+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

26.06.2016 Duminica I dupa Rusalii (a Tuturor Sfintilor)

Azi, 26 Iunie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Ioan, Ep. Goției și Sf. Cuv. David din Tesalonic. De asemenea, această Duminică,prima după Rusalii, este închinată Tuturor Sfinților.
La biserica cu hramul „Sf. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma”, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința și de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.
Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Și cine nu-și va lua crucea sa și nu va veni după Mine, acela nu este vrednic de Mine.
Atunci, răspunzând, Petru a zis către Dânsul: iată noi am lăsat toate și am urmat Ție; oare, ce vom avea noi? Iar Iisus a zis către ei: adevărat vă spun vouă că voi, cei care M-ați urmat pe Mine, la nașterea din nou a lumii, când va ședea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau feciori, sau țarini pentru numele Meu, însutit va lua înapoi și viața veșnică va moșteni. Dar mulți din cei dintâi vor fi pe urmă, și din cei de pe urmă vor fi întâi.” Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30

În cuvântul de învățătură, Părintele Antonie a abordat două puncte esențiale ale sărbătorii de astăzi: sărbătorirea tuturor sfinților la o săptămână după Rusalii, pentru că ei sunt roadele directe ale lucrării Sfântului Duh în lume, precum și chemarea noastră la sfințenie de către Hristos prin mărturisirea Lui în fața semenilor noștri.
Sfinții, în întreaga lor viață, s-au rugat ca în persoana lor să se oglindească chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Așadar, prin cinstirea sfinților, noi cinstim pe Dumnezeu. Este exact ca o oglindă în care lovește soarele. Aici vorbim de Soarele dreptății, Hristos Dumnezeu.
Evanghelia de astăzi ne arată multele căi prin care putem ajunge la sfințenie. Nu trebuie să credem că noi nu avem posibilitatea de a ajunge sfinți. Vedem atâtea icoane în care sunt pictați oameni care au reușit să și-L împroprieze pe Hristos.
Primul deziderat prezentat în Evanghelia de astăzi este mărturisirea. Hristos spune că precum noi vom mărturisi în fața oamenilor, așa va mărturisi și El în fața Tatălui din ceruri la judecată. Pentru a ajunge sfânt, trebuie să mărturisești pe Dumnezeu, dar nu neapărat o mărturisire verbală, ci mai mult, o mărturisire cu viața. Creștinii din primele veacuri erau cunoscuți de păgâni prin faptele lor de credință și iubire, milostenie, blândețe, iubire. Creștinul era străbătut de credință, nădejde și dragoste. Prin aceste atribute vorbea Hristos Care era în ei. Această cale ne este accesibilă tuturor.
Cea de a doua cale care ne este propusă de Evanghelia de astăzi nu este ușoară. „Oricine lasă casă, masă, părinți, pentru numele Meu, Eu îl voi răsplăti înmiit în împărăția lui Dumnezeu”. Vorbim aici despre pustinici, monahi care aleg să se retragă în rugăciune. Dar nu numai despre aceștia vorbește Evanghelia, ci și despre noi care atunci când punem prea mult accent pe materie, când gândirea noastră nu este Dumnezeu, atunci apare o problemă. De aceea, trebuie să știm să facem o gradație în viața noastră și pe primul loc să fie Dumnezeu și prin El să ne manifestăm dragostea față de restul. Doar prin Dumnezeu ne iubim semenii.
Tot ce este lumesc se dezbină. De aceea punem accent pe Taina Căsătoriei. Prin acea unire divină, cei doi se umple de harul lui Dumnezeu. Ei merg pe calea vieții împreună cu Dumnezeu care este indestructibil.
Așadar, ziua de astăzi este ziua tuturor sfinților, dar și a noastră pentru că suntem în plan potențial sfinți. Să nu uităm să Îl mărturisim pe Hristos în viața noastră și să Îl punem întotdeauna pe primul loc și toate celelalte se vor adăuga nouă. Să rugăm pe toți sfinții să ne călăuzească viața și să ne învrednicim să fim moșteni alături de ei în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

19.06.2016 Pogorarea Duhului Sfant (Rusaliile)

Azi, 19 Iunie 2016, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Duhului Sfânt, o sărbătoare foarte importantă pentru creștinătate întrucât prin aceasta a luat ființă Biserica – instituție divino-umană în care credincioșii își lucrează și dobândesc mântuirea.
La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost urmată de slujba de Sfințire a apei (Aghiasma Mică) și de rugăciuni de binecuvântare și sfințire a spicelor de grâu. La finalul slujbei, oamenii au luat spice de grâu sfințite.
În această zi am avut deosebita plăcere ca în mijlocul nostru să fie prezenți diaconii chiriarhali care au făcut slujba mai frumoasă și melodioasă. Astfel, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Arhidiacon Adrian Onica, Preacucernicul Părinte Arhidiacon Andrei Urs, Preacucernicul Părinte Diacon Ioan-Nicușor Pop, precum și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acestei slujbe, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Ioan-Nicușor Pop, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„În ziua cea de pe urmă - ziua cea mare a praznicului – a șezut Iisus între ei și a grăit cu glas mare, zicând: cui îi este sete, să vină la Mine și să bea. Celui ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis despre Duhul pe Care aveau să-l primească cei ce cred într-Însul. Pentru că până atunci Duhul nu fusese dat, căci Iisus încă nu se preamărise.
Deci mulțimi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: cu adevărat Acesta este Proorocul. Alții ziceau: Acesta este Hristos. Iar alții ziceau: oare, din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos are să vină din neamul lui David și din orașul Betleem, de unde a fost David? Și astfel s-a făcut dezbinare în popor pentru El; iar unii dintr-înșii voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâina pe Dânsul.
Deci servitorii templului au venit la căpeteniile preoților și la farisei. Aceștia i-au întrebat: de ce nu L-ați adus? Dar servitorii au răspuns: niciodată nu a grăit vreun om, ca Omul Acesta. Atunci fariseii le-au zis: nu cumva și voi ați fost amăgiți? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar gloata aceasta, care nu știe legea, este blestemată! Atunci Nicodim, cel care venise noaptea la Iisus și care era unul dintre ei, le-a zis: oare legea noastră osândește pe om fără să-l asculte mai întâi și fără să știe ce a făcut? Dar ei au răspuns și i-au zis: nu cumva și tu ești din Galileea? Cercetează și vezi că prooroc din Galileea nu s-a ridicat. Și s-a dus fiecare la casa sa.
Deci iarăși le-a vorbit lor Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel care-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții.” Ev. Ioan 7, 37-53; 8, 12.

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre Persoana Duhului Sfânt și importanța sărbătorii de astăzi.
Suntem la marea sărbătoare a Cincizecimii. Este sărbătoarea cu care se încheie activitatea Mântuitorului aici pe pământ. De astăzi găsim prezentă pogorârea Duhului Sfânt, sau Cincizecimea, sau venirea celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi, aici, pe pământ. Am văzut că Hristos a promis omenirii că „nu am să vă las singuri” și a dat un mandat: „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă” (Mt. 28, 19-20).
Astăzi găsim adunați la Ierusalim pe toți ucenicii la rugăciune sfântă. Iar cartea Faptele Apostolilor scrisă de Sf. Ev. Luca spune că fără de vuiet S-a pogorât din cer sub formă de limbi de foc peste apostoli, iar reacția lor a fost să iasă la drumuri și să înceapă să propovăduiască cele ce am știut ei despre Dumnezeu. Tot Sf. Luca spune că au început să facă minuni, iar fiecare din ei vorbeau în altă limbă, iar toți oamenii de acolo au înțeles Apostolii în limba lor.
Ne punem întrebarea: „Cine este Duhul Sfânt și de ce astăzi El vine în lumea aceasta?”. Cu toții știm că Duhul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei Treimi, de aceeași ființă cu Tatăl și cu Fiul.

Găsim în cartea Facerii că Duhul Sfânt se purta pe deasupra apelor, în cadrul creației lumii. Apoi găsim prezentă Persoana Sfântului Duh la botezul Domnului, sub formă de porumbel. Tot în Vechiul Testament mai avem arătarea de la Stejarul Mamvri și altele. Iată, astăzi se pogoară din nou și vine în lume așa cum Domnul Iisus Hristos ne-a promis nouă, ca omul să aibă posibilitatea să afle înțelepciunea pe care o primește prin iluminarea Duhului Sfânt.

Trebuie să știm că este egalitate între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, dar lucrările lor sunt diferite. Tatăl este Creator, Fiul este Mântuitor și va fi Judecător la a doua venire, iar Duhul Sfânt este Proniator și Sfințitor al lumii până la sfârșitul ei.

Vedem prezenți 3000 de oameni care s-au botezat în ziua Cincizecimii. S-a format Biserica luptătoare de pe pământ. Petru a vorbit despre botez, pocăință, despre împărăția lui Dumnezeu. A vorbit despre faptul că suntem păcătoși și fără de Dumnezeu omul nu poate să se mântuiască. Astăzi primim botezul după naștere, prin care ne curățim de păcatul strămoșesc și primim pecetea darului Duhului Sfânt Care ne întărește și ne așază pe drumul mântuirii.

Sfântul Duh și prezența Lui în Biserică ne dă șansa să ne mântuim în Biserică. Hristos a instituit Tainele prin care dobândim harul Sfântului Duh Cel prezent în Biserică. Iată cum s-au împlinit cuvintele Mântuitorului Care ne-a promis trimiterea unui alt Mângâietor de la Tatăl.
Așadar, prezența Sfântului Duh aici pe pământ, prin acest praznic, să ne dea nouă luminarea minții, înțelepciunea cea bogată de la Dumnezeu și prin acestea să găsim îndreptarea cea curată care să ne ducă la împărăția lui Dumnezeu, Amin!

12.06.2016 Duminica a 7-a dupa Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I ecumenic)

Azi, 12 Iunie 2016 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Onufrie cel Mare și Sf. Cuv. Petru Athonitul. De asemenea, această Duminică, a șaptea după Paști, poartă numele de „Duminica Sfinților Părinți de la sinodul I ecumenic” care a avut loc la Niceea în anul 325 și a abordat în primul rând problema arianismului, stabilind o primă formă a Crezului de la Niceea și o primă regulă pentru calcularea datei Paștilor.
La biserica Sf. Nicolae și Sf. Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Călin Ciurbe împreună cu Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Călin Ciurbe.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, ridicându-și ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamărește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viața veșnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ și am săvârșit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Și acum Mă preamărește Tu, Părinte, la Tine însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, și Mi i-ai dat Mie și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceștia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele, și M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit și nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine și acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei.” Ev. Ioan 17, 1-13

În cuvântul de învățătură, Părintele Călin Ciurbe a abordat problema cunoașterii și slujirii lui Dumnezeu.
Noi, oamenii, căutăm să trăim și să cinstim viața, căutăm fericirea și împlinirea noastră, să fim mulțumiți de această viață. Nu de puține ori efortul nostru este împletit de încercări, greutăți și abia în astfel de momente ne dăm seama că nu doar aici este viața.
Evanghelia de astăzi este numită „rugăciunea lui Iisus”. Aici am auzit scopul adevăratei vieți. Avem pus în antiteză rolul vieții adevărate cu idolii vieții noastre pământești. Idolii înseamnă păcatele sau patimile care zac în noi. A te închina nu înseamnă a îți face cruce sau plecăciune în fața icoanelor, ci a te dedica, a fi pasionat, stăpânit de ceva. Iată așadar că idolii sunt prezenți în viața noastră și de multe ori noi slujim la ceea ce este marcant în viața noastră. Acest Dumnezeu ni L-a pus înainte pe Hristos Care S-a pogorât din cer pentru a-L cunoaște. Ne spune Evanghelia că viața veșnică este să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe Care L-a trimis.
Am spus că noi avem numele de creștini de la Hristos. Noi, dacă am fi creștini, în adevăr, am fi asemenea Apostolilor. Astăzi îi avem în față pe Sfinții Părinți de la sinodul întâi ecumenic, în număr de 318, de la Niceea. Acești părinți sunt pomeniți în Duminica a 7-a după Înviere, cu o săptămână înainte de Pogorârea Duhului Sfânt. Sunt pomeniți acum pentru a înțelege că noi nu putem umbla cu jumătăți de măsură în fața lui Dumnezeu. Noi trebuie să mărturisim tot adevărul din întreaga noastră ființă. Dintre acești părinți amintim pe doi mari sfinți care purtau urmele mărturisirii și ale prigoanelor, pentru că nu au fost politicoși cu stăpânitorii sau cu cei care îi îndemnau să se lepede. Avem pe Sf. Nicolae la acest sinod ecumenic, avem pe Sf. Spiridon al Trimitundei care au apărat deoființimea Sfintei Treimi. De aceea noi avem această datorie de a mărturisi adevărul. Mărturisind pe Hristos, nu putem spune adevărul pe jumătate, și nu am dori ca viața noastră să fie în promiscuitate și în păcate. Noi vrem să ne închinăm la Hristos, iar această închinare se realizează prin împlinirea poruncilor Lui.
În Evanghelia de astăzi am văzut că Hristos se roagă pentru Apostoli, ridicându-și privirea la cer. Se roagă pentru cei care Îl vor mărturisi. Iată ce mijlocitor avem în fața lui Dumnezeu! Pe Însuși Hristos! Am văzut joi cum Hristos S-a înălțat la cer și este într-o continuă stare de mijlocire pentru noi. Vedem în Sfânta Scriptură cum Hristos se roagă pentru lume, pentru Apostoli, dar și pentru noi, iar acest lucru ne dă multă nădejde dar și puterea de a fi creștini vrednici. Avem datoria de a da mărturia adevărată acolo unde suntem fiecare. Întâi în viața noastră. Hristos ne îndeamnă să credem, El oferă ajutorul Său celor care cred în El. Noi suntem chemați de Hristos, suntem invitați să încercăm să imităm pe Hristos.
Hristos ne învață să ne rugăm, iar Sf. Siluan Athonitul spune că imitarea lui Hristos trebuie să fie având în față cuvintele „Luați aminte la Mine, că sunt blând și smerit cu inima”. Așa trebuie să fim și noi. Dacă suntem tulburați și mândri, înseamnă că nu avem blândețe, iar fără aceasta nu putem iubi. Noi, fiind botezați în numele Sfintei Treimi, trebuie să înțelegem că rugăciunea nu este doar un act pe care îl facem între alte treburi ale casei sau doar când vii la biserică. Hristos cunoaște inimile noastre și de aceea e important ca noi să ne rugăm prin cugetul nostru curat, prin bunătate, prin mărturie.
Sfântul Pimen cel Mare a trimis un ucenic al său să vândă lucrurile făcute de mână iar pe drum s-a întâlnit cu un evreu care i-a spus că Hristosul trebuie să vină și că creștinii nu au avut pe adevăratul Mesia. Ucenicul, fiind mai slab în credință, nu s-a lepădat de Hristos, dar a zis evreului „poate ai dreptate”, iar când a venit ucenicul la Avva Pimen pentru binecuvântare, Avva i-a zis că nu îl cunoaște. După alte insistențe, Avva îi spune „ucenicul meu avea căldura credinței în el, dar acum ai pierdut harul și nu mai poți rămâne la mine.” După o perioadă de rugăciune a lui Avva Pimen, ucenicul a reprimit harul lui Dumnezeu, deci iată prin ce act se poate pierde harul lui Dumnezeu. De aceea trebuie să înțelegem că la Dumnezeu nu mergem cu jumătăți de măsură. Ori ești cald, ori ești rece. Dacă suntem căldicei, vom fi, cum spune Sfânta Scriptură în cartea Apocalipsei, scuipați din gura Sa. Nu putem sluji la doi domni. Nu ne putem amăgi că vom fi și cu păcatele, și cu Dumnezeu. Așa cum spune Hristos în rugăciunea de azi, în care suntem incluși, s-a rugat pentru Apostoli cât a fost pe pământ și nici unul nu a pierit dintre ei, decât numai unul, fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
Să ne învrednicească bunul Dumnezeu să nu fim între cei care vor pieri, să ne întărească și să ne îndrume de pe Masa Sfântului Altar spre adevărata rugăciune, smerenie, blândețe, ca să fim bineplăcuți lui Dumnezeu și să intrăm în împărăția Sa, Amin!

09.06.2016 Inaltarea Domnului

Azi, 9 Iunie 2016, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Înălțarea Domnului. De asemenea, în această zi se sărbătorește Ziua Eroilor.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa evanghelică de astăzi a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, după ce s-a sculat din morți Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi și a grăit către ei: pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau în sine că văd un duh. Dar El le-a grăit: ce sunteți tulburați și pentru ce vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Priviți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că un duh nu are carne și oase, cum Mă vedeți pe Mine având. Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Deci încă necrezând ei de bucurie și de mirare, El le-a zis: aveți aici ceva de mâncare? Iar ei I-au pus înainte o bucată de pește fript și un fagure de miere. Și luând a mâncat în fața lor. Apoi a zis către ei: acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, pe când eram cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în psalmi. Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. Și iarăși le-a spus: așa este scris și așa trebuie să pătimească Hristos și să învieze din morți a treia zi; iar în numele Lui să se propovăduiască pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Iar voi sunteți martorii acestora. Și iată Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; însă voi să ședeți în cetatea Ierusalimului, până când vă veți îmbrăca cu putere de Sus. Apoi i-a dus afară în Betania și, ridicându-și mâinile Sale, i-a binecuvântat. Și, pe când îi binecuvânta, s-a despărțit de dânșii și s-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în Biserică, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin!” Ev. Luca 24, 36-53.

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț a vorbit despre praznicul de astăzi.
Biserica, prin sărbătorile sale, ne oferă bucurii duhovnicești prin care Îl întâlnim pe Dumnezeu. L-am întâlnit pe Muntele Horeb unde trebuia să ne descălțăm fiincă era pământ sfânt. L-am întâlnit pe Muntele Fericirilor unde ne-a îndemnat să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că plata noastră multă este în ceruri. Astăzi Îl întâlnim pe Muntele Măslinilor unde Hristos se înalță cu trupul la cer, la 40 de zile de la înviere. Este un lucru extraordinar de mare.
Astăzi apare o întrebare pe care și Sfinții Părinți o aveau în minte cu multe secole înainte: „De ce a avut nevoie Hristos de 40 de zile de la înviere ca să se înalțe la cer?”.
Ca să facem o evaluare a istoriei lui Hristos pe pământ, cunoaștem cum a fost zămislit, cum a pregătit ucenicii, cum a propovăduit, cum a murit și a înviat pentru noi. A vorbit despre suflet, despre judecată, despre dragoste și despre întâlnirea dintre om și Dumnezeu. A vorbit despre învierea morților pe care o mărturisim în Crez.
Azi Îl vedem pe Hristos că Își ia rămas-bun de la ucenicii Săi. Desigur, ei au fost supărați în momentul în care Hristos a pătimit, a murit, dar au fost fericiți la înviere. Hristos le-a spus ”Bucurați-vă!”. Iar azi, înainte de înălțare, le-a spus „Pace vă dau vouă!”. Pe cât de greu a fost în Vinerea Mare, pe atât de mare a fost bucuria învierii, iar azi avem o altă etapă importantă în care Hristos Își arată Dumnezeirea prin înălțarea cu trupul la cer.
Oare de ce Hristos S-a înălțat cu trupul, la cer? Noi știm că trupul se întoarce în pământ, dar astăzi, Hristos îndumnezeiește întreaga fire umană. Îndumnezeiește și trupul și sufletul. Hristos, prin înălțare, deschide porțile cerului ca toți oamenii să Îl poată urma. De aceea la învierea cea de obște toți cei din morminte vor învia.
Hristos a avut două firi, divină și umană. Astăzi, firea umană se înalță la cer, arătând omului drumul pe care trebuie să meargă. Dacă Hristos se înalță astăzi la cer, asta nu înseamnă că nu rămâne în lume. El făgăduiește Apostolilor un alt Mângâietor pe Care Îl va trimite de la Tatăl, El va trimite Duhul Sfânt Care sălășluiește în Biserică, atât în comunitate, cât și în locașurile de cult în care se oficiază Tainele Sfinte ale lui Dumnezeu, de aceea este important ca toate Tainele să fie săvârșite aici. Unitatea Sfintei Treimi este nedespărțită.
Hristos, la a doua venire, va veni ca Judecător Drept, și pe fiecare în parte ne va judeca după faptele noastre. Să avem, așadar, credință în Dumnezeu, să avem credință în Fiul Său Care astăzi se înalță la cer dar nu ne lasă orfani, ci ne pregătește locaș în Împărăția cerurilor, Amin!

05.06.2016 Duminica a 9-a dupa Pasti (a Orbului)

Azi, 5 Iunie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Sfințit Mc. Dorotei, Sf. Mc. Marchian, Sf. Mc. Nicandru, Sf. Mc. Leonid, Sf. Mc. Apolon, Sf. Mc. Iperehie, Sf. Mc. Gheorghe, Sf. Mc. Selneniad, Sf. Mc. Irineu, Sf. Mc. Pamvon și Sf. Bonifatie, Apostolul Germaniei.
Tot în această zi sărbătorim Duminica a 6-a după Paști, Duminica orbului.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și ”Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, trecând, Iisus a văzut pe un om orb din naștere; atunci ucenicii Lui L-au întrebat pe El zicând: Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus le-a răspuns: nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a născut orb ca să se arate într-însul lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Câtă vreme sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. După ce a zis acestea, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: mergi de te spală la izvorul Siloamului, care se tâlcuiește: trimis. Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte, că era cerșetor, se întrebau: nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau că acesta este, iar alții ziceau că seamănă cu el. Dar el zicea: eu sunt. Deci l-au întrebat: atunci cum s-au deschis ochii tăi? El le-a răspuns și a zis: omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei. Apoi mi-a zis: mergi la izvorul Siloamului și te spală. Deci, mergând și spălându-mă, am dobândit vederea. L-au mai întrebat: unde este Acela? Nu știu, le-a răspuns el. L-au dus la farisei pe cel ce mai înainte fusese orb. Și era într-o zi de sâmbătă, când a făcut Iisus tină și a deschis ochii orbului. Deci din nou l-au întrebat fariseii cum a dobândit vederea. El le-a răspuns: tină a pus pe ochii mei și m-am spălat și văd. Deci, unii dintre farisei ziceau: acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu păzește ziua sâmbetei. Dar alții ziceau: cum poate un om păcătos să facă minuni ca acestea? Și astfel era dezbinare între ei. Deci iarăși l-au intrebat pe cel ce fusese orb: tu ce zici despre El pentru că ți-a deschis ochii tăi? Iar el a răspuns că este prooroc. Dar iudeii n-au crezut despre el că a fost orb și și-a căpătat vederea, până ce n-au chemat pe părinții celui vindecat de orbire. Așadar i-au întrebat și le-a zis: acesta este fiul vostru, despre care voi ziceți că s-a născut orb? Atunci părinții lui au răspuns și l-au zis: știm că acesta este fiul nostru și că el s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu știm; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Este în vârstă, întrebați-l pe dânsul; el singur vă va spune despre sine. Acestea le-au zis părinții lui, pentru că se temeau de iudei, căci iudeii se sfătuiseră acum, că de-L va mărturisi cineva pe Iisus că este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea părinții lui au zis: este în vârstă, întrebați-l pe dânsul. Deci fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: dă slavă lui Dumnezeu; noi știm că omul Acesta este păcătos. El însă a răspuns: de este păcătos, nu știu; eu una șiu, că eram orb și acum văd. Deci l-au întrebat iarăși: ce ți-a făcut? Cum a deschis ochii tăi? El le-a răspuns: acum v-am spus vouă și n-ați auzit! De ce voiți să auziți încă o dată? Nu cumva voiți și să vă faceți și voi ucenici ai Lui? Atunci l-au ocărât și i-au zis: tu ești ucenicul Lui; noi suntem ucenicii lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a grăit cu Moise, iar pe Acesta noi nu-L știm de unde este. Răspuns-a omul și le-a zis: tocmai în aceasta stă minunea că voi nu știți de unde este; și totuși El a deschis ochii mei. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii vreunui orb din naștere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, nimic n-ar fi putut face. Ei însă au răspuns și i-au zis: în păcate tu te-ai născut întreg și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară și găsindu-l, l-a întrebat: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a întrebat: cine este, Doamne, ca să cred într-Însul? Iisus i-a spus: L-ai văzut pe El, căci cel care vorbește cu tine, Acela este. Atunci el a grăit: cred, Doamne, și s-a închinat Lui.” Ev. Ioan 9,1-38

În cuvântul de învățătură, Părinte Antonie a vorbit despre problema răului și importanța credinței pentru a învăța și a ne mântui prin suferință.
Minunea de astăzi este extraordinar de mare. Nimeni nu mai auzise ca cineva să vindece un orb din naștere. Dialogul care este țesut în jurul acestei minuni este plin de semnificații. În această Duminică voi insista asupra a două puncte:primul ține de începutul dialogului din Evanghelie, iar al doilea ține de dialogul dintre Iisus și orbul vindecat.
Ne spune evanghelistul Ioan că Mântuitorul împreună cu ucenicii lui au văzut un om orb din naștere și ucenicii au întrebat: „Învățătorule, cine a păcătuit? El sau părinții lui?” iar răspunsul este uimitor: „Nici el, nici părinții, ci el este orb ca în el să se vădească lucrurile lui Dumnezeu”. Prin urmare, în spatele fiecărei suferințe, boli, eșec, război sau rău, există o logică. Dumnezeu este un logician perfect. Nimic nu este la întâmplare. Toate au un scop și un rost.

De-a lungul timpului filosofii, învățații și teologii s-au întrecut în a da soluții la problema răului. De ce există răul? De ce Dumnezeu Care este bun a lăsat răul? Și au dat soluții multe, dar cea mai importantă este aceea că Dumnezeu vede universul și omul în ansamblul său. Ceea ce noi percepem ca rău, Dumnezeu vede logica din orice întâmplare. Avem vorba „tot răul spre bine”.

O autoare chineză spunea într-o carte a sa „în dragoste aflăm cine vrem să fim, iar în război aflăm cine suntem”. În condiții grele ne demonstrăm adevărata capacitate interioară. Răul există ca prin el să se poată vădi binele, să se poată demonstra binele. Însuși Mântuitorul are parabola neghinei. Altcineva a semănat neghină, dar stăpânul a lăsat și neghina să crească, pentru ca abia la seceriș să despartă grâul de neghină.

Hristos ne-a arătat o cale de a învinge răul. A fost corect ca Fiul lui Dumnezeu să fie țintuit pe cruce de oameni? Cu toate acestea, a primit suferința și ne-a învățat pe noi cum să suferim. Spun unii teologi că s-a răstingit pe cruce din iubire, S-a răstignit pentru a spăla păcatul lui Adam, dar mai presus de toate, S-a răstignit pentru a ne învăța cum să suferim. Dacă nu găsim nicio logică în răstignirea lui Hristos, nu găsim nicio logică în suferințele de pe pământ. Și totuși, am găsi o logică în orice durere, dacă am căuta.
Există și o soluție nouă, frumoasă, estetică. Într-un tablou există mai multe nuanțe, idei, culori. Doar dacă privim tabloul întreg se vede frumos. Așa este și Dumnezeu: El vede lumea în întregul ei.
Spunea filosoful Hegel: cât de fadă ar fi lumea dacă în ea nu ar lucra și negativul. Doar acest lucru face posibilă alegerea.
Un teolog rus a spus: Dumnezeu a creat lumea inocentă. Pe om l-a creat însă liber, să aibă puterea de a introduce răul în lume sau nu. De aceea noi astăzi avem puterea de a discerne binele de rău. Și în momentul în care alegem binele, începem să vedem opera și creația lui Dumnezeu în ansamblul ei.
A doua problemă, la finalul dialogului din Evanghelie: după ce l-a vindecat, l-a aflat și l-a întrebat „crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” și el a zis „cred, Doamne, dar cine este, ca să cred în El?”, iar Iisus i-a spus „L-ai și văzut! Este Cel Ce vorbește cu tine!”, iar atunci a spus orbul vindecat „Cred, Doamne! Și s-a închinat Lui”. În momentul respectiv, omul ca ființă a început să vadă. A început să vadă cu ochii trupești, dar nu a văzut toată măreția puterii lui Dumnezeu. În fața lui era Hristos și nu L-a recunoscut, dar după ce și-a dat adeziunea credinței, L-a mărturisit.

Așadar, este necesar ca să ne arătăm credința în Hristos pentru a vedea cu ochii sufletești și a vedea dincolo de lume, de trup, de toate barierele pe care mintea le impune când încearcă să se încadreze în limitele raționalului. După rațional vom afla minunile credinței. Atunci, altfel ne vom raporta la viața noastră și altfel vom înțelege și veșnicia în care să dea Dumnezeu să ne întâlnim cu toții, Amin!

22.05.2016 Duminica a 4-a dupa Pasti

Azi, 22 Mai 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, în anul 381, pomenirea Sf. Mc. Sofia, Sf. Mc. Vasilisc, Sf. Mc. Marcel. De asemenea, în această Duminică, a patra după Paști, se face pomenirea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.

La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda și care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulțime multă de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare și tulbura apa; și cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci și opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voiești să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; așa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și în clipa aceea s-a făcut omul sănătos și și-a luat patul său și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă și nu-ți este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ți-a zis: ia-ți patul tău și umblă? Dar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu și i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple și mai rău. Atunci omul s-a dus și a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos.” Ev. Ioan 5, 1-15.

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos.
În zilele noastre uităm de multe ori importanța vieții, de timpul pe care trebuie să îș închinăm lui Dumnezeu. Evanghelia de astăzi ne întoarce în primele zile de activitate publică a Mântuitorului. Este vorba de a treia minune pe care Iisus Hristos a făcut-o în lume. Evanghelistul Ioan ne vorbește de a doua minune pe care Hristos a făcut-o, anume vindecarea slugii sutașului, iar prima minune săvârșită a fost transformarea apei în vin în acel sat, Cana din provincia Galileii.

De data aceasta, Hristos se apropia de Iudeea și urca spre Ierusalim. Aici a vizitat acea baie publică, acea scăldătoare unde erau mulți oameni bolnavi, așteptând tulburarea apei. Evanghelistul Ioan spune că un înger cobora în scăldătoare, iar cel care intra întâi după tulburarea apei se vindeca.

Arheologii moderni au demonstrat că a existat scăldătoarea Vitezda și, prin excelență, cel care intra primul, chiar se vindeca. Nu știm motivul pentru care Hristos vizitează această scăldătoare, dar am crede că văzându-i anii mulți de suferință, 38 de ani despre care vorbește Evanghelia, direct îl întreabă „Vrei să fii sănătos?” iar el răspunde „Da, vreau, dar nu am om care să mă arunce în scăldătoare!”. În acel moment, Hristos îl vindecă, doar pe baza simțământului acelui om. Noi credem că acesta este motivul pentru care Hristos se află la acea scăldătoare, mai ales că era ziua Sabatului.
Omul vindecat și-a luat patul și a început să strige de bucurie. Omul a chinuit 38 de ani în boală. Acolo era mulțime de bolnavi, dar nimeni nu l-a ajutat, iar după 38 de ani, văzându-i suferința, Hristos vine și îl ajută prin cuvântul său cu putere.

În acest episod biblic ne regăsim mulți dintre noi. Mulți știm ce înseamnă greutatea zilei, suferința, singurătatea, boala. Această grea povară a singurătății îl face pe om să conștientizeze că, chiar dacă pe pământ este singur, în cer Îl are pe Dumnezeu.

Despre singurătate, spune Goethe „nu este nimic mai periculos. Singurătatea este singura suferință din viața noastră.” Sau „ Singurătatea este una din cele mai grele nefericiri ale bătrâneții și suferinței”.
Cu siguranță am pătruns în asentimentul acestui om chinuit. El s-a îndreptat apoi și a alergat slăvind pe Dumnezeu. Nu se știe dacă a crezut el în Hristos, dar a mers învățând pe ceilalți că trebuie să mulțumească lui Dumnezeu pentru toate.
Multe minuni a făcut Iisus Hristos. Toate le-a făcut prin iertarea păcatelor, după care le-a spus „Ai grijă, să nu mai păcătuiești, ca să nu îți fie mai rău!”. Mitropolitul Antonie Plămădeală scria în cartea sa, „Trei ceasuri în iad” cum un om a cerut să stea câteva ceasuri în iar în schimbul vindecării, însă nu a rezistat decât mai puțin de un minut, și astfel a ales suferința pământească în schimbul orelor din iad. Deci să înțelegem ce înseamnă iadul și suferința de acolo.

Concluzia este clară: prin răbdare, primim fapta cea bună și răsplata. Prin răbdare, Dumnezeu vede viața tuturor și nevoile tuturor.

Gala Galaction spunea despre prietenie: una din mângâierile vieții, Mihai Sadoveanu zice că prietenia este cea mai rară floare din lumea aceasta. Să nu uităm familia prin care nu suntem singuri și avem pe cei dragi lângă noi.
Cu toate acestea, singurătatea nu înseamnă solitudine. Putem aveam rudenii, dar să fie departe. În acest caz se simte lipsa locurilor natale, casei părintești, chiar și cimitirul unde se află îngropați strămoșii familiei.
Anul trecut, fiind în Noua Zeelandă, am văzut o revistă în care erau peste 50 de anunțuri în care lumea căuta pe cineva care să stea de vorbă o ora pe săptămână. Iată ce înseamnă singurătatea. Este grea viața în singurătate.
De aceea, să avem răbdare, recunoștință și să simțim apropierea lui Dumnezeu. Să știm că atunci este momentul potrivit să Îl primim, iar atunci, noi, aflându-ne în Biserică, această scăldătoare Vitezda a zilelor noastre, să ne găsească pregătiți pentru a-L îmbrățișa, Amin!

08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre)

Se împlinesc șapte ani de când în duminica Tomii a anului 2009, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit piatra de temelie pentru o nouă biserică în Municipiul Zalău. Locașul de cult ce avea să fie ridicat pe strada Crasnei a fost pus de la început sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, motiv pentru care Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit atunci parohiei o mică părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. Cu purtarea de grijă a Sfântului Nicolae, prin hărnicia părintelui paroh Ionuț Pop și prin jertfelnicia credincioșilor parohiei, locașul de cult a fost ridicat în scurt timp, prin finețea lucrărilor devenind o mică bijuterie a Zalăului. De altfel, acest locaș de cult este și biserica de suflet a Preasfințitului Părinte Petroniu. An de an, Preasfinția Sa a fost prezent la slujbe în ziua prăznuirii Sfântului Nicolae, dar și în duminica închinată Sfântului Apostol Toma, ziua sfințirii pietrei de temelie a bisericii. Acesta este și motivul pentru care locașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. În multe rânduri, Preasfințitul Părinte Petroniu a invitat pentru a săvârși Sfânta Liturghie la această biserică Ierarhi frați din țară, dar și din străinătate. Amintim astfel prezența în mijlocul credincioșilor a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Înaltpreasfințitului Părinte Ignatios, Mitropolitul Madagascarului, a Înaltpreasfințitului Părinte Ambrozie, Mitropolitul Helsinkiului, a Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord sau a Preasfințitului Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Româna al Australiei și Noii Zeelande, care au apreciat la unanim hărnicia părintelui paroh Ionuț Pop, care între timp a devenit și vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

Și în acest an s-a păstrat tradiția, cu prilejul hramului de primăvară credincioșii având bucuria de a avea în mijlocul lor alături de Preasfințitul Părinte Petroniu pe Înaltpreasfințitul Părinte Stefanos, Mitropolitul Tallinnului și a toată Estonia. Cei doi Ierarhi au fost întâmpinați în fața locașului de cult după tradiția românească cu pâine și sare. A fost o slujbă înălțătoare, frumusețea acesteia fiind dată și de măiestria cu care grupul de teologi și grupul de fete Sfânta Cuvioasă Parascheva au interpretat cântările liturgice.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o hirotonie întru preot. Astfel, părintele diacon Andrei-Ionuț Muntean a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Cormeniș, Protopopiatul Jibou.

Biserica a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși prezentă.

După rostirea cuvântului de bun venit al Preasfințitului Părinte Petroniu, Înaltpreasfințitul Părinte Stefanos a rostit un cuvânt de învățătură, ca în cele din urmă părintele paroh Ionuț Pop să mulțumească celor doi Ierarhi pentru prezență. De asemenea, părintele paroh a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Stafanos un set cu epitrahil și omofor, ca amintire a zilei de astăzi.




02.05.2016 Invierea Domnului (A doua zi de Pasti)

Azi, 2 Mai 2016, Biserica Ortodoxă prăznuiește a doua zi de Paști. De asemenea, în această zi, pomenim și pe Sf. Ier. Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului și pe Sf. Matrona din Moscova.
La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Evanghelia zilei a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Pe Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut“. Și aceasta este mărturia lui Ioan când Iudeii din Ierusalim au trimis la el preoți și leviți să-l întrebe: „Tu cine ești?“ Și el a mărturisit și n'a tăgăduit; și a mărturisit: „Nu eu sunt Hristosul“. Și ei l-au întrebat: „Dar cine ești? Ești Ilie?“ Zis-a el: „Nu sunt“. „Ești Profetul?“ Și a răspuns: „Nu“. Deci i-au zis: „Cine ești?, ca să dăm răspuns celor ce ne-au trimis; ce spui tu despre tine însuți?“ El a zis: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptați calea Domnului!, precum a spus profetul Isaia“. Și trimișii erau dintre farisei. Și l-au întrebat și i-au zis: „Dacă nu ești tu Hristosul, nici Ilie, nici Profetul, atunci de ce botezi?“ Ioan le-a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L știți, Cel ce vine după mine, Carele înaintea mea S'a plinit și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei“. Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.” Ev. după Ioan 1, 18-28.

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a făcut o retrospectivă a evenimentelor care au precedat marea bucurie a învierii Domnului, arătând importanța acestui praznic pentru viața de veci și prezența lui Hristos Cel înviat în viața noastră.

După șapte săptămâni de rugăciune și post, suntem învredniciți de Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Am văzut în Săptămâna Mare greutățile prin care a trecut Mântuitorul nostru aici, pe pământ. Vorbim de intrarea triumfală în Ierusalim și mergem până pe drumul Golgotei unde Hristos Și-a dat viața pentru mântuirea noastră. Am fost prezenți la Cina cea de Taină în Joia Mare unde Mântuitorul a instituit Taina Euharistiei și de unde noi am învățat cuvintele pe care le rostim la fiecare Sfântă Liturghie. Hristos a dat mandat Apostolilor să repete pentru lumea întreagă taina prin care pâinea și vinul să fie prefăcute în Trupul și Sângele Domnului, prin pogorârea Duhului Sfânt. Am văzut apoi judecata lui Hristos, o judecată nedreaptă, însă nu știu dacă astăzi Hristos ar veni din nou pe pământ, câți dintre noi nu L-am răstigni din nou? Un nomenclator al Sfintei Scripturi spunea că noi Îl răstignim pe Hristos prin păcatele noastre. Hristos acceptă răstignirea ca să ne împace încă o dată pe noi cu Dumnezeu-Tatăl, pentru că dacă nu există împăcarea dintre noi și Dumnezeu, nu există mântuire pentru noi.
Hristos a coborât până în adâncul iadului de unde a eliberat pe drepții Vechiului Testament și i-a așezat în ceruri. Prin jertfa Sa de pe cruce, ne-a deschis și nouă porțile Raiului și Împărăția lui Dumnezeu. Dacă Hristos nu accepta toate acestea, noi nu aveam posibilitatea să fim din nou fii ai lui Dumnezeu. Firea umană s-a alterat când Adam și Eva au căzut în păcat. Oricât ar fi încercat omul, nu ar fi reușit să se ridice din starea de păcătoșenie, dacă Hristos nu ar fi venit în lume pentru noi ca să ne schimbe sufletul și a ne insufla dorința de a ne apropia de Dumnezeu. A luat chip de rob. A acceptat firea umană, suferințele și povara acestei lumi, dar nu a primit păcatul. A simțit durerea pe cruce, a plâns, însă a acceptat toate pentru că a știut că va învia fiindcă este Dumnezeu. El a arătat lumii întregi că este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.
Am auzit astăzi în Evanghelie că pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni niciodată, ci numai prin Fiul, prin Iisus Hristos. Am văzut că după înviere, Hristos se arată prima dată femeilor mironosița, Mariei Magdalena, care deși cândva a fost o femeie păcătoasă, iată că după înviere i s-a arătat. Celelalte femei au mers să ungă cu miresme trupul neînsuflețit, după datina străbună, iar când au ajuns la mormânt au găsit piatra răsturnată și în mormânt doar giulgiul în care era îngropat Hristos.
Acolo, Cineva le-a întrebat pe femei de ce caută pe Cel viu printre cei morți, căci a înviat, iar Maria Magdalena a crezut că cineva L-a furat pe Hristos, iar când Mântuitorul îi spune pe nume, atunci Maria Îl recunoaște, răspunzând „Rabuni!”.
Vom vedea mâine cum Luca și Cleopa pe drumul Emausului călătoresc singuri, se simt părăsiți, asemenea femeilor și asemenea lui Toma care nu a fost cu ucenicii când Acesta S-a arătat în foișorul de sus Apostolilor, iar de la Toma avem până astăzi cea mai importantă mărturisire de credință pe care o avem în întreaga Scriptură și Teologie: „Domnul Meu și Dumnezeul Meu!”.
De aceea, să Îl avem pe Hristos viu în viața noastră, pentru sufletele noastre, iar cei care ne-am apropiat de Trupul și Sângele Domnului în această perioadă, să Îl purtăm cu evlavie și cu vrednicie, curat, în viața și în purtarea noastră, ca să Îl întâlnim pe Hristos atât în viața aceasta, cât și în viața viitoare, în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin! Hristos a înviat!

01.05.2016 Invierea Domnului (Sfintele Pasti)

Hristos a înviat!

Azi, 1 Mai 2016, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, care marchează trecerea de la moarte la viață a întregii omeniri prin învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Denumirea de Paști vine din limba ebraică unde „pesah” înseamnă „trecere”.

La biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma din Zalău programul de sărbătoare a început de la miezul nopții când, în sunet de toacă și clopote, a început Slujba Învierii și din mii de glasuri a răsunat troparul „Hristos a înviat!”. Slujba a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. La sfârșitul slujbei s-au dat paștile oferite de către familia Pop Claudiu și Mihaela cărora le mulțumim și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit.

Marele praznic a continuat în dimineața următoare cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa Evanghelică a învierii a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a constat în citirea Pastoralei la Învierea Domnului transmisă de Preasfințintul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, tuturor credincioșilor din Episcopia Sălajului. La momentul pricesnei am avut bucuria de a asculta o priceasnă interpretată de Alice Ghile, eleva de 9 ani de la Liceul de Artă "Ioan Sima" din Zalău și membră a Ansamblului Folcloric "Meseșul" căreia îi mulțumim din suflet.

EVANGHELIA ZILEI:

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.” Ev. Ioan 1, 1-17

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor
creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!

În timpul intrării Sale triumfale în Ierusalim, „când S-a apropiat și a văzut cetatea, Iisus a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile, când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile. Și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca 19,41-44). La câteva zile după ce a rostit această profeție, „Ieșind Iisus din templu, S-a dus și s-au apropiat de El ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând, le-a zis: «Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească»” (Matei 24,1-2).
Întrucât Domnul Hristos și-a găsit sfârșitul în Ierusalim, dar tot acolo a înviat din morți, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre acest oraș și templul din el.
În Talmud, renumita carte sfântă a evreilor, stă scris: „Zece măsuri de frumusețe i-au fost dăruite lumii. Nouă le-a luat Ierusalimul, iar una restul lumii”.
Ierusalimul sau „Cetatea păcii”, cum s-ar traduce din limba ebraică în românește numele acestui oraș, este cel mai important centru spiritual de pe fața pământului, fiind considerat sfânt de către creștini, evrei și musulmani, ceea ce îl face să fie unic în lume. Orașul este situat la cumpăna dintre Marea Mediterană și Marea Moartă, pe vechiul „Drum al Patriarhilor”, ce lega Egiptul de Asiria. Ierusalimul este așezat în munții Iudeii, pe un platou calcaros, înalt de 800 de metri peste nivelul mării, fiind înconjurat din trei părți de văi adânci.
Orașul vechi se prezintă astăzi ca o cetate medievală împrejmuită de ziduri groase, care au o lungime de patru kilometri și o înălțime între zece și douăzeci de metri, fiind ridicate de sultanul Soliman Magnificul (1520-1566). Orașul vechi adăpostește cartierele creștin, armean, evreiesc și arab, accesul în cetate fiind făcut prin opt porți.
În decursul îndelungatei sale istorii, Ierusalimul a fost distrus de două ori, asediat de douăzeci și trei de ori, atacat de cincizeci și două de ori, capturat și recapturat de patruzeci și patru de ori.
Originea orașului se pierde în negura vremii. Descoperirile arheologice au stabilit că prima fundație a acestuia coboară în timp până la începutul celui de-al treilea mileniu î.Hr., fiind scoase la lumină vestigii ale unei cetăți vechi de peste cinci mii de ani.
Cea dintâi posibilă referire la cetatea Ierusalimului o întâlnim în cartea Facerii (14,18) din Vechiul Testament, unde Melchisedec este menționat ca rege al Salemului, prin anii 2150 - 2000 î.Hr. Identificarea Salemului cu Ierusalimul este susținută printre alții și de către renumitul istoric evreu Iosif Flaviu.
Prima mențiune scrisă despre acest oraș apare în textele egiptene de blestem din secolele XIX-XVIII î.Hr., sub forma Rusalimum.
David, cel de-al doilea rege al evreilor, care a domnit între anii 1010 și 970 î.Hr, după ce a capturat Ierusalimul de la tribul iebuseilor în anul 1003, și-a mutat capitala regatului de la Hebron aici.
Regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a cucerit Ierusalimul în anul 586 î.Hr., lăsându-l în ruine, iar pe locuitori i-a exilat în Babilon.
În 536 î.Hr., robii evrei s-au întors din Babilon și au reclădit Ierusalimul, care a fost capturat în mod pașnic de împăratul Alexandru cel Mare, în 332 î.Hr.
În anul 63 î.Hr., Ierusalimul a fost cucerit de oștile romane conduse de generalul Pompei.
La finele revoltei iudaice din anii 66-70 d.Hr., romanii, sub conducerea lui Titus, au distrus Ierusalimul.
Între anii 132-135 d.Hr., a avut loc o nouă revoltă a iudeilor, care a fost înăbușită în sânge de romani. În urma acesteia, Ierusalimul a fost nimicit, fiind arat cu plugurile, iar populația evreiască a fost trimisă în robie pe întinsele teritorii ale Imperiului Roman. Împăratul Adrian a ridicat aici o cetate păgână numită Aelia Capitolina, închinată zeului Jupiter Capitolinul, în care iudeilor nu le era permis să intre.
În urma edictului de toleranță de la Milan, emis în anul 313, de împăratul Constantin cel Mare, creștinii au dobândit libertate de manifestare în Imperiul Roman, încât în Ierusalim au fost ridicate mai multe biserici, iar evreilor li s-a dat voie să se stabilească aici.
În 614, Ierusalimul a căzut în mâinile perșilor conduși de Khosroe al II-lea, care au distrus biserica Învierii Domnului și au expulzat toți evreii din oraș.
În anul 629, Ierusalimul a fost recucerit de împăratul bizantin Heraclie I.
Califul Omar al Damascului a ocupat în 638 Ierusalimul, care a trecut sub stăpânire musulmană, ridicându-se aici mai multe moschei.
Cavalerul francez Godefroy de Bouillon, aflat în fruntea oștilor cruciate, a cucerit în anul 1099 Ierusalimul, devenind regele acestuia.
În 1187, Ierusalimul a fost capturat de musulmanii conduși de sultanul Egiptului Saladin, care era supranumit „Leul deșertului”.
În anul 1244, mercenarii turci aflați sub conducerea lui Salih Ayyub, au cucerit Ierusalimul, pe care l-au transformat în ruine.
Ierusalimul a căzut în mâinile mamelucilor Egiptului, în 1260.
În anul 1517, Imperiul Otoman a preluat în mod pașnic Ierusalimul.
Trupele britanice, aflate sub comanda generalului Edmund Allenby, au cucerit Ierusalimul, în 1917.
În 14 mai 1948, a fost înființat Statul Israel, iar în 13 decembrie 1949, Ierusalimul a fost declarat capitala acestuia.
Întrucât Ierusalimul este considerat oraș sacru de către creștini, evrei și musulmani, vom prezenta, în ordinea vechimii lor, cele mai importante locuri sfinte de aici, ale celor trei mari religii monoteiste din lume.
Muntele Moria este locul în care patriarhul Avraam, părintele poporului ales, trebuia să-l jertfească pe fiul său Isaac, la porunca lui Dumnezeu. Renumita moschee a lui Omar se înalță astăzi pe acest munte.
Mormântul regelui și psalmistului David, în timpul căruia Ierusalimul a devenit capitala regatului Israel, se găsește sub foișorul Cinei de Taină.
Sionul este o colină din zona de sud-est a Ierusalimului. În timpul robiei babilonice acesta a devenit simbolul speranței mesianice a iudeilor.
La porunca lui Dumnezeu, evreii au alcătuit întâi cortul mărturiei, apoi au ridicat templul din Ierusalim, care era centrul spiritual al întregii vieți din Israel. Orice copil iudeu de parte bărbătească era închinat lui Dumnezeu în acest templu. De asemenea, fiecare familie de evrei trebuia să se închine la templul din Ierusalim cel puțin o dată în viață. Mare parte a materialelor din care a fost zidit templul au fost adunate de regele David, însă acesta a fost ridicat de fiul său, înțeleptul Solomon (970-930 î.Hr.), în decurs de șapte ani, fiind terminat și sfințit în anul 955.
Când a fost gata, templul se putea număra printre minunile lumii. Era zidit din marmură albă și acoperit din același material. Pe acoperiș erau înfipte cuie de aur, cu partea ascuțită în sus, pentru a nu se așeza păsările să-l murdărească. Văzut din depărtare, acesta semăna cu un munte de zăpadă care strălucește în soare.
Templul avea două încăperi: Sfânta și Sfânta Sfintelor.
În Sfânta se aflau masa, pâinile punerii înainte pentru slujbă și sfeșnicul cu șase brațe. Aici tămâia zilnic câte un preot, prin tragere la sorți.
În Sfânta Sfintelor se găseau altarul tămâierii, care era tot de aur și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot se păstra urna de aur, în care era un vas cu mană, toiagul lui Aaron care odrăslise și tablele legii. Deasupra chivotului erau doi heruvimi ai măririi, care umbreau altarul împăcării. În Sfânta Sfintelor intra numai arhiereul, o dată pe an, cu sânge de animale, adus ca jertfă pentru popor.
Templul era înconjurat de un pridvor și de mai multe curți.
În 586 î.Hr., regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului a jefuit și incendiat templul din Ierusalim, a luat ca pradă de război sfintele vase și podoabe, iar pe evreii din Israel i-a dus în robie.
După ce regele persan Cirus al II-lea (559-530 î.Hr.) a cucerit Babilonul, evreii, sub conducerea lui Zorobabel, s-au întors acasă în anul 538. Cu sprijin financiar din partea vistieriei regale a lui Cirus, evreii au reconstruit templul din Ierusalim, care a fost sfințit în 515, reprimind și odoarele confiscate de Nabucodonosor.
Când templul a fost gata, era mai mare decât cel al lui Solomon, dar departe de a fi ceea ce fusese vechiul templu. Bătrânii care apucaseră și templul lui Solomon, când priveau la modestia celui nou și își aduceau aminte de măreția și strălucirea celuilalt, izbucneau în plâns. Prorocul Agheu însă îi mângâia și le zicea că „slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi” (Agheu 2,9), pentru că în el va intra Mesia cel așteptat.
În anul 169 î.Hr., regele seleucid Antioh al IV-lea Epifanes a prădat templul din Ierusalim. Doi ani mai târziu, același rege a interzis cultul iudaic și a așezat în templu statuia lui Zeus, impunând cultul acestuia.
Evreii, sub conducerea fraților Macabei, s-au răsculat și au înlăturat jugul seleucid, iar în 164 î.Hr., Iuda Macabeul a reparat templul din Ierusalim.
Un secol mai târziu, regele Irod cel Mare a renovat complet și a extins templul.
În acest templu s-a nevoit Sfânta Fecioară Maria, timp de doisprezece ani.
În urma unei revoltei iudaice, în anul 70 d.Hr. templul din Ierusalim a fost distrus în întregime de către romani, fără a mai fi refăcut vreodată.
Tot ce a mai rămas în picioare din acest templu este un zid lung de 488 de metri, ridicat de regele Irod cel Mare, din care mare parte se află sub pământ. Zidul de astăzi are o înălțime de 32 de metri, din care doar 19 sunt la vedere, și cuprinde un număr de 45 de rânduri de piatră, dintre care 28 la suprafața solului, iar 17 dedesubt. Doar primele șapte straturi de piatră sunt din vremea lui Irod cel Mare, celelalte fiind adăugate ulterior.
Zidul plângerii este cel mai sfânt loc al evreilor, fiind tot ce a mai ramas din templul lor de altă dată. Pelerini iudei din toate colțurile lumii vin să se roage aici și să plângă pierderea templului.
Evreii introduc în spațiile dintre pietrele zidului bucățele de hârtie pe care își scriu dorințele, în timp ce alții se roagă cu voce tare în cele mai diverse limbi ale lumii. De două ori pe an, înainte de sărbătoarea Paștelor și de Anul Nou evreiesc, aceste bucăți de hârtie sunt scoase și îngropate pe Muntele Măslinilor.
Pe esplanada din fața zidului plângerii au loc evenimente foarte importante: lunea și joia dimineața se desfășoară ceremonii în timpul cărora băieții de treisprezece ani își sărbătoresc majoratul religios; vinerea seara studenții celebrează, la apusul soarelui, sosirea sabatului; tinerii căsătoriți vin să se fotografieze, iar copiii din clasa întâi primesc aici primul lor exemplar al Vechiului Testament.
Pentru creștini, cele mai importante locuri sfinte din Ierusalim, în afară de cele comune cu ale evreilor, sunt: foișorul cinei de taină, unde a avut loc și pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli; Grădina Ghetsimani; biserica Sfântului Mormânt, care cuprinde Golgota (locul în care Domnul Hristos a fost răstignit), piatra ungerii (pe care trupul Domnului a fost uns cu miresme de Iosif din Arimateea și de Nicodim), Sfântul Mormânt (în care a fost așezat și de unde a înviat, a treia zi, trupul mort al Mântuitorului); precum și mormântul Maicii Domnului.
Musulmanii dețin în Ierusalim moscheea Al Aqsa, de unde ei consideră că profetul lor, Mahomed, s-a înălțat la cer, călare pe calul său Al-Buraq al-Sharif și moscheea lui Omar, zidită pe locul fostului templu iudaic. Esplanada cu cele două moschei amintite este socotit cel de-al treilea loc sfânt al musulmanilor din lume, după orașele Mecca și Medina.
Iubiți fii sufletești,
Orice creștin adevărat are dorința sfântă de a vizita Ierusalimul. Cei care însă, din diverse motive, nu pot ajunge să contemple frumuseț

28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacuviosul Părinte exarh Antonie Pința, coslujitor la această biserică, precum și părinții diaconi Adrian Onica, Andrei Urs și Cristian Popa. La slujba de o profundă încărcătură duhovnicească au participat numeroși credincioși din municipiul Zalău. Ca la fiecare slujbă aceștia s-au închinat unei părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care sunt expuse într-o icoană relicvar din locașul de cult. Aceste sfinte moaște au fost primite ca dar din partea Preasfințitului Părinte Petroniu cu prilejul sfințirii pietrei de temelie a bisericii în anul 2009.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat Preacucernicului Părinte paroh Ionuț Pop Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, felicitându-l pentru bogata activitate desfășurată atât la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, cât și în mijlocul credincioșilor Parohiei "Sfântul Nicolae" din Zalău.
Peste o săptămână, în duminica Tomii, biserica va îmbrăca din nou haine de sărbătoare cu prilejul prăznuirii hramului de primăvară, locașul de cult avându-l ca ocrotitor, pe lângă Sfântul Ierarh Nicolae și pe Sfântul Apostol Toma. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Stefanos, Mitropolitul Ortodox al Tallinnului și a toată Estonia și de către Preasfințitul Părinte Petroniu.

Trinitas TV


Predica Preasfințitului Părinte Petroniu Florea

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro