+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

Parintele Vicar Ionut Pop primeste crucea Mexicului 12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

21.01.2018 Duminica a 32-a dupa Rusalii (a lui Zaheu vamesul)

Azi, 21 Ianuarie 2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, Sf. Mc. Neofit, Evghenie, Candid, Valerian și Achila. Tot în această zi prăznuim Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu).
La biserica cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae și al Sfântului Apostol Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut și a zis către el: Zaheu, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și el, grăbindu-se, s-a coborât și L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toți cârteau și ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în fața Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.” Ev. Luca 19, 1-10

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre nevoia omului de a se descoperi în fața lui Dumnezeu pentru a-L putea primi în sufletul lui.
În această Duminică ne reîntâlnim cu Zaheu, mai-marele vameșilor din Ierihon, un om mărunt, mic de statură care însă are curajul de a se arăta așa cum este în fața lui Hristos. Știm despre Zaheu că era un vameș, un om binecunoscut în Ierihon, un om cu potență financiară, un om care a găsit momentul oportun pentru a se arăta lui Hristos așa cum este el, fără mască. Un lucru care nu este ușor. Am folosit cuvântul „curaj” pentru că este nevoie de curaj ca să te arăți lumii, ca mai apoi lui Hristos, așa cum ești tu, nu cum pretinzi că ești. Zaheu s-a urcat într-un pom în primul rând în văzul comunității, or, îți trebuie o nebunie ca să faci așa ceva. Gândiți-vă la un om de vază din societatea noastră care se urcă într-un pom pentru a se arăta unui profet, la acea vreme, obscur, din Galileea. I-a trebuit o nebunie pentru a înfrunta lumea care te judecă, iar nebunia de a înfrunta părerea oamenilor este o nebunie care te pune pe calea spre Hristos. Ca exemplu îi avem pe sfinții ruși nebuni pentru Hristos. Ei erau considerați nebuni de oameni, însă în spatele acestei păreri, ei erau pe calea lui Hristos.
Hristos l-a văzut pe Zaheu și a dorit să răspundă felului în care s-a prezentat. Dumnezeu i-a primit spovedania lui Zaheu care s-a arătat așa cum este și a intrat în casa lui. Zaheu nu doar că s-a prezentat lui Hristos așa cum este, ba mai mult, a renunțat la jumătate din averea sa pentru a o da săracilor, arătând astfel dorința de îndreptare și de urmare a lui Hristos. Abia atunci Hristos i-a oferit iertarea și a spus „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”, adică în acest moment s-a mântuit Zaheu pentru că acum a fost căința completă, el și-a răscumpărat păcatele.
Revenind la ceea ce am spus la început, avem nevoie de acea nebunie pentru a ne arăta lumii și lui Dumnezeu așa cum suntem, fără măști, fără să pretindem că suntem ceea ce nu suntem. În fața lui Dumnezeu și a oamenilor trebuie să fim așa cum suntem. Să nu ne fie frică de judecata oamenilor. Aici e vorba de îndrăzneala aceasta minunată de a te arăta lui Dumnezeu așa cum ești, fără să ne intereseze cum ne judecă ceilalți. Cu bine, cu rău, e important să arătăm cum suntem noi. Asta trebuie să fie spovedania noastră în fiecare zi în fața lui Dumnezeu. Acesta sunt eu, asta am făcut până acum! Doamne, dă-mi putere pentru a fi mai bun, pentru a lucra în alt fel.
Zaheu este cel care ne arată că se poate. El a furat mult, însă a avut curajul să se arate lui Dumnezeu, iar pentru pocăința sa, casa lui a primit mântuire. Pentru descoperirea lui în fața lui Dumnezeu, casa lui s-a mântuit. Trebuie să avem această nebunie să arătăm lumii cine suntem, iar mai apoi vom primi răsplată de la Dumnezeu.
Există o pildă în Proloage. Se zice că un episcop a căzut în păcatul desfrânării. Oamenii îl iubeau, dar au aflat de căderea lui. Episcopul, mergând la slujbă a spus credincioșilor că el nu se va întoarce ca păstor în mijlocul lor în slujbă decât dacă oamenii vor accepta ca el să se facă prag, iar fiecare credincios să vină și să treacă peste el, călcându-l. Așa a făcut, iar oamenii au acceptat. Iată curajul de a-și recunoaște păcatul, de a-și lua canonul și de a se întoarce în comunitate.
Să căutăm și noi acest curaj de a ne arăta lui Dumnezeu așa cum suntem și cât putem face noi, fără să ne fie frică de judecata oamenilor, iar astfel să mergem spre perioada Triodului și a Postului Mare, perioadă în care să ne apropiem de Dumnezeu și să Îl primim în sufletul nostru, pentru ca El deschizând porțile cerului să intrăm în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

14.01.2018 Duminica 29 dupa Rusalii (Vindecarea celor 10 leprosi)

Azi 12 ianuarie 2018 Biserica Ortodoxă Română sărbătorește pe Sfânta Nina, și pe Sf. Cuv. Mucenici din Sinai și Rait. De asemenea, în această Duminică a 29-a după Rusalii facem pomenirea vindecării celor 10 leproși. Tot în această zi se prăznuiește și Odovania praznicului Botezului Domnului.
La biserica Sfântul Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Petru Brisc Și Preacucernicul Părinte Cristian Porumb alături de care a slujit Părintele Diacon Bogdan Fluieraș.
În cadrul acesteia pericopa evanghelică a fost citită de părintele diacon Bogdan Fluieraș iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Petru Brisc.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși care stăteau departe și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors și cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; și a căzut cu fața la pământ lângă picioarele lui Iisus și I-a mulțumit. Și acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toți cei zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit.” Ev. Luca 17, 12-19

În cuvântul de învățătură Părintele Petru Brisc a vorbit despre mulțumire și recunoștință.
„Iisuse, Învățătorule,fie-Ți milă de noi.” Aceste cuvinte le-a auzit Mântuitorul din gura a 10 oameni bolnavi, nu de o boală oarecare, ci de o boală incurabilă și dureroasă, lepra. Până astăzi lepra este o boală incurabilă și molipsitoare, de aceea oamenii suferinzi trăiau împreună și izolați de comunități pentru a nu transmite mai departe boala.
În Evanghelia de astăzi am fost părtași vindecării acestor bolnavi care au cerut de la Mântuitorul milă. De obicei când cineva se adresează Mântuitorului îi spune direct ceea ce dorește. Avem atâtea cazuri în Sfânta Scriptură.
Ce este foarte interesant este că acești oameni nu au cerut vindecare. Ei cer milă. Nu au avut probabil îndrăzneala să ceară de la Hristos vindecare și au sperat să primească mângâiere. Pentru ei, mângâierea, oricât era de puțină însemna mult. Iisus este vindecătorul sufletelor și a trupurilor. El niciodată nu dă omului cât cere, ci dă mai mult. De aceea oferă vindecare acestor bolnavi după care îi îndeamnă să se arate preoților pentru că, potrivit Sfintei Scripturi, așa cum apare în cartea Levitic din Vechiul Testament, aveau nevoie de un certificat de constatare a vindecării care era dat de preoții de la Templu. Doar ei puteau constata dacă cineva, printr-o excepție și printr-o minune, se putea vindeca de lepră. Ei, pe drum, se vindecă de lepră. Nouă dintre ei își urmează drumul și se bucură de dreptul lor de a se întoarce în casa lor, în familia lor. Unul dintre ei face drumul invers. Se întoarce la Hristos și mulțumește vindecătorului. Cade îi genunchi și îi mulțumește. Cât de frumoasă este această imagine în care omul vine în fața Vindecătorului și își arată recunoștința. Vedem cum și Hristos mustră oarecum lipsa celorlalți care nu au venit să își arate recunoștința față de vindecarea primită.
De obicei, această pildă ne pune în față gândul să nu uităm să fim recunoscători. Tocmai de aceea s-a rânduit ca această pericopă evanghelică să fie citită la începutul anului calendaristic, pentru a nu uita că totdeauna trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru viața noastră cu tot ce primim în ea.
În Vechiul Testament Neeman Sirianul s-a vindecat de lepră scăldându-se în apa Iordanului. Noi ne aflăm în perioada de după praznicul Botezului Domnului, iar pericopa de astăzi ne arată că Hristos cel botezat în Iordan va vindeca în continuare oamenii în Iordanul veșnic pe care îl identificăm cu Sfânta Sa Biserică. El vindecă și lepra trupească, dar și sufletească. Metaforic vorbind, lepra sufletească este păcatul, pentru că păcatul ne poate face nerecunoscători. Hristos vrea să ne spună că în Biserică Îl găsim pe El Vindecătorul, prin Sfintele Taine care în mod real ni-L împărtășesc pe Hristos. De aceea avem Sfânta Liturghie care este suprema mulțumire pe care omul o aduce lui Dumnezeu în această viață. Aducând prescura la Altar, omul Îi spune lui Dumnezeu „Mulțumesc! Ți-aș da viața mea, dar, ca substitut, Îți aduc pâinea care este simbolul vieții!”. Aceasta este importanța pomenirii la Sfântul Altar. La Sfânta Liturghie primim Sfânta Împărtășanie, Sfânta Euharistie, iar cuvântul euharistie înseamnă în limba greacă „mulțumire”. Când venim și spunem și noi „Doamne, mulțumesc!”, ne asemănăm cu leprosul vindecat care s-a întors li a căzut la picioarele lui Iisus.
Noi nu avem viață fără Hristos. El este izvorul vieții. De aceea, pentru darul vieții, omul trebuie să-I mulțumească lui Dumnezeu. Oricâte necazuri am avea, cum ar fi dacă nu am exista? Cum ar fi dacă Dumnezeu nu ne-ar fi chemat să ne bucurăm de darul vieții? De aceea în Acatistul de mulțumire avem un imn atât de frumos închinat darului vieții, imn pe care și noi ar trebui să ni-l aducem aminte mai des prin cuvintele „Doamne, mulțumesc!”. De aceea noi avem în Biserică trei tipuri de rugăciune: de mulțumire, de cerere și de laudă, iar cele mai frumoase dintre acestea sunt cele de mulțumire și de laudă.
Astfel, înțelegem că această pericopă este și despre noi, despre starea noastră. Spune Sfântul Siluan Athonitul că omul care plinește voia lui Dumnezeu este bucuros de toate și mulțumește lui Dumnezeu, dar omul în care a intrat păcatul mândriei nu mai mulțumește. El crede că este opera sa, că toate i se cuvin. De aceea trebuie să înțelegem că tot ceea ce realizăm este lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră.
Nu aș dori să închei înainte de a spune o povestioară la care se cuvine să medităm cu toții. Se spune că Dumnezeu a adunat la o masă toate virtuțile din lume, iar ca la orice masă, era bucurie mare. Toate virtuțile vorbeau între ele, înafară de două. Era vorba de Recunoștința și Facerea-de-bine. Iar Dumnezeu le-a întrebat de ce nu comunică, iar Facerea-de-bine a răspuns „pentru că ne întâlnim mai rar”. De aceea, să ne gândim la acest om vindecat care a venit în fața lui Hristos, a închenuncheat și a zis „Doamne, mulțumesc!” pentru ca să învățăm și noi a mulțumi cu smerenie, Amin!

07.01.2018 Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Duminica după Botezul Domnului)

Astăzi, 07.01.2018, Biserica Ortodoxă Română face prăznuirea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Tot în această zi, celebrăm și Duminica de după Botezul Domnului.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Torcoș Ionică. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru.

EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; și părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftalim, ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon și pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor care ședeau în ținutul și în umbra morții, lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască: pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor.

Sfântul Ioan a fost, cronologic vorbind, cel din urmă prooroc al Vechiului Testament și cel dintâi propovăduitor al lui Mesia, a fost epilogul Vechiului Legământ și prologul celui Nou. El a fost piatra de hotar dintre cele două Testamente, „mijlocitorul Legii Vechi și al celei Noi”, el face legătura între Vechiul și Noul Testament. Însuși Mântuitorul spune despre Sfântul Ioan că a fost „mai mult decât un prooroc” și „între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan” . Sfântul Ioan a mărturisit pe Mesia, a fost mărturie a Domnului prin propovăduirea sa și prin viața sa, alegându-și un ținut pustiu, unde a purtat o îmbrăcăminte aspră, sărăcăcioasă și s-a hrănit ani de-a rândul cu lăcuste și miere sălbatecă. Mesajul predicii Sfântul Ioan era chemarea la pocăință: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor” aceasta era tema principală. Fiind trimisul lui Dumnezeu înaintemergător al Fiului Său trebuia să pregătească pe oameni prin pocăință pentru a primi pe Mesia. Sfântul Ioan propovăduia apropiata venire a lui Mesia, îndemnând la lepădare de păcat. El îndemna la întoarcerea de la starea nefirească creată de păcat, la starea firească în Dumnezeu (Sfântul Ioan Damaschin), întoarcere de la păcat la Dumnezeu. Pentru noi proorocul Ioan Botezătorul constituie o școală înaltă de la care suntem chemați să învățăm multe. Astăzi cu prilejul Prăznuirii Sfântul Ioan Botezătorul se îndreaptă către conștiința noastră creștină marea întrebare: „Suntem noi prin viața, faptele și cuvintele noastre o mărturie pe care văzând-o cei necredincioși să creadă în Hristos?”. Să ne răspundem fiecare în taina conștiinței noastre și să ne străduim să fim mărturii vii și convingătoare printr-o viețuire adevărat creștină că Hristos este Dumnezeul nostru. Să ne ajute Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, ca și noi, fiecare în parte și toți împreună, să fim pregătitori ai căii Mântuitorului Hristos spre inima noastră și sufletele semenilor noștri pentru primirea lui Hristos și a împărăției Sale în noi și în lumea noastră de astăzi. Să avem conștiința că așa precum Sfântul Ioan a fost Înaintemergător și pregătitor al primei veniri pe pământ a lui Hristos și noi toți creștinii suntem înaintemergători și pregătitori ai celei de-a doua veniri a lui Hristos și realizatori ai împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Să aducem dar „roade vrednice de pocăință” prin schimbarea purtării noastre și a modului nostru de gândire și viețuire bineplăcută lui Dumnezeu și folositoare semenilor. Să fim mărturii ale lui Hristos, al cărui nume îl purtăm noi creștinii, ca oamenii, văzând faptele noastre cele bune, să preamărească pe Dumnezeu Tatăl nostru. Amin.

06.01.2018 Botezul Domnului (Boboteaza- Dumnezeiasca Arătare)

Astăzi, 06.01.2018, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Botezul Domnului sau Boboteaza- Dumnezeiasca Arătare.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop. Totodată, la sfârșitul Sfintei Liturghii s-a oficiat Slujba Aghiasmei celei Mari.

EVANGHELIA ZILEI:
“În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Și răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar după ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.” (Matei 3, 13-17)

Iată-ne ajunși la Sărbătoarea Botezului Domnului, aceasta fiind penultima din ciclul frumos al sărbătorilor de iarnă. Sărbătoarea Botezului Domnului, numită și Epifania sau Teofania, este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății. Ea are o semnificație deosebită pentru viața creștină, deoarece nimeni nu poate deveni creștin fără Botez. Hristos nu avea nevoie să fie botezat de către Ioan, pentru că era fără de păcat, dar întrucât a luat asupra Sa condiția umană, adică a intrat în lumea marcată de păcat și moarte, El Se botează pentru mântuirea oamenilor, pentru a arăta fiecărui om că are nevoie de curățire și de schimbare. Această schimbare sau înnoire înseamnă că omul cel vechi al păcatului neascultării trebuie să moară, ca să se nască omul cel nou care trăiește veșnic în comuniune de ascultare și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Sărbătoarea Botezului Domnului, a Epifaniei sau a Teofaniei, este și sărbătoarea arătării Preasfintei Treimi, pentru că la Botezul Domnului S-a arătat, deodată, lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Această minune dumnezeiască s-a făcut când Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit în public și S-a botezat în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani. Atunci, deodată cu Persoana lui Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni, Se arată și Celelalte două Persoane ale Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt în chip de porumbel coboară peste Fiul lui Dumnezeu devenit Om, îndată după ce a ieșit din apele Iordanului, iar glasul Tatălui ceresc se aude zicând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Din acest motiv, troparul Botezului Domnului pune accentul tocmai pe arătarea Preasfintei Treimi: “În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea (adorarea) Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea (tăria) cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție”. De la Botezul Domnului am învățat, în mod deosebit, că Fiul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, este Unul din Sfânta Treime. Taina aceasta a cunoscut-o mai întâi Maica Domnului, când îngerul i-a spus cum va naște un Prunc, deși ea nu a cunoscut bărbat, și anume: “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35). Vedem așadar că întreaga Sfântă Treime a lucrat întruparea sau înomenirea Fiului, deși numai Fiul S-a făcut Om. Însă, la Botezul Domnului Iisus Hristos în Iordan, ceea ce știa numai Maica Domnului s-a arătat public, când Fiul Care S-a făcut Om este însoțit și confirmat de glasul Tatălui din ceruri: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17), și de către Duhul Sfânt Care coboară peste El sub formă de porumbel. Deci, am putea spune că sărbătoarea Botezul Domnului, Epifania sau Teofania, este și serbare a arătării Preasfintei Treimi întrucât la Botezul Domnului în Iordan S-a arătat întreaga Sfântă Treime. În lumina Botezului Domnului Hristos înțelegem de ce Botezul creștin se săvârșește în numele Sfintei Treimi, adică în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Mântuitorul Însuși, la sfârșitul Evangheliei după Matei, înainte de a Se înălța la ceruri, poruncește Apostolilor Săi să meargă și să învețe neamurile credința în Iisus Hristos și să le boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. După cum Sfânta Treime a fost prezentă la Botezul Mântuitorului Hristos, tot așa Sfântă Treime este prezentă și când se botează fiecare om pentru a deveni creștin. Deci, prin Botezul Său, Mântuitorul Iisus Hristos a pregătit botezul creștin. Din acest motiv, Botezul este un izvor de mare bucurie pentru familie, pentru parohie și pentru Biserica întreagă, sobornicească. Când se botează copilul, în aceeași zi el primește și Taina Mirungerii, rostindu-se formula: pecetea darului Sfântului Duh. Atunci copilul botezat primește o mulțime de daruri duhovnicești spre a fi cultivate, iar apoi el, mergând la biserică împreună cu mama, tata, bunica și cu alți copii, crește duhovnicește în iubirea de Dumnezeu și de Biserică. Totodată, în aceeași zi în care copilul primește Botezul și Mirungerea, în mod obișnuit la vârsta de 6 săptămâni, el primește și Sfânta Taină a Euharistiei. Aceasta nu se amână pentru mai târziu sub pretextul că nu o înțelege copilul la vârsta de 6 săptămâni. De fapt, nici la o vârstă înaintată nu înțelegem cum pâinea și vinul se prefac în Trupul și Sângele Domnului, dar înțelegem că în Taina Sfintei Euharistii sau a Sfintei Împărtășanii se află iubirea sfântă a lui Dumnezeu pentru noi, Care ne dăruiește viață veșnică. Așadar, toată viața celui botezat trebuie să fie o lucrare sfântă de lepădare de satana și de lucrările lui, adică de păcat, de toată răutatea, și o unire cu Hristos prin împlinirea poruncilor dumnezeiești. În măsura în care omul se leapădă de satana și de toate lucrările lui și se unește cu Hristos, în aceeași măsură el simte bucuria harului și iubirii lui Dumnezeu în viața sa.

Aghiasma Mare ne aduce vindecare de boli sufletești și trupești. Trăim într-o vreme în care omul este foarte încercat de tot felul de boli sufletești și trupești. Însă boala sufletească cea mai mare este păcatul, adică lipsa de iubire față de Dumnezeu și față de semenii noștri. În acest sens, apa sfințită ne vindecă, întrucât ne înmulțește credința și dragostea față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Apoi, Aghiasma Mare ne aduce eliberare de patimi și alungarea duhurilor celor rele. Foarte adesea, omul simte că deși dorește să facă binele, totuși nu are putere suficientă pentru a săvârși binele, deoarece duhul cel rău îl îndeamnă pe om să săvârșească răul. Însă apa sfințită îi dă omului putere să biruiască ispitele și să ducă lupta cea nevăzută împotriva duhurilor rele, prin rugăciune, post, spovedanie și Împărtașanie. De aceea, să ne rugăm Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria de a fi binecuvântați cu apa sfințită, noi și casele noastre, cei dragi ai noștri și toate activitățile noastre, pentru ca viața noastră să fie lumină din lumina lui Hristos și bucurie din bucuria sfinților, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. Amin.

01.01.2018 Taierea-împrejur cea dupa trup a Domnului (Sf. Ier. Vasile cel Mare)

Astăzi, 01.01.2018, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Tăierea- împrejur cea după trup a Domnului. Tot în această zi de început de an, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, precum și a mamei sale, Sf. Emilia.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Torcoș Ionică. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru.


EVANGHELIA ZILEI:
În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte le auziseră și văzuseră, după cum li se spusese. Și când s-au împlinit opt zile și trebuia să-L taie împrejur pe Prunc, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, înainte de a se zămisli în pântece. Iar Pruncul creștea și se întărea cu duhul, umplându-se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era cu El. Și părinții Săi se duceau în fiecare an la Ierusalim, de Praznicul Paștilor. Iar când a fost Iisus de 12 ani, ducându-se ei la Ierusalim, după obiceiul Praznicului, și sfârșindu-se zilele și pornind ei înapoi, copilul Iisus a rămas în Ierusalim. Iosif și mama Lui n-au știut și socotind că Dânsul este înmpreună cu alți tovarăși de călătorie, au mers cale de o zi, căutându-L printre rude și printre cunoscuți; însă nu L-au găsit. Atunci s-au întors la Ierusalim și L-au căutat. După trei zile L-au găsit în templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și întrebându-i. Și toți care-L auzeau se minunau de priceperea și de răspunsurile Sale. Când L-au văzut părinții Săi, au rămas uimiți, iar mama Sa a zis către Dânsul: Fiule, de ce ne-ai făcut așa? Iată, tatăl Tău și eu, îngrijorați, Te căutăm. Dânsul însă a zis către ei: de ce era să Mă căutați? Nu știați, oare, că în cele ce sunt ale Tatălui Meu Mi se cădea să fiu? Dar ei n-au înțeles cuvântul pe care l-a spus lor. Apoi a plecat împreună cu ei și a venit în Nazaret, și le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste lucruri și cuvinte. Și Iisus sporea cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.


Suntem la un moment de întreită sărbătoare. În primul rând, suntem într-o zi de Praznic Împărătesc, Tăierea-împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos. Apoi, tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Vasile cel Mare și totodată suntem la începutul unui nou an în care încercăm să ne punem noi speranțe, încercăm să avem noi împliniri, în această scurgere a vieții noastre. Tocmai de aceea, pornind de la praznicul de astăzi ar trebui poate să ne gândim mai mult la valoarea timpului și mai ales la ce dă valoare timpului și vieții noastre. Praznicul Tăierii-împrejur nu înseamnă doar această smerire a Fiului lui Dumnezeu care este de acord să primească cele ale Legii Vechiului Testament și așa cum am auzit citindu-se din Sfânta Evanghelie, înseamnă că astăzi Fiul lui Dumnezeu primește un nume, numele Iisus. Acest nume înseamnă Mântuitor. De aceea, gândindu-ne la timp și la valoarea lui, doar Iisus Hristos este Cel care totdeauna poate să dea sens timpului și vieții noastre.

Fără credința în Acest Iisus Hristos, de multe ori nu am găsi sensul vieții, sensul încercărilor, ba mai mult, fără invocarea acestui nume poate nu am găsi nici putere de a trăi viața de zi cu zi cu toate încercările ei. Numele lui Iisus este Cel mai puternic în cer și pe pământ, așa cum ni se spune in Epistola către Filipeni in capitolul al doilea, anume că numele lui Iisus este Cel mai puternic, Căruia i se închină și cele de Sus, și cele de jos, și cele dedebubt. Iisus Hristos privit ca sens al vieții noastre, dă valoare timpului, ne face să înțelegem mai bine viața ca dar a lui Dumnezeu, iar noi trebuie în decursul vieții să îi mulțumim și să ne bucurăm cuviincios de acest dar minunat al vieții. Tocmai de aceea Biserica ne vine astăzi cu un model, cu Sfântul Vasile cel Mare, care a trecut la Domnul la 1 ianuarie în anul 379. Dacă ne gândim doar la numele său vedem că nu multe persoane din istoria omenirii au primit acest supra nume. În istoria poporului nostru regăsim pe Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Am putea într-un fel să concluzionăm acestă numire a Sf. Vasile, referindu-ne la trei mari realizări din viața Sa. Pe lângă faptul că a fost un mare teolog care a apărat Dumnezeirea Duhului Sfânt spunând că El este egal cu Tatăl și cu Fiul, pe lângă viața ascetică, pe lângă faptul că ne-a lăsat o Sfântă Liturghie pe care astăzi am săvârșit-o, Sfântul Vasile cel Mare a realizat alte trei lucruri deosebit de importante. A fost prima personalitate din istoria Bisericii care a avut curajul să lâmurească problema nedrăptății sociale, să spună oamenilor din vremea lui care au adunat bogății pe nedrept că acel lucru nu este normal în momentul în care cei din jurul lor se chinuiesc. Apoi, Sfântul Vasile cel Mare a realizate o operă filantropică greu de măsurat și greu de ajuns. El a fost cel care s-a îngrijit de copiii din orfelinatele pe care le-a creat, de oamenii învârstă din azilele specifice, ajungând în vremea aceea să se formeze acele instuții de ajutorare a semenilor aflați în nevoi care și-au primit numele de “Vasiliada” , tocmai de la numele Sfântului Vasile cel Mare.

A treia mare realizare a Sfântului Vasile cel Mare este aceea că a reorganizat Monahismul prin aducerea regulilor mari și mici care stau la baza monahismului atât celui Răsăritean cât și celui din Apus. Cel puțin din aceste trei motive, Sfântul Vasile a rămas în memoria Bisericii ca fiind Vasile cel Mare. Și noi putem să învățăm din exemplul vieții lui această iubire de aproapele, această valorificare a timpului vieții noastre prin privirea noastră spre cei aflați în dureri și suferință, aducându-ne aminte că timpul nu este altceva decât un interval în care noi trebuie să răspundem dragostei lui Dumnezeu care ni se arată și ni s-a arătat de-a lungul timpului. Amin!



31.12.2017 Duminica după Nașterea Domnului (Fuga în Egipt)

Astăzi, 31.12.2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Melania Romana și a Sf. Mc. Hermes. Tot în această duminică prăznuim Odovania Praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, și este închinată Sfinților Iosif Logodnicul, David Proorocul și Iacob, ruda Dumnului.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Torcoș Ionică. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
După ce s-au dus magii, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt și stai acolo, până ce îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe mama Sa și s-a dus în Egipt: și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul, care zice: din Egipt am chemat pe Fiul Meu. Iar când Irod a văzut că a fost înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a omorât pe toți copii, care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire și țipăt mult; Rahela plângea pe fiii săi și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iar el sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și a venit și a locuit în orașul, care se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.

Ajunși la cumpăna dintre ani, ne bucurăm și îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru anul care trece, pentru ca l-am trăit sănătoși, în liniște și pace. De asemenea, suntem în fața unui nou an și pășim in acesta oarecum cu o ezitare, pentru că mai întoarcem o pagină din cartea vieții noastre.

Duminica după sărbătoarea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este și ultima duminică din anul acesta, ne înfățișează două evenimente din viața Domnului nostru Iisus Hristos, și anume fuga în Egipt a Maicii Domnului împreună cu dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus, și împlinirea groaznicei porunci a lui Irod de a ucide pe toți copiii din Betleem și împrejurimi, cu scopul de a-l omorî și pe Iisus. La puțin timp după Nașterea Sa, Pruncul Iisus se află în primejdie de moarte, deoarece regele Irod căuta să-L ucidă. Vedem, așadar, că viața lui Iisus Hristos este de la început îndreptată spre suferință, așa cum a prevăzut proorocul Isaia când vorbea despre Slujitorul Domnului ca fiind un „om al durerilor și cunoscător al suferinței”. Pruncul Iisus Se naște într-o călătorie. El nu Se naște în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, și nici măcar într-o casă, ci într-o peșteră, pentru că în casa de oaspeți din oraș nu mai era loc. De aceea, în otpustul sau apolisul sărbătorii Nașterii Domnului se spune: „Cel ce în peșteră S-a născut și în iesle S-a culcat pentru mântuirea noastră”. De Nașterea lui Hristos se bucură păstorii oilor, dar regele Irod Idumeul, conducătorul tiranic al iudeilor, se întristează, întrucât el consideră că Pruncul născut în Betleem poate fi cineva care, într-o zi, i-ar putea lua împărăția. De aceea, Irod poruncește ca toți copiii din Betleem și împrejurimi să fie uciși, pentru ca, odată cu ei, să ucidă și pe Pruncul Iisus. Magii, venind de la Răsărit, din țări îndepărtate, I s-au închinat Pruncului Iisus și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă, însă regele țării în care S-a născut Iisus hotărăște ca Acesta să fie ucis. Iată, cât de contradictorie este lumea robită de răutate și ură. Evanghelia ne mai arată că, la revenirea din Egipt, Pruncul Iisus este dus în Nazaretul Galileii, iar acest fapt are o semnificație misionară și mântuitoare. „Galileea neamurilor” era o prefigurare a popoarelor care vor primi credința în Hristos și se vor creștina. Mântuitorul Iisus știa că Galileea era socotită de mulți evrei ca fiind o provincie puțin importantă. Totuși, El acceptă să locuiască o parte a vieții Sale (copilărie și tinerețe) în Galileea, alături de oameni diferiți și necăjiți, refugiați și săraci care au venit aici din alte țări. Între acești oameni de neamuri diferite va crește Pruncul Iisus. Tocmai prin această prezență a Lui în Galileea, se arată smerenia Lui și dragostea Lui față de toți oamenii. Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilați sau refugiați, apropiat de cei marginalizați și disprețuiți, pentru că vede în toți valoarea infinită și unică a fiecărui om, creat după chipul lui Dumnezeu, dincolo de rangul lui în societate, poziție centrală sau supraviețuire marginală, dincolo de bogăție sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească individuală ori colectivă. El a venit în lume pentru mântuirea tuturor oamenilor. Când nu se mai află oameni buni care să-L ajute pe Pruncul Iisus, vin îngerii din cer să-L apere, să-L ocrotească. Lectura evanghelică de astăzi subliniază că Dumnezeu, prin îngerii Săi, ajută pe oameni când aceștia sunt smeriți și singuri și că dreptul Iosif a fost binecuvântat de Dumnezeu să poarte grijă de Copilul Iisus ca un tată adoptiv. De aici învățăm că, totdeauna, copiii au nevoie atât de afecțiunea mamei, cât și de afecțiunea tatălui. Nu era suficientă afecțiunea mamei. Prin aceasta, Dumnezeu ne arată binecuvântarea Lui asupra familiei. După cum la început prin familie a intrat păcatul în lume, întrucât Adam și Eva formau prima familie umană, tot așa acum Mântuitorul lumii, Noul Adam, vine în lume într-o familie ca să vindece lumea de păcatul neascultării de Dumnezeu și de moartea despărțirii de El. Astăzi, familia creștină tradițională este din ce în ce mai amenințată, deoarece trăiește într-o lume secularizată și confuză din punct de vedere spiritual și este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranța zilei de mâine, șomajul, migrația, instabilitatea și dezorientarea. Evanghelia de astăzi ne mai învață că fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului și foamei, neștiinței și nesiguranței, violenței și morții. Într-o vreme în care unii părinți își abandonează copiii, iar unii copii uită pe părinții lor, lumina Evangheliei lui Hristos ne arată că binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită și luptă împreună împotriva relelor și primejdiilor din viața ei, pentru a păstra și cultiva darul sfânt al vieții pământești dăruite de Dumnezeu, spre a se pregăti în această viață pentru dobândirea vieții veșnice cerești. Așadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească familia, să ocrotească și să înmulțească iubirea soților întreolaltă, iubirea copiilor față de părinți și a părinților față de copii, ca toți să simtă că Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos este o binecuvântare pentru întreg neamul omenesc și că în familia credincioasă se pregătește mântuirea omului. De aceea, familia a fost numită „biserica de acasă”. Biserica lui Hristos a ridicat Cununia la rang de Sfântă Taină, întrucât a văzut în taina Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie și pentru întreaga umanitate. Amin!


26.12.2017 A doua zi de Crăciun

Astăzi, 26.12.2017, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește a doua zi de Crăciun. Tot în această zi, se face pomenirea Soborului Maicii Domnului, precum și a Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana și a Sf. Ier. Eftimie, Episcopul Sardei.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Și sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: “Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că nu sunt”. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i-a zis: “Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului”. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și a venit în pământul lui Israel. Și auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă, în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și venind a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.

Colinde, colinde,/E vremea colindelor, /Căci ghiața se'ntinde/Asemeni oglinzilor. /Și tremură brazii
Mișcând ramurele, /Căci noaptea de azi-i/Când scântee stelele.
Se bucur copiii, /Copiii și fetele, /De dragul Mariei/Își piaptănă pletele... /De dragul Mariei/Și al Mântuitorului/Lucește pe ceruri/
O stea călătorului.

Iată-ne prăznuind din nou frumoasele sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Primim din nou vestea cea bună care ne surprinde de fiecare dată, cea a venirii in lume a Pruncului Hristos, să se nască, și să crească, să ne mântuiască. Ne surprinde deoarece Hristos devine om, se face asemenea nouă, pentru noi și pentru păcatele noastre, ca să ne facă din nou apropiați ai lui Dumnezeu. Este cea mai mare bucurie si Sărbătoare. Desigur, Învierea ne deschide poarta spre cer prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului, însă Hristos dacă n-ar fi venit pe acest pământ pentru noi oamenii, din iubire de oameni, și aducând această mare Lege și poruncă a iubirii, noi astăzi am fi departe de Dumnezeu.

Astăzi, a doua zi, prăznuim Soborul Maicii Domnului și am auzit citindu-se din Evanghelie fuga în Egipt prin descoperire de la Înger, ca să-l salveze pe Pruncul Hristos și vedem toate etapele până la creșterea Lui. Oarecând, cineva se intreba dacă greșește atunci când se roagă mai mult la Maica Domnului decât la Dumnezeu sau la ceilalti Sfinți. Potrivit învățăturii noastre teologice și dogmatice, pe primul loc este Sfânta Treime, Dumnezeu, O Ființă și Întreit in Persoane:Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Apoi, următoarea este Maica Domnului căruia îi acordăm Supracinstire, Supravenerare, iar apoi îi cinstim pe Sfinți, care sunt casnicii și apropiații lui Dumnezeu, iar pentru noi oamenii sunt exemplu prin viața lor. Însă, Maica Domnului nu este despărțită de Pruncul Hristos, deci nu este greșit să te rogi Maicii Domnului. Unii preferăm să folosim Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, alții, în special mamele, Paraclisul Maicii Domnului. Astfel, nu este greșit dacă ne rugăm mai mult Maicii Domnului pentru că niciodată nu o putem despărții de Hristos. Spre exemplu, la Nunta din Gana Galileii, Hristos transformă apa în vin la rugămintea Mamei Sale, deci Domnul Hristos îi acordă cinstirea de mamă, Ea devenind mai târziu Maica întregii omeniri. De aceea, dacă Dumnezeu o respectă și îi acordă timpul, cu atât mai mult noi, deoarece Ea stă de-a dreapta tronului de judecată și mijlocește pentru noi, influențează în bine, ca să fim iertați de păcatele noastre. Este foarte importantă Sărbătoarea Nașterii Domnului, fiind Sărbatoarea iubirii, a bucuriei, a venirii în lume a Domnului Hristos și vedem o actualizare permanentă în sufletele și in viața noastră, primindu-l pe Hristos.

Ne amintim că în urmă cu câteva Duminici am ascultat pilda acelui om care a dorit să facă masă și fiecare invitat s-a scuzat având diferite motive. Dacă interpretăm această parabolă suntem tentați să spunem că a procedat greșit, deoarece acei invitați veniți de pe la colțuri și de pe la garduri, nu erau pregătiți pentru masă, nefiind imbrăcați în haine de sărbătoare. Însă, privind în profunzimea textului, nu este vorba de haina cu care erau îmbrăcați, ci de haina cu care ei au fost pregătiți in interiorul lor, în suflet. Și noi, ne Spovedim și ne Împărtășim în Posturile mari de peste an sau poate mai des, ca să transformăm Sărbătoarea lui Hristos în Sărbătoarea noastră. Hristos vine în primul rând în sufletele noastre. De aceea, să trăim așa cum cere Biserica prin glasul Sfintelor Evanghelii. Faptele trebuie să fie cele care arată bucuria, pentru că prin fapte ne manifestăm bucuria primirii lui Hristos în ieslea sufletului nostru, care se naște, crește și ne mântuiește.

An de an, ne pregătim și îl primim pe Hristos în viața și în sufletul nostru. Dar Crăciunul acesta pare că este cu ceva mai special. Acum, la final de an, ne uităm în spate și vedem izbândele noastre, ne facem proiecte si planuri pentru viitor, însă anul care urmează este farte important. Se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire de la 01 decembrie 1918, anul care ne-a întregit trupul țării. Apoi,la 01 ianuarie, acum 170 de ani, a avut loc Revoluția din 1848, unde amintim pe Mitropolitul Andrei Șaguna și pe craiul munților, Avram Iancu. Se mai împlinesc apoi 330 de ani, în anul care urmează, de la urcarea pe tron a domnitorului Constantin Brâncoveanu, care a murit pentru credință împreună cu familia sa.

De aceea, să primim bucuria Nașterii în sufletul nostru, să ne-o însușim prin calitatea de a fi român. Poporul român și-a păstrat cu sfințenie credința strămoșească, limba, legea străbună, iar Biserica a fost cea care i-a adunat pe români. În noaptea Sfântă am auzit atât de frumos, înerii împreună cu păstorii cântă ”Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Acesta este mesajul lui Hritos pentru noi în anul acesta: pace pe pământ și înțelegere între noi oamenii, iar dacă există acestea, putem și noi să devenim îngeri și oameni, să petrecem împreună Sfintele Sărbători, Amin!

25.12.2017 Nașterea Domnului (Crăciunul)

Azi, 25.12.2017, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Nașterea cea după trup a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș, iar la cuvântul de invățătură, tot Preacucernicul Părinte Diacon a dat citire obișnuitei pastorale adresate iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului.

EVANGHELIA ZILEI:
Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind împăratul Irod, s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el; și adunând pe toate căpeteniile preoților și cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din Iudeea, căci așa este scris prin proorocul: și tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, care va paște poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a zis: mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă-L veți afla, să mă vestiți și pe mine, ca să vin și eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat și iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și intrând în casă și văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și s-au închinat Lui; apoi, deschizându-și vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar, primind înștiințare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor.

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor
creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți credincioși,

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu sărbătorim din nou Crăciunul, iar colindul străbun ne îndeamnă: „Veniți astăzi credincioșii să săltăm, / De nașterea lui Hristos să ne bucurăm. / Că El astăzi în Vifleem s-a născut, / Precum au grăit prorocii cei de demult. / Îngeri și păstori cântare I-au adus / Și noi să-I cântăm mărire întru cei de sus. / Pace și bunăvoire pe pământ, / Că azi s-a născut în iesle Domnul Sfânt”.

Colindele ne încarcă sufletele de bucurie la fiecare început de iarnă, cu frumusețea și gingășia lor unică, întorcându-ne parcă în timp, în anii copilăriei.

Termenul „colindă” provine din latinescul „calendae”, care la romani semnifica prima zi a fiecărei luni. În timpul calendelor din ianuarie copiii romanilor umblau din casă în casă, cu prilejul Anului Nou, și cântau imnuri, urând gazdelor noroc și fericire în anul care începea. După ce Dacia a fost cucerită de către romani, acest obicei s-a răspândit și la noi, iar odată cu încreștinarea strămoșilor noștri, aceste imnuri sau urări păgâne au dobândit un conținut creștin, fără a-și pierde însă, denumirea latină.

Colindele sunt creații anonime ale poporului nostru, inspirate din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și slujbele bisericești, care au, în general, între 20 și 60 de versuri, și exprimă pe înțelesul tuturor învățătura Bisericii despre nașterea Pruncului Iisus, anumite evenimente din viața Mântuitorului, precum și alte momente importante din istoria mântuirii. Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele au o valoare neprețuită prin conținutul, originea și mai ales prin vechimea lor. Ele reprezintă cântecul nostru strămoșesc și una dintre cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc.

Colindele sunt cântări caracteristice perioadei Crăciunului, care preamăresc nașterea Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii și descriu cu lux de amănunte tot ceea ce s-a petrecut atunci. În același timp însă, ele ne înfățișează și alte evenimente importante din viața și activitatea publică a Domnului Hristos, precum și din istoria mântuirii, pe care le vom prezenta în cuvântul nostru de astăzi.

Totuși, întrucât colindele nu sunt tratate de teologie, ele nu descriu în amănunt viața și activitatea Domnului Hristos și nici nu fac o sinteză a acestora, ci ele prezintă doar anumite evenimente din viața Mântuitorului și a Bisericii. Din acest motiv, nici cuvântul nostru nu va înfățișa întreaga viață și activitate publică a Fiului lui Dumnezeu întrupat, ci numai faptele relatate de colinde.

În urma căderii protopărinților Adam și Eva în păcat, Dumnezeu i-a alungat din rai. O colindă relatează izgonirea lui Adam din grădina Edenului, precum și jalea care l-a cuprins: „Adam dacă a greșit, / Din rai Domnul l-a gonit. / Din raiul cel din Eden, / Osândit cu greu blestem. / Iar Adam dac-a văzut, / Că-n greșeală a căzut, / Din rai afar-a fost dat, / Izgonit și lepădat, / A șezut jos într-un loc, / Plângând cu lacrimi de foc, / Raiul cu jale privind / Și către dânsul grăind: / O, raiule, lăcaș sfânt, / Mă vezi în ce jale sunt, / Că sunt cumplit urgisit / Și de la tine gonit. / O, ce mă mai bucuram, / În slava ta când eram. / Că de-acum nu voi gusta, / Din sfântă dulceața ta. / Amar, Evo, ce făcuși? / Unde vom merge acuș? / Pe tine te ascultai / Și din acel pom mâncai. / Că tu, Evo, m-ai silit / Și de-ăst bine m-ai lipsit”.

Unul dintre principalele momente de început ale istoriei mântuirii a fost Bunavestire, despre care o colindă glăsuiește: „Colo sus în vremea ’ceea, / În frumoasa Galileea, / O Fecioară viețuia, / Ce Maria se numea. / Nazaret era orașul / Unde ea-și avea sălașul. / Într-o zi Maria sta / Singură și se ruga, / Dar deodată ce văzu, / Casa toată se umplu, / De-o lumină lucitoare, / Ca lumina de la soare. / Îngerul Gavriil intrase / La Sfânta Fecioară-n casă / Și din zbor cum se opri, / Bucură-te, îi grăi. / Tu, de daruri încărcată, / Cea mai binecuvântată / Din femei pe-acest pământ, / E cu Tine Domnul Sfânt. / Ea văzând, s-a-nspăimântat, / Întru sine s-a-ntrebat, / Doamne, ce să fie oare / Aste vorbe de-nchinare? / Îngerul i-a zis, Marie: / N-avea teamă, pace ție. / Sunt al Domnului trimis, / Nu te-nspăimânta, i-a zis. / Nu te-nspăimânta Maria, / Că vei naște pe Mesia. / Fiu al Domnului va fi / Și Iisus se va numi, / Sfânta Lui Împărăție / Nesfârșită o să fie. / Maria când a auzit, / Cu smerenie-a grăit: / Dacă-așa vrea Cel de sus, / Fie mie cum mi-ai spus”.

Evenimentul de debut, cu care Domnul Hristos și-a început activitatea publică, a fost botezul Său în râul Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul, care este prezentat într-o colindă astfel: „La marginea râului, / La apa Iordanului, / Vedem lucruri minunate, / De toți sfinții lăudate. / La Iordan, râul frumos, / Venit-a Domnul Hristos, / Apele să le sfințească, / Pe noi să ne mântuiască. / Iată, și Sfântul Ioan / Vine către Iordan, / Și dacă s-apropia, / Domnul Hristos îi grăia: / Vino Ioane de cutează, / Pe Mine de Mă botează. / Doamne, cum voi cuteza / Pe Tine-a Te boteza? / Eu sunt iarbă și țărână / Și tremură a mea mână. / Tu ești foc ce mistuiești, / Care și munții-i topești, / De Tine de m-oi atinge, / Mă voi arde, mă voi frige. / Lasă Ioane și cutează / Și vino de Mă botează. / Vino și nu te mira, / Că asta e voia Mea. / Atunci Ioan a cutezat / Și mâna și-a ridicat, / Pe Domnul L-a botezat. / Atunci cerul s-a deschis, / Glasul Tatălui a zis: / Iată Fiul Meu iubit, / În care-am binevoit”.

Prima minune pe care a săvârșit-o Domnul nostru Iisus Hristos este descrisă într-o colindă foarte renumită, după cum urmează: „La nunta ce s-a-ntâmplat / În Cana Galileea, / Fost-a și Iisus chemat. / Și vrând triști a nu-i lăsa, / A venit cu Maica Sa. / Șezând la masă și bând, / Băutura ne-ajungând, / Toți cei câți la masă stau, / În tăcere se uitau, / Necutezând a-ntreba, / De mai este vin ori ba. / Iară mama lui Iisus / Văzând că nu-i vin de-ajuns, / Zise: Fiul meu iubit, / Vinul li s-a isprăvit. / Atunci Iisus s-a sculat / Și slugile a chemat. / Apă-n șase vase-au pus / Și le-au umplut până sus. / El le-a binecuvântat, / Apa-n vin s-a preschimbat. / Și-a zis să dea-ntâi la nun, / Să guste vinul de-i bun. / Iar nunul dac-a gustat, / Cu glas mare a strigat: / Ceia ce fac mese mari, / Dau întâi vinuri mai tari, / Iar dacă se-nveselesc / Și pe cel rău îl primesc. / Noi pe cel slab l-am băut / Și pe cel bun l-am ținut. / Atunci toți au cunoscut, / Că Mesia s-a născut”.

Minunile săvârșite de Domnul Hristos în timpul activității Sale publice sunt foarte succint amintite într-o colindă: „Iar Fiul dacă creștea, / Multe minuni El făcea: / Bolnavi-i tămăduia, / Pe orbi cu ochi îi făcea”.

Intrarea triumfală a Domnului Hristos în Ierusalim, moment în care a fost întâmpinat de către evrei ca un împărat, este și ea prezentată de o colindă: „Hristos vine-ncetinel / Spre patimă ca un miel. / Azi intră-n Ierusalim, / Călare pe mânz de-asin. / De popor e așteptat / Ca un mare împărat. / La poartă e-ntâmpinat, / Toți, osana, I-au cântat. / Osana dintru-nălțime, / Că Hristos împărat vine. / Pruncii cu stâlpări în mână / Cântă cu toți împreună: / Osana dintru-nălțime, / Că Hristos Dumnezeu vine”.

Precum Dreptul Simeon i-a prorocit Sfintei Fecioare Maria, după ce a binecuvântat Pruncul Iisus în templul din Ierusalim, că prin sufletul ei va trece sabie, o colindă relatează cum și Maica Domnului Îi vestește încă din leagăn Pruncului vinderea Lui de către apostolul Iuda și răstignirea Sa pe cruce: „În cetatea împărătească, / Prins-au rugii să-nflorească. / Însă nu e rug în floare, / Ci e Sfânta Născătoare. / Lângă Maica-n legănel, / Doarme Pruncul mititel, / Iar în jurul Pruncului / Crește floarea rugului. / Printre rugii înfloriți / Cresc și spinii ascuțiți. / Pruncu-n somn se mișcă lin, / I-a ajuns mânuța-n spini. / Din mânuță-I curge sânge, / Pruncușoru-ncepe-a plânge. / Maica Sfântă-L legăna, / Și din gură cuvânta: / Taci cu mama Fiul meu, / Că-Ți va fi cu mult mai greu, / Ucenicul când Te-a vinde / Și pe cruce Te-or întinde. / Atunci nașterea de-acum / Îți va fi un aspru drum. / Când sudoarea Îți va curge, / Să ne ierți Iisuse dulce”.

Despre apostolul vânzător o colindă spune: „Iuda, ucenic viclean, / S-a făcut mare dușman, / Vrând pe Hristos, Fiul Sfânt, / Să-L piardă de pe pământ”.

Condamnarea la moarte și răstignirea Domnului Hristos sunt prezentate într-o colindă astfel: „Judecându-L pe Hristos, / Pe Mântuitorul nost’, / Pe dealul Golgotei, sus, / Pe cruce de brad L-au pus, / Cu sulița L-au străpuns, / Sânge și apă au curs”.

O colindă descrie ce s-a întâmplat în momentul în care Domnul Hristos și-a dat duhul pe cruce: „Nourii s-au tulburat, / Soarele s-a-ntunecat, / Pietrele s-au despicat”.

În urma morții trupului Domnului Hristos pe cruce, sufletul Acestuia a coborât la iad, de unde a eliberat sufletele drepților Vechiului Testament, cu care a intrat în rai. O colindă grăiește în acest sens: „Și s-a coborât la iad, / Ca să scoată pe Adam / Și pe pruncii lui Avraam. / Scoală Adame, hai cu mine, / Să mergi de la rău la bine, / Că de când aici ședeai, / Tare rău te necăjeai. / Scoală dară, să pornim, / Sus în rai să ne suim. / Sus la cer când s-au suit, / Ei cu Tatăl au vorbit, / Cum de noi ne-am mântuit, / De-acel veșnic iad cumplit”.

Despre învierea trupului Mântuitorului de a treia zi, o colindă afirmă că „Hristos a înviat din morți, / Ca să ne scoale pe toți, / Cu moartea moarte călcând / Tuturor viață dând”.

După ce și-a încheiat activitatea publică pe pământ, Mântuitorul S-a înălțat cu trupul la cer. O colindă prezintă foarte pe scurt acest eveniment, spunând: „Iar Fiul lui Dumnezeu / S-a suit la Tatăl Său”.

A doua venire a Fiului lui Dumnezeu în lume, de această dată ca Judecător al ei, este ilustrată în următoarea colindă: „Răsună blând spre seară, / Al clopotelor cânt, / Că vine, vine iară / Hristos pe-acest pământ. / Tânărul crai / Cu mult alai, / Vine din cer, / Hai lerui ler. / El vine-n haină albă, / De îngerași purtat, / Să spele lumea toată / De rău și de păcat”.

Judecata de obște este și ea prezentată într-o colindă, sub forma unei promisiuni făcută de Maica Domnului Pruncului Iisus, pentru a-L liniști atunci când Acesta plângea: „Tu, Fiule, nu mai plânge, / Că eu Ție Ți-oi aduce / Un scaun de judecată, / Ca să judeci lumea toată. / Să dai drepții la dreptate / Și strâmbii la strâmbătate, / Să iei ceru-n stăpânire, / Pământul în moștenire”.

Împărăția cerurilor, unde vor ajunge cei care au împlinit pe pământ poruncile lui Dumnezeu, este descrisă într-o colindă astfel: „Că în cer sunt multe case, / Împodobite, frumoase, / Tot cu raze luminoase, / Unde drepții se adună, / Cu toți sfinții împreună / Și își fac tot voie bună. / Și cântând c-o glăsuire, / Dănțuiesc într-o unire, / Dând lui Dumnezeu mărire”.

Unele colinde prezintă evenimentul nașterii Pruncului Iisus de parcă s-ar petrece în zilele noastre: „Aseară, pe asfințit, / Mândră stea ne-a răsărit, / După care noi ne-am dus, / Să-L căutăm pe Iisus. / Noi pe Iisus L-am aflat / În iesle de boi culcat. / Numa’ ce ne-am închinat / Și-napoi ne-am înturnat, / Pe zăpadă și pe lună, / Să v-aducem veste bună”.

O colindă înfățișează credința poporului român în Domnul Hristos, Cel născut în Betleemul Iudeii, dar și evlavia domnitorului Ștefan cel Mare: „La poartă la Ștefan Vodă, / Boierii s-au strâns la vorbă. / Dar vorba de cine este? / De Iisus născut în iesle. / Însă Ștefan Domn cel sfânt, / De la rugă auzind, / Pe boierii ce vorbeau / Și pe Domnul proslăveau. / El pe dată s-a plecat, / Cu boierii s-a-nchinat, / Și cu glasul de supus, / A slăvit pe Domn Iisus”.

Iubiți fii sufletești,

Credința poporului nostru și marea sa iubire față de Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, sunt dovedite cu prisosință de strădaniile depuse în trecut de generații întregi de români, care au alcătuit mulțimea de colinde dedicate nașterii Lui, dar și altor evenimente din viața Sa. Urmând pilda înaintașilor noștri, să ne dovedim și noi credința și dragostea față de Dumnezeu, lucrându-ne propria mântuire, după cum ne îndeamnă colindul: „Creștinilor, noi astăzi / Degrabă s-alergăm, / Spre-a noastră mântuire, / Veniț

24.12.2017 Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sf. Părinți după trup ai Domnului)

Azi, 24.12.2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Mc. Eugenia, precum și a Sfinților Părinți după trup ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De asemenea, în această Duminică, fiind Ajunul Crăciunului, ni se prezinta Genealogia Mântuitorului.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Brisc Petru.

EVANGHELIA ZILEI:
Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda și pe frații lui. Iuda a născut pe Fares și pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Obed a născut pe Iesei, iar Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, iar Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei din care s-a născut Iisus, care se cheamă Hristos. Deci, toate neamurile: de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri; de la David până la strămutarea în Babilon, sunt patrusprezece neamuri; și de la mutarea în Babilon până la Hristos, sunt patrusprezece neamuri. Iar nașterea lui Iisus Hristos, așa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, și înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece din Duhul Sfânt. Iar Iosif, bărbatul ei, fiind om drept și nevoind să o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Pe când însă cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naște fiu și-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate. Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: iată Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și-i vor pune numele Emanuil, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi. După ce s-a deșteptat din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Iisus.

Suntem într-o zi a așteptării Întrupării Fiului lui Dumnezeu în lume și în viața noastră. O zi a pregătirii, pentru că duminicile dinaintea marelui Praznic au venit în a ne pregăti așa cum se cuvine pentru Praznicul pe care-l așteptăm. Tocmai de aceea am auzit în Evanghelia care s-a citit o inșiruire de nume ce fac parte din Genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, inșiruire ce se citește de fiecare dată în Duminica dinaintea Nașterii Domnului. Toți poate ne întrebăm la un moment dat ce sens are această inșiruire, sau ce vrea să ne transmită ea. În primul rând, această inșiruire este făcută prin inspirația Duhului Sfânt. O găsim în Evanghelia după Matei, și în același timp găsim o altă Genealogie a lui Hristos în Evanghelia după Luca, capitolul al treilea. Poate acestea sunt cele mai complexe genealigii din istoria omenirii. Noi înșine dacă ne uităm la viața noastră și mergem la înaintașii noștrii, putem să ajungem pana la al cincilea sau al șaselea strămoș. Însă Matei, ne prezintă paisprezece neamuri ale Mântuitorului Hristos, in trei rânduri: pe de o parte paisprezece neamuri de la Avraam până la Împăratul David, apoi alte paisprezece neamuri de la Împăratul David până la robia Babilonului, iar apoi alte paisprezece neamuri de la robia Babilonului până la Nașterea Domnului Iisus Hristos. Și ne întrebăm, care este sensul acestei genealogii? În primul rând, această genealogie vrea să ne arate că Iisus Hristos este plinirea tuturor profețiilor din Vechiul Testament. Oamenii, de la căderea în păcat a Protopărinților noștri Adam și Eva, îl așteptau pe Mesia, și Dumnezeu prin Profeți a descoperit nu numai când se va naște sau cine va fi, ci și Fecioara din care se va naște, locul, și multe alte etape din viața lui Hristos. Deci aceste genealogii, vor sa ne arate că Cel care se va naște este Mesia cel așteptat de-a lungul timpului, Izbăvitorul, Răscumpărătorul pe care oamenii îl așteptau. În același timp aceste genealogii ne mai transmit ca Iisus este Dumnezeu adevărat, născut din veci din Tatăl, Care la un moment dat se întrupează sau vine în chip de om pentru a ne mântui. Deci, Iisus Hristos nu este doar Dumnezeu Adevărat, ci este și Om Adevărat. Este foarte important acest lucru pentru că dacă spunem ca Iisus Hristos este doar Dumnezeu Adevărat și nu este și Om Adevărat, înseamnă că Întruparea Sa și tot ce a făcut pentru mântuirea oamenilor, nu are valoare. Noi oamenii, până la venirea lui Hristos aveam trei mari ziduri de care nu puteam scăpa, care erau întipărite în ființa noastră: primul era zidul morții, al doilea era zidul păcatului, iar al treilea era zidul egoismului. Hristos, a luat firea umană si a vindecat-o. Ne-a scăpat de toate acestea, moartea ne mai fiind veșnica, păcatul ne mai fiind de neiertat, iar egoismul fiind pironit prin iubirea Sa pentru noi. Deci această genealogie pe care am auzit-o astăzi vrea să ne transmită și acest mesaj: Fiul lui Dumnezeu Întrupându-se este Om Adevărat care vindecă firea noastră prin venirea Lui pe acest pământ. De aceea, Duminica de astăzi ne pregătește pentru Praznicul de mâine, ca să fim conștienți de bucuria care vine, anume că Dumnezeu se face om pentru ca omul să aibă acces la Dumnezeu. Prin Întrupare nu mai există o delimitare între sacru si profan despre care uneori ne vorbește filosofia, ci venirea lui Dumnezeu în lume face accesibilă sfințenia și îndumnezeirea omului prin Har. De aceea atunci când spunem ca Hristos se naște, de fapt spunem că Iubirea se naște. Aceasta este bucuria pentru care ne pregătim si acesta este Dumnezeul nostru care vine în lume: Dumnezeul Iubirii. Apostolul Ioan ne spune :„Dumnezeu este iubire, și cel ce iubește este din Dumnezeu.” De aceea, pentru Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să incercăm să ne pregătim cu aceste gânduri, la fel cum spunea și Sf. Grigorie de Nazianz, exclamând că „Hristos se naște, măriți-l! Hristos e pe pământ, întâmpinați-l! Hristos din ceruri, măriți-l!” Amin.

17.12.2017 Duminica a 28-a după Rusalii (A Sf. Strămoși. Pilda celor poftiți la cină)

Azi, 17.12.2017, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Prooroc Daniel și Sf. 3 tineri: Anania, Zaharia și Misail. De asemenea, în Duminica aceasta, a 28-a după Rusalii, ne este prezentată pilda celor poftiți la cină.

La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Brisc Petru și Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Fluieraș. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de către Preacucernicul Părinte Diacon Bogdan Flueraș, iar cuvântul de invățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare a făcut cină mare și a poftit pe mulți; și a trimis el la ceasul cinei pe slujitorul său să zică celor poftiți: veniți, căci totul este acum gata. Dar toți au început să-și ceară iertăciune, ca și cum ar fi fost înțeleși. Cel dintâi a zis: am cumpărat un ogor și trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă ierți. Un altul a zis: am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc; te rog să mă ierți. Al treilea a zis: mi-am luat femeie, și pentru aceasta nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slujitorului său: ieși degrabă în piețele și ulițele orașului: și săracii, și betegii, și orbii, și șchiopii adu-i aici. Și, întorcându-se, slujitorul a zis: stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit și tot mai este loc. Atunci stăpânul a zis către slujitor: ieși la drumuri și la garduri și silește-i pe toți să intre, ca să se umple casa mea. Căci vă spun: nici unul din oamenii aceia care au fost poftiți nu va gusta din cina mea.

Calendarul Creștin și glasul clopotelor noastre ne invață acum la final de an și ne pregătesc pentru Sărbătoare, cea a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Întotdeauna aceste sărbători, pe lângă bucuria Nașterii Domnului Iisus Hristos, ne pregătesc calea și viața pentru că trebuie sa primim cum se cuvine această mare bucurie a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Ne pregătim prin rugăciune, prin colind, prin post si prin milostenie. Acest subiect despre Împărăția lui Dumnezeu, despre viața veșnică, Mântuitorul Hristos îl dezvoltă de mai multe ori în Activitatea Sa aici pe pământ, și iată astăzi avem o parabolă foarte frumoasă despre acest ospăț pe care îl face un om oarecare. A dorit sa facă un ospăț mare la ceas de seară și a chemat la masă pe multi aleși ai sai. Când s-a făcut seară, a trimis pe slugile sale să invite pe cei chemati la masă, fiind totul pregătit. Un mare predicator contemporan, a numit această Evanghelie ca fiind "Evanghelia pretextelor" pentru ca toți cei invitați la această cină au început sa se scuze. Unul și-a cumpărat pământ, altul și-a cumpărat cinci perechi de boi, iar altul și-a luat soție, si fiind ocupați nu au putut participa la această cină. Vorbim aici de o scuză, de un pretext al acestor oameni deoarece motivele sau problemele invocate de ei nu puteau fi rezolvate tocmai seara. Atunci, stăpânul care a făcut acest ospăț și-a trimis sluga să cheme pe toți amărâții din împrejurimi, pe toți săracii, bolnavii, să-i aducă și să-i pună la masă.Apoi, Evanghelia se încheie cu fraza:"Nici unul din oamenii aceia care au fost poftiți nu va gusta din cina mea." Masa, pregătirea și ospățul la care suntem invitați nu este altceva decât Împărăția lui Dumnezeu,iar Cel care ne invită este Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Am putea împărți această pericopă in două planuri: unul istoric, în care vorbim de contemporaneitatea lui Iisus Hristos pentru că prima dată se adresează celor din vremea aceea, fariseilor, cărturarilor, mai marilor, deoarece ei au fost invitați sa ia parte la cină și cărora Evanghelia le spune foarte clar, anume ca ei nu vor gusta din această masă. Al doilea plan al pildei, este cel Eshatologic, și vorbim despre a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos aici pe pământ, iar din acest plan, pentru noi cea mai importantă este pregătirea pentru lucrul acesta. Noi mărturisim de fiecare dată când ne rugăm și mai ales în Simbolul de Credință:" Aștept învierea morților și viața veacului ce va sa fie" adică Hristos va veni din nou în lumea aceasta să ne mântuiască. A venit o dată ca și Mântuitor și a murit pentru păcatele noastre, însă acum va veni ca și Judecator, să judece viii și morții. Masa la care ne cheamă pe noi astăzi Hristos este Biserica, ne cheamă sa fim prezenți la ospățul Său care nu este altceva decât Sfânta Liturghie și să gustăm din bunătățile pe care El ni le ofera, aici fiind vorba de pâinea și vinul care la fiecare Liturghie se transformă în Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Prin împărtășirea cu Sfintele Taine devenim nemuritori prin suflet, și ne curățim de păcate. Un păgân a intrat intr-o biserică și a ajuns la momentul în care câțiva dintre credincioși se impărtășeau. A fost atât de surprins de rugăciunile din momentul împartășirii și de evlavia oamenilor, iar după doua zile i-a văzut pe câțiva dintre acei credincioși care s-au împărtășit cum se certau între ei și a spus: Am participat și mi-a plăcut foarte mult momentul în care voi l-ați primit pe Hristos în trupul vostru, ați fost gazdele lui Hristos, dar nu v-a ținut mult această bucurie decât doua zile, apoi ați uitat de Hristos și ați revenit la păcatul vostru. Ați uitat cine trebuie sa dăinuie în sufletul vostru, până când El va veni să judece lumea pentru păcatele ei. De aceea, nimic nu trebuie să fie teatral, de văzul lumii, ci fiecare dintre noi trebuie să-l simțim pe Hristos. Spune o rugăciune pe care noi o rostim de obicei la Parastas sau la Slujbele Înmormântării:"Și iartă lui/ei orice a greșit cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul." Acesta este păcatul, aceasta este valoarea păcatului: prin gând, prin faptă, de aceea este foarte importantă Spovedania, iar azi cu o săptămână înainte de Crăciun ne cheamă Hristos să ne spovedim păcatul și mai ales să ne îndreptăm, să nu treacă o sărbătoare fără să nu ne căim și să ne îndreptăm. În momentul în care s-au împuținat păcatele, sau au dispărut din vicii, atunci îl simțim pe Hristos în Euharistie, în viața și în trăirea noastră. Mai sunt câteva zile până când Pruncul Hristos se va naște, și vine în ieslea sufletului nostri să se nască, să crească, să ne mântuiască. Să ne pregătim și noi sufletul ca să-l primim pe Hristos, dar nu două zile sau trei, cât țin Sărbătorile, ci să rămână veșnic până la a doua Sa venire. Iată, exemplul din Evanghelia de astăzi, când toți cei chemați și invitați și-au găsit scuza potrivită să nu ajungă la întâlnirea cu Dumnezeu, astăzi, după două mii de ani, omul are scuze mai bune sa nu ajungă Duminică la biserică. Astăzi, activitatea intensă, lucrul de sâmbătă și de duminică, telefonul, informația, nu fac altceva decât să ne țină departe de Hristos. Însă, oricum vom fi noi, pregătiți sau nepregățiți, Hristos va veni sa judece viața noastră. De aceea, acum, înainte cu câteva zile de această mare Sărbatoare, să îl căutăm pe Hristos, să ne apropiem de Dumnezeu, să încercăm să obținem bucuria și liniștea sufletească prin impăcarea cu cei dragi, prin Sfânta Taină a Spovedanie și a Euharistiei, dar mai ales prin iertare, pe care o primim si noi de la Dumnezeu. Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro