-a dat seama când s-a culcat ea și când s-a trezit. Astfel amândouă fetele lui Lot au rămas grele de la tatăl lor. Cea mai mare a născut un fi u și i-a pus numele Moab, zicând: «Este din tatăl meu». Acesta este tatăl moabiților, care sunt și-n ziua de astăzi. Și a născut și cea mai mică un fi u și i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: «Acesta-I fi ul neamului meu». Acesta este tatăl amoniților, care sunt și-n ziua de astăzi” (Facere 19,1-17; 24-26 și 30-38). După ce a afl at modul în care fi icele sale au rămas însărcinate, Lot s-a necăjit foarte mult și l-a întrebat pe Avraam, unchiul său, ce să facă pentru a i se ierta păcatul incestului. Avraam i-a dat nepotului său trei vreascuri uscate și i-a zis să le sădească într-un loc anume în pământ și să aducă în fi ecare zi apă din Iordan pentru a le uda, iar când lemnele vor înverzi, atunci să știe că păcatul i-a fost iertat de către Dumnezeu. Lot a ascultat de sfatul unchiului său, a sădit cele trei surcele în pământ și aducea zilnic apă din Iordan, care era departe de locul unde se găseau lemnele. Diavolul însă nu voia ca păcatul lui Lot să fi e iertat, de aceea îi bea pe ascuns apa din ulcior, îi apărea nepotului lui Avraam sub forma unui cerșetor însetat și-i cerea apă să bea, lua chip de șarpe și speria asinul lui Lot, care vărsa apa și multe altele. Cu toate acestea, nepotul lui Avraam ajungea în fi ecare zi cu câteva picături de apă la vreascuri și le uda. După trei ani lemnele au înverzit și din ele a crescut un copac falnic. Pe locul unde a crescut acel arbore se găsește astăzi mănăstirea Sfi ntei Cruci din Ierusalim.
Regele Solomon a zidit templul din Ierusalim, iar tâmplarii lui au tăiat copacul lui Lot pentru lucrări. Tulpina acestuia însă era atât de tare, încât nu a putut fi prelucrată și a fost abandonată la marginea cetății, de unde a ajuns cu vremea în scăldătoarea Vitezda. În timpul Domnului Hristos, această scăldătoare era foarte renumită între evrei, pentru că „avea cinci pridvoare, în care zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei, căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa și cel ce intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era ținut” (Ioan 5,2-4). Dintre numeroasele și diversele minuni săvârșite de Dumnezeu în această lume, doar despre tămăduirile de la scăldătoarea Vitezda, din timpul Mântuitorului, citim în paginile Sfintei Scripturi că aveau un caracter permanent, arătând purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de poporul ales. La scăldătoarea Vitezda, Domnul Hristos a vindecat un slăbănog, care era bolnav de treizeci și opt de ani (Ioan 5,5-16), prilej cu care avem convingerea că a văzut lemnul lui Lot de acolo. Când conducătorii poporului ales au obținut de la Pilat condamnarea la moarte a Mântuitorului, iar guvernatorul le-a spus: „Luați-l și răstigniți-l” (Ioan 19,6), aceștia au poruncit să fi e adus lemnul lui Lot din scăldătoarea Vitezda, afl ată în apropierea pretoriului roman, pentru că lemnul respectiv era renumit pentru duritatea și greutatea lui. Cărându-și crucea, Domnul Hristos a căzut de mai multe ori sub povara ei, iar soldații care Îl escortau „au silit pe un trecător care venea din țarină, pe Simon Cireneul, tatăl lui Alexandru și al lui Ruf, să-I ducă crucea. Și L-au dus la locul Golgota, care se tâlcuiește Locul Căpățânii. Și I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. Și L-au răstignit și și-au împărțit hainele Lui, aruncând sorți pe ele, care ce să ia” (Marcu 15,21-24).

Pentru a cunoaște istoria Golgotei, locul în care a fost răstignit Mântuitorul lumii, trebuie să se întoarcem până la Noe și la potopul din timpul său. După ce Adam și Eva au fost alungați din rai, au avut mai mulți copii, iar lumea a început să se înmulțească pe pământ, devenind tot mai păcătoasă. „Dar Domnul Dumnezeu a văzut că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor erau fără încetare numai spre rău. Și S-a căit Dumnezeu că l-a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit întru inima Sa. Și a zis Domnul: «Șterge-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut». Noe însă a afl at har înaintea Domnului Dumnezeu” (Facere 6,5-8). La porunca lui Dumnezeu, Noe a construit o corabie, în care a urcat câte șapte perechi de animale și păsări curate și câte o pereche de animale și păsări necurate, iar înainte de a intra el cu familia sa, a adus în arcă și craniul lui Adam, care fusese îngropat într-un loc cunoscut de toți urmașii săi. În ziua în care Noe a intrat în corabie, „s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare și jgheaburile cerului s-au deschis; și a plouat pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți; și apele au crescut și au ridicat corabia și ea s-a înălțat deasupra pământului. Și s-au înstăpânit apele și-au tot crescut pe pământ; și corabia se pur

14.04.2017 Prohodul Domnului

Azi, 14 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă Română se află în Sfânta și Marea Vineri, zi în care se săvârșește Denia Prohodului Domnului, slujba de punere în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La biserica noastră slujba Deniei a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. Atmosfera de doliu a fost înmiresmată de glasurile credincioșilor care au cântat prohodul Domnului împreună cu preoții și cu strana, iar înconjurarea bisericii având în față Sfânta Cruce și Sfântul Epitaf au încununat solemnitatea Sfintei Slujbe.

La final, Părintele Ionuț Pop a rostit un cuvânt de învățătură în care a sintetizat Săptămâna Mare, amintind credincioșilor cât de puțin timp a trecut de la osanalele de la Florii și până la punerea în mormânt pe care am săvârșit-o astăzi împreună cu mironosițele femei și cu Iosif din Arimateea.

Este o zi întristată pentru creștinătate. Am fost părtași cu sufletul la patimile Sale, aseară am fost împreună cu Mântuitorul Hristos la Denia celor doisprezece Evanghelii, unde am auzit și am văzut imensa Lui singurătate. El, Care Și-a ales ucenicii, i-a format și i-a iubit mult în perioada Sa de activitate. Îl vedem pe Domnul Iisus Hristos la Cina cea de Taină, ritualul spălării picioarelor, am văzut instituită Taina Sfintei Euharistii, apoi Îl găsim în Grădina Ghetsimani la rugăciune, tot singur, pentru că ucenicii au adormit. Hristos plânge cu lacrimi de sânge slăbiciunea Sa umană, cerând întărire de la Tatăl Cel ceresc. Îl găsim singur când a fost arestat. Ucenicii se pierd în întunericul nopții, de frică. Singur Îl vedem pe Hristos și în fața sinedriului, unde I se aduc acuze mincinoase. Tot singur Îl găsim și în fața lui Pilat care a încercat să Îl elibereze, găsindu-L fără vină, dar a ascultat de mulțimea prezentă care au uitat de cuvintele strigate cu câteva zile înainte, „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!” și azi strigă „Răstignește-L!”. Aproape singur Îl găsim și pe drumul Golgotei în chinurile și greutatea purtării crucii. Și este răstignit pe cruce între doi tâlhari, iar la picioarele Sale fiind fecioara Maria, femeile mironosițe și pe ucenicul cel iubit.
Azi am venit la biserică să nu o lăsăm singură pe Maica Domnului să înmormânteze pe Fiul Său. AM venit să plângem cu Maica Domnului la picioarele crucii lui Hristos. Dacă am fost atenți la una din cântările prohodului, am auzit așa „Nu mă plânge Maică pentru că Eu voi învia, iar la Dumnezeu voi chema pe toți cei care te cinstesc pe tine!”. Iată cum găsim motivație să ne apropiem de Maica Domnului. Cât a răbdat Maica Domnului! Și-a cunoscut Fiul din ziua zămislirii, a știut planul lui Dumnezeu, iar azi o vedem în suferință și în greutatea vederii Fiului răstignit și batjocorit de noi, cei păcătoși.

Înmormântarea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos este garanția că și noi vom intra în Împărăția lui Dumnezeu. Omul nu trece în neființă, în neant, în inexistență, ci moartea este doar o trecere, pentru că sufletul merge la viața cea veșnică, fie spre Împărăția lui Dumnezeu pentru cei care au făcut cele bune, sau spre osânda veșnică pentru cei care au făcut cele rele.
Ultimele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos ne arată dragostea părintească pe care a avut-o pentru noi. Împuns cu sulița, aproape mort, și totuși, să mai găsești puterea dragostei de a spune „Iartă-I, Doamne, că nu știu ce fac!”. Iată cum a depășit firea omenească din Grădina Ghetsimani și acum vedem manifestarea iubirii desăvârșite în fața morții. Cuvântul final, „săvârșitu-s-a!” nu înseamnă moartea Mântuitorului, ci înseamnă finalitatea operei mântuitoare a Domnului nostru aici, pe pământ. Hristos și-a îndeplinit misiunea. A deschis raiul. A scos din iad pe Adam și pe cei drepți și sfinți din Vechiul Testament. Să nu uităm că raiul era închis până în momentul învierii Domnului. Hristos a deschis ușile raiului și a fost primul care a intrat în Împărăția lui Dumnezeu, dându-ne și nouă posibilitatea să ajungem acolo. Hristos se răstignește în fiecare an pentru păcatele noastre, ca noi să fim împăcați cu Dumnezeu.

De aceea, să simțim învierea lui Dumnezeu din morți, patima Sa, jertfa de pe cruce, ca prin acestea să ne apropiem de Dumnezeu și să ne învrednicim să intrăm în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

13.04.2017 Denia celor 12 Evanghelii

Azi, 13 Septembrie, Biserica Ortodoxă Română se află în Săptămâna Mare, în Sfânta și Marea Joi, zi cu o importanță deosebită prin săvârșirea Cinei celei de Taină închipuită în cadrul Liturghiei de dimineața, precum și de Denia celor 12 Evanghelii care se săvârșește la ceas de seară.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba deniei a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și de Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei s-a scos Sfânta Cruce spre închinare, iar la finalul slujbei Părintele Antonie Pința a rostit un scurt cuvânt de învățătură pentru a intra în atmosfera de doliu specifică acestei perioade.
În această săptămână am văzut cortegiul patimilor și al durerii care culminează cu moartea lui Hristos. Este una din cele mai întunecate săptămâni ale omenirii. De la crima lui Cain și până la crimele odioase din zilele noastre, de-a lungul istoriei omul se pare că s-a specializat cel mai bine în a omorî pe altul. Parcă aceasta a fost specializarea omenirii. Prima dată frate pe frate. După aceea războaie, crime în masă, în zilele noastre atentate. Poate ați văzut că în ziua de Florii au fost atentate în Biserica Coptă din Egipt. Peste 40 de frați ai noștri au murit. Deci s-au specializat oamenii și au înaintat pe acest drum odios al crimei. Așa de mult s-au adâncit în el, încât în această săptămână omul și-a ucis Creatorul. În această săptămână omul a atins apogeul în drumul crimei, omorându-și Creatorul. Omul a ajuns capabil să omoare Dumnezeul care l-a creat. De aceea se mai numește și Săptămâna Neagră.
Trebuie să ne aducem aminte că firea noastră umană a contribuit la moartea Dumnezeului nostru. De aceea în mijlocul nostru este prezentă Crucea, ca să ne amintim că și noi am contribuit la răstignirea Mântuitorului nostru. Însă modul în care Mântuitorul nostru a primit palma dată de creatură este învățătura mare a acestei săptămâni. Hristos a spus tuturor crimelor: Putem să le punem capăt prin iubire. Tuturor lucrurilor urâte le putem pune capăt prin iubire jertfelnică. De aceea, Hristos pe cruce, nu a blestemat, nu a cerut răzbunare, ci s-a rugat pentru torționari și astfel, prin jertfa lui, s-au curățit toate mârșăviile de care suntem în stare. Prin Hristos jertfit pe cruce noi am învățat că putem să oprim totul prin iubire, rugându-ne pentru toți oamenii, buni sau răi. E important să zicem „Doamne, sunt al tău! Ajută-mă!”.
Este o săptămână în care trebuie să conștientizăm de ce suntem capabili. Și azi suntem capabili să Îl vindem pe Hristos, și poate mult mai ieftin decât Iuda. Dacă ajungem să înțelegem de ce este în stare firea umană, de la vânzarea pruncilor, de la trădarea fraților, părinților, cu toate că știm că aceasta este firea umană, realizăm că totuși, prin iubire, putem birui aceste lucruri. Jertfa lui Hristos nu este în zadar. Crucea nu este în mijlocul nostru degeaba. Prin iubire putem depăși toate odioasele lucrări care se săvârșesc împotriva noastră, împotriva Bisericii și a celor dragi ai noștri.
Ne apropiem și mâine ca să cântăm în jurul Trupului adormit al lui Dumnezeu, să realizăm că noi suntem de vină, dar tot noi suntem cei care putem ajunge să cântăm în jurul lui Dumnezeu. Iubind Crucea, nu mai înseamnă putere, ci biruință, de aceea în această săptămână trecem pe un fir roșu spre înviere. Așadar, să biruim patimile firii noastre, ca împreună să ajungem la slăvita înviere prin care vom cânta și aici, dar mai ales în împărăția lui Dumnezeu, Amin!

09.04.2017 Duminica Floriilor

Azi, 9 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica a VI-a din Postul Mare purtând numele de Duminica Floriilor datorită primirii Mântuitorului în Ierusalim cu osanale și ramuri de finic, denumirea de Floralia împrumutându-se de la sărbătoarea florilor care înfloreau în această perioadă în Țara Sfântă.
De asemenea, în această zi se face pomenirea Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea, Sf. Mc. Vadim.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Înainte de Paști cu șase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort și pe care îl înviase din morți. Acolo I-au făcut cină și Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur și, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsați-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea. Și din iudei, mulțime multă a aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr pe care-l înviase din morți. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoților, ca și pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulți dintre iudei plecau de la ei și credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulțimea de popor care venise la proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit în întâmpinarea Lui și strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, șezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înțeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul și că ei I le-au împlinit. Deci mulțimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea a ieșit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.” Ev. Ioan 12, 1-18.

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț Pop a vorbit despre praznicul de astăzi.
De la primele flori care înmiresmează pământul și până la ramurile de finic și de salcie pe care le ținem azi în mâine, sărbătorim Floriile, termen care în trecut reprezenta sărbătoarea florilor. Serbăm intrarea în Ierusalim și în sufletele noastre a Domnului nostru Iisus Hristos.
Iubiți credincioși, vă invit să facem abstracție de clădirea bisericii și să ne transpunem acum două mii de ani pentru a-L cunoaște pe Mântuitorul după vârsta de 30 de ani. Ne pregătim să intrăm în Săptămâna Mare, iar azi Hristos intră triumfal în cetatea Ierusalimului cu osanale, dar este conștient că urmează să fie prins, batjocorit, răstignit, pentru noi și pentru păcatele noastre.
Evenimentul de astăzi este așezat între două mari momente: între învierea lui Lazăr, prietenul lui Hristos, și răstignirea lui Hristos pe Cruce. Am văzut cum lui Hristos I s-a transmis de Marta și Maria cum că Lazăr se află în ultimele clipe aici, pe pământ, și ele doreau ca Mântuitorul să meargă la el pentru a-l mângâia sau poate chiar a-l vindeca. Evangheliștii ne vorbesc cum că Mântuitorul a continuat să propovăduiască în mai multe locuri, astfel că timpul a trecut și Lazăr a murit, dar Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi că Lazăr a adormit. Ucenicii au înțeles că Lazăr a primit tratament și prin somn el se odihnește, dar Hristos a vorbit despre moartea lui Lazăr. Și în slujba înmormântării noi vorbim despre adormirea omului, pentru că moartea este o trecere de la moarte la viață, de la pământ la cer.
Revenind la Evanghelia de astăzi, aflăm că între Betania și Ierusalim erau 100 de kilometri, iar Mântuitorul a ajuns după 4 zile acolo. A avut loc întâlnirea surorilor lui Lazăr cu Mântuitorul, iar femeile s-au arătat cumva triste și supărate pentru că Iisus Hristos nu a ajuns la slujba înmormântării sau să fie aproape de Lazăr, prietenul Său. Mântuitorul le spune că Lazăr va învia, iar ele au înțeles că Mântuitorul vorbește de învierea cea de obște de la Judecata de Apoi, iar apoi Hristos S-a apropiat de mormânt, a mulțumit lui Dumnezeu-Tatăl pentru că L-a ascultat, și abia apoi a zis „Lazăre, vino afară!”. Iată cum conlucrează Persoanele divine. Iată cum Fiul mulțumește lui Dumnezeu-Tatăl! Iar acum să ne gândim la noi, la familia noastră, la comunitatea noastră. Oare de câte ori mulțumim celui de lângă noi pentru că ne ajută și ne ascultă?
Iată că Hristos l-a chemat afară pe Lazăr și acesta a venit, înfășurat în giulgiu de îngropare, iar după ce l-au eliberat, Lazăr a cinat împreună cu Mântuitorul. Această minune a învierii lui Lazăr a fost vestită în orașele din împrejurimi și mulți au crezut în El, iar Mântuitorul a rămas model de smerenie absolută, intrând în Ierusalim pe Poarta Oilor, pe mânzul asinei. Lumea L-a așteptat cu osanale pentru că au văzut pe cel mult așteptat, pe Cel Care a înviat un mort. Hristos a intrat în Ierusalim! A intrat triumfal, dar bucuria Sa nu a fost mare, întrucât știa că aceștia, peste o săptămână, Îl vor huli și vor zice „Răstignește-L, răstignește-L!”.
Ne aducem aminte cum Hristos a primit ungerea cu mir de mult preț din partea Mariei. Acel mir de 300 de dinari, a zis Iuda, putea să fie folosit pentru altceva, întrucât reprezenta munca unui om pe 300 de zile, dar Hristos a zis că spălarea aceea o face spre înmormântarea Sa. Știm foarte bine că înmormântarea Mântuitorului a avut loc Vineri seara, fiind o simplă îngropare în grabă, fără slujbă.
Apare întrebarea: De ce a acceptat Mântuitorul să intre bucuros în Ierusalim când știa ce săptămână urmează? Răspunsul este că era supărat și s-a văzut mai apoi la Cina cea de Taină și în Grădina Ghetsimani firea omenească a Mântuitorului, prin cuvinte „Doamne, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta!”, dar S-a bucurat pentru că știa că prin moartea și învierea Sa va birui moartea, păcatul, va dărui omenirii împăcarea omului cu Dumnezeu. Acesta este trimful de la intrarea în Ierusalim.
Așadar, să fim și noi în locul oamenilor din Ierusalim, dar să avem grijă ce vom striga la venirea Mântuitorului. Vom fi cu „Osana!”, sau cu „Răstignește-L!”? Să vorbească faptele noastre, smerenia, rugăciunea și dragostea aproapelui nostru care ne vor face să ne bucurăm de venirea lui Hristos, de apropierea de învierea Lui și să ne pregătim de această perioadă următoare, de Săptămâna Mare și de slujbele speciale ale acesteia, ca împreună să auzim îndemnul Mântuitorului „Iertați, ca să fiți iertați!” și să dobândim cu bucurie învierea Domnului, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro