+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre

Ultimele Noutati

Programul de sfințire al caselor 2019 Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Programul de sfințire al caselor 2019

I Ianuarie - începând cu ora 13:00 (Marți)
Str. Cerbului (fără fermă) (ora 13)
Str. Bradetului
Str. Căprioarei (ora 14:30)
Str. Stânei (ora 17)
Str. 22 Decembrie (partea dreaptă, până la biserică) (ora 18)


II Ianuarie - începând cu ora 9:00 (Miercuri)
Ferma (ora 9)
Str. Merilor (ora 11)
Str. 22 Decembrie (de la biserică până la ieșirea spre Aghireș, pe ambele părți) (ora 15)
Str. Iasomiei (ora 18)

III Ianuarie - începând cu ora 15:00 (Joi)
Str. 22 Decembrie (intrare spre C.D. Gherea) – str. Dobrogeanu Gherea (partea dreaptă, intrarea neasfaltată) până la fântâna arteziană.
str. Oborului (ora 15)
Str. Pădurii (ora 17)

IV Ianuarie - începând cu ora 15:00 (Vineri)
Str. Morii – str. Câmpului

V Ianuarie – începând cu ora 10 (Sâmbătă)
Str. Dobrogeanu Gherea (de la Fântâna arteziană înspre oraș) – Nagy Budai Antal
Str. Eminescu (ora 14)

-se va reveni unde nu s-a săvârșit sfințirea casei, în perioada 1-4 ianuarie din întreaga parohie. Programări se pot face la numărul afișat mai jos.

Vicar Eparhial
Pr.Paroh Dr. Ionuț Pop
0731. 338. 252

26.12.2018 A doua zi de Crăciun

Astăzi, 26.12.2018, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește a doua zi de Crăciun. În această zi, a doua de la Nașterea Domnului, prăznuim Soborul Maicii Domnului. Tot în această zi îi pomenim pe Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana și pe Sf. Sfințit Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

Evanghelia Zilei (Matei 2, 13-23):
"După ce s-au dus Magii , iată Îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif , zicând : scoală-te , ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt și stai acolo , până ce îți voi spune eu ,căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se , a luat noaptea Pruncul și pe mama Sa și s-au dus în Egipt: și au stat acolo până la moartea lui Irod , ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin Proorocul , care zice : din Egipt am chemat pe Fiul Meu . Iar când Irod a văzut că a fost înșelat de Magi , s - a mâniat foarte tare și, trimițând , a omorât pe toți copiii , care erau în Betleem și în toate hotarele lui , de doi ani și mai mici , după timpul pe care-l aflase de la Magi . Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul,care zice : glas în Rama s-a auzit , plângere și tânguire și țipăt mult ; Rahila plângea pe fiii săi și nu vroia să se mângâie , pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod , iată că Îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt , zicându-i : scoală-te , ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în Pământul lui Israel , căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului . Iar el sculându-se , a luat Pruncul și pe mama Lui și au venit în Pământul lui Israel . Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea , în locul lui Irod , tatăl său, s-a temut să meargă acolo și , luând poruncă în vis , s-a dus în părțile Galileii. Și a venit și a locuit în orașul , care se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Prooroci, că Nazarinean se va chema."


"Cerul și pământul în cântări răsună,
Îngeri și oameni cântă împreună"

Așa răsună un vers de frumos colind și cred că în aceste zile ale Sfântului Crăciun cerul și pământul în cântări răsună/ Îngeri și oameni cântă împreună, pentru că ce poate fi mai frumos decât ca atunci când întreaga natură se bucură de marea veste a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Cei care ati fost Duminică la biserică și ați fost atenți la citirea Sfintei Evanghelii, ați putut vedea cum Evangheliștii Matei și Luca ne-au prezentat rudeniile pe care le-a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Am văzut în acește zile cum s-a născut Hristos în Betleemul Iudeii, așa cum a fost prorocit în Vechiul Testament prin aleșii Proroci. Am văzut cum Arhanghelul Gavriil a pregătit-o pe Fecioara Maria și am văzut cum îngerul i-a spus lui Iosif să nu se teamă a o lua de femeie pe Maria, deoarece în ea s-a zămislit de la Dumnezeu, fără de bărbat.
Astăzi, am văzut cum Irod a aflat de toate acestea și a încercat să-L ucidă pe Hristos Pruncul, dând poruncă să fie uciși toți pruncii mai mici de doi ani. Am văzut fuga în Egipt a Sfintei Familii. Aceste lucruri le-am tratat la fiecare Sărbatoare și le cunoaștem cu toții. Aș vrea să vin cu trei completări în viața și spiritul Crăciunului, pe care eu le numesc enunțuri sau întrebări și poate răspundem împreună la acestea.

Prima întrebare este aceasta: "Suntem noi oare contemporani cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos?"
La prima vedere am zice că nu se poate să fim contemporani, deoarece Hristos s-a născut în urmă cu mai bine de două mii de ani.

A doua întrebare este: "La Crăciun sărbătorim doar Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos?"
La Craciun nu sărbătorim doar Nașterea lui Hristos, ci mai sărbătorim și alte nașteri, am zice la prima vedere.

Cel de al treilea enunț l-aș intitula puțin mai dramatic: "Crăciun fără de Crăciun"
Cum poate fi Crăciunul fără de Crăciun când Sărbătoarea Crăciunului este atât de importantă?
O să vedem imediat elementele care fac parte din această etapă.

Să revenim la prima. Suntem noi contemporani cu Domnul nostru Iisus Hristos?
Cunoaștem cu toții cum Hristos în urmă cu două mii de ani S-a născut în Betleemul Iudeii, a crescut și a venit să ne mântuiască pe noi păcătoșii. Dacă Evangheliștii Matei și Luca ne descriu exact locul, timpul și cum s-a întâmplat acest lucru, să știți că și Evanghelistul Ioan și Sfântul Apostol Pavel ne dau niște detalii foarte importante asupra acestui eveniment. Aș începe cu Apostolul Pavel care le vorbește Galatenilor în capitolul 4 despre momentul în care se naște Hristos:
"Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea." (Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 4, 4-5)
Hristos a venit la "plinirea vremii" ca să răscumpere neamul omenesc. Totuși, de ce suntem noi contemporani după mai bine de două mii de ani cu Hristos? Cartea Sfântă și Apostolul Pavel ne arată lucrul acesta:
"Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea."
Cu toții știm ce înseamnă înfiere: înseamnă adoptare, să intri sub tutela cuiva și să ai un protector. Am văzut două lucruri distincte: răscumpărarea din păcatul strămoșesc și înfierea. Prin înfiere căpătăm din nou statutul de copil, transcendem vremea și pătrundem în misterul Nașterii lui Hristos.
Așadar, nu se naște doar Hristos, ci ne naștem și noi prin această înfiere pe care Dumnezeu o acceptă din marea Sa iubire de oameni, și ne duce pe aceeași treaptă cu Hristos în calitate de "Fii ai luminii" așa cum spune și Evanghelia: " Și pentru că sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Fiul cel Sfânt în inimile voastre ca să strigați: Părinte!" În momentul în care Dumnezeu îl naște și îl trimite pe Pruncul Hristos, ne naștem și noi din nou și prin aceasta devenim și noi contemporani. Crește și responsabilitatea noastră față de Dumnezeu, față de societate, față de familie și față de semenul nostru. Devenim fii răscumpărați de Hristos prin Nașterea Sa, ne pune din nou în acea lumină care s-a stins o dată cu păcatul strămoșesc și ne dă șansa să ne mântuim. De aceea, astăzi suntem cu adevărat contemporani cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Trecem la a doua întrebare: "La Crăciun sărbătorim doar Nașterea lui Iisus Hristos?"
Dacă am fost înfiați și primiți de Dumnezeu, ne-am recâștigat din nou dreptul de fii ai lui Dumnezeu. Astfel, ne naștem din nou și noi spiritual, duhovnicește, din robia păcatului. Desigur, fiecare om are o zi de naștere biologică, însă ziua de naștere duhovnicească sau spirituală pentru toți creștinii este ziua de Crăciun, odată cu Nașterea Pruncului Hristos deoarece așa suntem în comuniune cu îngerii: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire". Doar așa putem să fim egali unii cu alții, doar prin nașterea din nou alături de Pruncul Hristos.

Iubiți credincioși,
Evoluția nașterii implică responsabilitate. Atunci când într-o casă se naște un copil este o mare bucurie în fiecare zi: prin zâmbet, prin vorbă, prin joc. O bucurie mai mare este atunci când deja merge la școală și conștientizează. Mai deplin, atunci când este la maturitate și trăiește pe picioare proprii. Apoi, bucuria este accentuată atunci când copilul se așează la casa lui și capătă un rost în societate, dar mai mare este bucuria atunci când copilul nu uită de părinte și de casa părintească. Aceasta este nașterea noastră și a Pruncului Hristos. Dumnezeu se bucură de fiecare etapă. Noi ne bucurăm de această Sărbătoare, dar trebuie să îl facem fericit și pe Dumnezeu care L-a trimis pe Pruncul Său în lume să se nască și să crească, să ne mântuiască. Trebuie să conștientizăm că Dumnezeu ne-a dat șansa prin Nașterea Pruncului Hristos să ne naștem încă o dată, să ne dezvoltăm, să devenim oameni maturi și să ajungem la vârsta maturității lui Hristos, pentru ca apoi să devenim "Fii ai Luminii" și frați cu Hristos și cu fiecare în parte, făcând astfel o comuniune adevărată.

Cel de al treilea punct, dacă există "Crăciun fără de Crăciun".
În această perioadă a Postului ascultăm atât de multe colinde care ne încântă sufletul și ne fac plăcere, însă aș vrea să precizez un lucru legat de acestea. Colindul nu este folclor sau muzică populară. Colindul este Evanghelie, adică Vestea Nașterii Pruncului Hristos în lume, în viața și în sufletele noastre. Colinda se ascultă în genunchi. Astăzi, auzim colinde în târguri, acolo unde oamenii se înșeală. Auzim colinde în sălile de judecată, în tribunale, acolo unde frați, părinți, vecini și prieteni se ceartă cu legea pentru că nu pot să își împartă diferite lucruri. Sunt părinți care de Sărbătoarea Crăciunului nu și-au văzut copiii din cauza lucrurilor mărunte, țin mânie din cauză că nu pot trece peste ele. Atunci ne punem întrebarea: Este Crăciun fără de Crăciun? Nu poți să te pregătești de Sărbătoarea Crăciunului cu brad, cu masă, cu o haină nouă, dar să nu intri în Biserică. Nu ai timp în cele trei zile să vii să îi mulțumești lui Hristos pentru că S-a născut încă o dată pentru noi toți. Dacă nu pot să locuiască frate cu frate, părinte cu părinte sau vecin cu vecin în ziua de Crăciun, nu este Crăciun. Este totul formal, departe de a fi Crăciun.

Vă rog să vă imaginați o familie mare care are 12 copii. Cel mai mare copil îsi serbează ziua chiar de Crăciun. Părinții se pregătesc pentru această zi frumoasă, pentru Sărbătoarea zilei și pentru sărbătoarea fiului lor, și îi chemă pe toți la casa părintească. Aceștia vin, iar părinții intrând în cameră îi văd pe doi certându-se într-un colț. În celălalt colț, doi stăteau cu spatele unul la altul. În alt colț doi aproape că se luau la bătaie, și în alt colț era gol, deoarece n-au venit toți copiii acelei familii la Sărbătoarea Crăciunului și la ziua de naștere a fratelui lor mai mare. Atunci ne punem întrebarea: Este Crăciun fără de Crăciun? Este, și vă rog pe fiecare în parte ca întotdeauna înainte de aceste mari Sărbători să aveți un moment de pregătire. Degeaba îl vestești pe Hristos prin colinde dacă prima dată n-ai vorbit tu personal cu Hristos. Prima dată, caută-L pe Hristos în viața și sufletul tău prin iubire,prin îndreptare, prin împăcare și prin ceea ce cere Hristos de fapt de la noi și de la viața noastră. De ce? Pentru că viața aceasta nu durează foarte mult aici pe pământ. Timpul le risipește pe toate și rămânem cu cearta, cu pizma, cu răutatea și cu gândul negru al zilei, neputând da bucurie și strălucire Sărbătorii pe care o prăznuim astăzi.

De aceea, trebuie să conteze în primul rând dialogul direct cu Dumnezeu. Referitor la apropierea omului de Dumnezeu, Părintele Stăniloae spune: "L-am căutat pe Dumnezeu în cărți și nu L-am găsit, L-am căutat în oameni, în munți, în ape și nu L-am găsit, dar L-am găsit în liniștea și în puterea rugăciunii." Amin!

25.12.2018 Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos - Crăciunul

Azi, 25.12.2018, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. La biserica noastră Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, iar la cuvântul de învățătură Preacucernicul Părinte Petru Brisc a dat citire Pastoralei la Nașterea Domnului.

Evanghelia Zilei (Luca 2, 1-20):

În zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle”. Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alții: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut”. Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc, culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Și s-au întors păstorii, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră și văzuseră precum li se spusese.

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI (Partea I)

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți credincioși,

Icoana este reprezentarea picturală a unui personaj sfânt sau a unei scene sfinte, făcută de obicei pe o bucată de lemn, pânză, metal, hârtie sau sticlă, ori chiar pe zidul bisericii. Icoana indică coborârea lui Dumnezeu în lume și participarea omului la viața dumnezeiască.
Sfântul Teodor Studitul a afirmat că asemenea icoanei Mântuitorului, Evanghelia este o icoană verbală, pentru că icoana Domnului Hristos nu este altceva decât cuvântul dumnezeiesc văzut, care ne conduce la credința în Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Imaginile sfinte și Evanghelia, amândouă sunt expresii ale inexprimabilului, devenite posibile datorită revelării lui Dumnezeu, a cărei supremă manifestare a fost întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Pentru Părinții celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 787, icoana stă pe aceeași treaptă cu Sfânta Evanghelie. Prin contemplarea icoanei, credincioșii ajung, la fel ca și prin ascultarea cuvântului, la întărirea credinței. Cuvântul Evangheliei și icoana ne descriu istoria mântuirii noastre în Domnul nostru Iisus Hristos, căci ceea ce Evanghelia relatează în cuvinte, același lucru îl reprezintă icoana prin culori. Astfel, a auzi și a vedea merg împreună și amândouă sunt conforme cu voința lui Dumnezeu.

Importanța icoanei în Ortodoxie se vede din aceea că nu există rit liturgic fără icoană. Așa cum nu se poate săvârși Sfânta Liturghie fără rugăciuni, la fel nu se poate săvârși fără icoane.
Ținând cont de însemnătatea deosebită a icoanei în Biserică, în cele ce urmează vom explica reprezentarea iconografică a nașterii Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii.
Icoana nașterii Domnului Hristos, precum și alte icoane prăznicare, înglobează în ea toate celelalte praznice împărătești și face prezente toate marile evenimente din viața Domnului nostru Iisus Hristos. Icoana nașterii ne apare astfel în întreaga sa semnificație mesianică și eshatologică, în care misiunea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este deja împlinită și marea taină a lui Dumnezeu care devine Om, este înfățișată împreună cu toate consecințele ei.
Cu toate că Pruncul Iisus S-a născut într-o peșteră din Betleemul Iudeii, Evangheliile nu menționează acest amănunt, ci amintesc doar ieslea în care a fost culcat Pruncul (Luca 2,16) și casa în care magii I-au adus darurile lor (Matei 2,11). Grota nașterii însă există până astăzi, iar Sfânta Tradiție vorbește în mod constant despre ea.
Evenimentul măreț al nașterii Pruncului Iisus este înfățișat în icoane ca având loc în fața peșterii din Betleem, iar nu în interiorul ei, pentru că în iconografia ortodoxă evenimentele care se petrec în interiorul unui edificiu nu sunt niciodată reprezentate închise în încăperi, ci interioarele sunt sugerate prin construcții plasate în fundal, în vreme ce evenimentul însuși rămâne deschis, în fața edificiului, tratat ca o scenă din afară. Aceeași regulă se aplică și interioarelor nearhitecturale, naturale, cum este peștera în cazul nașterii Domnului. Prin această tehnică se subliniază cât de mult evenimentul reprezentat depășește locul istoric unde s-a petrecut și faptul că el transcende momentul în care a avut loc. Conform acestei tehnici, în icoana nașterii îi vedem pe Pruncul Iisus și pe Maica Domnului în afara peșterii și nu în interiorul ei.
Peștera din Betleem este pictată întotdeauna în culori închise, care indică umbra păcatului și a morții care domneau peste omenire înainte ca Domnul Hristos, „Lumina lumii” (Ioan 8,12), să fi coborât până la noi. Întunericul sumbru al grotei, această deschizătură întunecoasă a pământului, mai reprezintă și iadul. Nașterea Pruncului Iisus este pusă de către iconari în paralel cu pogorârea Sa la iad, iar peștera nașterii poate fi privită ca o prefigurare a mormântului din care Mântuitorul a înviat.
Pentru a mântui lumea din robia păcatului și a morții, Domnul Hristos își situează, în mod mistic, nașterea în iad, în adâncul cel mai de jos, unde răul zace în densitatea lui ultimă. Fiul lui Dumnezeu întrupat Se naște tainic tocmai în iad, pentru a-l elibera din robia diavolului pe Adam și, împreună cu el, toată omenirea care aștepta venirea Lui. Nașterea apleacă cerurile până la iad, și noi Îl contemplăm, culcat în iesle, pe Domnul Hristos care a biruit moartea prin patima Sa, căci în iad, Mântuitorul era singur „între cei morți slobod” (Psalmul 87,4), iar „celor ce ședeau în latura și în umbra morții, lumină le-a răsărit” (Matei 4,16).
Pruncul înfășat este așezat în fața peșterii și nu în interiorul ei, conform tehnicii amintite mai sus. Peștera, ieslea și fașa sunt semne ale golirii Fiului lui Dumnezeu de slava Lui cea dumnezeiască, ale celei mai mari smerenii a Lui, Care nevăzut fiind în firea Sa cea dumnezeiască, se face văzut în trup, din iubire față de om.
Pruncul Iisus este reprezentat ca o pată de lumină în întunericul peșterii, pentru că „El este Lumina cea adevărată, Care, venind în lume, luminează pe tot omul” (Ioan 1,9). Bezna idolatriei și păcatele întunecau mintea omului căzut, de aceea Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a ne deschide raiul cel închis în urma păcatului protopărinților și să ne arate calea spre el, ca un far călăuzitor. Mântuitorul a afirmat în acest sens: „Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12,46).
Albul noului-născut pe fundalul negru al peșterii preînchipuie mormântul Domnului Hristos. Pruncul se află într-o peșteră (mormânt), înfășurat în fâșii de pânză, asemenea lui Lazăr, mortul înviat ieșind din mormânt, tot o peșteră. Scutecele Pruncului au exact forma giulgiului Mântuitorului cel înviat, pe care îngerul îl arată femeilor mironosițe în mormântul gol, duminică dimineața. Astfel, nașterea în peșteră și scutecele Pruncului ne indică de pe acum moartea și îngroparea Sa, mormântul și giulgiul. Suntem departe de imaginea idilică a unui prunc. Acesta este deja „omul durerii” (Isaia 53,3), de care vorbește profetul Isaia, evanghelistul Vechiului Testament.
Pruncul culcat în peșteră ne arată, de asemenea, coborârea Lui cu sufletul la iad, unde „Lumina luminează în întuneric” (Ioan 1,5). Drepții Vechiului Testament așteptau în iad venirea lui Mesia, care „i-a scos din întuneric și din umbra morții și legăturile lor le-a rupt” (Psalmul 106,14). Imobilitatea Pruncului din leagăn ne amintește de textul Utreniei din Sâmbăta cea Mare: „Acesta este Sabatul cel binecuvântat, aceasta este ziua cea mare a odihnei. Căci, în această zi, Unul-născut Fiu al lui Dumnezeu, se odihnește de toate făpturile Sale”.
Muntele o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria din care a ieșit Pruncul Iisus, conform celor afirmate de prorocul Daniel: „După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână” (Daniel 2,45).
Maica Domnului se găsește în centrul icoanei, lângă peșteră, îmbrăcată într-un veșmânt purpuriu, culoare rezervată în Bizanț numai împăraților, care subliniază demnitatea ei împărătească, în calitate de Născătoare de Dumnezeu, pentru că Fiul ei este Împăratul cerului și al pământului. Sfânta Fecioară este reprezentată în dreapta Pruncului, conform celor afirmate în Psalmi: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta” (Psalmul 44,11), așa cum va sta și în împărăția lui Dumnezeu, după adormirea ei cu trupul.
Privirea contemplativă și melancolică a Sfintei Fecioare este ațintită asupra Pruncului. Ea meditează parcă la cuvintele dreptului Simeon pe care i le va zice peste patruzeci de zile, la templul din Ierusalim: „Prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2,35). Privirea ei mâhnită și mâinile așezate în formă de cruce, pe piept, ne anunță răstignirea de mai târziu a Pruncului Iisus.
Cele trei stele de pe capul și de pe umerii Maicii Preacurate sunt semnul fecioriei ei dinainte, din timpul și de după nașterea Domnului Hristos.
Maica Domnului este pictată stând în genunchi în fața Pruncului dumnezeiesc, spre deosebire de alte icoane, unde este reprezentată pe jumătate întinsă. Poziția ei întinsă din unele icoane arată lipsa, în cazul ei, a durerilor inerente unei nașteri obișnuite și, prin urmare, nașterea din Fecioară și începutul dumnezeiesc al Domnului Hristos. Apropierea dintre Maica Domnului și Prunc în icoană subliniază unitatea lor după natura umană, pe care Pruncul o primește de la Sfânta Fecioară.

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI (Partea a II-a)

Îngerii prezenți la nașterea Domnului Hristos ne apar în icoană deasupra celor doi versanți ai muntelui, unind cerul cu pământul. Pe când cea mai mare parte a lor, reprezentată în partea stângă, își ridică ochii spre cer și cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14), un alt înger, pictat în partea dreaptă, se apleacă spre un păstor, indicând prin gestul mâinii că îi vestește o mare bucurie. Acesta este îngerul care le-a spus păstorilor de lângă Betleem: „Vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2,10-11).
Îngerii sunt reprezentați în dubla lor funcție: în stânga, ei se îndreaptă spre înalturi, spre Izvorul de Lumină. Aceasta este neîncetata laudă adusă lui Dumnezeu, Liturghia cerească: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Lui!” (Isaia 6,3). Îngerul din dreapta, care se apleacă spre păstor, arată că el este slujitorul omului la porunca lui Dumnezeu. În aplecarea sa spre păstor, se simte întreaga tandrețe angelică a ocrotirii, neîncetata veghe a îngerului păzitor față de oameni.
Păstorii de la nașterea Domnului Hristos sunt martorii prin excelență, care au avut menirea să răspândească printre evrei vestea minunată a nașterii lui Mesia cel făgăduit. După ce îngerul le-a spus ce s-a întâmplat în Betleem și păstorii au văzut Pruncul, pe Fecioara Maria și pe dreptul Iosif, „au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” (Luca 2,17-18).
Păstorul din dreapta, care cântă din fluier, adaugă muzica omenească la psalmodia cerească, urmând îndemnul din Psalmi: „Lăudați pe Domnul în timpane și în horă; lăudați-L pe El în strune și în organe” (Psalmul 150,4).
Păstorii ne amintesc și de chipul Păstorului-Mesia, care a spus: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10,11).
În partea din stânga sus a icoanei îi vedem pe cei trei magi, Gașpar, Melchior și Baltazar, care au urmat cale îndelungată steaua, ce strălucește acum deasupra grotei. Primul mag privește atent la steaua care îi conduce către Împăratul ce tocmai S-a născut.
Îndelungata căutare a celor trei magi înțelepți a luat sfârșit într-o grotă umilă, unde un sugar sărman primește daruri împărătești, ceea ce arată că sensul ultim al oricărei științe și căutări omenești este contemplarea și adorarea lui Dumnezeu, Care pentru noi S-a făcut om și s-a născut în Betleemul Iudeii.
Cei trei înțelepți veniți de la Răsărit reprezintă neamurile păgâne și idolatre, necunoscătoare a revelației biblice. Magii, care slujeau stelelor, s-au învățat de la stea să se închine Domnului Hristos, „Soarelui dreptății” (Maleahi 3,20), și ei simbolizează Biserica lui Hristos ce se va constitui dintre neamuri, în timp ce păstorii reprezintă Biserica dintre iudei.
Magii sunt reprezentați având vârste deosebite; unul tânăr, altul de vârstă mijlocie și al treilea bătrân, pentru a sublinia că lumina cea dumnezeiască se dă fără deosebire de vârstă și de poziție a oamenilor în societate, în funcție de cât râvnește fiecare după ea și se străduiește să o dobândească.
Prin darurile pe care le aduc Pruncului Iisus, magii le închipuie pe femeile mironosițe, care s-au duminică dimineață la mormântul Domnului Hristos, pentru a-I unge trupul cu miresme. Darurile de aur, smirnă și tămâie, ne arată învierea Mântuitorului din mormânt, pentru că aurul îi este adus ca unui Împărat al veacurilor; tămâia, ca Celui ce este Dumnezeu al Universului; iar smirna, Lui, Nemuritorului, ca unui mort de trei zile.
Caii magilor, în ciuda îndelungatei călătorii, vădesc vioiciune la apropierea de Mântuitorul lumii.
O rază de lumină din steaua de deasupra stâncilor cade asupra Pruncului Iisus. Steaua este vestitoarea zorilor unei ere noi, aceleia a harului, pentru că „harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1,17), „Soarele dreptății”, care a venit în lume „ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții” (Luca 1,79). După cum evreii au fost conduși către Mântuitorul de Legea Veche, popoarele păgâne (reprezentate prin magi) au fost călăuzite către Domnul Hristos de razele stelei.
Unica rază care pogoară din înălțime semnifică ființa sau natura cea una a lui Dumnezeu dar care, ieșind din stea, se împarte în trei, pentru a desemna participarea celor trei Persoane dumnezeiești la lucrarea mântuirii.
În spatele leagănului Pruncului Iisus stau două animale, care Îl încălzesc pe Acesta cu respirația lor. Prezența boului și a asinului lângă leagănul Mântuitorului ne trimite la cuvintele prorocului Isaia: „Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea stăpânului său; dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă înțelege” (Isaia 1,3), cuvinte care le anticipează pe cele ale Sfântului Evanghelist Ioan: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1,11).
Sfântul Grigorie de Nyssa dă o explicație alegorică celor două animale: pentru că boul este legat prin lege, iar asinul poartă povara idolatriei, deci boul reprezintă religia iudaică, pe când asinul lumea păgână, amândouă fiind eliberate de jug de către Fiul lui Dumnezeu întrupat, culcat în iesle în fața lor.
În partea stângă jos a icoanei, dreptul Iosif stă așezat pe o piatră. Acesta este pictat în partea extremă și nu împreună cu Pruncul Iisus și cu Maica Domnului, pentru că el nu este tatăl, ci purtătorul de grijă al Pruncului și al Sfintei Fecioare. Iconografia subliniază prin aceasta că Iosif nu este considerat un personaj principal în acest eveniment, separându-l net de grupul central.
Bătrânul Iosif șade pe o piatră meditând, vizibil tulburat de îndoieli asupra modului miraculos al zămislirii Fecioarei. Nu numai că nu este tatăl Pruncului care tocmai s-a născut, dar Iosif se îndepărtează lăuntric prin necredința lui și se izolează în îndoielile sale. Ideea de izolare și de non-comuniune este și mai accentuată în unele icoane ale nașterii, prin reprezentarea lui Iosif întorcând spatele peșterii.
Dreptul Iosif se confruntă cu misterul de negrăit al întrupării Fiului lui Dumnezeu dintr-o Fecioară. La drept vorbind, nu este o confruntare, ci mai degrabă o invitație de a se alătura laudei și slăvirii aduse de cer și pământ, o invitație la comuniune. Atunci când rațiunea umană întoarce spatele revelației dumnezeiești și se lipsește de această comuniune, ea nu poate accepta victoria asupra ordinii naturii, iar negrăita minune a Fecioarei-Mame, va rămâne „scandal pentru iudei și nebunie pentru elini” (I Corinteni 1,23). Îndoielile dreptului Iosif subliniază caracterul de nepătruns al misterului venirii printre noi a Fiului lui Dumnezeu, întrupat din Sfântul Duh și din Fecioara Maria.
În fața lui Iosif se află un bătrân, mai mult sau mai puțin adus de spate, îmbrăcat într-o manta din blană de oaie. La prima vedere, acesta ne apare drept unul dintre păstorii prezenți la mărețul eveniment din Betleemul Iudeii. Trăsăturile lui însă sunt caracteristice unui personaj anume. Astfel, vârsta înaintată, barba albă, îmbrăcămintea, toiagul și faptul de a fi reprezentat din profil ne spun totul despre el. Sfinții nu sunt aproape niciodată înfățișați din profil în icoane, decât foarte rar, în compozițiile cu multe personaje, în care sunt orientați spre centru. Profilul întrerupe oarecum contactul direct, semănând cu un început de absență.
Prin urmare, în icoane nu sunt reprezentați din profil decât demonii, păcătoșii și persoanele care nu au atins sfințenia și care oferă vederii profilul tipic fugii, al celor care au ceva de ascuns. Personajul din fața lui Iosif este diavolul deghizat în păstorul Thyrros (pe unele compoziții este un bătrân cu coarne și coadă), care sădește gânduri de îndoială în inima acestuia. Apocrifele ne prezintă vorbele sale ispititoare: „Așa cum acest toiag (el este îndoit sau rupt, ca semn al fostei sale puteri zdrobite de Mântuitorul) nu mai poate da vlăstare, tot așa o fecioară nu poate naște”, dar toiagul a înflorit de îndată (spun aceleași scrieri apocrife). Caracterul diabolic al insinuărilor falsului păstor este trădat de modul slugarnic în care acesta se apleacă de spate.
În partea dreaptă din josul icoanei se află scena îmbăierii Pruncului Iisus, pentru a ilustra deplina realitate a naturii omenești a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Care, ca orice alt copil, trebuia spălat după naștere. Moașa îl ține pe Prunc cu mâna stângă, iar cu dreapta încearcă temperatura apei, în timp ce Salomeea, cealaltă femeie, toarnă apă pentru îmbăierea noului-născut.
Prin reprezentarea băii se anunță unele evenimente viitoare din viața Pruncului Iisus: botezul în râul Iordan și faptul că trupul Domnului trebuie să fie spălat, să „sufere”, pentru că va suferi pe cruce și va muri pentru păcatele oamenilor.
Cele două scene din josul icoanei: a dreptului Iosif cuprins de îndoieli (în stânga) și a îmbăierii Pruncului (în dreapta), sunt complementare în semnificația lor hristologică. Îndoielile dreptului Iosif subliniază caracterul de nepătruns al tainei venirii printre noi a Fiului lui Dumnezeu, întrupat din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, în timp ce scena băii insistă pe deplina realitate a naturii Sale omenești. Astfel aceste două scene năzuiesc dacă nu să reprezinte, cel puțin să ilustreze, prin juxtapunerea a două imagini, dogma formulată la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), că în persoana cea una a lui Iisus Hristos există două firi, cea divină și cea umană, care sunt neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite.
În unele icoane ale nașterii Domnului, în partea dreaptă jos, lângă scena îmbăierii Pruncului, observăm un personaj care îl reprezintă pe prorocul Isaia și prin el pe toți profeții Vechiului Testament. În așteptarea lui Mesia cel făgăduit, Isaia strigă cu toată nerăbdarea covârșitoare a sufletului evreiesc: „O! Dacă ai sfâșia cerurile și Te-ai pogorî!” (Isaia 63, 19). Prorocul Îl arată cu mâna dreaptă pe Pruncul Iisus, așezat pe genunchii moașei, și cu același gest ne indică un butuc mare și un lăstar înverzind. Meșterii iconari ne trimit prin aceasta la cuvintele proorocului: „O Mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un Lăstar din rădăcinile lui va da” (Isaia 11,1). Contemplăm aici profeția lui Isaia și împlinirea ei. Observăm lăstarul înverzit, ca simbol folosit de Isaia pentru Domnul Hristos, dar Îl vedem și pe Prunc, împlinirea profeției și vederea „față către față, nu în oglindă sau în ghicitură” (I Corinteni 13,12). Este subliniată aici unitatea dintre cele două Testamente, unul împlinindu-se prin celălalt. Mâna stângă a lui Isaia se odihnește asupra unei tăblițe făcute din porunca lui Dumnezeu, care trimite la următorul text: „Du-te scrie acestea pe o tablă și trece-o într-o carte, ca să fie pentru mai târziu mărturie veșnică, pentru că prunc s-a născut nouă” (Isaia 30,8 și 9,5). Veșmintele profetului Isaia îl înrudesc, iconografic, cu Sfântul Ioan Botezătorul; ele fiind cele ale unui martir, pentru că asemenea Înaintemergătorului Domnului, și proorocul Isaia a fost omorât de evrei pentru că i-a mustrat din pricina păcatelor lor, fiind tăiat cu ferăstrăul, primind astfel cununa de martir și numărându-se printre cei uciși „pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia pe care au dat-o” (Apocalipsa 6,9).

Iubiți fii sufletești,

Trecând de la reprezentarea iconografică a nașterii Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii la orice icoană, în general, putem afirma că aceasta dezvăluie frumusețea sfântă izvorâtă din Sfântul Duh, realizarea de către om a asemănării cu Dumnezeu. Întrucât sfinții înfățișați în icoane sunt oameni vii, ca și noi, dar care au fructificat harul lui Dumnezeu, icoana mărturisește posibilitatea aflată la îndemâna fiecărui creștin de a ajunge prin eforturi personale și ajutorul lui Dumnezeu să realizăm cea mai înaltă aspirație a noastră: sfințenia, care poate fi dobândită numai prin căința sinceră pentru păcatele săvârșite, prin ferirea de a încălca voia lui Dumnezeu și prin săvârșirea de cât mai multe fapte bune.

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viață îndelungată, realizări spirituale și materiale spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea oamenilor. „La mulți ani buni!”.

Al vostru de tot binele doritor și către Domnul pururea rugător
†Petroniu
Episcopul Sălajului

23.12.2018 Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului)

Astăzi, 23.12.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. 10 Mc. din Creta, a Sf. Ier. Pavel, arhiep. Neocezareei și a Sf. Cuv. Naum. Tot în această Duminică îi pomenim pe Sfinții Părinți după trup ai Domnului, pericopa evanghelică de astăzi prezentându-ne Genealogia Mântuitorului. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

Evanghelia Zilei (Matei 1, 1-25):

"Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe lesei; lesei a născut pe regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe losia; losia a născut pe lehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, lehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Măriei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Așadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Și, cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin prorocul, care zice; «lată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu». Și, deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus."

Încă din tinerețe, din primii ani la Semninarul Teologic ascultam cu atenție deosebită Evanghelia care se citește de obicei astăzi, în Duminica dinaintea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Mi se părea ciudată pentru că auzeam această înșiruire de nume și nu înțelegeam oarecum rostul acestora, deoarece oricum nu le reținem și știm de fapt cine a fost Iisus Hristos. Cu siguranță și dumneavoastră v-ați pus această întrebare: De ce în această Duminică se citește această înșiruire de nume? Aș împărți această genealogie pe care Evanghelistul Matei și Luca ne-o prezintă. Dacă ne uităm la Evanghelistul Matei, primele 14 nume reprezintă perioada care începe de la Avraam și merge până la Regele David. Cea de a doua începe de la Regele David și merge până la strămutarea din Robia Babilonică, și aici fiind tot 14 nume. Cea de a treia și ultima parte din acest ciclu al Genealogiei Domnului nostru Iisus Hristos, este de la Robia Babilonică până la însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În total sunt 42 de generații.

Evanghelistul Luca pornește de la Mântuitorul înspre Avraam, înspre Părinții Vechiului Testament. Desigur, ambii evangheliști își pun aceeași întrebare: "Cine este Iisus Hristos?" Am găsit această întrebare și la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, apoi în momentul în care își desfășura activitatea între farisei și cărturari toți se întrebau: "Cine este acesta?" Mai găsim această întrebare la judecata Lui de către Pilat, și la Învierea Sa: "Cine este acesta?"

Astăzi, ca sa cunoști pe cineva este suficient să aprofundezi trei sau patru generații, iar apoi deja intervine muncă de o viață întreagă pentru a ajunge până la 42 de generații. Evanghelistul Matei ne arată clar faptul că și pe cale omenească Mântuitorul se naște din rege. Așadar, și partea Sa umană pe care o avea era din viță regească. Acest lucru doreau să îl scoată în evidență Evangheliștii Matei și Luca. Pornind de la genealogia din Vechiul Testament, vedem că întreg Vechiul Testament este o Carte a așteptării. Începând de la Proorocii Vechiului Testament toți îl așteptau pe Mesia. Nu știau cine este sau cum urmează să vină acest om. Stiau doar că așteptau un răscumpărător. Prin revelație de la Dumnezeu, proorocilor din Vechiul Testament li s-a descoperit lucrul acesta. În cartea lui Isaia 7,14 ni se spune: "Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu, și vor chema numele Său Emanuel, care se tâlcuiește Cu noi este Dumnezeu". Referitor la locul în care se va naște Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Miheia în capitolul 5,1 spune așa: "Iar tu Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine se va naște stăpânitor peste Israel". Mai găsim în Vechiul Testament multe profeții care ne arată și unde se dorește de fapt venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Încă de la David se dorea îndreptarea păcatului strămoșesc, iar proorocilor le era descoperit de către Duhul Sfânt faptul că trebuie să aștepte un Mântuitor, fără de El mântuirea fiind imposibilă. Acesta este Iisus Hristos, venit în lume pe cale naturală. A venit în lume la "plinirea vremii". I-a fost mare mirarea și Mariei, dar și Dreptului Iosif. Găsim acest episod mai detaliat la Evanghelistul Luca, spunând că "Fecioara Maria va naște Fiu fără să cunoască bărbat". Apoi, vedem cum bătrânului Iosif i s-a zis: "Nu te teme a lua pe Maria de femeie, căci El este Cel ce va mântui Poporul ales". În momentul în care Fecioara Maria a primit porunca de la Arhanghelul Gavriil, prin cuvintele "Să-mi fie mie dupa cum voiești", Ea a acceptat soarta lumii, a acceptat să fie Altarul de Jertfă.

Ne pregătim ca în scurt timp să Prăznuim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Să știți că cele 42 de genealogii ale Mântuitorului reprezintă 42 de zile de post, adică această vreme în care Hristos se naște și vine în ieslea sufletului nostru, la fiecare în parte. La unii o găsește mai caldă, la alții mai rece, depinde de fiecare cum ne pregătim să-L primim pe Hristos în viața și în sufletul nostru. Din punct de vedere dogmatic, Iisus Hristos vine în lume în mod kenotic, adică se eliberează de Slava Dumnezeiască, "Chip de rob luând", făcându-se asemenea nouă oamenilor. El putea să vină purtat de îngeri, să nu sufere și să nu trăiască atâtea greutăți. Hristos a câștigat lumea prin cuvânt, faptă și model, iar nu prin războaie, cucerire, sau prin cărți scrise cum au făcut ceilalți împărați sau regi ai lumii. Petru, fiind prezent la toate minunile pe care Mântuitorul le-a facut, exclamă: "Tu ești Fiul lui Dumnezeu Cel Adevărat și Viu!" S-a eliberat de Slava Dumnezeiască și a luat chip de rob "Pentru noi și pentru a noastră mântuire".

Nu știu cum ar fi dacă astăzi ar veni din nou Hristos. Oare cum l-am primii? Am fi oare mai deschiși, mai darnici, mai primitori? Cu toate că tot Vechiul Testament vorbea despre venirea lui Mesia, stele, magii, chiar și îngerii care se bucurau de minunea nașterii exclamau: "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire". Astăzi, într-o lume a pierzării, a bârfei, a disprețului și a răutații, o lume în care nu ne place să ne apropiem de semenul nostru și să îi apreciem calitățile, ci să îi scoatem în evidență doar faptele rele și ceea ce este neplăcut omului, nu știu cum l-am primii pe Hristos în viața și sufletul nostru. În aceste 42 de genealogii am văzut cum Dumnezeu prin prooroci ne avertizează și ne mângâie spunând că ne va trimite un Mântuitor care ne va scoate din robia păcatului.

Să-L primim pe Hristos Domnul în viața și în sufletul nostru așa cum se cuvine, să nu lăsăm ca Sărbătoarea Crăciunului să însemne doar bradul din casă și bunătățile pe care le punem pe masă. Să fie așa cum cere Hristos și îngerii: "Pe pământ pace și între oameni bunăvoire".

O mamă și-a pierdut în urmă cu ceva vreme o fiică, aceasta plecând în străinătate. Acolo și-a trăit viața în greutăți, probleme și ispite de tot felul, dar nu a vrut să se întoarcă nicicum acasă să-și vadă mama și familia. Atunci, mama a publicat un articol în ziar scriind: "Eu și acum te iubesc". Fata, citind pe internet articolul, s-a gândit la părinții ei care o așteaptă acasă și s-a întors. Adaptând acestă povestioară, Hristos ne spune și ne arată prin fiecare Sărbătoare a Craciunului, prin Nașterea Sa, prin venirea Sa în sufletul și în viața noastră faptul că"Eu și acum te iubesc". Amin!

16.12.2018 Duminica a 28-a după Rusalii (a Sf. Strămoși după trup ai Domnului)

Azi, 16.12.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Proroc Agheu și a Sf. Teofana împărăteasa. Tot în această Duminică, a 28-a după Rusalii, îi prăznuim pe Sfinții Strămoși după trup ai Domnului. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc. De asemenea, după momentul împărtășirii credincionșilor au fost împărțite cadouri tuturor copiilor, în cinstea prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, care este și ocrotitorul Parohiei noastre.


Evanghelia Zilei (Luca 14, 16-24):

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea".


Multe scrisori de dragoste ne trimite Dumnezeu pe pământ nouă oamenilor. Pentru primirea celei mai frumoase scrisori de dragoste ne pregătim și noi, anume pentru Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Acesta este darul care se va transforma în medicamentul nemuririi noastre. Pentru a citi aceste scrisori de dragoste însă, trebuie să fim în comuniune cu Dumnezeu, să răspundem chemărilor Sale, iar chemările Sale sunt diverse, pe înțelesul și pe felul de a fi a fiecăruia dintre noi. Așa lucrează Dumnezeu și așa se coboară El în lume, în viața noastră, la măsura noastră, pentru ca de acolo de unde suntem să ne ridice la măsura Lui dumnezeiască, la sfințenie. Am ascultat în Evanghelia de astăzi iarăși o chemare din partea lui Hristos, o chemare pe care a înfățișat-o sub forma unei pilde, Pilda celor poftiți la cină. În Sfânta Scriptură adeseori întâlnim tema ospățului, tema mesei îmbelșugate. În Vechiul Testament vedem că de multe ori împărații faceau ospăț, dar ospățul lor se termina de multe ori într-un mod nefast. Ne aducem aminte de împăratul Belșațar din timpul Profetului Daniel, împărat care a sfârșit ospățul, dar în acel moment s-a sfârșit și împărăția sa, deoarece era un ospăț fără de Dumnezeu. Ne aducem aminte apoi de ospățul lui Irod, ospăț care s-a încheiat prin tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mântuitorul însă astăzi prin pilda Sa ne cheamă la un altfel de ospăț și ne spune următoarea pildă, despre un om care a făcut cină mare și a chemat pe mulți oameni, dar parcă înțeleși fiind ,toți s-au scuzat cerându-și iertare. Din diverse motive aceștia nu au venit la invitația împăratului, așa încât acesta este nevoit să îi cheme pe oamenii cei mai marginalizați ai societății, doar cu greu umplându-se masa ospățului. Sunt foarte interesante aceste scuze pe care le găsesc cei care refuză ospățul.


Primul spune că și-a cumpărat o țarină și nu îl poate onora cu prezența pentru că trebuie să meargă să o vadă. Al doilea spune că și-a cumpărat 5 perechi de boi și nu poate onora cu prezența pentru că trebuie să meargă să-i încerce. Ultimul spune că s-a căsătorit și de aceea nu poate veni la cină. Fiecare avea un motiv. Conștiința fiecăruia era împăcată. Deși toți își cer iertare, totuși cererea lor nu este una sinceră pentru că nu aveau motive sincere. Nu aveau motive ci aveau doar pretexte. Nu voiau să participe la ospăț. Nu voiau să se bucure și au găsit aceste scuze. Ne dăm seama de slăbiciunea scuzelor și a pretextelor din faptul că oricine cumpără o țarină, merge înainte de a o cumpăra să o vadă, nu după ce a cumpărat-o. Oricine își cumpără boi îi încearcă înainte de a-i cumpăra și nu după ce i-a cumpărat, iar apoi, dacă te-ai căsătorit era tocmai momentul potrivit ca tu cu noua ta familie să te înfățișezi în comunitate. Era tocmai momentul potrivit pentru a te prezenta cu soția ta. Deci de la bun început motivele sunt false și de aceea ele devin pretexte. Stăpânul nu-i cheamă la necaz, nu-i cheamă să plătească ceva, nu-i cheamă să-l ajuta la ceva, ci îi cheamă să se bucure, iar oamenii îl refuză. Cine sunt oamenii care refuză această chemare?

În primul rând, din punct de vedere istoric îi vedem și interpretăm ca fiind acel popor ales, poporul evreu, care a refuzat chemarea Stăpânului. De altfel, chiar în finalul parabolei Hristos induce această idee spunând că "Mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, dar acei oameni chemați nu vin". Adica, în primul rând poporul evreu a fost chemat la mântuire, iar refuzul său l-a făcut pe Dumnezeu să-și îndrepte direcția spre toate neamurile. Aceste neamuri sunt simbolizate de cei chemați la urmă.

Pilda de astăzi nu are doar un sens istoric și nu întâmplător ea a fost pusă în pregătirea Nașterii Domnului Iisus Hristos. Dacă ne uităm în calendare vedem că Duminica de astăzi ne pregătește pentru Nașterea lui Hristos și prin faptul că este numită Duminica Sfinților Strămoși după trup ai lui Hristos. Deci, să ne aducem aminte de acești strămoși trupești din rădăcina lui Iesei și a lui David, din viața lui Hristos.

Așadar, pilda aceasta are și un înțeles duhovnicesc adânc. Noi toți suntem chemați să ne bucurăm de comuniunea cu Dumnezeu și de multe ori și noi găsim pretexte pentru a refuza această comuniune. De multe ori și noi refuzăm cina la care suntem chemați de Hristos, iar acest ospăț este în primul rând Ospățul Euharistic din cadrul Sfintei Liturghii. Dacă suntem cu luare aminte, Liturghia începe cu Binecuvântarea Mare "Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh". În timpul Sfintei Liturghii se deschide Împărăția Cerurilor. Suntem chemați la acest ospăț al bucuriei pentru a-l trăi aici pe pământ, pentru că trăindu-l aici pe pământ putem să-l trăim veșnic în ceruri și netrăindu-l aici pe pământ nu avem cum să-l trăim în ceruri.


Iubiților,
Trăim într-o lume a pretextelor. Copiii sunt obosiți, nu mai au timp de teme, tinerii în vâltoarea tinereții nu mai au timp de Biserică și de Dumnezeu. Dacă stăm și judecăm cu o conștiință sinceră, de multe ori poate avem motive clare ce nu țin de noi și care ne opresc participarea la bucuria Ospățului Euharistic, dar de multe ori căutăm doar pretexte pentru a ne ușura conștiința. Este foarte important să înțelegem faptul că această chemare a lui Hristos este o chemare la bucurie. Sfânta Liturghie este un ospăț al bucuriei și aici ne împărtășim de Hristos în trei moduri. În primul rând, prin rugăciune. Rugăciunile din cadrul Sfintei Liturghii ni-L împărtășesc pe Hristos și îl primim în viața noastră. Apoi, ne împărtășim de Hristos prin Cuvântul Evangheliei. Evanghelia și citirea ei înseamnă tocmai propovăduirea lui Hristos. Ascultând Sfânta Evanghelie îl ascultăm pe Hristos, care ne-a spus astăzi această pildă. Apoi, modul cel mai plenar și desăvârșit al Împărtășirii de Hristos în Sfânta Liturghie este prin Sfânta Împărtășanie, cuminecare cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos.

Deci iată că în Sfânta Liturghie ne împărtășim de Hristos prin aceste moduri, toate fiind moduri reale de prezență a lui Hristos în lume. Noi trebuie să fim în primul rând oaspeți ai Sfintei Liturghii pentru ca apoi după Sfânta Liturghie să devenim gazde a lui Hristos.


Se spune că la un moment dat un om păgân participa la Sfânta Liturghie și stând în spate nedumerit l-a întrebat pe un creștin: "Ce este această slujă?" Creștinul i-a explicat cât a putut el faptul că dacă ești prezent la Sfânta Liturghie, Hristos care este de față vine în viața ta, iar atunci când creștinii se împărtășesc cu Trupul și Sângele lui Hristos, în mod real ei se unesc cu Hristos. Aceste explicații și frumusețea Liturghiei l-au pus pe gânduri pe acel om. Trăind în acea comunitate, a văzut că oamenii care au fost prezenți la Sfânta Liturhie se comportau reci unii față de ceilalți în afara bisericii, și atunci acel om păgân s-a reîntâlnit cu acel creștin care i-a explicat ce se întâmplă în cadrul Sfintei Liturghii și i-a spus așa: "Voi creștinii sunteți buni oaspeți, dar de multe ori nu sunteți și bune gazde". Acesta a vrut să spună că venim în biserică, ne împărtășim de Hristos, dar primindu-L, trebuie să ne comportăm ca acele gazde care îl avem în viața noastră pe Hristos. De aceea, vedem că multe dintre colindele noastre ne vorbesc și ne fac rând pe rând "gazde mari", "boieri", și toate într-un fel ne transmit faptul că noi participând la Sfintele Slujbe îl primim pe Hristos în viața noastră și primindu-L trebuie să fim gazde vrednice.

Deci iubiților, atunci când participăm în Sfânta Biserică la Sfintele Slujbe devenim oaspeți și apoi gazde, așa cum Hristos în timpul Sfintei Liturghii s-a făcut gazda noastră, pentru ca apoi să fie oaspetele nostru. De aceea, trebuie să răspundem chemării lui Hristos: "Veniți, că toate sunt gata". Daca îl vom primi credem că atunci ne vom sfinții, deoarece într-adevăr Hristos se naște și în sufletul nostru, spre slava Lui și spre mântuirea noastră. Amin!

09.12.2018 Hramul Parohiei noastre

Duminică, 9 decembrie 2018, credincioșii parohiei noastre au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în biserica parohiei, de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului și Preacucernicii Părinți protopopi ai celor trei protopopiate ale Eparhiei.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Moiad, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pe diaconul Daniel-Florin Teglaș. De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe domnul Ionuț Nosa, urmând ca acesta să fie hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău.

La finalul slujbei, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și i-a oferit un set compus din cruce pectorală și engolpion, confecționate din fildeș.

În continuare, Preasfințitul Părinte Petroniu a împărțit cadouri și iconițe cu Sfântul Ierarh Nicolae tuturor copiilor prezenți la sfânta biserică.

Parohia de pe strada Crasnei, așa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înființată în anul 2009.

În anul 1990, în orașul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înființarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici și două capele. Simțindu-se nevoia acoperirii unor zone ale orașului unde credincioșii erau mult prea departe de cel mai apropiat lăcaș de cult, dar și la solicitarea acestora, Preasfințitul Părinte Petroniu a hotărât și a supus aprobării Consiliului Eparhial înființarea a două noi parohii, una pe strada 22 decembrie 1989 și cealaltă în cartierul Sărmaș.

Crucea, dar și cinstea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-au fost încredințate Preacucernicului Părinte Ionuț Pop. Biserica „Sfântul Nicolae” din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui lăcaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, lăcașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. De-alungul timpului, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” a avut onoarea de a-i trece pragul, Ierarhi de seamă, de pe cele cinci mari continente ale lumii.


02.12.2018 Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon)

Astăzi, 02.12.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Proroc Avacum, Sf. Mc. Miropi, a Sf. Cuv. Porfirie Cavsocalivitul și a Sf. Ier. Solomon, arhiepiscopul Efesului. De asemenea, tot în această Duminică, a 31-a după Rusalii, ni se prezintă vindecarea de către Mântuitorul a orbului din naștere din cetatea Ierihon. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Cristian Porumb iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.



Evanghelia Zilei (Luca 18, 35-43):

"În vremea aceea, pe când Se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Atunci el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Deci, oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; și apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voiești să-ți fac? Iar el a spus: Doamne, să văd! Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Iar tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu."



Ne aflăm din nou în ținutul Ierihonului și îl întâlnim aici pe Hristos cu mulțime multă împrejurul Său, intrând în această cetate. Ca întotdeauna, bolnavii, săracii, cerșetorii veneau să se apropie de Hristos, să-l atingă pentru a-i simții puterea și sfințenia. Aproape totdeauna Hristos era protejat de ucenicii Săi, iar la marginea drumului totdeauna stăteau cărturarii și fariseii, care tot timpul îl contrariau pe Hristos si învățăturile Sale, cu atât mai mult minunile pe care Domnul nostru Hristos le săvârșea. Am auzit evanghelia de astăzi citindu-se de la evanghelistul Luca capitolul 18, însă evangheliștii sinoptici vorbesc mai detaliat oarecum despre această minune a vindecacării orbului. Daca vă aduceți aminte, imediat după Paști avem Duminica orbului pe care o întâlnim la Evanghelistul Ioan. Evangheliștii sinoptici sunt cei trei evangheliști: Matei, Marcu și Luca, la care le sunt sinonime sau foarte asemănătoare evangheliile, fapt ce arată că au fost prezenți acolo unde a fost Hristos și au văzut minunile săvârșite de Acesta și au ascultat învățătura Sa pe care ei ne-au transmis-o nouă prin Cartea Sfântă și prin viu grai, prin Sfânta Tradiție.
Acest orb, Bartimeu pe nume, auzind că Hristos Fiul lui David intră în cetate, a început să strige puternic: "Iisus, fiul lui David, fie-ți milă de mine". Cei apropiați au încercat să îl liniștească pentru că erau acolo mulți cerștori, ocupația de bază fiind cerșitul, însă el nu dorea bani, ci el dorea să vadă. A cunoscut puterea lui Hristos, încât striga în continuu "Iisuse, Fiul lui David fie-ți milă de mine". Hristos, zice evanghelia, cunoscând credința sa, s-a apropiat de el și a spus: "Ce vrei să-ți fac?" iar el răspunde: "Doamne, vreau să văd". El nu a văzut în viața lui. Închipuiți-vă o zi în care să stai cu ochii închiși și să nu vezi nimic, darămite să nu ai idee cum arată lumea, omul, chipul celor dragi, o icoană, și atunci cu siguranță această chemare atât de puternică din suflet "Doamne, vreau să văd" l-a mișcat pe Hristos. Acest om a știut că acest învățător, profet, este singurul care poate vreodată în această viață să îl facă și pe el să vadă frumusețea naturii, frumusețea chipului omului în care de fapt se vădește Chipul lui Dumnezeu.

Oare ce s-ar fi întâmplat cu acest orb dacă el în ziua respectivă nu ar fi fost acolo și nu l-ar fi întâlnit pe Hristos, pentru că Hristos i-a răspuns prompt: "Vezi, credința ta te-a mântuit" și spune evanghelia că s-a ridicat orbul și a început să-l slăvească pe Dumnezeu și toți cărturarii, fariseii, mulțimea prezentă s-a mirat văzându-l pe acest orb vindecat și urmându-l pe Hristos până la moarte. Când a avut loc această întâmplare Hristos era în drum spre Ierusalim, se pregătea pentru Jertfa de pe Cruce și era îngândurat știind ce-L așteaptă. Spune evanghelia: "Acest orb după ce a fost vindecat l-a urmat pe Hristos și l-a slăvit pe Dumnezeu până la moartea lui Hristos, prin Jertfa de pe Cruce". Oare ce s-ar fi întâmplat dacă noi astăzi nu am fi aici, în această biserică? Șase zile în această săptămână am văzut multe, am trăit, ne-am bucurat, poate am plâns cu lacrimi de bucurie sau de tristețe, am muncit, dar astăzi în a șaptea zi am venit în biserică să-l vedem pe Hristos. Schimbăm decorul. Aici vedem icoane, vedem lumânări, cântăm lui Dumnezeu, ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos. Unde altundeva am putea să îl primim dacă nu în întâlnirea noastră intimă cu Dumnezeu?

Să știți că este diferență între a privi și a vedea. Eu vă privesc pe dumneavoastră și dumneavoastră mă priviți pe mine, însă eu nu pot să văd ce se petrece în sufletul dumneavoastră și nici dumneavoastră în sufletul meu. Nu putem să vedem tristețea, greutatea, bucuria, povara și durerea Crucii. Doar Dumnezeu este Cel care o vede și astăzi putem să-i cerem "Doamne, dă-mi să vad". Aș merge puțin mai departe precum Socrate: "Cunoaște-te pe tine însuți". Doamne, dă-mi să văd să mă cunosc pe mine însumi, că așa pot să te cunosc pe Tine; sau Doamne, dă-mi să văd Calea, Adevărul și Viața. Doamne, dă-mi să văd viața mea cu cere rele și cu cele bune. Și așa îl întâlnim pe Dumnezeu. Omul face multe pe acest pământ, însă Evanghelia de astăzi ne pune în față multe probleme. Spuneam mai devreme că nu ne putem închipui un om care nu a văzut niciodată și nu a putut să își facă o imagine a ceea ce se află aici pe pământ. Un om care orbește pe parcursul vieții are în mintea sa mărimea, frumusețea, tot ceea ce curpinde lumea aceasta, însă un orb din naștere nu a văzut în viața sa.


Am în minte opera lui Lev Tolstoi "Cât pământ îi trebuie unui om". Un anume Pahomie, ar fi auzit că prin Siberia un mare proprietar de terenuri vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ și i-a spus că vrea și el să cumpere. Proprietarul i-a zis: Iată, suntem la acest hotar. Va trebui să mergi de aici drept înainte, și atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău. Cu o singură condiție, să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Cât de mult pământ vei cuprinde, tot va fi al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, vei pierde mia de ruble. Iar omul a pornit să-și cucerească pământul. Și a mers, și a mers, și a mers. Se uita și la soare, se uita și la pământul din față. Își tot zicea mereu în sinea lui: am timp să mă întorc și înapoi, dar trebuie să înconjur cât mai mult pământ. Și a mers până când și-a dat seama că, dacă mai înaintează, nu are timp să se întoarcă la locul stabilit. A plecat spre întâlnirea cu boierul, dar soarele începuse să scapete. Se apropia de asfințit, dar Pahomie era încă departe de hotar. În sfârșit, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând cu sufletul la gură, gata să piardă și pământul, dar și mia de ruble, a reușit să facă ultimul pas și, întinzând mâna, a ajuns la locul de unde pornise, bucuros în inima lui că reușise să cucerească o atât de mare întindere de pământ. Dar în clipa în care a atins piciorul proprietarului de pământ, i-a stat și inima și a murit pe loc. Atunci, boierul le-a spus slujitorilor săi: „Săpați-i o groapă de doi metri lungime și un metru lățime, fiindcă doar de atât pământ are nevoie un om și nu de atâta cât cu lăcomie a venit el să cuprindă!


Mussolini, înainte de răscoală, având o polemică cu partenerii săi și necrezând în existența lui Dumnezeu a spus așa: "Daca există Dumnezeu în clipa aceasta să mă trăznească". Bineînțeles că nu s-a întâmplat acest lucru. În scurt timp a urmat răscoala și stiți prea bine că a fost spânzurat. Acesta a avut o orbire sufletească deoarece nu l-a avut pe Dumnezeu în suflet și nu l-a văzut pe Dumnezeu nici în semenul său, așa cum zice Hristos: "Un frate mai mic". Este important să zicem și noi ca și acest orb din evanghelie: "Vreau să văd". Să te văd Doamne. Să văd Chipul strălucirii Tale. Să văd îngerii care se roagă alături de noi la Sfânta Liturghie și își acoperă ochii pentru că nu pot să vadă strălucirea Feței lui Hristos. Dar noi, văzând lucrarea lui Dumnezeu și văzându-L pe Hristos în viața și în faptele noastre cele bune, vedem de fapt Raiul cel luminos despre care vorbește colindul și care ni-l aduce nouă pe Hristos Pruncul care se va naște în ieslea sufletului nostru.

De aceea, să-L slăvim și noi pe Dumnezeu cum a făcut acest orb după o viață întreagă în care nu a văzut nimic, dar a avut credința puternică. El nu a văzut icoane, lumânări, pictură, slujbe frumoase, dar a știut că există un Dumnezeu. L-a văzut pe Hristos ca pe Mesia și a conștientizat că este singurul care poate să-l mântuiască și să-l scoată din această robie a orbirii. Nu a cerut decât "Dă-mi Doamne să văd" și prin această vedere l-a realizat pe Dumnezeu întreit: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Amin!

18.11.2018 Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Astăzi, 18.11.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Platon, Roman și Zaheu. Tot în această Duminică, a 26-a după Rusalii, ne este prezentată Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. La biserica noastră, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Petru Brisc. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, iar la cuvântul de învățătură cântărețul nostru Profesor Florin Lazăr a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului.


Evanghelia Zilei (Luca 12, 16-21):

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu."


Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
și preaiubiților credincioși din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți frați și surori în Domnul,

În anul 2018 aniversăm Centenarul Marii Uniri, adică un secol de la constituirea României Mari. În mod firesc, acest an a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, fapt ce constituie un prilej de cultivare a unității și demnității noastre naționale și de recunostință față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conștiinței de neam, a comuniunii de credință, de limbă, de cuget și simțire românească.

Creștinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie, poporul român a purtat în sufletul său în același timp pecetea tainei Crucii și Învierii lui Hristos, trăind ritmic istoria ca pe o Cruce și o Înviere, suferință și speranță, întristare și bucurie.

Taina Crucii care se înalță în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al dăinuirii noastre și program spiritual al devenirii noastre. De aceea, vulturul de pe Stema României poartă Crucea în plisc, aratând că numai prin credință și iubire jertfelnică noi ne-am apărat patria, am dăinuit ca neam și am realizat unitatea și demnitatea noastră ca stat național.

Rodirea luminoasă a Evangheliei lui Hristos în istoria și cultura poporului român se vede și în darul unității, al libertății și demnității naționale, dobândit prin credință puternică și luptă jertfelnică de-a lungul a multor „secole de suferintă crestinește îndurate”, după cum este scris pe Arcul de Triumf din București.

În anul Centenarului Marii Uniri, trebuie să subliniem în mod deosebit că România Mare este și o lucrare a Bisericii Ortodoxe Române, care, în toată istoria ei, a apărat unitatea de credință a românilor și, implicit, a cultivat conștiința unității de ­neam.

„Românii – scria marele istoric Nicolae Iorga – au trăit într-o comunitate religioasă, care a avut drept consecință o comunitate culturală de cel puțin 300 de ani, și aceasta a produs în ceea ce privește sentimentul general de unitate românească cel mai mare efect”[1]. ­Biserica, prin predică și tipar, a cultivat cu stăruință în sufletele credincioșilor români conștiința că au aceeași origine, ca neam, aceeași limbă neolatină și aceeași credință creștină.

Cu alte cuvinte, în cazul neamului nostru, conștiința uni­tății de credință s-a împletit întotdeauna cu cea a unității de neam sau, mai exact, unitatea de credin­ță a întreținut, a cultivat și consolidat conștiința unității de neam. Unitatea de credință și unitatea de neam erau atât de strâns unite, încât credința ortodoxă, în limbajul medieval, era numită „ legea românească”.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție majoră la promovarea conștiinței unității spirituale a neamului românesc. Ea a cultivat în sufletele credincioșilor români conștiința trează că ei au aceeași obârșie, ca neam, aceeași limbă și aceeași credință creștină.

Conștiința unității de neam a fost întărită mai ales prin traducerea și tipărirea cărților bisericești în limba română pentru „întreaga seminție românească”, punându-se astfel bazele limbii române literare, care a consolidat și mai mult conștiința unității de neam a tuturor românilor.

Biserica a dăruit cărți de slujbă și de învățătură în limba poporului, înțeleasă de toți, cărți care au circulat în toate provinciile românești, afirmând, adesea, în predosloviile acestor cărți unitatea bisericească și națională a tuturor românilor.

Mihai Eminescu, cunoscând bine viața și istoria poporului român, precum și rolul Bisericii și al credinței în dezvoltarea culturii și a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic, a numit Biserica Ortodoxă „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului”; fiind „păstrătoarea elementului latin (…) care a stabilit și a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise”.

Liturghia săvârșită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit, astfel, un factor de unificare spirituală națională, de dezvoltare a identității și conștiinței naționale și a culturii românești.

În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae spune: „Forța principală, prin care Biserica poporului român s-a manifestat ca una și a contribuit în cea mai mare măsură la unitatea acestui popor, a fost identitatea slujbelor bisericești, având ca centru Liturghia. Aceeași Liturghie, aceleași slujbe, săvârșite în toate satele românești – iar în Ardeal numai în satele românești –, au păstrat aceste sate într-o unitate spirituală între ele și cu românii de peste Carpați. Liturghia și slujbele răsăritene au rămas trăsătura bisericească de unire între toți românii, chiar când între românii ardeleni s-a produs o separație din punct de vedere administrativ-bisericesc. Se poate vorbi de o permanentă și neîntreruptă unitate religioasă liturgică a poporului ­român. Întreg poporul român a ­rămas înlăuntrul aceleiași vieți ­liturgice răsăritene”.

Această limbă liturgică a dobândit statutul de limbă de cultură și civilizație creștină când Sfânta Liturghie și Sfânta Scriptură au fost traduse în limba vie a poporului.

Așadar, limba română și credința creștină sunt componente fundamentale ale ființei și identității poporului român.

Dreptcredincioși creștini,

Biserica Ortodoxă Română a iubit și a slujit întotdeauna poporul român, a binecuvântat aspirațiile lui de libertate și unitate și a participat la momentele semnificative ale istoriei naționale, precum Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918. În acest sens, Centenarul Marii Uniri este în același timp o sărbătoare a unității de neam și de credință întărită prin jertfă și biruință.

În urmă cu un secol s-a înfăptuit, cu prețul unor mari sacrificii, România Mare, prin unirea cu Regatul României a Basarabiei, hotărâtă de Sfatul Țării la 27 martie/9 aprilie 1918, a Bucovinei, decisă de Congresul General al Bucovinei la 15/28 noiembrie 1918, și a Transilvaniei, hotărâtă de Marea Adunare Națională din 18 noiembrie/1 decembrie, convocată la Alba Iulia, pe Câmpul lui Horea, unde, la 28 februarie 1785, au fost executați Horea și Cloșca, cunoscuți luptători pentru drepturile sociale și naționale ale românilor ardeleni în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Statul constituit în anul 1918, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu Regatul României, a primit recunoaștere internațională prin tratatele care au constituit sistemul de la Versailles și Trianon (1919-1920).

Deși nedreptățile istoriei au făcut ca unele dintre teritoriile românești unite în 1918 să fie mai târziu desprinse din trupul țării, totuși frații nu pot fi separați de granițe și garduri de sârmă ghimpată, iar sentimentele de dragoste și frățietate nu pot fi înăbușite.

Comemorăm în acest an pe făuritorii Marii Uniri din 1918, îndeosebi pe basarabenii Ion Inculeț, Pantelimon Erhan, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan și Ioan Pelivan, pe bucovinenii Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Dionisie Bejan și Doru Popovici, pe transilvănenii și bănățenii Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu, Octavian Goga, Ion Flueraș și Vasile Lucaciu, pentru a menționa numai câțiva dintre mai distinșii înfăptuitori ai Marii Uniri.

Totodată, evidențiem contribuția unor ierarhi români, în frunte cu episcopul Miron Cristea al Caransebeșului, viitorul Patriarh al României, și a multor clerici ortodocși la făurirea Marii Uniri din 1918.

Așadar, realizarea marilor idealuri ale unității și demnității naționale ale românilor, au fost posibile și prin aportul deosebit al Bisericii Ortodoxe Române, care a fost mereu împreună cu poporul prin toate eforturile ei de cultivare a conștiinței naționale și de afirmare a dorinței de unitate și independență.

Astăzi, România trebuie să își păstreze identitatea și să își promoveze simbolurile și valorile spirituale. Deși există unele beneficii ale globalizării, mai ales în domeniul informatic și în cel economic, totuși, piața globală și sistemul informațional mondial nu pot suplini pierderea identității spirituale a unui popor. În acest sens, este mereu actuală întrebarea Domnului Iisus Hristos: „Ce îi folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?” (Marcu 8, 36).

Doar o mai bună cunoaștere a identității și a demnității naționale ajută un popor să se dezvolte și să dăinuie în istorie, intrând în dialog demn și creator cu alte popoare. Diminuarea sau slăbirea identității naționale, la care conduce impactul unei globalizări agresive, motivată de eficiență și succes economic imediat, nu este benefică nici pe plan local, nici la nivel universal.

Cultivarea identității naționale trebuie sporită prin cultivarea culturii naționale, a credinței și a tradițiilor în cadrul cooperării internaționale, prin susținerea și promovarea simbolurilor și proiectelor culturale de afirmare a identității naționale. În acest sens, este esențial să evidențiem elementele esențiale ale identității românești pentru a transmite lumii un mesaj pozitiv despre România și despre spiritul sau etosul poporului român, în dialogul său cu celelalte popoare ale lumii.

Astfel, Biserica Ortodoxă Română, a cărei contribuție la împlinirea marilor idealuri naționale este, din nefericire, insuficient cunoscută, a lucrat mai întâi pentru realizarea independenței și unității poporului român, iar apoi a lucrat pentru recunoașterea drepturilor și demnității ei pe plan extern: dobândirea Autocefaliei în anul 1885 și dobândirea rangului de Patriarhie în anul 1925.

De fapt, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost obținută numai după proclamarea Regatului României în anul 1881, având ca rege pe Carol I, iar ridicarea ei la rang de Patriarhie în 1925 s-a realizat numai după Marea Unire de la Alba Iulia (1918), în timpul domniei regelui Ferdinand și a reginei Maria.

Un simbol al întregirii României, realizată prin voința poporului, jertfa ostașilor români, și mai ales prin lucrarea Providenței divine, este construirea Catedralei Naționale. După încheierea Războiului de Independență, poetul Mihai Eminescu și scriitorul Ioan Slavici au fost printre primii intelectuali români care au lansat și au susținut ideea construirii unei catedrale naționale, ca semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru dobândirea Independenței României, adică un edificiu bisericesc cu valoare de simbol național.

Apoi, cel care a susținut și a promovat intens importanța construirii unei noi Catedrale în București a fost Patriarhul Miron Cristea. Încă din anul 1920, la o ședință festivă a Sfântului Sinod, propunerea Mitropolitului Primat al României și chiar denumirea de Catedrală a Mântuirii Neamului au fost adoptate cu entuziasm.

Când vorbim de Catedrala Mântuirii Neamului, ne referim la izbăvirea poporului de dominație străină și dobândirea libertății de-a trăi în comuniune națională exprimată în unirea tuturor provinciilor românești într-un singur Stat național. Aceasta era, în mod constant, gândirea Patriarhului Miron și a contemporanilor săi care doreau o catedrală nouă.

Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională, cu hramul principal Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, unește simbolic iubirea față de Dumnezeu a unui popor creștin, jertfelnic și darnic, cu recunoștința pe care o datorăm permanent Eroilor Neamului.

Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și ale tuturor sfinților, prin dărnicia clerului și credincioșilor Patriarhiei Române din țară și străinătate, în ziua de 25 noiembrie 2018, va fi sfințită Catedrala Națională, acest edificiu nou fiind o necesitate liturgică practică, dar și un simbol al spiritualității românești.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din toamna anului trecut și să vă binecuvinteze pe toți cu iubirea, mila și bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta și de această dată, în vremea Postului Nașterii Domnului, multă rugăciune și grijă pentru cei bolnavi, precum și milostenie față de toți cei neajutorați, având încredințarea, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, că: „Slujirea acestui dar nu numai că împlinește lipsurile sfinților, ci prisosește prin multe mulțumiri în fața lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9, 12).

Vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți!” (2 Corinteni 13, 13). Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro