+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani 01.11.2015 PS Petroniu si PS Mihail in Parohia Sf. Nicolae Părintele Ionuț în vizită frățească în Finlanda (7-12 aug. 2015)

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8

02.10.2016 Duminica a 19-a dupa Rusalii (iubirea vrajmasilor)

Azi, 2 Octombrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Sfințit Mc. Ciprian, Sf. Mc. Iustia și Sf. Cuv. Teofil. De asemenea, în această Duminică, a 19-a după Rusalii, se citește Evanghelia în care Mântuitorul rostește Predica de pe munte – iubirea vrăjmașilor.

La biserica „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucericul Părinte Diacon Cristian Popa și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor tot așa. Pentru că dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii iubesc pe cei care-i iubesc pe dânșii. Și, dacă faceți bine celor care vă fac vouă bine, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii același lucru fac. Și, dacă împrumutați pe cineva de la care nădăjduiți să luați, ce mulțumire puteți avea? Doar și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă iubiți pe vrăjmașii voștri, să faceți binele, și să dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, și atunci răsplata voastră va fi multă, și voi veți fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun și cu cei nemulțumitori și cu cei răi. Așadar fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este.” Ev. Luca 6, 31-36

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a vorbit despre iubirea vrăjmașilor și legătura dintre iubire și iertare.

Evanghelia de astăzi ne arată un text simplu, la prima vedere, dar când trebuie să trecem la practicarea acestor cerințe, atunci apare greutatea. Să iubești pe vrăjmași, pe cel care îți face rău, este puțin contradictoriu cu Legea Vechiului Testament, cu legea talionului.

Iubirea ne-o împărtășește Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Noul Testament. Observăm seriozitatea care se pune în Vechiul Testament pe legea talionului, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, viață pentru viață. Am zice oarecum corect, pentru că este foarte greu să iubim astăzi pe cel care ne face rău. Am zice că este absurd, dar vine Hristos și spune să iubim pe cei care ne fac rău, asta fiind condiție pentru mântuire.
O comparație scurtă din istoria religiilor ne spune că evreii au ca lege să iubești pe aproapele și să urăști pe vrăjmași, musulmanii promovează războiul sfânt, ajungând până la moarte și sânge pentru ceilalți, religia hindusă îndeamnă la uciderea dușmanilor, aceasta fiind o religie mai tranșantă.
Hristos vine și completeaza Legea Vechiului Testament, aducând legea iubirii ca fundament în relația noastră cu Dumnezeu. Așadar, ne rugăm în fiecare zi și Rugăciunea Domnească ne învață „și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Trebuie să iertăm, iar fără iubire nu există iertare, la fel cum fără iertare nu există iubire. Acestea două sunt interdependente și provin din existența lui Dumnezeu, așa cum ne spune teologia morală.
Omul, are păcatul strămoșesc și în viața sa cunoaște și bucurie și tristețe, și bune și rele, dar există o vreme pentru toate, după cum spune cartea Eclesiasticului. Totul ne îndeamnă spre bucuria mântuirii în Hristos. Ce avem mai frumos în acest sens decât pilda vameșului și a fariseului? Îl avem pe vameș cu capul plecat, care se ruga sincer și care merge mai îndreptat la casa sa pentru că este sincer în fața lui Dumnezeu. Nu trebuie să știi multă teologie pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu. Vedem caracterul vameșului. Nu a îndrăznit să se uite spre cer din pricina greutății păcatelor și s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu, stând în pridvorul casei lui Dumnezeu, rușinat de faptele sale. La fel și noi, trebuie să ne îndreptăm viața noastră, să ne mărturisim păcatele și să ajungem bineplăcuți lui Dumnezeu, trăind în Legea Sa.
În viața noastră avem multe cazuri în care ne putem ierta apropiații, însă nu se întâmplă la fel când cel care ne greșește este un necunoscut sau un vrăjmaș. Îmi aduc aminte de un sfânt părinte care vorbește de scara iubirii vrăjmașului, în PSB 8, care atinge câteva puncte pe care cel care este în contradicție cu cineva să le atingă să își poată iubi vrăjmașul. Primul, să încercăm să nu-l urâm. A doua, să încercăm să nu reproșăm acelui ceea ce ne-a greșit în viață. A treia este uitarea răului pe care ni l-a făcut. Este ceva greu pentru om, mai ales dacă acel rău lasă urme adânci în suflet sau în familie sau în activitatea de zi cu zi. Al patrulea punct este: la întâlnirea cu persoana respectivă, zâmbește și vorbește cu ea.

Această mare virtute a iubirii o cere Hristos de la noi. De ce? Pentru că Hristos a împlinit-o. La răstignirea Sa, Hristos a spus „iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. Iată iubirea lui Hristos! De ce să iertăm noi pe cei de lângă noi? Pentru că este chipul și asemănarea lui Dumnezeu și trebuie să îi iertăm și să îi iubim indiferent de cum sunt ei.
Un exemplu din istorie ar fi cel cu președintele Abraham Lincoln care atunci când a candidat la președinția Americii, avea un contracandidat care îl ataca. Cu toate acestea, Abraham Lincoln nu a acordat importanță acuzațiilor și jignirilor și a reușit să câștige alegerile, iar după aceasta l-a ales pe contracandidatul său ca membru în aparatul său de conducere. Când lumea l-a întrebat de ce a făcut acest lucru, a răspuns: „decât să îl am toată viața ca dușman, mai bine îl păstrez aproape de mine, ca prieten”. Iată ce exemplu extraordinar. Decât să ai un dușman, mai bine să îl ai ca prieten.

Acesta este îndemnul Bisericii, de astăzi. Între noi, Biserică și Hristos care este capul Bisericii: iubirea dintre noi. Nimic nu este mai frumos decât să trăiască frații împreună în dragoste și bună înțelegere.
Să ne străduim și noi ca prin rugăciune, spovedanie, împărtășanie, să ne întărim în dragostea lui Hristos și să dobândim puterea de a ierta și a iubi pe vrăjmașii noștri, ca asemănându-ne cu Hristos cel jertfit pe Cruce, să fim primiți în împărăția cerurilor, Amin!

01.10.2016 Acoperamantul Maicii Domnului

Azi, 1 Octombrie 2016, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare închinată Maicii Domnului care, începând de anul trecut, este trecută cu roșu în calendarul ortodox.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” si ”Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care șezându jos, lângă picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăț mare și, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus, răspunzând, i-a zis: Marto, Marto, te silești și te îngrijești de multe; dar un singur lucru trebuiește. Maria însă și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.
Iar când zicea Dânsul acestea, o femeie din popor, ridicându-și glasul, a zis către Dânsul: fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii la care ai supt. Dar Iisus a răspuns: așa este, dar fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.” Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28

În cuvântul de învățătură Părintele Cristian Porumb a vorbit despre sărbătoarea de astăzi. Grija Maicii Domnului pentru noi, pentru oameni, se întinde în întreaga lume, de aceea noi sărbătorim astăzi această sărbătoare.
Este o sărbătoare relativ nouă. Ea a existat de multă vreme în calendar, dar de doi ani am început să o sărbătorim mai festiv pentru că Acoperământul Maicii Domnului a devenit făcător de minuni și Sfântul Sinod a hotărât că este o sărbătoare ce merită să fie celebrată într-un mod solemn, dedicându-i ziua de 1 Octombrie spre prăznuire.
Noi astăzi prăznuim niște evenimente din secolul X după Hristos în Constantinopol. Aici exista catedrala Sfânta Sofia care era cea mai mare și impunătoare catedrală a vremii și, poate, este și astăzi. În momentul în care cetatea era asediată, mulți se refugiau acolo pentru că acea catedrală avea statut de azil politic. Din cauza mulțimii oamenilor, o parte din ei s-au refugiat în cartierul Vlaherne de lângă cetate, într-o biserică de acolo unde din secolul V au fost aduse mai multe lucruri de la mormântul Maicii Domnului, între care și Acoperământul.
Iată că în anul 911 cetatea a fost asediată de cuceritorii ruși care erau păgâni iar poporul a cerut ajutorul Maicii Domnului. Întreg poporul se ruga în Vlaherne Maicii Domnului și acolo se afla și Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos. Acesta dovedise o smerenie așa de mare, încât se prefăcea înaintea semenilor săi că era nebun, tocmai pentru a fi defăimat de aceștia și să își îmbunătățească smerenia. În momentul rugăciunii, Sfântul Andrei o vede pe Maica Domnului venind la biserica din Vlaherne. Iată că aceasta a venit înconjurată de sfinți precum Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfântul Ioan Botezătorul și multe cete îngerești, iar Sfântul Andrei o aude pe aceasta rugându-se: „Împărate ceresc, primește pe tot omul care se roagă Ție și cheamă numele meu într-ajutor ca să nu plece nimeni de la mine rușinat.” Această vedenie este văzută și de ucenicul Epifanie și de alții, iar Sfânta Tradiție ne spune că Maica Domnului și-a luat acoperământul, omoforul, și îl ținea deschis deasupra poporului, iar până la urmă poporul a scăpat nevătămat.
Ca urmare a acestei minuni, Biserica a hotărât prăznuirea Acoperământului Maicii Domnului ca fiind de ajutor tuturor celor care se roagă Maicii Domnului.
Paradoxal, în sec. XVI, Rusia încreștinată, de data aceasta, a ridicat o catedrală măreață căreia i-a pus hramul Acoperământului Maicii Domnului.
Fiecare dintre noi suntem acum sau în anumite momente în acea biserică din Vlaherne. În sufletul nostru străbat necazuri, dureri, ispite, iar noi trebuie să ne adăpostim sub Acoperământul Maicii Domnului și prin rugăciune și credință, să cinstim pe Maica Domnului și omoforul ei care a scăpat lumea de necaz, pentru ca prin mijlocirea ei să ajungem la viața cea veșnică și fericită, Amin!

25.09.2016 IPS Ambrozie si PS Petroniu in parohia Sf. Nicolae

Duminică, 25 septembrie 2016, credincioșii Parohiei ,,Sfântul Nicolae” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în biserica parohiei de către Preasfințitul Părinte Petroniu, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. La slujbă a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Ambrozie, Mitropolitul Ortodox de Helsinki, Finlanda, care se află pentru câteva zile într-o vizită în Episcopia Sălajului.

Solemnitatea zilei a fost dată și de faptul că Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe seama bisericii ,,Sfântul Nicolae”, pe tânărul teolog Bogdan-Alin Fluieraș.

După rostirea cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate desfășurată, urându-i ani îndelungați, întrucât Preacucernicia Sa își sărbătorește pe data de 26 septembrie ziua de naștere. În continuare, ca semn al prețuirii față de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Înaltpreasfințitul Părinte Ambrozie a acordat Preacucerniciei Sale o cruce pectorală și o diplomă de apreciere.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ambrozie a oferit Preasfințitului Părinte Petroniu un engolpion. La rândul său, Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop a dăruit Înaltpreasfințitului Părinte Ambrozie o icoană.

Parohia de pe strada Crasnei, așa cum este ea cunoscută locuitorilor din municipiul Zalău, a fost înființată în anul 2009.

În orașul Zalău, în anul 1990 existau doar două biserici ortodoxe, iar la înființarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici și două capele. Simțindu-se nevoia acoperirii unor zone ale orașului unde credincioșii erau mult prea departe de cea mai apropiată biserică, dar și la solicitarea acestora, Preasfințitul Părinte Petroniu a hotărât și a supus aprobării Consiliului Eparhial înființarea a două noi parohii - pe strada 22 decembrie 1989 și una în cartierul Sărmaș.

Crucea, dar și cinstea ridicării bisericii de pe strada Crasnei i-a fost încredințată Preacucernicului Părinte Ionuț Pop. Biserica Sfântul Nicolae din Zalău, este o biserică nouă, piatra de temelie a acestui locaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, sfinte moaște care astăzi sunt păstrate într-o icoană relicvar a Sfântului Nicolae. De asemenea, anul acesta, locașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma.


18.09.2016 Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci

Azi, 18 Septembrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Ier. Eumenie, Ep. Gortinei, Sf. Mc. Ariadna, Sf. Mc. Castor, Sf. Ilarion de la Optina și Sf. Cuv. Romil de Ravanița. De asemenea, în această Duminică se încheie praznicul Înălțării Sfintei Cruci, această zi fiind închinată Sfintei Cruci și purtând numele de „Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci”, pericopa evanghelică îndemnând la asumarea Crucii personale și urmarea lui Hristos.
La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Crișan Dan, preot în Parohia Huta, jud. Sălaj. Alături de aceștia a slujit și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa care a citit și pericopa evanghelică, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Și ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în acest neam desfrânat și păcătos, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri.
Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.” Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie Pința a abordat problema asumării Crucii și urmarea lui Hristos.
Praznicul Înălțării Sfintei Cruci este singurul praznic ce are o Duminică antemergătoare și una postmergătoarea pentru a accentua importanța Sfintei Cruci pentru mântuirea omului, atât ca fapt istoric săvârșit de Hristos, cât și ca modalitate de intrare în împărăția lui Dumnezeu. Taina Sfintei Cruce este foarte profundă, de aceea Duminica de astăzi este ziua în care învățăm Taina Sfintei Cruci într-un alt mod, în unul practic. Putem pătrunde Sfânta Cruce în momentul în care ne-o împropriem. În momentul în care acceptăm suferința și durerea Crucii. Poate v-ați întrebat uneori de ce suprema icoană a lumii este un trup răstingit, un trup spart de sulițe și de cuie. Oare nu pentru că durerea este semnul cel mai înalt al lui Dumnezeu? De ce a ales Dumnezeu Crucea semnul cel mai reprezentativ al creștinismului? Pentru că el înseamnă durere, iar prin acest semn Dumnezeu ne lasă de înțeles că noi avem calea durerii pe care dacă nu ne-o însușim și pe care dacă nu o înțelegem și nu o trăim, nu suntem vrednici să intrăm în împărăția lui Dumnezeu Cel răstignit. De aceea trebuie să fim profund conștienți de durerea noastră și profund conștienți că suntem permanent supuși durerii.
Părintele Daniil Sandu Tudor, un profund isihast care a murit în temnițele de la Aiud spunea că durerea este substanța vieții și rădăcina personalității, pentru că numai suferind ești o persoană. Tot el spunea că unde e durere, e pământ sfânt. Asta înseamnă că omul trebuie să își accepte durerile și să nu lupte tot timpul împotriva lor, pentru că asta înseamnă să lupți împotrica Crucii. Poate dacă Hristos lupta să fugă de Cruce, și noi astăzi eram de înțeles să fugim de Cruce. Dar Hristos a acceptat Crucea, a îmbrățișat-o și a iubit-o și așa a transformat Crucea din semn al durerii în semn al biruinței.
De aceea noi oamenii suntem chemați să acceptăm supuși voia lui Dumnezeu așa cum spunem în rugăciunea Domnească „Doamne fie voia Ta” și uneori voia lui Dumnezeu este voia unui Pedagog iscusit Care știe că în unele momente elevul trebuie învățat și prin alte metode decât cele conforme. De aceea pentru a accepta durerea, trebuie să ne pregătim sufletește, iar lucrul acesta îl facem în fiecare Duminică în biserică: ne pregătim să ne acceptăm condiția, să facem ceea ce Hristos ne-a spus astăzi „Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia Crucea sa și să-Mi urmeze Mie”. De aceea în fiecare Duminică privim în vârful iconostasului Crucea lui Hristos și înțelegem că tot prin Cruce există biruință, și doar prin moarte există înviere și doar prin durere există bucurie.
Un creștin îmi spunea „părinte, mulțumesc lui Dumnezeu pentru suferințe pentru că altfel nu aș înțelege bucuria și astfel înțeleg că tot întunericul a fost spre lumină, toată încercarea spre izbândă”.
Crucea lui Hristos se înțelege cel mai bine în momentul în care este trăită în viața noastră. Și astfel, revin la cea mai profundă și mai interioară învățătură legată de Cruce: trăirea Crucii în viața noastră. Iar pentru a ne pregăti de acest exercițiu profund trebuie să înțelegem că trebuie să trăim Crucea lui Hristos, să fim răstigniți duhovnicește. Trebuie să trăim această răstignire la nivel interior. Un sfânt părinte spunea că intrarea în împărăția lui Dumnezeu este în formă de Cruce.
Noi, Duminică de Duminică asta facem, ne pregătim mai mult și mai mult să primim Crucea lui Hristos, până când vom ajunge la „fie voia Ta” indiferent dacă este conformă cu ce vrem noi sau nu, ci vreau ca voia Ta să fie pentru că am încredere în planul Tău, ca Dumnezeu, ca Răscumpărător, Ca Mântuitor și ca Judecător.
Să ne ajute Dumnezeu să ajungem în acel punct în care să ne dăm viața în mâna lui Dumnezeu, să ne rugăm „fie voia Ta”, ca astfel să ne asumăm Crucea și să intrăm cu bucurie în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

14.09.2016 Inaltarea Sfintei Cruci

Azi, 14 Septembrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci, praznic împărătesc închinat Sfintei Cruci pe care S-a răstignit Hristos Care, prin jertfa Sa, a preschimbat Crucea din obiect de tortură în semn creștin dătător de viață, motiv pentru care este semnul creștinilor și puterea lor.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul slujbei, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb. De asemenea, am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru elevii Liceului Ortodox Zalău care au dat răspunsurile la strană.

EVANGHELIA ZILEI:

„ În vremea aceea s-au sfătuit căpeteniile preoților bătrânii împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, și L-au dus la Pilat, zicând: răstignește-L, răstignește-L! Pilat le-a zis: luați-L voi și-L răstigniți, căci eu nu găsesc în El nici o vină. I-au răspunsiudeii: noi lege avem și după legea noastră trebuie să moară, căci s-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Și a intrat iarăși în pretoriu și a întrebat pe Iisus: de unde ești Tu? Iar Iisus nu i-a dat nici un răspuns. Atunci Pilat i-a zis: cu mine nu vorbești? Oare, nu știi că am putere să Te eliberez și putere am să Te răstignesc? Iisus i-a răspuns: nu ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus.
Deci, când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Iisus afară și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit: pardosit cu pietre, iar evreiește: gabbata. Și era ziua pregătirii Paștilor, vineri, pe la ceasul al șaselea; și a zis Pilat iudeilor: iată împăratul vostru! Dar ei au strigat: ia-L, ia-L, răstignește-L. Pe împăratul vostru să-L răstignesc? - i-a întrebat Pilat. Căpeteniile preoților au răspuns: n-avem împărat decât numai pe Cezarul. Atunci L-a dat lor ca să-L răstignească. Și au luat pe Iisus și L-au dus ca să-L răstignească. Și, Însuși ducându-și crucea, a ajuns la locul numit al Căpățânii, care evreiește se zice Golgota. Acolo L-au răstignit; și împreună cu El pe alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Iisus. Și Pilat a scris o tăbliță și a pus-o deasupra crucii. Și era scris pe ea: Iisus Nazarineanul, împăratul iudeilor. Deci mulți dintre iudei au citit această tăbliță, căci era aproape de oraș locul unde a fost răstignit Iisus. Și era scris evreiește, grecește și latinește.
Și stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Sa și sora mamei Sale, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe maica Sa și pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis maicii Sale: femeie, iată fiul tău. Apoi a zis ucenicului: iată mama ta. Și, din ceasul acela, ucenicul a luat în casa sa. După aceea, știind Iisus că acum toate s-au săvârșit, plecându-și capul, și-a dat duhul.
Iar iudeii, de vreme ce era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbătă pe cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice. Deci au venit ostașii și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, asemenea și pe ale celuilalt răstignit împreună cu El. Venind însă la Iisus, dacă au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor; ci unul din ostași cu sulița a împuns coasta Sa și îndată a ieșit sânge și apă. Și cel care a văzut a mărturisit, și adevărată este mărturisirea lui.” Ev. Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-30, 31-35
În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Porumb a vorbit despre importanța Sfintei Cruci, atât ca semn, cât și ca realitate istorică.
Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, dar pentru noi, care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18) Astăzi prăznuim Sfânta Cruce, puterea de tămăduire a noastră. Avem cruci pe fiecare biserică, de aceea vedem Biserica asemenea unui spital în care ne tămăduim de bolile sufletești și trupești.
Ce simbolizează crucea pentru noi? Înafară de forma ei, ea are pentru noi o semnificație aparte. Ea reprezintă altarul de jertfă pe care Mântuitorul Iisus Hristos Și-a dat viața pentru mântuirea noastră. Dacă omul, prin cădere, a căzut, ireversibil, prin jertfa lui Hristos omului i s-a deschis împărăția cea veșnică în care omul poate ajunge dacă își duce crucea sa proprie și se arată în fața lui Dumnezeu în stare de jertfă.
Care este semnificația sărbătorii de astăzi?
Știm că în vremea împăratului Constantin cel Mare, acesta a avut o luptă cu împăratul Maxențiu. Victoria lui Constantin a fost posibilă doar prin semnul dumnezeiesc ce s-a arătat lui pe cer, și anume semnul crucii. Împăratul Constantin poruncește să fie pus acest semn pe steagurile de luptă și îl învinge pe Maxențiu. Asemenea s-a întâmplat și în 323 în lupta cu Liciniu, un alt împărat care prigonea pe creștini. Astfel, Împăratul Constantin cel Mare a ajuns împăratul întregului regat și ca mulțumire lui Dumnezeu pentru ajutor, el împreună cu mama sa au dorit să afle Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Împărăteasa Elena a mers la locul unde a fost răstignit Iisus, pe muntele Golgota și a aflat lemnele celor trei cruci, însă nu știa care este cea adevărată. Pentru a afla, Episcopul Macarie al Ierusalimului a adus o femeie văduvă moartă și a atins-o de cele trei cruci, iar când s-a atins de Sfânta Cruce, ea a înviat. După acest eveniment, Episcopul Macarie al Ierusalimului hotărăște să ducă lemnul Sfintei Cruci în Ierusalim și să îl înalțe în ziua de 14 Septembrie spre închinare, iar de atunci se prăznuiește acest praznic.
Iată cum Crucea este ocrotitoarea noastră, a tuturor creștinilor. Este important să fim recunoscători Mântuitorului nostru Iisus Hristos și să ne ducem și noi crucea personală pe calea acestei vieți pentru ca prin puterea Sfintei Cruci și cu ajutorul Mântuitorului care a binecuvântat-o prin răstignirea Sa pe lemnul ei, să ajungem în împărăția cea veșnică, Amin!

11.09.2016 Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Azi, 11 Septembrie 2016 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Teodora din Alexandria, Sf. Cuv. Eufrosin Bucătarul, Închinarea Sfintei Cruci și Sf. Teodora din Vasta. De asemenea, această Duminică are legătură cu praznicul Înălțării Sfintei Cruci pe care îl vom sărbători în 14 Septembrie, motiv pentru care poartă numele de Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel care s-a pogorât din cer, Fiul Omului, care este în cer. Și precum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci așa a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să osândească lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El.” Ev. Ioan 3, 13-17

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț a vorbit despre mântuirea pe care ne-o oferă Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său în lume.
Sfintele Evanghelii sunt cărți care se află la hotarul dintre omenesc și dumnezeiesc. Ele sunt scrise de oameni, dar sub inspirație divină, și atunci intervine problema „dacă citim Sfânta Scriptură doar în sens literar, ca pe celelalte cărți, atunci și folosul rămâne același, de informare, lipsit de educarea spirituală pe care omul o caută”, iar lipsa exercitării vieții spirituale îl îndepărtează pe om de mântuire.
Ne aflăm în Duminica dinaintea înălțării Sfintei Cruci. Aici vedem importanța praznicului Înălțării Sfintei Cruci, rolul Sfintei Cruci și implicit, importanța Omului care S-a răstignit pe Cruce, schimbându-i sensul din acea vreme.
Evanghelia de astăzi face legătura dintre șarpele din Vechiul Testament care a fost înălțat de Moise în pustie și Sfânta Cruce. Poporul evreu a fost scos din robie, iar în pustie ei erau mușcați de șerpi și mureau. Dumnezeu i-a spus lui Moise să înalțe un șarpe pe un rug, iar cei care priveau șarpele nu mai mureau. Observăm legătura dintre acel șarpe și Hristos, ambii înălțați, iar prin înălțarea lor dăruind viață.
Cu toate acestea, există o diferență. Hristos acceptă să se urce pe altarul jertfei Sale din iubire de oameni, pentru ca cei care vor privi la crucea Sa să primească toate roadele Sale și astfel să nu mai moară. Mântuitorul Hristos, cum ne spune Evanghelia, a venit în lume să o mântuiască. Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume să moară din dragoste pentru om. Prima demnitate pe care Domnul Iisus Hristos a avut-o pe pământ, pe lângă Dumnezeu adevărat, a fost cea de Mântuitor. A venit să salveze lumea, iar singura modalitate a fost să accepte moartea pentru toată lumea, pe cruce. Prin această răbdare și iubire pentru oameni, crucea devine pentru noi altar de jertfă, devine semnul împăcării omului cu Dumnezeu.
În antichitate, tâlharii și criminalii erau răstigniți pe cruce. Hristos a venit să ne salveze. A acceptat această coborâre de slavă dumnezeiască pe care o aduce de la Tatăl și prin sfințirea Duhului Sfânt, acceptă crucea care până la vremea respectivă era un act de rușine, dar astăzi, crucea devine putere. Așa cum spune Apostolul Pavel, pentru cei ce pier, cuvântul crucii este nebunie, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. De aceea noi punem Sfânta Cruce la intersecțiile drumurilor, pe fiecare biserică, ne închinăm în Sfânta Biserică la Sfânta Cruce, stăm la umbra Crucii lui Hristos.
În zilele noastre, vedem în străinătate cum oamenii merg sute de kilometri pentru a se închina la Sfânta Cruce într-o biserică, iar noi de multe ori uităm de Dumnezeu și de Crucea Sa. Să nu uităm că Dumnezeu ne-a dat Crucea ca armă împotriva diavolului. Troparul de la Taina Sfântului Maslu ne spune „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă”. Pe lângă aceasta, Crucea rămâne putere, punte între noi și Hristos, deci să nu uităm că Hristos a venit să ne mântuiască pentru păcatele noastre, iar la a doua venire va veni ca Judecător Atotputernic. Oare ce va zice atunci Ponțiu Pilat, ce vor zice cărturarii și fariseii care au strigat „Răstignește-L!”? Ce vom spune noi? Astăzi, noi Îl oprim pe Dumnezeu să ne judece, pentru că astăzi ne judecăm noi, ne certăm, ne pizmuim și suntem plini de ură. Să nu mai fim așa! Să Îl lăsăm pe Hristos să ne străbată sufletul și trupul nostru pentru ca prin exemplul Său, prin viața Sa și prin dragostea Sa, să ne umplem de dragoste față de Dumnezeu, de aproapele, de Cruce și să îmbrățișăm sfatul dumnezeiesc al Sfintei Treimi, așa cum mărturisim la Sfânta Liturghie, zicând „Pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”, Amin!

08.09.2016 Nasterea Maicii Domnului

Azi, 8 Septembrie 2016 Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare care în popor poartă numele de Sfânta Marie Mică.
La biserica noastră cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care șezându jos, lângă picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăț mare și, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus, răspunzând, i-a zis: Marto, Marto, te silești și te îngrijești de multe; dar un singur lucru trebuiește. Maria însă și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea.
Iar când zicea Dânsul acestea, o femeie din popor, ridicându-și glasul, a zis către Dânsul: fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii la care ai supt. Dar Iisus a răspuns: așa este, dar fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.” Ev. Luca 10, 38-42; 11, 27-28

În cuvântul de învățătură Părintele Cristian Porumb a vorbit despre praznicul de astăzi.
Începem noul an bisericesc cu o sărbătoare a bucuriei și speranței, cu sărbătoarea nașterii Maicii Domnului. Azi ne bucurăm de începutul mântuirii neamului omenesc.
Evenimentul pe care îl prăznuim s-a petrecut în urmă cu aproximativ 2000 de ani, la trecerea de la Vechiul la Noul Testament. Tradiția bisericească ne transmite până azi cum s-a petrecut această minune a nașterii Maicii Domnului. În acele vremuri trăia o familie credincioasă care nu puteau avea copii, ceea ce era considerat blestem de la Dumnezeu. Ioachim și Ana au mers la templu să aducă jertfa lor, iar mai-marele preot a refuzat să aducă jertfa lor pe motiv că erau necurați. Din această pricină, Ioachim se duce în munte unde petrece în post și rugăciune pentru ca Dumnezeu să se îndure de ei și să ridice blestemul de la ei. După o vreme, Arhanghelul Gavriil s-a arătat lor și i-a anunțat că vor avea un copil, oferind astfel binecuvântare de la Dumnezeu. Astfel s-a întâmplat momentuld e pregătire a zămislirii Maicii Domnului.
Dumnezeu a ales-o pe Maria Fecioara încă din veșnicie pentru a naște pe Iisus Hristos, de aceea Maica Domnului ocupă un loc principal în opera de mântuire a neamului omenesc, ea aducând în lume bucuria și mântuirea. O vedem pe Maica Domnului alături de Mântuitorul în toată viața Sa, iar după Înălțarea Domnului, o vedem încredințată nouă, lumii. Maica Domnului este modelul suprem de smerenie, ascultare și virtute pentru întreaga omenire, motiv pentru care Biserica îi acordă cinstea supracinstirii. Dacă sfinții sunt renumiți pentru anumite virtuți prin care s-au desăvârșit în drumul spre sfințenie, Maica Domnului este modelul prin excelență a înnobilării omului cu virtuțile cele dătătoare de mântuire. Întreaga viață a Maicii Domnului este o pildă de urmat pentru noi, copiii ei.
Maica Domnului a trăit prin puterea exemplului pe care ni l-a oferit, de aceea am văzut că la sfânta ei adormire a fost înălțată la cer cu trupul, de unde ne este mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu.
Așadar, să nu ezităm niciodată să ne rugăm și să o cinstim cum se cuvine pe Maica Domnului pentru ca astfel să o avem rugătoare fierbinte către Fiul său și Dumnezeul nostru, ca să dobândim și noi mântuirea și șederea de-a dreapta Mântuitorului nostru Iisus Hristos în împărăția cea veșnică, Amin!

04.09.2016 Duminica a 11-a dupa Rusalii (datornicul nemilostiv)

Azi, 4 Septembrie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Prooroc Moise, Sf. Sfințit Mc. Vavila, Sf. Mc. Petroniu. De asemenea, în această Duminică, a 11-a după Rusalii, se pomenește pilda datornicului nemilostiv care are ca temă principală iertarea semenilor.
La biserica „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Călin Ciurbe și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Călin Ciurbe.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: ascultați pilda aceasta: asemenea este împărăția cerurilor cu un împărat care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi. Și, începând să facă socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanți. Dar neavând el cu ce să plătească, domnul său a poruncit să-l vândă pe el și pe femeia lui, pe copii și toate câte avea, ca să se plătească datoria. Atunci acel slujitor, îndrăznind, a ingenunchiat și se închina lui, zicând: doamne, mai îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot. Iar domnul slujitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, când a ieșit de acolo, slujitorul acela a găsit pe unul dintre tovarășii săi, care îi era dator o sută de dinari, și, punând mâna pe el, îl strângea de gât și-i zicea: plătește-mi ce-mi ești dator. Atunci tovarășul acela, căzând în genunchi la picioarele lui, îl ruga, zicând: mai îngăduiește-mă și-ți voi plăti tot. El însă n-a vrut, ci, ducându-l, l-a băgat în temniță până când va plăti datoria. Atunci tovarășii lui, văzând cele ce s-au petrecut, s-au întristat foarte și, venind, au spus domnului lor toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, domnul său i-a zis: slujitor viclean, toată datoria aceea ți-am iertat-o, pentru că m-ai rugat; oare, nu se cădea să ai milă de tovarășul tău, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se, domnul său l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria. Tot așa va face și Tatăl Meu cel ceresc cu voi, dacă fiecare din voi nu va ierta fratelui său, din inimă, greșelile lui.” Ev. Matei 18, 23-35

În cuvântul de învățătură, Părintele Călin Ciurbe a abordat tema iertării semenilor.
În această Duminică avem înainte pericopa evanghelică în care Mântuitorul ni se adresează nouă prin această pildă. Este o Evanghelie a iertării. Vedem spre finalul Evangheliei că stăpânul, Dumnezeu, nu este doar milostiv, ci și drept, iar pe acea slugă netrebnică a dat-o să fie vândută împreună cu familia lui.
Se spune că un copil a mers odată să facă ceva pe ascuns, fără știrea părinților, iar atunci s-a întâmplat un accident după care a trebuit să îi fie amputate ambele picioare. Când și-a văzut părinții, i-a întrebat dacă îl vor putea ierta, iar părinții i-au răspuns „te-am și iertat”, moment în care tânărul a spus că va putea să trăiască fără picioare, însă fără iertarea părinților, nu.
Majoritatea oamenilor trebuie să înțelegem că nu putem trăi fără iertare. Este o lecție, un tratament de psihologie prin care Dumnezeu ne învață cum să trăim fericiți și liniștiți. Dacă privim în noi atunci când avem cu cineva ceva, chiar dacă este de multe ori închipuit în sinea noastră, trăim multe gânduri de strâmtorare și ne imaginăm certuri, însă chiar dacă ar fi cu adevărat vorba de ceva, trebuie să învățăm să iertăm. Această stare de zbucium este descrisă frumos în Alexandru Macedonski prin cuvintele „ticălosul care are o încercare, se crede prigonit de fiecare.” Aceasta este starea noastră, când suntem nefericiți, supărați, ne imaginăm că toată lumea are ceva cu noi, că suntem neîndreptățiți. Această stare duce foarte ușor la mândrie și nu de puține ori ne închidem în turnul nostru de fildeș și ne considerăm martiri. Or, nu este decât o amăgire. Noi suntem chemați pentru a fi fii ai luminii. Noi suntem chemați la iertare, la iubire. Să nu uităm că suntem fii ai luminii, iar mândria ne duce la pierzare, la cădere.
Ce este mai tragic decât să vadă părinții că fiii lor nu se împac? Ce este mai tragic decât să vadă Dumnezeu că fiii Lui se urăsc între ei și nu învață că ei slujesc lui Dumnezeu. A te ruga și a crede lui Dumnezeu înseamnă a-I urma Lui, a-I urma învățătura și povețele. Iată cât de ușor ne pune la îndemână Dumnezeu mântuirea, însă ne cere să facem efortul de a ierta. Dacă nu iertăm, Dumnezeu nu ne este Tată. Spune Hristos la sfârșitul pericopei evanghelice „Tot așa va face și Tatăl Meu dacă nu veți ierta semenilor voștri”. Sunt multe de vorbit despre iertare, dar de cele mai multe ori este nevoie doar de un efort mic pentru aceasta.
De multe ori se întâmplă ca atunci când vrem să ne împăcăm cu alții, primim refuzul celorlalți. Aici avem modele de la sfinții părinți care ne spun că de multe ori un dușman este mai bun decât un prieten, pentru ei ne arată starea sufletului nostru. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că mai bun e un dușman decât un prieten lingușitor. Un dușman îți arată măsura pe care o ai, și atunci nu trebuie să îi considerăm dușmani, ci prieteni care ne fac să ne îndreptăm și să ne îmbunătățim viața. Sfântul Ioan Gură de Aur spune și despre diavol că este benefic pentru că prin ispită, noi avem posibilitatea să ne întărim pe calea virtuților. Astfel, iertarea devine un tratament. A fi iertat înseamnă a fi vindecat.
Oare de ce iertatul, vindecatul din Evanghelie nu a putut să facă la fel cu datornicul său? Pentru că Dumnezeu nu ne duce cu forța în împărăția Sa. El deschide Raiul, dar nu ne silește. Această pericopă ne dovedește importanța lui Dumnezeu în viața noastră și în drumul nostru spre viața veșnică. Spune Psalmistul David „Dumnezeu inima înfrântă și smerită nu o va urgisi” ci își va face sălaș în ea. Astfel, inima omului poate să ierte pe fratele lui, pe dușmanului lui. Ne cere Hristos să nu apună soarele fiind certat cu cineva. Să nu uităm că în această Duminică Dumnezeu a vrut să ne învețe cum să ne trăim viața, pentru că după cum ne va fi sfârșitul vieții, așa ne va fi veșnicia. De aceea e important să iertăm, pentru a fi vindecați și pentru a lucra mântuirea noastră. Să luăm aminte la cel care a fost iertat dar nu a înțeles că și el trebuie să ierte. Spunem în Rugăciunea Domnească „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”.
Să nu uităm, așadar, că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru ca noi să primim vindecare, iertare, și nu a așteptat ca noi să ne cerem iertare, ci Și-a trimis Fiul din iubire față de noi, față de oameni. Să oferim iertare, iar dacă am greșit, cu atât mai mult, să cerem iertare, pentru ca astfel să ajungem la asemănarea cu El și să împlinim voia Lui, Amin!

27.08.2016 IPS Athenagoras si PS Petroniu in biserica Sf. Nicolae

Sâmbătă, 27 August 2016, la ceas de seară au răsunat clopotele bisericii cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” din Zalău datorită vizitei arhierești a Înaltpreasfințitului Părinte Athenagoras, mitropolitul Mexicului și a Preasfințitului Părinte Petroniu, episcopul Sălajului.
Înaltpreasfințitul Părinte Athenagoras se află în Episcopia Sălajului într-o vizită pastorală de câteva zile în care a vizitat mai multe parohii. În scurta sa vizită în biserica noastră, Înaltpreasfinția sa ne-a prezentat situația Ortodoxiei în Mexic și ne-a adresat încurajări în misiunea de propovăduire a dreptei credințe a Mântuitorului Iisus Hristos și ne-a dăruit arhierești binecuvântări.

28.08.2016 Duminica a 10-a dupa Rusalii (vindecarea lunaticului)

Azi, 28 August 2016 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Lavrentie, Sf. Ana proorocița, fiica lui Fanuel, Sf. Cuv. Moise Etiopianul, Sf. Mc. Diomid, Dreptul Iezechia.
De asemenea, în această Duminică, a zecea după Rusalii se pomenește vindecarea copilului demonizat.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicând: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatec și pătimește rău: de multe ori cade în foc și de multe ori în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios și îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine. Și l-a certat Iisus și diavolul a ieșit din el, și copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela. Atunci, apropiindu-se de Iisus când era singur, ucenicii I-au zis: de ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: din pricina necredinței voastre; căci adevărat vă spun vouă că: de veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia, mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi cu neputință pentru voi. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Iar ucenicii s-au întristat foarte.” Ev. Matei 17, 14-23

În cuvântul de învățătură Părintele Ionuț Pop a abordat ideea vindecării omului în funcție de rugăciune curată plină de credință.
În Deuteronom 16, 16 aflăm faptul că bărbații se înfățișau înaintea lui Dumnezeu de trei ori pe an ca să Îi afle voia prin citirea Legii. Noi, astăzi, ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu în fiecare slujbă, în fiecare Duminică, în fiecare sărbătoare, descoperindu-L pe Dumnezeu prin lectura Evangheliei, acolo unde ne spunem și noi necazurile și suferința noastră și a celor dragi nouă.
Astăzi vine la Mântuitorul nostru Iisus Hristos un tată dărâmat de suferință. Pictorul Rafael are un tablou intitulat Schimbarea la Față. Cunoaștem scena cu Moise și Ilie, cu cei trei ucenici care își acopereau fața de lumina taborică, iar undeva la capătul picturii, se vede un tată necăjit care își stăpânește cu greu fiul demonizat. Am văzut ce spune Evanghelia: „Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatec și pătimește rău: de multe ori cade în foc și de multe ori în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: o, neam necredincios și îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine. Și l-a certat Iisus și diavolul a ieșit din el, și copilul s-a tămăduit chiar în ceasul acela”.
Este un lucru dureros pentru un părinte să își vadă fiul bolnav și fără tratament de vindecare. Am văzut faptul că ucenicii nu l-au putut vindeca. Mântuitorul îi cataloghează drept „neam îndărătnic”. De ce? Pentru că Mântuitorul se apropie de patimă și este supărat de faptul că nici până acum nu și-au însușit învățătura Lui, iar acest lucru îl vedem prin cuvintele „până când voi fi cu voi?”.
Ne amintim că în acele vremuri erau mulți oameni îndrăciți. Atunci diavolul intra în om concret, dominând trupul și sufletul, iar acum diavolul atacă mai ales prin trup. Vedem azi atâta suferință și necaz de la mic la mare. Un exemplu este divorțul. Atât de ușor se divorțează astăzi pentru „nepotrivire de caracter”. Pe vremuri nu exista așa ceva. Omul se îndrepta, se schimba, dar astăzi nu este așa. Atunci oamenii aveau credință în Dumnezeu, aveau rușine, dar azi oamenii vin în fața lui Dumnezeu considerându-se îndreptățiți pentru multe, zicând că au doar păcate mici și cad în capcana diavolului care lucrează prin păcate mici care devin patimi și astfel robesc omul.
O revistă franceză prezenta un caz de spiritism în care un om întreabă duhurile necurate ce ar trebui să creadă despre existența diavolului, iar acelea îi răspund „diavolul nu există”, tocmai pentru a-i da încredere omului în sine și lăsând la o parte pe Dumnezeu. Astăzi diavolului lucrează în mintea noastră, iar efectele păcatului se răsfrâng asupra trupului.
Am auzit în Evanghelia de astăzi că avem nevoie de credință, post și rugăciune. Pe lângă acestea aș adăuga și Crucea pe care Hristos ne-a dat-o armă împotriva diavolului.
Să știți că acest copil de astăzi nu a venit singur la Hristos. Omul care nu crede în diavol și în rău nu va veni niciodată la biserică pentru că nu consideră necesară slujba și se complace în starea în care este. Are liniștea de moment a acestei vieți. Dar nu trebuie să fiți așa. Fiți ca tatăl din Evanghelia de astăzi. Aduceți-vă copiii la biserică! Am văzut ce dar a primit tatăl și fiul de la Hristos. Hristos, văzând credința lui, pe loc l-a vindecat pe copilul său.
În încheiere, vreau să vă spun un cuvânt scris de Neagoe Basarab în 1520 fiului său, Teodosie: „ din post se naște curățenia, din curățenie rugăciunea, din rugăciune se naște smerenia. Smerenia naște iubire”. Ce bine ar fi dacă toți părinții ar da astăzi acest sfat copiilor lor! Să nu uităm că Hristos a postit întâi, apoi au postit sfinții, a postit Ștefan cel Mare înainte de lupta de la Podul Înalt, a postit chiar după biruința de la Podul Înalt. Noi, de multe ori, postim înainte de un examen, iar după examen revenim la starea de păcat.
Tertulian ne îndeamnă să ne rugăm lui Dumnezeu lui Dumnezeu cu vocea scăzută, cu umilință, pentru că Dumnezeu nu ascultă vocea, ci sufletul omului, cel care reprezintă personalitatea fiecăruia și care merge în veșnicie. Să avem grijă de noi, de copiii noștri, de viitorul lor, de viitorul lumii, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro