+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

25.03.2016 Bunavestire

Azi, 25 Martie 2016 Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Bunavestire adresată Maicii Domnului de către Arhanghelul Gavriil cum că va lua în pântece pe Dumnezeu-Fiul și va naște Fiu și numele lui va fi Iisus.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa Evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În zilele acelea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a rămas însărcinată și s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele când a socotit să ridice dintre oameni înjosirea mea. Iar în a șasea lună, îngerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu într-un oraș din Galileea, numit Nazaret, la o fecioară, logodită cu un bărbat, care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată ești tu între femei. Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Dar îngerul i-a zis: nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli în pântece și vei naște un Fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al părintelui Său, David; și va împărăți peste casa lui Iacob în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit. Atunci Maria a zis către înger: cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Dar îngerul răspunzând, a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceasta și sfântul care se va naște din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu. Iată și Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețele ei; și aceasta este a șasea lună pentru ea, care se numea stearpă; căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Atunci a zis Maria: iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău. Și îngerul a plecat de la ea.” Ev. Luca 1, 24-38

În cuvântul de învățătură, Părintele Antonie a vorbit despre ascultarea Maicii Domnului care a dus la începutul mântuirii noastrei.
În urmă cu câteva Duminici am vorbit despre izgonirea lui Adam din Rai ca fiind cea mai mare dramă din istoria omenirii. Omul a ieșit din comuniunea cu Dumnezeu și a început să decadă moral. Această destrămare a omului a mers până la o totală mutilare a interiorului lui.
Astăzi, troparul care s-a cântat ne spune că Praznicul Buneivestiri este începutul mântuirii noastre. Dacă Adam a fost izgonit din Rai din cauza sa, Dumnezeu i-a promis că îl va reprimi acolo, însă cadrul favorabil întoarcerii lui nu a fost găsit până când o fecioară oarecare din Nazaret a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că Îl va naște pe Mântuitorul lumii, Cel Care prin moartea Sa va spăla păcatul lumii și prin învierea Sa îi va da omului șansa să intre în împărăția lui Dumnezeu.
De la cădere și până la Bunavestire au trecut mii de ani. A fost o perioadă în care lumea întreagă a trecut prin pedagogia lui Dumnezeu, dar spun Sfinții Părinți că în toată această perioadă Dumnezeu nu Și-a găsit locaș să se sălășluiască în lume. Abia când Fecioara Maria a progresat în virtute și vrednicie, a ales Fiul lui Dumnezeu a ales să se întrupeze. În toată istoria lumii nu s-a găsit o Fecioară mai vrednică. A fost nevoie de mii de ani ca să se găsească o Fecioară în care să se găsească toate virtuțile și binecuvântările. Chiar și așa, a fost nevoie de acceptul omului. Dumnezeu nu a mântuit cu forța. Fecioara a trebuit să accepte sau să refuze planul de mântuire a neamului omenesc. În cuvântul ei a stat începutul mântuirii, iar ea a răspuns „iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”. Aici a fost răspunsul prin care omul a fost de acord să se întoarcă la Dumnezeu și în împărăția Sa.
După cum spuneam, curăția ei, smerenia ei, ascultarea ei, cumințenia ei, integritatea ei, toate aceste virtuți s-au unit și atunci Dumnezeu a început lucrarea de mântuire a neamului omenesc. De aceea, comparând neascultarea lui Adam cu ascultarea Maicii Domnului, Sfinții Părinți spun că mântuirea lumii se face prin ascultare. Iată de ce omul trebuie să stea în ascultare față de Dumnezeu. Dacă stăm în ascultare față de Dumnezeu și de poruncile Lui, atunci lucrarea de mântuire se face și în viața noastră. Când ne ascundem de lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea de mântuire nu se mai împlinește în viața noastră.
Vremea Postului este o vreme a ascultării și a meditației, pentru ca lucrarea de mântuire să se facă și în viața noastră izvor de apă vie. Din această zi a începutului mântuirii noastre, să o rugăm pe Maica Domnului să mijlocească pentru noi în fața lui Dumnezeu și să ne întâlnim bucuroși în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

20.03.2016 Duminica 1 din Postul Mare (Duminica Ortodoxiei)

Azi, 20 Martie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Mc. din ănăstirea Sf. Sava cel Sfințit, Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul, Ep. Apoloniadei, Sf. Ier. Cuthberth.
De asemenea, această Duminică, cea dintâi din Postul Mare poartă numele de Duminica Ortodoxiei, zi în care în bisericile noastre se citește Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa , iar cuvântul de învățătură a constat în citirea Pastoralei Sfântului Sinod de către același Părinte Diacon Cristian Popa.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea și a găsit pe Filip și i-a zis: vino după Mine. Și Filip era din Betsaida din orașul lui Andrei și al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege și au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanael i-a zis: din Nazaret poate să fie ceva bun? Și Filip i-a răspuns: vino și vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către Dânsul și a zis despre el: iată cu adevărat israelitean în care nu este vicleșug! Natanael L-a întrebat: de unde mă cunoști? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael și I-a zis: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus și i-a zis: pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun că de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul Omului.” Ev. Ioan 1, 43-51

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2016
Ortodoxia, calea împărătească a Evangheliei
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
și Preaiubiților credincioși
din cuprinsul Patriarhiei Române,


Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!
Preacuvioși și Preacucernici Părinți, iubiți credincioși și credincioase,
Binecuvântat să fie Dumnezeu Care ne-a învrednicit să prăznuim, și în acest an, Duminica Ortodoxiei și să continuăm urcușul nostru duhovnicesc, prin post și rugăciune, către slăvita sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminica de astăzi este, ca toate Duminicile, o Zi a Domnului și o Zi a Învierii, fiind ziua cea dintâi a săptămânii (Matei 28, 1), dar ea este totodată și sărbătoarea dreptei credințe, este „hramul” Ortodoxiei, pe care îl cinstim în fiecare an, de peste douăsprezece veacuri.
Ortodoxia, pe care o sărbătorim astăzi, este Biserica lui Hristos pe pământ[1]și a fost întemeiată de însuși Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul, „pe temelia apostolilor și a prorocilor” (Efeseni 2, 20). Această Biserică păstrează, de două milenii, neschimbată învățătura Întemeietorului ei și rânduiala Sfinților Apostoli, în forma stabilită de Sfinții Părinți și de Sinoadele ecumenice.
Ortodoxia este credința mântuitoare, în centrul căreia se află adevărul despre Dumnezeu, despre om și despre lume, așa cum ne-a fost descoperit de Dumnezeu prin profeți, iar „în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evrei 1, 2). Ea este credința pecetluită cu sânge de mucenicii celor două milenii de creștinism, dar și de cei care-și jertfesc viața pentru Hristos în timpul nostru.
Începuturile sărbătorii de astăzi se leagă de luptele pentru restabilirea cin­stirii sfintelor icoane, interzisă în urma edictului emis de împăratul bizantin Leon al IlI-lea Isaurul (717-741), în anul 727, acesta fiind un dușman al cinstirii sau al cultului icoanelor. Însă un mare teolog, Sfântul Ioan Damaschin, viețuitor în mănăstirea Sfântul Sava din pustiul Iudeii, a contestat atunci dreptul împăratului de a interveni în problemele Bisericii și a precizat că singura autoritate compe­tentă în materie de credință este Sinodul episcopilor. „Ne supunem ție, împărate - spune Sfântul Ioan Damaschin - în lucrurile care privesc viața, dăjdiile, vămile, încasările și cheltuielile, în toate ale noastre încredințate ție; dar în ce privește conducerea Bisericii, avem pe păstori, pe cei care ne-au grăit nouă cuvântul și care au formulat legislația bisericească”[2].
După mai bine de cinci decenii de mari tulburări pricinuite de potrivnicii icoanelor (numiți iconoclaști), împărăteasa Irina (t 802), în calitate de regentă, cu sprijinul patriarhului Tarasie al Constantinopolului (784-806), a convocat în anul 787 Sinodul al VII-lea Ecumenic la Niceea, în provincia Bitinia din Asia Mică, pentru a se pronunța în privința cinstirii sfintelor icoane. Sinodul s-a ținut între 24 septembrie și 13 octombrie 787 și a hotărât că este permis și chiar folo­sitor și bineplăcut lui Dumnezeu a picta icoane liturgice și a le cinsti. Pe de altă parte, Părinții Bisericii au precizat că sfintele icoane trebuie cinstite deoarece pe ele sunt zugrăvite chipurile unor persoane sfinte, iar cinstirea adusă sfintelor icoane nu se adresează materiei icoanei (lemnului), ci persoanelor pictate pe icoane. Prin urmare, cinstirea sfintelor icoane nu este idolatrie. Din nefericire, însă, lupta potrivnicilor cinstirii sfintelor icoane nu s-a încheiat în anul 787, ci a continuat, cu mici întreruperi, încă aproape cincizeci de ani. În tumultul acelor lupte împotriva icoanelor, au fost distruse o mulțime de icoane, adevărate comori ale credinței, spiritualității, evlaviei și artei iconografice ortodoxe, multe biserici și mănăstiri fiind deposedate de icoanele Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului, ale îngerilor și ale sfinților. Atunci, mulți credincioși ortodocși au plătit cu viața sau au fost nevoiți să ia calea exilului pentru curajul de a apăra sfintele icoane. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, în cele din urmă, ortodocșii apără­tori ai sfintelor icoane au biruit. Convinși că una este idolul păgân sau chipul cio­plit, și altceva este sfânta icoană, chipul unei ființe cerești sau al unui sfânt, creștinii ortodocși nu au cedat în fața celor care se împotriveau cinstirii icoa­nelor, și, astfel, credința ortodoxă a învins.
Împărăteasa Teodora a Bizanțului (842-846), împreună cu patriarhul Metodie, a convocat un sinod la Constantinopol, pentru ziua de 11 martie 843. Acest sinod a declarat valabile toate hotărârile celor șapte Sinoade ecumenice, a resta­bilit cultul sau cinstirea sfintelor icoane și i-a anatemizat pe toți iconoclaștii și pe toți ereticii. Întrucât hotărârea aceasta a fost luată în ajunul primei duminici din Postul Mare, duminica aceea a fost numită Duminica Ortodoxiei, zi în care Biserica Ortodoxă serbează dreapta credință în plinătatea ei și totodată biruința asupra tuturor ereziilor. De atunci, Duminica Ortodoxiei a fost introdusă în ca­lendarul Bisericii, devenind o zi de aleasă cinstire a tuturor celor care au apărat dreapta credință și sfintele icoane, o zi în care ne unim în rugăciune cu toți creștinii ortodocși din țară și de pretutindeni, o zi în care, în mod deosebit, ne simțim în comuniune cu toți sfinții, din toate timpurile, dar mai ales cu martirii, mărturisitorii și cuvioșii care și-au dăruit viața Domnului Hristos, pentru apărarea dreptei credințe și cinstirea sfintelor icoane.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Sfânta Scriptură ne învață că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu” (Facere 1, 27), iar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este „chipul lui Dumnezeu cel nevăzut” (Coloseni 1, 15). Așa după cum scrie Sfântul Ioan Damaschin: „... când vezi că cel fără de trup S-a făcut pentru tine om, atunci vei face icoana chipului său omenesc. Când cel nevăzut S-a făcut văzut în trup, atunci vei înfățișa în icoană asemănarea celui care S-a făcut văzut. Când cel fără de corp, fără de formă, fără de greutate și calitate, fără mărime, din prici­na superiorității firii Lui «a luat chip de rob» (Filipeni 2,7) [...], atunci zugrăvește-I icoana și așază, spre contemplare, pe acela care a primit să fie văzut. Zugrăvește coborârea Lui fără nume, nașterea din Fecioară, botezul în Iordan, schimbarea la față de pe Tabor, pătimirile, moartea, minunile [...], zugrăvește-le pe toate și prin cuvânt și prin culori”[3].
Același Sfânt, Ioan Damaschin, arată, mai departe, că „odinioară Dum­nezeu cel necorporal și fără formă nu se zugrăvea deloc. Acum, însă, prin fap­tul că Dumnezeu S-a arătat cu trup, a locuit printre oameni, fac icoana chipului văzut al lui Dumnezeu” [4].

Desigur, între icoană și persoana zugrăvită pe ea există o legătură harică realizată prin sfințirea icoanei, adică o legătură duhovnicească între icoană și Hristos sau între icoană și sfinții Lui, făcând-o astfel vrednică de cinstire, așa cum ne învață tot Sfântul Ioan Damaschin, zicând: „Dacă nu te închini icoanei nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu și chip cu totul asemenea. Mă închin icoanei lui Hristos - spunea Sfântul Părinte - ca unul ce este Dumnezeu întrupat, icoanei Născătoarei de Dumnezeu, Stăpâna tuturor, ca una ce este Maica Fiului lui Dumnezeu, icoanei sfinților, ca unii ce sunt prietenii lui Dumnezeu [...]; mă închin icoanei acelora care au trăit călcând pe urmele Lui, zugrăvesc biruințele și pătimirile lor, pen­tru că prin ele mă sfințesc și mă aprind de râvna de a le imita”5. Urmându-i pe sfinți devenim și noi icoane vii ale lui Dumnezeu, Cel Sfânt, în măsura în care dobândim prin har asemănarea cu El. Astfel, sfânta icoană nu rămâne pentru noi o simplă bucată de lemn sau de pânză pictată, ci ne pune în legătură spirituală (de rugăciune) cu Hristos și cu toți sfinții, ne susține comunicarea și comuniunea cu persoanele sfinte, al căror ajutor și a căror prezență le simțim în suflet când ne închinăm cu credință și sărutăm cu evlavie sfintele icoane.
În același timp, sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Sale, ale îngerilor și ale sfinților nu sunt doar opere de artă, ci în ele vedem mo­dele sfinte de viețuire creștină pe care suntem chemați să le urmăm în viața noastră, dacă răspundem cu iubire la iubirea lui Dumnezeu și a sfinților față de noi. Așadar, icoana lui Hristos ne ajută să ne rugăm, să ne apropiem de Hristos, și să ne împărtășim de lumina Sa. De asemenea, icoanele Maicii Domnului și ale tuturor sfinților ne întăresc în lupta noastră duhovnicească spre a dobândi mântuirea și viața veșnică.
Totodată, trebuie să prețuim și rolul instructiv și educativ al sfintelor icoane. Rugându-ne în fața sfintelor icoane, întipărim în memorie viața și faptele minunate ale Mântuitorului Iisus Hristos, izvorâte din iubire milostivă, dar și din credința, evlavia, râvna, nevoințele și jertfelnicia sfinților, care ne sunt de mare folos în săvârșirea faptelor bune și în dobândirea sfințeniei. „Nu am prea multe cărți -spune Sfântul Ioan Damaschin - și nici nu am timp liber pentru a citi; intru însă în biserică, spitalul obștesc al sufletelor, înăbușit de gânduri, ca de niște spini; podoaba picturii mă atrage să mă uit, îmi desfătează vederea ca o livadă și, pe nesimțite, slava lui Dumnezeu pătrunde în suflet. Am primit răbdarea mucenicu­lui, răsplata cununilor și mă aprind, ca prin foc, cu dorința de a-l imita. Căzând la pământ, mă închin lui Dumnezeu, prin mijlocirea mucenicului și mă mântui”6.
Iată cât de necesare sunt sfintele icoane în viața noastră! Ele ne conduc la sfințenie, la Dumnezeu. Fără sfintele icoane, lumea noastră spirituală ar fi mult mai săracă. Având însă în biserică și în casă sfintele icoane, avem în fața noastră un izvor de lumină, de spiritualitate, de puritate și de frumusețe cerească. Prin urmare, avem datoria de a cinsti sfintele icoane, de a le apăra și de a le iubi, deoarece sfintele icoane ne amintesc permanent adevărul credinței că Hristos Domnul este pururea cu noi în Biserica Sa (cf. Matei 28, 20), împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, cu cetele îngerești și cu toți sfinții lui Dumnezeu.

Iubiți fii duhovnicești,

Prin hotărârea Sinodului al VII-lea ecumenic din anul 787, Biserica noastră dreptmăritoare a preluat și a oficializat învățătura Sfântului Ioan Damaschin cu privire la cinstirea sfintelor icoane și la importanța pe care ele o au în viața litur­gică a Bisericii și a fiecărui creștin ortodox. Această învățătură nu a fost valabilă doar pentru veacul al VlII-lea, ci pentru toate timpurile și locurile, pentru creștinii de astăzi și de totdeauna.
Biserica ne cheamă, așadar, să afirmăm credința ortodoxă și să cinstim sfin­tele icoane ale Domnului Iisus Hristos, ale Preasfintei Sale Maici, ale îngerilor și ale sfinților care împodobesc locașurile de cult ortodoxe, dar ne învață în același timp, să ne îngrijim și de icoana sau chipul lui Hristos prezent în aproapele nostru, în fiecare om. În acest sens, sunt pilduitoare și normative pentru viața noastră creștină cuvintele Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan adresate creștinilor din vremea sa și, prin ei, nouă tuturor: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (I Ioan 4, 10-11 și 20).
Prin urmare, temelia credinței noastre este iubirea milostivă. Iubind pe aproapele nostru, îl iubim și pe Dumnezeu.
Întrucât anul acesta, 2016, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noas­tre Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bise­ricești, îndemnăm pe toți tinerii din școli și din universități, pe profesorii de religie și pe teologi, pe tinerii slujitori ai sfintelor altare și pe toți credincioșii tineri să apere, să susțină și să promoveze valorile spirituale ale Ortodoxiei și ale poporului român, tradițiile sfinte primite din generație în generație, familia creștină tradițională, patrimoniul cultural național, bisericesc și civil, într-un cuvânt, identitatea noastră spirituală românească moștenită de la vrednicii înain­tași, pe care-i comemorăm și îi cinstim cu recunoștință în fiecare an.
În acest sens, un obiectiv de mare importanță pentru viața și istoria Bisericii noastre și a poporului român dreptcredincios, care are nevoie de susținerea noas­tră, este Catedrala Mântuirii Neamului. Noua Catedrală Patriarhală, lăcaș de rugăciune și de binecuvântare va rămâne peste veacuri o icoană a credinței nea­mului românesc și o mărturie a evlaviei noastre, a dăruirii și a dăinuirii noastre, dar și un simbol al demnității naționale, al unității și comuniunii dintre generații, al comuniunii românilor din țară și din afara țării. Noua Catedrală nu va fi des­tinată doar slujirii liturgice, ci va împlini și o lucrare social-culturală, filantropică și medicală. În această catedrală, alături de icoanele Domnului nostru Iisus Hristos și ale Maicii Domnului, vor fi pictate și icoanele sfinților români care au fost apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei românești de-a lungul veacurilor.
Ca în fiecare an, și în anul acesta 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cheamă și acum pe toți slujitorii sfintelor altare și pe toți credincioșii să susțină, cu aceeași dăruire, colecta pentru Fondul Central Misionar. Acest fond are deja o istorie de mulți ani și a fost de mare folos, în anii anteriori, mul­tor comunități parohiale și mănăstirești din țară și de peste hotare, dar și așeză­mintelor social-filantropice ale Bisericii noastre. Banii care vor fi colectați anul acesta vor fi folosiți, îndeosebi, pentru ajutorarea parohiilor

13.03.2016 Duminica lasatului sec de branza

Azi, 13 Martie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf, Mc. Hristina din Persia, Sf. Cuv. Ipomoni și aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului.
De asemenea, în această Duminică marcăm lăsatul secului de brânză, ultima zi de pregătire pentru Postul cel Mare. Această Duminică poartă în popor numele de Duminica iertării.

La biserica Sfântul Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, și vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii, căci ei își întunecă fețele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că își iau răsplata lor. Iat tu, când postești, unge-ți capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău care vede cele ascunse îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe pământ, unde moliile și rugina le strică, și unde furii le sapă și le fură. Ci vă adunați comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, și unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” Ev. Matei 6,14-21

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre doi termeni: „izgonire” și „întoarcere”.
Izgonirea se referă la cel mai dramatic moment din istoria omenirii. Să ni-l închipuim pe Adam, creat de Dumnezeu din țărână și înzestrat cu suflarea Lui de viață, stând în grădina Edenului și bucurându-se de vederea lui Dumnezeu. Adam putea vorbi direct cu Dumnezeu. Era o transparență totală, iar din cauza ispitirii șarpelui este izgonit din Rai. În dogmatică vorbim despre urmările păcatului strămoșesc care se răsfrâng asupra trupului prin moarte, asupra sufletului prin întunecarea rațiunii, prin slăbirea voinței și prin pervertirea sentimentului, iar în al treilea rând se răsfrânge asupra creației care nu îl mai recunoaște pe om ca creator al ei. Omul trebuie să lucreze pământul. Omul trebuie să domesticească animalele.
Din acea transparență de care vorbeam, omul a ridicat un zid între el și Dumnezeu, ba chiar și între el și oameni! Între el și Eva. Cain a făcut un zid greu de pătruns prin el prin fratricidul săvârșit asupra lui Abel. Din această cauză noi suntem închiși în niște cutii și nu putem vorbi cu Dumnezeu, iar noi, pentru a putea distruge aceste cutii, trebuie să trăim postul.
Astfel ajungem la al doilea termen: „întoarcere”. Postul este o cale prin care ne întoarcem spre Dumnezeu. Postul nu este un scop. Cine la sfârșitul postului va spune „am reușit să schimb ceva în mentalitatea mea, am reușit să mă domesticesc”, atunci rezultatul va fi cel bun. Să nu privim postul ca un scop în sine. El este o cale. Dacă unim postul cu rugăciunea, cu smerenia, cu iertarea și cu celelalte, vom avea drum deschis către Dumnezeu.
Întoarcerea la Dumnezeu este posibilă pe căi bătătorite. Întoarcerea este posibilă pe niște drumuri care au fost străbătute de niște semeni de ai noștri. Cei care au reușit să îl vadă pe Dumnezeu au fost sfinții. Ei au reușit să comunice cu semenii și cu Dumnezeu, distrugând zidul de la căderea lui Adam. Ei au dărâmat zidurile. Au ajuns la acea transparență edenică.
Noi trebuie să le urmăm sfatul. Am văzut că Evanghelia de azi ne dă trei sfaturi pentru întoarcerea în Eden. Primul: să iertăm pe semenii noștri. Fără iertare nu putem să străbatem drumul care ne stă înainte. Fără iertare nu are rost să ne pornim pe drumul postului. Al doilea: Postul în sine să nu îl concepem ca un scop, nu are rost să ne lăudăm că ținem post, ci să îl percepem ca o cărare spre împărăția lui Dumnezeu. Al treilea sfat: dacă pornim pe drumul postului, să ne despărțim de partea materială. Să nu uităm că postul este un urcuș și orice urcuș este mai greu decât un drum drept. Fiecare Duminică ne va spune ceva nou. Vom învăța ceva, iar la sfârșit vom ajunge la înviere, la starea paradisiacă.
Așadar, între cei doi termeni, legătura este Hristos. El a făcut posibilă întoarcerea din izgonire și de aceea El este Cel Care ne însoțește pe acest drum și cu El ne vom bucura pe pământ și în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

06.03.2016 Duminica infricosatoarei judecati (Lasatul secului de carne)

Azi, 6 Martie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Eufrosin, Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea și Aflarea Sfintei Cruci. De asemenea, această Duminică, a lăsatului sec de carne, poartă numele Înfricoșătoarei Judecăți.

La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: când va veni Fiul Omului în slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe scaunul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Sa toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, cum desparte păstorul oile de capre; și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați căutat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci drepții îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit, sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: adevărat vă spun că, întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga Sa: duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit Ție? El însă le va răspunde și le va zice: adevărat vă spun că, întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la chinuri veșnice, iar drepții la viață veșnică.” Ev. Matei 25,31-46

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre judecata universală și importanța milosteniei.
În Evanghelia de astăzi primim mesajul de a face milostenie pentru că prin aceasta ne câștigăm locul în împărăția lui Dumnezeu.
Dreptul Solomon spunea că este un timp prielnic în viața aceasta pentru toate. În această Duminică avem timp pentru conștientizarea planului lui Dumnezeu cu noi, în lume. Această Duminică se numește a înfricoșătoarei judecăți. Este a lăsatului sec de carne. Este ziua în care ne pregătim nu doar trupește, ci și sufletește pentru ceea ce urmează. Peste o săptămână începe Postul Mare. Ceasul se oprește în perioada Postului, noi urmând a ne gândi la aproapele nostru și la mântuirea noastră.
Să ne amintim de parabola neghinei. Omului i-a rodit țarina, însă între grâu, a crescut și neghină, iar stăpânul a lăsat să crească împreună, iar la seceriș le va despărți, iar neghinei i se va da foc. Aceasta ne duce cu gândul la înfricoșătoarea judecată. Dumnezeu va face judecata, prin Fiul Său Căruia I-a dat toată judecata.
Vedem în ziua de azi atâta luptă, războaie și violență, însă noi nu știm nici ziua, nici ceasul când va veni Fiul Omului. Sfârșitul lumii vine, dar nu știm data exactă. Nimeni nu știe, nici măcar îngerii, ci numai Tatăl.
În Evanghelia de astăzi am văzut porunca lui Hristos: marea poruncă a iubirii, a îndreptării și a milosteniei față de aproapele. Un profesor, în momentul în care examina studenții, le trecea nota dinainte în carnet, iar un elev a întrebat de ce face acest lucru. Profesorul a răspuns: „eu vă cunosc pe fiecare din activitatea și prezența la cursuri de-a lungul anului. E important cum te-ai pregătit de-a lungul vremii, pentru că toată perioada școlii este importantă, nu doar examenul”. Dacă și noi am ști când vine sfârșitul, ne-am pregăti. Dar rămâne viața pe care am avut-o până în acel moment. Viața este un examen pentru fiecare în parte.
Judecata din Evanghelie este cea universală. Este cea definitivă! Atunci ne primim sentința pentru veșnicie. Urmează Sâmbetele morților. În aceste zile aprindem o lumânare pentru cei adormiți, aducem un parastas, toate acestea influențează la judecata finală! Prin acestea facem un bine fraților noștri adormiți când se vor judeca viii și morții!
Azi am ascultat îndemnul la milostenie. Am auzit faptele milosteniei materiale și spirituale. Să ajuți pe cel în nevoie, să dai celui flămând hrană, celui însetat apă. Dumnezeu ne spune: „făcând unuia dintre aceștia mai mici frați ai Mei, Mie Îmi faceți!”. Teologia vorbește despre un pământ nou și un cer nou. Sfinții Părinți vorbesc despre niște trupuri transfigurate fără greutate. Dar până atunci, trebuie să facem voia lui Dumnezeu pentru ca judecata universală să ne afle pregătiți pentru această transfigurare a noastră. Dumnezeu dorește să restaureze în om chipul și asemănarea Sa. Există două componente ale iadului, ale chinului celui veșnic: 1. Despărțirea permanentă a omului de Dumnezeu, iar 2. Chinul cel veșnic care te face să vezi cât de mult ai păcătuit în această viață pământească.
Dumnezeu este bun, iubire, dar să nu uităm că este și drept, iar prin iubirea Sa ne face să conștientizăm când păcătuim. La judecată, conștiința omului va fi cea care îl va acuza sau apăra. Judecata omului nu este la fel cu cea a lui Dumnezeu. Noi nu realizăm întotdeauna gravitatea, însă Dumnezeu ne va descoperi toate faptele noastre, bune și rele, la înfricoșătoarea judecată.
Acesta este mandatul nostru în această Duminică. Să înțelegem că există moarte, boli, suferințe, dar peste toate acestea, este răsplata de după moarte. Să fim conștienți de ce înseamnă păcatul, să dobândim mântuirea prin milostenie, pentru că milostenia este peste fapte, așadar, prin faptele de milostenie să ajungem bineplăcuți lui Dumnezeu și în viața aceasta, dar mai ales în cea viitoare, Amin!

28.02.2016 Duminica 34-a dupa Rusalii (Intoarcerea fiului risipitor)

Azi, 28 Februarie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Gherman din Dobrogea, Sf. Cuv. Ioan Casian, Sf. Sfințit Mc. Nestor, Episcop de Maghid, Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul, Sf. Sfințit Mc. Proterie, Patriarhul Alexandriei. De asemenea, în această Duminică, a 34-a după Rusalii și a doua din perioada Triodului, se pomenește în pericopa evanghelică întoarcerea fiului risipitor.

La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb, Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa , iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărțit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-și toate, s-a dus într-o țară depărtată; și acolo și-a risipit toată averea, viețuind în desmierdări. Și, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să fie în lipsă. Și, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei țări și acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-și în fire, a zis: câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă; și, alergând, a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceți haina cea mai bună și-l îmbrăcați; puneți inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; apoi aducând vițelul cel îngrășat îl junghiați. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la țarină; când s-a întors și s-a apropiat de casă, el a auzit cântece și jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit și tatăl tău a junghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta; și mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el vițelul cel îngrășat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea ești cu mine și toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.” Ev. Luca 15, 11-32

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre conștientizarea stării de păcătoșenie și întoarcerea la Dumnezeu Tatăl.
Ne aflăm în Duminica a doua a Triodului, perioadă ce ne pregătește pentru Post, perioadă în care ne gândim la faptele și la păcatele noastre, la ce vrem să înlăturăm și ce vrem să înmulțim în viața noastră. Evanghelia de astăzi ne pune în față condiția mântuirii și calea pe care orice credincios trebuie să o aleagă dacă vrea să Îl întâlnească pe Dumnezeu.
Vedem în Evanghelie ce înseamnă depărtarea de Dumnezeu. Mulți dintre noi încercăm să ne răzvrătim și astfel ne îndepărtăm de Tatăl Cel ceresc, conștienți fiind, însă dorind independență mai mult lumească. Ieșirea de la Dumnezeu văzută la acest tânăr trebuie transpusă și în timpul nostru. Cu toții ne creștem copiii cât mai bine, însă în acest secol postmodern nu doar tinerii experimentează acest fapt, ci mulți alții cred că prin mintea lor, prin inteligență, se pot descurca fără Dumnezeu. Dar uităm că prin știință uităm de moralitate, de suflet, de partea duhovnicească. Dumnezeu ne-a creat liberi, putem alege ce vrem, însă noi trebuie să alegem viața, iar Hristos este Calea, Adevărul și Viața, pentru că fără Dumnezeu nu putem face nimic.
În epoca tehnologiei de azi putem găsi orice, însă eliminarea lui Dumnezeu din viața noastră ne duce la pieire din punct de vedere spiritual și moral. Omul este făcut după chipul lui Dumnezeu, el simte această rezonanță a stării de păcătoșenie atunci când greșește, iar prin programul omului de astăzi, prin aglomerația din viața noastră inhibăm chipul lui Dumnezeu și devenim niște oameni fără Dumnezeu. Uităm de Biserică, de Sfintele Daruri, de Sfânta Liturghie și de împărtășanie.
Vedem în partea de mijloc a pericopei cel mai important lucru din viața unui om: și-a venit în fire. A conștientizat starea sa și a dorit îndreptarea. Tânărul și-a cheltuit averea prin satisfacții de moment, vremelnice, după care s-a simțit neîmplinit. Mai mult, s-a găsit în foamete și în nevoie. Foamea a fost atât trupească, cât și sufletească. Atunci și-a adus aminte de viața în ascultarea tatălui său. De bunătatea tatălui său, de bogăția de acolo și de plinătatea vieții sale lângă tatăl său. Tânărului i-a lipsit cuvântul tatălui, iar acest moment crucial din viața sa, această scânteie din sufletul său l-a făcut să se întoarcă la tatăl. Cu alte cuvinte, păcătosul s-a întors la Tatăl cel ceresc, cu părere de rău și astfel a primit daruri minunate, a primit dragoste și plinătate.
E important să înțelegem că tatăl este Dumnezeu, iar casa Sa este Biserica. Tânărul a plecat în țară străină și a dat de necaz. Aici se vede importanța comuniunii din Biserică și faptul că Biserica este calea mântuirii noastre, a tuturor! Dumnezeu ne iubește, Dumnezeu ne vrea aproape și ne așteaptă asemeni tatălui din Evanghelie. Tot ce trebuie să facem este să nu ne complacem în păcat, ci să ne recunoaștem greșeala și să ne întoarcem la Dumnezeu cu părere de rău pentru faptele ce le-am făcut.
Tatăl din Evanghelie l-a văzut de la distanță pe fiul său, el l-a așteptat zi de zi și s-a bucurat de venirea sa. „Mort a fost și a înviat, pierdut a fost dar s-a aflat!”. Aceste cuvinte minunate arată bucuria lui Dumnezeu de întoarcerea unui păcătos. Dumnezeu ne iartă și ne iubește pentru toate păcatele noastre. Singura condiție este întoarcerea noastră către Dumnezeu.
Să luăm aminte la tânărul din Evanghelia de astăzi și să ne întoarcem la Dumnezeu, indiferent de starea în care ne aflăm, pentru că vom primi daruri minunate, duhovnicești, asemenea tânărului din Evanghelie. În vremea Postului să ne pocăim, pentru ca la finele lui să ne bucurăm împreună cu Hristos cel înviat și să auzim și noi cuvintele adresate tânărului ce și-a venit în fire: „mort a fost și-a înviat, pierdut a fost și s-a aflat!” Amin!

21.02.2016 Duminica a 33-a dupa Rusalii (Vamesul si fariseul)

Azi, 21 Februarie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Timotei, Sf. Ier. Eustatie, Sf. Mc. Mavrichie. De asemenea, această Duminică marchează începutul perioadei Triodului, adică perioada de 10 săptămâni premergătoare învierii Domnului. Această perioadă pregătitoare induce creștinului sentimentul și nevoia de pocăință, în această Duminică, a 33-a după Rusalii, citindu-se pericopa Vameșului și a Fariseului.

La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Cristian Porumb, iar cuvântul de învățătură a fost rostit tot de acesta.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu și altul vameș. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îți mulțumesc pentru că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți și desfrânați, sau ca acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-și ridice spre cer, ci își bătea pieptul său și zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalță pe sine se va smeri; iar cel care se smerește pe sine se va înălța.” Ev. Luca 18, 10-14

În cuvântul de învățătură, Părintele Cristian Porumb a vorbit despre smerenie și mândrie, despre pericolul mândriei și despre perioada de smerenie în care intrăm și la capătul căreia ne vom bucura de slăvita înviere a Domnului nostru Iisus Hristos.

Învățătura creștină ne învață despre viață, dar și pentru viață. Răspunsurile pe care creștinul le găsește aici nu sunt teoretice, ci sunt exemple de trăire a învățăturii aduse în lume de Iisus Hristos. Învățăturile Mântuitorului sunt niște puncte cardinale prin care ne călăuzim în drumul spre mântuire.

Azi am auzit pilda vameșului și a fariseului. Mântuitorul ne prezintă două exemple de persoane ale diferitelor clase sociale din vremea aceea. Fariseul era învățatul care era bine văzut în societate, iar vameșul era omul care aduna taxele și impozitele pentru Imperiul Roman, dar tagma sa era văzută rău din cauza faptului că luau mai mulți bani de la oameni decât se cuvenea. Acești doi sunt în templu, la rugăciune, dar Mântuitorul îi prezintă pe fariseu ca mândru și disprețuitor, iar pe vameș ca smerit și rugându-se cu părere de rău „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Dacă mândria este cel mai mare păcat, putem spune că smerenia este cea mai mare virtute. Smerenia mărește valoarea atât omului, cât și celorlalte virtuți. Putem să fim drepți, postitori, rugători, dar dacă nu manifestăm smerenie, atunci ne-am pierdut valoarea în fața lui Dumnezeu, iar dacă vom trăi în smerenie, atunci vom fi mai aproape de împărăția lui Dumnezeu. Privind în istorie, vedem că mândria a produs necaz și haos. Până și îngerii au căzut din cauza mândriei, fiind o cădere iremediabilă.

În Evanghelia de astăzi am văzut pe fariseu cum se ruga și se lăuda cu mândrie în fața lui Dumnezeu. El este bolnav sufletește. Sf. Ioan Gură de Aur spunea: „rău este să păcătuiești, însă de poți îndrepta, dar dacă păcătuiești și nu îți recunoști păcatul, atunci ești pierdut!”. Așa este și acest fariseu. Mântuitorul spune că fariseul se ruga în sine, adică Dumnezeu caută la inima omului. Cu gura putem să nu spunem nimic, însă Dumnezeu caută la inima omului, pentru că inima nu ascunde nimic. Acel fariseu îl judecă pe fratele său și nu conștientizează păcatul pe care îl săvârșește.
Vedem rugăciunea vameșului: sinceră, cu părere de rău, cu dorință de îndreptare. Îl vedem așadar în spatele bisericii, cu privirea în pământ. El știa că este păcătos. Ochii sunt oglinda sufletului. El manifestă pocăință pentru starea sa de păcătoșenie și cere mila lui Dumnezeu.

Mântuitorul ne arată astfel adevăratul model de rugăciune. Rugăciunea bineplăcută lui Dumnezeu este cea smerită. Această Evanghelie marchează începutul perioadei Triodului, perioadă marcată de Postul cel Mare al învierii Domnului. Acest post să ne insufle pocăință, milă, îndreptare și conștientizare a stării de păcătoșenie în care ne aflăm, pentru ca trăind și înțelegând patimile Mântuitorului nostru și jertfa Sa pentru noi și pentru păcatele noastre, să ne bucurăm la capătul drumului perioadei Triodului de cinstita și slăvita înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, Amin!

07.02.2016 Duminica a 16-a dupa Rusalii (Pilda talantilor)

Azi, 7 Februarie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf.Ier. Partenie, Ep. Lampsacului, Sf. Cuv. Luca din Elada, Sf. 4 Mucenici tribuni, împreună cu cei 1003 mucenici din Nicomidia. De asemenea, în această Duminică, a 16-a după Rusalii, se citește pericopa evanghelică ce cuprinde pilda talanților, una dintre cele mai importante pilde ale Mântuitorului întrucât arată omului faptul că Dumnezeu ne oferă daruri pentru a le înmulți.

La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, a chemat pe slujitorii săi și le-a încredințat averea sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul; fiecăruia după puterea sa. Apoi a plecat. Îndată cel care primise cinci talanți s-a dus de a neguțătorit cu ei și a câștigat alți cinci talanți. Tot așa și cel cu doi a dobândit și el alți doi. Iar cel care primise un talant s-a dus și a săpat în pământ, ascunzând argintul stăpânului său. Dar, după multă vreme, s-a înapoiat stăpânul acelor slujitori și le-a cerut lor socoteala. Atunci, apropiindu-se cel care primise cinci talanți a adus alți cinci talanți, zicând: stăpâne, cinci talanți mi-ai dat; iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Iar stăpânul său i-a zis: bine, slujitor bun și credincios, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apropiindu-se, și cel care primise doi talanți a zis: stăpâne, doi talanți mi-ai dat; iată alți doi am dobândit cu ei. Stăpânul său i-a zis: bine slujitor bun și credincios, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău. Apoi, apropiindu-se, cel care primise un talant a zis: stăpâne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai vânturat. De aceea m-am temut și m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ia-ți ce este al tău. Iar stăpânul său, răspunzând, i-a zis: slujitor viclean și leneș, ai știut că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am vânturat? Pentru aceasta se cuvenea ca tu să fi dat banii mei schimbătorilor de bani și eu, venind, mi-aș fi luat înapoi ce este al meum, cu dobândă. Luați deci de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Căci tot celui care are, i se va da și-i va prisosi; iar de la cel care nu are, se va lua și ceea ce are; iar pe slujitorul cel netrebnic aruncați-l în întunericul cel mai dinafară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.” Ev. Matei 25, 14-30

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre darurile primite de la Dumnezeu și responsabilitatea noastră față de acestea și datoria de a le întoarce la Dumnezeu.

Sf. Ioan Damaschin spunea despre om: este singura ființă creată de Dumnezeu după lumea pământească, dar mai ales după chipul lumii cerești, adică pentru lumea creată, dar după modelul lui Dumnezeu. Omul, cununa creației, este bineplăcut lui Dumnezeu și de aceea Creatorul așteaptă mai mult de la el. Mulți afirmă că animalele de casă au suflet. Nu este adevărat. Omul este singura ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Animalele au instinct, doar atât. Ele nu vor da seamă la judecată pentru că nu au conștiință. Toate de pe pământ sunt date ca omul să se hrănească și să trăiască pe pământ. Dacă animalele ar avea suflet, cum ar putea omul să se hrănească cu sufletul altei ființe?

Evanghelia de astăzi ne prezintă pe Dumnezeu care dă daruri omului, în chipul talaților. Vedem doi oameni muncitori care au înmulțit darul stăpânului, iar unul viclean care nu a muncit și a înapoiat stăpânului atât cât a primit. Acela este pedepsit pentru că nu și-a pus în valoare darul primit, încât să înmulțească prin darul său creația lui Dumnezeu.

Cuvântul talant din Evanghelie poate fi asemănat cu talent. Noi, fiecare, avem talent în vreun domeniu. Suntem buni la ceva. Acela e darul lui Dumnezeu. Prin acest dar suntem datori să arătăm lui Dumnezeu că punem în valoare talentul oferit și îmbogățim lumea, creația lui Dumnezeu, prin aplicarea a ceea ce știm să facem. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să nu punem lumina sub obroc, ci în vârful muntelui ca să lumineze lumea.

Așa și astăzi, omul primește de la Dumnezeu responsabilitatea față de creație, este chemat să înmulțească binele primit de la izvorul Binelui și să înfrumusețeze lumea. Goethe spune: “viața ta să fie numai faptă”. De aceea, să fim foarte atenți la darurile pe care le primim! De multe ori afirmăm existența norocului în viața noastră, însă nimic nu este întâmplător. Totul este de la Dumnezeu! Ce se întâmplă este cu voia lui Dumnezeu. El voiește îndreptarea omului. El îl ajută pe om și îl încearcă pentru a-l îndrepta.
Mitropolitul Bartolomeu spunea într-o pildă a sa că această Evanghelie se adresează preotului, pentru că preotul răspunde de sufletele enoriașilor și fiilor duhovnicești. Talanții sunt mai mulți, iar responsabilitatea de asemenea. Totul se termină la judecată. La judecata particulară se termină o etapă, cea a vieții pământești, iar a doua etapă și cea definitivă este judecata universală, când atât viii cât și morții vor fi judecați pentru faptele lor și pentru consecințele faptelor lor.

Trebuie să conștientizăm darul primit de la Dumnezeu și să îl lucrăm, să îl înmulțim, pentru că Dumnezeu iubește omul harnic, omul muncitor și omul care face binele. Vedem în Evanghelie cum Dumnezeu a luat de la leneș și a dat celui care are cinci talanți. Oare de ce? Pentru că acela cu mulți talanți a făcut mai mulți, adică are virtutea hărniciei și devotamentului față de stăpânul său, iar Dumnezeu dă mai mulți talanți oamenilor virtuoși care lucrează cu timp și fără timp voia lui Dumnezeu. Ia de la leneș și viclean pentru a da celui bogat în virtuți, pentru ca prin acelea să transmită și să facă mai mult bine în lumea lui Dumnezeu.

Ni se cere rodire a talantului. Să luăm exemplul slugilor bune și credincioase care astăzi au înmulțit talanții și să auzim și noi răspuns de la Dumnezeu la dreapta judecată: “bine, slujitor bun și credincios, peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră în bucuria stăpânului tău”, Amin!

31.01.2016 Duminica a 32-a dupa Rusalii (a lui Zaheu)

Azi, 31 Ianuarie 2016 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Diodor, Sf. Mc. Serapion, Sf. Mc. Papia, Sf. Mc. Nichifor, Sf. Mc. Claudiu, Sf. Doctori fără de arginți Chir și Ioan, Sf. Sfințit Mc. Ipolit, episcopul Romei.

De asemenea, în această Duminică, a 32-a după Rusalii facem pomenirea vameșului Zaheu care s-a îndreptat în fața lui Hristos și l-a primit în casa sa.

La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Dorin Crecan, preot paroh în parohia Mesteacăn, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de oaspetele nostru, Părintele Dorin Crecan.

EVANGHELIA ZILEI:

“În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut și a zis către el: Zaheu, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și el, grăbindu-se, s-a coborât și L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toți cârteau și ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în fața Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.” Ev. Luca 19, 1-10

În cuvântul de învățătură, Părintele Dorin Crecan a vorbit despre atitudinea lui Zaheu și impactul pe care îl are întâlnirea dintre om și Hristos.
Astăzi călătorim cu Mântuitorul pe un drum spre Ierihon și acolo îl vede pe un om mic de statură care s-a urcat într-un sicomor pentru a-L vedea pe Iisus. Ajungând acolo Iisus spune “Zaheu, grăbește-te și dă-te jos, că astăzi trebuie să intru în casa ta!”. Zaheu împlinește voia lui Hristos, iar oamenii Îl judecă pe Hristos pentru că intră la un păcătos. În momentul întâlnirii la masa comuniunii, Zaheu se îndreaptă, se spovedește și spune “dacă am nedreptățit pe cineva, întorc împătrit!”, iar Mântuitorul afirmă “astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, că Fiul Omului nu a venit să cheme pe cei drepți la pocăință, ci pe cei păcătoși!”. Acest răspuns îl așteptăm fiecare dintre noi. Hristos a venit să ne învețe pocăința, să îi caute pe cei pierduți, să ne arate mântuirea și să ne-o ofere.
Prin această întâlnire cu Zaheu, Mântuitorul ne aduce în fața noastră niște lucruri de care trebuie să ținem seama în viața noastră. Mai întâi, să Îl ascultăm pe Dumnezeu și să împlinim voia Sa. Ne aducem aminte de tânărul care a venit la Iisus și L-a întrebat “ce să fac să dobândesc viața cea veșnică?” iar Iisus, auzind că a păzit poruncile, i-a spus că trebuie să își vândă averea și apoi să îi urmeze, iar tânărul bogat a plecat rușinat, pentru că era bogat.
Și Zaheu avea bogăție, iar Sfinții Părinți spun că era avuție câștigată pe nedrept, dar iată că în fața lui Hristos Zahez se smerește și se îndreaptă. Oare care dintre noi ne recunoaștem nimcnicia noastră? Care dintre noi ne recunoaștem greșeala când ne judecăm cu semenii noștri în tribunale și în săli de judecată? Ba mai mult, ne ocărâm și ne învrăjbim mai tare! Dar noi uităm un lucru: judecata nu este a noastră! Este a lui Dumnezeu, Judecătorul cel drept! Pe oameni îi putem cumpăra, dar pe Dumnezeu nu putem. Pe El Îl câștigăm prin împlinirea poruncilor. Cum? Prin exemplul Mântuitorului: S-a smerit pe Sine, S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte pe cruce!
Mântuitorul pe toate le-a răbdat. A luat drumul Golgotei și a primit să se înalțe pe cruce pentru noi. El, Dumnezeu întrupat a fost judecat și condamnat de oameni, iar El S-a rugat pentru noi.
L-am văzut azi pe Mântuitorul stând de vorbă cu Zaheu, iar în fața Fiului lui Dumnezeu, Zaheu se îndreaptă și jumătate din averea sa o dă săracilor. Acest moment de sinceritate și de pocăință este răsplătit cu mântuirea ca făgăduință din această viață, pentru Zaheu.
Oare noi, când mergem la spovedit, avem acea părere de rău necesară pentru iertare? Oare nu mergem noi dintr-un formalism? Trebuie să luăm exemplul lui Zaheu și să ne pocăim în fața lui Dumnezeu nu din interes, ci din părere de rău.
Noi trăim pe pământ și vedem oamenii care se uită la noi, suntem conștienți că oamenii ne aud, poate ne judecă, însă să nu uităm că cineva de sus ne vede și ne aude. Să nu uităm să ne rugăm și să fim drepți, pentru că Dumnezeu ne vede. Noi, oamenii, trebuie să ne iubim unii pe alții, să împlinim poruncile date de Dumnezeu oamenilor, dar să nu uităm că doar Dumnezeu este dreptul Judecător și Mântuitor.
Noi, în fiecare Duminică și sărbătoare ne adunăm în casa lui Dumnezeu, ne rugăm împreună și aducem laudă Lui, căutând mântuirea, și ce cuvinte minunate a auzit azi Zaheu: “astăzi trebuie să fiu în casa ta!”. Așa și dumneavoastră, împreună cu Părintele Vicar ați ridicat această frumoasă biserică pe care o împodobiți atât de frumos spre slava lui Dumnezeu, spre cinstea voastră, iar Dumnezeu Care locuiește într-însa vă va răsplăti după jertfă. Veți auzi aici cuvintele pe care le-a auzit Zaheu: “astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!”.
Zaheu s-a suit într-un dud. Noi ne suim la casa Domnului, venim la Împărtășanie, avem posibilitatea și libertatea să venim și să Îl căutăm pe Dumnezeu. Să vorbim cu Dumnezeu, să ne întâlnim cu Dumnezeu prin Sfintele Slujbe.
Mulțumesc lui Dumnezeu și Părintelui Vicar pentru ocazia de a sluji în această biserică și vă mulțumesc dumneavoastră pentru răbdarea pe care ați avut-o ca să ascultați acest umil cuvânt de învățătură.
Rog pe bunul Dumnezeu ca pe toți să ne învrednicească să auzim cuvintele spuse lui Zaheu de Mântuitorul: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia”, iar în cer să auzim cuvintele “Slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost pusă, peste multe te voi pune, intră în casa Tatălui Meu”, Amin!

24.01.2016 Duminica a 31-a dupa Rusalii

Azi, 24 Ianuarie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Agapie, Sf. Mc. Vavila, Sf. Xenia din Sankt Petersburg, Sf. Mc. Timotei, Sf. Ier. Filon, Ep. Carpasiei, Cuviosul Filotheos ctitorul, Sf. Cuv. Xenia.
De asemenea, această Duminică, a 31-a după Rusalii poartă numele „Vindecarea orbului din Ierihon” datorită minunii care se citește în pericopa evanghelică din această zi.

La biserica noastră slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, pe când se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea la marginea drumului și cerșea. Și, auzind mulțimea trecând, el a întrebat: ce este aceasta? Și i-au spus lui că trece Iisus din Nazaret. Atunci el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-ți milă de mine. Iar cei care mergeau înainte îl certau, ca să tacă; el însă și mai tare striga: Fiul lui David, fie-ți milă de mine! Iar Iisus s-a oprit și a poruncit să-l aducă la Dânsul; și, când s-a apropiat, l-a întrebat, zicând: ce vrei să-ți fac? Iar el a spus: Doamne, să văd. Și Iisus i-a zis: vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și a mers după Iisus slăvind pe Dumnezeu, și tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu.” Ev. Luca 18, 35-43

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre importanța vederii sufletești.
Evanghelia de astăzi ne prezintă pe Mântuitorul cu ucenicii Săi în Ierihon unde este întâmpinat de mulțime multă. Mulțime care doresc să Îl vadă, să Îl audă și poate chiar să primească vindecare de bolile lor. Între aceștia se afla și un orb care întreba cine vine în Ierihon, de se adună mulțime mare. Cineva a răspuns că vine Iisus. Orbul a auzit despre Iisus, însă de asemenea a mers la mulți doctori și la cărturari și farisei ca să se vindece. În acest moment, orbul se hotărăște să ceară îndurare și la Iisus, cerându-i „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!”. Despre acest orb aflăm din Evangheliile sinoptice că se numea Bartimeu, fiul lui Timeu. Evangheliile ne spun că orbul a strigat după Iisus, L-a dorit. Nu a cerut nimic de la El. Iisus l-a auzit și l-a întrebat ce dorește, iar orbul a zis „Vreau să văd!”, iar Hristos a înfăptuit minunea, remarcând „credința ta te-a mântuit!”.
Aici trebuie să înțelegem că este vorba despre vederea sufletească și de vederea fizică. Prima este mai importantă pentru că este o vedere spre Dumnezeu, iar a doua este darul lui Dumnezeu pentru a vedea lumea, creația lui Dumnezeu.
De-a lungul misiunii Sale, Iisus a avut parte de mulți bolnavi care au dorit să se atingă de El și au luat vindecare. De aici trebuie să înțelegem importanța lucrului sfânt!De aceea ne atingem de Sfintele Moaște! Prin atingerea de ce este sfânt și sfințit, atunci când vedem cu ochii credinței, primim vindecare și ne apropiem de Dumnezeu.
Avem în zilele noastre unele secte care refuză transfuzia, operațiile sau diferite medicamente, spunând că doar Dumnezeu face minunile acestea, însă trebuie să înțelegem că Dumnezeu lucrează prin oameni, prin medici, iar prin acest ajutor reciproc oamenii își dăruiesc sănătate și bunăvoirea pe care o dorește Dumnezeu între oameni.
Revenind la Evanghelie, vorbim despre un orb. Un om care nu vede. Am mai întâlnit și în altă pericopă un orb din naștere care a fost vindecat de Iisus, iar în cazul aceluia s-a pus problema cine a păcătuit? El sau părinții lui? De multe ori păcatele merg până la a șaptea generație. Dacă se săvârșește un păcat împotriva Duhului Sfânt, acel păcat se revarsă asupra urmașilor. Acela se consideră blestem deoarece își are originea profundă în strămoși.
Astăzi printre cele mai mari păcate care există între oameni sunt invidia, bârfa și răul ce îl producem semenului nostru. Sfântul Efrem Sirul spune într-o scriere a sa „dacă te-ai așezat la masă, mănâncă pâine, dar nu cleveti pe aproapele tău pentru că te faci mâncătorul aproapelui tău!”, iată de ce păcatele își au originea în răul de la diavol.
Hristos a vindecat pe orb, ne-a vindecat și pe noi prin jertfa Sa, a restaurat firea umană. În cazul de față, vorbim de trei feluri de vedere: fizică, intelectuală și spirituală.
Cea fizică este cea pe care o simțim cu ochiul, cea intelectuală include rațiunea și ceea ce acumulăm de-a lungul vieții. Cunoștințe, date, informații și cultură, prin toate acestea ajungând la vederea spirituală. Toate acestea trei vederi formează un total prin care noi, oamenii, ne arătăm recunoștința față de Dumnezeu.
Așadar, tot ceea ce acumulăm în această viață, tot ceea ce trăim în această viață să îndreptăm spre Dumnezeu, să fim ca orbul care a strigat după Hristos, L-a dorit pe Hristos și iată că Hristos nu întârzie să răspundă. Acesta e scopul nostru pe pământ, să Îl căutăm pe Hristos și să ne dorim vederea cea duhovnicească a lui Dumnezeu prin liniștea și puterea rugăciunii, Amin!

17.01.2016 Duminica a 29-a dupa Rusalii

Azi, 17 Ianuarie 2016, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuv. Antonie cel Mare, Sf. Cuv. Ahila, Sf. Cuv. Antonie cel Nou de la Veria. De asemenea, această Duminică, a 29-a după Rusalii, este numită a celor 10 leproși.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși care stăteau departe și care au ridicat glasul și au zis: Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors și cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; și a căzut cu fața la pământ lângă picioarele lui Iisus și I-a mulțumit. Și acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toți cei zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit.” Ev. Luca 17, 12-19

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre lepră, boală ce indică suferința prin care orice om se apropie de Dumnezeu.
Ne aflăm în Duminica a 29-a după Rusalii, Duminica vindecării celor 10 leproși. Cunoaștem cu toții contextul biblic al vindecării acelor leproși și de obicei se urmărește planul recunoștinței, întrucât doar unul din cei zece s-a întors să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru vindecare.
Boala leprei este cunoscută în Antichitate și a continuat până în secolul al XX-ea când s-a aflat un leac. Cercetările au stabilit că originea acestei boli este Africa de Est de unde s-a răspândit în Orientul Apropiat, Asia și Europa. O boală infecțioasă gravă ce a fost prezentă și în cartea Leviticului 13-14. De acolo ne dăm seama că toate bolile dermatologice mai grave erau puse sub semnul leprei. Inițiat această boală demarează fără simptome, poate fi fără simptome 20 de ani după care începe să își arate adevărata față: pete, căderea părului, descompunerea țesutului, tumefieri, ulcerații.
În veacul XX o țară foarte afectată a fost Norvegia, din această cauză acolo au fost multe cercetări pentru aflarea leacului. Hansen a descoperit bacilul, mai târziu s-au descoperit alte tratamente, iar astăzi există un vaccin anti-lepră.
Dincolo de boala aceasta groaznică a fost izolarea bolnavilor. Ei erau excluși din comunitate. Pentru un om bolnav asta înseamnă condamnarea la singurătate, la deznădejde. Peste tot în lume erau leprozerii unde acești oameni erau ținuți.
În veacul al XIX-lea, una din celebrele leprozerii era insula Molocai din Hawai, acolo fiind peste 800.000 de leproși, iar unul dintre oamenii care și-au dedicat viața acestor oameni este Damian de Veuster, belgian care a intrat în mănăstire la vârsta de 19 ani. Acesta cere să meargă misionar în Honolulu în locul fratelui său mai mare Pamfil care se îmbolnăvește de tifos.
Ajunge acolo la vârsta de 24 de ani, în 1864, iar în 1873, la 33 de ani, vârsta lui Hristos, cere să meargă misionar în insula Molocai în leprozerie. Acolo îl întâmpină un muribund căruia îi citește rugăciunea de ieșire a sufletului după care tânărul moare. Din acel moment tânărul Damian își dedică viața comunității de leproși din insula Molocai. La fiecare Liturghie și predică se includea între leproși, chiar dacă nu era bolnav de lepră, însă Dumnezeu nu întârzie să îl audă și Damian se îmbolnăvește de lepră. Damian moare la 49 de ani după o viață dedicată leproșilor.
În anul 2009 a fost sanctificat, iar în 2004 a fost denumit cel mai mare belgian al tuturor timpurilor. Ce trebuie să înțelegem. Atunci când societatea te exclude datorită unui păcat, unei boli, nu contează pentru ce, Hristos te primește cu brațele deschise. El spune „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi odihni pe voi”. Lumea ne exclude, dar este momentul pentru a stabili o relație sinceră cu Dumnezeu.
Înainte să moară, Damian îi scrie fratelui său că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru darul leprei. Așa o mulțumire este absurd în zilele noastre, însă el îi scrie fratelui său că nu știe cum să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru boala care i-a deschis calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu. Dumnezeu se descoperă când suferința e extremă. Atunci când nu mai există cale de ieșire. Când soluțiile s-au terminat. Atunci se arată Hristos. Pe cruce! Atunci Îl cunosc cu adevărat pe Dumnezeu.
Noi de foarte multe ori Îl căutăm pe Dumnezeu în lux, în așezare, în liniște și pace, dar de multe ori El Se arată în condiții extreme. Tot ce primim de la Dumnezeu este binecuvântare, însă a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru suferință este a-L cunoaște pe El, pentru că Hristos a suferit. Hristos nu a avut lux, liniște, ci a avut parte de muncă, de suferință, de chin și de cruce. Acesta este Dumnezeul nostru, cu el vrem să ne întâlnim. Cum să Îl cunoaștem pe Dumnezeu când avem lucrurile pe care ni le dorim? Pe el Îl cunoaștem în principal în suferință, de aceea să mulțumim pentru fiecare dram de suferință pe care l-am primit. Dacă noi Îi mulțumim, El ar zâmbi, iar acel zâmbet ne-ar face să Îl cunoaștem atât pe pământ, cât și în cer, în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro