+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

27.03.2016 Duminica Sf. Grigorie Palama (a 2-a din Post)

Azi, 27 Martie 2016 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Muceniță Matrona din Tesalonic, Sfântul Mucenic Filit, cu cei patru fii ai săi, Sfântul Prooroc Anania, Sfânta Muceniță Lidia. Tot în această zi facem pomenirea Sf. Grigorie Palama, sărbătorit în a doua Duminică din Postul Mare.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, a intrat iarăși Iisus în Capernaum după câteva zile și s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat așa de mulți, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea ușii, iar Dândul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Și au venit la Dânsul aducând un slăbănog, pe care îl purtau patru inși. Dar, neputând ei să se apropie de Dânsul din pricina mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Atunci, văzând credința lor, Iisus a zis slăbănogului: fiule, iartă-se ție păcatele tale. Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de față cugetau în inimile lor: de ce grăiește Acesta astfel de blasfemii? Cine poate să ierte păcatele, decât numai singur Dumnezeu. Însă Iisus, cunoscând îndată cu duhul Său că așa gândeau ei în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: iartî-se păcatele tale, sau a zice: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar ca să știți că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: ție îți poruncesc: scoală-te ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit afară înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și preamăreau pe Dumnezeu, zicând: niciodată n-am văzut așa ceva.” Ev. Marcu 2, 1-12

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre pocăință.
În această Duminică a Postului Mare, a doua, ne aflăm în perioada înfrânării și a rugăciunii, a întoarcerii sufletului către Dumnezeu. Această Duminică mai poartă numele Sfântului Grigorie Palama. Se numește așa din 1368, anul canonizării lui. El a stăruit în rugăciune pe Muntele Athos, în ținutul Gudronului, acolo unde se află și așezământul nostru românesc, iar spre sfârșitul vieții a ajuns arhiepiscopul Tesalonicului. Ca învățătură rămasă de la el a rămas lumina împărăției lui Dumnezeu. El pune în valoare împărăția lui Dumnezeu, timpul pe care omul îl va petrece acolo și ni-l descoperă pe Dumnezeu în slava Sa cea Dumnezeiască.
De asemenea, Evanghelistul Marcu ne detaliază cum Mântuitorul Hristos se află în Capernaum unde făcea vindecări și era întâmpinat de mulțime mare. Am auzit astăzi „așa ceva nu s-a mai văzut niciodata!”. Este vorba despre un paralitic care aflându-se pe pat, avea nevoie de ajutor să se vindece. Patru oameni l-au dus în încăperea unde Hristos se afla. Ei au ridicat acoperișul casei și l-au lăsat pe slăbănog în fața lui Hristos. Acolo se aflau și cărturari, și farisei, dar și oameni de bună credință. Hristos îl dezleagă de păcate, după care îl îndeamnă să își ia patul și să meargă la casa sa.
Este important de reținut că întâi îi iartă păcatele, apoi îl vindecă trupește. Iată legătura dintre păcat și boală. Sf. Ioan Gură de Aur spune „de multe ori bolile sunt plata păcatului!” Multe boli nu sunt din cauza păcatelor, dar le primim pentru a stărui în răbdare, în credință și pentru a ne apropia de Dumnezeu prin ea.
Ne amintim cu toții de dreptul Iov care a pierdut tot ce avea, dar a spus „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”. A înțeles că păcatul nu face altceva decât să îl înstrăineze pe om de Dumnezeu. Vedem în Evanghelia de azi cum Duhovnicul Suprem nu îl ceartă pe bolnav, nu spune tuturor ce a greșit, ci îi iartă păcatele pentru credința celor 4 care l-au adus. Aceia au avut credință că Hristos nu este doar om, ci Dumnezeu-Omul Care poate să tămăduiască, iar bolnavul întâi primește iertare, ca mai apoi să apară și vindecarea trupească.
Așadar, intervine credința. Cât de importantă este credința și mărturisirea păcatelor, mai ales astăzi, pentru noi, care ne aflăm în Postul Mare. Trebuie să ne mărturisim păcatele cu părere de rău, din suflet, pentru a primi vindecare. Mai important e sufletul, mai apoi e trupul. Mergem să ne mărturisim păcatele. De multe ori mergem din obișnuință, pentru că e Post, iar ca să conchidem scurt, spunem că toate le-am făcut și așteptăm iertarea de păcate. Este foarte ușor să mărturisești păcatul generalizat, însă trebuie să încercăm să ne pregătim cu o zi înainte pentru spovedanie. Să ne căim! Să ne gândim la păcatele noastre dinainte, să le luăm pe fiecare în parte, iar în momentul mărturisirii, vom conștientiza gravitatea lui și astfel va avea un efect benefic mărturisirea și îl vom lepăda din comportamentul nostru.
De aceea astăzi Mântuitorul a iertat păcatele slăbănogului. Este nevoie de curățirea sufletului, este nevoie ca omul să fie pocăit pentru a-l întâmpina pe Hristos. Azi, Hristos, deși a cunoscut păcatele bolnavului, nu le-a pus la suflet și l-a iertat.
În ceea ce privește sănătatea trupului, noi avem Taina Sfântului Maslu. Hristos a oferit și sănătate trupească. Prin Sfântul Maslu, bolnavul se întărește, ca mai apoi să fie sfințit untdelemnul, pentru ca în final, omul să fie sfințit prin ungerea cu untdelemn. Ce este mai important este că prin această taină se dobândește iertare de păcate! Păcate mici care au fost uitate la scaunul de spovedanie.
Iată, așadar cum Hristos ne oferă posibilitatea și calea spre lumina lui Hristos. Prin faptele noastre, prin mărturisirea lui Hristos, ne apropiem de lumina necreată a lui Dumnezeu din veșnicie. Pe lângă post și rugăciune, Sfinte Taine, să facem milostenie, să ajutăm pe cel în nevoie, să ne implicăm în ajutorarea celorlalți, pentru ca Hristos, vindecătorul și Duhovnicul suprem să ne aducă vindecare, liniște și bucurie în această perioadă, iar slujbele să devină o cale prin care să ne apropiem de Hristos, Amin!

25.03.2016 Bunavestire

Azi, 25 Martie 2016 Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Bunavestire adresată Maicii Domnului de către Arhanghelul Gavriil cum că va lua în pântece pe Dumnezeu-Fiul și va naște Fiu și numele lui va fi Iisus.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa Evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În zilele acelea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a rămas însărcinată și s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele când a socotit să ridice dintre oameni înjosirea mea. Iar în a șasea lună, îngerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu într-un oraș din Galileea, numit Nazaret, la o fecioară, logodită cu un bărbat, care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată ești tu între femei. Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Dar îngerul i-a zis: nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli în pântece și vei naște un Fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al părintelui Său, David; și va împărăți peste casa lui Iacob în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit. Atunci Maria a zis către înger: cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Dar îngerul răspunzând, a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceasta și sfântul care se va naște din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu. Iată și Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețele ei; și aceasta este a șasea lună pentru ea, care se numea stearpă; căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Atunci a zis Maria: iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău. Și îngerul a plecat de la ea.” Ev. Luca 1, 24-38

În cuvântul de învățătură, Părintele Antonie a vorbit despre ascultarea Maicii Domnului care a dus la începutul mântuirii noastrei.
În urmă cu câteva Duminici am vorbit despre izgonirea lui Adam din Rai ca fiind cea mai mare dramă din istoria omenirii. Omul a ieșit din comuniunea cu Dumnezeu și a început să decadă moral. Această destrămare a omului a mers până la o totală mutilare a interiorului lui.
Astăzi, troparul care s-a cântat ne spune că Praznicul Buneivestiri este începutul mântuirii noastre. Dacă Adam a fost izgonit din Rai din cauza sa, Dumnezeu i-a promis că îl va reprimi acolo, însă cadrul favorabil întoarcerii lui nu a fost găsit până când o fecioară oarecare din Nazaret a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că Îl va naște pe Mântuitorul lumii, Cel Care prin moartea Sa va spăla păcatul lumii și prin învierea Sa îi va da omului șansa să intre în împărăția lui Dumnezeu.
De la cădere și până la Bunavestire au trecut mii de ani. A fost o perioadă în care lumea întreagă a trecut prin pedagogia lui Dumnezeu, dar spun Sfinții Părinți că în toată această perioadă Dumnezeu nu Și-a găsit locaș să se sălășluiască în lume. Abia când Fecioara Maria a progresat în virtute și vrednicie, a ales Fiul lui Dumnezeu a ales să se întrupeze. În toată istoria lumii nu s-a găsit o Fecioară mai vrednică. A fost nevoie de mii de ani ca să se găsească o Fecioară în care să se găsească toate virtuțile și binecuvântările. Chiar și așa, a fost nevoie de acceptul omului. Dumnezeu nu a mântuit cu forța. Fecioara a trebuit să accepte sau să refuze planul de mântuire a neamului omenesc. În cuvântul ei a stat începutul mântuirii, iar ea a răspuns „iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”. Aici a fost răspunsul prin care omul a fost de acord să se întoarcă la Dumnezeu și în împărăția Sa.
După cum spuneam, curăția ei, smerenia ei, ascultarea ei, cumințenia ei, integritatea ei, toate aceste virtuți s-au unit și atunci Dumnezeu a început lucrarea de mântuire a neamului omenesc. De aceea, comparând neascultarea lui Adam cu ascultarea Maicii Domnului, Sfinții Părinți spun că mântuirea lumii se face prin ascultare. Iată de ce omul trebuie să stea în ascultare față de Dumnezeu. Dacă stăm în ascultare față de Dumnezeu și de poruncile Lui, atunci lucrarea de mântuire se face și în viața noastră. Când ne ascundem de lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea de mântuire nu se mai împlinește în viața noastră.
Vremea Postului este o vreme a ascultării și a meditației, pentru ca lucrarea de mântuire să se facă și în viața noastră izvor de apă vie. Din această zi a începutului mântuirii noastre, să o rugăm pe Maica Domnului să mijlocească pentru noi în fața lui Dumnezeu și să ne întâlnim bucuroși în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

20.03.2016 Duminica 1 din Postul Mare (Duminica Ortodoxiei)

Azi, 20 Martie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Mc. din ănăstirea Sf. Sava cel Sfințit, Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul, Ep. Apoloniadei, Sf. Ier. Cuthberth.
De asemenea, această Duminică, cea dintâi din Postul Mare poartă numele de Duminica Ortodoxiei, zi în care în bisericile noastre se citește Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa , iar cuvântul de învățătură a constat în citirea Pastoralei Sfântului Sinod de către același Părinte Diacon Cristian Popa.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea și a găsit pe Filip și i-a zis: vino după Mine. Și Filip era din Betsaida din orașul lui Andrei și al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege și au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanael i-a zis: din Nazaret poate să fie ceva bun? Și Filip i-a răspuns: vino și vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către Dânsul și a zis despre el: iată cu adevărat israelitean în care nu este vicleșug! Natanael L-a întrebat: de unde mă cunoști? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael și I-a zis: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus și i-a zis: pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun că de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul Omului.” Ev. Ioan 1, 43-51

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2016
Ortodoxia, calea împărătească a Evangheliei
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
și Preaiubiților credincioși
din cuprinsul Patriarhiei Române,


Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!
Preacuvioși și Preacucernici Părinți, iubiți credincioși și credincioase,
Binecuvântat să fie Dumnezeu Care ne-a învrednicit să prăznuim, și în acest an, Duminica Ortodoxiei și să continuăm urcușul nostru duhovnicesc, prin post și rugăciune, către slăvita sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminica de astăzi este, ca toate Duminicile, o Zi a Domnului și o Zi a Învierii, fiind ziua cea dintâi a săptămânii (Matei 28, 1), dar ea este totodată și sărbătoarea dreptei credințe, este „hramul” Ortodoxiei, pe care îl cinstim în fiecare an, de peste douăsprezece veacuri.
Ortodoxia, pe care o sărbătorim astăzi, este Biserica lui Hristos pe pământ[1]și a fost întemeiată de însuși Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul, „pe temelia apostolilor și a prorocilor” (Efeseni 2, 20). Această Biserică păstrează, de două milenii, neschimbată învățătura Întemeietorului ei și rânduiala Sfinților Apostoli, în forma stabilită de Sfinții Părinți și de Sinoadele ecumenice.
Ortodoxia este credința mântuitoare, în centrul căreia se află adevărul despre Dumnezeu, despre om și despre lume, așa cum ne-a fost descoperit de Dumnezeu prin profeți, iar „în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evrei 1, 2). Ea este credința pecetluită cu sânge de mucenicii celor două milenii de creștinism, dar și de cei care-și jertfesc viața pentru Hristos în timpul nostru.
Începuturile sărbătorii de astăzi se leagă de luptele pentru restabilirea cin­stirii sfintelor icoane, interzisă în urma edictului emis de împăratul bizantin Leon al IlI-lea Isaurul (717-741), în anul 727, acesta fiind un dușman al cinstirii sau al cultului icoanelor. Însă un mare teolog, Sfântul Ioan Damaschin, viețuitor în mănăstirea Sfântul Sava din pustiul Iudeii, a contestat atunci dreptul împăratului de a interveni în problemele Bisericii și a precizat că singura autoritate compe­tentă în materie de credință este Sinodul episcopilor. „Ne supunem ție, împărate - spune Sfântul Ioan Damaschin - în lucrurile care privesc viața, dăjdiile, vămile, încasările și cheltuielile, în toate ale noastre încredințate ție; dar în ce privește conducerea Bisericii, avem pe păstori, pe cei care ne-au grăit nouă cuvântul și care au formulat legislația bisericească”[2].
După mai bine de cinci decenii de mari tulburări pricinuite de potrivnicii icoanelor (numiți iconoclaști), împărăteasa Irina (t 802), în calitate de regentă, cu sprijinul patriarhului Tarasie al Constantinopolului (784-806), a convocat în anul 787 Sinodul al VII-lea Ecumenic la Niceea, în provincia Bitinia din Asia Mică, pentru a se pronunța în privința cinstirii sfintelor icoane. Sinodul s-a ținut între 24 septembrie și 13 octombrie 787 și a hotărât că este permis și chiar folo­sitor și bineplăcut lui Dumnezeu a picta icoane liturgice și a le cinsti. Pe de altă parte, Părinții Bisericii au precizat că sfintele icoane trebuie cinstite deoarece pe ele sunt zugrăvite chipurile unor persoane sfinte, iar cinstirea adusă sfintelor icoane nu se adresează materiei icoanei (lemnului), ci persoanelor pictate pe icoane. Prin urmare, cinstirea sfintelor icoane nu este idolatrie. Din nefericire, însă, lupta potrivnicilor cinstirii sfintelor icoane nu s-a încheiat în anul 787, ci a continuat, cu mici întreruperi, încă aproape cincizeci de ani. În tumultul acelor lupte împotriva icoanelor, au fost distruse o mulțime de icoane, adevărate comori ale credinței, spiritualității, evlaviei și artei iconografice ortodoxe, multe biserici și mănăstiri fiind deposedate de icoanele Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului, ale îngerilor și ale sfinților. Atunci, mulți credincioși ortodocși au plătit cu viața sau au fost nevoiți să ia calea exilului pentru curajul de a apăra sfintele icoane. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, în cele din urmă, ortodocșii apără­tori ai sfintelor icoane au biruit. Convinși că una este idolul păgân sau chipul cio­plit, și altceva este sfânta icoană, chipul unei ființe cerești sau al unui sfânt, creștinii ortodocși nu au cedat în fața celor care se împotriveau cinstirii icoa­nelor, și, astfel, credința ortodoxă a învins.
Împărăteasa Teodora a Bizanțului (842-846), împreună cu patriarhul Metodie, a convocat un sinod la Constantinopol, pentru ziua de 11 martie 843. Acest sinod a declarat valabile toate hotărârile celor șapte Sinoade ecumenice, a resta­bilit cultul sau cinstirea sfintelor icoane și i-a anatemizat pe toți iconoclaștii și pe toți ereticii. Întrucât hotărârea aceasta a fost luată în ajunul primei duminici din Postul Mare, duminica aceea a fost numită Duminica Ortodoxiei, zi în care Biserica Ortodoxă serbează dreapta credință în plinătatea ei și totodată biruința asupra tuturor ereziilor. De atunci, Duminica Ortodoxiei a fost introdusă în ca­lendarul Bisericii, devenind o zi de aleasă cinstire a tuturor celor care au apărat dreapta credință și sfintele icoane, o zi în care ne unim în rugăciune cu toți creștinii ortodocși din țară și de pretutindeni, o zi în care, în mod deosebit, ne simțim în comuniune cu toți sfinții, din toate timpurile, dar mai ales cu martirii, mărturisitorii și cuvioșii care și-au dăruit viața Domnului Hristos, pentru apărarea dreptei credințe și cinstirea sfintelor icoane.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Sfânta Scriptură ne învață că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu” (Facere 1, 27), iar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este „chipul lui Dumnezeu cel nevăzut” (Coloseni 1, 15). Așa după cum scrie Sfântul Ioan Damaschin: „... când vezi că cel fără de trup S-a făcut pentru tine om, atunci vei face icoana chipului său omenesc. Când cel nevăzut S-a făcut văzut în trup, atunci vei înfățișa în icoană asemănarea celui care S-a făcut văzut. Când cel fără de corp, fără de formă, fără de greutate și calitate, fără mărime, din prici­na superiorității firii Lui «a luat chip de rob» (Filipeni 2,7) [...], atunci zugrăvește-I icoana și așază, spre contemplare, pe acela care a primit să fie văzut. Zugrăvește coborârea Lui fără nume, nașterea din Fecioară, botezul în Iordan, schimbarea la față de pe Tabor, pătimirile, moartea, minunile [...], zugrăvește-le pe toate și prin cuvânt și prin culori”[3].
Același Sfânt, Ioan Damaschin, arată, mai departe, că „odinioară Dum­nezeu cel necorporal și fără formă nu se zugrăvea deloc. Acum, însă, prin fap­tul că Dumnezeu S-a arătat cu trup, a locuit printre oameni, fac icoana chipului văzut al lui Dumnezeu” [4].

Desigur, între icoană și persoana zugrăvită pe ea există o legătură harică realizată prin sfințirea icoanei, adică o legătură duhovnicească între icoană și Hristos sau între icoană și sfinții Lui, făcând-o astfel vrednică de cinstire, așa cum ne învață tot Sfântul Ioan Damaschin, zicând: „Dacă nu te închini icoanei nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu și chip cu totul asemenea. Mă închin icoanei lui Hristos - spunea Sfântul Părinte - ca unul ce este Dumnezeu întrupat, icoanei Născătoarei de Dumnezeu, Stăpâna tuturor, ca una ce este Maica Fiului lui Dumnezeu, icoanei sfinților, ca unii ce sunt prietenii lui Dumnezeu [...]; mă închin icoanei acelora care au trăit călcând pe urmele Lui, zugrăvesc biruințele și pătimirile lor, pen­tru că prin ele mă sfințesc și mă aprind de râvna de a le imita”5. Urmându-i pe sfinți devenim și noi icoane vii ale lui Dumnezeu, Cel Sfânt, în măsura în care dobândim prin har asemănarea cu El. Astfel, sfânta icoană nu rămâne pentru noi o simplă bucată de lemn sau de pânză pictată, ci ne pune în legătură spirituală (de rugăciune) cu Hristos și cu toți sfinții, ne susține comunicarea și comuniunea cu persoanele sfinte, al căror ajutor și a căror prezență le simțim în suflet când ne închinăm cu credință și sărutăm cu evlavie sfintele icoane.
În același timp, sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Sale, ale îngerilor și ale sfinților nu sunt doar opere de artă, ci în ele vedem mo­dele sfinte de viețuire creștină pe care suntem chemați să le urmăm în viața noastră, dacă răspundem cu iubire la iubirea lui Dumnezeu și a sfinților față de noi. Așadar, icoana lui Hristos ne ajută să ne rugăm, să ne apropiem de Hristos, și să ne împărtășim de lumina Sa. De asemenea, icoanele Maicii Domnului și ale tuturor sfinților ne întăresc în lupta noastră duhovnicească spre a dobândi mântuirea și viața veșnică.
Totodată, trebuie să prețuim și rolul instructiv și educativ al sfintelor icoane. Rugându-ne în fața sfintelor icoane, întipărim în memorie viața și faptele minunate ale Mântuitorului Iisus Hristos, izvorâte din iubire milostivă, dar și din credința, evlavia, râvna, nevoințele și jertfelnicia sfinților, care ne sunt de mare folos în săvârșirea faptelor bune și în dobândirea sfințeniei. „Nu am prea multe cărți -spune Sfântul Ioan Damaschin - și nici nu am timp liber pentru a citi; intru însă în biserică, spitalul obștesc al sufletelor, înăbușit de gânduri, ca de niște spini; podoaba picturii mă atrage să mă uit, îmi desfătează vederea ca o livadă și, pe nesimțite, slava lui Dumnezeu pătrunde în suflet. Am primit răbdarea mucenicu­lui, răsplata cununilor și mă aprind, ca prin foc, cu dorința de a-l imita. Căzând la pământ, mă închin lui Dumnezeu, prin mijlocirea mucenicului și mă mântui”6.
Iată cât de necesare sunt sfintele icoane în viața noastră! Ele ne conduc la sfințenie, la Dumnezeu. Fără sfintele icoane, lumea noastră spirituală ar fi mult mai săracă. Având însă în biserică și în casă sfintele icoane, avem în fața noastră un izvor de lumină, de spiritualitate, de puritate și de frumusețe cerească. Prin urmare, avem datoria de a cinsti sfintele icoane, de a le apăra și de a le iubi, deoarece sfintele icoane ne amintesc permanent adevărul credinței că Hristos Domnul este pururea cu noi în Biserica Sa (cf. Matei 28, 20), împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, cu cetele îngerești și cu toți sfinții lui Dumnezeu.

Iubiți fii duhovnicești,

Prin hotărârea Sinodului al VII-lea ecumenic din anul 787, Biserica noastră dreptmăritoare a preluat și a oficializat învățătura Sfântului Ioan Damaschin cu privire la cinstirea sfintelor icoane și la importanța pe care ele o au în viața litur­gică a Bisericii și a fiecărui creștin ortodox. Această învățătură nu a fost valabilă doar pentru veacul al VlII-lea, ci pentru toate timpurile și locurile, pentru creștinii de astăzi și de totdeauna.
Biserica ne cheamă, așadar, să afirmăm credința ortodoxă și să cinstim sfin­tele icoane ale Domnului Iisus Hristos, ale Preasfintei Sale Maici, ale îngerilor și ale sfinților care împodobesc locașurile de cult ortodoxe, dar ne învață în același timp, să ne îngrijim și de icoana sau chipul lui Hristos prezent în aproapele nostru, în fiecare om. În acest sens, sunt pilduitoare și normative pentru viața noastră creștină cuvintele Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan adresate creștinilor din vremea sa și, prin ei, nouă tuturor: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (I Ioan 4, 10-11 și 20).
Prin urmare, temelia credinței noastre este iubirea milostivă. Iubind pe aproapele nostru, îl iubim și pe Dumnezeu.
Întrucât anul acesta, 2016, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noas­tre Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bise­ricești, îndemnăm pe toți tinerii din școli și din universități, pe profesorii de religie și pe teologi, pe tinerii slujitori ai sfintelor altare și pe toți credincioșii tineri să apere, să susțină și să promoveze valorile spirituale ale Ortodoxiei și ale poporului român, tradițiile sfinte primite din generație în generație, familia creștină tradițională, patrimoniul cultural național, bisericesc și civil, într-un cuvânt, identitatea noastră spirituală românească moștenită de la vrednicii înain­tași, pe care-i comemorăm și îi cinstim cu recunoștință în fiecare an.
În acest sens, un obiectiv de mare importanță pentru viața și istoria Bisericii noastre și a poporului român dreptcredincios, care are nevoie de susținerea noas­tră, este Catedrala Mântuirii Neamului. Noua Catedrală Patriarhală, lăcaș de rugăciune și de binecuvântare va rămâne peste veacuri o icoană a credinței nea­mului românesc și o mărturie a evlaviei noastre, a dăruirii și a dăinuirii noastre, dar și un simbol al demnității naționale, al unității și comuniunii dintre generații, al comuniunii românilor din țară și din afara țării. Noua Catedrală nu va fi des­tinată doar slujirii liturgice, ci va împlini și o lucrare social-culturală, filantropică și medicală. În această catedrală, alături de icoanele Domnului nostru Iisus Hristos și ale Maicii Domnului, vor fi pictate și icoanele sfinților români care au fost apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei românești de-a lungul veacurilor.
Ca în fiecare an, și în anul acesta 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cheamă și acum pe toți slujitorii sfintelor altare și pe toți credincioșii să susțină, cu aceeași dăruire, colecta pentru Fondul Central Misionar. Acest fond are deja o istorie de mulți ani și a fost de mare folos, în anii anteriori, mul­tor comunități parohiale și mănăstirești din țară și de peste hotare, dar și așeză­mintelor social-filantropice ale Bisericii noastre. Banii care vor fi colectați anul acesta vor fi folosiți, îndeosebi, pentru ajutorarea parohiilor

13.03.2016 Duminica lasatului sec de branza

Azi, 13 Martie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf, Mc. Hristina din Persia, Sf. Cuv. Ipomoni și aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului.
De asemenea, în această Duminică marcăm lăsatul secului de brânză, ultima zi de pregătire pentru Postul cel Mare. Această Duminică poartă în popor numele de Duminica iertării.

La biserica Sfântul Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, și vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii, căci ei își întunecă fețele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că își iau răsplata lor. Iat tu, când postești, unge-ți capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău care vede cele ascunse îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe pământ, unde moliile și rugina le strică, și unde furii le sapă și le fură. Ci vă adunați comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, și unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” Ev. Matei 6,14-21

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre doi termeni: „izgonire” și „întoarcere”.
Izgonirea se referă la cel mai dramatic moment din istoria omenirii. Să ni-l închipuim pe Adam, creat de Dumnezeu din țărână și înzestrat cu suflarea Lui de viață, stând în grădina Edenului și bucurându-se de vederea lui Dumnezeu. Adam putea vorbi direct cu Dumnezeu. Era o transparență totală, iar din cauza ispitirii șarpelui este izgonit din Rai. În dogmatică vorbim despre urmările păcatului strămoșesc care se răsfrâng asupra trupului prin moarte, asupra sufletului prin întunecarea rațiunii, prin slăbirea voinței și prin pervertirea sentimentului, iar în al treilea rând se răsfrânge asupra creației care nu îl mai recunoaște pe om ca creator al ei. Omul trebuie să lucreze pământul. Omul trebuie să domesticească animalele.
Din acea transparență de care vorbeam, omul a ridicat un zid între el și Dumnezeu, ba chiar și între el și oameni! Între el și Eva. Cain a făcut un zid greu de pătruns prin el prin fratricidul săvârșit asupra lui Abel. Din această cauză noi suntem închiși în niște cutii și nu putem vorbi cu Dumnezeu, iar noi, pentru a putea distruge aceste cutii, trebuie să trăim postul.
Astfel ajungem la al doilea termen: „întoarcere”. Postul este o cale prin care ne întoarcem spre Dumnezeu. Postul nu este un scop. Cine la sfârșitul postului va spune „am reușit să schimb ceva în mentalitatea mea, am reușit să mă domesticesc”, atunci rezultatul va fi cel bun. Să nu privim postul ca un scop în sine. El este o cale. Dacă unim postul cu rugăciunea, cu smerenia, cu iertarea și cu celelalte, vom avea drum deschis către Dumnezeu.
Întoarcerea la Dumnezeu este posibilă pe căi bătătorite. Întoarcerea este posibilă pe niște drumuri care au fost străbătute de niște semeni de ai noștri. Cei care au reușit să îl vadă pe Dumnezeu au fost sfinții. Ei au reușit să comunice cu semenii și cu Dumnezeu, distrugând zidul de la căderea lui Adam. Ei au dărâmat zidurile. Au ajuns la acea transparență edenică.
Noi trebuie să le urmăm sfatul. Am văzut că Evanghelia de azi ne dă trei sfaturi pentru întoarcerea în Eden. Primul: să iertăm pe semenii noștri. Fără iertare nu putem să străbatem drumul care ne stă înainte. Fără iertare nu are rost să ne pornim pe drumul postului. Al doilea: Postul în sine să nu îl concepem ca un scop, nu are rost să ne lăudăm că ținem post, ci să îl percepem ca o cărare spre împărăția lui Dumnezeu. Al treilea sfat: dacă pornim pe drumul postului, să ne despărțim de partea materială. Să nu uităm că postul este un urcuș și orice urcuș este mai greu decât un drum drept. Fiecare Duminică ne va spune ceva nou. Vom învăța ceva, iar la sfârșit vom ajunge la înviere, la starea paradisiacă.
Așadar, între cei doi termeni, legătura este Hristos. El a făcut posibilă întoarcerea din izgonire și de aceea El este Cel Care ne însoțește pe acest drum și cu El ne vom bucura pe pământ și în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

06.03.2016 Duminica infricosatoarei judecati (Lasatul secului de carne)

Azi, 6 Martie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Eufrosin, Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea și Aflarea Sfintei Cruci. De asemenea, această Duminică, a lăsatului sec de carne, poartă numele Înfricoșătoarei Judecăți.

La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: când va veni Fiul Omului în slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe scaunul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Sa toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, cum desparte păstorul oile de capre; și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați căutat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci drepții îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit, sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: adevărat vă spun că, întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga Sa: duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit Ție? El însă le va răspunde și le va zice: adevărat vă spun că, întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la chinuri veșnice, iar drepții la viață veșnică.” Ev. Matei 25,31-46

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre judecata universală și importanța milosteniei.
În Evanghelia de astăzi primim mesajul de a face milostenie pentru că prin aceasta ne câștigăm locul în împărăția lui Dumnezeu.
Dreptul Solomon spunea că este un timp prielnic în viața aceasta pentru toate. În această Duminică avem timp pentru conștientizarea planului lui Dumnezeu cu noi, în lume. Această Duminică se numește a înfricoșătoarei judecăți. Este a lăsatului sec de carne. Este ziua în care ne pregătim nu doar trupește, ci și sufletește pentru ceea ce urmează. Peste o săptămână începe Postul Mare. Ceasul se oprește în perioada Postului, noi urmând a ne gândi la aproapele nostru și la mântuirea noastră.
Să ne amintim de parabola neghinei. Omului i-a rodit țarina, însă între grâu, a crescut și neghină, iar stăpânul a lăsat să crească împreună, iar la seceriș le va despărți, iar neghinei i se va da foc. Aceasta ne duce cu gândul la înfricoșătoarea judecată. Dumnezeu va face judecata, prin Fiul Său Căruia I-a dat toată judecata.
Vedem în ziua de azi atâta luptă, războaie și violență, însă noi nu știm nici ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului. Sfârșitul lumii vine, dar nu știm data exactă. Nimeni nu știe, nici măcar îngerii, ci numai Tatăl.
În Evanghelia de astăzi am văzut porunca lui Hristos: marea poruncă a iubirii, a îndreptării și a milosteniei față de aproapele. Un profesor, în momentul în care examina studenții, le trecea nota dinainte în carnet, iar un elev a întrebat de ce face acest lucru. Profesorul a răspuns: „eu vă cunosc pe fiecare din activitatea și prezența la cursuri de-a lungul anului. E important cum te-ai pregătit de-a lungul vremii, pentru că toată perioada școlii este importantă, nu doar examenul”. Dacă și noi am ști când vine sfârșitul, ne-am pregăti. Dar rămâne viața pe care am avut-o până în acel moment. Viața este un examen pentru fiecare în parte.
Judecata din Evanghelie este cea universală. Este cea definitivă! Atunci ne primim sentința pentru veșnicie. Urmează Sâmbetele morților. În aceste zile aprindem o lumânare pentru cei adormiți, aducem un parastas, toate acestea influențează la judecata finală! Prin acestea facem un bine fraților noștri adormiți când se vor judeca viii și morții!
Azi am ascultat îndemnul la milostenie. Am auzit faptele milosteniei materiale și spirituale. Să ajuți pe cel în nevoie, să dai celui flămând hrană, celui însetat apă. Dumnezeu ne spune: „făcând unuia dintre aceștia mai mici frați ai Mei, Mie Îmi faceți!”. Teologia vorbește despre un pământ nou și un cer nou. Sfinții Părinți vorbesc despre niște trupuri transfigurate fără greutate. Dar până atunci, trebuie să facem voia lui Dumnezeu pentru ca judecata universală să ne afle pregătiți pentru această transfigurare a noastră. Dumnezeu dorește să restaureze în om chipul și asemănarea Sa. Există două componente ale iadului, ale chinului celui veșnic: 1. Despărțirea permanentă a omului de Dumnezeu, iar 2. Chinul cel veșnic care te face să vezi cât de mult ai păcătuit în această viață pământească.
Dumnezeu este bun, iubire, dar să nu uităm că este și drept, iar prin iubirea Sa ne face să conștientizăm când păcătuim. La judecată, conștiința omului va fi cea care îl va acuza sau apăra. Judecata omului nu este la fel cu cea a lui Dumnezeu. Noi nu realizăm întotdeauna gravitatea, însă Dumnezeu ne va descoperi toate faptele noastre, bune și rele, la înfricoșătoarea judecată.
Acesta este mandatul nostru în această Duminică. Să înțelegem că există moarte, boli, suferințe, dar peste toate acestea, este răsplata de după moarte. Să fim conștienți de ce înseamnă păcatul, să dobândim mântuirea prin milostenie, pentru că milostenia este peste fapte, așadar, prin faptele de milostenie să ajungem bineplăcuți lui Dumnezeu și în viața aceasta, dar mai ales în cea viitoare, Amin!

28.02.2016 Duminica 34-a dupa Rusalii (Intoarcerea fiului risipitor)

Azi, 28 Februarie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Gherman din Dobrogea, Sf. Cuv. Ioan Casian, Sf. Sfințit Mc. Nestor, Episcop de Maghid, Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul, Sf. Sfințit Mc. Proterie, Patriarhul Alexandriei. De asemenea, în această Duminică, a 34-a după Rusalii și a doua din perioada Triodului, se pomenește în pericopa evanghelică întoarcerea fiului risipitor.

La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa , iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărțit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-și toate, s-a dus într-o țară depărtată; și acolo și-a risipit toată averea, viețuind în desmierdări. Și, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să fie în lipsă. Și, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-și în fire, a zis: câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă; și, alergând, a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceți haina cea mai bună și-l îmbrăcați; puneți inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; apoi aducând vițelul cel îngrășat îl junghiați. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la țarină; când s-a întors și s-a apropiat de casă, el a auzit cântece și jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit și tatăl tău a junghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta; și mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el vițelul cel îngrășat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea ești cu mine și toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.” Ev. Luca 15, 11-32

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre conștientizarea stării de păcătoșenie și întoarcerea la Dumnezeu Tatăl.
Ne aflăm în Duminica a doua a Triodului, perioadă ce ne pregătește pentru Post, perioadă în care ne gândim la faptele și la păcatele noastre, la ce vrem să înlăturăm și ce vrem să înmulțim în viața noastră. Evanghelia de astăzi ne pune în față condiția mântuirii și calea pe care orice credincios trebuie să o aleagă dacă vrea să Îl întâlnească pe Dumnezeu.
Vedem în Evanghelie ce înseamnă depărtarea de Dumnezeu. Mulți dintre noi încercăm să ne răzvrătim și astfel ne îndepărtăm de Tatăl Cel ceresc, conștienți fiind, însă dorind independență mai mult lumească. Ieșirea de la Dumnezeu văzută la acest tânăr trebuie transpusă și în timpul nostru. Cu toții ne creștem copiii cât mai bine, însă în acest secol postmodern nu doar tinerii experimentează acest fapt, ci mulți alții cred că prin mintea lor, prin inteligență, se pot descurca fără Dumnezeu. Dar uităm că prin știință uităm de moralitate, de suflet, de partea duhovnicească. Dumnezeu ne-a creat liberi, putem alege ce vrem, însă noi trebuie să alegem viața, iar Hristos este Calea, Adevărul și Viața, pentru că fără Dumnezeu nu putem face nimic.
În epoca tehnologiei de azi putem găsi orice, însă eliminarea lui Dumnezeu din viața noastră ne duce la pieire din punct de vedere spiritual și moral. Omul este făcut după chipul lui Dumnezeu, el simte această rezonanță a stării de păcătoșenie atunci când greșește, iar prin programul omului de astăzi, prin aglomerația din viața noastră inhibăm chipul lui Dumnezeu și devenim niște oameni fără Dumnezeu. Uităm de Biserică, de Sfintele Daruri, de Sfânta Liturghie și de împărtășanie.
Vedem în partea de mijloc a pericopei cel mai important lucru din viața unui om: și-a venit în fire. A conștientizat starea sa și a dorit îndreptarea. Tânărul și-a cheltuit averea prin satisfacții de moment, vremelnice, după care s-a simțit neîmplinit. Mai mult, s-a găsit în foamete și în nevoie. Foamea a fost atât trupească, cât și sufletească. Atunci și-a adus aminte de viața în ascultarea tatălui său. De bunătatea tatălui său, de bogăția de acolo și de plinătatea vieții sale lângă tatăl său. Tânărului i-a lipsit cuvântul tatălui, iar acest moment crucial din viața sa, această scânteie din sufletul său l-a făcut să se întoarcă la tatăl. Cu alte cuvinte, păcătosul s-a întors la Tatăl cel ceresc, cu părere de rău și astfel a primit daruri minunate, a primit dragoste și plinătate.
E important să înțelegem că tatăl este Dumnezeu, iar casa Sa este Biserica. Tânărul a plecat în țară străină și a dat de necaz. Aici se vede importanța comuniunii din Biserică și faptul că Biserica este calea mântuirii noastre, a tuturor! Dumnezeu ne iubește, Dumnezeu ne vrea aproape și ne așteaptă asemeni tatălui din Evanghelie. Tot ce trebuie să facem este să nu ne complacem în păcat, ci să ne recunoaștem greșeala și să ne întoarcem la Dumnezeu cu părere de rău pentru faptele ce le-am făcut.
Tatăl din Evanghelie l-a văzut de la distanță pe fiul său, el l-a așteptat zi de zi și s-a bucurat de venirea sa. „Mort a fost și a înviat, pierdut a fost dar s-a aflat!”. Aceste cuvinte minunate arată bucuria lui Dumnezeu de întoarcerea unui păcătos. Dumnezeu ne iartă și ne iubește pentru toate păcatele noastre. Singura condiție este întoarcerea noastră către Dumnezeu.
Să luăm aminte la tânărul din Evanghelia de astăzi și să ne întoarcem la Dumnezeu, indiferent de starea în care ne aflăm, pentru că vom primi daruri minunate, duhovnicești, asemenea tânărului din Evanghelie. În vremea Postului să ne pocăim, pentru ca la finele lui să ne bucurăm împreună cu Hristos cel înviat și să auzim și noi cuvintele adresate tânărului ce și-a venit în fire: „mort a fost și-a înviat, pierdut a fost și s-a aflat!” Amin!

24.01.2016 Duminica a 31-a dupa Rusalii

Azi, 24 Ianuarie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Agapie, Sf. Mc. Vavila, Sf. Xenia din Sankt Petersburg, Sf. Mc. Timotei, Sf. Ier. Filon, Ep. Carpasiei, Cuviosul Filotheos ctitorul, Sf. Cuv. Xenia.
De asemenea, această Duminică, a 31-a după Rusalii poartă numele „Vindecarea orbului din Ierihon” datorită minunii care se citește în pericopa evanghelică din această zi.

La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, pe când se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea la marginea drumului și cerșea. Și, auzind mulțimea trecând, el a întrebat: ce este aceasta? Și i-au spus lui că trece Iisus din Nazaret. Atunci el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-ți milă de mine. Iar cei care mergeau înainte îl certau, ca să tacă; el însă și mai tare striga: Fiul lui David, fie-ți milă de mine! Iar Iisus s-a oprit și a poruncit să-l aducă la Dânsul; și, când s-a apropiat, l-a întrebat, zicând: ce vrei să-ți fac? Iar el a spus: Doamne, să văd. Și Iisus i-a zis: vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și a mers după Iisus slăvind pe Dumnezeu, și tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.” Ev. Luca 18, 35-43

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre importanța vederii sufletești.
Evanghelia de astăzi ne prezintă pe Mântuitorul cu ucenicii Săi în Ierihon unde este întâmpinat de mulțime multă. Mulțime care doresc să Îl vadă, să Îl audă și poate chiar să primească vindecare de bolile lor. Între aceștia se afla și un orb care întreba cine vine în Ierihon, de se adună mulțime mare. Cineva a răspuns că vine Iisus. Orbul a auzit despre Iisus, însă de asemenea a mers la mulți doctori și la cărturari și farisei ca să se vindece. În acest moment, orbul se hotărăște să ceară îndurare și la Iisus, cerându-i „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!”. Despre acest orb aflăm din Evangheliile sinoptice că se numea Bartimeu, fiul lui Timeu. Evangheliile ne spun că orbul a strigat după Iisus, L-a dorit. Nu a cerut nimic de la El. Iisus l-a auzit și l-a întrebat ce dorește, iar orbul a zis „Vreau să văd!”, iar Hristos a înfăptuit minunea, remarcând „credința ta te-a mântuit!”.
Aici trebuie să înțelegem că este vorba despre vederea sufletească și de vederea fizică. Prima este mai importantă pentru că este o vedere spre Dumnezeu, iar a doua este darul lui Dumnezeu pentru a vedea lumea, creația lui Dumnezeu.
De-a lungul misiunii Sale, Iisus a avut parte de mulți bolnavi care au dorit să se atingă de El și au luat vindecare. De aici trebuie să înțelegem importanța lucrului sfânt!De aceea ne atingem de Sfintele Moaște! Prin atingerea de ce este sfânt și sfințit, atunci când vedem cu ochii credinței, primim vindecare și ne apropiem de Dumnezeu.
Avem în zilele noastre unele secte care refuză transfuzia, operațiile sau diferite medicamente, spunând că doar Dumnezeu face minunile acestea, însă trebuie să înțelegem că Dumnezeu lucrează prin oameni, prin medici, iar prin acest ajutor reciproc oamenii își dăruiesc sănătate și bunăvoirea pe care o dorește Dumnezeu între oameni.
Revenind la Evanghelie, vorbim despre un orb. Un om care nu vede. Am mai întâlnit și în altă pericopă un orb din naștere care a fost vindecat de Iisus, iar în cazul aceluia s-a pus problema cine a păcătuit? El sau părinții lui? De multe ori păcatele merg până la a șaptea generație. Dacă se săvârșește un păcat împotriva Duhului Sfânt, acel păcat se revarsă asupra urmașilor. Acela se consideră blestem deoarece își are originea profundă în strămoși.
Astăzi printre cele mai mari păcate care există între oameni sunt invidia, bârfa și răul ce îl producem semenului nostru. Sfântul Efrem Sirul spune într-o scriere a sa „dacă te-ai așezat la masă, mănâncă pâine, dar nu cleveti pe aproapele tău pentru că te faci mâncătorul aproapelui tău!”, iată de ce păcatele își au originea în răul de la diavol.
Hristos a vindecat pe orb, ne-a vindecat și pe noi prin jertfa Sa, a restaurat firea umană. În cazul de față, vorbim de trei feluri de vedere: fizică, intelectuală și spirituală.
Cea fizică este cea pe care o simțim cu ochiul, cea intelectuală include rațiunea și ceea ce acumulăm de-a lungul vieții. Cunoștințe, date, informații și cultură, prin toate acestea ajungând la vederea spirituală. Toate acestea trei vederi formează un total prin care noi, oamenii, ne arătăm recunoștința față de Dumnezeu.
Așadar, tot ceea ce acumulăm în această viață, tot ceea ce trăim în această viață să îndreptăm spre Dumnezeu, să fim ca orbul care a strigat după Hristos, L-a dorit pe Hristos și iată că Hristos nu întârzie să răspundă. Acesta e scopul nostru pe pământ, să Îl căutăm pe Hristos și să ne dorim vederea cea duhovnicească a lui Dumnezeu prin liniștea și puterea rugăciunii, Amin!

17.01.2016 Duminica a 29-a dupa Rusalii

Azi, 17 Ianuarie 2016, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuv. Antonie cel Mare, Sf. Cuv. Ahila, Sf. Cuv. Antonie cel Nou de la Veria. De asemenea, această Duminică, a 29-a după Rusalii, este numită a celor 10 leproși.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși care stăteau departe și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors și cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; și a căzut cu fața la pământ lângă picioarele lui Iisus și I-a mulțumit. Și acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toți cei zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit.” Ev. Luca 17, 12-19

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre lepră, boală ce indică suferința prin care orice om se apropie de Dumnezeu.
Ne aflăm în Duminica a 29-a după Rusalii, Duminica vindecării celor 10 leproși. Cunoaștem cu toții contextul biblic al vindecării acelor leproși și de obicei se urmărește planul recunoștinței, întrucât doar unul din cei zece s-a întors să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru vindecare.
Boala leprei este cunoscută în Antichitate și a continuat până în secolul al XX-ea când s-a aflat un leac. Cercetările au stabilit că originea acestei boli este Africa de Est de unde s-a răspândit în Orientul Apropiat, Asia și Europa. O boală infecțioasă gravă ce a fost prezentă și în cartea Leviticului 13-14. De acolo ne dăm seama că toate bolile dermatologice mai grave erau puse sub semnul leprei. Inițiat această boală demarează fără simptome, poate fi fără simptome 20 de ani după care începe să își arate adevărata față: pete, căderea părului, descompunerea țesutului, tumefieri, ulcerații.
În veacul XX o țară foarte afectată a fost Norvegia, din această cauză acolo au fost multe cercetări pentru aflarea leacului. Hansen a descoperit bacilul, mai târziu s-au descoperit alte tratamente, iar astăzi există un vaccin anti-lepră.
Dincolo de boala aceasta groaznică a fost izolarea bolnavilor. Ei erau excluși din comunitate. Pentru un om bolnav asta înseamnă condamnarea la singurătate, la deznădejde. Peste tot în lume erau leprozerii unde acești oameni erau ținuți.
În veacul al XIX-lea, una din celebrele leprozerii era insula Molocai din Hawai, acolo fiind peste 800.000 de leproși, iar unul dintre oamenii care și-au dedicat viața acestor oameni este Damian de Veuster, belgian care a intrat în mănăstire la vârsta de 19 ani. Acesta cere să meargă misionar în Honolulu în locul fratelui său mai mare Pamfil care se îmbolnăvește de tifos.
Ajunge acolo la vârsta de 24 de ani, în 1864, iar în 1873, la 33 de ani, vârsta lui Hristos, cere să meargă misionar în insula Molocai în leprozerie. Acolo îl întâmpină un muribund căruia îi citește rugăciunea de ieșire a sufletului după care tânărul moare. Din acel moment tânărul Damian își dedică viața comunității de leproși din insula Molocai. La fiecare Liturghie și predică se includea între leproși, chiar dacă nu era bolnav de lepră, însă Dumnezeu nu întârzie să îl audă și Damian se îmbolnăvește de lepră. Damian moare la 49 de ani după o viață dedicată leproșilor.
În anul 2009 a fost sanctificat, iar în 2004 a fost denumit cel mai mare belgian al tuturor timpurilor. Ce trebuie să înțelegem. Atunci când societatea te exclude datorită unui păcat, unei boli, nu contează pentru ce, Hristos te primește cu brațele deschise. El spune „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi odihni pe voi”. Lumea ne exclude, dar este momentul pentru a stabili o relație sinceră cu Dumnezeu.
Înainte să moară, Damian îi scrie fratelui său că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru darul leprei. Așa o mulțumire este absurd în zilele noastre, însă el îi scrie fratelui său că nu știe cum să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru boala care i-a deschis calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu. Dumnezeu se descoperă când suferința e extremă. Atunci când nu mai există cale de ieșire. Când soluțiile s-au terminat. Atunci se arată Hristos. Pe cruce! Atunci Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu.
Noi de foarte multe ori Îl căutăm pe Dumnezeu în lux, în așezare, în liniște și pace, dar de multe ori El Se arată în condiții extreme. Tot ce primim de la Dumnezeu este binecuvântare, însă a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru suferință este a-L cunoaște pe El, pentru că Hristos a suferit. Hristos nu a avut lux, liniște, ci a avut parte de muncă, de suferință, de chin și de cruce. Acesta este Dumnezeul nostru, cu el vrem să ne întâlnim. Cum să Îl cunoaștem pe Dumnezeu când avem lucrurile pe care ni le dorim? Pe el Îl cunoaștem în principal în suferință, de aceea să mulțumim pentru fiecare dram de suferință pe care l-am primit. Dacă noi Îi mulțumim, El ar zâmbi, iar acel zâmbet ne-ar face să Îl cunoaștem atât pe pământ, cât și în cer, în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

07.01.2016 Soborul Sf. Ioan Botezatorul

Azi, 7 Ianuarie 2016, Biserica Ortodoxă Română sărbăttorește soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: iată Mielul lui Dumnezeu Cel care ridică păcatul lumii. Acesta este despre care eu am spus: după mine vine un Om, care a fost înaintea mea, fiindcă era mai înainte decât mine. Și eu nu-L știam; dar tocmai pentru aceasta am venit eu să botez cu apă pentru ca Dânsul să fie făcut cunoscut lui Israel. Iar Ioan a mărturisit, zicând: am văzut Duhul pogorându-se din cer, ca un porumbel și rămânând deasupra Lui. Și eu nu-L știam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: peste care vei vedea Duhul pogorându-se și rămânând deasupra Lui, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt. Iar eu am văzut și am mărturisit, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.” Ev. Ioan 1, 29-34

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul, cel care îndemna la pocăință prin îndemnul „pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”. Ieri am sărbătorit botezul Domnului și întreaga Sfântă Treime, iar azi sărbătorim pe cel care s-a învrednicit a vedea Duhul Sfânt în chip de porumbel asupra Mântuitorului, a auzit glasul Tatălui din cer și în ultimă instanță, și-a pus mâinile peste capul lui Hristos, Mesia.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost fiul lui Zaharia și al Elisabetei, născându-se la vremea bătrânețelor părinților lui. Tatăl lui a fost pedepsit de înger să fie mut până la nașterea lui din cauza necredinței sale în ceea ce privește puterea lui Dumnezeu care poate face o minuni.
Înaintemergătorul Domnului a dus o viață sfântă, din copilărie fiind deprins cu rugăciunea. După ce petrece mult timp în pustie și se hrănește cu lacuste și cu miere sălbatică, la vârsta de 30 de ani începe activitatea sa misionară, propovăduind venirea lui Mesia și îndemnând la pocăință. Dumnezeu este Cel Care îl cheamă la misiune și îl trimite în pustiul Iudeii, nu departe de Marea Moartă. Cei care veneau la Sfântul Ioan Botezătorul își mărturiseau păcatele și erau botezați în apele Iordanului. El îndemna la fapte vrednice de pocăință. Acest mare sfânt a fost numit de Hristos „cel mai mare om născut din femeie”, motiv pentru care merită cinstit și preamărit de toți credincioșii pământului.
Botezul lui Ioan era simbolic, nu avea putere de iertare a păcatelor, însă el a inițiat practica prin care oamenii l-au primit mult mai ușor după ce Hristos a instituit Botezul creștin, din apă și din Duh Sfânt.
Vedem, așadar, cum Ioan Botezătorul a propovăduit și L-a preamărit pe Mesia Hristos, îndemnând la pocăință și dând dovadă de smerenie nemaiîntâlnită. Să îl avem și noi model pe Sfântul Ioan Botezătorul, să ne rugăm lui ca să îl avem mijlocitor înaintea Domnului ca la cea de a doua venire să ne putem bucura împreună în împărăția lui Dumnezeu, Amin!

06.01.2016 Botezul Domnului

Azi, 6 Ianuarie 2016, Biserica Ortodoxă prăznuiește Botezul Domnului, praznic împărătesc ce încheie sărbătorile de iarnă închinate Mântuitorului Iisus Hristos începute la Crăciun prin nașterea Domnului, continuate la Anul Nou prin Tăierea-împrejur a Domnului și încheiate azi cu Botezul Domnului, momentul începerii activității pământești a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Precucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.
După Sfânta Liturghie, Părinții au săvârșit slujba de sfințire a Aghiasmei Mari, după care Părintele Ionuț Pop a binecuvântat cu apă sfințită pe fiecare credincios din biserică.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, catre Ioan, ca sa fie botezat de el. Ioan însa Îl oprea, zicând: Eu am trebuința sa fiu botezat de catre Tine, și Tu vii la mine? Și raspunzând, Iisus a zis catre el: Lasa acum, ca așa se cuvine noua sa împlinim toata dreptatea. Atunci L-a lasat. Iar dupa ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieșea din apa, îndata cerurile s-au deschis și Ioan a vazut Duhul lui Dumnezeu pogorând-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iata, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” Ev. după Matei 3, 13-17.

În cuvântul de învățătură, Părinte Ionuț a vorbit despre botezul Domnului în râul Iordan de către Ioan Botezătorul, precum și despre importanța botezului în viața omului.
În Duminica trecută, astăzi și în Duminica următoare sărbătorim importantul praznic al Botezului Domnului. Este foarte important acest praznic pentru că este prezentă întreaga Sfântă Treime. Dacă ne uităm în Vechiul Testament, aflăm prezența Sfintei Treimi la facerea omului, când Dumnezeu a zis „să facem om după chipul și asemănarea Noastră” sau lui Avraam când i se arată cei trei îngeri la stejarul Mamvri, acolo fiind Sfânta Treime în chipul îngerilor. În Noul Testament, avem arătarea Sfintei Treimi aici, la botez, precum și la Schimbarea la Față.
Ne interesează momentul botezului când Fiul este în apele Iordanului, din cer se aude glasul Tatălui Care spune „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit”, iar Duhul Sfânt este deasupra Fiului, în chip de porumbel.
Iisus Hristos și-a început activitatea Sa misionară la vârsta de 30 de ani, moment în care era la deplinătatea vârstei bărbatului desăvârșit. În puține locuri avem scrisă viața lui Iisus Hristos până la vârsta de 30 de ani: la întâmpinarea Domnului și la călătoria în Egipt pentru înscrierea la recensământ.
Apropiindu-se de vârsta maturității, este amintit în Evanghelia lui Ioan când merge în Templu și vorbește înțelept în fața fariseilor și cărturarilor, aceștia mirându-se de unde știe care fără să fie învățat. De asemenea, în Ev. după Marcu se vorbește despre Iisus ca despre fiul Mariei și al lui Iosif.
Iubiți credincioși, prin pogorârea Duhului Sfânt în lume, precum s-a întâmplat acum, la botezul Domnului, El a sfințit lumea, creând locul perfect unde să își poată câștiga mântuirea. Ioan Botezătorul a pregătit lumea pentru venirea lui Hristos. El a botezat cu pocăință, însă Hristos a botezat cu apă și cu Duh Sfânt.
Am vorbit în Duminica anterioară despre Ioan Botezătorul și despre cum el a trezit lumea la conștientizarea păcătoșeniei vremii de atunci și așteptarea lui Mesia ca Mântuitor al sufletelor și al trupurilor, într-un plan veșnic, nu trecător, pământesc. Ioan, proorocul cu putere în popor a devenit supranumit Botezătorul pentru că își desfășura activitatea la râul Iordan unde propovăduia pocăința și aștepta oamenii să vină la botez.
Botezul este foarte important după înălțarea Domnului pentru că Domnul nostru Iisus Hristos a sfințit apele prin pogorârea Duhului Sfânt. Și în rugăciunea de astăzi invocăm ajutorul Fiului pentru trimiterea Duhului Sfânt ca să ne sfințească Aghiasma. Este necesar botezul pentru mântuire. Avem dovada în Evanghelia după Ioan 3, 15: „De nu se va naște cineva din apă și din Duhul Sfânt nu va intra în împărăția lui Dumnezeu”. De multe ori auzim că e unii oameni susțin că botezul trebuie făcut doar în controlul minții, la vârsta maturității și din proprie dorință, însă noi nu știm câte zile are omul, de aceea este absolut necesar ca omul acela să aibă deschisă poarta spre împărăția lui Dumnezeu, iar aceasta se deschide doar prin Taina Sfântului Botez făcut după porunca Domnului: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit eu vouă”.
Peotul Lucian Blaga spune în opera sa „Trilogia a doua” despre legenda de la începutul lumii. După ce Adam a fost izgonit din Rai, diavolul stăpânea pământul și a mers la Adam spunându-i să i se supună și să semneze acest pact, contract, iar din cauză că Adam nu știa să scrie, diavolul a adus o cărămidă caldă pe care Adam a pus mână, iar amprenta sa a rămas drept pecete a stăpânirii diavolului asupra omului. Diavolul a ascuns cărămida în apele Iordanului, iar astăzi, Hristos, în apele Iordanului a sfărâmat acea cărămidă, acea vreme a stăpânirii diavolului, începând vremea mântuirii. Este o legendă dar este plină de semnificație încât ne dăm seama că Hristos a fost salvatorul nostru, al tuturor.
Un alt exemplu este al regelui Ludovic al Franței care în fiecare an vizita biserica în care a fost botezat, nu cea în care a fost încununat rege. Un prieten l-a întrebat de ce îi este mai dragă biserica unde a fost botezat, iar el răspunde: „biserica unde am primit coroana este o biserică unde am primit daruri trecătoare, însă aici, unde m-am botezat, am primit daruri nemuritoare, am devenit ostaș al lui Hristos, am primit lege și demnitate cu care mă duc în fața lui Dumnezeu”.
Iată, iubiți credincioși, importanța Botezului. Până în secolul al patrulea, Botezul și Nașterea Domnului se prăznuiau deodată, în 6 Ianuarie, iar de atunci s-a hotărât ca nașterea să se sărbătorească la data nașterii Domnului, adică 25 Decembrie, iar în 6 Ianuarie să rămână doar Botezul Domnului.
Iisus Hristos nu a avut nevoie de botez. El nu a avut păcat. El a fost fire divină și umană. Aceste firi au colaborat, au conlucrat teandric și astfel El a fost fără de păcat, fiind Dumnezeu adevărat, dar a plinit Legea vremii pentru a arăta celorlalți că este nevoie de un moment prin care să conștientizeze nevoie prezenței lui Dumnezeu în fiecare dintre ei. Să chemăm și noi, astăzi, Sfânta Treime pentru curățirea sufletească și trupească a noastră, iar prin gustarea cu Aghiasma Mare care se săvârșește doar o dată pe an, să ne umplem de Duh Sfânt, dar în același timp de sănătate și de curățire sufletească, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro