+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

15.08.2018 Adormirea Maicii Domnului

Astăzi, 15.08.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Adormirii Maicii Domnului. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Petru Brisc iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Ionuț Pop.




EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.


Astăzi serbăm Adormirea Fecioarei Maria, Maica întregii omeniri. De obicei, la toți Sfinții sărbătoarea cea mai însemnată dintre toate este adormirea lor. În popor se mai spune acestei Sărbători a Adormirii Maicii Domnului și "Paștile de vară" pentru că așa cum am prăznuit Învierea Domnului, Moartea Sa mai întâi, acum prăznuim Adormirea Maicii Sale. Biserica nu folosește termenul de "moarte" ci spunem că "A fost mutată cu trupul la cer"; de asemenea și în Tropar rostim "Mutatu-te-ai de la moarte la viață".

În urmă cu câțiva ani a apărut într-un articol la noi în țară faptul că a dispărut o tânără, plecând de acasă probabil în urma unui conflict cu mama sa. După multă vreme apare din nou în ziar o poză cu chipul acelei fete dispărute fiind pusă de către mama sa cu mesajul "Eu și acuma te iubesc". Cred că am cuprins întreaga esență referitor la rolul Maicii Domnului în Iconomia Mântuirii noastre a oamenilor. Aș dori totuși să insistăm asupra a două aspecte fundamentale referitoare la Adormirea Maicii Domnului.

Primul aspect ar fi însuși momentul Adormirii Maicii Domnului, deoarece nu îl găsim specificat nicăieri în Sfânta Scriptură ci doar în Sinaxar și în Sfânta Tradiție a Bisericii noastre. Înainte cu câteva zile de a-și da obștescul sfârșit pe acest pământ, Maica Domnului este înștiințată de către Fiul Său că v-a fi chemată la El. Atunci, Fecioara Maria s-a dus pe Muntele Măslinilor și s-a rugat în primul rând pentru lume și pentru noi păcătoșii, dar a și mulțumit Fiului Ei deoarece își dorea reîntâlnirea, precum acea mama din ziar despre care am amintit adineauri. Și-a dat obștescul sfârșit în Grădina Ghetsimani fiind înștiințați toți Apostolii care se găseau departe, la marginile lumii. Găsim în Evanghelia după Matei că înainte de Înălțarea Domnului Apostolii au primit mandat Sfânt, anume: "Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă". Fiind înștiințați de Înger că Maica Domnului a trecut la Cele Veșnice, ne spune Tradiția că au fost aduși acolo unde a fost așezată Maica Domnului, pregătită pentru îngropare. Astfel, în cele trei zile au ajuns 10 ucenici. Toma, unul dintre ocrotitorii bisericii noastre a ajuns doar în a patra zi, iar Iuda știm că s-a spânzurat. Maica Domnului a fost pusă în mormânt după rânduiala iudaică fiind înfășurată în giulgiu, unsă cu miresme, iar Toma ajungând în a patra zi a ținut să vadă neapărat Trupul neînsuflețit al Ei. În momentul în care au deschis mormântul au găsit doar giulgiul și Brâul Maicii Domnului, deoarece însuși Fiul Ei, Domnul nostru Iisus Hristos, a venit și a ridicat-o pe brațe și a dus-o cu Trupul la Cer, iar astăzi șade de-a dreapta Tronului de Judecată precum spune și rugăciunea "Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Tronului Ceresc". Astăzi Fecioara Maria ne veghează, se roagă pentru noi păcătoșii și sunt convins că dintre toți Sfinții, Fecioara Maria este cea mai mare Sfântă de pe pământ deoarece în Ea s-a zămislit Pruncul Ceresc.

Al doilea aspect pe care aș dori să-l ating este Minunea pe care toți o cunoaștem, cea din Cana Galileii. Până în acel moment Hristos nu a făcut nici o minune, neîncepându-și încă activitatea. Probabil că oricare dintre Ucenici dacă îl rugau să facă acea minune nu o făcea deoarece i-a spus și Maicii Sale: "Femeie, vremea Mea nu a sosit încă". Dar rugându-l Fecioara Maria nu a putut să nu asculte glasul mamei și rugămintea care a venit din suflet, Ea fiind cea care i-a dat viață aici pe pământ prin curățenia și prin sfințenia Ei. Dacă privim la Icoana Maicii Domnului o vedem cum stă cu Pruncul în brațe și cum își ține mâna îndreptată spre Fiul Ei și ne spune: "De Acesta să ascultați". Acesta este îndemnul rămas peste ani pentru noi toți de la Maica Domnului.

Dacă Fecioara Maria nu ar fi și astăzi prezentă cu noi prin rugăciune, probabil că nici nu am fi existat aici pe pământ deoarece Ea este cea care mijlocește către Fiul Ei pentru noi păcătoșii. În momentul răstignirii pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, Fecioara Maria a fost încredințată Ucenicului, iar prin Ucenicul Său, Maica Domnului a devenit Mamă a întregii omeniri. De aceea nu trebuie să existe nici o zi în care să nu o avem în minte și în rugăciune pe Maica Domnului. Ea ne ascultă prima dată suferințele, problemele, greutățile, dar de asemenea și bucuriile. Ea este cea care îl roagă pe Fiul Său să ne împlinească nouă rugăciunile, să ne ajute, să ne ierte, și să ne ducă pe Calea Mântuirii. Să îi aducem Maicii Domnului în loc de flori, lacrimi; în loc de daruri, durerile noastre care ne apasă; și în acest amurg de rugăciune să zicem cu toții:

"O, Măicuță Sfântă
te rugăm fierbinte,
să ne-asculți de-a pururi
marea rugăminte

Nu lăsa, Măicuță,
să pierim pe cale,
căci noi suntem fiii
lacrimilor tale." Amin!

12.08.2018 Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)

Astăzi, 12.08.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Fotie și Anichit. De asemenea, în această Duminică, a 11-a după Rusalii, ne este prezentată Pilda datornicului nemilostiv. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Petru Brisc.




EVANGHELIA ZILEI:
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Și, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia lui și copiii și toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plătește-mi ce ești dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduiește-mă și îți voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima.


Pilda slujitorului nemilostiv, consemnată doar de Sfântul Evanghelist Matei, constituie răspunsul dat de Hristos lui Petru la întrebarea: "Doamne, de câte ori va greși față de mine fratele meu și-i voi ierta lui? Oare până de șapte ori?" Hristos i-a răspuns: "Nu zic ție până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte". La Dumnezeu, iertarea este infinită. Și pentru a exemplifica cele spuse, Mântuitorul a rostit Pilda datornicului nemilostiv. Ea aduce în atenția ascultătorilor comportamentul unui împărat, "care a voit să se socotească cu slugile sale". Și, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dacă facem un calcul matematic de bun simț, rezultă că respectivul datornic avea o datorie de aproximativ 490 tone de aur. O cantitate incredibilă și greu de suportat pentru o țară, darămite pentru o singură persoană. La vremea bilanțului, neavând cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia și copiii și pe toate câte le avea, ca să plătească datoria. El trebuia să își recupereze paguba, prin vinderea datornicului și a familiei lui, ca sclavi, după care urma confiscarea bunurilor mobile și imobile. Conștient de pedeapsa de care era pasibil, datornicul a recurs la o formă de rugăminte, însoțită de câteva gesturi liturgice: "Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot". Rugămintea, spune Sfânta Evanghelie, i-a fost ascultată: "Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria". După ce i-a fost iertată datoria, acel slujitor, ieșind de la împărat, întâlnind pe unul dintre cei care slujeau împreună cu el și care-i datora o sută de dinari, a pus mâna pe el și sugrumându-l i-a zis: "Plătește-mi cât îmi ești dator". Suma datorată de acesta era infimă, în comparație cu suma care i-a fost iertată lui (un dinar cântărea doar 4,5 grame de argint) și totuși el nu a vrut să renunțe la ea. Atitudinea slujitorului care beneficiase de bunăvoința stăpânului său s-a arătat a fi revoltătoare. De aceea, comportamentul său nu a rămas fără ecou, ci a atras atenția celor din jur: "Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate". Atunci, stăpânul, chemându-l, i-a zis: "Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine?".

Hristos ne spune astăzi că iertarea deschide Împărăția Cerurilor. În acest sens, aduc un exemplu care să ne arate cât de importantă este iertarea și cum iertarea devine cheia Împărăției Cerurilor. Se spune că un vânător era în junglă și la un moment dat a simțit că praful de pușcă i s-a umezit. A văzut că vine un leu spre el și nu i-a rămas altceva decât să fugă. Își aduce aminte că în apropiere este o cabană și toată fuga sa și-a îndreptat-o înspre acel loc. A alergat foarte tare, leul nu l-a ajuns dar când a ajuns în fața ușii și-a dat seama că era închis și nu avea cheia. Acesta degeaba a alergat, pentru că dacă nu a avut cheia salvării nu a rezolvat nimic.

Iubiți credincioși,
Toată viața noastră duhovnicească este deosebit de importantă: faptul că ne rugăm, că postim, sunt foarte importante și nu putem să fim fără ele. Însă Hristos ne spune astăzi că dacă nu putem ierta din inimă greșelile fraților noștri, nu putem intra în Împărăția Cerurilor. Să nu ne aflăm în situația în care alergăm toată viața după cele duhovnicești, dar nu îl putem ierta pe semenul nostru, pe vecinul nostru, sau mai grav, chiar pe cei din familie, pentru că atunci am alergat fără de rost. De aceea se spune că iertarea este fiică a iubirii, deoarece nu poți să ierți dacă nu iubești cu adevărat. Sfântul Ioan în Epistola lui Sobornicească ne spune că "Degeaba spunem că îl iubim pe Dumnezeu pe care nu îl vedem, iar pe semenul nostru pe care îl vedem îl urâm". În cazul acesta ne spune că suntem mincinoși și că nu îl iubim nici pe Dumnezeu și nici pe semenul nostru. Hristos ne-a învățat nu prin teroare sau prin frică iertarea, ci ne-a învățat prin exemplul Său personal. Își începe propovăduirea prin cuvintele chemării la schimbare a vieții: "Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor" și le încheie spunând pe Cruce: "Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac". Deci Hristos ne-a îndemnat la iertare dându-ne exemplul Său personal.

Toți ne dorim să avem dreptate și de multe ori chiar există o luptă pentru aceasta. În ființa noastră există această nevoie de dreptate, însă dreptatea fără iubire nu aduce folos duhovnicesc. Oare cum ar fi ca Dumnezeu să se comporte cu noi doar după dreptate? Poetul Vasile Voiculescu spunea că "fără dragoste timpul se veștejește". Timpul trebuie să fie răspunsul meu la dragostea lui Dumnezeu iar răspunsul meu îl trec prin inima semenului meu.

Fără iertarea aproapelui, nu este primit nici darul adus la altar: „Dacă vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul acolo, înaintea altarului și mergi întâi și te împacă cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău” (Mt. 5, 23-24). Și aceasta este o nuanță foarte importantă care ne spune că deși nu noi suntem vinovați pentru o ceartă cu fratele nostru, trebuie să facem pași spre împăcare chiar dacă fratele nostru are ceva impotriva noastră. Poate că de multe ori ne întrebăm: "Cât să iertăm cuiva?" iar Hristos ne spune astăzi: "La infinit!" pentru că și El ne dă nouă iertarea Sa. Amin!

05.08.2018 Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului)

Astăzi, 05.08.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț, Sf. Mc. Evsignie, a Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul și a Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei. Tot în această Duminică, a 10-a după Rusalii, sărbătorim Înainte-prăznuirea Schimbării la Față a Domnului, iar în cadrul citirii Evangheliei ne este prezentată vindecarea lunaticului de către Mântuitorul. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.



EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.


Dacă răsfoim paginile Sfintei Scripturi găsim în Deuteronom capitolul 16 versetul 16 faptul că bărbații în vremea aceea se înfățișau în fața lui Dumnezeu de trei ori pe an. Acolo citeau cele 10 Porunci din Tablele Legii și își puneau bucuriile, necazurile, tristețea în dialog intim cu Dumnezeu prin Legea cea Sfântă primită de Moise. Astăzi nu mergem de trei ori pe an la biserică, poate mergem Duminică de Duminică și Sărbătoare de Sărbătoare și ne plângem durerile, ne spunem bucuriile, necazurile, ascultând Sfânta Evanghelie, trăind Sfânta Liturghie și împărtășirea de cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu dat nouă prin Sfânta Evanghelie.

Am auzit această frumoasă pericopă evanghelică despre acest tânăr lunatic. Am intitulat această evanghelie de astăzi "Muțenie și surzenie demonică" și am să vă explic de ce. Vedem cum Hristos primește un tată necăjit care îl roagă să îi vindece singurul fiu care era bolnav, lunatic. Evanghelistul Matei ne dă detalii exacte dintre întâlnirea lui Hristos cu acest tată necăjit. Evanghelistul Luca aprofundează și ne spune că acest lucru s-a întâmplat imediat după Schimbarea la Față. Hristos era pe Muntele Taborului împreună cu cei trei ucenici care l-au văzut schimbându-se la Față, Sărbătoare pe care noi o prăznuim mâine. La coborârea de acolo îi întâlnim pe ceilalți ucenici la poalele muntelui, unde era adunată mulțime multă printre care cărturari și oameni de bună credință care doreau să îl vadă pe Hristos. Aflăm de la Evanghelistul Marcu că în momentul în care Hristos ajunge se declanșează o dispută directă între cărturari și ucenicii Lui fără a știi motivul, noi doar îl presupunem din dialogul pe care îl găsim la Evanghelistul Matei. Tatăl acestui bolnav îi spune Mântuitorului că singurul său fiu este lunatic și unde îl apucă se trântește în apă, în foc, scrâșnește din dinți, înțepenește, adică nu mai are control și poate muri oricând. Îi spune Mântuitorului: "L-am adus la ucenicii Tăi dar nu au putut să facă nimic". Lunaticul este acel bolnav care este sub influența lunii, fiind o fază mai urâtă a epilepsiei de astăzi, iar acesta era și posedat de diavol. La Evanghelistul Luca găsim faptul că Hristos îl întreabă public pe tatăl lui când a auzit disputa dintre cărturari și ucenicii săi: "De când chinuiește acest tânăr atât de grav?" iar tatăl răspunde necăjit: "Doamne, din copilăria lui este așa și nimeni nu poate să îl vindece, nici macar ucenicii Tăi. Dacă poți face ceva, te rog ajută-ne." Faptul că acesta se chinuia încă din copilărie cred că este esența Evangheliei de astăzi.

Iubiți credincioși,
Încă din copilărie acest tată necăjit își ducea copilul la toți medicii din lume, la cărturari, culminând cu ucenicii lui Hristos, la toți învățații și vindecătorii vremii ,pentru că și atunci existau medici de valoare cum ar fi Apostolul Luca. Hristos a reușit să îl vindece și cu toate că ceilalți se îndoiau, tocmai din acest motiv fiind iscată disputa dintre ucenici și cărturari, aceștia din urmă crezând că Mântuitorul este capabil doar de vorbe, că vorbește doar teoretic însă practic crezându-l incapabil de a săvârși această vindecare. Atunci Hristos întreabă: "Crezi tu?" iar el a răspuns cu lacrimi în ochi: "Cred Doamne, ajută necredinței mele" și în ceasul acela a ieșit duhul din el, a rămas ca mort, liniștit, a rămas curat și a rămas în el Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu. Hristos își arată Dumnezeirea Lui săvârșind această vindecare pe care nimeni nu a putut să o facă în atâția zeci de ani.

Acest duh mut și surd care l-a cuprins pe tânăr cred că are astăzi continuitate și de aceea am intitulat această Evanghelie: "Muțenia și surzenia diavolească". Mă adresez către cei tineri și vă spun să nu fiți muți și surzi. Să nu fiți surzi la cuvântul lui Dumnezeu care ne intră în suflet și trebuie să dea roade și să nu fiți muți dacă trebuie să vorbiți despre faptele cele bune pentru că dacă astăzi sunteți tineri, mâine sunteți părinți și trebuie să dați acel exemplu primit de la Hristos prin Învățătura Sa cea Sfântă. Noi încă avem de la cine învăța, avem părinți și bunici care transmit în continuare ceea ce s-a predat fie prin viu grai fie prin Cartea Sfântă și s-au păstrat până astăzi. Sunt mai bine de două mii de ani de când Biblia este aceeași și același Dumnezeu l-a ajutat pe Noe și același Dumnezeu l-a ajutat și pe Ștefan cel Mare care după ce a câștigat victoria a postit 40 de zile ca semn de apreciere și respect față de Dumnezeu și față de semenul său.

Astăzi, diavolul prin ispitirea sa îl poate ține pe om la distanță pentru că astăzi omul este un "Dumnezeu", poate singur să se gospodărească, să trăiască în lumea aceasta, dar lumea aceasta este trecătoare. De aceea să nu fim surzi și muți la cuvântul lui Dumnezeu și la Cele Sfinte și să nu ne ferim a arăta la toată lumea cuvântul frumos, fapta bună, exemplul și modelul, cuvântul elegant care trebuie să iasă din gura noastră ,și să nu negăm Teologia și Învățătura Sfântă despre Dumnezeu. Este foarte greu să arăți astăzi unui copil, unui tânăr ce înseamnă Dumnezeu și să îl înveți conceptul corect despre Dumnezeu, nu doar cât vrea el sau ce vrea. Este o luptă permanentă astăzi care se dă în școli pentru ca elevul să priceapă învățătura despre Dumnezeu. Așadar, Cartea Sfântă, pe lângă pericopa de astăzi, ne învață așa de frumos mesajul cu care voi încheia: "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, apoi toate celelalte se vor adăuga vouă". Am văzut astăzi acest soi de diavol care iese numai cu rugăciune și cu post. Postul nu este doar cel alimentar, ci vorbim și despre cel sufletesc, despre lacrimile de umilință care vizează păcatul. Amin!

29.07.2018 Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii)

Astăzi, 29.07.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant, și a Sf. Mc. Teodota cu fiii săi. De asemenea, în această Duminică, a 9-a după Rusalii, ne este prezentată umblarea Mântuitorului pe mare și potolirea furtunii. La biserica noastră, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preacucernicul Părinte Pop Ionuț și Preacucernicul Părinte Brisc Petru. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Pop Ionuț iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru.




EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce va da drumul mulțimilor. Iar El, dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era deja în mijlocul mării, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă, și de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți. Atunci Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat și i-a zis: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Și suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Și, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.


Suntem în această Duminică, a noua după Sfintele Rusalii, o Duminică în care continuăm pericopa evanghelică de Duminica trecută, atunci când Hristos a săturat mulțimile prin înmulțirea pâinilor și a peștilor. Oamenii apoi l-au căutat pe Hristos dar nu l-au căutat sincer, au vrut să îl facă împărat, dar Hristos îi mustra spunându-le: "Adevărat vă spun vouă: mă căutați nu pentru că voi credeți în Mine, ci pentru că voi ați mâncat pâine și v-ați săturat". Apostolii, se pare că nici ei nu prea înțeleseseră minunea pentru că ne spune Sfântul Evanghelist Marcu că minunea de astăzi, minunea la care am fost părtași prin glasul Sfintei Evanghelii și anume "Umblarea lui Hristos pe mare și potolirea furtunii" este tocmai o minune săvârșită pentru Sfinții Apostoli, pentru ca ei să își întărească credința și pentru că ei să îl proclame pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. De aceea Hristos după înmulțirea pâinilor pare trist, pentru că mesajul Său nu a fost înțeles așa cum dorea El. Așadar, face această minune mai mult pentru Sfinții Apostoli, iar atunci când urcă în corabie, Apostolii toți la unison proclamă și spun: "Cu adevărat Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu." Este prima proclamare solemnă și totală din partea tuturor Sfinților Apostoli, a lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

Această pericopă evanghelică, această minune săvârșită de Hristos nu a avut ca sens, ca țintă doar acest lucru istoric, de a le întări credința Apostolilor și a-l recunoaște pe El ca Dumnezeu, ci este o pericopă despre viața noastră. Cuvântul Evangheliei este mereu viu și actual. El este în parte despre trecut, dar mesajul său este și despre prezent și mai ales despre viitor, însă nu despre orice viitor, ci despre un viitor veșnic, despre o Împărăție veșnică. De aceea, în cântările Bisericii noastre viața este asemănată cu o mare. Una dintre cântările înmormântării spune așa: "Marea vieții văzând înălțându-se viforul ispitelor, la limanul Tău caut mântuire". Adeseori viața este comparată cu o mare învolburată pentru că așa cum în largul mării de multe ori nu ai certitudinea, nu ai siguranța, tot așa în viața de zi cu zi ispitele, necazurile, nevoile, problemele zilnice se înalță ca niște valuri. De aceea, Evanghelia de astăzi, vrem să o înțelegem din această perspectivă și să medităm asupra ei, pentru că noi credem că Hristos și acest mesaj a vrut să ni-l transmită prin această minune, prin umblarea Sa pe mare și potolirea furtunii.

Îi vedem pe ucenici aproape din zorii zilei tulburați pentru că pe mare era furtună. Hristos vine umblând pe mare și așa cum poate ni s-ar părea și nouă, ei cred că văd o nălucă. Tocmai de aceea Apostolul Petru pune la încercare prezența lui Hristos și intră într-un dialog și îi spune: "Doamne, dacă ești Tu poruncește să vin la Tine". Hristos îl cheamă, iar Apostolul Petru pășește și el pe mare ca pe uscat, deci nu umblă doar Hristos pe mare ci și unul dintre Apostoli. Apostolul Petru însă la un moment dat nu mai privește spre Hristos, privește spre mare și atunci începe să se scufunde și strigă din adâncul inimii sale: "Doamne scapă-mă" iar Hristos îi întinde mâna, îl ceartă și îi spune: "Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?". Acest episod este o lecție de trăire a vieții. Atunci când noi ne aflăm în corabia vieții noastre, în marea acestei vieți, învolburați de valurile mării, avem de făcut cinci pași care reies din Evanghelia de astăzi.

În primul rând, trebuie să intri într-un dialog cu Hristos. Apostolul Petru când l-a văzut pe Hristos a intrat într-un dialog cu El. Cu alte cuvinte, pe marea acestei vieți noi trebuie să fim într-un dialog și o comuniune continuă cu Hristos, pe care îl avem sălășluit în noi prin Botez. Deci prezența Lui pe marea vieții noastre este sigură, trebuie doar să comunicăm, să intrăm în legătură cu El. După ce am intrat în legătură cu acest Dumnezeu al nostru urmează o etapă foarte importantă și anume să asculți de glasul Lui, să te încrezi în chemarea Lui, să ai încredere în Dumnezeu și în ceea ce spune. El îi spune Apostolului Petru: "Vino! calcă pe mare", iar Apostolul Petru se încrede în cuvântul lui Dumnezeu și minunea se produce.

Cu alte cuvinte, atunci când te încrezi în Dumnezeu oricât de mari ar fi valurile tu vei reuși, vei putea să treci marea învolburată a acestei vieți. Dar există o a treia etapă foarte importantă: să nu îți iei ochii de la Hristos, să nu te depărtezi nici măcar cu privirea de El. El trebuie să fie centrul vieții tale, nu așezat la periferia vieții tale pentru că te vei scufunda, te vei înspăimânta de valurile acestei vieți, de necaz, de probleme, de nevoi, dar dacă nu vei pierde privirea lui Hristos vei reuși. Nu ajunge ca Hristos să fie doar o prezență pasivă în viața noastră. Trebuie să ne încredem în El și mai ales să fie centrul vieții noastre. Nu întâmplător am amintit faptul că oamenii l-au căutat pe Hristos după episodul înmulțirii pâinilor, pentru că au mâncat pâine și s-au săturat. Noi oare de ce nu îl căutăm pe Dumnezeu? Ar trebui să îl căutăm deoarece El este viața vieții noastre; ar trebui să îl căutăm pentru a răspunde dragostei Lui; ar trebui să îl căutăm pentru a-i mulțumi, pentru a-l ține mereu în viața noastră, deoarece acolo unde este El, valurile nu mai au nicio putere asupra noastră.

Urmează a patra etapă. Poți la un moment dat să fii sub acest val al ispitelor și să te pierzi, să te înspăimânți, să nu îl mai pui pe Dumnezeu în centrul vieții tale și atunci să înceapă scufundarea. Totuși, cât de important este mesajul Evangheliei de astăzi? Pentru cel care strigă către Dumnezeu: "Doamne scapă-mă!" adică pentru cel care se roagă sincer în fața lui Dumnezeu din adâncul inimii sale, Dumnezeu vine și îl ia de mână și pășește cu el în corabia vieții sale. Dumnezeu nu este un supărăcios. Dumnezeu nu este un orgolios, nu este acea persoană pe care dacă la un moment dat nu am mai pus-o în centrul vieții noastre, se supără. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu îndelung-răbdător, iar îndelunga răbdare merge mână în mână cu așteptarea. Cu alte cuvinte, chiar și atunci când valurile vieții intră și încearcă să ne scufunde, dacă vom avea puterea să strigăm către Hristos, El ne va întinde mâna și ne va ajuta, ne va scăpa.

După ce Dumnezeu te ține în mâna Lui, El intră în corabia vieții tale și totul se liniștește așa cum s-a liniștit marea din minunea de astăzi. Este important să înțelegem că această pericopa evanghelică ar trebui să fie un motto al fiecărei zile din viața noastră. Zilnic ar trebui să ne gândim că atunci când îl avem pe Dumnezeu în viața noastră valurile vieții se liniștesc. Atunci când Dumnezeu devine ținta vieții tale, când strigi către El cu rugăciune sinceră, Dumnezeu te ia de mână și îți liniștește valurile vieții.

Se spune că la un moment dat un preot a mers la căpătâiul unui bolnav. Muribundul i-a cerut preotului următorul lucru: "Spune-mi un cuvânt de mângâiere". Și mărturisește preotul și spune: "Atunci mi-am dat seama cât de neputincioase sunt cuvintele omenești, dar m-am gândit la un text din Psalmul 22 versetul 4 care spune: "Nu mă voi teme de umbra morții, pentru că Tu Doamne cu mine ești". Atunci bolnavul parcă săltând a spus: "Ajunge! Acest cuvânt îmi este suficient dacă știu că Domnul Dumnezeul meu este cu mine". Pe marea acestei vieți dacă știm și trăim acest lucru nu mai avem nevoie de altceva, nu mai avem nevoie decât să ne încredem în El, să ne încredem în cuvântul Său, să ne încredem în purtarea Sa de grijă, să fie El ținta și centrul vieții noastre. Atunci credem și noi că ne va spune: "Nu vă temeți! Îndrăzniți, Eu sunt cu voi". Amin!

22.07.2018 Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor)

Astăzi, 22.07.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sf. Cuv. Mc. Marcela. Tot în această Duminică, a 8-a după Rusalii, ne-a fost prezentată minunea Înmulțirii Pâinilor de către Mântuitorul. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.


EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Astăzi, în Duminica a opta după Rusalii ne este prezentată minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, însă evangheliștii spun că această minune s-a întâmplat imediat după ce Irod a dat sentința și deja a fost pusă în executare tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Deci Iisus era trist deoarece Ioan Botezătorul îi era apropiat, îi era Înaintemergător și Hristos a aflat vestea că Ioan Botezătorul a plecat din această lume. A simțit nevoia să se retragă în pustie, iar mulțimea l-a urmat. Este important faptul că Evanghelistul Matei și Evanghelistul Luca spun că erau în jur la 5.000 de bărbați. În vremea aceea recensământul se făcea după numărul bărbaților pentru că bărbatul era capul familiei, iar orice activitate sau rânduială religioasă săvârșea familia era condusă de către bărbat, de aceea era măsurat după numărul bărbaților. Calculând simplu și logic, dacă erau 5.000 de bărbați automat erau și 5.000 de femei, iar fiecare familie să fi avut cel puțin un copil, însă în vremea aceea fiecare familie avea cel puțin trei patru copii, iată că ajungem la o cifră aproximativ de 15.000 de persoane.
Mai este important pe lângă acest aspect, faptul că ne spune Evanghelistul Matei că Hristos de dimineața până seara le-a vorbit acestora în pustie despre Împărăția lui Dumnezeu și a făcut minuni. De dimineața până seara acești oameni au fost captivați de cuvântul care ieșea din gura lui Hristos.

Iubiți credincioși,
Hristos nu le vorbea oamenilor despre suferință, despre dureri, ci le alina durerea și suferința prin cuvântul Său. Nu le vorbea oamenilor despre iubire, ci le arăta ce este iubirea și îi făcea mai iubitori, mai buni, clipă de clipă se îmbrăcau în harul lui Hristos și se umpleau de bucurie iar prin prezența Sa și prin minunile Sale, Hristos le alina suferințele și durerile făcându-i sănătoși. Era seară, în deșert pe stânci, nemâncați, însetați și totuși nu le-a fost foame și nu le-a fost sete, abea mai spre seară Apostolii i-au zis lui Hristos: "Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare". Hristos le răspunde:"N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce". Prima dată, Hristos s-a ocupat de suflet; i-a hrănit și i-a săturat spiritual o zi întreagă, iar ei fiind săturați spiritual au uitat total de trup, nu au mai simțit foamea și setea, după o zi întreagă, deoarece i-a umplut duhovnicește.

Astăzi, cred că noi am pune pe primul loc trupul, adică să fim sătui, să bem lichidele necesare și abia apoi să mergem la biserică sau să mergem în altă parte, însă trupul să fie săturat cu cele necesare lui. Să știți că precum trupul are nevoie de hrană și de apă, la fel este și sufletul. El rămâne însetat și înfometat însă nu ne transmite ci se vede prin faptele noastre. Atunci când suntem însetați și înfometați sufletește suntem mai nervoși, mai agresivi, lipsește comunicarea cu cei apropiați, lipsește iubirea, parcă nu dorim să vedem pe nimeni și ne închidem în răutatea noastră, iar aici intervine ura, pizma, invidia și toate cele rele care ne despart de fapt pe noi de Dumnezeu.

Ajungând acolo la ceasul acela Hristos a cerut mâncarea pe care ucenicii o aveau în dotare: cinci pâini și doi pești. Ajungând la Hristos aceste bucate, El privește spre cer și mulțumește săvârșind minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, încât s-a săturat mulțimea și au rămas încă fărâmituri. Hristos nu a privit în pustiu, nu a privit la oameni, nu s-a ascuns, nu a plecat capul spre pământ, ci a privit la cer și a mulțumit lui Dumnezeu. Dacă răsfoim paginile Scripturii, dăm puțin înapoi și ajungem la Învierea lui Lazăr. Înainte de a-l învia pe Lazăr, Hristos a ridicat ochii spre cer, s-a rugat lui Dumnezeu Tatăl și a mulțumit pentru că i-a ascultat rugăciunea. Acest lucru de mulțumire, colaborare și conlucrare a celor trei Persoane Treimice: Tatăl Fiul și Duhul Sfânt, îl găsim încă de la creație. Vedem prezența celor trei Persoane în numeroase evenimente importante: Boboteaza, Arătarea de la Stejarul Mamvri și alte evenimente în care Sfânta Treime este prezentă.

Poporul român a avut și are o credință puternică, iar mulți s-au întrebat cum este această credință a noastră a românilor. Credința poporului român este o credință liturgică, simplă, totul se învârte în jurul Sfintei Liturghii, în jurul Sfintei Euharistii, în jurul Spovedaniei și a Împărtășaniei. Doar prin Spovedanie și Împărtășanie avem posibilitatea să gustăm din raiul cel pregătit nouă în Împărăția lui Dumnezeu și prin acestea să îl întâlnim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Amin!

20.07.2018 Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul

Astăzi, 20.07.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului și slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.






EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea se mirau toți de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și se întrebau: oare, nu este Acesta feciorul lui Iosif? Atunci El a zis către ei: fără îndoială, îmi veți spune această pildă: doctore, vindecă-te pe tine însuți. Câte am auzit că ai făcut în Capernaum, fă și aici, în patria Ta. Apoi le-a zis: adevărat vă spun vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. În dreptate vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât s-a făcut foamete mare peste tot pământul. Și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât numai la o femeie văduvă, din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel în zilele lui Elisei proorocul, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât numai Neeman sirianul. Însă toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie și, sculându-se, L-au scos afară din oraș și L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidit orașul lor, ca să-L arunce în prăpastie; dar El, trecând prin mijlocul lor, s-a dus de acolo.


Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim împreună la ceas de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii noastre. Importanța lui o observăm și din faptul că pe lângă Ioan Botezătorul care face legătura între Noul și Vechiul Testament, Sfântul Ilie este singurul profet al Vechiului Testament pe care îl prăznuim printr-o zi aleasă de cinstire cum este aceasta de 20 iulie. Profetul Ilie este viu și în conștiința creștinilor și cred eu că mai ales în evlavia poporului nostru român.

Profeții sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seamă trimiși ai lui Dumnezeu și învățători ai poporului biblic, care au păstrat și au apărat credința într-un singur Dumnezeu, pregătind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adică pentru Iisus Hristos. Deci ei au avut două misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu își împărtășea voința Sa, iar pe de altă parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevărată și vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însoțită de multe ori și de minuni.

Patria acestui mare proroc a fost țara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărginește cu Arabia și cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat și Tesviteanul. Acest proroc era din seminția lui Aaron și, încă de la naștere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii și va arde pe cei fără de lege cu foc.

În regatul de Nord unde a activat Profetul Ilie cu aproximativ 900 de ani înainte de nașterea lui Hristos, odată cu urcarea pe tron a regelui Ahab și a soției sale Izabela, acesta a introdus în ritul poporului evreu cinstirea idolilor, zeităților păgâne cum ar fi al idolului Baal sau al altor idoli. Această închinare la idoli însemna o lepădare de Dumnezeu, însemna o negare a tuturor minunilor pe care Dumnezeu le-a făcut cu poporul evreu și mai ales o arătare de nerecunoștință față de Dumnezeu, care a lucrat atât de minunat în istoria poporului evreu. Tocmai de aceea Profetul Ilie l-a avertizat în primă fază pe regele Ahab spunând că ceea ce face este potrivnic lui Dumnezeu, dar apoi a observat că, cu acest rege nu putea să procedeze doar prin tăria cuvântului. Tocmai de aceea, la cuvântul Sfântului Ilie cerul se închide și timp de trei ani și șase luni nu mai este nici ploaie,nici rouă în regat pentru ca poporul să se întoarcă la Dumnezeu și să se lepede de idoli. Acesta a fost un prim semn sau o primă arătare a stăruinței în credință și în rugăciune a profetului Ilie, pentru că din viața lui aș dori să medităm asupra acelor fapte care ne arată că într-adevăr Profetul Ilie este omul stăruinței în rugăciune și este un exemplu și pentru noi.

Această stăruință o vedem în primul rând prin faptul că are puterea de a închide și deschide cerul și mai ales vedem această putere a rugăciunii când tot prin această rugăciune înviază fiul văduvei din Sarepta Sidonului. Apoi observăm puterea rugăciunii Sfântului Ilie atunci când la cuvântul său se coboară foc din cer pe muntele Carmel pentru a mistui jertfa și a arăta că Domnul Dumnezeu este singurul Dumnezeu adevărat. Pentru a înțelege tăria rugăciunii Sfântului Ilie ar trebui să ne gândim la ceea ce spunea Sfântul Grigorie Palama, anume că "rugăciunea primește putere atunci când pe lângă rugăciune omul mai pune încă două lucruri în viața sa: primul lucru este nevoința iar cel de al doilea lucru este acea dreptate pe care omul trebuie să o caute". Sfântul Ilie înt-adevăr a fost și om al nevoinței dar și om al dreptății pentru că iarăși ne aducem aminte acel episod din viața sa când nu suportă răutatea, fărădelegea celor doi împărați Ahab și Izabela, care printr-un vicleșug fură via unui om simplu și îl trimit pe acesta la moarte doar pentru a intra în moștenirea împăratului acea vie. Ori în acest moment Sfântul Ilie iarăși își arată acea față a dreptății, deoarece propovăduindu-l pe Dumnezeul Dreptății el nu putea să fie decât al dreptății, mustrându-i pe cei doi și profețindu-le moartea cumplită pentru fapta lor.

Dacă ne mai uităm în viața Sfântului Ilie și în rugăciunea pe care o rostește în fața lui Dumnezeu o să mai vedem un amănunt foarte important care ne arată de ce rugăciunea lui Ilie a fost atât de puternică. În rugăciunea de pe muntele Carmel, Sfântul Ilie nu a cerut nimic pentru sine ci a cerut să se arate Slava lui Dumnezeu pentru ca oamenii să îl cunoască pe Dumnezeu, deci rugăciunea Sfântului Ilie este o rugăciune atât de puternică pentru că nu este egoistă. El îl pune pe Dumnezeu și Slava Lui pe primul plan, nu vrea să facă minunea de dragul de a ieși el în primul plan, el vrea să facă minunea pentru ca să-i întoarcă pe oameni la Dumnezeu, el vrea să facă minunea pentru ca oamenii să îl cunoască pe Adevăratul Dumnezeu.

Dacă vrem ca rugăciunea noastră să fie puternică, să deschidă cerul, ea trebuie să îndeplinească și această calitate: să nu fie o rugăciune egoistă. Trebuie să fie o rugăciune atot cuprinzătoare, să nu fie o rugăciune care să stârnească mândria noastră, ci să fie o rugăciune în care să cerem ca peste toate să se arate Slava lui Dumnezeu. Să fie acea rugăciune în care să urmărim nu doar binele nostru, ci și binele semenilor noștri. Amin!

15.07.2018 Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecrea a doi orbi și a unui mut din Capernaum)

Azi, 15.07.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Chiric și Iulita și a Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei. De asemenea, în această Duminică, a 7-a după Rusalii, facem pomenirea Sf. Părinți de la Sinodul al 4-a Ecumenic iar la citirea Evangheliei ni se prezintă vindecarea de către Mântuitorul a doi orbi și un mut din Capernaum. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.


EVANGHELIA ZILEI:
Plecând Iisus de acolo, doi orbi se țineau după El strigând și zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii și Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră, fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Iar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Și fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat așa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor.

Istoria omenirii este una a căutărilor. Oamenii întotdeauna au căutat în primul rând teritorii noi, alții au căutat comori, dar cea mai frumoasă căutare despre care ne vorbește Evanghelia de astăzi este acea căutare a luminii. Așa îi vedem astăzi pe doi oameni orbi alergând după Hristos și cerându-i:" Miluiește-ne fiul lui David". Alergau după lumina fizică, după vindecare, așa cum parcă și astăzi lumea este continuu în această alergare după vindecare și poate ar trebui să fie mai mult în alergarea după lumina cea spirituală.

Se spune că un împărat i-a cerut unui înțelept al său să realizeze o istorie a omenirii. Acel înțelept i-a adus numeroase volume despre oamenii care au existat pe acest pământ, despre marii conducători, despre marile evenimente. Împăratul când a văzut mulțimea volumelor s-a speriat și a cerut o istorie a omenirii mai scurtă, iar înțeleptul i-a spus așa:" Împărate, istoria omenirii poate fi rezumată în următoarea frază: Toți sau născut, au suferit și au murit". Parcă Evanghelia de astăzi care ne prezintă o alergare după lumină, nu este o relatare a unui eveniment trecut ci parcă lumea se regăsește, pentru că și în ziua de astăzi există multă suferință. Din păcate însă discursurile despre suferința nu o vindecă, de aceea Hristos nu a vorbit despre suferință ci a vindecat-o.

Pe firul Evangheliei de astăzi Mântuitorul mai face o minune: vindecarea unui om aflat sub stăpânirea Celui rău și care era și sub durerea muțeniei. Iată că Hristos astăzi dă lumină și cuvânt pentru că El este Lumina lumii și El este Cuvântul. De aceea, pornind de la pericopa evanghelică de astăzi aș dori să medităm împreună asupra unui aspect care ni se relevă mai ales în finalul pericopei și anume fariseii afirmă că Hristos a făcut aceste minuni cu Domnul demonilor. Practic este un păcat împotriva Duhului Sfânt acea negare a lucrurilor clare despre care Sfânta Scriptură ne spune că aceste păcate nu vor putea fi iertate nici în veacul de acum nici în cel ce va să fie. Cuvinte dure și ne întrebăm dacă există păcate care să nu poată fi iertate. De ce mai avem atunci Taina Spovedaniei? Iisus face această afirmație trăgând un semnal de alarmă deoarece aceste păcate înseamnă o împietrire extraordinară a omului și nu constă în faptul că Dumnezeu nu ar vrea să fie iertate aceste păcate ci constă de fapt în acea împietrire a omului care nu își mai dorește iertarea.

De aceea, ce ne minunează este faptul că deși îl vedem pe Hristos făcând minuni, deși îl vedem pe Hristos ca pe "Doctorul cel Suprem" care înviază morții, ne minunează faptul că totuși orbirea sufletească poate să fie atât de puternică și atât de dură încât să nu vadă aceste lucruri. Ne minunează poate de multe ori faptul că mulți oameni devin potrivnici lui Dumnezeu deși sunt lucruri atât de evidente care vorbesc despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu și despre existența Sa, pentru că cea mai mare minune a lumii suntem chiar noi oamenii, taina în care Dumnezeu a unit trupul și sufletul și ne-a chemat la existență veșnică.

Pentru a vedea traseul înspre orbirea sufletească și cum, poate, lucruri banale din viața de zi cu zi ne pot duce înspre orbirea sufletească aș dori să reflectăm asupra unei episod relatat de Mitropolitul Antonie al Surojului. Se povestește că un preot care la începutul tinereții sale a fost ateu, atunci când era mic mergea în fiecare Duminică la biserică. În fața bisericii era un orb care cerșea, iar copilul în fiecare Duminică îi dădea un bănuț, apoi intra în biserică, stătea în fața Icoanelor Împărătești și se simțea extraordinar. La un moment dat plimbându-se prin oraș copilul vede o jucărie și o roagă pe mama lui să i-o cumpere, dar mama îi spune că nu este momentul. Acea jucărie costa șase bănuți. Copilul s-a gândit că dacă va merge 6 Duminici la biserică și nu va pune un bănuț în cutia orbului care cerșește, în 6 săptămâni își va putea cumpăra acea jucărie. Așa a făcut în primele patru Duminici, iar în a cincea Duminică i-a veniți chiar o altă idee: Hai să nu pun un bănuț, ci să iau unul de la acest om și astfel îmi voi putea cumpăra jucăria mai repede, ceea ce a și făcut. Apoi, a intrat în biserică și a simțit că nu poate să stea în fața lui Dumnezeu și s-a retras. Mărturisește preotul care era copilul în acest episod că această întâmplare a fost începutul ateismului pentru el. De ce? Treptat nu s-a mai simțit în stare să se apropie de Dumnezeu iar încetul cu încetul a ajuns la o împietrire sufletească ce l-a făcut să nege inclusiv existența lui Dumnezeu până la momentul convertirii.

Este important să înțelegem faptul că orbirea sufletească poate să vină din niște gesturi foarte mărunte pe care poate nu le analizăm și nu le vedem proporția lor așa cum se cuvine în momentul în care le săvârșim. Orbirea sufletească poate veni poate dintr-o mânie față de semenul meu, dintr-un gest care treptat poate să mă separe de Dumnezeu. Este foarte important să avem acea încredere că Dumnezeu așteaptă întoarcerea noastră, să avem acea încredere că și pentru omul aflat în orbire sufletească Dumnezeu are aceeași dragoste. De aceea să încercăm să răspundem chemării lui Dumnezeu prin credința noastră lucrătoare prin iubire, iar atunci și Dumnezeu ne va spune:" Fie vouă după credința voastră". Amin!

01.07.2018 Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei)

Azi, 01.07.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți și a Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma. De asemenea, în această Duminică, a 5-a după Rusalii, ne este prezentată vindecarea de către Mântuitorul a celor doi demonizați din ținutul Gadarei. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.


EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.

Dacă vom citi Referatul Biblic despre crearea lumii și a omului vom observa că Dumnezeu pe toate le-a pus într-o rânduială aleasă. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii, al armoniei și tocmai de aceea a creat lumea și mai ales pe om în armonie perfectă. Trupul și sufletul omului știm că sunt create de Dumnezeu pentru a fi în armonie, pentru a fi într-o simfonie, așa cum ar trebui să fie și viață, o simfonie aleasă. În duminica aceasta prin glasul Sfintei Evanghelii am observat că viața omului poate să nu fie într-o armonie. Atunci când Cel rău pune stăpânire pe om intervine haosul, depersonalizarea. Așa am văzut trecând astăzi pe Hristos prin cetatea Gadarei, după Sfântul evanghelis Matei. În ținutul acestor cetăți Hristos astrăzi este vindecător a doi oameni aflați sub stăpânirea celui rău care trăiau izolați, înspăimântând pe cei din jur. Nimeni nu se putea apropia de ei, nu mai aveau o personalitate pentru că demonii vorbeau în ei. Nu mai aveau control asupra mișcărilor, asupra vieții lor. Hristos trece prin acest ținut și foarte important, demonul intră în legătură cu El. Aș dori ca în această duminică să medităm asupra a trei aspecte din Evanghelia de astăzi.

Primul aspect asupra căruia doresc să medităm este acesta al convorbirii dintre diavol și Hristos dar mai ales asupra mărturisirii pe care demonii o fac: "Ce ai cu noi Iisus fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt, ai venit să ne chinuiești mai înainte de vreme". Ce ne surprinde este faptul că demonii îl recunosc pe Hristos, spun că este fiul lui Dumnezeu, ceea ce ne trimite cu gândul în textul din Epistola Sfântului Apostol Iacov care ne spune că: "Demonii cred și se cutremură". Dar, credința lor nu este o credință autentică, ei au credință și frică dar o credință pur teoretică. Credința mântuitoare este cea despre care Sfântul Apostol Pavel spune în epistola către Galateni că este "credința lucrătoare prin iubire". Cu alte cuvinte acest dialog este important pentru a înțelege acest lucru: credința trebuie să fie lucrătoare prin iubire, adică prin faptele iubirii și nu o credință pur teoretică. Nu ajunge să îl mărturisești pe Dumnezeu doar cu buzele, trebuie să îl mărturisești prin faptele iubirii căci "credința fără de fapte moartă este". 

După acest dialog demonii îi cer ceva lui Hristos, anume să le dea voie să intre în turma de porci care păștea alături. Ce ne surprinde este faptul că pe de o parte demonii totuși cer ceva, fac o rugăciune și Hristos împlinește această cerere. Suntem într-un fel surprinși, de ce Hristos încrede acest lucru. Pentru a înțelege și a da un răspuns potrivit cred că ar trebui să medităm la un text din Slujba Botezului în care preotul se roagă așa și alungă pe cel rău spunând: "Du-te cunoașteți puterea ta cea  deșartă care  nici peste porci n-a avut stăpânire". Hristos îngăduie această cerere pentru a ne arăta nouă că diavolul nu are stăpânire și nu are putere. Hristos îngăduie acest lucru pentru a ne mai arăta că diavolul nu îl poate forța pe om, că puterea lui nu este absolută, că el doar îl poate ispiti, dar omul se poate opri. Apoi credem că Hristos îngăduie acest lucru pentru a ne mai arăta ceva, iar acest lucru îl găsim în a treia idee a Evangheliei de astăzi.

A treia idee se referă la reacția oamenilor. Hristos alunga demonii, ei intră în porci și aceștia se îneacă în mare, iar păzitorii porcilor îi cheamă pe gadareni să vadă paguba. Gadarenii îl roagă politicos pe Hristos să plece din ținutul lor. Cred că este unul dintre cele mai triste episoade a Sfintei Scripturi de până la patima lui Hristos, să îl rogi pe Dumnezeu să plece din ținutul tău. Rugăciunea curată ne pune în legătură cu Dumnezeu, în dialog și comuniune cu El, dar oamenii din Gadara, reacția lor, a fost aceea de a-l alunga Hristos pentru că au pierdut sursa veniturilor lor. Cel mai probabil ei nu consumau carnea de porc pentru că ei erau evrei, ci foloseau acest lucru pentru comerț. Aceștia când și-au văzut sursa lor de venit epuizată, nu le-a mai trebuit niciun Dumnezeu, nicio minune și nu au mai apreciat valoarea semenului. Asupra acestui de al treilea aspect aș dori să medităm mai mult deoarece este de o profundă actualitate această reacție. Omul în zilele noastre este văzut din ce în ce mai mult ca un robot, se îmbolnăvește un om, este înlocuit cu altul sănătos. Nu se mai pune accent pe valoarea umană, suntem văzuți din ce în ce mai mult ca niște mașinării și nu suntem văzuți ca având acea unicitate pe care Dumnezeu ne-a dat-o spunând că suntem unici și că sufletul nostru nu poate fi răscumpărat cu nici un lucru material, el fiind neprețuit. De aceea credem că Hristos îngăduie această pagubă a gadarenilor și pentru a-i arăta așa cum sunt ei ca oameni, copleșiți de cele materiale, ca dovadă că nu s-au putut bucura de vindecare semenilor și și-au văzut doar pierderea lor materială.

Poate că ar trebui să medităm mai mult la un episod din cartea profetului Ezechiel din capitolul 16 unde ni se prezintă binefacerile lui Dumnezeu pentru umanitate sub forma unei istorioare. Dumnezeu prezintă umanitatea ca pe un copil mic și părăsit, ca pe o copilă, iar El, Prințul, vine și ia această copilă și o îngrijește. Spun acest lucru pentru că în Evanghelia care  relatează acest episod, cel vindecat vrea să îl urmeze pe Hristos dar Hristos îi spune: Nu, du-te și spune cât de mult bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Acesta este Apostolatul nostru al fiecăruia, să spunem cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu sau să medităm la cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu. Dumnezeu face acest lucru continuu cu umanitatea, o îngrijește ca pe o copilă orfană, ca pe o copilă părăsită. Așa face cu fiecare dintre noi, de aceea avem nevoie de Dumnezeu și avem nevoie să spunem și noi cum au spus Apostolii Luca și Cleopa pe drumul Emausului: "Rămâi cu noi Doamne, căci acolo unde ești Tu, acolo lipsuri nu sunt". Amin!

29.06.2018 Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. La biserica noastră, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Părintele Diacon Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Petru Brisc.








EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea, venind în părțile Cezareii lui Filip, a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicând: cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns Lui: unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții Ilie, iar alții Ieremia sau unul dintre prooroci. Atunci Iisus le-a zis: dar voi cine ziceți că sunt Eu? Și răspunzând Simon Petru, a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu. Iar Iisus răspunzând, i-a zis: fericit ești tu Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, cel din ceruri. Și Eu îți spun ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și-ți voi da ție cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat și în ceruri; și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri.


Sfânta noastră Biserică prăznuiește astăzi pomenirea Sfinților și întru tot lăudaților Apostoli Petru si Pavel, cei dintîi pe scaun sezători si propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Sfântul Petru se numea Simon înainte de a se fi întâlnit cu Iisus Cel ce i-a schimbat numele în Chefa, care înseamnă piatră. Acesta s-a născut în Betsaida Galileii, tatăl său se numea Ioná, iar fratele său, Andrei, a fost cel dintâi chemat de Iisus să fie Apostol. Andrei l-a prezentat pe Simon lui Iisus după ce i-a spus: „Am găsit pe Mesia. “ Simon Petru era căsătorit și era pescar de profesie. Această îndeletnicire l-a învățat să înfrunte valurile mării, să se ostenească, să se bucure de pescuire bogată sau să-și asume eșecul. Era o fire dinamică, spontan și plin de zel. Într-o zi l-a întâlnit pe Iisus din Nazaret Cel care i-a schimbat viața și l-a făcut din pescar obișnuit „pescar de oameni”, adică Apostol ca să adune oameni pentru împărăția cerurilor pe care o predica Sfântul Ioan Botezătorul și apoi Iisus zicând: „ Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor.” (Matei 4, 7). Credința sa iudaică a moștenit-o din familie și a cultivat-o la sinagogă, într-un context iudaic, dar elenizat, al Galileii, populat cu amestec de grupuri etnice diferite. Totuși, Simon Petru era un om simplu, el nu vorbea limba greacă, de aceea, mai târziu a fost ajutat în misiunea sa de ucenicul său, Ioan Marcu, fiind traducător pentru el din ebraică în greacă.

Sfântul Pavel se numea inițial Saul. S-a născut în Tarsul Ciliciei (azi, în Turcia), în diaspora evreiască, era fiu al unor evrei deportați de romani. Sfântul Pavel avea o vastă cultură teologică dobândită în Tars și la Ierusalim. Era cetățean roman, adică un internațional. Vorbea limba greacă, era zelos și ucenic al învățatului Gamaliel, un mare tâlcuitor al Legii lui Moise. A fost contemporan cu Iisus din Nazaret, dar nu L-a întâlnit niciodată cât timp Iisus a trăit pe pământ. Din zel pentru tradiția iudaică, Saul a persecutat noua comunitate a ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Dar, pe când persecuta pe creștini, în Siria, lângă Damasc, s-a întâlnit cu Iisus Cel viu din ceruri, într-o lumină copleșitoare. Iisus l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?” (Fapte 9, 4). Atunci, Saul a înțeles că Iisus din Nazaret este viu și că El este cu adevărat Mesia. Tot atunci, Saul a învățat că Iisus Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său. Saul lovea în creștini, iar Iisus Hristos simțea durerea lor, căci viața lor era viața Lui și viața Lui era viața lor. Apoi, Saul, persecutorul, convertit și botezat, devine Pavel Apostolul, misionarul cel mai zelos al lui Iisus Hristos și al Bisericii Sale.

Odată a întrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Apoi i-a întrebat din nou: Dar voi cine ziceți că sunt? Atunci Petru a luat cuvântul înaintea celorlalți și a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Și i-a răspuns Mântuitorul: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Și Eu zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri (Matei 16, 17-19). Aceasta este cea mai mare mărturisire de credință făcută de Petru. Pe piatra acestei credințe, adică numai pe temelia credinței adevărate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici "porțile iadului", adică gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o altă temelie, decât temelia sau piatra dreptei credințe, pusă de Apostoli. Apoi să înțelegeți că "cheile împărăției cerurilor" nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor și urmașilor lor, episcopi și preoți.

După Înălțarea Domnului la cer, Sfinții Apostoli au primit puterea Duhului Sfânt și au plecat în toată lumea să vestească Evanghelia mântuirii și credința în Iisus Hristos. Atunci și Sfântul Petru a început să semene cuvântul Evangheliei, mai întâi în Ierusalim și în Samaria. Apoi, după ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos în Bitinia din Asia Mică și mai ales în Italia, pe timpul împăratul Nero, care l-a răstignit pe cruce. De la el ne-au rămas două sfinte epistole, prin care ne învață calea mântuirii și voia lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel nu făcea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credință și la apostolie printr-o vedenie înfricoșată, când mergea spre Damasc, în Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule - căci așa îl chema mai înainte -, de ce Mă prigonești? Iar el a întrebat: Cine ești, Doamne? Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigonești. Apoi din nou a întrebat Pavel: Doamne, ce voiești să fac? Apoi l-a botezat Anania, căruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu!
Așa a fost vânat Pavel de Hristos pentru Biserică și pentru neamuri. El a fost trimis să vestească Sfânta Evanghelie la popoarele păgâne, numite "neamuri". Și a vestit pe Hristos întâi în Siria, înființând prima Biserică creștină în orașul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia în toată Asia mică, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea și Bitinia. Apoi a trecut în Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns în Atena și Corint, apoi în Sicilia, Italia, Roma.

În final, aș vrea să vă citesc un cuvânt din Epistola către Romani capitolul 8, unde Apostul Pavel ne vorbește despre ce îl poate despărți pe om de dragostea lui Dumnezeu. "Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere". Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru."

Pe sfinți noi trebuie să-i imităm în măsura puterilor noastre. Sărbătoarea nu este doar o rememorare istorică, ci o încercare de retrăire, o încercare de interiorizare a vieții lor în viața noastră, pentru a ne bucura cu toți sfinții în Împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

24.06.2018 Duminica a 4-a după Rusalii -Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul (Vindecarea slugii sutașului)

Astăzi, 24.06.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Niceta de Remesiana. De asemenea, în această Duminică, a 4-a după Rusalii, prăznuim Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, precum și Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.


EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, rugându-L și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Și i-a zis Iisus: Venind îl voi vindeca. Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai spune un cuvânt și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face. Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință. Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Și a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.

Ne aflăm în Duminica a patra după Rusalii și iată că este o dublă Sărbătoare, deoarece prăznuim nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.  Duminica de astăzi, prin Evanghelia sa este cu adevărat o lecție de logică a credinței pe care Sfântul Evanghelistul ne-o oferă. Nu vorbim în sens dinamic, sau de o definiție a credinței în această pericopa evanghelică, într un mod pasiv în care un om păgân  prezintă cu adevărat, într-un limbaj și un sens excelent ceea ce înseamnă credința, și ne oferă și nouă celor de acum o lecție de logică a ceea ce înseamnă credința în Dumnezeu. O definiție clară a credinței o găsim în Epistola către Evrei, capitolul 11 versetul întâi: "Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute"; adică să crezi în ceea ce nădăjduiești și să vezi, să încerci să dovedești prin viața ta, prin trăirea ta, niște lucruri pe care nu le-ai văzut niciodată. 

Revenind la Evanghelia de astăzi, ne aflăm din nou în Capernaum, un loc atât de apreciat și de drag Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că cele mai multe minuni spun exegezii și specialiștii, le-a făcut aici în Capernaum. Această minune de astăzi este imediat săvârșită după ce Hristos aflându-se în ținutul Galileii, transformă apa în vin la nuntă într-o localitate numită Cana. În armata romană, un sutaș cum este cel de astăzi, respectiv un ofițer, avea în ordine 100 de soldați și aceștia așa cum spune și el, îl ascultau și celui ce îi spunea să meargă, mergea si căruia îi spunea să vină, venea și căruia îi spunea să facă, făcea, la porunca superiorului său crezând în acesta. Auzind Isus s-a minunat și a zis celor ce mergeau după el: "Adevărat vă spun, în tot Israelul nu am întâlnit atâta credință". Aici nu se referă la fiecare persoană în parte pentru că aici întâlnim pe Maica Domnului la care îi cunoaștem credința, îl întâlnim pe Sfântul Ioan Botezătorul pe care îl prăznuim astăzi și îi cunoaștem faptele și credința și supunerea până la moarte pentru Dumnezeu, pentru cele sfinte și pentru Domnul nostru Iisus Hristos.
Acest ofițer se bazează în gândirea și în mentalitatea sa pe autoritatea pe care a avut-o Domnul nostru Iisus Hristos. El s-a gândit: Doamne, dacă eu le spun supușilor mei du-te, vino, fă asta și ei cred în autoritatea și în puterea mea și fac tot ceea ce le spun eu, execută ordinul pe care îl dau, Tu Doamne care ești Dumnezeu, dacă Tu le spui supușilor tăi să meargă, ei merg, dacă le spui să vină, ei vin.

Noi astăzi de multe ori avem probleme, avem greutăț, ne rugăm lui Dumnezeu însă mintea noastră se concentrează tot pe problemele respective și nu avem credința puternică. Acesta este mesajul Evangheliei: când credința este puternică, Dumnezeu ne ascultă rugăciunea și ne-o împlinește; când întârzie să se împlinească, este momentul pe care îl alege Dumnezeu ca noi să fim tari în credință și atunci ne împlinește dorința, voia și planurile noastre. Astăzi, dacă privim în lume vedem cât de mult a încetat credința omenirii în Dumnezeu, uitați-vă pe aceste rețele de socializare sau în mass media, sau în diferite convorbiri cu tineretul. Am fost părtaș la multe întâlniri și am auzit multe discuții în care s-a zis: "Acum în secolul 21, cât mai poate fi lumea de proastă să creadă în Dumnezeu? Am înțeles până acum că a fost limitată și nu a avut acces la atâtea informații și a crezut în Dumnezeu, dar astăzi când are acces la orice, până când mai crede omul în Dumnezeu?" Iubiți credincioși, acesta este viitorul nostru, aceștia sunt copiii noștri.

Încercăm să îl Căutăm pe Dumnezeu în rugăciune și în primul rând îl căutăm în rugăciunea noastră zilnică, particulară, dar încercăm să îl căutăm în special în biserică la Sfintele Taine. Vedem atâta vorbă în biserică, atâta analiză, începând cu preotul din altar,  analizăm toată biserica și ne întoarcem acasă. Noi în biserică trebuie să vorbim cu Dumnezeu în spațiul Său sacru, aici își revarsă harul Său, aici îl găsim. O săptămână întreagă bârfim vorbind vrute și nevrute, dar în biserică venim să vorbim cu Dumnezeu, să îl căutăm pe Dumnezeu în liniștea și puterea rugăciunii.

Oare câți oameni astăzi ar face ceea ce a făcut acest ofițer pentru slujitorul său ? Mulți din biserică avem sub noi angajați care sunt subordonații noștri. Nu știu câți astăzi ar face ceea ce a făcut acest sutaș pentru sluga sa. Intrăm în serviciul nostru și așteptăm să fim salutați, să fim respectați, dar dacă eu în calitate de conducător al unei instituții nu sunt capabil să îl salut pe portar, care este cel care păzește unitatea, firma, instituția, dacă nu salut femeia de serviciu care întreține spațiul unde muncim, sau pe toți cei care ne sunt subordonați acolo, nu știm să dăm bună dimineața, atunci unde este de fapt calitatea umană sau natura umană pe care Hristos o cere de la noi? Hristos a fost un om aici pe pământ, El este așa cum mărturisim "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", dar aici pe pământ s-a coborât mai jos decât oamenii pentru că știm că oamenii l-au răstignit pe cruce, dar noi și azi îl răstignim prin vorbe, prin bârfe, în loc să fim buni, să fim frați, să ne ajutăm unul pe altul, să ne rugăm unul pentru altul, căci împreună-rugăciunea este coroana care duce spre Hristos, pentru că zice Hristos: "Acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo voi fi și Eu". Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro