+ Font | - Font

Home

Despre preot paroh Monografia bisericii "Sfantul Nicolae"

Ultimele Evenimente

12.09.2017 Biserica noastra in Ziarul ”Lumina” Parintele vicar Ionut Pop primeste Crucea Patriarhala estoniana 23.04.2017 Duminica Tomii (hramul de vară al parohiei noastre) PS Petroniu si Pr. Ionut Pop in vizita in Madagascar 18.12.2016 Corala Armonia din Constanta in concert la Sf. Nicolae 04.12.2016 Duminica a 27-a dupa Rusalii (PS Petroniu si PS Qais in parohia Sfantul Nicolae) 08.05.2016 Duminica Tomii (hramul de vara al bisericii noastre) 28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii 06.12.2015 Slujba arhiereasca de Sfantul Nicolae, hramul bisericii noastre 30.11.2015 Preasfintitul Petroniu la implinirea a 50 de ani

Ultimele Noutati

Preacucernicul Părinte Paroh Ionuț Pop a primit funcția de Vicar Eparhial PROGRAMUL liturgic în Postul Mare PROGRAMUL Intrarii in Postul cel Mare Programul Paraclisului Maicii Domnului

Ultimele Stiri

Patriarhul României aniversează împlinirea vârstei de 63 de ani O opinie tendențioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Meteo


Promovare

 • Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului http://www.mitropolia-clujului.ro/
Mitropolia

 • EPISCOPIA SALAJULUI www.episcopiasalajului.ro



 

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

01.05.2016 Invierea Domnului (Sfintele Pasti)

Hristos a înviat!

Azi, 1 Mai 2016, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, care marchează trecerea de la moarte la viață a întregii omeniri prin învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Denumirea de Paști vine din limba ebraică unde „pesah” înseamnă „trecere”.

La biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma din Zalău programul de sărbătoare a început de la miezul nopții când, în sunet de toacă și clopote, a început Slujba Învierii și din mii de glasuri a răsunat troparul „Hristos a înviat!”. Slujba a fost oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. La sfârșitul slujbei s-au dat paștile oferite de către familia Pop Claudiu și Mihaela cărora le mulțumim și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit.

Marele praznic a continuat în dimineața următoare cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa Evanghelică a învierii a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a constat în citirea Pastoralei la Învierea Domnului transmisă de Preasfințintul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, tuturor credincioșilor din Episcopia Sălajului. La momentul pricesnei am avut bucuria de a asculta o priceasnă interpretată de Alice Ghile, eleva de 9 ani de la Liceul de Artă "Ioan Sima" din Zalău și membră a Ansamblului Folcloric "Meseșul" căreia îi mulțumim din suflet.

EVANGHELIA ZILEI:

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos.” Ev. Ioan 1, 1-17

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor
creștini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor și milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhierești binecuvântări!

Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!

În timpul intrării Sale triumfale în Ierusalim, „când S-a apropiat și a văzut cetatea, Iisus a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile, când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile. Și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale” (Luca 19,41-44). La câteva zile după ce a rostit această profeție, „Ieșind Iisus din templu, S-a dus și s-au apropiat de El ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând, le-a zis: «Vedeți toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească»” (Matei 24,1-2).
Întrucât Domnul Hristos și-a găsit sfârșitul în Ierusalim, dar tot acolo a înviat din morți, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre acest oraș și templul din el.
În Talmud, renumita carte sfântă a evreilor, stă scris: „Zece măsuri de frumusețe i-au fost dăruite lumii. Nouă le-a luat Ierusalimul, iar una restul lumii”.
Ierusalimul sau „Cetatea păcii”, cum s-ar traduce din limba ebraică în românește numele acestui oraș, este cel mai important centru spiritual de pe fața pământului, fiind considerat sfânt de către creștini, evrei și musulmani, ceea ce îl face să fie unic în lume. Orașul este situat la cumpăna dintre Marea Mediterană și Marea Moartă, pe vechiul „Drum al Patriarhilor”, ce lega Egiptul de Asiria. Ierusalimul este așezat în munții Iudeii, pe un platou calcaros, înalt de 800 de metri peste nivelul mării, fiind înconjurat din trei părți de văi adânci.
Orașul vechi se prezintă astăzi ca o cetate medievală împrejmuită de ziduri groase, care au o lungime de patru kilometri și o înălțime între zece și douăzeci de metri, fiind ridicate de sultanul Soliman Magnificul (1520-1566). Orașul vechi adăpostește cartierele creștin, armean, evreiesc și arab, accesul în cetate fiind făcut prin opt porți.
În decursul îndelungatei sale istorii, Ierusalimul a fost distrus de două ori, asediat de douăzeci și trei de ori, atacat de cincizeci și două de ori, capturat și recapturat de patruzeci și patru de ori.
Originea orașului se pierde în negura vremii. Descoperirile arheologice au stabilit că prima fundație a acestuia coboară în timp până la începutul celui de-al treilea mileniu î.Hr., fiind scoase la lumină vestigii ale unei cetăți vechi de peste cinci mii de ani.
Cea dintâi posibilă referire la cetatea Ierusalimului o întâlnim în cartea Facerii (14,18) din Vechiul Testament, unde Melchisedec este menționat ca rege al Salemului, prin anii 2150 - 2000 î.Hr. Identificarea Salemului cu Ierusalimul este susținută printre alții și de către renumitul istoric evreu Iosif Flaviu.
Prima mențiune scrisă despre acest oraș apare în textele egiptene de blestem din secolele XIX-XVIII î.Hr., sub forma Rusalimum.
David, cel de-al doilea rege al evreilor, care a domnit între anii 1010 și 970 î.Hr, după ce a capturat Ierusalimul de la tribul iebuseilor în anul 1003, și-a mutat capitala regatului de la Hebron aici.
Regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a cucerit Ierusalimul în anul 586 î.Hr., lăsându-l în ruine, iar pe locuitori i-a exilat în Babilon.
În 536 î.Hr., robii evrei s-au întors din Babilon și au reclădit Ierusalimul, care a fost capturat în mod pașnic de împăratul Alexandru cel Mare, în 332 î.Hr.
În anul 63 î.Hr., Ierusalimul a fost cucerit de oștile romane conduse de generalul Pompei.
La finele revoltei iudaice din anii 66-70 d.Hr., romanii, sub conducerea lui Titus, au distrus Ierusalimul.
Între anii 132-135 d.Hr., a avut loc o nouă revoltă a iudeilor, care a fost înăbușită în sânge de romani. În urma acesteia, Ierusalimul a fost nimicit, fiind arat cu plugurile, iar populația evreiască a fost trimisă în robie pe întinsele teritorii ale Imperiului Roman. Împăratul Adrian a ridicat aici o cetate păgână numită Aelia Capitolina, închinată zeului Jupiter Capitolinul, în care iudeilor nu le era permis să intre.
În urma edictului de toleranță de la Milan, emis în anul 313, de împăratul Constantin cel Mare, creștinii au dobândit libertate de manifestare în Imperiul Roman, încât în Ierusalim au fost ridicate mai multe biserici, iar evreilor li s-a dat voie să se stabilească aici.
În 614, Ierusalimul a căzut în mâinile perșilor conduși de Khosroe al II-lea, care au distrus biserica Învierii Domnului și au expulzat toți evreii din oraș.
În anul 629, Ierusalimul a fost recucerit de împăratul bizantin Heraclie I.
Califul Omar al Damascului a ocupat în 638 Ierusalimul, care a trecut sub stăpânire musulmană, ridicându-se aici mai multe moschei.
Cavalerul francez Godefroy de Bouillon, aflat în fruntea oștilor cruciate, a cucerit în anul 1099 Ierusalimul, devenind regele acestuia.
În 1187, Ierusalimul a fost capturat de musulmanii conduși de sultanul Egiptului Saladin, care era supranumit „Leul deșertului”.
În anul 1244, mercenarii turci aflați sub conducerea lui Salih Ayyub, au cucerit Ierusalimul, pe care l-au transformat în ruine.
Ierusalimul a căzut în mâinile mamelucilor Egiptului, în 1260.
În anul 1517, Imperiul Otoman a preluat în mod pașnic Ierusalimul.
Trupele britanice, aflate sub comanda generalului Edmund Allenby, au cucerit Ierusalimul, în 1917.
În 14 mai 1948, a fost înființat Statul Israel, iar în 13 decembrie 1949, Ierusalimul a fost declarat capitala acestuia.
Întrucât Ierusalimul este considerat oraș sacru de către creștini, evrei și musulmani, vom prezenta, în ordinea vechimii lor, cele mai importante locuri sfinte de aici, ale celor trei mari religii monoteiste din lume.
Muntele Moria este locul în care patriarhul Avraam, părintele poporului ales, trebuia să-l jertfească pe fiul său Isaac, la porunca lui Dumnezeu. Renumita moschee a lui Omar se înalță astăzi pe acest munte.
Mormântul regelui și psalmistului David, în timpul căruia Ierusalimul a devenit capitala regatului Israel, se găsește sub foișorul Cinei de Taină.
Sionul este o colină din zona de sud-est a Ierusalimului. În timpul robiei babilonice acesta a devenit simbolul speranței mesianice a iudeilor.
La porunca lui Dumnezeu, evreii au alcătuit întâi cortul mărturiei, apoi au ridicat templul din Ierusalim, care era centrul spiritual al întregii vieți din Israel. Orice copil iudeu de parte bărbătească era închinat lui Dumnezeu în acest templu. De asemenea, fiecare familie de evrei trebuia să se închine la templul din Ierusalim cel puțin o dată în viață. Mare parte a materialelor din care a fost zidit templul au fost adunate de regele David, însă acesta a fost ridicat de fiul său, înțeleptul Solomon (970-930 î.Hr.), în decurs de șapte ani, fiind terminat și sfințit în anul 955.
Când a fost gata, templul se putea număra printre minunile lumii. Era zidit din marmură albă și acoperit din același material. Pe acoperiș erau înfipte cuie de aur, cu partea ascuțită în sus, pentru a nu se așeza păsările să-l murdărească. Văzut din depărtare, acesta semăna cu un munte de zăpadă care strălucește în soare.
Templul avea două încăperi: Sfânta și Sfânta Sfintelor.
În Sfânta se aflau masa, pâinile punerii înainte pentru slujbă și sfeșnicul cu șase brațe. Aici tămâia zilnic câte un preot, prin tragere la sorți.
În Sfânta Sfintelor se găseau altarul tămâierii, care era tot de aur și chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot se păstra urna de aur, în care era un vas cu mană, toiagul lui Aaron care odrăslise și tablele legii. Deasupra chivotului erau doi heruvimi ai măririi, care umbreau altarul împăcării. În Sfânta Sfintelor intra numai arhiereul, o dată pe an, cu sânge de animale, adus ca jertfă pentru popor.
Templul era înconjurat de un pridvor și de mai multe curți.
În 586 î.Hr., regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului a jefuit și incendiat templul din Ierusalim, a luat ca pradă de război sfintele vase și podoabe, iar pe evreii din Israel i-a dus în robie.
După ce regele persan Cirus al II-lea (559-530 î.Hr.) a cucerit Babilonul, evreii, sub conducerea lui Zorobabel, s-au întors acasă în anul 538. Cu sprijin financiar din partea vistieriei regale a lui Cirus, evreii au reconstruit templul din Ierusalim, care a fost sfințit în 515, reprimind și odoarele confiscate de Nabucodonosor.
Când templul a fost gata, era mai mare decât cel al lui Solomon, dar departe de a fi ceea ce fusese vechiul templu. Bătrânii care apucaseră și templul lui Solomon, când priveau la modestia celui nou și își aduceau aminte de măreția și strălucirea celuilalt, izbucneau în plâns. Prorocul Agheu însă îi mângâia și le zicea că „slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi” (Agheu 2,9), pentru că în el va intra Mesia cel așteptat.
În anul 169 î.Hr., regele seleucid Antioh al IV-lea Epifanes a prădat templul din Ierusalim. Doi ani mai târziu, același rege a interzis cultul iudaic și a așezat în templu statuia lui Zeus, impunând cultul acestuia.
Evreii, sub conducerea fraților Macabei, s-au răsculat și au înlăturat jugul seleucid, iar în 164 î.Hr., Iuda Macabeul a reparat templul din Ierusalim.
Un secol mai târziu, regele Irod cel Mare a renovat complet și a extins templul.
În acest templu s-a nevoit Sfânta Fecioară Maria, timp de doisprezece ani.
În urma unei revoltei iudaice, în anul 70 d.Hr. templul din Ierusalim a fost distrus în întregime de către romani, fără a mai fi refăcut vreodată.
Tot ce a mai rămas în picioare din acest templu este un zid lung de 488 de metri, ridicat de regele Irod cel Mare, din care mare parte se află sub pământ. Zidul de astăzi are o înălțime de 32 de metri, din care doar 19 sunt la vedere, și cuprinde un număr de 45 de rânduri de piatră, dintre care 28 la suprafața solului, iar 17 dedesubt. Doar primele șapte straturi de piatră sunt din vremea lui Irod cel Mare, celelalte fiind adăugate ulterior.
Zidul plângerii este cel mai sfânt loc al evreilor, fiind tot ce a mai ramas din templul lor de altă dată. Pelerini iudei din toate colțurile lumii vin să se roage aici și să plângă pierderea templului.
Evreii introduc în spațiile dintre pietrele zidului bucățele de hârtie pe care își scriu dorințele, în timp ce alții se roagă cu voce tare în cele mai diverse limbi ale lumii. De două ori pe an, înainte de sărbătoarea Paștelor și de Anul Nou evreiesc, aceste bucăți de hârtie sunt scoase și îngropate pe Muntele Măslinilor.
Pe esplanada din fața zidului plângerii au loc evenimente foarte importante: lunea și joia dimineața se desfășoară ceremonii în timpul cărora băieții de treisprezece ani își sărbătoresc majoratul religios; vinerea seara studenții celebrează, la apusul soarelui, sosirea sabatului; tinerii căsătoriți vin să se fotografieze, iar copiii din clasa întâi primesc aici primul lor exemplar al Vechiului Testament.
Pentru creștini, cele mai importante locuri sfinte din Ierusalim, în afară de cele comune cu ale evreilor, sunt: foișorul cinei de taină, unde a avut loc și pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli; Grădina Ghetsimani; biserica Sfântului Mormânt, care cuprinde Golgota (locul în care Domnul Hristos a fost răstignit), piatra ungerii (pe care trupul Domnului a fost uns cu miresme de Iosif din Arimateea și de Nicodim), Sfântul Mormânt (în care a fost așezat și de unde a înviat, a treia zi, trupul mort al Mântuitorului); precum și mormântul Maicii Domnului.
Musulmanii dețin în Ierusalim moscheea Al Aqsa, de unde ei consideră că profetul lor, Mahomed, s-a înălțat la cer, călare pe calul său Al-Buraq al-Sharif și moscheea lui Omar, zidită pe locul fostului templu iudaic. Esplanada cu cele două moschei amintite este socotit cel de-al treilea loc sfânt al musulmanilor din lume, după orașele Mecca și Medina.
Iubiți fii sufletești,
Orice creștin adevărat are dorința sfântă de a vizita Ierusalimul. Cei care însă, din diverse motive, nu pot ajunge să contemple frumuseț

28.04.2016 Denia celor 12 Evanghelii

La biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Apostol Toma” din Municipiul Zalău, Denia celor 12 Evanghelii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Petroniu. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit Preacucernicul Părinte paroh Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacuviosul Părinte exarh Antonie Pința, coslujitor la această biserică, precum și părinții diaconi Adrian Onica, Andrei Urs și Cristian Popa. La slujba de o profundă încărcătură duhovnicească au participat numeroși credincioși din municipiul Zalău. Ca la fiecare slujbă aceștia s-au închinat unei părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care sunt expuse într-o icoană relicvar din locașul de cult. Aceste sfinte moaște au fost primite ca dar din partea Preasfințitului Părinte Petroniu cu prilejul sfințirii pietrei de temelie a bisericii în anul 2009.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat Preacucernicului Părinte paroh Ionuț Pop Crucea Sălăjană, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, felicitându-l pentru bogata activitate desfășurată atât la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului, cât și în mijlocul credincioșilor Parohiei "Sfântul Nicolae" din Zalău.
Peste o săptămână, în duminica Tomii, biserica va îmbrăca din nou haine de sărbătoare cu prilejul prăznuirii hramului de primăvară, locașul de cult avându-l ca ocrotitor, pe lângă Sfântul Ierarh Nicolae și pe Sfântul Apostol Toma. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Stefanos, Mitropolitul Ortodox al Tallinnului și a toată Estonia și de către Preasfințitul Părinte Petroniu.

Trinitas TV


Predica Preasfințitului Părinte Petroniu Florea

24.04.2016 Duminica Floriilor

Azi, 24 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Pasicrat și Valentin din Durostorum, Sf. Ier. Mărturisitor Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sf. Ier. Simion Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei, Sf. Mc. Sava Stratilat, Sf. Cuv. Elisabeta și Sf. Cuv. Xenofon Ctitorul.
Tot astăzi prăznuim Intrarea Domnului în Ierusalim, Duminica Floriilor, a șasea Duminică din Postul Mare.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop. La sfârșitul slujbei, s-au împărțit tradiționalii mărțișori sfințiți care simbolizează ramurile de finic pe care le aveau ierusalimitenii în mâini la intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în cetatea sfântă.
De asemenea, la slujba Sfintei Liturghii am avut bucuria de a asculta două pricesne prepascale cântate de Andreica Teofana, elevă în clasa a doua la Școala Avram Iancu din Zalău și pregătită de domnul profesor Eugen Pânzaru cărora le mulțumim și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le răsplătească însutit.

EVAGHELIA ZILEI:

„Înainte de Paști cu șase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort și pe care îl înviase din morți. Acolo I-au făcut cină și Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preț, a uns picioarele lui Iisus și le-a șters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur și, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsați-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea. Și din iudei, mulțime multă a aflat că este acolo și au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr pe care-l înviase din morți. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoților, ca și pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulți dintre iudei plecau de la ei și credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulțimea de popor care venise la proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic și au ieșit în întâmpinarea Lui și strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, șezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înțeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul și că ei I le-au împlinit. Deci mulțimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea a ieșit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.” Ev. Ioan 12, 1-18

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre intrarea Domnului în Ierusalim raportată la minunea învierii lui Lazăr care a precedat această intrare triumfală.
Ne aflăm în Duminica Floriilor. Dacă ne transpunem în Țara Sfântă, acolo unde un Om și-a început activitatea publică la 30 de ani, ca mai apoi prin cuvânt cu putere multă, prin minuni, prin înțelepciune, a strâns mulțime multă, a primit botezul de la Ioan și și-a început propovăduirea, ca timp de 3 ani și jumătate să umble prin Țara Sfântă unde era primit de mulțimi.
Astăzi Hristos intră din nou în cetatea Ierusalimului, blând și smerit, cum spune Sf. Ev. Ioan. Evanghelia de astăzi este așezată între două mari evenimente: între învierea lui Lazăr din Betania și moartea și învierea Sa.
Revenind la acel Om minunat, văzându-i toată activitatea, cele trei învieri, văzându-i moartea Sa ce a culminat cu învierea Sa din morți, putem spune „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale!”.
Să ne amintim de episodul în care o desfrânată a fost judecată și urma să fie ucisă cu pietre, dar învățătorii de acolo Îl întreabă pe Hristos ce să facă cu aceasta, iar Hristos, scriind pe nisip, nu a spus să fie ucisă, nici să nu o ucidă, ci a zis „cel care este fără de păcat între voi să arunce primul!”, iar cei care erau aproape de El, cu piatra în mână, au lăsat piatra și au plecat. Scrisul lui Hristos le-a arătat starea de păcătoșenie a lor și astfel au plecat de acolo.
Revenind la Evanghelie, păcatul a adus moartea în lume iar Hristos a venit pentru a ne scăpa de păcat, pentru ca omul să aibă posibilitatea să se mântuiască. Am spus că Hristos a înviat pe Lazăr din morți. Este important de reținut că după patru zile Hristos a ajuns în Betania pentru a-Și vedea prietenul Lazăr. Comentatorii Evangheliei spun că intenționat a ajuns târziu, pentru a arăta lumii că Lazăr cel adormit, se va trezi. Mulți înțeleg adormirea spre recuperare, dar somnul lui Lazăr era somnul de moarte. Când a vorbit cu surorile lui Lazăr, Marta și Maria, Hristos a aflat că este mort de patru zile, dar Hristos ce a făcut: a mulțumit lui Dumnezeu pentru că este cu El. Care dintre noi, atunci când facem o faptă, începem prin a-I mulțumi lui Dumnezeu? Să ne amintim de învierea fiicei lui Iair, de fiul văduvei din Nain, aceste învieri făcute de Hristos după puțin timp de la moartea celor doi, dar iată că aici este vorba de patru zile. Hristos a spus „Lazăre, vino afară!” și Lazăr a ieșit afară, haina mortuară s-a desfăcut iar Lazăr s-a făcut sănătos, iar după aceasta Mântuitorul a luat cina chiar în casa lui Lazăr.
Iată minunea Dumnezeiască! Iată de ce astăzi Mântuitorul este aclamat de mulțimea prezentă. Iată de ce oamenii L-au văzut pe Hristos ca împărat! I-au cântat „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”, este important de reținut că oamenii Îl numeau fiul lui David, adică Îl recunoșteau ca fiind din viță nobilă, împărătească. Oamenii Îl așteptau cu flori, cu ramuri de finic, Îl întâmpinau ca pe un împărat. Trebuie să înțelegem că nu este vorba de o lovitură de stat în acest eveniment, pentru că Hristos nu a intrat ca un împărat lumesc. Ținutul iudeu era sub conducerea Imperiului Roman și dacă Hristos intra acolo cu dorința de a conduce țara, putea provoca o lovitură de stat pentru că se bucura de susținerea oamenilor care erau uimiți de puterea Lui de a învia pe Lazăr din morți, dar Mântuitorul nu a dorit asta. El a intrat pe mânzul asinei. El a venit smerit. Dintre toți cei prezenți, doar Hristos era trist, pentru că știa că cei care acum Îl aclamau, peste câteva zile vor striga „Răstignește-L!”. El a venit în lume pentru a ne mântui. El trebuia să moară pentru noi. Astăzi a intrat în Ierusalim nu pe poarta principală ca regii, ci prin poarta cea strâmtă unde se aduceau mieii spre sacrificare. Hristos știa că intră în Ierusalim pentru a fi condamnat pentru păcatele oamenilor. Hristos a fost hotărât să își îndeplinească mandatul pentru care a venit în lume. Totuși, pentru ca omul să se îndrepte, a trebuit să se jertfească Hristos.
Iată cum Hristos a venit să facă bine, pentru ca mai târziu să fie condamnat și răstignit. Un poet al nostru, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești folosea un motto într-o carte a sa, despre mărturisirea adevărului: „Dacă te-ai hotărât să spui adevărul, pregătește-te să suferi. Dacă te-ai hotărât să faci cele bune, pregătește-te să fii condamnat!” Cred că acest lucru s-a petrecut astăzi lui Hristos.
Din această seară intrăm în Săptămâna Mare. O săptămână grea, neagră, în care vom fi alături de Hristos în toate evenimentele din viața Sa, pentru ca la finalul săptămânii să ne bucurăm de învierea Sa și de mântuirea noastră. Vă invit ca în această săptămână să ne pocăim, să ne pregătim de învierea lui Hristos, să postim chiar post negru, cei care puteți, pentru ca la sfârșitul patimilor și a morții lui Hristos, să intrăm cu bucurie în Împărăția lui Dumnezeu.
Așadar, să rostim și noi ca Mântuitorul când a mers să îl învieze pe Lazăr: „Îți mulțumesc, Doamne, că ești cu Mine!” și să înțelegem că Hristos a venit în lume ca Împăciuitor, ca Mântuitor pentru noi și pentru binele nostru. Să Îl rugăm pe Dumnezeu să fie cu noi în aceste zile și să fim împreună cu Hristos pe drumul Golgotei, pentru ca împreună cu El să ne bucurăm de învierea Sa, Amin!

23.04.2016 Sf. Gheorghe. Sambata lui Lazar

Azi, 23 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. De asemenea, această zi este Sâmbăta lui Lazăr, zi de pomenire a celor adormiți, în toate bisericile ortodoxe.
La biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Ioan Pintea împreună cu Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. La finalul slujbei, s-a ținut slujba de parastas pentru cei adormiți.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul ucenicilor Săi: aceasta vă poruncesc vouă: să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, gândiți-vă că M-a urât întâi pe Mine. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi pe al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea vă urăște lumea. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus vouă: nu este slujitorul mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu și pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face din pricina numelui Meu, fiindcă nu știu pe Cel care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi grăit lor, păcat nu ar avea; acum însă nu au cuvânt de îndreptățire pentru păcatul lor. Cel care Mă urăște pe Mine, și pe Tatăl Meu urăște. De n-aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a mai făcut, păcat n-ar avea; și totuți, după ce l-au văzut, M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu, ca să se împlinească cuvântul cel scris în legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine. Încă și voi mărturisiți, pentru că sunteți de la început cu Mine.
Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniți în credința voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi și chiar va veni vremea, când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujbă lui Dumnezeu.” Ev. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2.

În cuvântul de învățătură, Părintele Pintea a vorbit despre Sfântul Gheorghe.
Această zi are dublă semnificație. Zi de cinstire a Sfântului Gheorghe, dar și si de pomenire a răposaților. În sâmbetele din Postul Mare noi facem pomenirea celor adormiți. Suntem în legătură cu cei adormiți în dreapta credință. Stăm de vorbă cu ei, îi pomenim prin rugăciuni înălțate lui Dumnezeu atât pentru ei, cât și pentru noi. În acest mod suntem în legătură cu ei, iar făcând aceste pomeniri, ne încredințăm de revederea cu ei. Prin acestea, noi dăm pildă urmașilor noștri.
Iubiți credincioși, Domnul Iisus Hristos, în călătoriile Sale prin Țara Sfântă a fost chemat să vindece o fată. Când mergea spre casa lui Iair, spre a-i vindeca fata, a venit cineva de la casa Martei și a Mariei să Îl anunțe pe Hristos faptul că Lazăr este bolnav, iar după trei zile a venit din nou și L-a anunțat că Lazăr, prietenul Său, a murit. Hristos spune „nu-ți fie teamă. Celui ce crede toate îi sunt cu putință!”. Mergând la locul unde era pus Lazăr, a poruncit să se ia piatra de la ușa mormântului și a strigat „Lazăre, vino afară!”, iar Maria spune că Lazăr era mort de patru zile și a început să putrezească. Și totuși, Lazăr a înviat, a ieșit afară iar Hristos L-a dat sănătos surorilor sale. Această minune s-a făcut pentru încredințarea noastră. Hristos este Calea, Adevărul și Viața, de aceea suntem încredințați că Hristos, cu puterea Sa, îi va învia pe cei răposați ai noștri. De aceea facem aceste pomeniri ale celor răposați. Prin aceste pomeniri, facem voia lui Dumnezeu. Așa cum toți sfinții s-au pus în slujba lui Hristos dându-și viața pentru a-L mărturisi pe Hristos, așa cum Sfântul Mare Mucenic Gheorghe L-a mărturisit fără frică în fața păgânilor, dându-și viața pentru dreapta credință, așa trebuie și noi să Îl mărturisim prin viața noastră, prin felul nostru de a ne comporta, prin fapte bune, prin rugăciune și prin cercetarea sfintelor biserici.
Nimic nu îi folosește omului dacă nu se îngrijește de a sa mântuire. Toate acestea din lume îi sunt de folos, dar trebuie să ne gândim în primul rând la mântuirea noastră. La judecată ducem faptele noastre.
Bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor să ne facem datoria de creștini față de noi înșine, față de cei apropiați ai noștri și față de cei răposați ai noștri, pentru ca împreună să dobândim viața cea veșnică și bucuria Împărăției lui Dumnezeu, Amin!

17.04.2016 Duminica a 5-a din Postul Mare (a Cuv. Maria Egipteanca)

Azi, 17 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Adrian, Sf. Sfințit Mc. Simeon, Ep. Persiei, Sf. Ier. Acachie, Ep. Melitinei Armeniei, Sf. Macarie Notara, Ep. Corintului.
De asemenea, această Duminică, a 5-a din Postul Mare, poartă numele Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, model de pocăință în această perioadă.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: iată ducem sus în Ierusalim și Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoților și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori; și-L vor bate și-L vor scuipa și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la Dânsul Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu și i-a zis: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Și Iisus i-a întrebat: ce voiți să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și altul de-a stânga Ta, în slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu știți ce cereți. Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei au zis: putem. Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veți bea, și cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veți boteza; dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalți zece, au început să fie mânioși pe Iacob și pe Ioan; iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc; dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru; și care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți.” Ev. Marcu 10, 32-45

Evanghelia din această Duminică ilustrează foarte sugestiv discrepanța enormă dintre mentalitatea omenească și cea divină. Diferența dintre modul uman și dumnezeiesc de a gândi. Are loc un eveniment penibil între cei doisprezece Apostoli. Îndreptându-Se spre Ierusalim cu ucenicii Săi, Mântuitorul Își vestește patimile, spunând că va fi dat pe mâna chinuitorilor și va muri, dar va învia.
Cu toate acestea, gândul lor nu este la Mântuitorul, ci la ierarhia dintre ei. Ei sunt preocupați să ocupe primele locuri în Împărăția Cerurilor. Unul Îi spune „Doamne, fă ca în Împărăția Cerurilor să stăm de-a stânga și de-a dreapta Ta!”. Ei sunt complet rupți de realitate. Mântuitorul vorbește despre patimă, despre durere, despre jertfă, iar ei vorbesc despre putere și slăvire. În fața acestei probleme, Mântuitorul rostește niște cuvinte extraordinar de puternice pe care dacă le-am aplica în relațiile sociale, am avea pace pe pământ. El spune „Între voi, care va vrea să fie mare, să fie slujitor al vostru, iar cel care va vrea să fie întâi între voi, să vă fie vouă slugă. Că și Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci el să slujească”. Aceste cuvinte nu au fost înțelese deloc. Până astăzi, mentalitatea rămâne aceeași. Suntem oameni și nu dorim să ne schimbăm mentalitatea, de aceea în continuare luptăm pentru putere. Auzim de puteri economice, nucleare, politice, personale. Omul luptă să aibă putere, să domine. Or, acest lucru în mentalitatea divină nu aduce pacea, iubirea, liniștea, ci ura, dezbinarea, războiul. De la Cain și Abel crime au zbuciumat pământul și toate au fost pentru a câștiga putere. Omul a trecut prin regimuri totalitare și tot nu a învățat să își schimbe mentalitatea. El dorește să fie mare, să fie deasupra celorlalți, să aibă putere, să fie mai avut, dar nicio clipă nu a înțeles că în Împărăția Cerurilor conducătorul nu stă în spatele celorlalți, ci stă la baza celorlalți, ducându-i în spate pe ei. Dacă vrem să conducem, trebuie să stăm la baza piramidei. Avem nevoie de o vocație specială pentru slujire.
Cuvântul ministru înseamnă slujitor, dar de la înțelesul de astăzi și până la ce presupune e cale lungă. De cele mai multe ori ea nu se realizează. Lupta pentru putere rămâne valabilă pentru toate domeniile, chiar și pentru Biserică. De multe ori avem Evanghelia în mână, o citim, dar nu o înțelegem și nu o punem în practică. E greu să înțelegem că noi trebuie să fim slujitorii celorlalți dacă vrem ca societatea să evolueze. Orice poruncă a lui Dumnezeu îi cere omului să își slujească aproapele.
Omul poate să facă multe lucruri în fața oamenilor, să își facă o vilă, o casă, mai multe mașini, dar toate acestea la ce ajută? Dacă nu învățăm că adevărata bucurie este în a-l sluji pe celălalt. Când ajutăm un sărac, nu este oare acea bucurie cea adevărată când vedem bucuria de pe fața celui miluit? Nu suntem noi hrăniți de bucuria de pe fața lui? Bucuria o obținem din celălalt, pentru că suntem ființe sociale. Bucuria o obținem ridicându-l pe celălalt!
Mentalitatea lui Dumnezeu e aceeași, perfectă, veșnică, dar a noastră este schimbătoare și din păcate nu am învățat din greșelile trecutului și încă avem mult de lucrat pentru a ne apropia de Dumnezeu. De aceea, acest Post vine să tragă un semnal de alarmă că e momentul să ne potolim, să ne deschidem mintea, să primim învățătura Evangheliei în minte și din minte să o transpunem în fapte, pentru că doar lucrând pentru celălalt ne vom mântui și sufletul și ne vom întâlni în Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

10.04.2016 Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sf. Ioan Scararul)

Azi, 10 Aprilie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Mc. Maxim, Sf. Mc. African, Sf. Mc. Macarie, Sf. Mc. Dima, Sf. Mc. Pompie și Sf. Mc. Terentie.
De asemenea, în această Duminică, a patra din Postul Mare, facem pomenirea Sf. Ioan Scărarul.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„Și I-a răspuns Lui unul din mulțime: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește. Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine. Și l-au adus la El. Și văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, și, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar de poți ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede. Și îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele. Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, și el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post. Și, ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe.” Ev. Marcu IX, 17-32

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre credință.
„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”
Suntem în perioada Postului Mare. Peste două săptămâni vom fi părtași la patimile Domnului, la dealul Golgotei, la răstignirea lui Hristos iar apoi la slăvita înviere a Domnului nostru Iisus Hristos.
Suntem în Duminica a patra din Post. Aceasta se mai numeste Duminica Sfântului Ioan Scărarul care a trăit în 585-605 în Mănăstirea Sinai. Acesta ne-a lăsat impresionanta lucrare „Scara Raiului” cu cele 30 de trepte pe care credinciosul trebuie să le urce ca să atingă desăvârșirea.
Azi, Hristos se află în ținutul Galileii. Este întâmpinat de un tată cu un fiu care avea un duh atât de puternic, că îl trântea de pământ și făcea spume la gură și răcnea puternic. Cât de greu îi era acelui tată să își vadă copilul în așa durere.
Evanghelistul Marcu ne dă detalii cum că înainte să vină la Mântuitorul, tatăl acela și-a dus copilul bolnav la ucenicii Săi, dar aceștia nu l-au putut vindeca pe copil. Atunci a venit la Iisus Hristos Care, văzând suferința și povara tatălui, îl îndeamnă pe tată: „De poți crede, toate sunt cu putință celui care crede!”. Iată ce cuvinte profunde! Este important să înțelegem că de două Duminici se pune în valoare importanța credinței. Acest tată nu se știe câtă credință a avut el în Dumnezeu, dar acum a ajuns la Hristos și L-a rugat „de poți face ceva, ajută-ne!”, iar Hristos îi spune cuvintele „De poți crede, toate sunt cu putință”. De multe ori ne bazăm doar pe cele văzute și înlăturăm cele auzite, dar iată cum credința ne aduce din lumea virtuală la lumea reală. Nu Îl vedem pe Dumnezeu, dar Îl simțim. Nu îi vedem pe îngeri, dar știm că există. Nu vedem sfințenia, dar știm că prin Sfintele Taine o dobândim.
Ca o comparație, să ne gândim la apa care fierbe pe un reșou. Pentru a fierbe este nevoie de 100 de grade Celsius, iar dacă reșoul nu poate da decât 60 sau 70 de grade, nu reușim să fierbem apa. La fel și dacă mergem la farmacie să cumpărăm un medicament dar nu avem bani suficienți. La fel și aici, avem credință, avem unele cunoștințe despre Dumnezeu, dar poate nu este deplină! Iată cum Hristos a văzut credința nedeplină a tatălui, dar tot l-a ajutat, pentru că tatăl copilului spune „Cred Doamne, ajuta necredinței mele!”. Ce cuvinte! Cât de impresionant! Ce nu face un părinte pentru copilul lui. A urcat credința până la starea deplină pentru a-și vedea copilul sănătos.
De aici pornește rugăciunea și postul. Vedem în cazul de față că Dumnezeu nu l-a vindecat pe copil fără implicarea tatălui. Dumnezeu nu ne mântuiește dacă noi nu ne implicăm în opera de mântuire. El cere să Îi fie deschisă ușa sufletului nostru pentru ca El să poată intra. Aici trebuie să lucrăm. Cum se vede credința noastră? Prin faptele noastre! Credința fără fapte moartă este! Iar prin faptele noastre se măsoară credința ce este în noi. Poate fi 60%, 70%, sau poate fi deplină și atunci suntem aproape de Dumnezeu.
Azi am văzut întrebarea Apostolilor „Doamne, noi de ce nu am putut să îl vindecăm?”, iar Mântuitorul răspunde „Acest soi de demoni se scoate doar prin rugăciune și prin post”, aceste două aripi ale credinței.
Referitor la credință, în Vechiul Testament avem pe patriarhul Avraam căruia Dumnezeu i-a cerut să își jertfească fiul, Isaac, iar Avraam se supune. Dar Dumnezeu doar i-a încercat credința, pentru că nu a lăsat pe Avraam să își omoare copilul, ci i-a oferit animal de jertfă în momentul potrivit. Iată cum ne încearcă Dumnezeu. Ne amintim de Iov care nu a lăsat credința mai prejos de cele materiale sau pământești.
Este important să înțelegem că credința deplină o dobândim prin rugăciunea de zi cu zi. Prin repetarea rugăciunii care semnifică forma de contact direct cu Dumnezeu. Ne este greu să credem că atunci când deschidem gura spre rugăcune Dumnezeu nu ne aude. De aceea, prin rugăciunile noastre, să rostim cuvintele Mântuitorului după ce a înviat pe Lazăr din Betania: „Îți mulțumesc Părinte că M-ai ascultat!”, Amin!

27.03.2016 Duminica Sf. Grigorie Palama (a 2-a din Post)

Azi, 27 Martie 2016 Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Muceniță Matrona din Tesalonic, Sfântul Mucenic Filit, cu cei patru fii ai săi, Sfântul Prooroc Anania, Sfânta Muceniță Lidia. Tot în această zi facem pomenirea Sf. Grigorie Palama, sărbătorit în a doua Duminică din Postul Mare.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Ionuț Pop.

EVANGHELIA ZILEI:
„În vremea aceea, a intrat iarăși Iisus în Capernaum după câteva zile și s-a auzit că este în casă. Și îndată s-au adunat așa de mulți, că nu mai puteau încăpea nici pe locul dinaintea ușii, iar Dândul le grăia cuvântul lui Dumnezeu. Și au venit la Dânsul aducând un slăbănog, pe care îl purtau patru inși. Dar, neputând ei să se apropie de Dânsul din pricina mulțimii, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și prin spărtură au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Atunci, văzând credința lor, Iisus a zis slăbănogului: fiule, iartă-se ție păcatele tale. Dar unii dintre cărturarii care erau acolo de față cugetau în inimile lor: de ce grăiește Acesta astfel de blasfemii? Cine poate să ierte păcatele, decât numai singur Dumnezeu. Însă Iisus, cunoscând îndată cu duhul Său că așa gândeau ei în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: iartî-se păcatele tale, sau a zice: scoală-te, ia-ți patul tău și umblă? Dar ca să știți că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: ție îți poruncesc: scoală-te ia-ți patul tău și mergi la casa ta. Și s-a sculat îndată și, luându-și patul, a ieșit afară înaintea tuturor, încât erau toți uimiți și preamăreau pe Dumnezeu, zicând: niciodată n-am văzut așa ceva.” Ev. Marcu 2, 1-12

În cuvântul de învățătură, Părintele Ionuț a vorbit despre pocăință.
În această Duminică a Postului Mare, a doua, ne aflăm în perioada înfrânării și a rugăciunii, a întoarcerii sufletului către Dumnezeu. Această Duminică mai poartă numele Sfântului Grigorie Palama. Se numește așa din 1368, anul canonizării lui. El a stăruit în rugăciune pe Muntele Athos, în ținutul Gudronului, acolo unde se află și așezământul nostru românesc, iar spre sfârșitul vieții a ajuns arhiepiscopul Tesalonicului. Ca învățătură rămasă de la el a rămas lumina împărăției lui Dumnezeu. El pune în valoare împărăția lui Dumnezeu, timpul pe care omul îl va petrece acolo și ni-l descoperă pe Dumnezeu în slava Sa cea Dumnezeiască.
De asemenea, Evanghelistul Marcu ne detaliază cum Mântuitorul Hristos se află în Capernaum unde făcea vindecări și era întâmpinat de mulțime mare. Am auzit astăzi „așa ceva nu s-a mai văzut niciodata!”. Este vorba despre un paralitic care aflându-se pe pat, avea nevoie de ajutor să se vindece. Patru oameni l-au dus în încăperea unde Hristos se afla. Ei au ridicat acoperișul casei și l-au lăsat pe slăbănog în fața lui Hristos. Acolo se aflau și cărturari, și farisei, dar și oameni de bună credință. Hristos îl dezleagă de păcate, după care îl îndeamnă să își ia patul și să meargă la casa sa.
Este important de reținut că întâi îi iartă păcatele, apoi îl vindecă trupește. Iată legătura dintre păcat și boală. Sf. Ioan Gură de Aur spune „de multe ori bolile sunt plata păcatului!” Multe boli nu sunt din cauza păcatelor, dar le primim pentru a stărui în răbdare, în credință și pentru a ne apropia de Dumnezeu prin ea.
Ne amintim cu toții de dreptul Iov care a pierdut tot ce avea, dar a spus „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!”. A înțeles că păcatul nu face altceva decât să îl înstrăineze pe om de Dumnezeu. Vedem în Evanghelia de azi cum Duhovnicul Suprem nu îl ceartă pe bolnav, nu spune tuturor ce a greșit, ci îi iartă păcatele pentru credința celor 4 care l-au adus. Aceia au avut credință că Hristos nu este doar om, ci Dumnezeu-Omul Care poate să tămăduiască, iar bolnavul întâi primește iertare, ca mai apoi să apară și vindecarea trupească.
Așadar, intervine credința. Cât de importantă este credința și mărturisirea păcatelor, mai ales astăzi, pentru noi, care ne aflăm în Postul Mare. Trebuie să ne mărturisim păcatele cu părere de rău, din suflet, pentru a primi vindecare. Mai important e sufletul, mai apoi e trupul. Mergem să ne mărturisim păcatele. De multe ori mergem din obișnuință, pentru că e Post, iar ca să conchidem scurt, spunem că toate le-am făcut și așteptăm iertarea de păcate. Este foarte ușor să mărturisești păcatul generalizat, însă trebuie să încercăm să ne pregătim cu o zi înainte pentru spovedanie. Să ne căim! Să ne gândim la păcatele noastre dinainte, să le luăm pe fiecare în parte, iar în momentul mărturisirii, vom conștientiza gravitatea lui și astfel va avea un efect benefic mărturisirea și îl vom lepăda din comportamentul nostru.
De aceea astăzi Mântuitorul a iertat păcatele slăbănogului. Este nevoie de curățirea sufletului, este nevoie ca omul să fie pocăit pentru a-l întâmpina pe Hristos. Azi, Hristos, deși a cunoscut păcatele bolnavului, nu le-a pus la suflet și l-a iertat.
În ceea ce privește sănătatea trupului, noi avem Taina Sfântului Maslu. Hristos a oferit și sănătate trupească. Prin Sfântul Maslu, bolnavul se întărește, ca mai apoi să fie sfințit untdelemnul, pentru ca în final, omul să fie sfințit prin ungerea cu untdelemn. Ce este mai important este că prin această taină se dobândește iertare de păcate! Păcate mici care au fost uitate la scaunul de spovedanie.
Iată, așadar cum Hristos ne oferă posibilitatea și calea spre lumina lui Hristos. Prin faptele noastre, prin mărturisirea lui Hristos, ne apropiem de lumina necreată a lui Dumnezeu din veșnicie. Pe lângă post și rugăciune, Sfinte Taine, să facem milostenie, să ajutăm pe cel în nevoie, să ne implicăm în ajutorarea celorlalți, pentru ca Hristos, vindecătorul și Duhovnicul suprem să ne aducă vindecare, liniște și bucurie în această perioadă, iar slujbele să devină o cale prin care să ne apropiem de Hristos, Amin!

25.03.2016 Bunavestire

Azi, 25 Martie 2016 Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Bunavestire adresată Maicii Domnului de către Arhanghelul Gavriil cum că va lua în pântece pe Dumnezeu-Fiul și va naște Fiu și numele lui va fi Iisus.
La biserica Sf. Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacuviosul Părinte Antonie Pința și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. Pericopa Evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Preacuviosul Părinte Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„În zilele acelea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a rămas însărcinată și s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele când a socotit să ridice dintre oameni înjosirea mea. Iar în a șasea lună, îngerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu într-un oraș din Galileea, numit Nazaret, la o fecioară, logodită cu un bărbat, care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată ești tu între femei. Iar ea văzându-l s-a tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Dar îngerul i-a zis: nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli în pântece și vei naște un Fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al părintelui Său, David; și va împărăți peste casa lui Iacob în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit. Atunci Maria a zis către înger: cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Dar îngerul răspunzând, a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui preaînalt te va umbri; pentru aceasta și sfântul care se va naște din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu. Iată și Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețele ei; și aceasta este a șasea lună pentru ea, care se numea stearpă; căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Atunci a zis Maria: iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău. Și îngerul a plecat de la ea.” Ev. Luca 1, 24-38

În cuvântul de învățătură, Părintele Antonie a vorbit despre ascultarea Maicii Domnului care a dus la începutul mântuirii noastrei.
În urmă cu câteva Duminici am vorbit despre izgonirea lui Adam din Rai ca fiind cea mai mare dramă din istoria omenirii. Omul a ieșit din comuniunea cu Dumnezeu și a început să decadă moral. Această destrămare a omului a mers până la o totală mutilare a interiorului lui.
Astăzi, troparul care s-a cântat ne spune că Praznicul Buneivestiri este începutul mântuirii noastre. Dacă Adam a fost izgonit din Rai din cauza sa, Dumnezeu i-a promis că îl va reprimi acolo, însă cadrul favorabil întoarcerii lui nu a fost găsit până când o fecioară oarecare din Nazaret a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că Îl va naște pe Mântuitorul lumii, Cel Care prin moartea Sa va spăla păcatul lumii și prin învierea Sa îi va da omului șansa să intre în împărăția lui Dumnezeu.
De la cădere și până la Bunavestire au trecut mii de ani. A fost o perioadă în care lumea întreagă a trecut prin pedagogia lui Dumnezeu, dar spun Sfinții Părinți că în toată această perioadă Dumnezeu nu Și-a găsit locaș să se sălășluiască în lume. Abia când Fecioara Maria a progresat în virtute și vrednicie, a ales Fiul lui Dumnezeu a ales să se întrupeze. În toată istoria lumii nu s-a găsit o Fecioară mai vrednică. A fost nevoie de mii de ani ca să se găsească o Fecioară în care să se găsească toate virtuțile și binecuvântările. Chiar și așa, a fost nevoie de acceptul omului. Dumnezeu nu a mântuit cu forța. Fecioara a trebuit să accepte sau să refuze planul de mântuire a neamului omenesc. În cuvântul ei a stat începutul mântuirii, iar ea a răspuns „iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”. Aici a fost răspunsul prin care omul a fost de acord să se întoarcă la Dumnezeu și în împărăția Sa.
După cum spuneam, curăția ei, smerenia ei, ascultarea ei, cumințenia ei, integritatea ei, toate aceste virtuți s-au unit și atunci Dumnezeu a început lucrarea de mântuire a neamului omenesc. De aceea, comparând neascultarea lui Adam cu ascultarea Maicii Domnului, Sfinții Părinți spun că mântuirea lumii se face prin ascultare. Iată de ce omul trebuie să stea în ascultare față de Dumnezeu. Dacă stăm în ascultare față de Dumnezeu și de poruncile Lui, atunci lucrarea de mântuire se face și în viața noastră. Când ne ascundem de lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea de mântuire nu se mai împlinește în viața noastră.
Vremea Postului este o vreme a ascultării și a meditației, pentru ca lucrarea de mântuire să se facă și în viața noastră izvor de apă vie. Din această zi a începutului mântuirii noastre, să o rugăm pe Maica Domnului să mijlocească pentru noi în fața lui Dumnezeu și să ne întâlnim bucuroși în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

20.03.2016 Duminica 1 din Postul Mare (Duminica Ortodoxiei)

Azi, 20 Martie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf. Cuv. Mc. din ănăstirea Sf. Sava cel Sfințit, Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul, Ep. Apoloniadei, Sf. Ier. Cuthberth.
De asemenea, această Duminică, cea dintâi din Postul Mare poartă numele de Duminica Ortodoxiei, zi în care în bisericile noastre se citește Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În biserica cu hramul Sf. Ier. Nicolae și Sf. Ap. Toma slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa , iar cuvântul de învățătură a constat în citirea Pastoralei Sfântului Sinod de către același Părinte Diacon Cristian Popa.

EVANGHELIA ZILEI:

„În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea și a găsit pe Filip și i-a zis: vino după Mine. Și Filip era din Betsaida din orașul lui Andrei și al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael și i-a zis: am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege și au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanael i-a zis: din Nazaret poate să fie ceva bun? Și Filip i-a răspuns: vino și vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către Dânsul și a zis despre el: iată cu adevărat israelitean în care nu este vicleșug! Natanael L-a întrebat: de unde mă cunoști? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael și I-a zis: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus și i-a zis: pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun că de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul Omului.” Ev. Ioan 1, 43-51

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2016
Ortodoxia, calea împărătească a Evangheliei
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler
și Preaiubiților credincioși
din cuprinsul Patriarhiei Române,


Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar de la noi părintești binecuvântări!
Preacuvioși și Preacucernici Părinți, iubiți credincioși și credincioase,
Binecuvântat să fie Dumnezeu Care ne-a învrednicit să prăznuim, și în acest an, Duminica Ortodoxiei și să continuăm urcușul nostru duhovnicesc, prin post și rugăciune, către slăvita sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Duminica de astăzi este, ca toate Duminicile, o Zi a Domnului și o Zi a Învierii, fiind ziua cea dintâi a săptămânii (Matei 28, 1), dar ea este totodată și sărbătoarea dreptei credințe, este „hramul” Ortodoxiei, pe care îl cinstim în fiecare an, de peste douăsprezece veacuri.
Ortodoxia, pe care o sărbătorim astăzi, este Biserica lui Hristos pe pământ[1]și a fost întemeiată de însuși Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos Mântuitorul, „pe temelia apostolilor și a prorocilor” (Efeseni 2, 20). Această Biserică păstrează, de două milenii, neschimbată învățătura Întemeietorului ei și rânduiala Sfinților Apostoli, în forma stabilită de Sfinții Părinți și de Sinoadele ecumenice.
Ortodoxia este credința mântuitoare, în centrul căreia se află adevărul despre Dumnezeu, despre om și despre lume, așa cum ne-a fost descoperit de Dumnezeu prin profeți, iar „în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evrei 1, 2). Ea este credința pecetluită cu sânge de mucenicii celor două milenii de creștinism, dar și de cei care-și jertfesc viața pentru Hristos în timpul nostru.
Începuturile sărbătorii de astăzi se leagă de luptele pentru restabilirea cin­stirii sfintelor icoane, interzisă în urma edictului emis de împăratul bizantin Leon al IlI-lea Isaurul (717-741), în anul 727, acesta fiind un dușman al cinstirii sau al cultului icoanelor. Însă un mare teolog, Sfântul Ioan Damaschin, viețuitor în mănăstirea Sfântul Sava din pustiul Iudeii, a contestat atunci dreptul împăratului de a interveni în problemele Bisericii și a precizat că singura autoritate compe­tentă în materie de credință este Sinodul episcopilor. „Ne supunem ție, împărate - spune Sfântul Ioan Damaschin - în lucrurile care privesc viața, dăjdiile, vămile, încasările și cheltuielile, în toate ale noastre încredințate ție; dar în ce privește conducerea Bisericii, avem pe păstori, pe cei care ne-au grăit nouă cuvântul și care au formulat legislația bisericească”[2].
După mai bine de cinci decenii de mari tulburări pricinuite de potrivnicii icoanelor (numiți iconoclaști), împărăteasa Irina (t 802), în calitate de regentă, cu sprijinul patriarhului Tarasie al Constantinopolului (784-806), a convocat în anul 787 Sinodul al VII-lea Ecumenic la Niceea, în provincia Bitinia din Asia Mică, pentru a se pronunța în privința cinstirii sfintelor icoane. Sinodul s-a ținut între 24 septembrie și 13 octombrie 787 și a hotărât că este permis și chiar folo­sitor și bineplăcut lui Dumnezeu a picta icoane liturgice și a le cinsti. Pe de altă parte, Părinții Bisericii au precizat că sfintele icoane trebuie cinstite deoarece pe ele sunt zugrăvite chipurile unor persoane sfinte, iar cinstirea adusă sfintelor icoane nu se adresează materiei icoanei (lemnului), ci persoanelor pictate pe icoane. Prin urmare, cinstirea sfintelor icoane nu este idolatrie. Din nefericire, însă, lupta potrivnicilor cinstirii sfintelor icoane nu s-a încheiat în anul 787, ci a continuat, cu mici întreruperi, încă aproape cincizeci de ani. În tumultul acelor lupte împotriva icoanelor, au fost distruse o mulțime de icoane, adevărate comori ale credinței, spiritualității, evlaviei și artei iconografice ortodoxe, multe biserici și mănăstiri fiind deposedate de icoanele Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului, ale îngerilor și ale sfinților. Atunci, mulți credincioși ortodocși au plătit cu viața sau au fost nevoiți să ia calea exilului pentru curajul de a apăra sfintele icoane. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, în cele din urmă, ortodocșii apără­tori ai sfintelor icoane au biruit. Convinși că una este idolul păgân sau chipul cio­plit, și altceva este sfânta icoană, chipul unei ființe cerești sau al unui sfânt, creștinii ortodocși nu au cedat în fața celor care se împotriveau cinstirii icoa­nelor, și, astfel, credința ortodoxă a învins.
Împărăteasa Teodora a Bizanțului (842-846), împreună cu patriarhul Metodie, a convocat un sinod la Constantinopol, pentru ziua de 11 martie 843. Acest sinod a declarat valabile toate hotărârile celor șapte Sinoade ecumenice, a resta­bilit cultul sau cinstirea sfintelor icoane și i-a anatemizat pe toți iconoclaștii și pe toți ereticii. Întrucât hotărârea aceasta a fost luată în ajunul primei duminici din Postul Mare, duminica aceea a fost numită Duminica Ortodoxiei, zi în care Biserica Ortodoxă serbează dreapta credință în plinătatea ei și totodată biruința asupra tuturor ereziilor. De atunci, Duminica Ortodoxiei a fost introdusă în ca­lendarul Bisericii, devenind o zi de aleasă cinstire a tuturor celor care au apărat dreapta credință și sfintele icoane, o zi în care ne unim în rugăciune cu toți creștinii ortodocși din țară și de pretutindeni, o zi în care, în mod deosebit, ne simțim în comuniune cu toți sfinții, din toate timpurile, dar mai ales cu martirii, mărturisitorii și cuvioșii care și-au dăruit viața Domnului Hristos, pentru apărarea dreptei credințe și cinstirea sfintelor icoane.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Sfânta Scriptură ne învață că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu” (Facere 1, 27), iar Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este „chipul lui Dumnezeu cel nevăzut” (Coloseni 1, 15). Așa după cum scrie Sfântul Ioan Damaschin: „... când vezi că cel fără de trup S-a făcut pentru tine om, atunci vei face icoana chipului său omenesc. Când cel nevăzut S-a făcut văzut în trup, atunci vei înfățișa în icoană asemănarea celui care S-a făcut văzut. Când cel fără de corp, fără de formă, fără de greutate și calitate, fără mărime, din prici­na superiorității firii Lui «a luat chip de rob» (Filipeni 2,7) [...], atunci zugrăvește-I icoana și așază, spre contemplare, pe acela care a primit să fie văzut. Zugrăvește coborârea Lui fără nume, nașterea din Fecioară, botezul în Iordan, schimbarea la față de pe Tabor, pătimirile, moartea, minunile [...], zugrăvește-le pe toate și prin cuvânt și prin culori”[3].
Același Sfânt, Ioan Damaschin, arată, mai departe, că „odinioară Dum­nezeu cel necorporal și fără formă nu se zugrăvea deloc. Acum, însă, prin fap­tul că Dumnezeu S-a arătat cu trup, a locuit printre oameni, fac icoana chipului văzut al lui Dumnezeu” [4].

Desigur, între icoană și persoana zugrăvită pe ea există o legătură harică realizată prin sfințirea icoanei, adică o legătură duhovnicească între icoană și Hristos sau între icoană și sfinții Lui, făcând-o astfel vrednică de cinstire, așa cum ne învață tot Sfântul Ioan Damaschin, zicând: „Dacă nu te închini icoanei nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, care este icoana vie a nevăzutului Dumnezeu și chip cu totul asemenea. Mă închin icoanei lui Hristos - spunea Sfântul Părinte - ca unul ce este Dumnezeu întrupat, icoanei Născătoarei de Dumnezeu, Stăpâna tuturor, ca una ce este Maica Fiului lui Dumnezeu, icoanei sfinților, ca unii ce sunt prietenii lui Dumnezeu [...]; mă închin icoanei acelora care au trăit călcând pe urmele Lui, zugrăvesc biruințele și pătimirile lor, pen­tru că prin ele mă sfințesc și mă aprind de râvna de a le imita”5. Urmându-i pe sfinți devenim și noi icoane vii ale lui Dumnezeu, Cel Sfânt, în măsura în care dobândim prin har asemănarea cu El. Astfel, sfânta icoană nu rămâne pentru noi o simplă bucată de lemn sau de pânză pictată, ci ne pune în legătură spirituală (de rugăciune) cu Hristos și cu toți sfinții, ne susține comunicarea și comuniunea cu persoanele sfinte, al căror ajutor și a căror prezență le simțim în suflet când ne închinăm cu credință și sărutăm cu evlavie sfintele icoane.
În același timp, sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Sale, ale îngerilor și ale sfinților nu sunt doar opere de artă, ci în ele vedem mo­dele sfinte de viețuire creștină pe care suntem chemați să le urmăm în viața noastră, dacă răspundem cu iubire la iubirea lui Dumnezeu și a sfinților față de noi. Așadar, icoana lui Hristos ne ajută să ne rugăm, să ne apropiem de Hristos, și să ne împărtășim de lumina Sa. De asemenea, icoanele Maicii Domnului și ale tuturor sfinților ne întăresc în lupta noastră duhovnicească spre a dobândi mântuirea și viața veșnică.
Totodată, trebuie să prețuim și rolul instructiv și educativ al sfintelor icoane. Rugându-ne în fața sfintelor icoane, întipărim în memorie viața și faptele minunate ale Mântuitorului Iisus Hristos, izvorâte din iubire milostivă, dar și din credința, evlavia, râvna, nevoințele și jertfelnicia sfinților, care ne sunt de mare folos în săvârșirea faptelor bune și în dobândirea sfințeniei. „Nu am prea multe cărți -spune Sfântul Ioan Damaschin - și nici nu am timp liber pentru a citi; intru însă în biserică, spitalul obștesc al sufletelor, înăbușit de gânduri, ca de niște spini; podoaba picturii mă atrage să mă uit, îmi desfătează vederea ca o livadă și, pe nesimțite, slava lui Dumnezeu pătrunde în suflet. Am primit răbdarea mucenicu­lui, răsplata cununilor și mă aprind, ca prin foc, cu dorința de a-l imita. Căzând la pământ, mă închin lui Dumnezeu, prin mijlocirea mucenicului și mă mântui”6.
Iată cât de necesare sunt sfintele icoane în viața noastră! Ele ne conduc la sfințenie, la Dumnezeu. Fără sfintele icoane, lumea noastră spirituală ar fi mult mai săracă. Având însă în biserică și în casă sfintele icoane, avem în fața noastră un izvor de lumină, de spiritualitate, de puritate și de frumusețe cerească. Prin urmare, avem datoria de a cinsti sfintele icoane, de a le apăra și de a le iubi, deoarece sfintele icoane ne amintesc permanent adevărul credinței că Hristos Domnul este pururea cu noi în Biserica Sa (cf. Matei 28, 20), împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, cu cetele îngerești și cu toți sfinții lui Dumnezeu.

Iubiți fii duhovnicești,

Prin hotărârea Sinodului al VII-lea ecumenic din anul 787, Biserica noastră dreptmăritoare a preluat și a oficializat învățătura Sfântului Ioan Damaschin cu privire la cinstirea sfintelor icoane și la importanța pe care ele o au în viața litur­gică a Bisericii și a fiecărui creștin ortodox. Această învățătură nu a fost valabilă doar pentru veacul al VlII-lea, ci pentru toate timpurile și locurile, pentru creștinii de astăzi și de totdeauna.
Biserica ne cheamă, așadar, să afirmăm credința ortodoxă și să cinstim sfin­tele icoane ale Domnului Iisus Hristos, ale Preasfintei Sale Maici, ale îngerilor și ale sfinților care împodobesc locașurile de cult ortodoxe, dar ne învață în același timp, să ne îngrijim și de icoana sau chipul lui Hristos prezent în aproapele nostru, în fiecare om. În acest sens, sunt pilduitoare și normative pentru viața noastră creștină cuvintele Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan adresate creștinilor din vremea sa și, prin ei, nouă tuturor: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște mincinos este! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (I Ioan 4, 10-11 și 20).
Prin urmare, temelia credinței noastre este iubirea milostivă. Iubind pe aproapele nostru, îl iubim și pe Dumnezeu.
Întrucât anul acesta, 2016, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noas­tre Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bise­ricești, îndemnăm pe toți tinerii din școli și din universități, pe profesorii de religie și pe teologi, pe tinerii slujitori ai sfintelor altare și pe toți credincioșii tineri să apere, să susțină și să promoveze valorile spirituale ale Ortodoxiei și ale poporului român, tradițiile sfinte primite din generație în generație, familia creștină tradițională, patrimoniul cultural național, bisericesc și civil, într-un cuvânt, identitatea noastră spirituală românească moștenită de la vrednicii înain­tași, pe care-i comemorăm și îi cinstim cu recunoștință în fiecare an.
În acest sens, un obiectiv de mare importanță pentru viața și istoria Bisericii noastre și a poporului român dreptcredincios, care are nevoie de susținerea noas­tră, este Catedrala Mântuirii Neamului. Noua Catedrală Patriarhală, lăcaș de rugăciune și de binecuvântare va rămâne peste veacuri o icoană a credinței nea­mului românesc și o mărturie a evlaviei noastre, a dăruirii și a dăinuirii noastre, dar și un simbol al demnității naționale, al unității și comuniunii dintre generații, al comuniunii românilor din țară și din afara țării. Noua Catedrală nu va fi des­tinată doar slujirii liturgice, ci va împlini și o lucrare social-culturală, filantropică și medicală. În această catedrală, alături de icoanele Domnului nostru Iisus Hristos și ale Maicii Domnului, vor fi pictate și icoanele sfinților români care au fost apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei românești de-a lungul veacurilor.
Ca în fiecare an, și în anul acesta 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cheamă și acum pe toți slujitorii sfintelor altare și pe toți credincioșii să susțină, cu aceeași dăruire, colecta pentru Fondul Central Misionar. Acest fond are deja o istorie de mulți ani și a fost de mare folos, în anii anteriori, mul­tor comunități parohiale și mănăstirești din țară și de peste hotare, dar și așeză­mintelor social-filantropice ale Bisericii noastre. Banii care vor fi colectați anul acesta vor fi folosiți, îndeosebi, pentru ajutorarea parohiilor

13.03.2016 Duminica lasatului sec de branza

Azi, 13 Martie 2016, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sf, Mc. Hristina din Persia, Sf. Cuv. Ipomoni și aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului.
De asemenea, în această Duminică marcăm lăsatul secului de brânză, ultima zi de pregătire pentru Postul cel Mare. Această Duminică poartă în popor numele de Duminica iertării.

La biserica Sfântul Nicolae din Zalău slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Ionuț Pop, Preacuviosul Părinte Antonie Pința, Preacucernicul Părinte Cristian Porumb și Preacucernicul Părinte Diacon Cristian Popa. În cadrul acesteia, pericopa evanghelică a fost citită de Părintele Diacon Cristian Popa, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Antonie Pința.

EVANGHELIA ZILEI:

„Zis-a Domnul: dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, și vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii, căci ei își întunecă fețele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că își iau răsplata lor. Iat tu, când postești, unge-ți capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău care vede cele ascunse îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe pământ, unde moliile și rugina le strică, și unde furii le sapă și le fură. Ci vă adunați comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, și unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” Ev. Matei 6,14-21

În cuvântul de învățătură Părintele Antonie a vorbit despre doi termeni: „izgonire” și „întoarcere”.
Izgonirea se referă la cel mai dramatic moment din istoria omenirii. Să ni-l închipuim pe Adam, creat de Dumnezeu din țărână și înzestrat cu suflarea Lui de viață, stând în grădina Edenului și bucurându-se de vederea lui Dumnezeu. Adam putea vorbi direct cu Dumnezeu. Era o transparență totală, iar din cauza ispitirii șarpelui este izgonit din Rai. În dogmatică vorbim despre urmările păcatului strămoșesc care se răsfrâng asupra trupului prin moarte, asupra sufletului prin întunecarea rațiunii, prin slăbirea voinței și prin pervertirea sentimentului, iar în al treilea rând se răsfrânge asupra creației care nu îl mai recunoaște pe om ca creator al ei. Omul trebuie să lucreze pământul. Omul trebuie să domesticească animalele.
Din acea transparență de care vorbeam, omul a ridicat un zid între el și Dumnezeu, ba chiar și între el și oameni! Între el și Eva. Cain a făcut un zid greu de pătruns prin el prin fratricidul săvârșit asupra lui Abel. Din această cauză noi suntem închiși în niște cutii și nu putem vorbi cu Dumnezeu, iar noi, pentru a putea distruge aceste cutii, trebuie să trăim postul.
Astfel ajungem la al doilea termen: „întoarcere”. Postul este o cale prin care ne întoarcem spre Dumnezeu. Postul nu este un scop. Cine la sfârșitul postului va spune „am reușit să schimb ceva în mentalitatea mea, am reușit să mă domesticesc”, atunci rezultatul va fi cel bun. Să nu privim postul ca un scop în sine. El este o cale. Dacă unim postul cu rugăciunea, cu smerenia, cu iertarea și cu celelalte, vom avea drum deschis către Dumnezeu.
Întoarcerea la Dumnezeu este posibilă pe căi bătătorite. Întoarcerea este posibilă pe niște drumuri care au fost străbătute de niște semeni de ai noștri. Cei care au reușit să îl vadă pe Dumnezeu au fost sfinții. Ei au reușit să comunice cu semenii și cu Dumnezeu, distrugând zidul de la căderea lui Adam. Ei au dărâmat zidurile. Au ajuns la acea transparență edenică.
Noi trebuie să le urmăm sfatul. Am văzut că Evanghelia de azi ne dă trei sfaturi pentru întoarcerea în Eden. Primul: să iertăm pe semenii noștri. Fără iertare nu putem să străbatem drumul care ne stă înainte. Fără iertare nu are rost să ne pornim pe drumul postului. Al doilea: Postul în sine să nu îl concepem ca un scop, nu are rost să ne lăudăm că ținem post, ci să îl percepem ca o cărare spre împărăția lui Dumnezeu. Al treilea sfat: dacă pornim pe drumul postului, să ne despărțim de partea materială. Să nu uităm că postul este un urcuș și orice urcuș este mai greu decât un drum drept. Fiecare Duminică ne va spune ceva nou. Vom învăța ceva, iar la sfârșit vom ajunge la înviere, la starea paradisiacă.
Așadar, între cei doi termeni, legătura este Hristos. El a făcut posibilă întoarcerea din izgonire și de aceea El este Cel Care ne însoțește pe acest drum și cu El ne vom bucura pe pământ și în împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, Amin!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11




Groupromo Publicitate - Realizare pagini web ,imagine ,publicitate si promovare online www.groupromo.ro