+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani 01.11.2015 PS Petroniu si PS Mihail in Parohia Sf. Nicolae Părintele Ionuț în vizită frățească în Finlanda (7-12 aug. 2015)

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9

18.12.2016 Duminica dinaintea Nasterii Domnului

Azi, 18 Decembrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, Sf. Ier. Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sf. Mc. Sebastian, Sf. Muc. Zoe. De asemenea, în această Duminică, cea dinaintea Nașterii Domnului, pomenim pe Sfinții Părinți după trup ai Domnului.
La biserica „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Părintele Ionuț Pop, Părintele Antonie Pința și de Părinții Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. Pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.
EVANGHELIA ZILEI:
„Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda și pe frații lui. Iuda a născut pe Fares și pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei din care s-a născut Iisus, care se cheamă Hristos. Deci, toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt patrusprezece neamuri; și de la mutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar nașterea lui Iisus Hristos, așa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, și înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, fiind om drept și nevoind să o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naște fiu și-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: iată Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și-i vor pune numele Emanuil, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. După ce s-a deșteptat din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Iisus.” Ev. Matei 1, 1-25

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a numit această pericopă Evanghelia identității, întrucât face legătura între primul patriarh al poporului ales, Avraam, și Hristos, mântuirea noastră.

04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae)

Duminică, 4 decembrie 2016, credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de către Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum și Vicar Patriarhal al Patriarhiei Antiohiei și de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, Președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Precucernicul Părinte diacon Virgil Brete a fost hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău. De asemenea, tânărul teolog Dorin-Iosif Mureșan a fost hirotonit diacon, urmând să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Dobrocina, din Protopopiatul Jibou.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată și i-a oferit acestuia, în semn de prețuire pentru ajutorul acordat la ridicarea Sediului Eparhial al Episcopiei Sălajului, o diplomă de Ctitor al Centrului Eparhial și o machetă a acestui edificiu.

În continuare, Preacucernicul Părinte Ionuț Pop a dăruit celor doi ierarhi câte o cruce de binecuvântare, un Liturghier și o Enciclopedie a Ortodoxiei Românești.

La sfârșit, au fost împărțite cadouri și iconițe cu Sfântul Ierarh Nicolae tuturor copiilor prezenți la Sfânta Biserică.

Parohia de pe strada Crasnei, așa cum este ea cunoscută locuitorilor din Municipiul Zalău, a fost înființată în anul 2009.

În anul 1990, în orașul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înființarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici și două capele. Simțindu-se nevoia acoperirii unor zone ale orașului unde credincioșii erau mult prea departe de cea mai apropiată biserică, dar și la solicitarea acestora, Preasfințitul Părinte Petroniu a hotărât și a supus aprobării Consiliului Eparhial înființarea a două noi parohii, una pe strada 22 decembrie 1989 și cealaltă în cartierul Sărmaș.

Crucea, dar și cinstea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-au fost încredințate Preacucernicului Părinte Ionuț Pop. Biserica Sfântul Nicolae din Zalău este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui locaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, locașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma.




20.11.2016 Duminica a 26-a dupa Rusalii (pilda bogatului caruia i-a rodit tarina)

Azi, 20 Noiembrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Înainteprăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, a Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul, Sf. Mc. Dasie, Sf. Ier. Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului.
De asemenea, în această Duminică, a 26-a după Rusalii, se citește Sfânta Evanghelie de la Luca 12, 16-21 unde Mântuitorul Hristos rostește pilda bogatului căruia i-a rodit țarina.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul Pilda aceasta: unui om bogat i-a rodit țarina și se gândea în sine, zicând: ce voi face, căci nu am unde să-mi strâng roadele mele? Dar și-a zis: aceasta voi face: voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi; și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele. Apoi voi zice sufletului meu: suflete, acum ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău; iar cele ce ai strâns tu ale cui vor mai fi? Așa se întâmplă cu cel care-și adună comoară pentru sine însuși, și nu în Dumnezeu se îmbogățește.” Ev. Luca 12, 16-21

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț a vorbit despre importanța vieții duhonicești și lumea aceasta care trebuie să fie privită ca dar al lui Dumnezeu.
Marele scriitor rus Lev Tolstoi s-a întrebat odată „oare cât pământ îi trebuie unui om?”. Pe vremuri grija pentru pământ și avuție era să se cumpere cât mai mult pământ, ceea ce însemna prestigiu, putere și o garanție pentru lumea aceasta, și o poartă pentru lumea de dincolo. În acest sens Tolstoi a scris o carte intitulată „Cânt pământ îi trebuie unui om?”. Un rezumat al acesteia: un om a auzit că cineva vinde pământ în Siberia, atât de mult cât poate cuprinde cu pasul într-o zi, adică pornește de dimineață dintr-un loc stabilit și poate merge cu pasul în continuu, cu condiția ca până seara să se întoarcă înapoi de unde a pornit, iar pământul, indiferent cât de mult e, costa 1000 de ruble. Totul depindea de repeziciunea pasului acelui om. Un om s-a angajat, a plătit prețul și s-a grăbit să străbată cât mai mult. Văzând că trece ceasul amiezii, s-a grăbit să se întoarcă de unde a pornit. Zis și făcut. Apoi a mers să se întâlnească cu stăpânul pământului pentru a-și primi răsplata. Fiind aproape, la câțiva zeci de metri, l-a văzut pe acesta, s-a apropiat de el și cu un pas înainte de a ajunge la el, în oboseala sa, a căzut jos și inima a cedat. Astfel nu a mai putut să respire și a murit.
Aș cuprinde această parabolă în pilda Mântuitorului de astăzi, cu acest bogat căruia i-a rodit țarina și care nu a mai avut unde să își pună roadele, mult mai bogate decât în anii anteriori. Am văzut în Evanghelie ce a poruncit bogatul și ce s-a întâmplat cu el. El a uitat că tot ce a primit a fost darul lui Dumnezeu. Exact așa este viața noastră. Ea trece fără importanță de la o zi la alta și nu ne dăm seama ce importantă este fiecare zi pentru noi. Noi ne facem planuri pentru următoarea zi, ne începem activitatea zilnic și uităm să ne bucurăm de prezent, de ziua care e dar de la Dumnezeu.
Astăzi suntem aici, în biserică. Suntem sănătoși și mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să mai trăim și ziua de astăzi. Să nu ne facem planuri pentru ani sau zile, ci să ne bucurăm pentru fiecare zi dată de la Dumnezeu.
Acum două săptămâni a conferențiat la Centrul de Artă și Cultură domnul profesor dr. univ. conf. Nicolae Dâncu. El a dat un exemplu foarte frumos. Un om se aruncă de la etajul 50, iar la etajul 1, în căderea sa, este întrebat de cineva „cum te simți?” și el răspunde „mă simt bine”, însă el nu știe că mai are încă un etaj până la dezastru. La fel și noi. Astăzi ne simțim bine, dar întrebarea este „la care etaj suntem în căderea noastră?”. Nu știm nici ziua nici ceasul.
Revenind la pericopa evanghelică, acest bogat era obișnuit cu siguranța materială a vieții. Era un om cu folos. I-a rodit țarina. S-a îngrijit să își administreze țarina, dar în sinea sa a uitat de Dumnezeu. A zis „Suflete, bea, mănâncă și te veselește, că ai multe pentru mulți ani!”. A uitat să mulțumească lui Dumnezeu pentru daruri, pentru iubirea lui Dumnezeu și pentru ocrotire. Din această cauză apare întrebarea „Nebunule, în noaptea aceasta voi cere de la tine sufletul tău, iar toate ale tale ale cui vor rămânea?”
Joi seara la priveghere am explicat cum e cu păcatul cu gândul. Acest om de astăzi nu a început să construiască hambare și jitnițe, doar a gândit. Iată cum același grad îl are păcatul cu gândul, cu lucrul și cu fapta. Ispita de la diavol a început să fie procesată. El a gândit „voi face!”, iar plata păcatului a fost moartea. De aceea Dumnezeu ne atrage atenția asupra importanței sufletului și a vieții viitoare. De ce? Pentru că trupul se întoarce în pământul din care a fost luat, iar sufletul se duce la Dumnezeu, de care a fost dat.
Francezul Honore de Balzac scria într-o carte despre un om preocupat de pământ atât de tare, încât în momentul în care fiica i-a cerut binecuvântarea pentru căsătorie, el a sfătuit-o să aibă grijă de bogățiile pe care i le lasă și să nu dea nimic nimănui, cu jurământ că îi va cere socoteală în viața de dincolo. Foarte greșit. Nimic din lumea aceasta nu este al nostru. Dumnezeu ne-a dat lumea aceasta ca dar, din iubire, iar în această perioadă, aflându-ne în postul Crăciunului, vedem că Postul ne îndeamnă la rugăciune, iar rugăciunea tinde spre căință, iertare și apropiere de Dumnezeu.
Ne apropiem de nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. De întruparea Sa. În alte religii avem doar învățături despre om, despre viață. Noi, prin Iisus Hristos, avem Însăși Dumnezeirea prezentă, pe pământ, întrupată în cel mai desăvârșit mod, în Persoana blândă, curată, miloasă, iubitoare a micului Stăpân.
Așadar, astăzi, în prima săptămână din post, am văzut valoarea sufletului și importanța legăturii dintre Dumnezeu, om și lume. Să nu uităm niciodată faptul că lumea este darul lui Dumnezeu prin care omul trebuie să își câștige mântuirea, iar odată cu el să îndumnezeiască această natură, înălțând-o spre Dumnezeu Care ne-a dat-o, după cuvântul de la Sfânta Liturghie „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate!”, și să nu uităm cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne-a spus că „acolo unde este comoara ta, acolo îți va fi și inima!” Amin!

13.11.2016 Duminica a 25-a dupa Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Azi, 13 Noiembrie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului și a Sf. Cuv. Damaschin. De asemenea, această Duminică, a 25-a după Rusalii, aduce în atenția creștinilor Pilda samarineanului milostiv, aceasta fiind foarte importantă pentru că relevă importanța comuniunii interpersonale în iubire, indiferent de rasă, religie, clasă socială.
La biserica noastră Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul sfintei slujbe, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și întrebându-L: Învățătorule, ce să fac eu ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în Lege? Cum citești? Iar el, răspunzând, a zis: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată vârtutea ta și din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în Ierihon și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături. Tot așa și un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut și a trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând lângă el și văzându-l, i s-a făcut lui milă de el și, apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn și vin; apoi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: ai grijă de el și ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îți voi da înapoi. Deci care din acești trei ți se pare că a fost aproapele celui care căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: de-te de fă și tu asemenea.” Ev. Luca 10, 25-37

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a abordat subiectul

În această Duminică avem în față pilda samarineanului milostiv. Este de reținut contextul în care Mântuitorul a rostit această pildă. Un învățător de lege, din Legea lui Moise, L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă să dobândească viața cea veșnică. El știa că Legea lui Moise cerea să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți, însă această sferă a aproapelui nu era clar definită, de aceea acest învățător de lege în provoacă pe Hristos ca să afle doctrina Lui, cât de departe merge această sferă a aproapelui, este finită sau infinită?
Citind parabola, realizăm la o singură legătură: omul căzut între tâlhari reprezintă omul care odată ce este născut pe pământ, este supus păcatelor care îl hăituiesc și nu oricine este capabil să izvbăvească omul cel căzut, ci doar samarineanul milostiv.
Din momentul în care Dumnezeu S-a făcut om, din momentul în care Hristos S-a întrupat pentru noi, noi avem posibilitatea să devenim din oameni tâlhăriți oameni milostivi. Avem posiblitatea îndumnezeirii. Avem posiblitatea să ajungem la un nivel duhovnicesc înalt și să ajutăm pe frații noștri căzuți în păcat.

Și revin la întrebarea „Cine este aproapele meu?” pe care a pus-o învățătorul de lege. Mântuitorul întreabă „Cine este aproapele celui căzut în mijlocul tâlharilor?”, adică poziționează-te pe tine în cazul lui și vezi cine este aproapele tău, cine este cel care te ajută, care te tratează cu iubire. El poate să fie din alt neam, de aproape, de departe, dar este aproapele tău pentru că în momentul acela te-a privit și te-a ajutat. Așadar, cine este aproapele meu? Este orice om care aruncă o privire și are o privire umană, sufletească față de cel în suferință.

Pilda de astăzi reglementează raporturile interumane. Hristos oferă un răspuns categoric: sfera aproapelui este infinită. Nu trebuie să fim mărginiți de niciun fel de considerent când vrem să îl ajutăm pe celălalt. Sfinții Părinți au trăit iubirea absolută. Pentru ei aproapele era orice ființă vie. Avem anumiți sfinți celebri pentru că au iubit până și ultimul fir de iarbă: Sf. Francisc de Asisi, Sf. Siluan Athonitul. Aceasta este culmea spre care trebuie să tindem. Această culme nu se sfârșește, ci se desăvârșește în iubirea lui Dumnezeu.

De aceea, în această Duminică, ultima înainte de Postul Crăciunului, e bine de știut că faptele de iubire ar trebui să curgă spre infinitatea lui Dumnezeu, ca împreună să ne întâlnim la nașterea Domnului în comuniune de iubire, dar și la nașterea noastră în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

30.10.2016 Duminica a 22-a dupa Rusalii (bogatul nemilostiv)

Azi, 30 Octombrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Zenovie și sora sa, Sf. Mc. Zenovia, Sf. Ap. Cleopa, Sf. Sfințit Mc. Zenovie, Ep. Ciliciei, Sf. Ștefan Milutin, țarul sârbilor.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb alături de care au slujit și Părinții Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: ascultați pilda aceasta: era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, și care petrecea în toate zilele, înconhurat de slavă. Iar un sărac, anume Lazăr, care zăcea înaintea porții lui, plin de bube, dorea mult să se sature din fărâmiturile care cădeau de la masa bogatului; caci până și câinii, venind, lingeau bubele lui. Și a murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit apoi și bogatul și l-au îngropat. Și în iad, ridicându-și ochii, el care era în chinuri a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Atunci a strigat el și a zis: părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și întingă vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața ta, și Lazăr așijderea, pe cele rele; dar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Și peste toate acestea, între noi și între voi este o prăpastie adâncă, întărită în așa fel, ca cei care ar vrea să treacă de aici la voi, ori cei de acolo la noi, să nu poată să treacă. Atunci el a zis: te rog, dar, părinte, să-l trimiți acasă la tatălui meu, căci am cinci frați; să le spună acestea, ca să nu vină și ei la acest loc de chin. Avraam i-a răspuns: au pe Moise și pe prooroci, să-i asculte pe ei. Dar el a zis: nu, părinte Avraam; ci dacă cineva dintre cei morți se va duce la ei, se vor pocăi. Atunci Avraam i-a spus: dacă nu ascultă pe Moise și de prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți.” Ev. Luca 16, 19-31

În cuvântul de învățătură, Părintele Antonie a vorbit despre pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr înfățișând-o sub forma a două tablouri.

În primul tablou avem un bogat lacom, zgârcit și nesimțit care a ignorat total pe un sărac aflat la poarta casei lui, pe numa Lazăr. Interesant este faptul că dacă privim acest tablou strict evanghelic, suntem tentați să îl condamnăm pe bogat și să îl compătimim pe sărac. Dar Evanghelia nu acest lucru vrea să ne transmită, ci vrea să ne facă să condamnăm nemilostivirea, lăcomia, nebunia și nesimțirea. Nici nu vrea Evanghelia să ne facă să ridicăm în slăvi sărăcia, ci vrea să ne arate că cei care își acceptă sărăcia cu demnitate sunt cu adevărat fericiți înaintea lui Dumnezeu. Sunt și bogați milostivi și săraci leneși, însă atunci când acești oameni se lasă asupriți de patimi, de lăcomie, de lene, acestea sunt cele care primejduiesc sufletul. Tot privind acest prim tablou, trebuie să vedem că nu există comunicare între cele două personaje. Nu pentru că nu ar fi putut să existe, ci pentru că bogatul nu a dorit să vorbească cu săracul.

Cel de al doilea tablou este introdus prin moarte. Moartea pe care o vedem ca dușmanul omenirii. Este interesant cum Evanghelia tratează superficial moartea. Ne spune că săracul „a murit” și atât. Fără alte cuvinte mari. De ce? Pentru că în Evanghelie accentul nu cade pe moarte, pentru că moartea e ceva natural, pe care noi o așteptăm. Deci moartea introduce al doilea tablou, dar este tratată superficial pentru că nu este importantă, ea introduce tabloul care este veșnic, după cuvintele lui Lucian Blaga care spune „nu mi-e frică de moarte, ci de veșnicia ei”. În acest tablou vedem aceleași personaje, însă săracul se odihnește în sânurile lui Avraam, iar bogatul se chinuiește în iad. Nici în acest tablou nu există comunicare, însă de data aceasta comunicarea nu mai este posibilă. De ce? Pentru că în primul tablou iubirea este cea care aruncă punți între oameni. În al doilea nu mai e posibilă pentru că intervine dreptatea lui Dumnezeu. În al doilea apare justiția divină. Bogatul a petrecut în primul tablou într-o stare de bunăstare aberantă, iar săracul a fost într-o stare dezumanizantă, încât bubele îi erau linse de câini. Or, când să se echilibreze cele două tablouri? Dacă nu echilibrăm prin iubire, dacă nu se realizează acest echilibru, atunci intervine dreptatea lui Dumnezeu. De aceea, cât suntem pe pământ și facem parte din primul tablou, putem să aruncăm punți de iubire semenilor noștri și să luptăm împotriva lăcomiei și a ignoranței, ca să nu ajungem în cel de al doilea tablou unde să nu mai putem comunica.

De aceea, accentul Evangheliei de azi nu cade pe lăcomie, sărăcie, ci pe realitatea vieții viitoare în care mulți dintre noi fie nu credem, fie nu suntem interesați, însă Evanghelia de azi ne arată că există viața de dincolo unde se manifestă dreptatea lui Dumnezeu. Încă suntem în faza în care putem să comunicăm cu aproapele nostru, ne putem manifesta dragostea și astfel să împlinim cea mai mare poruncă din lege: „să vă iubiți unul pe altul”. Să vă iubiți vrăjmașul. Cât timp nu comunicăm prin iubire, nu vom avea șansa să comunicăm nici în cealaltă viață. Un părinte prezenta imaginea în care toți stăm într-un șir indian, unul în spatele celuilalt, și să nu putem comunica. E înfricoșător să stăm în tăcere o veșnicie fără să ne putem auzi aproapele. De aceea, să încercăm să ne manifestă iubirea față de aproapele atâta vreme cât ne aflăm în primul tablou al Evangheliei de astăzi, ca împreună să ne putem bucura și în al doilea tablou, în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

23.10.2016 Duminica a 23-a dupa Rusalii (vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor)

Azi, 23 Octombrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Ignatie, Patriarhul Constantinopolului, Sf. Mc. Iacob, ruda Domnului, primul episcop al Ierusalimului, Sf. Cuv. Petroniu.
De asemenea, această Duminică, a 23-a după Rusalii, marchează vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor. La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gerghesenilor, care este dincolo de apă, în fața Galileii. Când a ieșit pe uscat, l-a întâmpinat un om din oraș care avea diavol și care de multă vreme în haină nu se îmbrăca și în casă nu mai sălășluia, ci în gropi de morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat și a căzut înaintea Lui și cu glas tare a grăit: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui prea Înalt? Te rog, nu mă chinui! Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulți ani îl apucase, și-l legau în lanțuri și în obezi, și-l păzeau, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de diavol în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: care îți este numele? Iar el a răspuns: legiune, căci mulți diavoli intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Iar acolo era o turmă mare de porci, care pășteau pe munte; și L-au rugat să le îngăduiască să intre în porci; și le-a îngăduit. Și, ieșind diavolii din om, au intrat în porci, iar turma s-a pornit de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii porcilor, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au dat de veste în oraș și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ceea ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră diavolii îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos lângă picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei care văzuseră le-au spus cum s-a mântuit cel îndrăcit. Și L-a rugat pe El poporul ținutului Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Iar Iisus a intrat în corabie și s-a înapoiat. Dar bărbatul din care ieșiseră diavolii se ruga de El să-l lase lângă Dânsul; Iisus însă i-a dat drumul, zicând: întoarce-te în casa ta și povestește cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el s-a dus, vestind prin tot orașul cât bine i-a făcut Iisus.” Ev. Luca 8, 26-39

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț a vorbit despre sprijinul pe care ni-L acordă Dumnezeu pentru a salva omul din mâna diavolului.
Trăim într-o epocă în camera partea economică și materială este pusă pe primul plan. Totul se învârte în jurul omului. Omul dorește bunăstarea sa, încât uită de Dumnezeu, de diavol, de viața spirituală.
Ne aflăm în Duminica a 23-a după Rusalii și am auzit cu toții Evanghelia. Am văzut omul demonizat și am văzut că acolo erau porci și oameni. Acest om trăia în cimitr, în gropi de morminte, în lanțuri legat. Este adus în fața lui Hristos și atunci diavolii din el L-au rugat pe Hristos să îi lase să intre în turma de porci, dar nu înainte de a-L mărturisi pe Hristos „Fiul Celui Preaînalt”. Iată recunoașterea divinității lui Hristos de către diavoli. Ei au cerut să fie lăsați în porci, iar mai apoi porci s-au aruncat în mare și s-au înecat în adânc. Acolo este locul diavolului: în adânc.
La întrebarea lui Hristos „Cum te numești?”, el răspunde legiune, care înseamnă 5-6000 de soldați. Acolo erau mulți porci și toți s-au aruncat în apă, astfel se concretizează că acel om a fost cuprins de o mulțime mare de duhuri necurate.
Am spus la început că omul pune accent pe partea materială și uită de cea spirituală. Ce a spus Hristos în acest sens? „Nu numai cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Iar mai apoi „Căutați întâi cuvântul lui Dumnezeu și toate celelalte vi se vor adăuga vouă!”.
Mergând mai departe, să vedem reacția oamenilor. Oamenii s-au tulburat pentru că au pierdut porcii care le aduceau un venit material. Ei nu mâncau porc, dar comercializau acele animale. De aceea ei L-au rugat să plece de acolo, pentru că le-a făcut supărare din pricina pierderii averii. Nu s-au gândit la sufletul omului vindecat, salvat.
Într-o pildă franceză a secolului XVII se spune că un hoț fura foarte mult și apoi făcea o pauză de câteva luni în care plătea oameni pentru a răspândi zvonul că hoțul a murit și nu trebuie să se teamă de furt. Oamenii care auzeau ajungeau să creadă acest lucru și nu mai aveau grijă de bunurile lor. După o vreme, acționa din nou, cu succes. Așa face și diavolul. Acționează, se oprește, inducând omului satisfacția temporară, inducând gândul că nu există diavol, iar mai tarziu acționează din nou. Astfel noi uităm și de existența lui Dumnezeu și a lumii nevăzute.
Așa acționează diavolul astăzi. Ne ocupă tot timpul, încât nu mai avem vreme de biserică, de rugăciune, de liniște.
Acest om din Evanghelia de astăzi, după ce a fost vindecat, L-a rugat pe Iisus să îl lase să Îl urmeze, să Îi fie ucenic, dar Hristos i-a cerut să meargă la casa lui și să spună cât bine i-a făcut Dumnezeu, iar omul a slăvit pe Iisus.
Prin această mărturie am văzut că există Dumnezeu, că există viață spirituală și viață veșnică. Viața pe pământ este trecătoare, fiecare trăim după cum hotărăște Dumnezeu, însă nu viața trecătoare este importantă, ci viața de veci. Fiecare trebuie să ne pregătim pentru viața viitoare, prin rugăciune și fapte bune, pentru ca trecând prin dreapta judecată, sufletul să meargă înaintea lui Dumnezeu și să fie așezat de-a dreapta Tatălui, iar trupul se întoarce în pământul din care a fost făcut. Să căutăm, așadar, împărăția lui Dumnezeu, căci toate celelalte ni se vor adăuga nouă, Amin!

16.10.2016 Duminica a 21-a dupa Rusalii

Astăzi, 16 Octombrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Domnin, Sf. Mc. Longhin Sutașul, Sf. Mc. Leontie, Sf. Mc. Dometie, Sf. Mc. Terentie, Sf. Cuv. Mal. De asemenea, în aeastă Duminică, a 21-a după Rusalii, se citește pilda semănătorului, Duminică ce mai este atribuită și Sfinților Părinți de la Sinopdul al VII-lea Ecumenic (787 – Niceea) care au stabilit cinstirea icoanelor de întreaga creștinătate.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Diacon Cristian Popa, din binecuvântarea Părintelui Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: ascultați pilda aceasta: a ieșit semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, o parte a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Altă parte a căzut pe piatră și, dacă a răsărit, s-a uscat pentru că nu avea umezeală. Altă parte a căzut în mijlocul spinilor și spinii, crescând o dată cu ea, au înăbușit-o. Iar altă parte a căzut în pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. După ce a spus acestea, a strigat: cine are urechi de auzit să audă! Dar ucenicii Lui L-au întrebat: ce înseamnă pilda aceasta? Atunci El a răspuns: vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți în pilde, pentru ca, văzând, să nu vadă, și auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cele de lângă drum sunt cei care aud cuvântul lui Dumnezeu, dar vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Cele din loc pietros sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar aceștia nu au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar în vreme de ispită se leapădă. Cea căzută între spini, aceștia sunt cei care aud cuvântul, dar umblând sub povara grijilor, a bogățiilor și a plăcerilor vieții acesteia, se înăbușă și nu rodesc desăvârșit. Iar cele de pe pământ bun, aceștia sunt cei care, cu inimă curată și bună, auzind cuvântul, îl păstrează și fac rod prin răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: cine are urechi de auzit să audă.” Ev. Luca 8, 5-15


În cuvântul de învățătură, Părintele Diacon Cristian Popa a vorbit despre pilda semănătorului și interpretarea ei.

Astăzi s-a lecturat pilda Semănătorului, una dintre cele mai cunoscute și interpretate parabole rostite de Mântuitorul. Acest lucru, tocmai datorită faptului că Mântuitorul însuși a descifrat înțelesul acestei parabole, deschizând astfel interesul altor exegeți pentru a înțelege și interpreta această pildă.
Înainte de a face o schiță sumară a ceea ce s-a citit astăzi, aș vrea să mă opresc asupra scenografiei în care este rostită pilda Sămănătorului.

Mântuitorul Iisus Hristos era pe malul mării Galilei și ca de obicei era înconjurat de foarte mulți oameni așa încât se vede nevoit să se urce într-o corabie aflată la mal, pe care după aceea să o îndepărteze de mal, creând astfel un amvon natural, mântuitorul pe o corabie depărtată de mal și oamenii pe malul mării ascultându-i învățătura. Nu a fost singura dată când mântuitorul Iisus Hristos a procedat în acest fel, dacă ne aducem aminte atunci când a rostit predica de pe munte, mântuitorul Iisus Hristos și de acea dată s-a urcat, nu într-o corabie ci pe o culme ca de acolo să rostească oamenilor care-l ascultau. Iar acest lucru are o semnificație deosebită, faptul că mântuitorul se depărtează de la mal, înseamnă că el vorbește cu autoritatea sa divină, vorbește ca cel mai mare învățător iar învățătura lui nu este o învățătură obișnuită ci este una care vine din altă lume, Tocmai de aceea el se depărtează de mal sau se urcă pe un loc înalt pentru a sublinia că învățătura lui nu este din lumea aceasta ci că ea este de origine divină.

Acum revenind la pilda Semănătorului un prim lucru care se evidențiază este neglijență cu care Semănătorul împrăștie sămânța, fără să țină seama de aspectul pământului. Aruncă sămînță pe drum, Aruncă sămânța între spini, Aruncă sămânța în loc pietros. Acest lucru înseamnă că oferta din partea lui Dumnezeu este nediscriminatorie adică cuvântul, vestea cea bună este împrăștiat în întreaga lume. Așa cum soarele răsare și peste cei drepți dar și peste cei păcătoși la fel și cuvântului Dumnezeu se rostește pentru tot omul.

Acum se pune întrebarea, oare ce limbă trebuie Dumnezeu să spună lumii ca fiecare om în parte indiferent de vârstă, indiferent de poziția socială, Indiferent de pregătire să-l înțeleagă? Pentru că pilda ne spune că fiecare categorie aude cuvântul lui Dumnezeu, toți îl aud. Ori care este această limbă cu care Dumnezeu vorbește oamenilor pentru ca aceștia să înțeleagă, să audă, să priceapă, indiferent de timpul în care au trăit, indiferent de poziția socială, indiferent de confesiune? Acest cuvânt este iubirea, dragostea nemărginită a Lui Dumnezeu pentru om.

Dumnezeu a vorbit oamenilor prin iubirea Sa de la începutul lumii a vorbit pe această limbă a purei și sublimei iubiri. A creat lumea din iubire, a răscumpărat lumea din iubire poartă de grijă lumii din iubire și l-a trimis pe unicul Său fiu în lume se pătimească să se răstignească și să moară pentru noi ca mai apoi să învie, din iubire și va judeca lumea tot prin iubire, Așa încât toți oamenii ar putea să înțeleagă acest cuvânt al lui Dumnezeu. Niciun om nu este îndreptățit să nu țină seama de acest cuvânt al iubirii sale.

Am arătat câteva din lucrările pe care Dumnezeu le-a făcut cu lumea-ntreagă, însă dacă ar fi să luăm lucrările pe care Dumnezeu le face cu fiecare dintre noi, Purtarea lui de grijă, Înțelepciunea cu care lucrează în viața fiecăruia dintre noi, modul în care ne pedepsește plin de iubire și de pedagogie divină, Atunci acest cuvânt, practic, ar trebui să fie înțeles de toți oameni, Iar jertfa lui Hristos este cea care vorbește cel mai mult despre iubirea lui Dumnezeu față de om. El nevinovat fiind fără păcat fiind moare pentru păcatele noastre, ale tuturor, pentru a ne ridica și a ne răscumpăra înaintea tatălui ceresc.

Parabola de astăzi însă, Este foarte dureroasă. Pentru că dacă o lecturăm vedem că oamenii nu o prea înțeleg, nu prea realizează iubirea lui Dumnezeu față de om și față de lume. Sunt patru categorii de oameni care aud cuvântul, dintre acestia, trei nu prinde rod, nu-l înțeleg, Unii sunt atât de preocupați de ceea ce îi înconjoară încât nu aud, alții sunt pur și simplu înăbușiți în grijile vieții. Nu degeaba sfinții părinți spuneau că ispitele vin din trei părți de la trup de la lume și de la diavol. Sunt exact cele trei categorii enumerate în pericopa de astăzi.
Ne ispitește lumea, Ne ispitește trupul și patimile interioare și ne ispitește și diavolul, Așa încât de foarte multe ori, Cuvântului Dumnezeu, Iubirea lui, nu o simțim, nu o percepem, nu o înțelegem nu ne-o asumăm.

Și atunci în fața acestei realități cred că ar trebui să iasă la propovăduire și la o misiune a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, exact cei din categoria a 4-a, cei în a căror inimă Dumnezeu vorbește și Dumnezeu pulsează și Dumnezeu își manifestă iubirea. Aceștia sunt cei care, cel puțin, se străduiesc ca duminică de duminică să audă cuvântul lui Dumnezeu, Să-l înțeleagă și mai mult decât atât să-l aplice în viața lor. Nu doar preotul prin cuvântul lui poate să semene ci fiecare om la rândul lui poate să semene în familia lui, in anturajului lui sau la locul de muncă. Și nu atât cuvântul trebuie mărturisit cît O atitudine, un gest, O faptă de milă, un zâmbet face de multe ori mai mult decât un cuvânt. Hristos a propovăduit trei ani însă cuvântul lui la încununat prin faptă, adică prin jertfa sa de pe cruce.

Iubiți credincioși, dacă considerăm ca facem parte din cea de-a patra categorie, Atunci să încercăm să vorbim celorlalți și prin felul nostru de a fi, ieșind de aici din biserică să împrăștiem cuvântul lui Dumnezeu și atunci să fim noi cei care ducem mai departe înțelesul pozitiv al acestei evanghelii. Făcând acest lucru Dumnezeu se va milostivi de noi și ne va vârâ la vremea cuvenită în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

14.10.2016 Sfanta Cuvioasa Parascheva

Azi, 14 Octombrie, Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, protectoarea Moldovei, sărbătoare cu al cărei prilej se organizează pelerinaje la moaștele Cuvioasei Parascheva, cea care e grabnic ajutătoare celor în nevoi și vindecătoare de boli prin Sfintele sale Moaște.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:
„Zis-a Domnul: cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Și ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în acest neam desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri.

Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.” Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Porumb a vorbit despre modelul pe care ni-l oferă Cuvioasa Parascheva nouă, creștinilor asaltați de ispite și de necazuri.
Astăzi o sărbători pe Cuvioasa Parascheva, simbolul tinereții, al virtuții și al biruinței. Ea strălucește prin exemplul de jertfă către Dumnezeu și către aproapele, de trăire în credință și neprihănire.
Sfânta Parascheva s-a născut în preajma anului 1023 în Epivata, un modest sat din Tracia, așezat pe malul Mării Negre, aproape de Constantinopol. Părinții săi, oameni de bun neam și creștini adevărați, au dat fiicei lor o creștere aleasă, în „evlavie creștină” și frică de Dumnezeu. Crescând în acest duh curat, ea a împletit lucrul cu rugăciunea și cu milostenia, ca într-un tot desăvârșit.
Acestea au fost pentru ea pârghia vieții și starea de fiecare zi. Tot în acest climat înălțător a crescut și fratele ei Eutimie, care ajungând episcop al Maditelor, a apărat turma lui Hristos împotriva rătăcirilor.
Supunându-se unei asemenea chemări, Sfânta Parascheva își dovedi ascultarea prin multe fapte alese, prin milostenii, împărțindu-și hrana și hainele scumpe la săraci. Cearta părinților n-o întoarce de la asemenea fapte sfinte. Cât de frumos și de măreț este să vezi pe o tânără aleasă îmbrăcând pe cei fără de haine și hrănind gurile cele flămânde, iar bucuria lor să fie bucuria ei. Este un lucru sfânt să trăiești din bucuriile și fericirile altora, din bucuriile semenilor tăi.
Ajungând la Ierusalim intră într-o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului, supunându-se și dăruindu-se total rânduielilor și viețuirii aspre mănăstirești. La vârsta de 25 de ani, părăsește Țara Sfântă și se întoarce la Constantinopol, cetate slăvită cu multe biserici, ca: Sfânta Sofia, capodopera creștinătății, Biserica Vlaherne, Biserica Sfinților Apostoli și altele, pe care le vizitează și în care se roagă cu multă credință lui Dumnezeu. În curând se întoarce în satul natal, Epivata, încărcată cu toate harurile sfințeniei pe care le-a dobândit din locurile sfinte unde au răsunat cuvintele Domnului, cât și din alte multe cetăți și orașe. Și precum toată viața sa a purtat în sine chipul desăvârșirii, al smereniei, tot astfel și acum, „Monahie fiind”, nearătându-și nici neamul ales și nici frumusețea virtuților, s-a atașat neștiută de nimeni de Biserica Sfinților Apostoli din acel sat, doi ani.

Apoi s-a mutat întru odihnă cerească pe la 1050, în vârstă de 27 ani, primind după cuvântul Apostolului, pentru toate ale sale, dar mai ales pentru iubirea ei jertfelnică de Dumnezeu și de aproapele „Cele ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit, nici la inima omului nu s-a simțit” (I Cor. 2, 9).
Trupul ei cel sfânt nu a văzut putreziciune, căci după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin, „Duhul sfânt care a locuit într-un trup în viață fiind, același Duh Sfânt va locui în el și după ce sufletul s-a despărțit de el și prin puterea Lui, îl va face să intre în veșnicie încă din această lume”.
În anul 1641, la 23 iunie, Vasile Lupu, cu multă cheltuială și osârdie, le aduce în Țara Moldovei și le așază la Iași, în Biserica Trei Ierarhi, unde au stat o perioadă de timp, după care au fost mutate în Catedrala Sfintei Mitropolii.
De mai bine de 300 de ani de când Sfânta Parascheva se află pe pământ românesc, ea este un nesecat izvor de binefaceri și ocrotire a celor din nevoi.
Din viața Sfintei Parascheva, plină de frumusețile duhovnicești care o împodobesc, ne atrag luarea aminte mai ales două virtuți: apărarea dreptei credințe și dragostea de oameni în suferință.
Aceste două virtuți nu au părăsit-o nici în pustie unde era singură numai cu Dumnezeu, care o mângâia și o îngrădea cu sfinții săi îngeri, dându-i și darul facerii de minuni. Aceste înălțări de haruri primite de la Dumnezeu ni le dă și nouă celor ce ne rugăm înaintea sfintelor sale moaște și o rugăm întotdeauna cu credință fierbinte ca Dumnezeu să ne întărească și pe noi în virtuțile pe care le-a avut și ea.
Să o imităm cu tot sufletul pe această scară de înălțări sufletești. Să privim cu atenție, în această zi la icoana Sfintei Parascheva și să o reînviem în sufletele noastre. Să ne împodobim icoana sufletului, după cum ne spune Sfântul Grigorie Teologul, cu cele mai alese culori, care sunt faptele bune, știind că viața aceasta este cu atât mai prețuită, cu cât este trăită în virtute, în muncă cinstită, în iubire de Dumnezeu și de aproapele și în promovarea dragostei și păcii în lume, Amin!

09.10.2016 Duminica a 20-a dupa Rusalii

Azi, 9 Octombrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Atanasia, Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu, Sf. Cuv. Andronic, Sf. Cuv. Anastasia. De asemenea, în această Duminică, a 20-a după Rusalii, se amintește învierea fiului văduvei din Nain.

La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa, respectiv Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea S-a dus Iisus într-un oraș numit Nain, și împreună cu Dânsul mergeau mulți ucenici ai Lui și popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta orașului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale, și era ea văduvă; iar din oraș popor mult era cu dânsa. Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de cosciug, iar cei care-l duceau au stat și El a zis: tânărule, ție îți zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a sculat în sus și a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, și: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” Ev. Luca 7, 11-16

02.10.2016 Duminica a 19-a dupa Rusalii (iubirea vrajmasilor)

Azi, 2 Octombrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Sfințit Mc. Ciprian, Sf. Mc. Iustia și Sf. Cuv. Teofil. De asemenea, în această Duminică, a 19-a după Rusalii, se citește Evanghelia în care Mântuitorul rostește Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor.

La biserica „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucericul Părinte Diacon Cristian Popa și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor tot așa. Pentru că dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii iubesc pe cei care-i iubesc pe dânșii. Și, dacă faceți bine celor care vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii același lucru fac. Și, dacă împrumutați pe cineva de la care nădăjduiți să luați, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă iubiți pe vrăjmașii voștri, să faceți binele, și să dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, și atunci răsplata voastră va fi multă, și voi veți fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. Așadar fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.” Ev. Luca 6, 31-36

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre iubirea vrăjmașilor și legătura dintre iubire și iertare.

Evanghelia de astăzi ne arată un text simplu, la prima vedere, dar când trebuie să trecem la practicarea acestor cerințe, atunci apare greutatea. Să iubești pe vrăjmași, pe cel care îți face rău, este puțin contradictoriu cu Legea Vechiului Testament, cu legea talionului.

Iubirea ne-o împărtășește Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Noul Testament. Observăm seriozitatea care se pune în Vechiul Testament pe legea talionului, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viață pentru viață. Am zice oarecum corect, pentru că este foarte greu să iubim astăzi pe cel care ne face rău. Am zice că este absurd, dar vine Hristos și spune să iubim pe cei care ne fac rău, asta fiind condiție pentru mântuire.
O comparație scurtă din istoria religiilor ne spune că evreii au ca lege să iubești pe aproapele și să urăști pe vrăjmași, musulmanii promovează războiul sfânt, ajungând până la moarte și sânge pentru ceilalți, religia hindusă îndeamnă la uciderea dușmanilor, aceasta fiind o religie mai tranșantă.
Hristos vine și completeaza Legea Vechiului Testament, aducând legea iubirii ca fundament în relația noastră cu Dumnezeu. Așadar, ne rugăm în fiecare zi și Rugăciunea Domnească ne învață „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Trebuie să iertăm, iar fără iubire nu există iertare, la fel cum fără iertare nu există iubire. Acestea două sunt interdependente și provin din existența lui Dumnezeu, așa cum ne spune teologia morală.
Omul, are păcatul strămoșesc și în viața sa cunoaște și bucurie și tristețe, și bune și rele, dar există o vreme pentru toate, după cum spune cartea Eclesiasticului. Totul ne îndeamnă spre bucuria mântuirii în Hristos. Ce avem mai frumos în acest sens decât pilda vameșului și a fariseului? Îl avem pe vameș cu capul plecat, care se ruga sincer și care merge mai îndreptat la casa sa pentru că este sincer în fața lui Dumnezeu. Nu trebuie să știi multă teologie pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu. Vedem caracterul vameșului. Nu a îndrăznit să se uite spre cer din pricina greutății păcatelor și s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu, stând în pridvorul casei lui Dumnezeu, rușinat de faptele sale. La fel și noi, trebuie să ne îndreptăm viața noastră, să ne mărturisim păcatele și să ajungem bineplăcuți lui Dumnezeu, trăind în Legea Sa.
În viața noastră avem multe cazuri în care ne putem ierta apropiații, însă nu se întâmplă la fel când cel care ne greșește este un necunoscut sau un vrăjmaș. Îmi aduc aminte de un sfânt părinte care vorbește de scara iubirii vrăjmașului, în PSB 8, care atinge câteva puncte pe care cel care este în contradicție cu cineva să le atingă să își poată iubi vrăjmașul. Primul, să încercăm să nu-l urâm. A doua, să încercăm să nu reproșăm acelui ceea ce ne-a greșit în viață. A treia este uitarea răului pe care ni l-a făcut. Este ceva greu pentru om, mai ales dacă acel rău lasă urme adânci în suflet sau în familie sau în activitatea de zi cu zi. Al patrulea punct este: la întâlnirea cu persoana respectivă, zâmbește și vorbește cu ea.

Această mare virtute a iubirii o cere Hristos de la noi. De ce? Pentru că Hristos a împlinit-o. La răstignirea Sa, Hristos a spus „iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. Iată iubirea lui Hristos! De ce să iertăm noi pe cei de lângă noi? Pentru că este chipul și asemănarea lui Dumnezeu și trebuie să îi iertăm și să îi iubim indiferent de cum sunt ei.
Un exemplu din istorie ar fi cel cu președintele Abraham Lincoln care atunci când a candidat la președinția Americii, avea un contracandidat care îl ataca. Cu toate acestea, Abraham Lincoln nu a acordat importanță acuzațiilor și jignirilor și a reușit să câștige alegerile, iar după aceasta l-a ales pe contracandidatul său ca membru în aparatul său de conducere. Când lumea l-a întrebat de ce a făcut acest lucru, a răspuns: „decât să îl am toată viața ca dușman, mai bine îl păstrez aproape de mine, ca prieten”. Iată ce exemplu extraordinar. Decât să ai un dușman, mai bine să îl ai ca prieten.

Acesta este îndemnul Bisericii, de astăzi. Între noi, Biserică și Hristos care este capul Bisericii: iubirea dintre noi. Nimic nu este mai frumos decât să trăiască frații împreună în dragoste și bună înțelegere.
Să ne străduim și noi ca prin rugăciune, spovedanie, împărtășanie, să ne întărim în dragostea lui Hristos și să dobândim puterea de a ierta și a iubi pe vrăjmașii noștri, ca asemănându-ne cu Hristos cel jertfit pe Cruce, să fim primiți în împărăția cerurilor, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro