+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

16.04.2017 Învierea Domnului

Azi, 16 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă este la ceas de sărbătoare. Întreaga creștinătate sărbătorește învierea Domnului nostru Iisus Hristos, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății.
La biserica noastră, slujba învierii Domnului a început la miezul nopții, sâmbătă, prin împărtășirea luminii la toți credincioșii. Lumina a fost adusă de la Ierusalim, minunea pogorârii luminii din cer având loc anul acesta sâmbătă la ora 14 și 21 de minute. Aceasta a fost adusă în țară de o delegație din București, apoi o delegație specială din Episcopie Maramureșului și Sătmarului au adus-o la aeroportul din Cluj-Napoca de unde a primit-o și un delegat al Parohiei „Sf. Nicolae” din Zalău.
Slujba învierii de seara a fost continuată cu Sfânta Liturghie dimineața. Acestea au fost oficiate de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. La sfârșitul slujbelor, au fost împărțite Sfintele Paști care anul acesta au fost organizate de fam. Iepure Gavril și Floare.

EVANGHELIA ZILEI:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; și fără Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Într-Însul era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina în întuneric luminează și întunericul pe ea n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. În lume era și lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Iar celor câți L-au primit pe Dânsul și cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, fiind născuți, nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu. Și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și adevăr. Ioan mărturisea despre Dânsul și striga, zicând: Acesta era despre care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui, noi toți am luat și har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.” Ev. Ioan 1, 1-17

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului
Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări!
Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!
Într-una din epistolele sale, Sfântul Apostol Pavel menționează faptul că „Dumnezeu nu este al neorânduielii” (I Corinteni 14,33), de aceea trebuie să fi m conștienți că în ceea ce privește relația Lui cu lumea, precum crearea, mântuirea și judecarea acesteia, nimic nu este lăsat la voia întâmplării, ci totul se petrece conform unui plan bine stabilit, după cum vom vedea în cele ce urmează.
În timpul activității publice a Domnului Hristos, înainte ca vreunul dintre Sfi nții Săi Apostoli ori dintre evrei să fi știut că Acesta va fi condamnat la moarte și răstignit, Mântuitorul a afi rmat: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fi ecare zi și să-Mi urmeze Mie. Cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Luca 9,23 și Matei 10,38). Întrucât neamul omenesc a fost eliberat din robia diavolului prin moartea Domnului Hristos pe cruce și prin evenimentele care i-au urmat, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre „Sfânta Cruce”. Cu toate că termenul de „cruce” are mai multe sensuri, în cele ce urmează ne vom referi doar la lemnul pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Pentru a cunoaște istoria lemnului crucii Mântuitorului lumii, trebuie să ne întoarcem până la patriarhul Avraam, părintele poporului ales, în timpul căruia locuitorii renumitelor cetăți Sodoma și Gomora săvârșeau păcate contra fi rii. Aceste fărădelegi au aprins mânia lui Dumnezeu, care i-a grăit lui Avraam: „Strigarea Sodomei și a Gomorei este mare și păcatul lor cumplit de greu. Așadar, Mă voi pogorî și voi vedea dacă faptele lor sunt cu adevărat așa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor” (Facere 18,20-21). Deoarece în Sodoma locuia Lot, nepotul lui Avraam, împreună cu familia sa, patriarhul s-a temut că pedeapsa lui Dumnezeu îi va lovi și pe aceștia și, cunoscându-i că sunt oameni drepți, a început cu Dumnezeu un dialog, sau mai bine spus o tocmeală, care dovedește puterea de mijlocire a unui om cu viață curată înaintea Creatorului cerului și al pământului. Astfel, Avraam i-a zis lui Dumnezeu: „«Îl vei pierde Tu oare pe cel drept odată cu cel păcătos? Și îi va fi oare celui drept ca și cum ar fi păcătos? Presupunând că în cetatea aceea sunt cincizeci de drepți, îi vei face să piară? Oare nu vei cruța tot locul acela de dragul celor cincizeci de drepți ce se afl ă în cetate? Departe de Tine să faci una ca asta: să-l pierzi pe cel drept odată cu cel păcătos și să-i fi e celui drept ca și cum ar fi păcătos! Cel ce judecă tot pământul, nu va face dreptate?». Zis-a Domnul: «De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepți, de dragul lor voi cruța toată cetatea și tot locul acela». Și răspunzând Avraam, a zis: «Iată, cutez să vorbesc Domnului meu, eu, care sunt pulbere și cenușă! Să presupunem că din cei cincizeci de drepți lipsesc cinci; din pricina celor cinci vei pierde oare toată cetatea?». Zis-a Domnul: «Nu o voi pierde dacă afl u acolo patruzeci și cinci de drepți». Și din nou a grăit Avraam și a zis: «Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepți?». Și Domnul a zis: «Nu o voi pierde de dragul celor patruzeci!». Și a zis iarăși Avraam: «Să nu Se mânie Domnul meu dacă voi mai grăi: Dar de se vor găsi acolo doar treizeci de drepți?». Zis-a Domnul: «Dacă afl u acolo treizeci nu o voi pierde». Și a zis Avraam: «Iată că încă mai cutez să-I vorbesc Domnului meu! Dar dacă se vor găsi acolo doar douăzeci de drepți?». Răspuns-a Domnul: «De dragul celor douăzeci nu o voi pierde». Și a mai zis Avraam: «Să nu se mânie Domnul meu dacă voi mai grăi încă o dată: Dar dacă se vor găsi acolo doar zece drepți?». Iar Domnul i-a zis: «De dragul celor zece nu o voi pierde»” (Facere 18,23-32). Întrucât în Sodoma nu existau zece oameni drepți, Dumnezeu a trimis doi îngeri în această cetate. „Cei doi au ajuns în Sodoma spre seară; iar Lot ședea la poarta Sodomei. Și văzându-i, Lot s-a ridicat să-i întâmpine și s-a plecat cu fața până la pământ și a zis: «Domnii mei, vă rog să vă abateți pe la casa robului vostru și rămâneți acolo peste noapte; spălați-vă picioarele, iar mâine vă veți deștepta de dimineață și vă veți duce în drumul vostru». Ei însă au zis: «Nu, ci vom rămâne în uliță». Dar el a stăruit atât de mult, încât ei s-au abătut pe la el și au intrat în casa lui. Atunci el le-a făcut ospăț; le-a copt azime, iar ei au mâncat. Dar mai înainte ca ei să se fi culcat, oamenii cetății - sodomiții - tot poporul până la unul, de la tânăr până la bătrân, au înconjurat casa și l-au chemat afară pe Lot și i-au zis: «Unde sunt bărbații care au venit la tine asupra nopții? Adu-ni-i afară, ca să-I cunoaștem!». Lot a ieșit la ei în fața ușii, a închis ușa după el și le-a zis: «Nu, fraților, vă rog să nu faceți niciun rău. Iată, eu am două fete care n-au cunoscut bărbat; vi le-aduc să faceți cu ele ce vă place, numai acelor oameni să nu le faceți nimic, de vreme ce-au intrat sub acoperișul casei mele!». Dar ei au zis către el: «Dă-te la o parte! Ești un venetic, și-acum faci pe judecătorul? Ție-ți vom face mai rău decât lor!». Și s-au năpustit asupra lui Lot și s-au apropiat de ușă ca să o spargă. Atunci îngerii care găzduiau în casa lui Lot, și-au întins mâna, l-au tras pe Lot în casă și au încuiat ușa; iar pe oamenii care erau la ușa casei i-au lovit cu orbire, de la mic până la mare, încât în zadar se chinuiau să găsească ușa. Apoi îngerii i-au zis lui Lot: «Ai pe cineva dintre ai tăi aici? Pe fi ii tăi, pe fetele tale, pe ginerii tăi sau pe oricine mai ai în cetate, scoate-i din locul acesta, căci noi avem să nimicim locul acesta, pentru că strigarea împotriva locuitorilor cetății s-a suit la fața lui Dumnezeu, și Domnul ne-a trimis să pierdem locul acesta». Atunci a ieșit Lot și a grăit cu ginerii săi, cei ce aveau să le ia pe fetele lui, și le-a zis: «Ridicați-vă și ieșiți din locul acesta, căci Domnul va să piardă cetatea». Ginerilor însă li s-a părut că el glumește. Iar în revărsatul zorilor, îngerii îl zoreau pe Lot, zicând: «Ridică-te, ia-ți femeia și pe cele două fete ale tale pe care le ai și ieși, ca nu cumva să pieri odată cu nelegiuirile cetății!». Cum însă el zăbovea, îngerii, din mila Domnului, l-au apucat de mână, pe el și pe femeia lui și pe cele două fete ale lui. Și a fost că după ce l-au scos afară, unul dintre ei a zis: «Scapă-ți viața! Să nu te uiți înapoia ta, nici să te oprești în câmpie, ci fugi în munte, ca nu cumva să fi i mistuit împreună cu locuitorii cetății!». Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma și Gomora pucioasă și foc din cer, și a nimicit cetățile acestea, toate împrejurimile lor, pe toți locuitorii cetăților și tot ce odrăslea din pământ. Femeia lui Lot însă s-a uitat înapoi și s-a prefăcut în stâlp de sare. Iar Lot s-a așezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, și a locuit într-o peșteră, el și cele două fete ale sale. Și a zis fata cea mai mare către cea mai mică: «Tatăl nostru e bătrân, iar în ținutul acesta nu-i nimeni care să intre la noi, așa cum se obișnuiește în tot pământul. Haidem dar să-l îmbătăm pe tatăl nostru cu vin și să ne culcăm cu el; și astfel din tatăl nostru să ne ridicăm urmași». Și în noaptea aceea l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin; și a intrat fata cea mai mare și s-a culcat cu tatăl ei; dar el nu și-a dat seama când s-a culcat ea și când s-a trezit. Iar a doua zi a zis fata cea mai mare către cea mai mică: «Iată, eu m-am culcat azi-noapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm și-n noaptea asta cu vin și du-te să te culci și tu cu el; și astfel să ne ridicăm urmași din tatăl nostru!». Și l-au îmbătat pe tatăl lor cu vin și-n noaptea aceea; și a intrat și fata cea mai mică și s-a culcat cu el; dar el nu și-a dat seama când s-a culcat ea și când s-a trezit. Astfel amândouă fetele lui Lot au rămas grele de la tatăl lor. Cea mai mare a născut un fi u și i-a pus numele Moab, zicând: «Este din tatăl meu». Acesta este tatăl moabiților, care sunt și-n ziua de astăzi. Și a născut și cea mai mică un fi u și i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: «Acesta-I fi ul neamului meu». Acesta este tatăl amoniților, care sunt și-n ziua de astăzi” (Facere 19,1-17; 24-26 și 30-38). După ce a afl at modul în care fi icele sale au rămas însărcinate, Lot s-a necăjit foarte mult și l-a întrebat pe Avraam, unchiul său, ce să facă pentru a i se ierta păcatul incestului. Avraam i-a dat nepotului său trei vreascuri uscate și i-a zis să le sădească într-un loc anume în pământ și să aducă în fi ecare zi apă din Iordan pentru a le uda, iar când lemnele vor înverzi, atunci să știe că păcatul i-a fost iertat de către Dumnezeu. Lot a ascultat de sfatul unchiului său, a sădit cele trei surcele în pământ și aducea zilnic apă din Iordan, care era departe de locul unde se găseau lemnele. Diavolul însă nu voia ca păcatul lui Lot să fi e iertat, de aceea îi bea pe ascuns apa din ulcior, îi apărea nepotului lui Avraam sub forma unui cerșetor însetat și-i cerea apă să bea, lua chip de șarpe și speria asinul lui Lot, care vărsa apa și multe altele. Cu toate acestea, nepotul lui Avraam ajungea în fi ecare zi cu câteva picături de apă la vreascuri și le uda. După trei ani lemnele au înverzit și din ele a crescut un copac falnic. Pe locul unde a crescut acel arbore se găsește astăzi mănăstirea Sfi ntei Cruci din Ierusalim.
Regele Solomon a zidit templul din Ierusalim, iar tâmplarii lui au tăiat copacul lui Lot pentru lucrări. Tulpina acestuia însă era atât de tare, încât nu a putut fi prelucrată și a fost abandonată la marginea cetății, de unde a ajuns cu vremea în scăldătoarea Vitezda. În timpul Domnului Hristos, această scăldătoare era foarte renumită între evrei, pentru că „avea cinci pridvoare, în care zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei, căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa și cel ce intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era ținut” (Ioan 5,2-4). Dintre numeroasele și diversele minuni săvârșite de Dumnezeu în această lume, doar despre tămăduirile de la scăldătoarea Vitezda, din timpul Mântuitorului, citim în paginile Sfintei Scripturi că aveau un caracter permanent, arătând purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de poporul ales. La scăldătoarea Vitezda, Domnul Hristos a vindecat un slăbănog, care era bolnav de treizeci și opt de ani (Ioan 5,5-16), prilej cu care avem convingerea că a văzut lemnul lui Lot de acolo. Când conducătorii poporului ales au obținut de la Pilat condamnarea la moarte a Mântuitorului, iar guvernatorul le-a spus: „Luați-l și răstigniți-l” (Ioan 19,6), aceștia au poruncit să fi e adus lemnul lui Lot din scăldătoarea Vitezda, afl ată în apropierea pretoriului roman, pentru că lemnul respectiv era renumit pentru duritatea și greutatea lui. Cărându-și crucea, Domnul Hristos a căzut de mai multe ori sub povara ei, iar soldații care Îl escortau „au silit pe un trecător care venea din țarină, pe Simon Cireneul, tatăl lui Alexandru și al lui Ruf, să-I ducă crucea. Și L-au dus la locul Golgota, care se tâlcuiește Locul Căpățânii. Și I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. Și L-au răstignit și și-au împărțit hainele Lui, aruncând sorți pe ele, care ce să ia” (Marcu 15,21-24).

Pentru a cunoaște istoria Golgotei, locul în care a fost răstignit Mântuitorul lumii, trebuie să se întoarcem până la Noe și la potopul din timpul său. După ce Adam și Eva au fost alungați din rai, au avut mai mulți copii, iar lumea a început să se înmulțească pe pământ, devenind tot mai păcătoasă. „Dar Domnul Dumnezeu a văzut că răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor erau fără încetare numai spre rău. Și S-a căit Dumnezeu că l-a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit întru inima Sa. Și a zis Domnul: «Șterge-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut». Noe însă a afl at har înaintea Domnului Dumnezeu” (Facere 6,5-8). La porunca lui Dumnezeu, Noe a construit o corabie, în care a urcat câte șapte perechi de animale și păsări curate și câte o pereche de animale și păsări necurate, iar înainte de a intra el cu familia sa, a adus în arcă și craniul lui Adam, care fusese îngropat într-un loc cunoscut de toți urmașii săi. În ziua în care Noe a intrat în corabie, „s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare și jgheaburile cerului s-au deschis; și a plouat pe pământ timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți; și apele au crescut și au ridicat corabia și ea s-a înălțat deasupra pământului. Și s-au înstăpânit apele și-au tot crescut pe pământ; și corabia se pur

14.04.2017 Prohodul Domnului

Azi, 14 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă Română se află în Sfânta și Marea Vineri, zi în care se săvârșește Denia Prohodului Domnului, slujba de punere în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La biserica noastră slujba Deniei a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. Atmosfera de doliu a fost înmiresmată de glasurile credincioșilor care au cântat prohodul Domnului împreună cu preoții și cu strana, iar înconjurarea bisericii având în față Sfânta Cruce și Sfântul Epitaf au încununat solemnitatea Sfintei Slujbe.

La final, Părintele Ionuț Pop a rostit un cuvânt de învățătură în care a sintetizat Săptămâna Mare, amintind credincioșilor cât de puțin timp a trecut de la osanalele de la Florii și până la punerea în mormânt pe care am săvârșit-o astăzi împreună cu mironosițele femei și cu Iosif din Arimateea.

Este o zi întristată pentru creștinătate. Am fost părtași cu sufletul la patimile Sale, aseară am fost împreună cu Mântuitorul Hristos la Denia celor doisprezece Evanghelii, unde am auzit și am văzut imensa Lui singurătate. El, Care Și-a ales ucenicii, i-a format și i-a iubit mult în perioada Sa de activitate. Îl vedem pe Domnul Iisus Hristos la Cina cea de Taină, ritualul spălării picioarelor, am văzut instituită Taina Sfintei Euharistii, apoi Îl găsim în Grădina Ghetsimani la rugăciune, tot singur, pentru că ucenicii au adormit. Hristos plânge cu lacrimi de sânge slăbiciunea Sa umană, cerând întărire de la Tatăl Cel ceresc. Îl găsim singur când a fost arestat. Ucenicii se pierd în întunericul nopții, de frică. Singur Îl vedem pe Hristos și în fața sinedriului, unde I se aduc acuze mincinoase. Tot singur Îl găsim și în fața lui Pilat care a încercat să Îl elibereze, găsindu-L fără vină, dar a ascultat de mulțimea prezentă care au uitat de cuvintele strigate cu câteva zile înainte, „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!” și azi strigă „Răstignește-L!”. Aproape singur Îl găsim și pe drumul Golgotei în chinurile și greutatea purtării crucii. Și este răstignit pe cruce între doi tâlhari, iar la picioarele Sale fiind fecioara Maria, femeile mironosițe și pe ucenicul cel iubit.
Azi am venit la biserică să nu o lăsăm singură pe Maica Domnului să înmormânteze pe Fiul Său. AM venit să plângem cu Maica Domnului la picioarele crucii lui Hristos. Dacă am fost atenți la una din cântările prohodului, am auzit așa „Nu mă plânge Maică pentru că Eu voi învia, iar la Dumnezeu voi chema pe toți cei care te cinstesc pe tine!”. Iată cum găsim motivație să ne apropiem de Maica Domnului. Cât a răbdat Maica Domnului! Și-a cunoscut Fiul din ziua zămislirii, a știut planul lui Dumnezeu, iar azi o vedem în suferință și în greutatea vederii Fiului răstignit și batjocorit de noi, cei păcătoși.

Înmormântarea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos este garanția că și noi vom intra în Împărăția lui Dumnezeu. Omul nu trece în neființă, în neant, în inexistență, ci moartea este doar o trecere, pentru că sufletul merge la viața cea veșnică, fie spre Împărăția lui Dumnezeu pentru cei care au făcut cele bune, sau spre osânda veșnică pentru cei care au făcut cele rele.
Ultimele cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos ne arată dragostea părintească pe care a avut-o pentru noi. Împuns cu sulița, aproape mort, și totuși, să mai găsești puterea dragostei de a spune „Iartă-I, Doamne, că nu știu ce fac!”. Iată cum a depășit firea omenească din Grădina Ghetsimani și acum vedem manifestarea iubirii desăvârșite în fața morții. Cuvântul final, „săvârșitu-s-a!” nu înseamnă moartea Mântuitorului, ci înseamnă finalitatea operei mântuitoare a Domnului nostru aici, pe pământ. Hristos și-a îndeplinit misiunea. A deschis raiul. A scos din iad pe Adam și pe cei drepți și sfinți din Vechiul Testament. Să nu uităm că raiul era închis până în momentul învierii Domnului. Hristos a deschis ușile raiului și a fost primul care a intrat în Împărăția lui Dumnezeu, dându-ne și nouă posibilitatea să ajungem acolo. Hristos se răstignește în fiecare an pentru păcatele noastre, ca noi să fim împăcați cu Dumnezeu.

De aceea, să simțim învierea lui Dumnezeu din morți, patima Sa, jertfa de pe cruce, ca prin acestea să ne apropiem de Dumnezeu și să ne învrednicim să intrăm în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

13.04.2017 Denia celor 12 Evanghelii

Azi, 13 Septembrie, Biserica Ortodoxă Română se află în Săptămâna Mare, în Sfânta și Marea Joi, zi cu o importanță deosebită prin săvârșirea Cinei celei de Taină închipuită în cadrul Liturghiei de dimineața, precum și de Denia celor 12 Evanghelii care se săvârșește la ceas de seară.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba deniei a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și de Preacucernicii Părinți Diaconi Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. În cadrul slujbei s-a scos Sfânta Cruce spre închinare, iar la finalul slujbei Părintele Antonie Pința a rostit un scurt cuvânt de învățătură pentru a intra în atmosfera de doliu specifică acestei perioade.
În această săptămână am văzut cortegiul patimilor și al durerii care culminează cu moartea lui Hristos. Este una din cele mai întunecate săptămâni ale omenirii. De la crima lui Cain și până la crimele odioase din zilele noastre, de-a lungul istoriei omul se pare că s-a specializat cel mai bine în a omorî pe altul. Parcă aceasta a fost specializarea omenirii. Prima dată frate pe frate. După aceea războaie, crime în masă, în zilele noastre atentate. Poate ați văzut că în ziua de Florii au fost atentate în Biserica Coptă din Egipt. Peste 40 de frați ai noștri au murit. Deci s-au specializat oamenii și au înaintat pe acest drum odios al crimei. Așa de mult s-au adâncit în el, încât în această săptămână omul și-a ucis Creatorul. În această săptămână omul a atins apogeul în drumul crimei, omorându-și Creatorul. Omul a ajuns capabil să omoare Dumnezeul care l-a creat. De aceea se mai numește și Săptămâna Neagră.
Trebuie să ne aducem aminte că firea noastră umană a contribuit la moartea Dumnezeului nostru. De aceea în mijlocul nostru este prezentă Crucea, ca să ne amintim că și noi am contribuit la răstignirea Mântuitorului nostru. Însă modul în care Mântuitorul nostru a primit palma dată de creatură este învățătura mare a acestei săptămâni. Hristos a spus tuturor crimelor: Putem să le punem capăt prin iubire. Tuturor lucrurilor urâte le putem pune capăt prin iubire jertfelnică. De aceea, Hristos pe cruce, nu a blestemat, nu a cerut răzbunare, ci s-a rugat pentru torționari și astfel, prin jertfa lui, s-au curățit toate mârșăviile de care suntem în stare. Prin Hristos jertfit pe cruce noi am învățat că putem să oprim totul prin iubire, rugându-ne pentru toți oamenii, buni sau răi. E important să zicem „Doamne, sunt al tău! Ajută-mă!”.
Este o săptămână în care trebuie să conștientizăm de ce suntem capabili. Și azi suntem capabili să Îl vindem pe Hristos, și poate mult mai ieftin decât Iuda. Dacă ajungem să înțelegem de ce este în stare firea umană, de la vânzarea pruncilor, de la trădarea fraților, părinților, cu toate că știm că aceasta este firea umană, realizăm că totuși, prin iubire, putem birui aceste lucruri. Jertfa lui Hristos nu este în zadar. Crucea nu este în mijlocul nostru degeaba. Prin iubire putem depăși toate odioasele lucrări care se săvârșesc împotriva noastră, împotriva Bisericii și a celor dragi ai noștri.
Ne apropiem și mâine ca să cântăm în jurul Trupului adormit al lui Dumnezeu, să realizăm că noi suntem de vină, dar tot noi suntem cei care putem ajunge să cântăm în jurul lui Dumnezeu. Iubind Crucea, nu mai înseamnă putere, ci biruință, de aceea în această săptămână trecem pe un fir roșu spre înviere. Așadar, să biruim patimile firii noastre, ca împreună să ajungem la slăvita înviere prin care vom cânta și aici, dar mai ales în împărăția lui Dumnezeu, Amin!

09.04.2017 Duminica Floriilor

Azi, 9 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica a VI-a din Postul Mare purtând numele de Duminica Floriilor datorită primirii Mântuitorului în Ierusalim cu osanale și ramuri de finic, denumirea de Floralia împrumutându-se de la sărbătoarea florilor care înfloreau în această perioadă în Țara Sfântă.
De asemenea, în această zi se face pomenirea Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea, Sf. Mc. Vadim.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Înainte de Paști cu șase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort și pe care îl înviase din morți. Acolo I-au făcut cină și Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur și, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsați-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea. Și din iudei, mulțime multă a aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr pe care-l înviase din morți. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoților, ca și pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulți dintre iudei plecau de la ei și credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulțimea de popor care venise la proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit în întâmpinarea Lui și strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, șezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înțeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul și că ei I le-au împlinit. Deci mulțimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea a ieșit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.” Ev. Ioan 12, 1-18.

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț Pop a vorbit despre praznicul de astăzi.
De la primele flori care înmiresmează pământul și până la ramurile de finic și de salcie pe care le ținem azi în mâine, sărbătorim Floriile, termen care în trecut reprezenta sărbătoarea florilor. Serbăm intrarea în Ierusalim și în sufletele noastre a Domnului nostru Iisus Hristos.
Iubiți credincioși, vă invit să facem abstracție de clădirea bisericii și să ne transpunem acum două mii de ani pentru a-L cunoaște pe Mântuitorul după vârsta de 30 de ani. Ne pregătim să intrăm în Săptămâna Mare, iar azi Hristos intră triumfal în cetatea Ierusalimului cu osanale, dar este conștient că urmează să fie prins, batjocorit, răstignit, pentru noi și pentru păcatele noastre.
Evenimentul de astăzi este așezat între două mari momente: între învierea lui Lazăr, prietenul lui Hristos, și răstignirea lui Hristos pe Cruce. Am văzut cum lui Hristos I s-a transmis de Marta și Maria cum că Lazăr se află în ultimele clipe aici, pe pământ, și ele doreau ca Mântuitorul să meargă la el pentru a-l mângâia sau poate chiar a-l vindeca. Evangheliștii ne vorbesc cum că Mântuitorul a continuat să propovăduiască în mai multe locuri, astfel că timpul a trecut și Lazăr a murit, dar Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi că Lazăr a adormit. Ucenicii au înțeles că Lazăr a primit tratament și prin somn el se odihnește, dar Hristos a vorbit despre moartea lui Lazăr. Și în slujba înmormântării noi vorbim despre adormirea omului, pentru că moartea este o trecere de la moarte la viață, de la pământ la cer.
Revenind la Evanghelia de astăzi, aflăm că între Betania și Ierusalim erau 100 de kilometri, iar Mântuitorul a ajuns după 4 zile acolo. A avut loc întâlnirea surorilor lui Lazăr cu Mântuitorul, iar femeile s-au arătat cumva triste și supărate pentru că Iisus Hristos nu a ajuns la slujba înmormântării sau să fie aproape de Lazăr, prietenul Său. Mântuitorul le spune că Lazăr va învia, iar ele au înțeles că Mântuitorul vorbește de învierea cea de obște de la Judecata de Apoi, iar apoi Hristos S-a apropiat de mormânt, a mulțumit lui Dumnezeu-Tatăl pentru că L-a ascultat, și abia apoi a zis „Lazăre, vino afară!”. Iată cum conlucrează Persoanele divine. Iată cum Fiul mulțumește lui Dumnezeu-Tatăl! Iar acum să ne gândim la noi, la familia noastră, la comunitatea noastră. Oare de câte ori mulțumim celui de lângă noi pentru că ne ajută și ne ascultă?
Iată că Hristos l-a chemat afară pe Lazăr și acesta a venit, înfășurat în giulgiu de îngropare, iar după ce l-au eliberat, Lazăr a cinat împreună cu Mântuitorul. Această minune a învierii lui Lazăr a fost vestită în orașele din împrejurimi și mulți au crezut în El, iar Mântuitorul a rămas model de smerenie absolută, intrând în Ierusalim pe Poarta Oilor, pe mânzul asinei. Lumea L-a așteptat cu osanale pentru că au văzut pe cel mult așteptat, pe Cel Care a înviat un mort. Hristos a intrat în Ierusalim! A intrat triumfal, dar bucuria Sa nu a fost mare, întrucât știa că aceștia, peste o săptămână, Îl vor huli și vor zice „Răstignește-L, răstignește-L!”.
Ne aducem aminte cum Hristos a primit ungerea cu mir de mult preț din partea Mariei. Acel mir de 300 de dinari, a zis Iuda, putea să fie folosit pentru altceva, întrucât reprezenta munca unui om pe 300 de zile, dar Hristos a zis că spălarea aceea o face spre înmormântarea Sa. Știm foarte bine că înmormântarea Mântuitorului a avut loc Vineri seara, fiind o simplă îngropare în grabă, fără slujbă.
Apare întrebarea: De ce a acceptat Mântuitorul să intre bucuros în Ierusalim când știa ce săptămână urmează? Răspunsul este că era supărat și s-a văzut mai apoi la Cina cea de Taină și în Grădina Ghetsimani firea omenească a Mântuitorului, prin cuvinte „Doamne, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta!”, dar S-a bucurat pentru că știa că prin moartea și învierea Sa va birui moartea, păcatul, va dărui omenirii împăcarea omului cu Dumnezeu. Acesta este trimful de la intrarea în Ierusalim.
Așadar, să fim și noi în locul oamenilor din Ierusalim, dar să avem grijă ce vom striga la venirea Mântuitorului. Vom fi cu „Osana!”, sau cu „Răstignește-L!”? Să vorbească faptele noastre, smerenia, rugăciunea și dragostea aproapelui nostru care ne vor face să ne bucurăm de venirea lui Hristos, de apropierea de învierea Lui și să ne pregătim de această perioadă următoare, de Săptămâna Mare și de slujbele speciale ale acesteia, ca împreună să auzim îndemnul Mântuitorului „Iertați, ca să fiți iertați!” și să dobândim cu bucurie învierea Domnului, Amin!

02.04.2017 Duminica a 5-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Azi, 2 Aprilie 2017, Biserica Ortodoxă Română face opmenirea Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni, Sf. Mc. Amfian și Edesie. În această Duminică, a cincea din Postul Mare, facem pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca, ocazie cu care este dezlegare la untdelemn și vin.
La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Cristian Porumb.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului și a șezut la masă. Și iată o femeie din oraș, care era păcătoasă, aflând că prânzește în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir și, stând înapoi lângă picioarele Lui și plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele și cu părul capului ei să le șteargă; și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis întru sine: omul Acesta, dacă ar fi prooroc, ar ști cine și ce fel e femeia este aceasta care se atinge de El, ar ști că este păcătoasă. Atunci Iisus, răspunzând, a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune, a zis el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci; dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci spune-Mi: care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: gândesc că acela căruia i-a fost iertat mai mult. Iar Iisus i-a răspuns: drept ai judecat. Apoi, întorcându-se către femeie, i-a zis lui Simon: vezi pe femeia aceasta? Am intrat la tine în casă: apă de spălat pe picioare tu nu Mi-ai dat, ea însă Mi-a udat picioarele cu lacrimi și le-a șters cu părul capului ei; sărutare nu Mi-ai dat, ea însă, de când am intrat, n-a contenit să-Mi sărute picioarele; cu untdelemn capul Meu tu nu l-ai uns, ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. Pentru aceea îți spun: iertate îi sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cel căruia se iartă puțin puțin iubește. Și a zis către ea: iertate îți sunt păcatele! Atunci au început cei care ședeau cu Dânsul la masă să se întrebe în gândul lor: cine este Acesta care iartă și păcatele? Dar Iisus a zis femeii: credința ta te-a mântuit, mergi în pace.” Ev. Luca 7, 36-50

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Porumb a vorbit despre raportul dintre întâietate și putere. Mântuitorul a vorbit apostolilor Săi astfel: cel care va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul tuturor.
Această pericopă evanghelică ni-L înfățișează pe Mântuitorul în ultimul Său drum spre Ierusalim unde avea să fie răstignit. Mântuitorul le-a spus despre ce avea să pătimească, și, paradoxal, doi dintre apostolii Săi, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, se gândeau la putere și la întâietate în împărăția lui Dumnezeu.
Hristos le spune despre patimă, moarte și înviere, iar apostolii se gândesc la slava cea veșnică de care vor să se facă părtași. Astfel, cei doi frați vin în fața Mântuitorului și cer ca să fie puși de-a dreapta și de-a stânga Mântuitorului în împărăția Sa.
În continuare, Mântuitorul explică faptul că slava nu se primește, ci se dobândește. În acest sens vine cu întrebarea: „puteți voi să beți paharul pe care îl voi bea Eu?”, iar ei, neînțelegând sensul profund al cuvintelor Sale, spun scurt: „Putem!”. Mântuitorul confirmă faptul că îl vor bea, întrucât cei doi au murit unul ca mucenic, iar altul exilat în insula Patmos. Putem concluziona că ei, apostolii, vedeau prin învierea Domnului o biruință asupra stăpânirii romane și astfel ajungând la slava aceasta pământească. Acești apostoli nu sunt de condamnat pentru că ei nu au vrut ceva rău, însă evanghelistul Marcu relatează că ceilalți apostoli au fost supărați de cerințele acestora.
Revenind asupra analizei cuvintelor Mântuitorului, ajungem la învățătura din Evanghelia de azi: slava se dobândește prin smerenie, iar dacă cineva dorește să fie mare între frați, trebuie să slujească tuturor. Cu alte cuvinte, trebuie să fim altruiști și iubitori de semeni pentru ca slava să o dobândim din simțămintele fraților noștri, nu să o primim peste noapte.
Cu toții ne dorim o poziție cât mai bună în societate, dar iată că Hristos ne dă un exemplu de adevărată slavă prin smerenie. Hristos era puternic, dar nu Și-a manifestat-o decât prin iubire de semeni, vindecând și ajutând pe cei în nevoi.
Întotdeauna Mântuitorul a arătat puterea cea mântuitoare prin acte de smerenie. A răbdat jigniri, scuipări, a acceptat ispitirea diavolului, a postit 40 de zile în pustie. Aceste exemple și le-au însușit și sfinții pustnici al cărui etalon îl sărbătorim astăzi în persoana Cuvioasei Maria Egipteanca, o sfântă care și-a arătat puterea prin învingerea ispitelor și a poftelor trupești, trăind în pustie mulți ani, iar slava a dobândit-o de la Hristos după ce a trecut la cele veșnice, trupul ei pământesc strălucind ca soarele când a fost găsit de bătrânul Zosima.
Așadar, azi suntem îndemnați să dobândim slava cerească prin viață curată și smerită. Să nu uităm de marele gest de smerenie de la Cina cea de Taină când Hristos a spălat picioarele apostolilor, îndemnându-i să facă la fel unii pentru alții, pentru ca astfel să dobândească mărirea cea cerească din Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

Duminica întâi din Postul Mare ( a Ortodoxiei )

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Duminica întâi din Sfântul și marele Post ( Duminica Ortodoxiei). La Biserica noastră, slujba Liturghiei a fost oficiată de către Preacucernicul Părinte Vicar, Ionuț Pop, parohul nostru, alături de Părintele Cristian Porumb, Părintele Radu Herteg și Diaconii chiriarhali Ionică Torcos și Nicușor Pop. La finalul Liturghiei Părintele Cristian Porumb a dat citire pastoralei Sfântului Sinod :

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ȘI PREAIUBIȚILOR CREDINCIOȘI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși și credincioase,

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în prima duminică din Postul Mare, numită și Duminica Ortodoxiei, sărbătorim biruința asupra tuturor rătăcirilor doctrinare de la dreapta credință și de la dreapta vedere a prezenței și lucrării lui Dumnezeu în lume.
Potrivit Sfintei Tradiții a Bisericii, icoana Domnului Iisus Hristos este chipul liturgic văzut al Dumnezeului celui viu și nevăzut, care S-a făcut om (cf. Coloseni 1, 15).
Fundamentul dogmatic al cultului sfintelor icoane este Întruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, la plinirea vremii. Părinții Bisericii care au teologhisit despre venerarea sau cinstirea sfintelor icoane, fiind purtați și luminați de Duhul Sfânt, au fost încredințați adeseori prin minuni și experiențe duhovnicești neîndoielnice de adevărul și puterea harică a sfintelor icoane.
Dealtfel, potrivit Sfintei Tradiții, prima icoană a Mântuitorului Hristos este Sfânta Mahramă sau Icoana nefăcută de mână omenească a Domnului, care a fost trimisă regelui Avgar al Edesei.
Prin venirea lui Mesia – Hristos pe pământ, „la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 7), a fost dezlegată opreliștea dată lui Moise de a nu face „nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus și din câte sunt pe pământ, jos” (Ieșirea 20, 4). Interdicția din Vechiul Testament era una pedagogică și temporară pentru a nu se cădea în idolatrie, deoarece Dumnezeu Cel nevăzut din ceruri nu luase chip de om pe pământ. Însă, pentru noi, creștinii, icoana Domnului Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, este mărturie și mărturisire a Întrupării Sale, după cum zice Sfântul Evanghelist Ioan: „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).
Învățătura ortodoxă despre cinstirea sfintelor icoane a fost formulată, în mod deplin, la Sinodul al VII-lea ecumenic de la Niceea, din anul 787, de la care se împlinesc anul acesta 1230 de ani. Această învățătură este în deplin acord cu Sfânta Scriptură și cu Sfânta Tradiție, întrucât se fundamentează pe dogma hristologică a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Sinodul afirmă că Sfânta Scriptură și sfânta icoană se „arată” și „se explică” reciproc. Imaginea vizuală are aceeași valoare cu imaginea verbală. Așa cum Sfânta Scriptură este o imagine în cuvinte, tot astfel și icoana pictată este un cuvânt în culori. Prin icoană, conținutul Sfintei Scripturi nu este transmis sub forma unei doctrine abstracte, ci în chip liturgic, adică într-un mod integral și concentrat, care se adresează „față către față” persoanelor din biserică aflate în stare de comuniune – rugăciune cu Preasfânta Treime și cu toți sfinții.
Citând cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, Sinodul al VII-lea ecumenic afirmă că „cinstea arătată icoanei trece asupra prototipului, iar cel care venerează icoana venerează persoana pe care aceasta o înfățișează”[1]. Astfel, sfintele icoane fac posibilă comuniunea harică între persoanele reprezentate și credincioșii care le cinstesc și se roagă în fața lor.
Un alt eveniment important în care s-a confirmat și reafirmat rolul, sensul și importanța artei sacre sau liturgice în viața Bisericii a fost Sinodul de la Constantinopol, din anul 843. Făcând trimitere directă la imaginea reprezentată în icoană, Synodicon-ul acestui Sinod proclamă pomenirea veșnică a celor care cred, dovedindu-și spusele prin scrieri și acțiunile prin reprezentări, pentru răspândirea și afirmarea adevărului prin cuvinte și prin icoane[2].
Tot în acest document sinodal se subliniază faptul că icoana participă la sfințenia și harul prototipului ei și, de aceea, icoana sfințește ochii celor credincioși și tămăduiește bolile sufletești și trupești ale celor care le cinstesc. La rândul său, Sfântul Ioan Damaschin spune că „harul lui Dumnezeu se odihnește deasupra icoanei”, pentru că „în timpul vieții lor sfinții erau plini de Duh Sfânt. La fel și după moarte harul Sfântului Duh rămâne pururea în sufletele lor, în trăsăturile și sfintele lor chipuri, iar aceasta nu prin fire, ci ca urmare a harului și a lucrării divine”. Iar pentru a face posibilă întâlnirea prin rugăciune și prin harul Duhului Sfânt, reprezentarea lui Hristos, a sfinților și a evenimentelor Istoriei Sfinte trebuie să exprime cu fidelitate realitatea istorică.
Rostul de a fi al icoanei este acela de a-i arăta pe moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu, pe cei care o caută, o pregustă și o prefigurează încă din timpul vieții lor pe pământ. Și cu toate că sfinții pictați pe icoane sunt deosebiți între ei la chip, au totuși ceva comun și anume aureola sau nimbul de lumină. Aureola este semnul văzut al slavei dumnezeiești din Împărăția cerurilor, care nu se poate vedea cu ochii trupești, dar care se află tainic prezentă în sufletul și trupul sfinților.
De aceea, icoana este și o vedere prin credință a Împărăției lui Dumnezeu, iar nu doar un simplu element estetic și didactic în Biserică.

Iubiți fii duhovnicești,

Sfânta Scriptură ne învață că omul este icoana vie făcută de Dumnezeu după chipul Fiului Său.
Așa cum icoana exprimă într-un mod văzut slava nevăzută a prototipului său ceresc, tot astfel și omul, „icoana” văzută a lui Dumnezeu, a fost făcut de Creator „după chipul Său” (Facere 1, 27) ca să se reflecte, în om și prin el, lumina cea necreată și neapusă a Dumnezeirii sau frumusețea preaslăvită și negrăită a Celui nevăzut. Întrucât Ortodoxia este atât mărturisirea adevărului unirii dumnezeirii și a omenității în Persoana Domnului Iisus Hristos, cât și mod de cunoaștere și de trăire în arvună a slavei Împărăției cerurilor, noi, creștinii, suntem datori să mărturisim dreapta credință și să căutăm „sfințenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12, 14). Totodată, trebuie să armonizăm dreapta mărturisire și preamărire a lui Dumnezeu cu iubirea milostivă față de aproapele nostru, care este chipul lui Hristos îndreptat spre noi (cf. Mt. 25, 40).
Întrucât fiecare om este făcut „după chipul lui Dumnezeu”, iubind pe aproapele nostru, iubim și pe Dumnezeu. Astfel, sfânta icoană ne arată „calea” iubirii milostive față de toți oamenii, pe care a mers Fiul lui Dumnezeu când S-a făcut Om și pe care au mers apoi oamenii credincioși și sfinți care s-au îndumnezeit, urmându-L. Cine ajută pe cel ce are nevoie de ajutor, acela iubește pe Hristos Care Se identifică cu toți oamenii aflați în suferință, zicând: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).
Întrucât în 2017 se împlinesc 1230 de ani de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial al sfintelor icoane, al icona- rilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.
Întrucât sfintele icoane sunt reprezentări vizibile ale unor realități tainice, nevăzute și cerești, rostul sfintelor icoane este să ne înalțe sufletul spre pacea, bucuria și slava Împărăției cerurilor. De aici marea responsabilitate ce-i revine pictorului iconar. Potrivit Sinodului al VII-lea ecumenic „pictorului îi aparține doar natura tehnică”, în timp ce diataxis, compoziția sau forma artistică, depinde, în mod evident, de ce au hotărât Sfinții Părinți.
Dumnezeu a descoperit Sfinților Părinți prin experiențe duhovnicești ceea ce trebuie să redea icoana prin culori. Ei contemplau prototipul și apoi exprimau, în limbajul picturii, modelul sau chipul. Iar acele prototipuri care au fost descoperite Sfinților Părinți sunt rememorate în icoana ortodoxă, trezind în conștiința privitorilor stări spirituale sfinte. La rândul lor, pictorii iconari primeau și pictau icoanele după îndrumările venite de la Duhul Sfânt prin Sfinții Părinți, încât ei, ca martori și mărturisitori iconografi, nu se reprezentau și nu se mărturiseau pe ei înșiși, ci erau mărturisitorii lui Dumnezeu Cel Întrupat și ai sfinților Săi.
Așadar, scopul vieții duhovnicești creștine este să devenim și noi sfinți, icoane vii ale lui Iisus Hristos, înnoiți și transformați sau transfigurați de El prin harul Duhului Sfânt, pregustând slava dumnezeiescă, având ca înaintemergători pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe toți Sfinții Săi.[3]
Potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe Române statornicite în timpul Patriarhului Justinian (1948-1977), cu ocazia sărbătorii numită Duminica Ortodoxiei, se realizează colecta pentru Fondul Central Misionar. Așa cum în Biserica primară, prisosul unora plinea lipsa altora și „nimeni nu era între ei lipsit” (Fapte 4, 34), tot astfel și acum Biserica Ortodoxă Română îndeamnă la dărnicie și întrajutorare frățească pentru a susține multiple activități spre binele și folosul credincioșilor ei din țară și din diaspora.
La nivel național, bisericesc, social, liturgic, pastoral, misionar și cultural, aceste activități sunt de o importanță majoră. Darul în bani care va fi colectat acum, în Duminica Ortodoxiei și în următoarele trei duminici, până la 26 martie, va fi folosit pentru construirea de lăcașuri de cult din parohiile mici și sărace, pentru întreținerea așezămintelor social-filantropice din țară și de peste hotare, pentru sprijinirea și inițierea unor activități spirituale și culturale pentru apărarea și promovarea dreptei credințe, dar și pentru păstrarea identității etnice a românilor de pretutindeni și pentru ajutorarea parohiilor și a familiilor sărace ș.a.
Dorindu-vă să folosiți cu mult spor duhovnicesc vremea Marelui Post ca pregătire pentru sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți și să vă dăruiască sănătate și mântuire, pace și bucurie.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

Cu părintești binecuvântări și doriri de tot binele,

PREȘEDINTELE SFÂNTULUI SINOD,

†D A N I E L,

Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei
și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului)

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Duminica a XXXIII-a după Rusalii (Duminica Vameșului și Fariseului). La Biserica noastră slujba Liturghiei a fost oficiată de catre Preacucernicul Părinte Vicar Ionuț Pop, parohul nostru, alături de Parintele Cristian Porumb și Diaconul Bogdan Fluieraș. Pericopa evanghelică a fost citită de Diaconul Bogdan Fluieraș, iar la finalul Liturghiei Preacucernicul Părinte Ionuț Pop a rostit cuvântul de învățâtură .

,, Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu și altul vameș. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îți mulțumesc pentru că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți și desfrânați, sau ca acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer, ci își bătea pieptul său și zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalță pe sine se va smeri; iar cel care se smerește pe sine se va înălța” ( Luca 10-14 ).

În predica de la finalul Liturghiei, Părintele Ionuț a vorbit întru început despre cunoașterea de sine, explicând că atunci când omul intră într-un templu, într-o Biserică în cazul nostru, trebuie să ajungă la acel standard de a se cunoaste pe sine însuși, adică a fi în stare să-și evalueze propriul comportament, respectiv faptele sale și dorința sa acolo unde dorește el să ajungă. Evanghelia de astăzi ne pune în față două personaje distincte , două firi diferite. Nu demult,în urmă cu câteva duminici am vorbit despre un personaj asemănător, Zaheu vameșul și am văzut atunci exact ce înseamnă vameșii. Fariseii, cealaltă categorie, erau cei mai respectați, erau învățați, cunoșteau testele Vechiului Testament și așa cum a declarat fariseul, postea de două ori pe săptămână, avea carte de rugăciuni la el tot timpul și avea orele scrise, indiferent unde se afla se ruga, chiar și în public ca să arate lumii că el este un fariseu. Amândoi acești oameni s-au dus sus în templu ca să se roage. Fariseul de astăzi a conștientizat faptul că se află în casa lui Dumnzeu, și-a împlinit momentul de rugăciune, dar imi aduc aminte Doamne cum că de două ori pe săptămână postesc, dau zeciuală și mă bucur că nu sunt ca acești oameni desfrânați sau mai mult, ca și acești vameși, prezentându-și calitățile adică ce face el mai exact.

Iubiți credincioși, cu siguranță nu a avut păcat în ceea ce a făcut, în rugăciune,în post și celelalte treburi, dar greșeala cea mare unde este ? Este acea greseală care am întâlnit-o și la protopărinții noștrii, Adam și Eva, păcatul mândriei, el s-a mândrit cu faptul acesta, a încercat să-i arate Lui Dumnezeu ceea ce face el, dar Dumnezeu știa, nu trebuie să spunem noi ceea ce facem lui Dumnezeu deoarece el vede. Daca noi facem un pas către Dumnzeu, El vede și apoi face zece pași către noi.

Vameșul s-a întors mai îndreptat la casa sa decât fariseul chiar dacă vameșul a fost cu păcate multe adunate, iar celălalt doar că a afirmat câte face el,insă a păcătuit. Am spus de mai multe ori, cu gândul omul poate să greșească mult mai mult decât cu fapta. În cazul de față vorbim despre mândrie, vedeți toate le-a avut fariseul dar a vrut să-I arate lui Dumnzeu cum se roagă el. Nici un fir din capul nostru nu cade fără ca Dumnzeu să nu știe.

Iubiți credincioși este perioada în care ne apropiem de postul mare, am intrat în perioada Triodului și ne pregătim în câteva săptămâni de postul mare, însă referitor la post și apoi la rugăciune, astăzi omului modern îi place să afirme din start când merge undeva, ca mănâncă de post, că dacă nu-l servește cu mâncare de post, nu mănâncă. Părintele Cleopa Ilie ne învață așa:” Mănâncă cu ce te servește omul sau la casa respectivă și du-te acasa și continua postul”.Aceasta este smerenia adevărată, atunci demonstrezi că postești. Oricine se smerește pe sine mai apoi se va înălța, cel care se înalță pe sine Dumnezeu o să-l smerească pe el. Sfântul Casian Romanul din secolul al IV-lea, originar din părțile noastre, numește opt gânduri: gândurile răutății, care pot încolți în sufletul omului, lăcomia, desfrânarea, trândăvirea, lenea, întristarea, iubirea de arginți, mândria și slava deșartă. Dintre toate am pune noi pe ultimul rând mândria, dar să știți că mândria a schimbat lumea și l-a schimbat pe om prin păcatul lui Adam. Adam din mândrie a căzut în păcat și Lucifer a căzut din împărăția lui Dumnezeu tot din mândrie pentru că a vrut să fie ca și Dumnezeu. De accea, să fim cu luare aminte că în momentul care intervine mândria dispare Dumnzeu din viața noastră. Când venim în Biserică îl căutăm pe Dumnzeu în spatiul mistic și sacru, aici unde este prezent Dumnezeu prin Sfintele Taine. Amin !

Duminica a XVII-a după Rusalii ( a Cananeencii)

Astăzi 29 ianuarie Biserica Ortodoxă Română, prăznuiește Duminica a XVII-a după Rusalii( Duminica Cananeencii) . La Biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Pr.Dr Paroh. Ionut Pop alături de Arhim.Antonie Pința, Pr. Cristian Porumb și Diaconii Cristian Popa si Bogdan Fluieraș. Pericopa evanghelică a fost citită de Diaconul Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Antonie Pința:

În timpul activității Sale pământești , Mântuitorul Iisus Hristos a întâlnit mulți oameni ai vremii Sale din provinciile Tării Sfinte. Sfinții evangheliști ne spun că Hristos era tot timpul înconjurat de mulțime mare de oameni care doreau să-l vadă, să-L audă, să-L atingă să se atinga de harul Său divin însă dintre toate întâlnirile pe care Mântuitorul le-a a avut în timpul activității Sale pământești Evangheliștii le-au consemnat pe cele intense , mai pătrunzătoare , iar întâlnirea despre care vorbim în această duminică este întâlnirea cu femeia Cananeeancă , care se inscrie în liga marilor întâlniri ale lui Hristos. Cananeeanca era o femeie păgână care a alergat la Hristos pentru tămăduirea ficei ei , ceea ce este impresionant la această femeie este modul în care l-a abordat pe Hristos și stăruința cu care a lucrat pentru ai atrage atenția. Strigătul ,, Domane ajută mă ,, nu este decât strigătul disperat al unei mame, în spatele lui însă stă o profunzime și o sensibilitate adâncă și mai mult o inteligență perfectă. În continuare Părintele ne a spus despre admirațiile pe care Mântuitorul Iisus Hristos le a avut pe pământ dând exemplu din scriierile lui Nicolae Stainhart, spunând că una dintre admirații se referă la femeia Cananeeancă pe care a admirat o Mântuitorul pentru credința, stăruința, stăpânirea de sine, inteligența, bunacuviința și abilitatea ei. De aceea acestă conversație , acest dialog , această întâlnire , rămâne o întâlnire mare. De ce? Pentru că doar în câteva cuvinte Mântuitorul o provoacă pe această femeie la dialog , iar acest dialog prezintă defapt viața creștinului , viața omului în general , care se naște, suferă , se înbolnăvește , caută , cere , insistă , primește , nu primește dar se bucură. Mâmtuitorul Iisus Hristos admiră această femeie care cu mintea ei nu doar insistă în simțământul de credință dar atinge niște sfere de abilitate extrordinară , iar Mântuitorul pentru acest fapt o apreciază . Sfântul Antonie cel Mare spunea ,, Nu mie frică de Dumnezeu pentru că Îl iubesc, pentru că dragostea alungă frica,, , în momentul în care postesc mie drag de Dumnezeu , mă rog din drag pentru Dumnezeu , merg la Biserică din drag pentru Dumnezeu, că vreau să mă întâlnesc cu El , atunci avem o gândire profundă . Vine vremea când grâul se v-a cerne , de aceea oricare ar fi motivația noastră ca finite , știm înspre ce să tindem , ne este frică de Dumnezeu , dar să privim înspre piscul muntelui iubirii lui Dumnezeu și acolo să dea Dumnezeu să rămânem acolo cu toții pentru că așa ne vom întâlni în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântutlui Duh. Amin

Duminica a XXXII- a după rusalii ( a lui Zaheu Vameșul)

Astăzi 22 Ianuarie Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica a XXXII-a după Rusalii ( a lui Zaheu Vameșul). La Biserica noastră Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Pr.Paroh Dr.Ionuț Pop alături de Arhim.Antonie Pința, Pr.Cristian Porumb și Diacon Cristian Popa. La finalul Sfintei Liturghii Preacucernicul Părinte Vicar Ionuț Pop a ținut un bogat cuvânt de învățătură.

Iubiți credincioși, ne aflăm în Ierihon , in Dumunica XXXII a după Rusalii, o localitate învecinată cu Iordania, acolo unde este o căldură foarte mare datorită așezării sale. Este așezată sub nivelul mării fapt pentru care este cald tot timpul , de aceea folosesc Sfinții și Apostolii în cartile sfinte,, spre Ierusalim ,,se urca , spre Ierusalimul ceresc iar spre Ierihon se coboară atât din punct de vedere a așezării geografice cât și a stării interioare.

Iubiți credincioși, îl găsim pe Zaheu astăzi mai marele vameșilor care era foarte curios să- L cunoască și să-L vadă pe Hristos , pe Învățătorul, pe Rabinul , despre care a citit,a auzit ca face multe minuni în acest ținut al Ierihonului. Zaheu era mai marele vameșilor , dintodeauna acestă poziție era foarte controversată , erau neplăcuți în fața oamenilor deoarece agonisea mai mult pentru el. Acest Zaheu, mai marele vameșilor a sfințit lăuntric și fiind mic de statură s-a urcat într-un dud, într-un Sicomor ca să reușească sa-L vadă pe Hristos. De la distanță Hristos la zărit pe acesta și I s-a adresat : ,, Zaheu coboară-te jos căci astăzi trebuie să rămân în casa ta,, . Fiecare clipă, fiecare fir de păr pe care îl avem în capul nostru nu există fără de știrea Lui Dumnezeu , Iisus Hristos Domnul a căutat la casa acestui om păcătos. Zaheu s- a umplut de bucurie și a zis : ,, Doamne, dacă am neîndreptățit pe cineva întorc împătrit și jumătate din averea mea o dau săracilor ,, .

Noi suntem astăzi în Ierihon și asemea lui Zaheu am venit astăzi la Biserică , ne-am urcat în Sicomor ca să-L vedem pe Hristos și nu știm niciodată când Hristos ne găsește pe fiecare în parte, Dumnezeu ne caută și ne găsește când dorește El , ideea este ca noi să fim deschiși și să sfințim dorința de a-L găsi și de al căuta pe Hristos Domnul. Bucuria a fost mare pentru Zaheu și cred că concluzia Evangheliei de azi este aceasta : ,, Iisus Hristos a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut ,, . Să ne lăsăm și noi găsiți de Domnul nostru Iisus Hristos să urcăm și noi în Sicomorul vieții noastre acolo unde Hristos stă și ne privește și ne cunoaste pe fiecare după numele nostru și ne acceptă viața . AMIN !

Duminica de dupa Botezul Domnului

Azi 8 ianuarie Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Duminica de după Botezul Domnului. La Biserica noastră slujba Sfintei Litughii a fost săvârșită de Pr.Paroh Dr. Ionut Pop , din sobor a mai făcut parte Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Diaconii Cristian Popa și Bogdan Fluieraș. Pericopa Evanghelică a fost citită de catre Diaconul Cristian Poap iar la finalul Slujbei tot acesta a rostit cu binecuvântarea Preacucernicului Părinte Ionuț Pop un cuvânt de învățătură.
În numele Tatălui și al Fiului și al sfântului Duh, întru numele domnului, preacucernice părinte, binecuvântați ca să rostesc cuvânt de învățătură! Amin!
Preacucernice Părinte Vicar, Preacucernici Părinți împreună slujitori, dreptmaritorilor crestini, Sfânta noastră biserică, ne pune înaintea sufletelor noastre, ca o incununare a sarbatorilor ce au trecut, dumnezeiasca Evanghelie care ne impartaseste un cuvant negrait de adanc și anume: ”Pocaiți-vă, căci s-a apropiat împărația cerurilor.” (Matei 4,17) Aceasta este modalitateaa prin care Mântuitorul nostru Iisus Hristos își începe activitatea sa pământească. Este prima poruncă pe care ne-a dat-o, pentru ca prin ea, să reușim să ștergem zgura patimilor și a păcatelor, ce s-a așternut asupra sufletelor noastre din cauza indiferenței și neștiinței și astfel, prin lucrarea pocăinței să devenim moștenitori ai harului dumnezeiesc! Acest cuvant al Mântuitorului, “pocaiti-vă”, vom încerca azi să-l pătrundem și să-i întelegem adâncimea duhovnicească, descoperind ce este pocăința, cum se pune început bun pocăinței și care sunt roadele ei. Iubiți credincioși, Pocainta este o adâncă și vie simțire lăuntrică, prin care noi ne recunoaștem păcatele săvârșite, sau, mai general, starea de păcătoșenie în care ne aflăm, ne lepădăm de ea, cerem iertare de la Dumnezeu chemandu-L în ajutor, aratănd că pe viitor nu mai vrem să rămânem în această stare nebuloasă a păcatului, nu mai vrem să stăruim în depărtarea de Dumnezeu, ci dorim să ne întoarcem la El și să ne schimbăm cu totul purtarea. Sfintii Parinti văd pocaina ca un proces de convertire, care nu privește atât păcatul în sine, cât reîntoarcerea la Dumnezeu. Important este viitorul, iar nu trecutul, importantă este însănătoșirea, nu boala; nu este importantă înstrăinarea de Dumnezeu de odinioară, ci întoarcerea și alipirea de El. Observăm, iubiți credincioși, că scopul fundamental al pocaintei este o schimbare totala, o intoarcere. Și numai prin părăsirea cu totul a vieții păcătoase, prin lepădarea patimilor si prin viețuirea in virtute potrivit voii lui Dumnezeu, ne putem arăta cu adevarat pocaința; Cum se pune început bun pocăinței? 1 Inceputul pocaintei este, în primul rând, recunoașterea pacatelor. Ați recunoaște păcatele este condiția indispensabila pentru a le parasi, pentru a fi vindecat, izbavit si mantuit. Sfantul Efrem Sirul spune in acest sens că "inceputul mantuirii este cunoasterea de sine". O asemenea cunoaștere de sine se dobândește, la inceput, printr-un exercițiu continuu și neîntrerupt, printr-o trezvie și atenție a minții și anume prin examinarea metodica a conștiinței. Un alt parinte invata ca omul este dator ca "in toata seara si dimineata să facă socoteala pentru ce a facut din cele ce voiește Dumnezeu si ce nu a facut din cele ce nu voieste El". De fapt, iubiți credincioși, această cercetare a constiintei trebuie făcută permanent, si ea trebuie sa insoteasca fiecare fapta a noastra si fiecare gand si sa fie pentru om o grija necontenita pentru a se putea tamadui de patimi si pt a se mântui. Un prim efect benefic al cunoașterii gradului nostru de păcătoșenie în care ne aflăm este, in sine, curățitor si eliberator. În Pateric, se povestește de o întâmplare în care Sfântul Varsanufie, vorbindu-i unui frate despre roadele pocăinței ii spune: "Fericit ești, frate dacă simți peste tot că ai păcate. Căci cel ce le simte, fără îndoială că se și scârbește și se desparte de ele". Însă pocăința, iubiți credincioși, nu este nicidecum recunoașterea în mod abstract a păcatelor săvârșite. Pocainta adevarata este cea in care omul simte cu durere starea pacatoasa in care se afla. Sfantul loan Scararul spune, in acest sens, ca: "pocainta este lovirea sufletului printr- o simțire adâncă”. Ei bine, în momentul în care ne recunoaștem păcatele, în același timp, prin pocăință, cerem iertare lui Dumnezeu, dar ne și manifestăm dorința de a ne unii din nou cu El. Un alt aspect pozitiv al pocăinței este acelă că prin părerea de rău, greșelile pe care le facem nu rămân doar o constatare ci pocainta se manifesta ca o depășire a păcatului. Ea este forta prin care omul inainteaza si sporeste duhovniceste, iar bolile sale merg spre vindecare. Prin pocăință omul se leapada de trecutul său pacatos, de omul cel vechi, si tinde spre cele dinainte, spre îndumnezeire. Sfântul ava Dorotei, ne arată o cale prin care omul poate să păstreze vie pocăința sufletului. El spune așa: "de se cerceteaza cineva pe sine in fiecare zi, si se sârguiește sa se pocăiască pentru cele ce a greșit si să se îndrepteze pe sine, începe sa-si micșoreze patima; de a facut păcatul de noua ori, il va face de aici inainte de opt ori; si asa, înaintând, nu lasa patimile sa se întărească in el" Astfel, cercetandu-ne in fiecare clipă, împotrivindu-ne gândurilor pătimașe prin pocăință, putem ajunge să biruim incetul cu incetul, prin harul lui Dumnezeu, toate patimile, care sălășluiesc in noi si astfel să ne tămăduim sufletește. 2 Pocainta este leac, pentru că prin ea, omul dobandeste de la Dumnezeu curățirea de păcate si vindecarea de patimi, care sunt adevarate boli ale sufletului. Urmată îndelung si cu simțire vie si adâncă, pocăința il duce pe om la nepătimire. Sfântul Simeon Noul Teolog, se întreabă în acest sens, ”Cum s-ar lăsa îngrijit de doctor cel care nici macar nu știe că e rănit și zace răpus de boală?”. De aceea, Sfantul loan Gura de Aur dă urmatorul sfat: "Să recunoastem cu sinceritate ce-am ajuns și cat de rele sunt ranile sufletului nostru, caci numai așa ne lecuim; cel care nu-si cunoaste boala, nu-si face griji din pricina ei". Asa cum am mai spus, iubiți credincioși, Dumnezeu, Care respectă libertatea noastră, nu ne mantuiește cu forța, ci asteapta in marea Lui milostivire să ne manifestăm noi dorinta de a fi vindecați și să cerem de la El harul Său cel tămăduitor. Și unde este locul în care ne putem găsi vindecare? Răspunsul este unul singur: în Biserica Dumnezeului celui Viu prin Taina Sfintei Spovedanii, unde pământul și cerul se unesc, unde părintele duhovnic, mijlocitor fiind între Dumnezeu și omeni, ascultând pocăința noastră, ne dă dezlegare de păcate. Iar noi, avem datoria fată de Dumnezeul cel veșnic iertător și milostiv, să încercăm să ieșim din obișnuința patimilor și a neleguirilor noastre și să rămânem treji și limpezi la minte în acest război nevăzut ce se dă pentru veșnicie. Adevărul este, că fiecare din noi ne alegem veșnicia, care nu are nici început și nici sfârșit. Să avem în minte și în suflet Psalmul 102 care spune: Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori. Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște încă locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, Și dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui. Și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Se vede limpede că pocainta este o lucrare cu adevarat trebuincioasă și de folos omului, pe toate treptele vieții sale duhovnicesti. De aceea, Sfantul Ioan Scararul spune: "Nu vom fi învinuiți, fraților, la iesirea sufletului, că n-am săvârșit minuni, nici că n-am fost văzători cu duhul, dar vom da negreșit socoteală lui Dumnezeu că n-am plans pentru păcatele noastre". Iar Sfantul Isaac Sirul laudă pocaința ca cea mai vrednică stare duhovnicească a sufletului: "Cel ce-si simte păcatele e mai bun decat cel ce scoală morții prin rugaciunea lui. Cel ce suspina un ceas pentru sufletul său e mai bun decât cel ce folosește lumii întregi prin gândirea lui. Cel ce s-a invrednicit sa se vadă pe sine în nimicnicia lui, e mai bun decat cel ce s-a invrednicit să-i vadă pe ingeri". Să vedem, așadar, iubiți credincioși, că pocăința adevărată este o lucrare tainică, de renaștere în dureri a omului, adică de înnoire interioară a sufletului, de răstignire a păcatului din om, 3 de înviere duhovnicească a legăturii sale cu Dumnezeu, de creștere spirituală în iubirea smerită a Sfintei Treimi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro