+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

22.05.2016 Duminica a 4-a dupa Pasti

Azi, 22 Mai 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol, în anul 381, pomenirea Sf. Mc. Sofia, Sf. Mc. Vasilisc, Sf. Mc. Marcel. De asemenea, în această Duminică, a patra după Paști, se face pomenirea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.

La biserica cu hramul „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ap. Toma” slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda și care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulțime multă de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare și tulbura apa; și cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci și opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voiești să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; așa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă. Și în clipa aceea s-a făcut omul sănătos și și-a luat patul său și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă și nu-ți este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ți-a zis: ia-ți patul tău și umblă? Dar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu și i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple și mai rău. Atunci omul s-a dus și a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos.” Ev. Ioan 5, 1-15.

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos.
În zilele noastre uităm de multe ori importanța vieții, de timpul pe care trebuie să îș închinăm lui Dumnezeu. Evanghelia de astăzi ne întoarce în primele zile de activitate publică a Mântuitorului. Este vorba de a treia minune pe care Iisus Hristos a făcut-o în lume. Evanghelistul Ioan ne vorbește de a doua minune pe care Hristos a făcut-o, anume vindecarea slugii sutașului, iar prima minune săvârșită a fost transformarea apei în vin în acel sat, Cana din provincia Galileii.

De data aceasta, Hristos se apropia de Iudeea și urca spre Ierusalim. Aici a vizitat acea baie publică, acea scăldătoare unde erau mulți oameni bolnavi, așteptând tulburarea apei. Evanghelistul Ioan spune că un înger cobora în scăldătoare, iar cel care intra întâi după tulburarea apei se vindeca.

Arheologii moderni au demonstrat că a existat scăldătoarea Vitezda și, prin excelență, cel care intra primul, chiar se vindeca. Nu știm motivul pentru care Hristos vizitează această scăldătoare, dar am crede că văzându-i anii mulți de suferință, 38 de ani despre care vorbește Evanghelia, direct îl întreabă „Vrei să fii sănătos?” iar el răspunde „Da, vreau, dar nu am om care să mă arunce în scăldătoare!”. În acel moment, Hristos îl vindecă, doar pe baza simțământului acelui om. Noi credem că acesta este motivul pentru care Hristos se află la acea scăldătoare, mai ales că era ziua Sabatului.
Omul vindecat și-a luat patul și a început să strige de bucurie. Omul a chinuit 38 de ani în boală. Acolo era mulțime de bolnavi, dar nimeni nu l-a ajutat, iar după 38 de ani, văzându-i suferința, Hristos vine și îl ajută prin cuvântul său cu putere.

În acest episod biblic ne regăsim mulți dintre noi. Mulți știm ce înseamnă greutatea zilei, suferința, singurătatea, boala. Această grea povară a singurătății îl face pe om să conștientizeze că, chiar dacă pe pământ este singur, în cer Îl are pe Dumnezeu.

Despre singurătate, spune Goethe „nu este nimic mai periculos. Singurătatea este singura suferință din viața noastră.” Sau „ Singurătatea este una din cele mai grele nefericiri ale bătrâneții și suferinței”.
Cu siguranță am pătruns în asentimentul acestui om chinuit. El s-a îndreptat apoi și a alergat slăvind pe Dumnezeu. Nu se știe dacă a crezut el în Hristos, dar a mers învățând pe ceilalți că trebuie să mulțumească lui Dumnezeu pentru toate.
Multe minuni a făcut Iisus Hristos. Toate le-a făcut prin iertarea păcatelor, după care le-a spus „Ai grijă, să nu mai păcătuiești, ca să nu îți fie mai rău!”. Mitropolitul Antonie Plămădeală scria în cartea sa, „Trei ceasuri în iad” cum un om a cerut să stea câteva ceasuri în iar în schimbul vindecării, însă nu a rezistat decât mai puțin de un minut, și astfel a ales suferința pământească în schimbul orelor din iad. Deci să înțelegem ce înseamnă iadul și suferința de acolo.

Concluzia este clară: prin răbdare, primim fapta cea bună și răsplata. Prin răbdare, Dumnezeu vede viața tuturor și nevoile tuturor.

Gala Galaction spunea despre prietenie: una din mângâierile vieții, Mihai Sadoveanu zice că prietenia este cea mai rară floare din lumea aceasta. Să nu uităm familia prin care nu suntem singuri și avem pe cei dragi lângă noi.
Cu toate acestea, singurătatea nu înseamnă solitudine. Putem aveam rudenii, dar să fie departe. În acest caz se simte lipsa locurilor natale, casei părintești, chiar și cimitirul unde se află îngropați strămoșii familiei.
Anul trecut, fiind în Noua Zeelandă, am văzut o revistă în care erau peste 50 de anunțuri în care lumea căuta pe cineva care să stea de vorbă o ora pe săptămână. Iată ce înseamnă singurătatea. Este grea viața în singurătate.
De aceea, să avem răbdare, recunoștință și să simțim apropierea lui Dumnezeu. Să știm că atunci este momentul potrivit să Îl primim, iar atunci, noi, aflându-ne în Biserică, această scăldătoare Vitezda a zilelor noastre, să ne găsească pregătiți pentru a-L îmbrățișa, Amin!

08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre)

Se împlinesc șapte ani de când în duminica Tomii a anului 2009, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit piatra de temelie pentru o nouă biserică în Municipiul Zalău. Locașul de cult ce avea să fie ridicat pe strada Crasnei a fost pus de la început sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, motiv pentru care Preasfințitul Părinte Petroniu a oferit atunci parohiei o mică părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. Cu purtarea de grijă a Sfântului Nicolae, prin hărnicia părintelui paroh Ionuț Pop și prin jertfelnicia credincioșilor parohiei, locașul de cult a fost ridicat în scurt timp, prin finețea lucrărilor devenind o mică bijuterie a Zalăului. De altfel, acest locaș de cult este și biserica de suflet a Preasfințitului Părinte Petroniu. An de an, Preasfinția Sa a fost prezent la slujbe în ziua prăznuirii Sfântului Nicolae, dar și în duminica închinată Sfântului Apostol Toma, ziua sfințirii pietrei de temelie a bisericii. Acesta este și motivul pentru care locașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma. În multe rânduri, Preasfințitul Părinte Petroniu a invitat pentru a săvârși Sfânta Liturghie la această biserică Ierarhi frați din țară, dar și din străinătate. Amintim astfel prezența în mijlocul credincioșilor a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a Înaltpreasfințitului Părinte Ignatios, Mitropolitul Madagascarului, a Înaltpreasfințitului Părinte Ambrozie, Mitropolitul Helsinkiului, a Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord sau a Preasfințitului Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Româna al Australiei și Noii Zeelande, care au apreciat la unanim hărnicia părintelui paroh Ionuț Pop, care între timp a devenit și vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

Și în acest an s-a păstrat tradiția, cu prilejul hramului de primăvară credincioșii având bucuria de a avea în mijlocul lor alături de Preasfințitul Părinte Petroniu pe Înaltpreasfințitul Părinte Stefanos, Mitropolitul Tallinnului și a toată Estonia. Cei doi Ierarhi au fost întâmpinați în fața locașului de cult după tradiția românească cu pâine și sare. A fost o slujbă înălțătoare, frumusețea acesteia fiind dată și de măiestria cu care grupul de teologi și grupul de fete Sfânta Cuvioasă Parascheva au interpretat cântările liturgice.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o hirotonie întru preot. Astfel, părintele diacon Andrei-Ionuț Muntean a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Cormeniș, Protopopiatul Jibou.

Biserica a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși prezentă.

După rostirea cuvântului de bun venit al Preasfințitului Părinte Petroniu, Înaltpreasfințitul Părinte Stefanos a rostit un cuvânt de învățătură, ca în cele din urmă părintele paroh Ionuț Pop să mulțumească celor doi Ierarhi pentru prezență. De asemenea, părintele paroh a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Stafanos un set cu epitrahil și omofor, ca amintire a zilei de astăzi.




02.05.2016 Invierea Domnului (A doua zi de Pasti)

Azi, 2 Mai 2016, Biserica Ortodoxă prăznuiește a doua zi de Paști. De asemenea, în această zi, pomenim și pe Sf. Ier. Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului și pe Sf. Matrona din Moscova.
La biserica noastră, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Evanghelia zilei a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Pe Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut“. Și aceasta este mărturia lui Ioan când Iudeii din Ierusalim au trimis la el preoți și leviți să-l întrebe: „Tu cine ești?“ Și el a mărturisit și n'a tăgăduit; și a mărturisit: „Nu eu sunt Hristosul“. Și ei l-au întrebat: „Dar cine ești? Ești Ilie?“ Zis-a el: „Nu sunt“. „Ești Profetul?“ Și a răspuns: „Nu“. Deci i-au zis: „Cine ești?, ca să dăm răspuns celor ce ne-au trimis; ce spui tu despre tine însuți?“ El a zis: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptați calea Domnului!, precum a spus profetul Isaia“. Și trimișii erau dintre farisei. Și l-au întrebat și i-au zis: „Dacă nu ești tu Hristosul, nici Ilie, nici Profetul, atunci de ce botezi?“ Ioan le-a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L știți, Cel ce vine după mine, Carele înaintea mea S'a plinit și Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei“. Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.” Ev. după Ioan 1, 18-28.

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a făcut o retrospectivă a evenimentelor care au precedat marea bucurie a învierii Domnului, arătând importanța acestui praznic pentru viața de veci și prezența lui Hristos Cel înviat în viața noastră.

După șapte săptămâni de rugăciune și post, suntem învredniciți de Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Am văzut în Săptămâna Mare greutățile prin care a trecut Mântuitorul nostru aici, pe pământ. Vorbim de intrarea triumfală în Ierusalim și mergem până pe drumul Golgotei unde Hristos Și-a dat viața pentru mântuirea noastră. Am fost prezenți la Cina cea de Taină în Joia Mare unde Mântuitorul a instituit Taina Euharistiei și de unde noi am învățat cuvintele pe care le rostim la fiecare Sfântă Liturghie. Hristos a dat mandat Apostolilor să repete pentru lumea întreagă taina prin care pâinea și vinul să fie prefăcute în Trupul și Sângele Domnului, prin pogorârea Duhului Sfânt. Am văzut apoi judecata lui Hristos, o judecată nedreaptă, însă nu știu dacă astăzi Hristos ar veni din nou pe pământ, câți dintre noi nu L-am răstigni din nou? Un nomenclator al Sfintei Scripturi spunea că noi Îl răstignim pe Hristos prin păcatele noastre. Hristos acceptă răstignirea ca să ne împace încă o dată pe noi cu Dumnezeu-Tatăl, pentru că dacă nu există împăcarea dintre noi și Dumnezeu, nu există mântuire pentru noi.
Hristos a coborât până în adâncul iadului de unde a eliberat pe drepții Vechiului Testament și i-a așezat în ceruri. Prin jertfa Sa de pe cruce, ne-a deschis și nouă porțile Raiului și Împărăția lui Dumnezeu. Dacă Hristos nu accepta toate acestea, noi nu aveam posibilitatea să fim din nou fii ai lui Dumnezeu. Firea umană s-a alterat când Adam și Eva au căzut în păcat. Oricât ar fi încercat omul, nu ar fi reușit să se ridice din starea de păcătoșenie, dacă Hristos nu ar fi venit în lume pentru noi ca să ne schimbe sufletul și a ne insufla dorința de a ne apropia de Dumnezeu. A luat chip de rob. A acceptat firea umană, suferințele și povara acestei lumi, dar nu a primit păcatul. A simțit durerea pe cruce, a plâns, însă a acceptat toate pentru că a știut că va învia fiindcă este Dumnezeu. El a arătat lumii întregi că este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.
Am auzit astăzi în Evanghelie că pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni niciodată, ci numai prin Fiul, prin Iisus Hristos. Am văzut că după înviere, Hristos se arată prima dată femeilor mironosița, Mariei Magdalena, care deși cândva a fost o femeie păcătoasă, iată că după înviere i s-a arătat. Celelalte femei au mers să ungă cu miresme trupul neînsuflețit, după datina străbună, iar când au ajuns la mormânt au găsit piatra răsturnată și în mormânt doar giulgiul în care era îngropat Hristos.
Acolo, Cineva le-a întrebat pe femei de ce caută pe Cel viu printre cei morți, căci a înviat, iar Maria Magdalena a crezut că cineva L-a furat pe Hristos, iar când Mântuitorul îi spune pe nume, atunci Maria Îl recunoaște, răspunzând „Rabuni!”.
Vom vedea mâine cum Luca și Cleopa pe drumul Emausului călătoresc singuri, se simt părăsiți, asemenea femeilor și asemenea lui Toma care nu a fost cu ucenicii când Acesta S-a arătat în foișorul de sus Apostolilor, iar de la Toma avem până astăzi cea mai importantă mărturisire de credință pe care o avem în întreaga Scriptură și Teologie: „Domnul Meu și Dumnezeul Meu!”.
De aceea, să Îl avem pe Hristos viu în viața noastră, pentru sufletele noastre, iar cei care ne-am apropiat de Trupul și Sângele Domnului în această perioadă, să Îl purtăm cu evlavie și cu vrednicie, curat, în viața și în purtarea noastră, ca să Îl întâlnim pe Hristos atât în viața aceasta, cât și în viața viitoare, în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin! Hristos a înviat!

01.05.2016 Invierea Domnului (Sfintele Pasti)

Hristos a înviat!

Azi, 1 Mai 2016, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, care marchează trecerea de la moarte la viață a întregii omeniri prin învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Denumirea de Paști vine din limba ebraică unde „pesah” înseamnă „trecere”.

La biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma din Zalău programul de sărbătoare a început de la miezul nopții când, în sunet de toacă și clopote, a început Slujba Învierii și din mii de glasuri a răsunat troparul „Hristos a înviat!”. Slujba a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. La sfârșitul slujbei s-au dat paștile oferite de către familia Pop Claudiu și Mihaela cărora le mulțumim și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit.

Marele praznic a continuat în dimineața următoare cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa Evanghelică a învierii a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a constat în citirea Pastoralei la Învierea Domnului transmisă de Preasfințintul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, tuturor credincioșilor din Episcopia Sălajului. La momentul pricesnei am avut bucuria de a asculta o priceasnă interpretată de Alice Ghile, eleva de 9 ani de la Liceul de Artă "Ioan Sima" din Zalău și membră a Ansamblului Folcloric "Meseșul" căreia îi mulțumim din suflet.

EVANGHELIA ZILEI:

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.” Ev. Ioan 1, 1-17

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor
creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!

În timpul intrării Sale triumfale în Ierusalim, „când S-a apropiat și a văzut cetatea, Iisus a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile, când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile. Și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca 19,41-44). La câteva zile după ce a rostit această profeție, „Ieșind Iisus din templu, S-a dus și s-au apropiat de El ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând, le-a zis: «Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească»” (Matei 24,1-2).
Întrucât Domnul Hristos și-a găsit sfârșitul în Ierusalim, dar tot acolo a înviat din morți, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre acest oraș și templul din el.
În Talmud, renumita carte sfântă a evreilor, stă scris: „Zece măsuri de frumusețe i-au fost dăruite lumii. Nouă le-a luat Ierusalimul, iar una restul lumii”.
Ierusalimul sau „Cetatea păcii”, cum s-ar traduce din limba ebraică în românește numele acestui oraș, este cel mai important centru spiritual de pe fața pământului, fiind considerat sfânt de către creștini, evrei și musulmani, ceea ce îl face să fie unic în lume. Orașul este situat la cumpăna dintre Marea Mediterană și Marea Moartă, pe vechiul „Drum al Patriarhilor”, ce lega Egiptul de Asiria. Ierusalimul este așezat în munții Iudeii, pe un platou calcaros, înalt de 800 de metri peste nivelul mării, fiind înconjurat din trei părți de văi adânci.
Orașul vechi se prezintă astăzi ca o cetate medievală împrejmuită de ziduri groase, care au o lungime de patru kilometri și o înălțime între zece și douăzeci de metri, fiind ridicate de sultanul Soliman Magnificul (1520-1566). Orașul vechi adăpostește cartierele creștin, armean, evreiesc și arab, accesul în cetate fiind făcut prin opt porți.
În decursul îndelungatei sale istorii, Ierusalimul a fost distrus de două ori, asediat de douăzeci și trei de ori, atacat de cincizeci și două de ori, capturat și recapturat de patruzeci și patru de ori.
Originea orașului se pierde în negura vremii. Descoperirile arheologice au stabilit că prima fundație a acestuia coboară în timp până la începutul celui de-al treilea mileniu î.Hr., fiind scoase la lumină vestigii ale unei cetăți vechi de peste cinci mii de ani.
Cea dintâi posibilă referire la cetatea Ierusalimului o întâlnim în cartea Facerii (14,18) din Vechiul Testament, unde Melchisedec este menționat ca rege al Salemului, prin anii 2150 - 2000 î.Hr. Identificarea Salemului cu Ierusalimul este susținută printre alții și de către renumitul istoric evreu Iosif Flaviu.
Prima mențiune scrisă despre acest oraș apare în textele egiptene de blestem din secolele XIX-XVIII î.Hr., sub forma Rusalimum.
David, cel de-al doilea rege al evreilor, care a domnit între anii 1010 și 970 î.Hr, după ce a capturat Ierusalimul de la tribul iebuseilor în anul 1003, și-a mutat capitala regatului de la Hebron aici.
Regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a cucerit Ierusalimul în anul 586 î.Hr., lăsându-l în ruine, iar pe locuitori i-a exilat în Babilon.
În 536 î.Hr., robii evrei s-au întors din Babilon și au reclădit Ierusalimul, care a fost capturat în mod pașnic de împăratul Alexandru cel Mare, în 332 î.Hr.
În anul 63 î.Hr., Ierusalimul a fost cucerit de oștile romane conduse de generalul Pompei.
La finele revoltei iudaice din anii 66-70 d.Hr., romanii, sub conducerea lui Titus, au distrus Ierusalimul.
Între anii 132-135 d.Hr., a avut loc o nouă revoltă a iudeilor, care a fost înăbușită în sânge de romani. În urma acesteia, Ierusalimul a fost nimicit, fiind arat cu plugurile, iar populația evreiască a fost trimisă în robie pe întinsele teritorii ale Imperiului Roman. Împăratul Adrian a ridicat aici o cetate păgână numită Aelia Capitolina, închinată zeului Jupiter Capitolinul, în care iudeilor nu le era permis să intre.
În urma edictului de toleranță de la Milan, emis în anul 313, de împăratul Constantin cel Mare, creștinii au dobândit libertate de manifestare în Imperiul Roman, încât în Ierusalim au fost ridicate mai multe biserici, iar evreilor li s-a dat voie să se stabilească aici.
În 614, Ierusalimul a căzut în mâinile perșilor conduși de Khosroe al II-lea, care au distrus biserica Învierii Domnului și au expulzat toți evreii din oraș.
În anul 629, Ierusalimul a fost recucerit de împăratul bizantin Heraclie I.
Califul Omar al Damascului a ocupat în 638 Ierusalimul, care a trecut sub stăpânire musulmană, ridicându-se aici mai multe moschei.
Cavalerul francez Godefroy de Bouillon, aflat în fruntea oștilor cruciate, a cucerit în anul 1099 Ierusalimul, devenind regele acestuia.
În 1187, Ierusalimul a fost capturat de musulmanii conduși de sultanul Egiptului Saladin, care era supranumit „Leul deșertului”.
În anul 1244, mercenarii turci aflați sub conducerea lui Salih Ayyub, au cucerit Ierusalimul, pe care l-au transformat în ruine.
Ierusalimul a căzut în mâinile mamelucilor Egiptului, în 1260.
În anul 1517, Imperiul Otoman a preluat în mod pașnic Ierusalimul.
Trupele britanice, aflate sub comanda generalului Edmund Allenby, au cucerit Ierusalimul, în 1917.
În 14 mai 1948, a fost înființat Statul Israel, iar în 13 decembrie 1949, Ierusalimul a fost declarat capitala acestuia.
Întrucât Ierusalimul este considerat oraș sacru de către creștini, evrei și musulmani, vom prezenta, în ordinea vechimii lor, cele mai importante locuri sfinte de aici, ale celor trei mari religii monoteiste din lume.
Muntele Moria este locul în care patriarhul Avraam, părintele poporului ales, trebuia să-l jertfească pe fiul său Isaac, la porunca lui Dumnezeu. Renumita moschee a lui Omar se înalță astăzi pe acest munte.
Mormântul regelui și psalmistului David, în timpul căruia Ierusalimul a devenit capitala regatului Israel, se găsește sub foișorul Cinei de Taină.
Sionul este o colină din zona de sud-est a Ierusalimului. În timpul robiei babilonice acesta a devenit simbolul speranței mesianice a iudeilor.
La porunca lui Dumnezeu, evreii au alcătuit întâi cortul mărturiei, apoi au ridicat templul din Ierusalim, care era centrul spiritual al întregii vieți din Israel. Orice copil iudeu de parte bărbătească era închinat lui Dumnezeu în acest templu. De asemenea, fiecare familie de evrei trebuia să se închine la templul din Ierusalim cel puțin o dată în viață. Mare parte a materialelor din care a fost zidit templul au fost adunate de regele David, însă acesta a fost ridicat de fiul său, înțeleptul Solomon (970-930 î.Hr.), în decurs de șapte ani, fiind terminat și sfințit în anul 955.
Când a fost gata, templul se putea număra printre minunile lumii. Era zidit din marmură albă și acoperit din același material. Pe acoperiș erau înfipte cuie de aur, cu partea ascuțită în sus, pentru a nu se așeza păsările să-l murdărească. Văzut din depărtare, acesta semăna cu un munte de zăpadă care strălucește în soare.
Templul avea două încăperi: Sfânta și Sfânta Sfintelor.
În Sfânta se aflau masa, pâinile punerii înainte pentru slujbă și sfeșnicul cu șase brațe. Aici tămâia zilnic câte un preot, prin tragere la sorți.
În Sfânta Sfintelor se găseau altarul tămâierii, care era tot de aur și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot se păstra urna de aur, în care era un vas cu mană, toiagul lui Aaron care odrăslise și tablele legii. Deasupra chivotului erau doi heruvimi ai măririi, care umbreau altarul împăcării. În Sfânta Sfintelor intra numai arhiereul, o dată pe an, cu sânge de animale, adus ca jertfă pentru popor.
Templul era înconjurat de un pridvor și de mai multe curți.
În 586 î.Hr., regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului a jefuit și incendiat templul din Ierusalim, a luat ca pradă de război sfintele vase și podoabe, iar pe evreii din Israel i-a dus în robie.
După ce regele persan Cirus al II-lea (559-530 î.Hr.) a cucerit Babilonul, evreii, sub conducerea lui Zorobabel, s-au întors acasă în anul 538. Cu sprijin financiar din partea vistieriei regale a lui Cirus, evreii au reconstruit templul din Ierusalim, care a fost sfințit în 515, reprimind și odoarele confiscate de Nabucodonosor.
Când templul a fost gata, era mai mare decât cel al lui Solomon, dar departe de a fi ceea ce fusese vechiul templu. Bătrânii care apucaseră și templul lui Solomon, când priveau la modestia celui nou și își aduceau aminte de măreția și strălucirea celuilalt, izbucneau în plâns. Prorocul Agheu însă îi mângâia și le zicea că „slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi” (Agheu 2,9), pentru că în el va intra Mesia cel așteptat.
În anul 169 î.Hr., regele seleucid Antioh al IV-lea Epifanes a prădat templul din Ierusalim. Doi ani mai târziu, același rege a interzis cultul iudaic și a așezat în templu statuia lui Zeus, impunând cultul acestuia.
Evreii, sub conducerea fraților Macabei, s-au răsculat și au înlăturat jugul seleucid, iar în 164 î.Hr., Iuda Macabeul a reparat templul din Ierusalim.
Un secol mai târziu, regele Irod cel Mare a renovat complet și a extins templul.
În acest templu s-a nevoit Sfânta Fecioară Maria, timp de doisprezece ani.
În urma unei revoltei iudaice, în anul 70 d.Hr. templul din Ierusalim a fost distrus în întregime de către romani, fără a mai fi refăcut vreodată.
Tot ce a mai rămas în picioare din acest templu este un zid lung de 488 de metri, ridicat de regele Irod cel Mare, din care mare parte se află sub pământ. Zidul de astăzi are o înălțime de 32 de metri, din care doar 19 sunt la vedere, și cuprinde un număr de 45 de rânduri de piatră, dintre care 28 la suprafața solului, iar 17 dedesubt. Doar primele șapte straturi de piatră sunt din vremea lui Irod cel Mare, celelalte fiind adăugate ulterior.
Zidul plângerii este cel mai sfânt loc al evreilor, fiind tot ce a mai ramas din templul lor de altă dată. Pelerini iudei din toate colțurile lumii vin să se roage aici și să plângă pierderea templului.
Evreii introduc în spațiile dintre pietrele zidului bucățele de hârtie pe care își scriu dorințele, în timp ce alții se roagă cu voce tare în cele mai diverse limbi ale lumii. De două ori pe an, înainte de sărbătoarea Paștelor și de Anul Nou evreiesc, aceste bucăți de hârtie sunt scoase și îngropate pe Muntele Măslinilor.
Pe esplanada din fața zidului plângerii au loc evenimente foarte importante: lunea și joia dimineața se desfășoară ceremonii în timpul cărora băieții de treisprezece ani își sărbătoresc majoratul religios; vinerea seara studenții celebrează, la apusul soarelui, sosirea sabatului; tinerii căsătoriți vin să se fotografieze, iar copiii din clasa întâi primesc aici primul lor exemplar al Vechiului Testament.
Pentru creștini, cele mai importante locuri sfinte din Ierusalim, în afară de cele comune cu ale evreilor, sunt: foișorul cinei de taină, unde a avut loc și pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli; Grădina Ghetsimani; biserica Sfântului Mormânt, care cuprinde Golgota (locul în care Domnul Hristos a fost răstignit), piatra ungerii (pe care trupul Domnului a fost uns cu miresme de Iosif din Arimateea și de Nicodim), Sfântul Mormânt (în care a fost așezat și de unde a înviat, a treia zi, trupul mort al Mântuitorului); precum și mormântul Maicii Domnului.
Musulmanii dețin în Ierusalim moscheea Al Aqsa, de unde ei consideră că profetul lor, Mahomed, s-a înălțat la cer, călare pe calul său Al-Buraq al-Sharif și moscheea lui Omar, zidită pe locul fostului templu iudaic. Esplanada cu cele două moschei amintite este socotit cel de-al treilea loc sfânt al musulmanilor din lume, după orașele Mecca și Medina.
Iubiți fii sufletești,
Orice creștin adevărat are dorința sfântă de a vizita Ierusalimul. Cei care însă, din diverse motive, nu pot ajunge să contemple frumuseț

28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacuviosul Părinte exarh Antonie Pința, coslujitor la această biserică, precum și părinții diaconi Adrian Onica, Andrei Urs și Cristian Popa. La slujba de o profundă încărcătură duhovnicească au participat numeroși credincioși din municipiul Zalău. Ca la fiecare slujbă aceștia s-au închinat unei părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care sunt expuse într-o icoană relicvar din locașul de cult. Aceste sfinte moaște au fost primite ca dar din partea Preasfințitului Părinte Petroniu cu prilejul sfințirii pietrei de temelie a bisericii în anul 2009.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat Preacucernicului Părinte paroh Ionuț Pop Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, felicitându-l pentru bogata activitate desfășurată atât la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, cât și în mijlocul credincioșilor Parohiei "Sfântul Nicolae" din Zalău.
Peste o săptămână, în duminica Tomii, biserica va îmbrăca din nou haine de sărbătoare cu prilejul prăznuirii hramului de primăvară, locașul de cult avându-l ca ocrotitor, pe lângă Sfântul Ierarh Nicolae și pe Sfântul Apostol Toma. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Stefanos, Mitropolitul Ortodox al Tallinnului și a toată Estonia și de către Preasfințitul Părinte Petroniu.

Trinitas TV


Predica Preasfințitului Părinte Petroniu Florea

24.04.2016 Duminica Floriilor

Azi, 24 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Pasicrat și Valentin din Durostorum, Sf. Ier. Mărturisitor Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Ier. Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei, Sf. Mc. Sava Stratilat, Sf. Cuv. Elisabeta și Sf. Cuv. Xenofon Ctitorul.
Tot astăzi prăznuim Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor, a șasea Duminică din Postul Mare.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop. La sfârșitul slujbei, s-au împărțit tradiționalii mărțișori sfințiți care simbolizează ramurile de finic pe care le aveau ierusalimitenii în mâini la intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în cetatea sfântă.
De asemenea, la slujba Sfintei Liturghii am avut bucuria de a asculta două pricesne prepascale cântate de Andreica Teofana, elevă în clasa a doua la Școala Avram Iancu din Zalău și pregătită de domnul profesor Eugen Pânzaru cărora le mulțumim și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit.

EVAGHELIA ZILEI:

„Înainte de Paști cu șase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort și pe care îl înviase din morți. Acolo I-au făcut cină și Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur și, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsați-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea. Și din iudei, mulțime multă a aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr pe care-l înviase din morți. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoților, ca și pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulți dintre iudei plecau de la ei și credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulțimea de popor care venise la proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit în întâmpinarea Lui și strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, șezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înțeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul și că ei I le-au împlinit. Deci mulțimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea a ieșit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.” Ev. Ioan 12, 1-18

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre intrarea Domnului în Ierusalim raportată la minunea învierii lui Lazăr care a precedat această intrare triumfală.
Ne aflăm în Duminica Floriilor. Dacă ne transpunem în Țara Sfântă, acolo unde un Om și-a început activitatea publică la 30 de ani, ca mai apoi prin cuvânt cu putere multă, prin minuni, prin înțelepciune, a strâns mulțime multă, a primit botezul de la Ioan și și-a început propovăduirea, ca timp de 3 ani și jumătate să umble prin Țara Sfântă unde era primit de mulțimi.
Astăzi Hristos intră din nou în cetatea Ierusalimului, blând și smerit, cum spune Sf. Ev. Ioan. Evanghelia de astăzi este așezată între două mari evenimente: între învierea lui Lazăr din Betania și moartea și învierea Sa.
Revenind la acel Om minunat, văzându-i toată activitatea, cele trei învieri, văzându-i moartea Sa ce a culminat cu învierea Sa din morți, putem spune „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale!”.
Să ne amintim de episodul în care o desfrânată a fost judecată și urma să fie ucisă cu pietre, dar învățătorii de acolo Îl întreabă pe Hristos ce să facă cu aceasta, iar Hristos, scriind pe nisip, nu a spus să fie ucisă, nici să nu o ucidă, ci a zis „cel care este fără de păcat între voi să arunce primul!”, iar cei care erau aproape de El, cu piatra în mână, au lăsat piatra și au plecat. Scrisul lui Hristos le-a arătat starea de păcătoșenie a lor și astfel au plecat de acolo.
Revenind la Evanghelie, păcatul a adus moartea în lume iar Hristos a venit pentru a ne scăpa de păcat, pentru ca omul să aibă posibilitatea să se mântuiască. Am spus că Hristos a înviat pe Lazăr din morți. Este important de reținut că după patru zile Hristos a ajuns în Betania pentru a-Și vedea prietenul Lazăr. Comentatorii Evangheliei spun că intenționat a ajuns târziu, pentru a arăta lumii că Lazăr cel adormit, se va trezi. Mulți înțeleg adormirea spre recuperare, dar somnul lui Lazăr era somnul de moarte. Când a vorbit cu surorile lui Lazăr, Marta și Maria, Hristos a aflat că este mort de patru zile, dar Hristos ce a făcut: a mulțumit lui Dumnezeu pentru că este cu El. Care dintre noi, atunci când facem o faptă, începem prin a-I mulțumi lui Dumnezeu? Să ne amintim de învierea fiicei lui Iair, de fiul văduvei din Nain, aceste învieri făcute de Hristos după puțin timp de la moartea celor doi, dar iată că aici este vorba de patru zile. Hristos a spus „Lazăre, vino afară!” și Lazăr a ieșit afară, haina mortuară s-a desfăcut iar Lazăr s-a făcut sănătos, iar după aceasta Mântuitorul a luat cina chiar în casa lui Lazăr.
Iată minunea Dumnezeiască! Iată de ce astăzi Mântuitorul este aclamat de mulțimea prezentă. Iată de ce oamenii L-au văzut pe Hristos ca împărat! I-au cântat „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”, este important de reținut că oamenii Îl numeau fiul lui David, adică Îl recunoșteau ca fiind din viță nobilă, împărătească. Oamenii Îl așteptau cu flori, cu ramuri de finic, Îl întâmpinau ca pe un împărat. Trebuie să înțelegem că nu este vorba de o lovitură de stat în acest eveniment, pentru că Hristos nu a intrat ca un împărat lumesc. Ținutul iudeu era sub conducerea Imperiului Roman și dacă Hristos intra acolo cu dorința de a conduce țara, putea provoca o lovitură de stat pentru că se bucura de susținerea oamenilor care erau uimiți de puterea Lui de a învia pe Lazăr din morți, dar Mântuitorul nu a dorit asta. El a intrat pe mânzul asinei. El a venit smerit. Dintre toți cei prezenți, doar Hristos era trist, pentru că știa că cei care acum Îl aclamau, peste câteva zile vor striga „Răstignește-L!”. El a venit în lume pentru a ne mântui. El trebuia să moară pentru noi. Astăzi a intrat în Ierusalim nu pe poarta principală ca regii, ci prin poarta cea strâmtă unde se aduceau mieii spre sacrificare. Hristos știa că intră în Ierusalim pentru a fi condamnat pentru păcatele oamenilor. Hristos a fost hotărât să își îndeplinească mandatul pentru care a venit în lume. Totuși, pentru ca omul să se îndrepte, a trebuit să se jertfească Hristos.
Iată cum Hristos a venit să facă bine, pentru ca mai târziu să fie condamnat și răstignit. Un poet al nostru, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești folosea un motto într-o carte a sa, despre mărturisirea adevărului: „Dacă te-ai hotărât să spui adevărul, pregătește-te să suferi. Dacă te-ai hotărât să faci cele bune, pregătește-te să fii condamnat!” Cred că acest lucru s-a petrecut astăzi lui Hristos.
Din această seară intrăm în Săptămâna Mare. O săptămână grea, neagră, în care vom fi alături de Hristos în toate evenimentele din viața Sa, pentru ca la finalul săptămânii să ne bucurăm de învierea Sa și de mântuirea noastră. Vă invit ca în această săptămână să ne pocăim, să ne pregătim de învierea lui Hristos, să postim chiar post negru, cei care puteți, pentru ca la sfârșitul patimilor și a morții lui Hristos, să intrăm cu bucurie în Împărăția lui Dumnezeu.
Așadar, să rostim și noi ca Mântuitorul când a mers să îl învieze pe Lazăr: „Îți mulțumesc, Doamne, că ești cu Mine!” și să înțelegem că Hristos a venit în lume ca Împăciuitor, ca Mântuitor pentru noi și pentru binele nostru. Să Îl rugăm pe Dumnezeu să fie cu noi în aceste zile și să fim împreună cu Hristos pe drumul Golgotei, pentru ca împreună cu El să ne bucurăm de învierea Sa, Amin!

23.04.2016 Sf. Gheorghe. Sambata lui Lazar

Azi, 23 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. De asemenea, această zi este Sâmbăta lui Lazăr, zi de pomenire a celor adormiți, în toate bisericile ortodoxe.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Ioan Pintea împreună cu Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. La finalul slujbei, s-a ținut slujba de parastas pentru cei adormiți.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul ucenicilor Săi: aceasta vă poruncesc vouă: să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, gândiți-vă că M-a urât întâi pe Mine. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi pe al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăște lumea. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus vouă: nu este slujitorul mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu și pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face din pricina numelui Meu, fiindcă nu știu pe Cel care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi grăit lor, păcat nu ar avea; acum însă nu au cuvânt de îndreptățire pentru păcatul lor. Cel care Mă urăște pe Mine, și pe Tatăl Meu urăște. De n-aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut, păcat n-ar avea; și totuți, după ce l-au văzut, M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu, ca să se împlinească cuvântul cel scris în legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine. Încă și voi mărturisiți, pentru că sunteți de la început cu Mine.
Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniți în credința voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi și chiar va veni vremea, când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujbă lui Dumnezeu.” Ev. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2.

În cuvântul de învățătură, Părintele Pintea a vorbit despre Sfântul Gheorghe.
Această zi are dublă semnificație. Zi de cinstire a Sfântului Gheorghe, dar și si de pomenire a răposaților. În sâmbetele din Postul Mare noi facem pomenirea celor adormiți. Suntem în legătură cu cei adormiți în dreapta credință. Stăm de vorbă cu ei, îi pomenim prin rugăciuni înălțate lui Dumnezeu atât pentru ei, cât și pentru noi. În acest mod suntem în legătură cu ei, iar făcând aceste pomeniri, ne încredințăm de revederea cu ei. Prin acestea, noi dăm pildă urmașilor noștri.
Iubiți credincioși, Domnul Iisus Hristos, în călătoriile Sale prin Țara Sfântă a fost chemat să vindece o fată. Când mergea spre casa lui Iair, spre a-i vindeca fata, a venit cineva de la casa Martei și a Mariei să Îl anunțe pe Hristos faptul că Lazăr este bolnav, iar după trei zile a venit din nou și L-a anunțat că Lazăr, prietenul Său, a murit. Hristos spune „nu-ți fie teamă. Celui ce crede toate îi sunt cu putință!”. Mergând la locul unde era pus Lazăr, a poruncit să se ia piatra de la ușa mormântului și a strigat „Lazăre, vino afară!”, iar Maria spune că Lazăr era mort de patru zile și a început să putrezească. Și totuși, Lazăr a înviat, a ieșit afară iar Hristos L-a dat sănătos surorilor sale. Această minune s-a făcut pentru încredințarea noastră. Hristos este Calea, Adevărul și Viața, de aceea suntem încredințați că Hristos, cu puterea Sa, îi va învia pe cei răposați ai noștri. De aceea facem aceste pomeniri ale celor răposați. Prin aceste pomeniri, facem voia lui Dumnezeu. Așa cum toți sfinții s-au pus în slujba lui Hristos dându-și viața pentru a-L mărturisi pe Hristos, așa cum Sfântul Mare Mucenic Gheorghe L-a mărturisit fără frică în fața păgânilor, dându-și viața pentru dreapta credință, așa trebuie și noi să Îl mărturisim prin viața noastră, prin felul nostru de a ne comporta, prin fapte bune, prin rugăciune și prin cercetarea sfintelor biserici.
Nimic nu îi folosește omului dacă nu se îngrijește de a sa mântuire. Toate acestea din lume îi sunt de folos, dar trebuie să ne gândim în primul rând la mântuirea noastră. La judecată ducem faptele noastre.
Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor să ne facem datoria de creștini față de noi înșine, față de cei apropiați ai noștri și față de cei răposați ai noștri, pentru ca împreună să dobândim viața cea veșnică și bucuria Împărăției lui Dumnezeu, Amin!

17.04.2016 Duminica a 5-a din Postul Mare (a Cuv. Maria Egipteanca)

Azi, 17 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Adrian, Sf. Sfințit Mc. Simeon, Ep. Persiei, Sf. Ier. Acachie, Ep. Melitinei Armeniei, Sf. Macarie Notara, Ep. Corintului.
De asemenea, această Duminică, a 5-a din Postul Mare, poartă numele Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, model de pocăință în această perioadă.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: iată ducem sus în Ierusalim și Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoților și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori; și-L vor bate și-L vor scuipa și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la Dânsul Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu și i-a zis: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Și Iisus i-a întrebat: ce voiți să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți. Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei au zis: putem. Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veți bea, și cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veți boteza; dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalți zece, au început să fie mânioși pe Iacob și pe Ioan; iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc; dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; și care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți.” Ev. Marcu 10, 32-45

Evanghelia din această Duminică ilustrează foarte sugestiv discrepanța enormă dintre mentalitatea omenească și cea divină. Diferența dintre modul uman și dumnezeiesc de a gândi. Are loc un eveniment penibil între cei doisprezece Apostoli. Îndreptându-Se spre Ierusalim cu ucenicii Săi, Mântuitorul Își vestește patimile, spunând că va fi dat pe mâna chinuitorilor și va muri, dar va învia.
Cu toate acestea, gândul lor nu este la Mântuitorul, ci la ierarhia dintre ei. Ei sunt preocupați să ocupe primele locuri în Împărăția Cerurilor. Unul Îi spune „Doamne, fă ca în Împărăția Cerurilor să stăm de-a stânga și de-a dreapta Ta!”. Ei sunt complet rupți de realitate. Mântuitorul vorbește despre patimă, despre durere, despre jertfă, iar ei vorbesc despre putere și slăvire. În fața acestei probleme, Mântuitorul rostește niște cuvinte extraordinar de puternice pe care dacă le-am aplica în relațiile sociale, am avea pace pe pământ. El spune „Între voi, care va vrea să fie mare, să fie slujitor al vostru, iar cel care va vrea să fie întâi între voi, să vă fie vouă slugă. Că și Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci el să slujească”. Aceste cuvinte nu au fost înțelese deloc. Până astăzi, mentalitatea rămâne aceeași. Suntem oameni și nu dorim să ne schimbăm mentalitatea, de aceea în continuare luptăm pentru putere. Auzim de puteri economice, nucleare, politice, personale. Omul luptă să aibă putere, să domine. Or, acest lucru în mentalitatea divină nu aduce pacea, iubirea, liniștea, ci ura, dezbinarea, războiul. De la Cain și Abel crime au zbuciumat pământul și toate au fost pentru a câștiga putere. Omul a trecut prin regimuri totalitare și tot nu a învățat să își schimbe mentalitatea. El dorește să fie mare, să fie deasupra celorlalți, să aibă putere, să fie mai avut, dar nicio clipă nu a înțeles că în Împărăția Cerurilor conducătorul nu stă în spatele celorlalți, ci stă la baza celorlalți, ducându-i în spate pe ei. Dacă vrem să conducem, trebuie să stăm la baza piramidei. Avem nevoie de o vocație specială pentru slujire.
Cuvântul ministru înseamnă slujitor, dar de la înțelesul de astăzi și până la ce presupune e cale lungă. De cele mai multe ori ea nu se realizează. Lupta pentru putere rămâne valabilă pentru toate domeniile, chiar și pentru Biserică. De multe ori avem Evanghelia în mână, o citim, dar nu o înțelegem și nu o punem în practică. E greu să înțelegem că noi trebuie să fim slujitorii celorlalți dacă vrem ca societatea să evolueze. Orice poruncă a lui Dumnezeu îi cere omului să își slujească aproapele.
Omul poate să facă multe lucruri în fața oamenilor, să își facă o vilă, o casă, mai multe mașini, dar toate acestea la ce ajută? Dacă nu învățăm că adevărata bucurie este în a-l sluji pe celălalt. Când ajutăm un sărac, nu este oare acea bucurie cea adevărată când vedem bucuria de pe fața celui miluit? Nu suntem noi hrăniți de bucuria de pe fața lui? Bucuria o obținem din celălalt, pentru că suntem ființe sociale. Bucuria o obținem ridicându-l pe celălalt!
Mentalitatea lui Dumnezeu e aceeași, perfectă, veșnică, dar a noastră este schimbătoare și din păcate nu am învățat din greșelile trecutului și încă avem mult de lucrat pentru a ne apropia de Dumnezeu. De aceea, acest Post vine să tragă un semnal de alarmă că e momentul să ne potolim, să ne deschidem mintea, să primim învățătura Evangheliei în minte și din minte să o transpunem în fapte, pentru că doar lucrând pentru celălalt ne vom mântui și sufletul și ne vom întâlni în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

10.04.2016 Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sf. Ioan Scararul)

Azi, 10 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Maxim, Sf. Mc. African, Sf. Mc. Macarie, Sf. Mc. Dima, Sf. Mc. Pompie și Sf. Mc. Terentie.
De asemenea, în această Duminică, a patra din Postul Mare, facem pomenirea Sf. Ioan Scărarul.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„Și I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine. Și l-au adus la El. Și văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele. Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, și el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post. Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe.” Ev. Marcu IX, 17-32

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre credință.
„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”
Suntem în perioada Postului Mare. Peste două săptămâni vom fi părtași la patimile Domnului, la dealul Golgotei, la răstignirea lui Hristos iar apoi la slăvita înviere a Domnului nostru Iisus Hristos.
Suntem în Duminica a patra din Post. Aceasta se mai numeste Duminica Sfântului Ioan Scărarul care a trăit în 585-605 în Mănăstirea Sinai. Acesta ne-a lăsat impresionanta lucrare „Scara Raiului” cu cele 30 de trepte pe care credinciosul trebuie să le urce ca să atingă desăvârșirea.
Azi, Hristos se află în ținutul Galileii. Este întâmpinat de un tată cu un fiu care avea un duh atât de puternic, că îl trântea de pământ și făcea spume la gură și răcnea puternic. Cât de greu îi era acelui tată să își vadă copilul în așa durere.
Evanghelistul Marcu ne dă detalii cum că înainte să vină la Mântuitorul, tatăl acela și-a dus copilul bolnav la ucenicii Săi, dar aceștia nu l-au putut vindeca pe copil. Atunci a venit la Iisus Hristos Care, văzând suferința și povara tatălui, îl îndeamnă pe tată: „De poți crede, toate sunt cu putință celui care crede!”. Iată ce cuvinte profunde! Este important să înțelegem că de două Duminici se pune în valoare importanța credinței. Acest tată nu se știe câtă credință a avut el în Dumnezeu, dar acum a ajuns la Hristos și L-a rugat „de poți face ceva, ajută-ne!”, iar Hristos îi spune cuvintele „De poți crede, toate sunt cu putință”. De multe ori ne bazăm doar pe cele văzute și înlăturăm cele auzite, dar iată cum credința ne aduce din lumea virtuală la lumea reală. Nu Îl vedem pe Dumnezeu, dar Îl simțim. Nu îi vedem pe îngeri, dar știm că există. Nu vedem sfințenia, dar știm că prin Sfintele Taine o dobândim.
Ca o comparație, să ne gândim la apa care fierbe pe un reșou. Pentru a fierbe este nevoie de 100 de grade Celsius, iar dacă reșoul nu poate da decât 60 sau 70 de grade, nu reușim să fierbem apa. La fel și dacă mergem la farmacie să cumpărăm un medicament dar nu avem bani suficienți. La fel și aici, avem credință, avem unele cunoștințe despre Dumnezeu, dar poate nu este deplină! Iată cum Hristos a văzut credința nedeplină a tatălui, dar tot l-a ajutat, pentru că tatăl copilului spune „Cred Doamne, ajuta necredinței mele!”. Ce cuvinte! Cât de impresionant! Ce nu face un părinte pentru copilul lui. A urcat credința până la starea deplină pentru a-și vedea copilul sănătos.
De aici pornește rugăciunea și postul. Vedem în cazul de față că Dumnezeu nu l-a vindecat pe copil fără implicarea tatălui. Dumnezeu nu ne mântuiește dacă noi nu ne implicăm în opera de mântuire. El cere să Îi fie deschisă ușa sufletului nostru pentru ca El să poată intra. Aici trebuie să lucrăm. Cum se vede credința noastră? Prin faptele noastre! Credința fără fapte moartă este! Iar prin faptele noastre se măsoară credința ce este în noi. Poate fi 60%, 70%, sau poate fi deplină și atunci suntem aproape de Dumnezeu.
Azi am văzut întrebarea Apostolilor „Doamne, noi de ce nu am putut să îl vindecăm?”, iar Mântuitorul răspunde „Acest soi de demoni se scoate doar prin rugăciune și prin post”, aceste două aripi ale credinței.
Referitor la credință, în Vechiul Testament avem pe patriarhul Avraam căruia Dumnezeu i-a cerut să își jertfească fiul, Isaac, iar Avraam se supune. Dar Dumnezeu doar i-a încercat credința, pentru că nu a lăsat pe Avraam să își omoare copilul, ci i-a oferit animal de jertfă în momentul potrivit. Iată cum ne încearcă Dumnezeu. Ne amintim de Iov care nu a lăsat credința mai prejos de cele materiale sau pământești.
Este important să înțelegem că credința deplină o dobândim prin rugăciunea de zi cu zi. Prin repetarea rugăciunii care semnifică forma de contact direct cu Dumnezeu. Ne este greu să credem că atunci când deschidem gura spre rugăcune Dumnezeu nu ne aude. De aceea, prin rugăciunile noastre, să rostim cuvintele Mântuitorului după ce a înviat pe Lazăr din Betania: „Îți mulțumesc Părinte că M-ai ascultat!”, Amin!

27.03.2016 Duminica Sf. Grigorie Palama (a 2-a din Post)

Azi, 27 Martie 2016 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Muceniță Matrona din Tesalonic, Sfântul Mucenic Filit, cu cei patru fii ai săi, Sfântul Prooroc Anania, Sfânta Muceniță Lidia. Tot în această zi facem pomenirea Sf. Grigorie Palama, sărbătorit în a doua Duminică din Postul Mare.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, a intrat iarăși Iisus în Capernaum după câteva zile și s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat așa de mulți, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea ușii, iar Dândul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Și au venit la Dânsul aducând un slăbănog, pe care îl purtau patru inși. Dar, neputând ei să se apropie de Dânsul din pricina mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Atunci, văzând credința lor, Iisus a zis slăbănogului: fiule, iartă-se ție păcatele tale. Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de față cugetau în inimile lor: de ce grăiește Acesta astfel de blasfemii? Cine poate să ierte păcatele, decât numai singur Dumnezeu. Însă Iisus, cunoscând îndată cu duhul Său că așa gândeau ei în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: iartî-se păcatele tale, sau a zice: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar ca să știți că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: ție îți poruncesc: scoală-te ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit afară înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și preamăreau pe Dumnezeu, zicând: niciodată n-am văzut așa ceva.” Ev. Marcu 2, 1-12

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre pocăință.
În această Duminică a Postului Mare, a doua, ne aflăm în perioada înfrânării și a rugăciunii, a întoarcerii sufletului către Dumnezeu. Această Duminică mai poartă numele Sfântului Grigorie Palama. Se numește așa din 1368, anul canonizării lui. El a stăruit în rugăciune pe Muntele Athos, în ținutul Gudronului, acolo unde se află și așezământul nostru românesc, iar spre sfârșitul vieții a ajuns arhiepiscopul Tesalonicului. Ca învățătură rămasă de la el a rămas lumina împărăției lui Dumnezeu. El pune în valoare împărăția lui Dumnezeu, timpul pe care omul îl va petrece acolo și ni-l descoperă pe Dumnezeu în slava Sa cea Dumnezeiască.
De asemenea, Evanghelistul Marcu ne detaliază cum Mântuitorul Hristos se află în Capernaum unde făcea vindecări și era întâmpinat de mulțime mare. Am auzit astăzi „așa ceva nu s-a mai văzut niciodata!”. Este vorba despre un paralitic care aflându-se pe pat, avea nevoie de ajutor să se vindece. Patru oameni l-au dus în încăperea unde Hristos se afla. Ei au ridicat acoperișul casei și l-au lăsat pe slăbănog în fața lui Hristos. Acolo se aflau și cărturari, și farisei, dar și oameni de bună credință. Hristos îl dezleagă de păcate, după care îl îndeamnă să își ia patul și să meargă la casa sa.
Este important de reținut că întâi îi iartă păcatele, apoi îl vindecă trupește. Iată legătura dintre păcat și boală. Sf. Ioan Gură de Aur spune „de multe ori bolile sunt plata păcatului!” Multe boli nu sunt din cauza păcatelor, dar le primim pentru a stărui în răbdare, în credință și pentru a ne apropia de Dumnezeu prin ea.
Ne amintim cu toții de dreptul Iov care a pierdut tot ce avea, dar a spus „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”. A înțeles că păcatul nu face altceva decât să îl înstrăineze pe om de Dumnezeu. Vedem în Evanghelia de azi cum Duhovnicul Suprem nu îl ceartă pe bolnav, nu spune tuturor ce a greșit, ci îi iartă păcatele pentru credința celor 4 care l-au adus. Aceia au avut credință că Hristos nu este doar om, ci Dumnezeu-Omul Care poate să tămăduiască, iar bolnavul întâi primește iertare, ca mai apoi să apară și vindecarea trupească.
Așadar, intervine credința. Cât de importantă este credința și mărturisirea păcatelor, mai ales astăzi, pentru noi, care ne aflăm în Postul Mare. Trebuie să ne mărturisim păcatele cu părere de rău, din suflet, pentru a primi vindecare. Mai important e sufletul, mai apoi e trupul. Mergem să ne mărturisim păcatele. De multe ori mergem din obișnuință, pentru că e Post, iar ca să conchidem scurt, spunem că toate le-am făcut și așteptăm iertarea de păcate. Este foarte ușor să mărturisești păcatul generalizat, însă trebuie să încercăm să ne pregătim cu o zi înainte pentru spovedanie. Să ne căim! Să ne gândim la păcatele noastre dinainte, să le luăm pe fiecare în parte, iar în momentul mărturisirii, vom conștientiza gravitatea lui și astfel va avea un efect benefic mărturisirea și îl vom lepăda din comportamentul nostru.
De aceea astăzi Mântuitorul a iertat păcatele slăbănogului. Este nevoie de curățirea sufletului, este nevoie ca omul să fie pocăit pentru a-l întâmpina pe Hristos. Azi, Hristos, deși a cunoscut păcatele bolnavului, nu le-a pus la suflet și l-a iertat.
În ceea ce privește sănătatea trupului, noi avem Taina Sfântului Maslu. Hristos a oferit și sănătate trupească. Prin Sfântul Maslu, bolnavul se întărește, ca mai apoi să fie sfințit untdelemnul, pentru ca în final, omul să fie sfințit prin ungerea cu untdelemn. Ce este mai important este că prin această taină se dobândește iertare de păcate! Păcate mici care au fost uitate la scaunul de spovedanie.
Iată, așadar cum Hristos ne oferă posibilitatea și calea spre lumina lui Hristos. Prin faptele noastre, prin mărturisirea lui Hristos, ne apropiem de lumina necreată a lui Dumnezeu din veșnicie. Pe lângă post și rugăciune, Sfinte Taine, să facem milostenie, să ajutăm pe cel în nevoie, să ne implicăm în ajutorarea celorlalți, pentru ca Hristos, vindecătorul și Duhovnicul suprem să ne aducă vindecare, liniște și bucurie în această perioadă, iar slujbele să devină o cale prin care să ne apropiem de Hristos, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro