+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani 01.11.2015 PS Petroniu si PS Mihail in Parohia Sf. Nicolae Părintele Ionuț în vizită frățească în Finlanda (7-12 aug. 2015)

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8

02.04.2017 Duminica a 5-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Azi, 2 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă Română face opmenirea Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni, Sf. Mc. Amfian și Edesie. În această Duminică, a cincea din Postul Mare, facem pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca, ocazie cu care este dezlegare la untdelemn și vin.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului și a șezut la masă. Și iată o femeie din oraș, care era păcătoasă, aflând că prânzește în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir și, stând înapoi lângă picioarele Lui și plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele și cu părul capului ei să le șteargă; și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi prooroc, ar ști cine și ce fel e femeia este aceasta care se atinge de El, ar ști că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi și le-a șters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îți spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puțin puțin iubește. Și a zis către ea: iertate îți sunt păcatele! Atunci au început cei care ședeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta care iartă și păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credința ta te-a mântuit, mergi în pace.” Ev. Luca 7, 36-50

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Porumb a vorbit despre raportul dintre întâietate și putere. Mântuitorul a vorbit apostolilor Săi astfel: cel care va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul tuturor.
Această pericopă evanghelică ni-L înfățișează pe Mântuitorul în ultimul Său drum spre Ierusalim unde avea să fie răstignit. Mântuitorul le-a spus despre ce avea să pătimească, și, paradoxal, doi dintre apostolii Săi, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, se gândeau la putere și la întâietate în împărăția lui Dumnezeu.
Hristos le spune despre patimă, moarte și înviere, iar apostolii se gândesc la slava cea veșnică de care vor să se facă părtași. Astfel, cei doi frați vin în fața Mântuitorului și cer ca să fie puși de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului în împărăția Sa.
În continuare, Mântuitorul explică faptul că slava nu se primește, ci se dobândește. În acest sens vine cu întrebarea: „puteți voi să beți paharul pe care îl voi bea Eu?”, iar ei, neînțelegând sensul profund al cuvintelor Sale, spun scurt: „Putem!”. Mântuitorul confirmă faptul că îl vor bea, întrucât cei doi au murit unul ca mucenic, iar altul exilat în insula Patmos. Putem concluziona că ei, apostolii, vedeau prin învierea Domnului o biruință asupra stăpânirii romane și astfel ajungând la slava aceasta pământească. Acești apostoli nu sunt de condamnat pentru că ei nu au vrut ceva rău, însă evanghelistul Marcu relatează că ceilalți apostoli au fost supărați de cerințele acestora.
Revenind asupra analizei cuvintelor Mântuitorului, ajungem la învățătura din Evanghelia de azi: slava se dobândește prin smerenie, iar dacă cineva dorește să fie mare între frați, trebuie să slujească tuturor. Cu alte cuvinte, trebuie să fim altruiști și iubitori de semeni pentru ca slava să o dobândim din simțămintele fraților noștri, nu să o primim peste noapte.
Cu toții ne dorim o poziție cât mai bună în societate, dar iată că Hristos ne dă un exemplu de adevărată slavă prin smerenie. Hristos era puternic, dar nu Și-a manifestat-o decât prin iubire de semeni, vindecând și ajutând pe cei în nevoi.
Întotdeauna Mântuitorul a arătat puterea cea mântuitoare prin acte de smerenie. A răbdat jigniri, scuipări, a acceptat ispitirea diavolului, a postit 40 de zile în pustie. Aceste exemple și le-au însușit și sfinții pustnici al cărui etalon îl sărbătorim astăzi în persoana Cuvioasei Maria Egipteanca, o sfântă care și-a arătat puterea prin învingerea ispitelor și a poftelor trupești, trăind în pustie mulți ani, iar slava a dobândit-o de la Hristos după ce a trecut la cele veșnice, trupul ei pământesc strălucind ca soarele când a fost găsit de bătrânul Zosima.
Așadar, azi suntem îndemnați să dobândim slava cerească prin viață curată și smerită. Să nu uităm de marele gest de smerenie de la Cina cea de Taină când Hristos a spălat picioarele apostolilor, îndemnându-i să facă la fel unii pentru alții, pentru ca astfel să dobândească mărirea cea cerească din Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

Duminica întâi din Postul Mare ( a Ortodoxiei )

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Duminica întâi din Sfântul și marele Post ( Duminica Ortodoxiei). La Biserica noastră, slujba Liturghiei a fost oficiată de către Preacucernicul Părinte Vicar, Ionuț Pop, parohul nostru, alături de Părintele Cristian Porumb, Părintele Radu Herteg și Diaconii chiriarhali Ionică Torcos și Nicușor Pop. La finalul Liturghiei Părintele Cristian Porumb a dat citire pastoralei Sfântului Sinod :

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ȘI PREAIUBIȚILOR CREDINCIOȘI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși și credincioase,

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în prima duminică din Postul Mare, numită și Duminica Ortodoxiei, sărbătorim biruința asupra tuturor rătăcirilor doctrinare de la dreapta credință și de la dreapta vedere a prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume.
Potrivit Sfintei Tradiții a Bisericii, icoana Domnului Iisus Hristos este chipul liturgic văzut al Dumnezeului celui viu și nevăzut, care S-a făcut om (cf. Coloseni 1, 15).
Fundamentul dogmatic al cultului sfintelor icoane este Întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, la plinirea vremii. Părinții Bisericii care au teologhisit despre venerarea sau cinstirea sfintelor icoane, fiind purtați și luminați de Duhul Sfânt, au fost încredințați adeseori prin minuni și experiențe duhovnicești neîndoielnice de adevărul și puterea harică a sfintelor icoane.
Dealtfel, potrivit Sfintei Tradiții, prima icoană a Mântuitorului Hristos este Sfânta Mahramă sau Icoana nefăcută de mână omenească a Domnului, care a fost trimisă regelui Avgar al Edesei.
Prin venirea lui Mesia – Hristos pe pământ, „la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 7), a fost dezlegată opreliștea dată lui Moise de a nu face „nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus și din câte sunt pe pământ, jos” (Ieșirea 20, 4). Interdicția din Vechiul Testament era una pedagogică și temporară pentru a nu se cădea în idolatrie, deoarece Dumnezeu Cel nevăzut din ceruri nu luase chip de om pe pământ. Însă, pentru noi, creștinii, icoana Domnului Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, este mărturie și mărturisire a Întrupării Sale, după cum zice Sfântul Evanghelist Ioan: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).
Învățătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane a fost formulată, în mod deplin, la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, din anul 787, de la care se împlinesc anul acesta 1230 de ani. Această învățătură este în deplin acord cu Sfânta Scriptură și cu Sfânta Tradiție, întrucât se fundamentează pe dogma hristologică a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Sinodul afirmă că Sfânta Scriptură și sfânta icoană se „arată” și „se explică” reciproc. Imaginea vizuală are aceeași valoare cu imaginea verbală. Așa cum Sfânta Scriptură este o imagine în cuvinte, tot astfel și icoana pictată este un cuvânt în culori. Prin icoană, conținutul Sfintei Scripturi nu este transmis sub forma unei doctrine abstracte, ci în chip liturgic, adică într-un mod integral și concentrat, care se adresează „față către față” persoanelor din biserică aflate în stare de comuniune – rugăciune cu Preasfânta Treime și cu toți sfinții.
Citând cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, Sinodul al VII-lea ecumenic afirmă că „cinstea arătată icoanei trece asupra prototipului, iar cel care venerează icoana venerează persoana pe care aceasta o înfățișează”[1]. Astfel, sfintele icoane fac posibilă comuniunea harică între persoanele reprezentate și credincioșii care le cinstesc și se roagă în fața lor.
Un alt eveniment important în care s-a confirmat și reafirmat rolul, sensul și importanța artei sacre sau liturgice în viața Bisericii a fost Sinodul de la Constantinopol, din anul 843. Făcând trimitere directă la imaginea reprezentată în icoană, Synodicon-ul acestui Sinod proclamă pomenirea veșnică a celor care cred, dovedindu-și spusele prin scrieri și acțiunile prin reprezentări, pentru răspândirea și afirmarea adevărului prin cuvinte și prin icoane[2].
Tot în acest document sinodal se subliniază faptul că icoana participă la sfințenia și harul prototipului ei și, de aceea, icoana sfințește ochii celor credincioși și tămăduiește bolile sufletești și trupești ale celor care le cinstesc. La rândul său, Sfântul Ioan Damaschin spune că „harul lui Dumnezeu se odihnește deasupra icoanei”, pentru că „în timpul vieții lor sfinții erau plini de Duh Sfânt. La fel și după moarte harul Sfântului Duh rămâne pururea în sufletele lor, în trăsăturile și sfintele lor chipuri, iar aceasta nu prin fire, ci ca urmare a harului și a lucrării divine”. Iar pentru a face posibilă întâlnirea prin rugăciune și prin harul Duhului Sfânt, reprezentarea lui Hristos, a sfinților și a evenimentelor Istoriei Sfinte trebuie să exprime cu fidelitate realitatea istorică.
Rostul de a fi al icoanei este acela de a-i arăta pe moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu, pe cei care o caută, o pregustă și o prefigurează încă din timpul vieții lor pe pământ. Și cu toate că sfinții pictați pe icoane sunt deosebiți între ei la chip, au totuși ceva comun și anume aureola sau nimbul de lumină. Aureola este semnul văzut al slavei dumnezeiești din Împărăția cerurilor, care nu se poate vedea cu ochii trupești, dar care se află tainic prezentă în sufletul și trupul sfinților.
De aceea, icoana este și o vedere prin credință a Împărăției lui Dumnezeu, iar nu doar un simplu element estetic și didactic în Biserică.

Iubiți fii duhovnicești,

Sfânta Scriptură ne învață că omul este icoana vie făcută de Dumnezeu după chipul Fiului Său.
Așa cum icoana exprimă într-un mod văzut slava nevăzută a prototipului său ceresc, tot astfel și omul, „icoana” văzută a lui Dumnezeu, a fost făcut de Creator „după chipul Său” (Facere 1, 27) ca să se reflecte, în om și prin el, lumina cea necreată și neapusă a Dumnezeirii sau frumusețea preaslăvită și negrăită a Celui nevăzut. Întrucât Ortodoxia este atât mărturisirea adevărului unirii dumnezeirii și a omenității în Persoana Domnului Iisus Hristos, cât și mod de cunoaștere și de trăire în arvună a slavei Împărăției cerurilor, noi, creștinii, suntem datori să mărturisim dreapta credință și să căutăm „sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14). Totodată, trebuie să armonizăm dreapta mărturisire și preamărire a lui Dumnezeu cu iubirea milostivă față de aproapele nostru, care este chipul lui Hristos îndreptat spre noi (cf. Mt. 25, 40).
Întrucât fiecare om este făcut „după chipul lui Dumnezeu”, iubind pe aproapele nostru, iubim și pe Dumnezeu. Astfel, sfânta icoană ne arată „calea” iubirii milostive față de toți oamenii, pe care a mers Fiul lui Dumnezeu când S-a făcut Om și pe care au mers apoi oamenii credincioși și sfinți care s-au îndumnezeit, urmându-L. Cine ajută pe cel ce are nevoie de ajutor, acela iubește pe Hristos Care Se identifică cu toți oamenii aflați în suferință, zicând: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).
Întrucât în 2017 se împlinesc 1230 de ani de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial al sfintelor icoane, al icona- rilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Întrucât sfintele icoane sunt reprezentări vizibile ale unor realități tainice, nevăzute și cerești, rostul sfintelor icoane este să ne înalțe sufletul spre pacea, bucuria și slava Împărăției cerurilor. De aici marea responsabilitate ce-i revine pictorului iconar. Potrivit Sinodului al VII-lea ecumenic „pictorului îi aparține doar natura tehnică”, în timp ce diataxis, compoziția sau forma artistică, depinde, în mod evident, de ce au hotărât Sfinții Părinți.
Dumnezeu a descoperit Sfinților Părinți prin experiențe duhovnicești ceea ce trebuie să redea icoana prin culori. Ei contemplau prototipul și apoi exprimau, în limbajul picturii, modelul sau chipul. Iar acele prototipuri care au fost descoperite Sfinților Părinți sunt rememorate în icoana ortodoxă, trezind în conștiința privitorilor stări spirituale sfinte. La rândul lor, pictorii iconari primeau și pictau icoanele după îndrumările venite de la Duhul Sfânt prin Sfinții Părinți, încât ei, ca martori și mărturisitori iconografi, nu se reprezentau și nu se mărturiseau pe ei înșiși, ci erau mărturisitorii lui Dumnezeu Cel Întrupat și ai sfinților Săi.
Așadar, scopul vieții duhovnicești creștine este să devenim și noi sfinți, icoane vii ale lui Iisus Hristos, înnoiți și transformați sau transfigurați de El prin harul Duhului Sfânt, pregustând slava dumnezeiescă, având ca înaintemergători pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe toți Sfinții Săi.[3]
Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe Române statornicite în timpul Patriarhului Justinian (1948-1977), cu ocazia sărbătorii numită Duminica Ortodoxiei, se realizează colecta pentru Fondul Central Misionar. Așa cum în Biserica primară, prisosul unora plinea lipsa altora și „nimeni nu era între ei lipsit” (Fapte 4, 34), tot astfel și acum Biserica Ortodoxă Română îndeamnă la dărnicie și întrajutorare frățească pentru a susține multiple activități spre binele și folosul credincioșilor ei din țară și din diaspora.
La nivel național, bisericesc, social, liturgic, pastoral, misionar și cultural, aceste activități sunt de o importanță majoră. Darul în bani care va fi colectat acum, în Duminica Ortodoxiei și în următoarele trei duminici, până la 26 martie, va fi folosit pentru construirea de lăcașuri de cult din parohiile mici și sărace, pentru întreținerea așezămintelor social-filantropice din țară și de peste hotare, pentru sprijinirea și inițierea unor activități spirituale și culturale pentru apărarea și promovarea dreptei credințe, dar și pentru păstrarea identității etnice a românilor de pretutindeni și pentru ajutorarea parohiilor și a familiilor sărace ș.a.
Dorindu-vă să folosiți cu mult spor duhovnicesc vremea Marelui Post ca pregătire pentru sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți și să vă dăruiască sănătate și mântuire, pace și bucurie.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

Cu părintești binecuvântări și doriri de tot binele,

PREȘEDINTELE SFÂNTULUI SINOD,

†D A N I E L,

Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei
și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului)

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Duminica a XXXIII-a după Rusalii (Duminica Vameșului și Fariseului). La Biserica noastră slujba Liturghiei a fost oficiată de catre Preacucernicul Părinte Vicar Ionuț Pop, parohul nostru, alături de Parintele Cristian Porumb și Diaconul Bogdan Fluieraș. Pericopa evanghelică a fost citită de Diaconul Bogdan Fluieraș, iar la finalul Liturghiei Preacucernicul Părinte Ionuț Pop a rostit cuvântul de învățâtură .

,, Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu și altul vameș. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îți mulțumesc pentru că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți și desfrânați, sau ca acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer, ci își bătea pieptul său și zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalță pe sine se va smeri; iar cel care se smerește pe sine se va înălța” ( Luca 10-14 ).

În predica de la finalul Liturghiei, Părintele Ionuț a vorbit întru început despre cunoașterea de sine, explicând că atunci când omul intră într-un templu, într-o Biserică în cazul nostru, trebuie să ajungă la acel standard de a se cunoaste pe sine însuși, adică a fi în stare să-și evalueze propriul comportament, respectiv faptele sale și dorința sa acolo unde dorește el să ajungă. Evanghelia de astăzi ne pune în față două personaje distincte , două firi diferite. Nu demult,în urmă cu câteva duminici am vorbit despre un personaj asemănător, Zaheu vameșul și am văzut atunci exact ce înseamnă vameșii. Fariseii, cealaltă categorie, erau cei mai respectați, erau învățați, cunoșteau testele Vechiului Testament și așa cum a declarat fariseul, postea de două ori pe săptămână, avea carte de rugăciuni la el tot timpul și avea orele scrise, indiferent unde se afla se ruga, chiar și în public ca să arate lumii că el este un fariseu. Amândoi acești oameni s-au dus sus în templu ca să se roage. Fariseul de astăzi a conștientizat faptul că se află în casa lui Dumnzeu, și-a împlinit momentul de rugăciune, dar imi aduc aminte Doamne cum că de două ori pe săptămână postesc, dau zeciuală și mă bucur că nu sunt ca acești oameni desfrânați sau mai mult, ca și acești vameși, prezentându-și calitățile adică ce face el mai exact.

Iubiți credincioși, cu siguranță nu a avut păcat în ceea ce a făcut, în rugăciune,în post și celelalte treburi, dar greșeala cea mare unde este ? Este acea greseală care am întâlnit-o și la protopărinții noștrii, Adam și Eva, păcatul mândriei, el s-a mândrit cu faptul acesta, a încercat să-i arate Lui Dumnezeu ceea ce face el, dar Dumnezeu știa, nu trebuie să spunem noi ceea ce facem lui Dumnezeu deoarece el vede. Daca noi facem un pas către Dumnzeu, El vede și apoi face zece pași către noi.

Vameșul s-a întors mai îndreptat la casa sa decât fariseul chiar dacă vameșul a fost cu păcate multe adunate, iar celălalt doar că a afirmat câte face el,insă a păcătuit. Am spus de mai multe ori, cu gândul omul poate să greșească mult mai mult decât cu fapta. În cazul de față vorbim despre mândrie, vedeți toate le-a avut fariseul dar a vrut să-I arate lui Dumnzeu cum se roagă el. Nici un fir din capul nostru nu cade fără ca Dumnzeu să nu știe.

Iubiți credincioși este perioada în care ne apropiem de postul mare, am intrat în perioada Triodului și ne pregătim în câteva săptămâni de postul mare, însă referitor la post și apoi la rugăciune, astăzi omului modern îi place să afirme din start când merge undeva, ca mănâncă de post, că dacă nu-l servește cu mâncare de post, nu mănâncă. Părintele Cleopa Ilie ne învață așa:” Mănâncă cu ce te servește omul sau la casa respectivă și du-te acasa și continua postul”.Aceasta este smerenia adevărată, atunci demonstrezi că postești. Oricine se smerește pe sine mai apoi se va înălța, cel care se înalță pe sine Dumnezeu o să-l smerească pe el. Sfântul Casian Romanul din secolul al IV-lea, originar din părțile noastre, numește opt gânduri: gândurile răutății, care pot încolți în sufletul omului, lăcomia, desfrânarea, trândăvirea, lenea, întristarea, iubirea de arginți, mândria și slava deșartă. Dintre toate am pune noi pe ultimul rând mândria, dar să știți că mândria a schimbat lumea și l-a schimbat pe om prin păcatul lui Adam. Adam din mândrie a căzut în păcat și Lucifer a căzut din împărăția lui Dumnezeu tot din mândrie pentru că a vrut să fie ca și Dumnezeu. De accea, să fim cu luare aminte că în momentul care intervine mândria dispare Dumnzeu din viața noastră. Când venim în Biserică îl căutăm pe Dumnzeu în spatiul mistic și sacru, aici unde este prezent Dumnezeu prin Sfintele Taine. Amin !

Duminica a XVII-a după Rusalii ( a Cananeencii)

Astăzi 29 ianuarie Biserica Ortodoxă Română, prăznuiește Duminica a XVII-a după Rusalii( Duminica Cananeencii) . La Biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Pr.Dr Paroh. Ionut Pop alături de Arhim.Antonie Pința, Pr. Cristian Porumb și Diaconii Cristian Popa si Bogdan Fluieraș. Pericopa evanghelică a fost citită de Diaconul Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Antonie Pința:

În timpul activității Sale pământești , Mântuitorul Iisus Hristos a întâlnit mulți oameni ai vremii Sale din provinciile Tării Sfinte. Sfinții evangheliști ne spun că Hristos era tot timpul înconjurat de mulțime mare de oameni care doreau să-l vadă, să-L audă, să-L atingă să se atinga de harul Său divin însă dintre toate întâlnirile pe care Mântuitorul le-a a avut în timpul activității Sale pământești Evangheliștii le-au consemnat pe cele intense , mai pătrunzătoare , iar întâlnirea despre care vorbim în această duminică este întâlnirea cu femeia Cananeeancă , care se inscrie în liga marilor întâlniri ale lui Hristos. Cananeeanca era o femeie păgână care a alergat la Hristos pentru tămăduirea ficei ei , ceea ce este impresionant la această femeie este modul în care l-a abordat pe Hristos și stăruința cu care a lucrat pentru ai atrage atenția. Strigătul ,, Domane ajută mă ,, nu este decât strigătul disperat al unei mame, în spatele lui însă stă o profunzime și o sensibilitate adâncă și mai mult o inteligență perfectă. În continuare Părintele ne a spus despre admirațiile pe care Mântuitorul Iisus Hristos le a avut pe pământ dând exemplu din scriierile lui Nicolae Stainhart, spunând că una dintre admirații se referă la femeia Cananeeancă pe care a admirat o Mântuitorul pentru credința, stăruința, stăpânirea de sine, inteligența, bunacuviința și abilitatea ei. De aceea acestă conversație , acest dialog , această întâlnire , rămâne o întâlnire mare. De ce? Pentru că doar în câteva cuvinte Mântuitorul o provoacă pe această femeie la dialog , iar acest dialog prezintă defapt viața creștinului , viața omului în general , care se naște, suferă , se înbolnăvește , caută , cere , insistă , primește , nu primește dar se bucură. Mâmtuitorul Iisus Hristos admiră această femeie care cu mintea ei nu doar insistă în simțământul de credință dar atinge niște sfere de abilitate extrordinară , iar Mântuitorul pentru acest fapt o apreciază . Sfântul Antonie cel Mare spunea ,, Nu mie frică de Dumnezeu pentru că Îl iubesc, pentru că dragostea alungă frica,, , în momentul în care postesc mie drag de Dumnezeu , mă rog din drag pentru Dumnezeu , merg la Biserică din drag pentru Dumnezeu, că vreau să mă întâlnesc cu El , atunci avem o gândire profundă . Vine vremea când grâul se v-a cerne , de aceea oricare ar fi motivația noastră ca finite , știm înspre ce să tindem , ne este frică de Dumnezeu , dar să privim înspre piscul muntelui iubirii lui Dumnezeu și acolo să dea Dumnezeu să rămânem acolo cu toții pentru că așa ne vom întâlni în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântutlui Duh. Amin

Duminica a XXXII- a după rusalii ( a lui Zaheu Vameșul)

Astăzi 22 Ianuarie Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica a XXXII-a după Rusalii ( a lui Zaheu Vameșul). La Biserica noastră Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Pr.Paroh Dr.Ionuț Pop alături de Arhim.Antonie Pința, Pr.Cristian Porumb și Diacon Cristian Popa. La finalul Sfintei Liturghii Preacucernicul Părinte Vicar Ionuț Pop a ținut un bogat cuvânt de învățătură.

Iubiți credincioși, ne aflăm în Ierihon , in Dumunica XXXII a după Rusalii, o localitate învecinată cu Iordania, acolo unde este o căldură foarte mare datorită așezării sale. Este așezată sub nivelul mării fapt pentru care este cald tot timpul , de aceea folosesc Sfinții și Apostolii în cartile sfinte,, spre Ierusalim ,,se urca , spre Ierusalimul ceresc iar spre Ierihon se coboară atât din punct de vedere a așezării geografice cât și a stării interioare.

Iubiți credincioși, îl găsim pe Zaheu astăzi mai marele vameșilor care era foarte curios să- L cunoască și să-L vadă pe Hristos , pe Învățătorul, pe Rabinul , despre care a citit,a auzit ca face multe minuni în acest ținut al Ierihonului. Zaheu era mai marele vameșilor , dintodeauna acestă poziție era foarte controversată , erau neplăcuți în fața oamenilor deoarece agonisea mai mult pentru el. Acest Zaheu, mai marele vameșilor a sfințit lăuntric și fiind mic de statură s-a urcat într-un dud, într-un Sicomor ca să reușească sa-L vadă pe Hristos. De la distanță Hristos la zărit pe acesta și I s-a adresat : ,, Zaheu coboară-te jos căci astăzi trebuie să rămân în casa ta,, . Fiecare clipă, fiecare fir de păr pe care îl avem în capul nostru nu există fără de știrea Lui Dumnezeu , Iisus Hristos Domnul a căutat la casa acestui om păcătos. Zaheu s- a umplut de bucurie și a zis : ,, Doamne, dacă am neîndreptățit pe cineva întorc împătrit și jumătate din averea mea o dau săracilor ,, .

Noi suntem astăzi în Ierihon și asemea lui Zaheu am venit astăzi la Biserică , ne-am urcat în Sicomor ca să-L vedem pe Hristos și nu știm niciodată când Hristos ne găsește pe fiecare în parte, Dumnezeu ne caută și ne găsește când dorește El , ideea este ca noi să fim deschiși și să sfințim dorința de a-L găsi și de al căuta pe Hristos Domnul. Bucuria a fost mare pentru Zaheu și cred că concluzia Evangheliei de azi este aceasta : ,, Iisus Hristos a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut ,, . Să ne lăsăm și noi găsiți de Domnul nostru Iisus Hristos să urcăm și noi în Sicomorul vieții noastre acolo unde Hristos stă și ne privește și ne cunoaste pe fiecare după numele nostru și ne acceptă viața . AMIN !

Duminica de dupa Botezul Domnului

Azi 8 ianuarie Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Duminica de după Botezul Domnului. La Biserica noastră slujba Sfintei Litughii a fost săvârșită de Pr.Paroh Dr. Ionut Pop , din sobor a mai făcut parte Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Diaconii Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. Pericopa Evanghelică a fost citită de catre Diaconul Cristian Poap iar la finalul Slujbei tot acesta a rostit cu binecuvântarea Preacucernicului Părinte Ionuț Pop un cuvânt de învățătură.
În numele Tatălui și al Fiului și al sfântului Duh, întru numele domnului, preacucernice părinte, binecuvântați ca să rostesc cuvânt de învățătură! Amin!
Preacucernice Părinte Vicar, Preacucernici Părinți împreună slujitori, dreptmaritorilor crestini, Sfânta noastră biserică, ne pune înaintea sufletelor noastre, ca o incununare a sarbatorilor ce au trecut, dumnezeiasca Evanghelie care ne impartaseste un cuvant negrait de adanc și anume: ”Pocaiți-vă, căci s-a apropiat împărația cerurilor.” (Matei 4,17) Aceasta este modalitateaa prin care Mântuitorul nostru Iisus Hristos își începe activitatea sa pământească. Este prima poruncă pe care ne-a dat-o, pentru ca prin ea, să reușim să ștergem zgura patimilor și a păcatelor, ce s-a așternut asupra sufletelor noastre din cauza indiferenței și neștiinței și astfel, prin lucrarea pocăinței să devenim moștenitori ai harului dumnezeiesc! Acest cuvant al Mântuitorului, “pocaiti-vă”, vom încerca azi să-l pătrundem și să-i întelegem adâncimea duhovnicească, descoperind ce este pocăința, cum se pune început bun pocăinței și care sunt roadele ei. Iubiți credincioși, Pocainta este o adâncă și vie simțire lăuntrică, prin care noi ne recunoaștem păcatele săvârșite, sau, mai general, starea de păcătoșenie în care ne aflăm, ne lepădăm de ea, cerem iertare de la Dumnezeu chemandu-L în ajutor, aratănd că pe viitor nu mai vrem să rămânem în această stare nebuloasă a păcatului, nu mai vrem să stăruim în depărtarea de Dumnezeu, ci dorim să ne întoarcem la El și să ne schimbăm cu totul purtarea. Sfintii Parinti văd pocaina ca un proces de convertire, care nu privește atât păcatul în sine, cât reîntoarcerea la Dumnezeu. Important este viitorul, iar nu trecutul, importantă este însănătoșirea, nu boala; nu este importantă înstrăinarea de Dumnezeu de odinioară, ci întoarcerea și alipirea de El. Observăm, iubiți credincioși, că scopul fundamental al pocaintei este o schimbare totala, o intoarcere. Și numai prin părăsirea cu totul a vieții păcătoase, prin lepădarea patimilor si prin viețuirea in virtute potrivit voii lui Dumnezeu, ne putem arăta cu adevarat pocaința; Cum se pune început bun pocăinței? 1 Inceputul pocaintei este, în primul rând, recunoașterea pacatelor. Ați recunoaște păcatele este condiția indispensabila pentru a le parasi, pentru a fi vindecat, izbavit si mantuit. Sfantul Efrem Sirul spune in acest sens că "inceputul mantuirii este cunoasterea de sine". O asemenea cunoaștere de sine se dobândește, la inceput, printr-un exercițiu continuu și neîntrerupt, printr-o trezvie și atenție a minții și anume prin examinarea metodica a conștiinței. Un alt parinte invata ca omul este dator ca "in toata seara si dimineata să facă socoteala pentru ce a facut din cele ce voiește Dumnezeu si ce nu a facut din cele ce nu voieste El". De fapt, iubiți credincioși, această cercetare a constiintei trebuie făcută permanent, si ea trebuie sa insoteasca fiecare fapta a noastra si fiecare gand si sa fie pentru om o grija necontenita pentru a se putea tamadui de patimi si pt a se mântui. Un prim efect benefic al cunoașterii gradului nostru de păcătoșenie în care ne aflăm este, in sine, curățitor si eliberator. În Pateric, se povestește de o întâmplare în care Sfântul Varsanufie, vorbindu-i unui frate despre roadele pocăinței ii spune: "Fericit ești, frate dacă simți peste tot că ai păcate. Căci cel ce le simte, fără îndoială că se și scârbește și se desparte de ele". Însă pocăința, iubiți credincioși, nu este nicidecum recunoașterea în mod abstract a păcatelor săvârșite. Pocainta adevarata este cea in care omul simte cu durere starea pacatoasa in care se afla. Sfantul loan Scararul spune, in acest sens, ca: "pocainta este lovirea sufletului printr- o simțire adâncă”. Ei bine, în momentul în care ne recunoaștem păcatele, în același timp, prin pocăință, cerem iertare lui Dumnezeu, dar ne și manifestăm dorința de a ne unii din nou cu El. Un alt aspect pozitiv al pocăinței este acelă că prin părerea de rău, greșelile pe care le facem nu rămân doar o constatare ci pocainta se manifesta ca o depășire a păcatului. Ea este forta prin care omul inainteaza si sporeste duhovniceste, iar bolile sale merg spre vindecare. Prin pocăință omul se leapada de trecutul său pacatos, de omul cel vechi, si tinde spre cele dinainte, spre îndumnezeire. Sfântul ava Dorotei, ne arată o cale prin care omul poate să păstreze vie pocăința sufletului. El spune așa: "de se cerceteaza cineva pe sine in fiecare zi, si se sârguiește sa se pocăiască pentru cele ce a greșit si să se îndrepteze pe sine, începe sa-si micșoreze patima; de a facut păcatul de noua ori, il va face de aici inainte de opt ori; si asa, înaintând, nu lasa patimile sa se întărească in el" Astfel, cercetandu-ne in fiecare clipă, împotrivindu-ne gândurilor pătimașe prin pocăință, putem ajunge să biruim incetul cu incetul, prin harul lui Dumnezeu, toate patimile, care sălășluiesc in noi si astfel să ne tămăduim sufletește. 2 Pocainta este leac, pentru că prin ea, omul dobandeste de la Dumnezeu curățirea de păcate si vindecarea de patimi, care sunt adevarate boli ale sufletului. Urmată îndelung si cu simțire vie si adâncă, pocăința il duce pe om la nepătimire. Sfântul Simeon Noul Teolog, se întreabă în acest sens, ”Cum s-ar lăsa îngrijit de doctor cel care nici macar nu știe că e rănit și zace răpus de boală?”. De aceea, Sfantul loan Gura de Aur dă urmatorul sfat: "Să recunoastem cu sinceritate ce-am ajuns și cat de rele sunt ranile sufletului nostru, caci numai așa ne lecuim; cel care nu-si cunoaste boala, nu-si face griji din pricina ei". Asa cum am mai spus, iubiți credincioși, Dumnezeu, Care respectă libertatea noastră, nu ne mantuiește cu forța, ci asteapta in marea Lui milostivire să ne manifestăm noi dorinta de a fi vindecați și să cerem de la El harul Său cel tămăduitor. Și unde este locul în care ne putem găsi vindecare? Răspunsul este unul singur: în Biserica Dumnezeului celui Viu prin Taina Sfintei Spovedanii, unde pământul și cerul se unesc, unde părintele duhovnic, mijlocitor fiind între Dumnezeu și omeni, ascultând pocăința noastră, ne dă dezlegare de păcate. Iar noi, avem datoria fată de Dumnezeul cel veșnic iertător și milostiv, să încercăm să ieșim din obișnuința patimilor și a neleguirilor noastre și să rămânem treji și limpezi la minte în acest război nevăzut ce se dă pentru veșnicie. Adevărul este, că fiecare din noi ne alegem veșnicia, care nu are nici început și nici sfârșit. Să avem în minte și în suflet Psalmul 102 care spune: Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, Și dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui. Și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Se vede limpede că pocainta este o lucrare cu adevarat trebuincioasă și de folos omului, pe toate treptele vieții sale duhovnicesti. De aceea, Sfantul Ioan Scararul spune: "Nu vom fi învinuiți, fraților, la iesirea sufletului, că n-am săvârșit minuni, nici că n-am fost văzători cu duhul, dar vom da negreșit socoteală lui Dumnezeu că n-am plans pentru păcatele noastre". Iar Sfantul Isaac Sirul laudă pocaința ca cea mai vrednică stare duhovnicească a sufletului: "Cel ce-si simte păcatele e mai bun decat cel ce scoală morții prin rugaciunea lui. Cel ce suspina un ceas pentru sufletul său e mai bun decât cel ce folosește lumii întregi prin gândirea lui. Cel ce s-a invrednicit sa se vadă pe sine în nimicnicia lui, e mai bun decat cel ce s-a invrednicit să-i vadă pe ingeri". Să vedem, așadar, iubiți credincioși, că pocăința adevărată este o lucrare tainică, de renaștere în dureri a omului, adică de înnoire interioară a sufletului, de răstignire a păcatului din om, 3 de înviere duhovnicească a legăturii sale cu Dumnezeu, de creștere spirituală în iubirea smerită a Sfintei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin

Sărbătoarea Botezului Domnului ( Dumnezeiasca Arătare)

Azi 6 ianuarie Biserica Ortodoxă Română prăznuiește îndrăgita sărbătoare a Bobotezei(Dumnezeiasca Arătare) . La Biserica noastră slujba Sfintei Litughii a fost săvârșită de Pr.Paroh Dr. Ionut Pop , din sobor a mai făcut parte Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Diaconii Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evaghelică a fost citită de Diaconul Bogdan Fluieraș iar cuvantul de invățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionut Pop.
În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț a subliniat importanța acestei mari sărbători a Bobotezei sau a Arătării când la această sărbătoare prin prezența în apă a Fiului Lui Dumnezeu se arată și Tatăl și Duhul Sfânt în chip de Porumbel. În Vechiul Testament la începutul Sfintei Scripturi vedem cum lumea se pregateste de venirea Mântuitorului , aveau nevoie de curățire, se sfințeau lăuntric pentru fapte și pentru păcatele care s-au înmulțit. Botezul de astăzi la 30 de ani Domnul nostru Iisus Hristos, vine și se arată în fața apelor Iordanului și primește Botezul de la Ioan. Desigur cunoastem cu toții dialogul cu Sfântul Ioan: ,, eu am trebuiță de Botez să vi la mine , iar Mântuitorul îi răpunde lasă e mai bine asa să se împlinească scripturile” . Prin prezența în apă a Mântuitorului se arată Duhul cel Sfant sub formă de porumbel present, iar apoi din cer se aude vocea care spune ,, Acesta este fiul meu cel iubit întru care am binevoit,, . Întruparea Domnului noastru Iisus Hristos și venirea Sa în lume a fost pregătită încă din Vechiul Testament , iar apoi o preia acest mare Sfant , Sfantul Ioan Botezătorul care îi pregătește pe oameni , îi face să conștientizeze gravitatea păcatului și dorința care trebuie so aibă de îndreptare.
Părintele a mai evidențiat ca din din sufletul omului trebuie să pornescă dorința de îndreptare . Hristos s-a botezat la vărsta de 30 de ani fiind fară de păcat , prin acceptarea botezului de la Ioan Mântuitorul a preluat păcatele întregii omeniri cele pornite de la Adam și le a desăvârșit prin jertfa Sa de pe cruce și prin moartea Sa. Deasemenea Parintele a subliniat și importanța Botezului nostru dupa naștere deoarece ne spune Sfănta Scriptură ,, De nu se va naște cineva din apă si din duh , nu va intra în Împărăția Lui Dumnezeu,, . Iar prin întărirea credinței și conștientizare roul important îl au nașii de botez, care au răspundere în fața lui Dumnezeu mai târziu la dreapta judecată .
Sfințirea apei mari care se săvârșește o singură data în an la Sărbătoarea Bobotezei . Sfintirea mica a apei se săvârșește de mai multe ori la Sfeștanie sau ori de cate ori este nevoie. Însă Agheasma Mare cum este numită se sfințește o data pe an de Bobotează și rolul ei este foarte important. Fie ca să păstrăm cu toții tradițiile, datinile pe care le avem, credința noastră buna, să conștientizăm rolul venirii lui Hristos în lume. Amin

01.01.2017 Taierea imprejur cea dupa trup a Domnului. Sf. Vasile cel Mare

Azi, 1 Ianuarie 2017 Biserica Ortodoxă Română prăznuiește tăierea împrejur cea după trup a Domnului Iisus Hristos. De asemenea, se face pomenirea Sf. Vasile cel Mare, prilej cu care se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Părintele Ionuț Pop, Părintele Cristian Porumb și Părintele Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului precum este scris în legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească, să fie închinat Domnului și să dea jertfă, cum zice în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Dar iată, era un om în Ierusalim, anume Simeon; și omul acela era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era asupra lui. Iar el era înștiințat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și din îndemnul Duhului a venit la templu, tocmai când părinții aduceau acolo pe Iisus Pruncul, ca să facă pentru Dânsul după obiceiul legii. Atunci Simeon a luat Pruncul în brațele sale, a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: acum, liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și mama Lui se mirau de cele grăite despre Prunc. Și Simeon i-a binecuvântat, iar către Maria, mama Lui, a zis: iată, Acesta este pus spre căderea și ridicarea multora din Israel și ca un semn, care va stârni împotriviri. Iar prin însuși sufletul tău va trece sabie, ca să se dea pe față gândurile din multe inimi. Mai era acolo proorocița Ana, fata lui Fanuil, din neamul lui Așer, ajunsă la adânci bătrânețe, care trăise cu bărbatul ei numai șapte ani de la căsătorie. Iar de optzeci și patru de ani era văduvă și nu se depărta de la templu, slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea, în posturi și în rugăciuni. În ceasul acela, venind și ea acolo și aducând, de față cu toți, slavă lui Dumnezeu, vorbea despre Prunc tuturor celor care așteptau mântuirea lui Israel. După ce părinții, au săvârșit toate, potrivit legii Domnului, s-au întors în Galileea, în orașul lor Nazaret. Iar Pruncul creștea și se întărea cu duhul, umplându-se de înțelepciune; și harul lui Dumnezeu era peste Dânsul.” Ev. Luca 2, 22-40

Cu ocazia Anului Nou și a serbării Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Părintele Ionuț urează tuturor un călduros „La mulți ani!”, iar noul an să aducă pace, bucurie și binecuvântare duhovnicească tuturor, iar după cum am văzut în exemplul din Evanghelia de astăzi, să aducem și noi ofrande de mulțumire lui DUmnezeu pentru anul ce a trecut și să ne rugăm pentru noul an ce vine ca să petrecem împreună sub binecuvântarea lui Dumnezeu și să cântăm asemenea îngerilor în noaptea de Crăciun: „slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu,și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.

26.12.2016 Nasterea Domnului (a doua zi de Craciun)

Azi, 26.12.2016, Biserica Ortodoxă prăznuiește a doua zi de Crăciun. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română pomenește Soborul Maicii Domnului, pe Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana, Sf. Mc. Eftimie, ep. Sardelor.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„După ce s-au dus magii, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt și stai acolo, până ce îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe mama Sa și s-a dus în Egipt: și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul, care zice: din Egipt am chemat pe Fiul Meu. Iar când Irod a văzut că a fost înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a omorât pe toți copii, care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire și țipăt mult; Rahela plângea pe fiii săi și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iar el sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și a venit și a locuit în orașul, care se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.” Ev. Matei 2, 13-23

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț a vorbit despre taina nașterii Domnului, explicând scena în care s-a împletit cerul cu pământul.
Încă din profeții Vechiului Testament avem proorociile care stau mărturie la venirea Mântuitorului. Lumea era în deznădejde și în răutate, iar Dumnezeu se face om pentru a schimba fața pământului.
Evanghelia de astăzi ne înfățișează două lucruri distincte: fuga în Egipt și împlinirea poruncii lui Irod ca toți pruncii până la doi ani să fie uciși. Această poruncă avea caracter politic, nu religios pentru că el își temea stăpânirea peste aceste ținuturi.
Colindul ne cântă frumos faptul că Hristos a venit în lume într-o peșteră sărăcăcioasă. Evanghelia apocrifă a lui Matei ne spune că la intrarea Mariei în peșteră, s-a făcut lumină iar îngerii cântau „mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, iar lumina a rămas în peșteră cât timp a stat Maria, Maica Domnului, acolo. Mandatul nostru astăzi este „pace, între oameni bunăvoire”. Acest mandat ne-a fost adus de solii cerești.
Întruparea Domnului a fost o taină mare. Nici Sfinții Părinți nu au reușit să explice concret taina întrupării. Cum Dumnezeu se face om? Părintele Stăniloae spune că Dumnezeu se face om pentru ca pe om să îl facă Dumnezeu.
Revenind la Evanghelie, vedem cum dreptul Iosif este înștiințat să ducă mama și copilul în Egipt, care era o țară a libertății, iar Irod nu avea stăpânire acolo.
Magii nu s-au mai întors al Irod ca să îi spună unde s-a născut pruncul Hristos, iar din această cauză Irod a dat poruncă să fie uciși toți copiii. Vă dați seama ce durere! Să fie luat pruncul din brațele mamelor și inima lor să fie străpunsă de sabie. Și totuși, chiar și azi avem „urmași” ai acțiunii lui Irod. O statistică arată că în ultimii 50 de ani, în România, 22 de milioane de avorturi au fost făcute în 50 de ani. O țară întreagă! Atâta populație are România împreună cu cei plecați în diaspora. Dumnezeu știe, medicul, mama, tata, cine a fost de vină. Totuși, e un păcat capital care nu își găsește liniștea nici în cer nici pe pământ, ci numai în iad. Un poet spune că sângele vărsat al pruncului își face mormânt în inima mamei.
În Evanghelie auzim că au fost uciși 14 mii de copii. Nu este mai mare durere decât să îți vezi copilul murind. Un filosof german spunea că dacă toți arborii s-ar face cărți, toți munții s-ar face peniță de scris și toată apa s-ar face cerneală, tot nu s-ar putea scrie câtă durere este în lumea de astăzi. Diavolul ispitește lumea și își face cărări și rădăcini în viața noastră. Prin atâtea metode și eleganță suntem amăgiți și nu mai știm să combatem acțiunile diavolului.
În încheiere, vreau să vă amintesc de „Nostalgia paradisului” de Nichifor Crainic unde se creionează un tablou al copilului care trăia ca în paradis: pruncul, de se va bate, plânge. De va fi cu cei care se bucură, se va bucură. Dacă va fi sărac, nu se va întrista. Nu va intra cu cineva la judecată și nu se va mânia pe nimeni. De va vedea femeie, nu o va pofti, iar de va vedea un bătrân, îl va respecta.
Mesajul Crăciunului este smerenia copilului divin. Să nu uităm că Iisus Hristos vine în lume pentru noi. Fie ca venirea Lui să ne aducă pace, mângâiere, bunăvoire și toate cele de folos spre mântuire, Amin!

25.12.2016 Nașterea Domnului

Azi, 25 Decembrie 2016, întreaga creștinătate prăznuiește Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.
La Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar în locul cuvântului de învățătură Părintele Cristian Porumb a dat citire Pastoralei de Crăciun trimise de Preasfințitul Părintele nostru Petroniu, episcopul Sălajului.

EVANGHELIA ZILEI:
„Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind împăratul Irod, s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el; și adunând pe toate căpeteniile preoților și cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din Iudeea, căci așa este scris prin proorocul: și tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, care va paște poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a zis: mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă-L veți afla, să mă vestiți și pe mine, ca să vin și eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat și iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și intrând în casă și văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și s-au închinat Lui; apoi, deschizându-și vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar, primind înștiințare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor.” Ev. Matei 2, 1-12

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI
Zalău, 2016


† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor
creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți credincioși,

Poetul nostru național, Mihai Eminescu, a scris: „Colinde, colinde! / E vremea colindelor, / Căci gheața se-ntinde / Asemeni oglinzilor. / Și tremură brazii / Mișcând rămurelele, / Căci noaptea de azi-i / Când scânteie stelele”.
Creștinii de pe fața întregului pământ vestesc prin colinde Nașterea Pruncului Iisus, iar pentru frumusețea și farmecul lui, Crăciunul este celebrat chiar în unele țări necreștine. Cu toate acestea însă, nicăieri în lume nu există atât de multe colinde ca și la români, pentru că tradiția sfântă a colindatului s-a format odată cu poporul nostru și cu răspândirea creștinismului pe meleagurile noastre.
Deși cea mai importantă sărbătoare din decursul anului bisericesc este Învierea Domnului Hristos din morți, totuși cea mai cântată este Nașterea Pruncului Iisus. Aceasta se datorează faptului că îndeletnicirile de bază ale poporului nostru au fost pentru vreme îndelungată agricultura și păstoritul, iar drept consecință, înaintașii noștri aveau mai mult timp liber iarna, când se serbează Crăciunul, pentru a-l dedica alcătuirii de cântări sfinte, decât primăvara, când se celebrează Sfintele Paști.
Cu toate că unii autori vestiți de la noi au compus poezii sau cântări închinate nașterii Pruncului Iisus, totuși majoritatea covârșitoare a colindelor noastre este de sorginte populară, autorul lor rămânând necunoscut.
Colindele sunt cântece tradiționale cântate de cete de copii, de flăcăi sau de adulți, cu prilejul sărbătorii Crăciunului. Ele se cântă din ajunul Crăciunului până la Bobotează. Ca și oricare alte obiceiuri tradiționale, colindele au o sumedenie de variante și versiuni, specifice diferitelor regiuni de unde provin.
Important de menționat este faptul că rolul colindelor este de a fi cântate în grup, după cum păstorii din Betleem și magii de la Răsărit nu s-au închinat singuri Pruncului Iisus, pentru că întotdeauna bucuria sporește în comuniune cu alții. O zicală grecească afirmă în acest sens că: „Bucuria împărtășită se dublează, iar mâhnirea împărtășită se înjumătățește”.

De ce colindele nu se cântă de către membrii fiecărei familii acasă, în jurul mesei sau la gura sobei? Pentru că Maica Domnului colinda din casă-n casă în Betleem pentru a-L naște pe Pruncul Iisus, după cum spune colindul: „Noi umblăm să colindăm, / Pe Iisus Îl lăudăm. / Noi umblăm precum umblară / Maica Sfântă într-o seară / Ca să-și nască Fiul dulce / Și-n căldură să și-L culce. / Nimenea nu o lăsară, / Trebuia să nasc-afară. / Noi umblăm din casă-n casă / La acei care ne lasă”.
Colindele alcătuiesc un tezaur neprețuit al Bisericii și al poporului nostru, ele cuprinzând foarte multe învățături de credință și surprinzând toate aspectele Nașterii Pruncului Iisus, de aceea în cuvântul nostru de astăzi vom prezenta aceste detalii numai cu exemple luate din colinde.
Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, după cum se afirmă: „Astăzi s-a născut / Cel făr’ de-nceput”, „Că veșnicul Dumnezeu / A trimis pe Fiul Său”. „Iată, Cel fără-nceput / Și în lume ne-ncăput, / Iată, Iisus Dumnezeu, / Fiu trimis de Tatăl Său, / Împăratul cel ceresc, / Într-un sălaș pământesc”.
Prin El a fost creată lumea: „Hristos astăzi s-a născut, / Cel ce lumea a făcut”.
Pe lângă firea dumnezeiască, El și-a asumat în persoana sa și firea omenească, pentru „Că Mântuitorul / Și Izbăvitorul / Cu trup s-a născut”.
El a fost trimis de Tatăl în lume pentru mântuirea noastră: „Pe Fiul, în al Său nume, / Tatăl L-a trimis în lume, / Să se nască și să crească, / Să ne mântuiască”. Altă colindă spune că e „Prunc dumnezeiesc, frumos, / Carele din iad ne-a scos”, căci „Șarpelui cumplit / Capul s-a zdrobit”.
El este Mesia cel făgăduit și așteptat: „Că noi știm că s-a născut / Cel așteptat de demult, / Împăratul veacului / Și Cuvântul Tatălui”.
În persoana și opera Domnului Hristos se împlinesc prorociile Vechiului Testament: „Doamne, a Tale cuvinte, / Care s-au scris mai nainte, / S-au plinit, precum și scrie, / Moise la cartea întâie”. „Că s-a născut Iisus Prunc, / Cum s-a prorocit demult”. „Astăzi prorociile / Și toate Scripturile, / Despre Mesia Hristos, / Toate s-au plinit frumos”. „Că El astăzi în Vifleem s-a născut, / Precum au vestit prorocii cei de demult”.

În perioada în care s-a născut Pruncul Iisus, împăratul Octavian Augustus a dispus efectuarea unui recensământ în Imperiul Roman. Despre acesta o colindă glăsuiește: „Împăratul Romei, / August, stăpânea / Multe țări a lumii, / Și el poruncea, / Că-n a sa împărăție / Tot poporul să se-nscrie”.
Datorită acestui recensământ Fecioara Maria și dreptul Iosif au fost nevoiți să plece de la Nazaret, localitatea în care locuiau, la Betleem, orașul lor natal: „Și din Galileea, / De la Nazaret, / Mers-a și Maria, / La Vifleem drept”. Ori altă colindă spune că „Mergând Iosif cu Maria / În Viflaim să se-nscrie”.
Din pricina recensământului, toate casele de oaspeți din Betleem erau ocupate. Situația neplăcută în care se găsea Sfânta Fecioară Maria este prezentată astfel: „Și-a ajuns într-un oraș / Și-a cerut puțin sălaș, / Ca s-o lase să se culce, / Noaptea-n drum să n-o apuce. / Iar oamenii din cetate / I-au răspuns cu răutate: / Du-te, du-te și ne lasă, / Că n-ai loc la noi în casă”.
Locuitorii Betleemului nu știau că Sfânta Fecioară va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, dar răutatea lor s-a dovedit în aceea că au refuzat să ofere găzduire pe timp de iarnă unei tinere însărcinate, gata să nască. „Atunci Sfânta Fecioară / Din Viflaim ieșea, / Și-n câmp, într-o poiată, / Acolo s-așeza”.
Locul nașterii Pruncului Iisus este prezentat în colinde fie ca staul cu animale, fie ca peșteră, pentru că după ce Sfânta Fecioară a ieșit din Betleem, „Mai târziu găsi apoi, / Un staul frumos de oi”, unde „O încălziră boii, / Cu aburii suflând”. „Și între dobitoace, / Pe fânul cel uscat, / Născut-a Preacurata, / Un mare Împărat”.
Întrucât Cel ce s-a născut este Fiul lui Dumnezeu, „Împăratul întregii făpturi” (Iudita 9,12), autorul unei colinde întreabă retoric și tot el răspunde: „Ce palat era / Unde Domnul sta? / Peștera întunecoasă, / Peștera străină rece / Palatul era. Ce-avea de-așternut / Micul nou născut? / Ieslea îi era culcușul, / Fân și paie așternutul / Micului Iisus”.
Refuzul locuitorilor din Betleem de a oferi găzduire Sfintei Fecioare Maria, care era gata să nască, este deplâns într-o colindă întreagă: „Viflaime, Viflaime, / Cum de n-ai primit în tine / Pe Fecioara Maria / Să nască pe Mesia? / N-ai știut tu, Viflaime, / Cu câtă dragoste vine / Cea mai sfântă-ntre Fecioare, / A Domnului Născătoare? / N-ai primit tu, Viflaime, / În casele tale bune, / Să-I dai un pic de sălaș / Celui mai Sfânt Copilaș. / Pat moale pe fân uscat, / Numai vitele I-au dat, / Lumină I-a dăruit, / Steaua de la Răsărit. / Peștera întunecoasă / A fost a Domnului casă, / La venirea Sa în lume, / Din vina ta, Viflaime”.

Colindele ne prezintă faptul că Maica Domnului L-a născut ca Fecioară pe Pruncul Iisus, iar nașterea a fost lipsită de durere: „Mariei, fată fecioară, / I-a sosit vremea să nască” și ieșind din Betleem „S-așeză-ntr-o poiecioară / Și-a născut Maica Fecioară”. În timpul nașterii „Ajutor ceresc cerea, / Ca ușor să nască ea. / Și ușor a și născut, / Un Fiu mândru și plăcut”.
Întrucât Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, fără de mamă, la plinirea vremii El s-a putut naște dintr-o Fecioară, fără sămânță bărbătească, după cum spune colinda: „Că s-a născut făr’ de tată, / Din cea Fecioară curată”.
O colindă istorisește cu lux de amănunte cum îngerul Domnului le-a făcut cunoscută păstorilor din apropierea peșterii de lângă Betleem vestea nașterii. „Pe-un deal păstorii ședeau, / Noaptea oile-și păzeau. / Și cum stau, din slavă, iată, / Că un înger li se-arată. / Fața lui când o zăresc, / Ei de spaimă-ncremenesc. / Iar al Domnului trimis, / Nu vă spăimântați, le-a zis. / Vă vestesc o bucurie, / Vesel azi tot omul fie, / Salte fericit poporul, / S-a născut Mântuitorul! / Jos la staul coborâți / Și în iesle-o să găsiți, / Prunc în scutece-nfășat, / E Iisus Cel așteptat”.
Dacă păstorii de lângă Betleem știau din prorociile Vechiului Testament despre Mesia care urma să se nască în sânul poporului ales, Dumnezeu le-a trimis și păgânilor un semn despre venirea în lume a Fiului Său prin steaua de la Răsărit, pe care remarcînd-o trei cititori în stele, au urmat-o până în Țara Sfântă.
Steaua care a apărut în Răsărit, precum și închinarea magilor, care mai sunt numiți crai, regi sau filozofi, sunt foarte bine surprinse în mai multe colinde: „Steaua sus răsare / Ca o taină mare, / Steaua strălucește / Și lumii vestește / Că astăzi Curata, / Preanevinovata, / Fecioara Maria, / Naște pe Mesia”. „Și trei crai mânați de dor, / Lăsând țări în urma lor, / După stea călătoresc / Să găsească Prunc ceresc”.
Călătoria celor trei magi: Gașpar, Melchior și Baltazar, precum și întâlnirea lor cu regele Irod, cu toate urmările ei nefaste, sunt de asemenea relatate în colinde: „Trei crai de la Răsărit / Cu steaua-au călătorit / Și-au mers, după cum citim, / Până la Ierusalim. / Acolo când au ajuns, / Steaua-n nori li s-a ascuns. / Prin oraș ei căutau / Și pe toți îi întrebau, / Unde s-a născut, zicând, / Un crai mare, de curând? / Ca să mergem să-L vedem / Și Lui să ne închinăm. / Iară Irod împărat / Auzind s-a tulburat, / Pe crai la el i-a chemat / Și în taină i-a întrebat, / Zicând: Mergeți de aflați / Și venind mă înștiințați, / Să merg să mă-nchin și eu, / Ca unuia Dumnezeu. / Craii dacă au plecat, / Steaua iar s-a arătat / Și-au mers, până a stătut, / Unde Hristos s-a născut. / Cu daruri s-au închinat / Și cu toți s-au bucurat. / Iar ’napoi dac-au purces / Pe altă cale au mers. / Irod rău s-a necăjit, / Oaste mare a pornit / Și-n Viflaem a intrat, / Pe toți pruncii i-a tăiat, / De doi ani și mai în jos, / Ca să-L taie pe Hristos”.
Darurile oferite Pruncului Iisus de către magi sunt și ele amintite în colinde: „Ce dar I-au adus, / Magii când s-au dus? / Aur, smirnă și tămâie / Spre mărirea Lui să fie, / Acum și-n vecie”.
Uciderea pruncilor din Betleem și împrejurimi, la porunca regelui Irod, este relatată în amănunt de o colindă: „Iară Irod împărat / Foarte rău s-a tulburat, / Oastea lui și-a adunat, / Pe toți pruncii i-a tăiat, / Patrusprezece mii / De nevinovați copii, / De doi ani și mai în jos, / Vrând să-L taie pe Hristos. / Viflaimul se-ntristează, / Lumea-ntreagă lăcrimează, / Suspinări și lacrime, / Pe la toate casele. / Glas în Rama se-auzea, / Rahela se tânguia, / Și plângea pe fiii ei, / Că-i pieriră mititei”.
O altă colindă îi îndeamnă pe creștini să nu deplângă soarta pruncilor uciși din porunca regelui Irod, pentru că de vreme ce au murit pentru Hristos, au devenit primii martiri ai Bisericii: „Irod împărat, / La suflet spurcat, / Poruncă a dat, / Pruncii i-a tăiat. / Dar tăceți de-a plânge, / Văzând pruncii-n sânge, / Căci ei n-au murit, / Ci au înflorit. / Acei copilași, / Acum îngerași, / De Domnul Iisus, / Sus în cer s-au dus”.
În pofida încercării disperate a regelui Irod de a lua viața Pruncului Iisus, acesta „Pe Hristos nu L-a tăiat, / Tatăl Sfânt L-a apărat, / Căci un înger i-a trimis, / De-a spus lui Iosif în vis, / De-a lui Irod cuget rău, / Spre Fiul lui Dumnezeu. / Iar atuncea Maria / A plecat din Iudeea. / Până în Egipt s-a dus, / Cu dulcele Prunc Iisus”.
Iubiți fii sufletești,
Pe lângă descrierea evenimentelor care au avut loc la Nașterea Pruncului Iisus, colindele mărturisesc credința puternică a poporului nostru în Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că „Noi Îl lăudăm și ne închinăm / Cu credință tare”, dar încearcă și să ne transforme în oameni buni, atunci când ne adresează îndemnul: „Și-acum te las, fii sănătos și vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când ești voios, române, să fii bun”.
Cu prilejul sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei, vă dorim tuturor sănătate deplină, viață îndelungată, realizări spirituale și materiale spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea oamenilor. &

1 2 3 4 5 6 7 8




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro