+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

22.07.2018 Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor)

Astăzi, 22.07.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sf. Cuv. Mc. Marcela. Tot în această Duminică, a 8-a după Rusalii, ne-a fost prezentată minunea Înmulțirii Pâinilor de către Mântuitorul. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.


EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Astăzi, în Duminica a opta după Rusalii ne este prezentată minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, însă evangheliștii spun că această minune s-a întâmplat imediat după ce Irod a dat sentința și deja a fost pusă în executare tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Deci Iisus era trist deoarece Ioan Botezătorul îi era apropiat, îi era Înaintemergător și Hristos a aflat vestea că Ioan Botezătorul a plecat din această lume. A simțit nevoia să se retragă în pustie, iar mulțimea l-a urmat. Este important faptul că Evanghelistul Matei și Evanghelistul Luca spun că erau în jur la 5.000 de bărbați. În vremea aceea recensământul se făcea după numărul bărbaților pentru că bărbatul era capul familiei, iar orice activitate sau rânduială religioasă săvârșea familia era condusă de către bărbat, de aceea era măsurat după numărul bărbaților. Calculând simplu și logic, dacă erau 5.000 de bărbați automat erau și 5.000 de femei, iar fiecare familie să fi avut cel puțin un copil, însă în vremea aceea fiecare familie avea cel puțin trei patru copii, iată că ajungem la o cifră aproximativ de 15.000 de persoane.
Mai este important pe lângă acest aspect, faptul că ne spune Evanghelistul Matei că Hristos de dimineața până seara le-a vorbit acestora în pustie despre Împărăția lui Dumnezeu și a făcut minuni. De dimineața până seara acești oameni au fost captivați de cuvântul care ieșea din gura lui Hristos.

Iubiți credincioși,
Hristos nu le vorbea oamenilor despre suferință, despre dureri, ci le alina durerea și suferința prin cuvântul Său. Nu le vorbea oamenilor despre iubire, ci le arăta ce este iubirea și îi făcea mai iubitori, mai buni, clipă de clipă se îmbrăcau în harul lui Hristos și se umpleau de bucurie iar prin prezența Sa și prin minunile Sale, Hristos le alina suferințele și durerile făcându-i sănătoși. Era seară, în deșert pe stânci, nemâncați, însetați și totuși nu le-a fost foame și nu le-a fost sete, abea mai spre seară Apostolii i-au zis lui Hristos: "Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare". Hristos le răspunde:"N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce". Prima dată, Hristos s-a ocupat de suflet; i-a hrănit și i-a săturat spiritual o zi întreagă, iar ei fiind săturați spiritual au uitat total de trup, nu au mai simțit foamea și setea, după o zi întreagă, deoarece i-a umplut duhovnicește.

Astăzi, cred că noi am pune pe primul loc trupul, adică să fim sătui, să bem lichidele necesare și abia apoi să mergem la biserică sau să mergem în altă parte, însă trupul să fie săturat cu cele necesare lui. Să știți că precum trupul are nevoie de hrană și de apă, la fel este și sufletul. El rămâne însetat și înfometat însă nu ne transmite ci se vede prin faptele noastre. Atunci când suntem însetați și înfometați sufletește suntem mai nervoși, mai agresivi, lipsește comunicarea cu cei apropiați, lipsește iubirea, parcă nu dorim să vedem pe nimeni și ne închidem în răutatea noastră, iar aici intervine ura, pizma, invidia și toate cele rele care ne despart de fapt pe noi de Dumnezeu.

Ajungând acolo la ceasul acela Hristos a cerut mâncarea pe care ucenicii o aveau în dotare: cinci pâini și doi pești. Ajungând la Hristos aceste bucate, El privește spre cer și mulțumește săvârșind minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, încât s-a săturat mulțimea și au rămas încă fărâmituri. Hristos nu a privit în pustiu, nu a privit la oameni, nu s-a ascuns, nu a plecat capul spre pământ, ci a privit la cer și a mulțumit lui Dumnezeu. Dacă răsfoim paginile Scripturii, dăm puțin înapoi și ajungem la Învierea lui Lazăr. Înainte de a-l învia pe Lazăr, Hristos a ridicat ochii spre cer, s-a rugat lui Dumnezeu Tatăl și a mulțumit pentru că i-a ascultat rugăciunea. Acest lucru de mulțumire, colaborare și conlucrare a celor trei Persoane Treimice: Tatăl Fiul și Duhul Sfânt, îl găsim încă de la creație. Vedem prezența celor trei Persoane în numeroase evenimente importante: Boboteaza, Arătarea de la Stejarul Mamvri și alte evenimente în care Sfânta Treime este prezentă.

Poporul român a avut și are o credință puternică, iar mulți s-au întrebat cum este această credință a noastră a românilor. Credința poporului român este o credință liturgică, simplă, totul se învârte în jurul Sfintei Liturghii, în jurul Sfintei Euharistii, în jurul Spovedaniei și a Împărtășaniei. Doar prin Spovedanie și Împărtășanie avem posibilitatea să gustăm din raiul cel pregătit nouă în Împărăția lui Dumnezeu și prin acestea să îl întâlnim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Amin!

20.07.2018 Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul

Astăzi, 20.07.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului și slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.






EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea se mirau toți de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și se întrebau: oare, nu este Acesta feciorul lui Iosif? Atunci El a zis către ei: fără îndoială, îmi veți spune această pildă: doctore, vindecă-te pe tine însuți. Câte am auzit că ai făcut în Capernaum, fă și aici, în patria Ta. Apoi le-a zis: adevărat vă spun vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. În dreptate vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât s-a făcut foamete mare peste tot pământul. Și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât numai la o femeie văduvă, din Sarepta Sidonului. Și mulți leproși erau în Israel în zilele lui Elisei proorocul, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât numai Neeman sirianul. Însă toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie și, sculându-se, L-au scos afară din oraș și L-au dus până în sprânceana muntelui, pe care era zidit orașul lor, ca să-L arunce în prăpastie; dar El, trecând prin mijlocul lor, s-a dus de acolo.


Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim împreună la ceas de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii noastre. Importanța lui o observăm și din faptul că pe lângă Ioan Botezătorul care face legătura între Noul și Vechiul Testament, Sfântul Ilie este singurul profet al Vechiului Testament pe care îl prăznuim printr-o zi aleasă de cinstire cum este aceasta de 20 iulie. Profetul Ilie este viu și în conștiința creștinilor și cred eu că mai ales în evlavia poporului nostru român.

Profeții sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seamă trimiși ai lui Dumnezeu și învățători ai poporului biblic, care au păstrat și au apărat credința într-un singur Dumnezeu, pregătind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adică pentru Iisus Hristos. Deci ei au avut două misiuni: pe de o parte, erau aceia prin care Dumnezeu își împărtășea voința Sa, iar pe de altă parte, ei predicau poporului israelitean întoarcerea la calea cea adevărată și vesteau venirea lui Mesia. Predica lor era însoțită de multe ori și de minuni.

Patria acestui mare proroc a fost țara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărginește cu Arabia și cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat și Tesviteanul. Acest proroc era din seminția lui Aaron și, încă de la naștere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii și va arde pe cei fără de lege cu foc.

În regatul de Nord unde a activat Profetul Ilie cu aproximativ 900 de ani înainte de nașterea lui Hristos, odată cu urcarea pe tron a regelui Ahab și a soției sale Izabela, acesta a introdus în ritul poporului evreu cinstirea idolilor, zeităților păgâne cum ar fi al idolului Baal sau al altor idoli. Această închinare la idoli însemna o lepădare de Dumnezeu, însemna o negare a tuturor minunilor pe care Dumnezeu le-a făcut cu poporul evreu și mai ales o arătare de nerecunoștință față de Dumnezeu, care a lucrat atât de minunat în istoria poporului evreu. Tocmai de aceea Profetul Ilie l-a avertizat în primă fază pe regele Ahab spunând că ceea ce face este potrivnic lui Dumnezeu, dar apoi a observat că, cu acest rege nu putea să procedeze doar prin tăria cuvântului. Tocmai de aceea, la cuvântul Sfântului Ilie cerul se închide și timp de trei ani și șase luni nu mai este nici ploaie,nici rouă în regat pentru ca poporul să se întoarcă la Dumnezeu și să se lepede de idoli. Acesta a fost un prim semn sau o primă arătare a stăruinței în credință și în rugăciune a profetului Ilie, pentru că din viața lui aș dori să medităm asupra acelor fapte care ne arată că într-adevăr Profetul Ilie este omul stăruinței în rugăciune și este un exemplu și pentru noi.

Această stăruință o vedem în primul rând prin faptul că are puterea de a închide și deschide cerul și mai ales vedem această putere a rugăciunii când tot prin această rugăciune înviază fiul văduvei din Sarepta Sidonului. Apoi observăm puterea rugăciunii Sfântului Ilie atunci când la cuvântul său se coboară foc din cer pe muntele Carmel pentru a mistui jertfa și a arăta că Domnul Dumnezeu este singurul Dumnezeu adevărat. Pentru a înțelege tăria rugăciunii Sfântului Ilie ar trebui să ne gândim la ceea ce spunea Sfântul Grigorie Palama, anume că "rugăciunea primește putere atunci când pe lângă rugăciune omul mai pune încă două lucruri în viața sa: primul lucru este nevoința iar cel de al doilea lucru este acea dreptate pe care omul trebuie să o caute". Sfântul Ilie înt-adevăr a fost și om al nevoinței dar și om al dreptății pentru că iarăși ne aducem aminte acel episod din viața sa când nu suportă răutatea, fărădelegea celor doi împărați Ahab și Izabela, care printr-un vicleșug fură via unui om simplu și îl trimit pe acesta la moarte doar pentru a intra în moștenirea împăratului acea vie. Ori în acest moment Sfântul Ilie iarăși își arată acea față a dreptății, deoarece propovăduindu-l pe Dumnezeul Dreptății el nu putea să fie decât al dreptății, mustrându-i pe cei doi și profețindu-le moartea cumplită pentru fapta lor.

Dacă ne mai uităm în viața Sfântului Ilie și în rugăciunea pe care o rostește în fața lui Dumnezeu o să mai vedem un amănunt foarte important care ne arată de ce rugăciunea lui Ilie a fost atât de puternică. În rugăciunea de pe muntele Carmel, Sfântul Ilie nu a cerut nimic pentru sine ci a cerut să se arate Slava lui Dumnezeu pentru ca oamenii să îl cunoască pe Dumnezeu, deci rugăciunea Sfântului Ilie este o rugăciune atât de puternică pentru că nu este egoistă. El îl pune pe Dumnezeu și Slava Lui pe primul plan, nu vrea să facă minunea de dragul de a ieși el în primul plan, el vrea să facă minunea pentru ca să-i întoarcă pe oameni la Dumnezeu, el vrea să facă minunea pentru ca oamenii să îl cunoască pe Adevăratul Dumnezeu.

Dacă vrem ca rugăciunea noastră să fie puternică, să deschidă cerul, ea trebuie să îndeplinească și această calitate: să nu fie o rugăciune egoistă. Trebuie să fie o rugăciune atot cuprinzătoare, să nu fie o rugăciune care să stârnească mândria noastră, ci să fie o rugăciune în care să cerem ca peste toate să se arate Slava lui Dumnezeu. Să fie acea rugăciune în care să urmărim nu doar binele nostru, ci și binele semenilor noștri. Amin!

15.07.2018 Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecrea a doi orbi și a unui mut din Capernaum)

Azi, 15.07.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Chiric și Iulita și a Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei. De asemenea, în această Duminică, a 7-a după Rusalii, facem pomenirea Sf. Părinți de la Sinodul al 4-a Ecumenic iar la citirea Evangheliei ni se prezintă vindecarea de către Mântuitorul a doi orbi și un mut din Capernaum. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.


EVANGHELIA ZILEI:
Plecând Iisus de acolo, doi orbi se țineau după El strigând și zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii și Iisus i-a întrebat: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credința voastră, fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Iar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Și fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat așa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Și Iisus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției și vindecând toată boala și toată neputința în popor.

Istoria omenirii este una a căutărilor. Oamenii întotdeauna au căutat în primul rând teritorii noi, alții au căutat comori, dar cea mai frumoasă căutare despre care ne vorbește Evanghelia de astăzi este acea căutare a luminii. Așa îi vedem astăzi pe doi oameni orbi alergând după Hristos și cerându-i:" Miluiește-ne fiul lui David". Alergau după lumina fizică, după vindecare, așa cum parcă și astăzi lumea este continuu în această alergare după vindecare și poate ar trebui să fie mai mult în alergarea după lumina cea spirituală.

Se spune că un împărat i-a cerut unui înțelept al său să realizeze o istorie a omenirii. Acel înțelept i-a adus numeroase volume despre oamenii care au existat pe acest pământ, despre marii conducători, despre marile evenimente. Împăratul când a văzut mulțimea volumelor s-a speriat și a cerut o istorie a omenirii mai scurtă, iar înțeleptul i-a spus așa:" Împărate, istoria omenirii poate fi rezumată în următoarea frază: Toți sau născut, au suferit și au murit". Parcă Evanghelia de astăzi care ne prezintă o alergare după lumină, nu este o relatare a unui eveniment trecut ci parcă lumea se regăsește, pentru că și în ziua de astăzi există multă suferință. Din păcate însă discursurile despre suferința nu o vindecă, de aceea Hristos nu a vorbit despre suferință ci a vindecat-o.

Pe firul Evangheliei de astăzi Mântuitorul mai face o minune: vindecarea unui om aflat sub stăpânirea Celui rău și care era și sub durerea muțeniei. Iată că Hristos astăzi dă lumină și cuvânt pentru că El este Lumina lumii și El este Cuvântul. De aceea, pornind de la pericopa evanghelică de astăzi aș dori să medităm împreună asupra unui aspect care ni se relevă mai ales în finalul pericopei și anume fariseii afirmă că Hristos a făcut aceste minuni cu Domnul demonilor. Practic este un păcat împotriva Duhului Sfânt acea negare a lucrurilor clare despre care Sfânta Scriptură ne spune că aceste păcate nu vor putea fi iertate nici în veacul de acum nici în cel ce va să fie. Cuvinte dure și ne întrebăm dacă există păcate care să nu poată fi iertate. De ce mai avem atunci Taina Spovedaniei? Iisus face această afirmație trăgând un semnal de alarmă deoarece aceste păcate înseamnă o împietrire extraordinară a omului și nu constă în faptul că Dumnezeu nu ar vrea să fie iertate aceste păcate ci constă de fapt în acea împietrire a omului care nu își mai dorește iertarea.

De aceea, ce ne minunează este faptul că deși îl vedem pe Hristos făcând minuni, deși îl vedem pe Hristos ca pe "Doctorul cel Suprem" care înviază morții, ne minunează faptul că totuși orbirea sufletească poate să fie atât de puternică și atât de dură încât să nu vadă aceste lucruri. Ne minunează poate de multe ori faptul că mulți oameni devin potrivnici lui Dumnezeu deși sunt lucruri atât de evidente care vorbesc despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu și despre existența Sa, pentru că cea mai mare minune a lumii suntem chiar noi oamenii, taina în care Dumnezeu a unit trupul și sufletul și ne-a chemat la existență veșnică.

Pentru a vedea traseul înspre orbirea sufletească și cum, poate, lucruri banale din viața de zi cu zi ne pot duce înspre orbirea sufletească aș dori să reflectăm asupra unei episod relatat de Mitropolitul Antonie al Surojului. Se povestește că un preot care la începutul tinereții sale a fost ateu, atunci când era mic mergea în fiecare Duminică la biserică. În fața bisericii era un orb care cerșea, iar copilul în fiecare Duminică îi dădea un bănuț, apoi intra în biserică, stătea în fața Icoanelor Împărătești și se simțea extraordinar. La un moment dat plimbându-se prin oraș copilul vede o jucărie și o roagă pe mama lui să i-o cumpere, dar mama îi spune că nu este momentul. Acea jucărie costa șase bănuți. Copilul s-a gândit că dacă va merge 6 Duminici la biserică și nu va pune un bănuț în cutia orbului care cerșește, în 6 săptămâni își va putea cumpăra acea jucărie. Așa a făcut în primele patru Duminici, iar în a cincea Duminică i-a veniți chiar o altă idee: Hai să nu pun un bănuț, ci să iau unul de la acest om și astfel îmi voi putea cumpăra jucăria mai repede, ceea ce a și făcut. Apoi, a intrat în biserică și a simțit că nu poate să stea în fața lui Dumnezeu și s-a retras. Mărturisește preotul care era copilul în acest episod că această întâmplare a fost începutul ateismului pentru el. De ce? Treptat nu s-a mai simțit în stare să se apropie de Dumnezeu iar încetul cu încetul a ajuns la o împietrire sufletească ce l-a făcut să nege inclusiv existența lui Dumnezeu până la momentul convertirii.

Este important să înțelegem faptul că orbirea sufletească poate să vină din niște gesturi foarte mărunte pe care poate nu le analizăm și nu le vedem proporția lor așa cum se cuvine în momentul în care le săvârșim. Orbirea sufletească poate veni poate dintr-o mânie față de semenul meu, dintr-un gest care treptat poate să mă separe de Dumnezeu. Este foarte important să avem acea încredere că Dumnezeu așteaptă întoarcerea noastră, să avem acea încredere că și pentru omul aflat în orbire sufletească Dumnezeu are aceeași dragoste. De aceea să încercăm să răspundem chemării lui Dumnezeu prin credința noastră lucrătoare prin iubire, iar atunci și Dumnezeu ne va spune:" Fie vouă după credința voastră". Amin!

01.07.2018 Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei)

Azi, 01.07.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți și a Sf. Mc. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma. De asemenea, în această Duminică, a 5-a după Rusalii, ne este prezentată vindecarea de către Mântuitorul a celor doi demonizați din ținutul Gadarei. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.


EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa.

Dacă vom citi Referatul Biblic despre crearea lumii și a omului vom observa că Dumnezeu pe toate le-a pus într-o rânduială aleasă. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii, al armoniei și tocmai de aceea a creat lumea și mai ales pe om în armonie perfectă. Trupul și sufletul omului știm că sunt create de Dumnezeu pentru a fi în armonie, pentru a fi într-o simfonie, așa cum ar trebui să fie și viață, o simfonie aleasă. În duminica aceasta prin glasul Sfintei Evanghelii am observat că viața omului poate să nu fie într-o armonie. Atunci când Cel rău pune stăpânire pe om intervine haosul, depersonalizarea. Așa am văzut trecând astăzi pe Hristos prin cetatea Gadarei, după Sfântul evanghelis Matei. În ținutul acestor cetăți Hristos astrăzi este vindecător a doi oameni aflați sub stăpânirea celui rău care trăiau izolați, înspăimântând pe cei din jur. Nimeni nu se putea apropia de ei, nu mai aveau o personalitate pentru că demonii vorbeau în ei. Nu mai aveau control asupra mișcărilor, asupra vieții lor. Hristos trece prin acest ținut și foarte important, demonul intră în legătură cu El. Aș dori ca în această duminică să medităm asupra a trei aspecte din Evanghelia de astăzi.

Primul aspect asupra căruia doresc să medităm este acesta al convorbirii dintre diavol și Hristos dar mai ales asupra mărturisirii pe care demonii o fac: "Ce ai cu noi Iisus fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt, ai venit să ne chinuiești mai înainte de vreme". Ce ne surprinde este faptul că demonii îl recunosc pe Hristos, spun că este fiul lui Dumnezeu, ceea ce ne trimite cu gândul în textul din Epistola Sfântului Apostol Iacov care ne spune că: "Demonii cred și se cutremură". Dar, credința lor nu este o credință autentică, ei au credință și frică dar o credință pur teoretică. Credința mântuitoare este cea despre care Sfântul Apostol Pavel spune în epistola către Galateni că este "credința lucrătoare prin iubire". Cu alte cuvinte acest dialog este important pentru a înțelege acest lucru: credința trebuie să fie lucrătoare prin iubire, adică prin faptele iubirii și nu o credință pur teoretică. Nu ajunge să îl mărturisești pe Dumnezeu doar cu buzele, trebuie să îl mărturisești prin faptele iubirii căci "credința fără de fapte moartă este". 

După acest dialog demonii îi cer ceva lui Hristos, anume să le dea voie să intre în turma de porci care păștea alături. Ce ne surprinde este faptul că pe de o parte demonii totuși cer ceva, fac o rugăciune și Hristos împlinește această cerere. Suntem într-un fel surprinși, de ce Hristos încrede acest lucru. Pentru a înțelege și a da un răspuns potrivit cred că ar trebui să medităm la un text din Slujba Botezului în care preotul se roagă așa și alungă pe cel rău spunând: "Du-te cunoașteți puterea ta cea  deșartă care  nici peste porci n-a avut stăpânire". Hristos îngăduie această cerere pentru a ne arăta nouă că diavolul nu are stăpânire și nu are putere. Hristos îngăduie acest lucru pentru a ne mai arăta că diavolul nu îl poate forța pe om, că puterea lui nu este absolută, că el doar îl poate ispiti, dar omul se poate opri. Apoi credem că Hristos îngăduie acest lucru pentru a ne mai arăta ceva, iar acest lucru îl găsim în a treia idee a Evangheliei de astăzi.

A treia idee se referă la reacția oamenilor. Hristos alunga demonii, ei intră în porci și aceștia se îneacă în mare, iar păzitorii porcilor îi cheamă pe gadareni să vadă paguba. Gadarenii îl roagă politicos pe Hristos să plece din ținutul lor. Cred că este unul dintre cele mai triste episoade a Sfintei Scripturi de până la patima lui Hristos, să îl rogi pe Dumnezeu să plece din ținutul tău. Rugăciunea curată ne pune în legătură cu Dumnezeu, în dialog și comuniune cu El, dar oamenii din Gadara, reacția lor, a fost aceea de a-l alunga Hristos pentru că au pierdut sursa veniturilor lor. Cel mai probabil ei nu consumau carnea de porc pentru că ei erau evrei, ci foloseau acest lucru pentru comerț. Aceștia când și-au văzut sursa lor de venit epuizată, nu le-a mai trebuit niciun Dumnezeu, nicio minune și nu au mai apreciat valoarea semenului. Asupra acestui de al treilea aspect aș dori să medităm mai mult deoarece este de o profundă actualitate această reacție. Omul în zilele noastre este văzut din ce în ce mai mult ca un robot, se îmbolnăvește un om, este înlocuit cu altul sănătos. Nu se mai pune accent pe valoarea umană, suntem văzuți din ce în ce mai mult ca niște mașinării și nu suntem văzuți ca având acea unicitate pe care Dumnezeu ne-a dat-o spunând că suntem unici și că sufletul nostru nu poate fi răscumpărat cu nici un lucru material, el fiind neprețuit. De aceea credem că Hristos îngăduie această pagubă a gadarenilor și pentru a-i arăta așa cum sunt ei ca oameni, copleșiți de cele materiale, ca dovadă că nu s-au putut bucura de vindecare semenilor și și-au văzut doar pierderea lor materială.

Poate că ar trebui să medităm mai mult la un episod din cartea profetului Ezechiel din capitolul 16 unde ni se prezintă binefacerile lui Dumnezeu pentru umanitate sub forma unei istorioare. Dumnezeu prezintă umanitatea ca pe un copil mic și părăsit, ca pe o copilă, iar El, Prințul, vine și ia această copilă și o îngrijește. Spun acest lucru pentru că în Evanghelia care  relatează acest episod, cel vindecat vrea să îl urmeze pe Hristos dar Hristos îi spune: Nu, du-te și spune cât de mult bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Acesta este Apostolatul nostru al fiecăruia, să spunem cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu sau să medităm la cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu. Dumnezeu face acest lucru continuu cu umanitatea, o îngrijește ca pe o copilă orfană, ca pe o copilă părăsită. Așa face cu fiecare dintre noi, de aceea avem nevoie de Dumnezeu și avem nevoie să spunem și noi cum au spus Apostolii Luca și Cleopa pe drumul Emausului: "Rămâi cu noi Doamne, căci acolo unde ești Tu, acolo lipsuri nu sunt". Amin!

29.06.2018 Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. La biserica noastră, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Părintele Diacon Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Petru Brisc.








EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea, venind în părțile Cezareii lui Filip, a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicând: cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns Lui: unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții Ilie, iar alții Ieremia sau unul dintre prooroci. Atunci Iisus le-a zis: dar voi cine ziceți că sunt Eu? Și răspunzând Simon Petru, a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu. Iar Iisus răspunzând, i-a zis: fericit ești tu Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, cel din ceruri. Și Eu îți spun ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și-ți voi da ție cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat și în ceruri; și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri.


Sfânta noastră Biserică prăznuiește astăzi pomenirea Sfinților și întru tot lăudaților Apostoli Petru si Pavel, cei dintîi pe scaun sezători si propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Sfântul Petru se numea Simon înainte de a se fi întâlnit cu Iisus Cel ce i-a schimbat numele în Chefa, care înseamnă piatră. Acesta s-a născut în Betsaida Galileii, tatăl său se numea Ioná, iar fratele său, Andrei, a fost cel dintâi chemat de Iisus să fie Apostol. Andrei l-a prezentat pe Simon lui Iisus după ce i-a spus: „Am găsit pe Mesia. “ Simon Petru era căsătorit și era pescar de profesie. Această îndeletnicire l-a învățat să înfrunte valurile mării, să se ostenească, să se bucure de pescuire bogată sau să-și asume eșecul. Era o fire dinamică, spontan și plin de zel. Într-o zi l-a întâlnit pe Iisus din Nazaret Cel care i-a schimbat viața și l-a făcut din pescar obișnuit „pescar de oameni”, adică Apostol ca să adune oameni pentru împărăția cerurilor pe care o predica Sfântul Ioan Botezătorul și apoi Iisus zicând: „ Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor.” (Matei 4, 7). Credința sa iudaică a moștenit-o din familie și a cultivat-o la sinagogă, într-un context iudaic, dar elenizat, al Galileii, populat cu amestec de grupuri etnice diferite. Totuși, Simon Petru era un om simplu, el nu vorbea limba greacă, de aceea, mai târziu a fost ajutat în misiunea sa de ucenicul său, Ioan Marcu, fiind traducător pentru el din ebraică în greacă.

Sfântul Pavel se numea inițial Saul. S-a născut în Tarsul Ciliciei (azi, în Turcia), în diaspora evreiască, era fiu al unor evrei deportați de romani. Sfântul Pavel avea o vastă cultură teologică dobândită în Tars și la Ierusalim. Era cetățean roman, adică un internațional. Vorbea limba greacă, era zelos și ucenic al învățatului Gamaliel, un mare tâlcuitor al Legii lui Moise. A fost contemporan cu Iisus din Nazaret, dar nu L-a întâlnit niciodată cât timp Iisus a trăit pe pământ. Din zel pentru tradiția iudaică, Saul a persecutat noua comunitate a ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Dar, pe când persecuta pe creștini, în Siria, lângă Damasc, s-a întâlnit cu Iisus Cel viu din ceruri, într-o lumină copleșitoare. Iisus l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?” (Fapte 9, 4). Atunci, Saul a înțeles că Iisus din Nazaret este viu și că El este cu adevărat Mesia. Tot atunci, Saul a învățat că Iisus Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său. Saul lovea în creștini, iar Iisus Hristos simțea durerea lor, căci viața lor era viața Lui și viața Lui era viața lor. Apoi, Saul, persecutorul, convertit și botezat, devine Pavel Apostolul, misionarul cel mai zelos al lui Iisus Hristos și al Bisericii Sale.

Odată a întrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Apoi i-a întrebat din nou: Dar voi cine ziceți că sunt? Atunci Petru a luat cuvântul înaintea celorlalți și a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Și i-a răspuns Mântuitorul: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Și Eu zic ție, că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat și în ceruri și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri (Matei 16, 17-19). Aceasta este cea mai mare mărturisire de credință făcută de Petru. Pe piatra acestei credințe, adică numai pe temelia credinței adevărate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici "porțile iadului", adică gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o altă temelie, decât temelia sau piatra dreptei credințe, pusă de Apostoli. Apoi să înțelegeți că "cheile împărăției cerurilor" nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor și urmașilor lor, episcopi și preoți.

După Înălțarea Domnului la cer, Sfinții Apostoli au primit puterea Duhului Sfânt și au plecat în toată lumea să vestească Evanghelia mântuirii și credința în Iisus Hristos. Atunci și Sfântul Petru a început să semene cuvântul Evangheliei, mai întâi în Ierusalim și în Samaria. Apoi, după ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos în Bitinia din Asia Mică și mai ales în Italia, pe timpul împăratul Nero, care l-a răstignit pe cruce. De la el ne-au rămas două sfinte epistole, prin care ne învață calea mântuirii și voia lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel nu făcea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credință și la apostolie printr-o vedenie înfricoșată, când mergea spre Damasc, în Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule - căci așa îl chema mai înainte -, de ce Mă prigonești? Iar el a întrebat: Cine ești, Doamne? Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigonești. Apoi din nou a întrebat Pavel: Doamne, ce voiești să fac? Apoi l-a botezat Anania, căruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a regilor și a fiilor lui Israel; căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu!
Așa a fost vânat Pavel de Hristos pentru Biserică și pentru neamuri. El a fost trimis să vestească Sfânta Evanghelie la popoarele păgâne, numite "neamuri". Și a vestit pe Hristos întâi în Siria, înființând prima Biserică creștină în orașul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia în toată Asia mică, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea și Bitinia. Apoi a trecut în Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns în Atena și Corint, apoi în Sicilia, Italia, Roma.

În final, aș vrea să vă citesc un cuvânt din Epistola către Romani capitolul 8, unde Apostul Pavel ne vorbește despre ce îl poate despărți pe om de dragostea lui Dumnezeu. "Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere". Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru."

Pe sfinți noi trebuie să-i imităm în măsura puterilor noastre. Sărbătoarea nu este doar o rememorare istorică, ci o încercare de retrăire, o încercare de interiorizare a vieții lor în viața noastră, pentru a ne bucura cu toți sfinții în Împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

24.06.2018 Duminica a 4-a după Rusalii -Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul (Vindecarea slugii sutașului)

Astăzi, 24.06.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Niceta de Remesiana. De asemenea, în această Duminică, a 4-a după Rusalii, prăznuim Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, precum și Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.


EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, rugându-L și zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Și i-a zis Iisus: Venind îl voi vindeca. Dar sutașul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai spune un cuvânt și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face. Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință. Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Și a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.

Ne aflăm în Duminica a patra după Rusalii și iată că este o dublă Sărbătoare, deoarece prăznuim nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.  Duminica de astăzi, prin Evanghelia sa este cu adevărat o lecție de logică a credinței pe care Sfântul Evanghelistul ne-o oferă. Nu vorbim în sens dinamic, sau de o definiție a credinței în această pericopa evanghelică, într un mod pasiv în care un om păgân  prezintă cu adevărat, într-un limbaj și un sens excelent ceea ce înseamnă credința, și ne oferă și nouă celor de acum o lecție de logică a ceea ce înseamnă credința în Dumnezeu. O definiție clară a credinței o găsim în Epistola către Evrei, capitolul 11 versetul întâi: "Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute"; adică să crezi în ceea ce nădăjduiești și să vezi, să încerci să dovedești prin viața ta, prin trăirea ta, niște lucruri pe care nu le-ai văzut niciodată. 

Revenind la Evanghelia de astăzi, ne aflăm din nou în Capernaum, un loc atât de apreciat și de drag Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că cele mai multe minuni spun exegezii și specialiștii, le-a făcut aici în Capernaum. Această minune de astăzi este imediat săvârșită după ce Hristos aflându-se în ținutul Galileii, transformă apa în vin la nuntă într-o localitate numită Cana. În armata romană, un sutaș cum este cel de astăzi, respectiv un ofițer, avea în ordine 100 de soldați și aceștia așa cum spune și el, îl ascultau și celui ce îi spunea să meargă, mergea si căruia îi spunea să vină, venea și căruia îi spunea să facă, făcea, la porunca superiorului său crezând în acesta. Auzind Isus s-a minunat și a zis celor ce mergeau după el: "Adevărat vă spun, în tot Israelul nu am întâlnit atâta credință". Aici nu se referă la fiecare persoană în parte pentru că aici întâlnim pe Maica Domnului la care îi cunoaștem credința, îl întâlnim pe Sfântul Ioan Botezătorul pe care îl prăznuim astăzi și îi cunoaștem faptele și credința și supunerea până la moarte pentru Dumnezeu, pentru cele sfinte și pentru Domnul nostru Iisus Hristos.
Acest ofițer se bazează în gândirea și în mentalitatea sa pe autoritatea pe care a avut-o Domnul nostru Iisus Hristos. El s-a gândit: Doamne, dacă eu le spun supușilor mei du-te, vino, fă asta și ei cred în autoritatea și în puterea mea și fac tot ceea ce le spun eu, execută ordinul pe care îl dau, Tu Doamne care ești Dumnezeu, dacă Tu le spui supușilor tăi să meargă, ei merg, dacă le spui să vină, ei vin.

Noi astăzi de multe ori avem probleme, avem greutăț, ne rugăm lui Dumnezeu însă mintea noastră se concentrează tot pe problemele respective și nu avem credința puternică. Acesta este mesajul Evangheliei: când credința este puternică, Dumnezeu ne ascultă rugăciunea și ne-o împlinește; când întârzie să se împlinească, este momentul pe care îl alege Dumnezeu ca noi să fim tari în credință și atunci ne împlinește dorința, voia și planurile noastre. Astăzi, dacă privim în lume vedem cât de mult a încetat credința omenirii în Dumnezeu, uitați-vă pe aceste rețele de socializare sau în mass media, sau în diferite convorbiri cu tineretul. Am fost părtaș la multe întâlniri și am auzit multe discuții în care s-a zis: "Acum în secolul 21, cât mai poate fi lumea de proastă să creadă în Dumnezeu? Am înțeles până acum că a fost limitată și nu a avut acces la atâtea informații și a crezut în Dumnezeu, dar astăzi când are acces la orice, până când mai crede omul în Dumnezeu?" Iubiți credincioși, acesta este viitorul nostru, aceștia sunt copiii noștri.

Încercăm să îl Căutăm pe Dumnezeu în rugăciune și în primul rând îl căutăm în rugăciunea noastră zilnică, particulară, dar încercăm să îl căutăm în special în biserică la Sfintele Taine. Vedem atâta vorbă în biserică, atâta analiză, începând cu preotul din altar,  analizăm toată biserica și ne întoarcem acasă. Noi în biserică trebuie să vorbim cu Dumnezeu în spațiul Său sacru, aici își revarsă harul Său, aici îl găsim. O săptămână întreagă bârfim vorbind vrute și nevrute, dar în biserică venim să vorbim cu Dumnezeu, să îl căutăm pe Dumnezeu în liniștea și puterea rugăciunii.

Oare câți oameni astăzi ar face ceea ce a făcut acest ofițer pentru slujitorul său ? Mulți din biserică avem sub noi angajați care sunt subordonații noștri. Nu știu câți astăzi ar face ceea ce a făcut acest sutaș pentru sluga sa. Intrăm în serviciul nostru și așteptăm să fim salutați, să fim respectați, dar dacă eu în calitate de conducător al unei instituții nu sunt capabil să îl salut pe portar, care este cel care păzește unitatea, firma, instituția, dacă nu salut femeia de serviciu care întreține spațiul unde muncim, sau pe toți cei care ne sunt subordonați acolo, nu știm să dăm bună dimineața, atunci unde este de fapt calitatea umană sau natura umană pe care Hristos o cere de la noi? Hristos a fost un om aici pe pământ, El este așa cum mărturisim "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat", dar aici pe pământ s-a coborât mai jos decât oamenii pentru că știm că oamenii l-au răstignit pe cruce, dar noi și azi îl răstignim prin vorbe, prin bârfe, în loc să fim buni, să fim frați, să ne ajutăm unul pe altul, să ne rugăm unul pentru altul, căci împreună-rugăciunea este coroana care duce spre Hristos, pentru că zice Hristos: "Acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo voi fi și Eu". Amin!

17.06.2018 Duminica a treia după Rusalii

Astăzi, 17.06.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc Manuil, Savel, Ismail, Inochentie și Felix. De asemenea, în această Duminică, a treia după Rusalii, ne este prezentată pericopa evanghelică din Predica de pe Munte, legată de grijile vieții. La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.



EVANGHELIA ZILEI:
Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.

Dacă la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt și în celelalte două duminici ce au urmat acestui praznic ne-am întâlnit cu Dumnezeu Sfințitorul, cu Dumnezeu care sfințește lumea și oamenii, în această Duminică, a 3-a după sfintele Rusalii, ne întâlnim cu Dumnezeu Proniatorul sau Dumnezeu purtătorul nostru de grijă. Am fost cu toții părtași prin glasul Sfintei Evanghelii la o parte din predica Mântuitorului Iisus Hristos intitulată "Predica de pe Munte", cuvântare ce este cunoscută prin faptul că Hristos în acest moment intr-un fel face o sistematizare a Învățăturii Sale, cu toate că Sfânta Scriptură nu este un manual sistematic, pentru că nu acesta este scopul Ei.

Ne vorbește astăzi Mântuitorul Iisus Hristos în Predica de pe Munte și ne trimite tuturor un gând de meditație: "Ce este viața, cum trebuie să ne raportăm la ea". De ce și prin ce cuvinte ne trimite acest gând de meditație, pentru că vorbind de griji, Mântuitorul ne întreabă și pe noi: "oare viața nu este mai mult decât trupul și trupul oare nu este mai mult decât îmbrăcămintea?". Cu alte cuvinte, Mântuitorul Iisus Hristos în acest moment clarifică o problemă, o dilemă a creștinilor: care trebuie să fie raportul nostru față de bunurile care vin în această viață și mai ales care trebuie să fie raportul omului față de grijă și îngrijorare. Există multe cărți motivaționale, adică acele cărți care încearcă să impună omului optimism. Psihologii, ne dau multe tratate de acest fel, dar cea mai motivațională carte a lumii este Sfânta Scriptură. Mântuitorul Iisus Hristos, prin învățătura Sa, așa cum vom vedea și astăzi, demonstrează faptul că prin creștinism s-a adus în lume un echilibru care nu exista și un echilibru de care avem atât de mare nevoie. In primul rând, prin gândul de meditație asupra valorii vieții noastre, Mântuitorul Hristos ne spune: viața este mai mult decât materia necesară vieții, viața este mai mult decât un suflu biologic, așa cum trupul nostru este mai mult decât o materie simplă deoarece trupul este purtător de suflet; pentru că sufletul se manifestă în trup, pentru că trupul este imprimat de facultățile sufletului, de aceea Sfântul Apostol Pavel ne spune că "trupul este templul Duhului Sfânt". Noi trebuie să pornim de la conceptul că viața nu este doar o scurgere biologică, că avem ținte mai înalte și că ceea ce înseamnă descoperirea vieții, Dumnezeu este cel care poartă de grijă continuu omului; Dumnezeu este cel care nu doar că duce lumea la ființă, ci îi poartă de grijă. Dumnezeu nu s-a retras din lume, El este prezent în lume și așa cum se exprimă profetul Isaia: "Lumea este în mâinile lui", pentru că purtarea de grijă a lui Dumnezeu arată că întradevăr vorbim despre un Dumnezeu iubitor.

Profetul Isaia in capitolul 49 al cărții sale, ne aduce în față cuvântul lui Dumnezeu în felul următor, și anume: "Aceasta zice Domnul: Oare femeia uită de copilul pe care l-a născut? Chiar dacă ea va uita, Eu nu te voi uita pe tine pentru că te-am scris în palmele Mele". Cât de frumos și cât de sublim este acest text descoperit Profetului Isaia, venit de la Dumnezeu. Dumnezeu nu ne va uita pentru că suntem scriși în palmele Lui; ce înseamnă acest lucru? Inseamnă că Dumnezeu își aduce aminte continuu de noi, dacă sunt înscriși în palmele Lui înseamnă că în fața Lui suntem pururea. Bineînțeles, aceasta fiind o figură de stil care să ateste tocmai acest lucru, că suntem în grija lui Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă. De aceea Hristos continuă spunând:"Priviți la păsările cerului cum ele se hrănesc și trăiesc deși nici nu seamănă și nici nu se seceră, și priviți la crinii câmpului despre care spune că sunt atât de frumoși încât nici Solomon în măreția lui nu a putut să îi egaleze". Cu alte cuvinte, Hristos ne vorbește pe limba fiecăruia dintre noi și ne spune așa: voi oamenii sunteți coroana și încoronarea creației; în voi am pus sufletul și vouă v-am dat trupul, ca să arăt că voi sunteți superiori față de întreaga creație. Așa cum spune psalmistul David, "ca pe om l-a micșorat doar cu puțin față de îngeri". Cu alte cuvinte, oare Dumnezeu ne-a adus în această lume doar pentru griji sau îngrijorare, doar pentru acest suflu biologic? Tocmai de aceea Hristos ne dă cheia înțelegerii Evanghelia de astăzi prin cuvintele "de a căuta mai întâi Împărăția cerurilor și toate celelalte ni se vor adăuga nouă". Adică Hristos iarăși ne facem avizare a priorităților și prioritatea noastră principală este aceea de a fi în legătură cu Dumnezeu, iar atunci grija nu va veni.

Grijile sunt normale. Omul, ființă rațională, are această putere de a gândi iar atunci când omul gândește in perspectivă, de obicei își face griji. Există o diferență substanțială între a-ți face griji și a fi îngrijorat, pentru că atunci când ajungem la îngrijorare înseamnă că noi ne-am făcut niște griji din care l-am exclus pe Dumnezeu; înseamnă că mă gândesc doar la ce pot face eu cu puterea mea și nu l-am rugat pe Dumnezeu să vină și El cu puterea Lui să vedem ce putem face împreună. De aceea lumea de astăzi este una plină de îngrijorări, iar stresul este una dintre cauzele a multor boli. Organizația mondială a sănătății a prezentat o statistică îngrijorătoare și ni se spune că 300 de milioane de oameni de pe întreg globul suferă de depresie pe bază de stres. Adică 300 de milioane din întreaga lume sunt bolnavi din cauza stresului, ceea ce înseamnă că Evanghelia este actuală; ca întradevăr omul care privește spre Evanghelie și spre cuvintele lui Hristos primește putere atunci când se află în grijile sale. Noi trebuie să ne gândim în felul următor: Dumnezeu ne poartă de grijă, că suntem în această protecție iubitoare a lui Dumnezeu si dacă nu uităm acest lucru, nu avem cum să fim îngrijorați; nu avem cum să pierdem nădejdea, nu avem cum să pierdem credința în Dumnezeu pentru că Dumnezeu are planul Lui cu fiecare dintre noi și poartă fiecăruia de grijă.

Avem un exemplu din viața unei mare savant, Karl Rene, medic și cercetător în aria botanicii și considerat astăzi părintele ecologiei moderne. A trăit în secolul al 18-lea în Suedia și a avut o viață grea. Atât de grea i-a fost viața mai ales atunci când era tânăr și trebuia să studieze, încât colegii și profesorii au fost cei care l-au ajutat material, pentru că altfel nu avea cum să își continue studiile. După ce își încheie studiile și ajunge un cercetător renumit, rămâne recunoscător lui Dumnezeu. Aproape în fiecare dintre operele sale găsim un text biblic de mulțumire pentru Dumnezeu, dar unul dintre ele mi-a tras atenția pentru că spunea așa: "Dumnezeule Atotputernic îți mulțumesc pentru că in mizeriile mele, în necazurile mele, m-a ajutat prețioasa ta purtarea de grijă". Poate dacă cei din vremea lui care au trăit cu el când a fost student au spus "unde este purtarea de grijă a lui Dumnezeu?", la final iată că aceasta se arată, el devenind un nume de referință în știință.

Așa poartă Dumnezeu de grijă, nu știi niciodată planul pe care îl are cu fiecare dintre noi dar întotdeauna planul Lui este minunat și niciodată nu dă greș. Ce ar trebui să facem? Ar trebui doar să ne raportăm la Dumnezeu așa cum spunem în rugăciunea "Tatăl nostru", anume ca la un tată al nostru, iar dacă noi ca părinți știm să purtăm de grijă copiilor, oare Părintele Nostru cel Ceresc nu va purta de grijă copiilor săi?

Îmi vine în minte o povestioară simplă și scurtă. Pe un vapor era mare tulburare din cauza unei furtuni. Toți erau agitați în afară de un copil care se juca liniștit, dar este întrebat la un moment dat copilul: "Tie îți este frică?" iar copilul răspunde nonșalant și plin de încredere: "De ce să mă tem? cârmaciul acestui vapor este chiar tatăl meu". Să nu uităm că până la urmă Cârmaciul vieții noastre este Tatăl Nostru cel Ceresc și El întotdeauna va ști să ne poarte de grijă în această viață, chiar și atunci când valurile sunt mari. De aceea rămânem în asentimentul Sfântului Apostol Petru care spune: "Dă lui Dumnezeu grija ta și El o va lua de la tine". Amin!

10.06.2018 Duminica a doua după Rusalii (a Sfinților Români)

Astăzi, 10.06.2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Alexandru și Antonina și a Sf. Sfințit Mucenic Timotei, episcopul Prusiei. De asemenea, această Duminică, a doua după Pogorârea Duhului Sfânt, este închinată Sfinților Români. La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.


EVANGHELIA ZILEI:
“În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și, de acolo mergând mai departe, a văzut alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după El. Și a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor.”


Suntem în Duminica a doua după Rusalii și ne-a fost prezentată o Evanghelie foarte scurtă pe care o găsim la Evanghelistul Matei în capitolul 4 și de asemenea o găsim și la Marcu în capitolul 1 mai succint. Chiar dacă aceasta este o Evanghelie foarte simplă la prima vedere, aș vrea să o reluăm:
“În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Și, de acolo mergând mai departe, a văzut alți doi frați: pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-și mrejele, și i-a chemat.” Este o Evanghelie scurtă iar la prima citire pare o Evanghelie foarte logică care nu prezintă alte prelungiri sau contexte tocmai pentru a ne da seama de valoarea acesteia. Totuși gândul pe care doresc să vi-l împărtășesc astăzi, pe lângă titlul „chemarea primilor apostoli” sau ucenici ai Mântuitorului aș adăuga și semnificația lucrurilor neînțelese și am să vă spun de ce. Cuvântul cheie al Evangheliei este „îndată”. Am văzut cele două perechi de frați pescari la trecerea lui Hristos pe lângă Marea Galileii, Acesta îi observă și fără multe prezentări le spune:
„Veniți după mine”. Dacă am fost atenți, ambele perechi de frați, după aceste cuvinte rotite de Mântuitorul, îndată au lăsat corabia și pe tatăl lor și au urmat lui Hristos. Amintim că unul dintre acești ucenici era și căsătorit deci avea și responsabilitate familiară, probabil îl așteptau copiii și soția acasă cu ceea ce a prins pentru că era meseria de bază pescuitul și cu siguranță din aceasta trăiau ei. Astăzi dacă ne-ar chema cineva să-i urmăm nu știu cine ar merge fără un interes propriu sau fără o prezentare generală. Această chemare a venit din partea unei persoane supreme, adică de la Dumnezeu, care nu are nevoie de prezentare. Noi astăzi când acceptăm ceva, o meserie sau un compromis sau o activitate de scurtă sau de lungă durată, cerem detalii, vedem folosul propriu iar abia apoi ne angajăm sau nu în invitația care ni se face. Acești frați din start au acceptat Evanghelia și au urmat lui Hristos lăsând toate. Un alt exemplu este cel din Capernaum când Iisus Hristos îl vindecă pe slăbănog. După această vindecare a mers în față și a ajuns la un birou de preceptor, acei inspectori care colectează taxele în ziua de astăzi, acolo l-a întâlnit pe Matei și apropiindu-se de el i-a făcut și lui o invitație simplă:„ Vino și urmează Mie” și zice Evanghelia că s-a sculat și a mers după Dânsul. Nu l-a cunoscut nici Matei, nici ceilalți 4 viitori ucenici ai lui Hristos. Cunoșteau doar că este un învățător important, au văzut faptele, minunile pe care le-a săvârșit dar nu știau că este Dumnezeu.

În momentul în care Dumnezeu s-a adresat persoanei nu s-a adresat conștiinței sau rațiunii umane, ci s-a adresat sufletului care este legătura permanentă a omului cu Dumnezeu. Cum ar fi să treacă pe lângă locul de muncă al unuia dintre noi cineva, să ne facă o invitație și să părăsim totul al casei, al familiei, munca de acolo și să urmăm un om. Nu cred că poate rațiunea umană să facă acest lucru pe moment. Probabil că există mai apoi momente de convingere dar nu îndată, cum s-a întâmplat cu acești ucenici.  Fericitul Augustin a fost un aprig prigonitor și a luptat împotriva creștinismului până când s-a convertit la creștinism și a ajuns un mare scriitor bisericesc și a luptat pentru Biserică și pentru învățătura sfântă a lui Dumnezeu. În opera sa, „Confesiuni” spune că la un moment dat trece pe lângă cineva și acesta îi rostește cuvintele din Sfânta Scriptură de la Romani capitolul 13 versetul al 12-lea unde spune așa:„Noaptea este pe sfârșit, ziua este aproape. Să lepădăm lucrul întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii să umblăm cuviincios ca ziua nu în ospețe și-n beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă ci în voia și plăcerea lui Dumnezeu”. Auzind aceste cuvinte el se convertește la creștinism. În cazul de față cred că este o revelație. Am dat aceste exemple pentru că adeseori în viață încercăm să înțelegem totul. Este bine să cunoaștem multe lucruri din viața aceasta. În viața fiecăruia dintre noi va exista un cuvânt, o exprimare, un om, o persoană pe care nu o vom putea înțelege. Venind cu astfel de propuneri trebuie să știm că această persoană sau acest lucru sau acest raționament ne poate schimba viața într-o singură secundă, total. Sunt momente în viață pe care rațiunea noastră nu le va putea pătrunde. 

Fiecare dintre noi avem o limită în rațiunea și gândirea noastră.  Omul are rațiunea limitată față de Dumnezeu. Noi nu putem să înțelegem niciodată cu adevărat ce dorește să ne prezinte Dumnezeu, să ne descopere și nu o să putem înțelege niciodată planurile Sale și voia Sa cu fiecare dintre noi pe calea mântuirii. Sunt sigur că există oameni în această biserică și în alte biserici care nu s-au gândit că o să ajungă astăzi aici. Probabil că planurile noastre au fost altele însă printr-un gest sau printr-o persoană apropiată, prin cineva drag nouă am ajuns la biserică. Poate ne-a influențat cu o vorbă, o faptă, însă nu căuta să înțelegi și să privești în urmă, ci să primești consecințele că astăzi ai fost la biserică, și să înțelegi faptul că este voia și planul lui Dumnezeu.

Îl avem pe marele nostru poet Lucian Blaga. Mare poet și teolog al României, pentru că a făcut și trei ani de teologie la Sibiu, de aici a împrumutat și marile teme din viață. El a venit în filosofie cu niște concepte care au revoluționat la vremea respectivă gândirea filosofică românească. Are o poezie pe care cu toții ar trebui să o cunoaștem, care este un laitmotiv al cugetării noastre. Poezia se numește „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” și adaugă poetul și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Omul, așa cum prezintă și poetul, și o completare la Evanghelia de astăzi, este o taină, dar încercăm să limităm totul la gândirea noastră. Să nu facem lucrul acesta, să primim revelația lui Dumnezeu, acea descoperire pe care Dumnezeu ne-o descoperă atunci când suntem interesați, prin planurile Sale, mai mult decât putem înțelege și să le acceptăm căci este voia lui Dumnezeu. De aceea, încheiem cu concluzia:„lasă să înțelegi mâine ce nu ai putut să înțelegi astăzi”. Amin!

03.06.2018 Duminica Tuturor Sfinților

Azi, 03 iunie 2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și a Paulei fecioara. De asemenea, această Duminică, prima după Pogorârea Sfântului Duh, este închinată Tuturor Sfinților. La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Petru Brisc și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.



EVANGHELIA ZILEI:
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi.


În cuvântul de învățătură de astăzi Părintele Brisc Petru a vorbit despre însemnătatea Duminicii tuturor sfinților. Dacă duminica trecută am prăznuit Pogorârea Sfântului Duh, în această duminică îi pomenim pe toți sfinții știuți și neștiuți, din toate timpurile și din toate locurile. Sfinții sunt rodiri ale Duhului Sfânt, fiind cei care au conlucrat cu Dumnezeu și cu harul Duhului Sfânt în asemenea grad încât au ajuns la măsura sfințeniei. În fiecare zi prăznuim unul sau mai mulți sfinți, însă numărul lor îl știe doar Dumnezeu deoarece mulți sfinți nu ne-au fost descoperiți. Tocmai de aceea Biserica a hotărât în înțelepciunea Ei, ca prima duminică după Rusalii să fie închinată tuturor sfinților știuți și neștiuți.
Evanghelia de astăzi ne dă un program al credinciosului care dorește să meargă pe calea sfințeniei. Primul lucru pe care trebuie să-l facă fiecare creștin este să-l mărturisească pe Dumnezeu. Există mai multe forme de mărturii. Prima este cea intimă, creată în adâncul sufletului cu Dumnezeu, iar prin ceastă relație noi îl mărturisim pe Dumnezeu. Această mărturie însă nu este de ajuns, deoarece mulți spun ca au credință dar nu și-o manifestă în niciun fel. Dacă ne gândim la cazul orbului pe care Mântuitorul l-a vindecat, în momentul în care Hristos l-a întrebat dacă crede in Fiul lui Dumnezeu, acela spune: „Cred Doamne și i s-a închinat Lui.” Nu a fost de ajuns doar o declarație de credință, ci a trebuit să fie dublată această mărturisire de o închinare,ceea ce înseamnă că trebuie să-l mărturisim pe Dumnezeu și prin faptele noastre. După ce ne spune Hristos să-l mărtirisim, apare o expresie greu de tâlcuit la prima vedere: „Oricine iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Ca să înțelegem acest text ar trebui să pornim de la definiția iubirii, iar Sfântul Apostol Ioan ne spune că iubirea este Dumnezeu, sau Dumnezeu este iubire. Dacă Dumnezeu este iubire, înseamnă că noi primim putere de a ne iubi pe noi, de a ne iubi familia, de a ne iubi semenii tot de la Dumnezeu. Luând în considerare această definiție, sensul afirmației lui Hristos este următorul: Dacă noi în primul rând îl iubim pe Dumnezeu, atunci El ne va da putere să-l iubim pe soț sau pe soție, pe fiu sau pe fiică, așa cum trebuie iubiți. În schimb, dacă nu știm să fim în relație de iubire cu Dumnezeu s-ar putea să nu fim în relație de iubire nici cu semenii sau cu cei din casa noastră. Dumnezeu face o scară valorică a vieții noastre iar pe această scară trebuie să stea în primul rând relația noastră cu Dumnezeu, ca mai apoi să putem să ne iubim pe noi și pe cei din jur. Apoi Hristos ne spune că a treia etapă spre sfințenie este aceea de a renunța la noi înșine și la viața noastră și a ne purta Crucea vieții.

Încă din Vechiul Testament exista porunca sfințirii. A fi sfinți așadar este o poruncă de la Dumnezeu. În Levitic ne spune Dumnezeu: „Sfințiți-vă, că eu Domnul Dumnezeul vostru Sfânt Sunt”. Hristos în Predica de pe munte ne spune: „Fiți desăvârșiți, precum și Tatăl vostru Cel din ceruri vostru desăvârșit este”. Sfântul Apostol Petru ne spune că: „Noi toți trebuie să devenim părtași ai Dumnezeieștii Firi”. Așadar, sfințenia este o poruncă pentru noi iar toți câți ne-am botezat suntem pe drumul sfințeniei. Duminica de astăzi ne încurajează spunând că nu doar cei pe care-i cunoaștem sunt sfinți, ci sunt și alți sfinți pe care nu-i cunoaștem. Sfințenia este o chemare la frumusețe, iar înainte de sfințenie nu sunt decât pași ai normalității.

De aceea, Duminica Tuturor Sfinților este o duminică încurajatoare pentru noi, o duminică care trebuie să ne dea îndrăzneală și mai ales, este o duminică ce ne spune că sfinții mijlocesc pentru noi tocmai pentru că au îndrăzneală. Părintele Dumitru Stăniloae spune că sfinții tocmai pentru că sunt casnici ai lui Dumnezeu au îndrăzneală mai ales atunci când omul se simte păcătos și poate nu are curajul să stăruiască în fața lui Dumnezeu în rugăciune. Sfinții trebuie văzuți ca cei care mijlocesc și se roagă neîncetat în fața lui Dumnezeu pentru noi. Sfânta Scriptură ne este mărturie în acest sens pentru că ne spune Sfântul Apostol Iacov că „Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”.

În cartea lui Virgil Gheorghiu intitulată „Cum am vrut să mă fac sfânt”, găsim exemplul perfect care ne demonstrează că toți suntem chemați la sfințenie. Autorul spune că pe la vârsta de 6 ani a abservat că toți frații lui aveau câte un nume de sfânt, insă pe el îl chema Virgil. Acesta vedea că toți au câte un nume de sfânt și se roagă Lui, dar el nu avea cui să se roage. Atunci, din discuțiile cu tatăl lui care era preot, i-a venit acest gând atât de frumos, anume că va trebui el insuși să se facă sfânt, pentru ca să fie trecut în calendare și numele Virgil. În discuția cu tatăl său, acesta îi spune următoarele: „Dragul meu, Dumnezeu are un calendar mai mare, nu doar cel pe care il avem noi. Acolo sunt trecute numele tuturor oamenilor și în dreptul lor este lăsat acel loc liber pentru a putea fi trecuți ca fiind sfinți.”

Să știm și noi, că Dumnezeu în dreptul fiecărui nume a lăsat o rubrică goală. Vrea să devenim sfinți, iar drumul nostru urcă doar spre sfințenie. Toate supărările, certurile, orgoliile, sunt atât de mici în fața scopului atât de mare la care suntem chemați, anume acela de a fi sfinți în Împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin!

20.05.2018 Duminica a 7-a dupa Pasti

Azi, 20 Mai 2018, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Talaleu, Sf. Cuv. Talasie, Sf. Cuv. Marcu Pustnicul. De asemenea, în această Duminică, a șaptea după Paști, facem pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.” Ev. Ioan 17, 1-13

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre cunoașterea lui Dumnezeu și nevoia omului de Dumnezeu pe tot parcursul vieții.
Duminica aceasta este un crâmpei de rugăciune rostit de Mântuitorul Iisus Hristos în Joia Mare în Grădina Ghetsimani acolo unde a fost prins de ostași și dus la judecată, zi în care a instituit la Cina cea de Taină Taina Sfintei Euharistii.
În rugăciunea Sa, Hristos se referă la prietenii Săi, adică la Apostoli la care adaugă pe fiul pierzării, adică pe Iuda, cel care L-a vândut. În rugăciunea aceasta numită arhierească, Îi mulțumește lui Dumnezeu-Tatăl pentru lumea aceasta, pentru Apostoli, pentru oameni și pentru faptul că ei vor primi învățătura Sa și Îl vor asculta până la sfârșitul veacurilor. Aici vorbește pentru prima dată de prezența în lume a Duhului Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, Cea care va desăvârși opera mântuitoare săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.
Am văzut în această frumoasă și sfântă rugăciune prezența, sfințenia vieții celei veșnice. Viața cea veșnică este o realitate. De multe ori este ușor să negăm existența vieții celei veșnice. Tinerii de astăzi, cu siguranță! Cei care nu vin la biserică, cei care nu participă la ora de religie, cei care nu ascultă de părinți și nu primesc învățătura sfântă. Noi trebuie să fim conștienți că există o vreme pentru toate, iar lumea aceasta ne oferă frumusețe pentru fiecare vârstă. Viața cea veșnică este viața cu care începe omul de aici, de pe pământ. Dacă ne amintim de Evanghelia de la înmormântare, ne copleșește emoția. Auzim acolo „cei care ați făcut cele bune, veți învia spre viața cea veșnică, iar cei care ați făcut cele rele, spre osânda cea veșnică”. Sunt și oameni care au uitat de Dumnezeu, iar în momentul în care Hristos va veni din nou, El va veni în primul rând să ne mângâie și să ne mântuiască. Multe religii, chiar toate, vorbesc de viața de apoi, însă singura pe care noi o știm adevărată este cea a noastră, pentru că răspunsul ni-l dă Hristos astăzi: „ Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.” Este clar! Să atingi viața cea veșnică este să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și pe Fiul Său și astfel dobândim viața cea veșnică!

Exegeții ne arată trei puncte în drumul acestei cunoașteri a lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos. Îl putem cunoaște pe Dumnezeu pe cale naturală, în termeni dogmatici, cunoașterea catafatică. În epistola către Romani avem explicația următoare: „ Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire” (Rm. 1, 20). Ce este această cunoaștere naturală, rațională? Este tot ceea ce vedem în jurul nostru. Această ordine, disciplină, frumusețe, iar în mijlocul lor, omul care reprezintă iubirea lui Dumnezeu și înțelepciunea Sa prin chipul lui Dumnezeu din om.

Mai vine a doua cunoaștere a lui Dumnezeu, pe cale supranaturală, sau cum spunem în termeni dogmatici, apofatică. Dacă am văzut la cea catafatică faptul că Dumnezeu are atribute precum atotbun, atotînțelept, atotprezent, această cunoaștere apofatică le ia, însă nu în sensul că nu le are, ci în sensul că Dumnezeu transcende tot ceea ce poate gândi și rosti omul. El este cu mult deasupra a ce poate omul gândi. Dumnezeu a presărat în om chipul Său, dar omul rămâne mic în fața lui Dumnezeu. Omul încearcă să Îl descopere pe Dumnezeu și totuși vedem azi atâția atei care nu au reușit să înțeleagă Cine este Dumnezeu. Omul nu poate să Îl cunoască pe Dumnezeu după Ființă, ci numai după planul și după voia Sa. Deci, cum poate să vorbească și cum să Îl coboare pe Dumnezeu acolo unde vrea el? Aici apare credința. Omul poate să Îl cunoască pe Dumnezeu prin credință. Voltaire zicea frumos: „Universul mă încurcă și nu pot gândi măcar, că poate să existe ceasul fără un ceasornicar”. Iată! Omul nu poate să înțeleagă lumea fără a gândi că are un creator.

Pe lângă aceste două tipuri de cunoaștere a lui Dumnezeu, teologia dogmatică ne mai vorbește de încă una. Dacă primele două au fost de natură teoretică, aceasta din urmă este de natură practică. Este vorba de cunoașterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieții omului. Aici ne referim la boli, suferință, singurătate, neputință. Cred că astăzi ne punem întrebarea „cum aș putea să Îl cunosc pe Dumnezeu când sunt necăjit?” Prin acceptarea mustrării de conștiință. De multe ori primim boala, singurătatea sau problemele din cauza păcatului. Niciodată conștiința nu ne îndeamnă la rău. Este acel firicel de Dumnezeire care este cu noi pretutindeni. Ne mirăm de multe ori că avem mustrări de conștiință, însă trebuie să înțelegem că prin conștiință Dumnezeu este cu noi.
Fiecare om are momente când este singur. În spital, acasă, în temniță și atunci intră în legătură cu Dumnezeu. În momente de singurătate, Îl avem alături pe Dumnezeu. L-am văzut în urmă cu trei săptămâni pe slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda. Duminica trecută l-am văzut pe orbul din naștere. Toți aceștia L-au văzut pe Dumnezeu, iar după ce s-au vindecat, au adus slavă lui Dumnezeu. Iată ce înseamnă întâlnirea și cunoașterea lui Dumnezeu. De multe ori noi avem tendința să dăm vina pe unul sau pe altul și nu realizăm că Dumnezeu ne încearcă atât credința, cât și puterea de a mulțumi pentru tot ceea ce primim în această viață.
Închei cu un text dintr-o carte de spiritualitate. Un pustnic a început să cârtească împotriva lui Dumnezeu, având o întrebare: Doamne, Te-am văzut la bucurie, la bine, Te-am cunoscut în fericirea mea, dar au fost momente în viață când nu Te-am cunoscut. Atunci Dumnezeu l-a întrebat: Când nu am fost alături de tine? Călugărul răspunde: în momentele grele. Dumnezeu îi răspunde: Dacă tu crezi că eu nu am fost în momentele grele din viața ta, îți propun ceva: pe calea vieții cum mergi, te rog să te uiți în spate ca să îți vezi urmele din viața aceasta, iar Eu, ca să îți demonstrez că sunt acolo, vei vedea în partea dreaptă niște urme de pași. Sunt urmele pașilor Mei. Călugărul a acceptat și s-a bucurat. S-a bucurat pentru că de fiecare dată când privea, vedea urmele pașilor lui Dumenzeu și avea credință. Dar s-a întâmplat că a căzut în boală și în greutăți, iar când a întors capul, a văzut doar o urmă de pași. I-a fost greu, dar a trecut peste boală. Apoi s-a adresat din nou lui Dumnezeu, spunându-I că a avut dreptate, deoarece atunci când i-a fost greu, a fost singur pe drumul vieții. Iar Dumnezeu a răspuns: „ai dreptate, a fost cea mai grea perioadă din viața ta. Ai fost în pericol de moarte. Într-adevăr, nu ai văzut în spate decât o urmă de pași, dar să știi că acei pași nu au fost ai tăi, ci ai Mei, pentru că în acele momente te-am luat pe brațe și am fost aproape de tine când ți-a fost greu.”

Să nu ne judecăm aproapele sau pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este întotdeauna cu noi. El ne-a creat din iubire de oameni și dorește să ajungem la viața cea veșnică, să intrăm în împărăția Sa cea cerească a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Treimea cea de o Ființă și nedespărțită, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro